”Eu n-aduc jertfele lor de sânge”, despre felul vorbirilor noastre
”Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge şi nu pun numele lor pe buzele mele. ” Psalmul 16:4
Toate istoriile Vechiului testament au fost scrise pentru noi, pentru a-L învăța pe Cristos.
Ce înseamnă jertfele de sânge?
Am arătat că jertfa are ca semnificație și rostirea, gândul, ideea ce trebuiesc aduse la altar (crucea lui Cristos, Cuvântul crucii) pentru ca ”trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui”.
Nici o jertfă pe altarul Domnului nu era voie să se aducă cu sânge. Sângele trebuia scurs din animal.
Erau interzise și mierea și aluatul. Obligatorie era sarea, Harul (”cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare…”).
Ce înseamnă deci faptul că înainte de jertfire sângele animalului trebuia scurs bine?
Sângele semnifică viața, sufletul. ” Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci sângele face ispășire pentru suflet.” Levitic 17:11
Ca preoți ai Domnului, suntem chemați să aducem jertfe duhovnicești, prin marele nostru Preot, Domnul Isus Cristos.
Toți creștinii suntem și casă și preoți, nu e vorba de cler și laici.
Jertfele duhovnicești sunt în principal rostiri, vestirea evangheliei, de ex este o slujbă de jertfă, etc., am mai scris aici despre jertfe și aici. Binefacerea, dărnicia sunt tot jertfe.
Ce înseamnă scurgerea sângelui din animal, ce legătură are cu rostirile noastre?
”Eu nu fac nimic de la mine însumi” a spus Domnul și acest lucru trebuie să-l spunem și noi dacă vrem ca jertfele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu. Sângele scurs reprezintă puterea sufletească, cea proprie nouă, cea care vine din noi înșine, ține de personalitatea omului nostru vechi. Apostolul Iacov, comparând cele două Înțelepciuni scrie: ”Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, sufletească, demonică. ” Iacov 3:15 (original:sufletească=psuchikē, ψυχική).
A aduce jertfe plăcute înseamnă a nu aduce nimic din puterea noastră veche, din energia firii vechi, din carne.
Slujirile religioase de astăzi se aseamănă tot mai mult cu cele de la altarele de la Betel și Dan, inovații omenești, abuzuri pline de energie firească, jertfe de sânge, jertfe cu sânge, cu abundență de energie a omului vechi.
Scurgerea sângelui din animal înseamnă golirea a ceea ce transmitem de orice vine de jos, de ce ne-ar putea personaliza, de sudoarea noastră, de adaosul nostru uman, de firescul din noi astfel ca să rămână doar ceea ce am primit: ”am lucrat mai mult decât toți, dar nu eu…”.
Jertfa de sânge, sau cu sânge înseamnă a aduce în slujire un amestec de lucruri divine cu energie omenească, sufletească, a încerca să-L slujești pe Domnul cu înțelepciunea de jos, cu energia de jos.
De exemplu iată la Pavel cu câtă grijă ”scurge sângele”: ”…n-am venit să vă propovăduiesc Taina lui Cristos cu o vorbire sau înțelepciune strălucită…” sau ”vorbirea şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvintele înduplecătoareale înţelepciunii, ci în dovada Duhului…”
Vorbirile noastre sunt jertfe duhovnicești, nu pot fi aduse oricum.
”Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste,…” Vorbele nechibzuite mai ales, poartă în ele semnele jertfelor nebunilor. (”apropie-te mai bine să asculţi, decāt să aduci jertfa nebunilor”. Jertfa nebunilor este flecăreala, limbuția, neînfrânarea limbii.
Să învățăm și astăzi să vorbim cu seriozitatea preotului care aduce ”mulțumiri ca jertfă” sau ”mai degrabă mulțumiri”.
”Luați cu voi cuvinte...taurii buzelor noastre”!
Flecărerile de pe bloguri, batjocurile, vorbele nechibzuite (n-au cum fi chibzuite cu debitul de 100 de pagini pe săptămână) sunt jertfe nebune, jertfe cu sânge, fără sare, cu miere și aluat, neplăcute Domnului.
Să ne ferim să fim în părtășie cu astfel de altare!
Nici măcar să nu rostim numele idolilor.
Ioan17 - John 17 