Feeds:
Posts
Comments

 

Din grădina Învierii

4:19 / 4:26

 O ce valuri de indurare Speranta

 

Three crosses on a hill

April 16, 2017

The Resurrection and the Believer

“And he is the head of the body, the church: who is the beginning, the firstborn from the dead; that in all things he might have the preeminence.” (Colossians 1:18)

 The resurrection of Christ is no less crucial to the gospel than the death of Christ. If He did not rise from the dead, then we who believe in Him “are of all men most miserable” (1 Corinthians 15:19).

 Christ’s resurrection assures us, first of all, of our justification. Speaking of Abraham’s faith and the imputation of God’s righteousness to him, Paul writes, “For us also, to whom it shall be imputed, if we believe on him that raised up Jesus our Lord from the dead; who was delivered for our offences, and was raised again for our justification” (Romans 4:24-25).

 God imparts to us the power to serve Him effectively through the resurrection, “that [we] may know . . . what is the exceeding greatness of his power to us-ward who believe, according to the working of his mighty power, which he wrought in Christ, when he raised him from the dead” (Ephesians 1:18-20). As the passage continues, Paul declares that through the resurrection Christ is now “the head over all things to the church, which is His body” (vv. 22-23 and also in our text).

 In His resurrected and glorified state, Christ continues His ministry to us. “Seeing then that we have a great high priest, that is passed into the heavens. . . . Let us therefore come boldly unto the throne of grace, that we may obtain mercy, and find grace to help in time of need” (Hebrews 4:14, 16).

 Finally, Christ’s resurrection assures us that we too will one day be resurrected, if we should die before He returns. “He which raised up the Lord Jesus shall raise up us also by Jesus” (2 Corinthians 4:14). JDM

 http://www.icr.org/article/9885

 

Sâmbăta spaimelor

Sâmbăta spaimelor

Era prima zi după crucificarea profetului din Nazaret. Era sâmbătă, o zi ce trebuia să confere odihnă și repaos, dar  în schimb a indus spaime în cei ce participaseră la drama crucificării. Nu doar cei ce L-au urât pe Isus au fost cuprinși de spaime, ci și cei care L-au iubit. Crucificarea lui Isus a însemnat înspăimântarea ucenicilor Săi, deși Domnul le spusese să aibă credință în El și să nu accepte tulburarea inimii (Ioan 14:1). Frica lor se datora mai multor cauze ce aveau de-a face cu necredința în înviere. Nu înțelegeau ce s-a întâmplat. Existau motive să se teamă că ceea ce survenise era doar începutul catastrofelor. Nu mai aveau nici o nădejde și nici o încredere cu privire la viitor. Speranța lor fusese înmormântată odată cu Învățătorul lor prețuit. Prevedeau că vor fi ținta atacurilor marilor preoți, atacuri pe care le așteptau în orice moment. Ușile locului unde erau adunați le țineau încuiate de frică. Spaima ucenicilor se manifesta în ciuda faptului că Isus le-a spus că va învia a treia zi. Necredința în înviere produce frică.

Nici dușmanii lui Isus nu se puteau bucura de odihna sabatului. În timp ce ucenicii aveau spaime din pricina convingerii că moartea lui Isus a pus capăt activității Lui, marii preoți, dimpotrivă, aveau spaime deoarece îi muncea ideea că moartea lui Isus nu pusese capăt activității Acestuia. Spaime de care nu puteau scăpa. Celebrarea lor în vinerea patimilor a fost de scurtă durată, căci și-au adus aminte de niște vorbe ale lui Isus a căror rememorare le-a produs panică. Și-au amintit că Isus îi provocase să îl dea morții prevenindu-i însă că a treia zi va învia. Și deși era ziua Paștelor pentru marii preoți, și deși, conform Legii, nu se cuvenea să facă nimic în sabat, mai ales că era unul mare (Paștele lor căzuse tocmai în ziua de sâmbătă anul acela), ei se încolonează spre reședința lui Pilat pentru a cere cooperarea acestuia în oprirea împlinirii profeției învierii. Sigilarea mormântului și plasarea unei gărzi în fața pietrei imense ce închidea mormântul nu au putut însă risipi spaimele marilor preoți. Ziua întreagă a fost sfâșietoare deoarece îi zgândărea gândul posibilității învierii lui Isus. Pentru cei ce nu cred în divinitatea lui Isus gândul învierii produce spaime. În timp ce spaimele ucenicilor urmau să fie de scurtă durată și să se elimine cu totul peste o zi făcând loc credinței în înviere, spaimele marilor preoți urmau să crească, tocmai pentru că erau în revoltă față de Cel ce pretindea divinitatea prin înviere. „Cei răi n-au pace, ci sunt ca marea învolburată…”

Învierea lui Isus produce fie o mare bucurie, fie o mare înspăimântare, deoarece chezășluiește adevărul a tot ceea ce El a spus și pretins. Celor ce cred în El le-a promis desfătarea veșnică la venirea lui în slavă, pe când celor ce nu vor să audă de El le-a garantat că vor avea parte de judecata lui dreaptă și de condamnare. Minunăția istoriei de după Isus constă în faptul că mulți au trecut de la spaime la bucurie,  demonstrând abandonarea revoltei și necredinței prin proclamarea Celui înviat ca Domn și Mântuitor al vieții lor.

Reposted from http://radoinicolae.blogspot.com/2017/04/sambata-spaimelor.html

It’s Friday… But Sunday’s  Coming!

No matter what you are facing… Sunday’s Coming

Jesus crucifixion is one of betrayal. Denial. Cowardice. Envy. Hate. Brutality. Suffering. Despair. Defeat. Death.

Yet, Christians celebrate the cross because the story does not end on that fateful Friday. It does not end at the cross. The irony of the cross was the very instrument Jesus’ enemies used to defeat Him became His greatest victory. Little did they know when Friday ended what would happen on Sunday to change the course of the world’s history.

And so in the spirit of this theme, I want to share a part of that famous sermon by Lockridge. As you read this, just remember that regardless of what today brings. Regardless of today’s problems. Challenges. Or defeats. Just remember that Sunday’s coming! And that you will enjoy the privilege of celebrating the resurrection of Jesus. Communing with Him and fellow saints. And beginning a new week with renewed vision, vigor and vitality.

I know it’s Friday. But thanks be to God that Sunday’s coming!

It’s Friday. Jesus is praying. Peter’s a sleeping.
Judas is betraying. But Sunday’s comin’.

It’s Friday. Pilate’s struggling. The council is conspiring.
The crowd is vilifying. They don’t even know that Sunday’s comin’.

It’s Friday. The disciples are running Like sheep without a shepherd.
Mary’s crying. Peter is denying. But they don’t know that Sunday’s a comin’.

It’s Friday. The Romans beat my Jesus. They robe him in scarlet.
They crown him with thorns. But they don’t know that Sunday’s comin’.

It’s Friday. See Jesus walking to Calvary.
His blood dripping. His body stumbling. And his spirit’s burdened.
But you see, it’s only Friday. Sunday’s comin’.

It’s Friday. The world’s winning. People are sinning. And evil’s grinning.

It’s Friday. The soldiers nail my Savior’s hands to the cross.
They nail my Savior’s feet to the cross.
And then they raise him up Next to criminals.

It’s Friday. But let me tell you something, Sunday’s comin’.

It’s Friday. The disciples are questioning. What has happened to their King.
And the Pharisees are celebrating that their scheming has been achieved.
But they don’t know It’s only Friday. Sunday’s comin’.

It’s Friday. He’s hanging on the cross. Feeling forsaken by his Father.
Left alone and dying. Can nobody save him?
Ooooh It’s Friday. But Sunday’s comin’.

It’s Friday. The earth trembles. The sky grows dark.
My King yields his spirit.

It’s Friday. Hope is lost. Death has won.
Sin has conquered
and Satan’s just a laughin’.

It’s Friday. Jesus is buried. A soldier stands guard.
And a rock is rolled into place. But it’s Friday.
It is only Friday. Sunday is a comin’!

–Ken Weliever, The Preacherman

–The voice for Sunday’s Comin’ is Pastor John L. Jefferson.

–The video was purchased from http://www.ignitermedia.com.

Are you ready? Are you ready?
The Good News is, it’s Friday, but... SUNDAY’S COMING!

No matter what you are facing… Sunday’s a Coming!
I’m glad that I am connected to the Lord!

It is Good Friday and Easter Sunday is coming!

VINEREA PATIMILOR

Vinerea patimilor

Ultimele cuvinte ale oamenilor sunt relevante. Ale lui Isus sunt mai mult decât relevante, sunt revelatoare. Pe cruce Isus a rostit șapte cuvinte ce au fost înregistrate de evangheliști, cuvinte cari se cuvine să fie auzite de toți oamenii.


Tată iartă-i, căci nu știu ce fac!

Măreția lui Mesia este surprinsă de Isaia în observația că s-a rugat pentru cei vinovați. Ce arată această rugăciune scurtă? 1. Că Isus a fost conștient de misiunea Sa. 2. Că nu există păcat care nu poate fi iertat. 3. Că Isus era conștient de cea mai mare trebuință a noastră. 4. Că prin rugăciune putem înfăptui lucruri și atunci când mâinile și picioarele nu ne mai sunt de nici un ajutor.

Astăzi vei fi cu Mine-n rai!

Isus manifestă prerogativele Sale de mântuitor pentru cei care cred în El și în jertfa Sa. 1. El oferă mântuirea. 2. El o oferă în dar. 3. O oferă într-un moment. 4. O oferă dând certitudine și siguranță. 5. O oferă întrecând toate așteptările noastre.

A zis mamei sale: „Femeie, iată fiul tău!” și ucenicului: Iată mama ta!

Vedem pe omul perfect că își onorează părinții. El ne cere să ne tratăm unii pe alții ca membri ai aceleiași familii. O numește pe Maria: „Femeie” și nu „Mamă” ca să ne arate că ea nu este răscumpărătoarea noastră, ci o ființă răscumpărată în același fel ca noi.

Eli, Eli, lama sabactani

Strigătul tradus cu Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? reprezintă culmea suferințelor lui Isus pentru păcatele noastre. Fiul suferă plata păcatelor fiind despărțit de Dumnezeu! Despărțirea de Dumnezeu nu a fost o impresie, ci o realitate cerută de plata păcatului.

Mi-e sete!

Ne arată natura umană a Mântuitorului. Ne demonstrează intensitatea suferințelor lui. Ne comunică faptul că Fiul suferea mânia lui Dumnezeu. Ne amintește de grija lui de a împlini Scripturile chiar și atunci când era în chinul morții.

S-a isprăvit! (în sensul de terminare și perfecționare)

S-a sfârșit suferința în trup a Mântuitorului. Păcatul a fost ispășit. Opera mântuirii a fost dusă la perfecțiune. Victoria a fost câștigată.

Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!

Isus știe că nu mâinile păcătoșilor au decizia și autoritatea finală, ci mâinile lui Dumnezeu. El își dă viața de bună voie. Își exprimă totala dependență de Dumnezeu. Ne arată locul unde trebuie să ne plasăm pentru a fi în securitate.

Reposted from Radoi Nicolae on http://radoinicolae.blogspot.com/2017/04/vinerea-patimilor.html

FRIDAY, APRIL 14, 2017

%d bloggers like this: