While the Hebrew words הָלַל (halal) and יָהּ (Yahh) combine form “Hallelujah” (Halleluyah) the word itself does not appear in the KJV of the Bible, nor does its literal translation “Praise ye Jehovah.”  However, it is rendered “Praise ye the LORD.”  Because this phrase stands at the beginning of ten of the Psalms (106, 111-113, 135, 146-150), they are called the “Hallelujah Psalms.”  As can be seen below, it also appears twelve additional times in the Psalms:

Psalm 104:35 – “Let the sinners be consumed out of the earth, and let the wicked be no more.  Bless thou the LORD, O my soul.  Praise ye the LORD.”

Psalm 105:45 – “That they might observe His statutes, and keep His laws. Praise ye the LORD.”

Psalm 106:1, 48 – Praise ye the LORD O give thanks unto the LORD; for He is good:  for His mercy endureth forever….Blessed be the Lord God of Israel from everlasting to everlasting:  and let all the people say, Amen. Praise ye the LORD.”

Psalm 111:1 – “Praise ye the LORD I will praise the LORD with my whole heart, in the assembly of the upright, and in the congregation.”

Psalm 112:1 – “Praise ye the LORD.  Blessed is the man that feareth the LORD, that delighteth greatly in His commandments.”

Psalm 113:1, 9 – “Praise ye the LORD Praise, O ye servants of the LORD, praise the name of the LORD….He maketh the barren woman to keep house, and to be a joyful mother of children. Praise ye the LORD.”

Psalm 116:19 – “In the courts of the LORD’s house, in the midst of thee, O Jerusalem.  Praise ye the LORD.

Psalm 117:2 – “For His merciful kindness is great toward us:  and the truth of the LORD endureth forever.  Praise ye the LORD.”

Psalm 135:1, 21 – Praise ye the LORD.  Praise ye the name of the LORD; praise Him, O ye servants of the LORD….Blessed be the LORD out of Zion, which dwelleth at Jerusalem.  Praise ye the LORD.”

Psalm 146:1, 10 – Praise ye the LORD.  Praise the LORD, O my soul….The LORD shall reign forever, even thy God, O Zion, unto all generations. Praise ye the LORD.”

Psalm 147:1, 20 – “Praise ye the LORD for it is good to sing praises unto our God; for it is pleasant; and praise is comely….He hath not dealt so with any nation:  and as for His judgments, they have not known them.  Praise ye the LORD.”

Psalm 148:1, 14 – “Praise ye the LORD. Praise ye the LORD from the heavens: praise Him in the heights….He also exalteth the horn of His people, the praise of all His saints; even of the children of Israel, a people near unto Him.  Praise ye the LORD.”

Psalm 149:1, 9 – “Praise ye the LORD Sing unto the LORD a new song, and His praise in the congregation of saints….To execute upon them the judgment written:  this honor have all His saints.  Praise ye the LORD.”

Psalm 150:1, 6 – “Praise ye the LORD.  Praise God in His sanctuary:  praise Him in the firmament of His power….Let every thing that hath breath praise the LORD.  Praise ye the LORD.”

Jeremiah 20:13 – “Sing unto the LORD, praise ye the LORD for He hath delivered the soul of the poor from the hand of evildoers.”


[Note:  The phrase “Praise ye the LORD” appears in Judges 5:2 and Jeremiah 20:13, but both are based on different Hebrew words.]


The Greek form of the word actually does appear in the KJV, and it is not translated.  All four occurrences are found in Revelation Nineteen: 

Revelation 19:1-6 – “And after these things I heard a great voice of much people in heaven, saying, Alleluia; Salvation, and glory, and honor, and power, unto the Lord our God:  for true and righteous are His judgments: for He hath judged the great whore, which did corrupt the earth with her fornication, and hath avenged the blood of His servants at her hand.  And again they said, Alleluia. And her smoke rose up forever and ever.  And the four and twenty elders and the four beasts fell down and worshipped God that sat on the throne, saying, Amen; Alleluia.  And a voice came out of the throne, saying, Praise our God, all ye His servants, and ye that fear Him, both small and great.  And I heard as it were the voice of a great multitude, and as the voice of many waters, and as the voice of mighty thunderings, saying, Alleluia:  for the Lord God omnipotent reigneth.”






Brooklyn Tabernacle: The Church That Prayer Built

Brooklyn Tabernacle

Before long, seeing few victories and feeling personally defeated, the discouraged pastor decided he needed to quit. It was during that dark period he received a distinct and unexpected call from God to lead the people to pray. The next time he was before the church, he told them about his strange call from the Lord to focus on prayer.

The following Tuesday night, about a dozen members joined the pastor for prayer. They joined hands, stood in a circle and prayed. Five minutes later, they were finished. They obviously weren’t sure yet how to conduct a prayer meeting but they had taken the first steps. Over the next few years, Brooklyn Tabernacle would become known around the country and around the world as a praying church.


Today, about 10,000 people every Sunday wait in line to attend Brooklyn Tabernacle. The attendance is a miracle, but it doesn’t end there.

Carol Cymbala has led the Choir since soon after arriving at Brooklyn Tabernacle. Her original choir consisted of nine people. In spite of not reading music, Pastor Cymbala’s wife Carol has received five Dove Awards, six Grammy Awards and has written hundreds of songs for the now 270-voice choir and for their 28 albums.


How has all of this occurred? Jim Cymbala traces it all to that call from the Lord so long ago to build a praying church, and to make the weekly prayer meeting the most important service of the week. He calls the prayer meeting  “the barometer of the church.”

It didn’t start big but it grew. The first Tuesday night prayer meeting of a few members gathered in a circle is now 3,000 people a week crowding into the church to call upon the Lord. The prayer meeting officially begins at 7 p.m. but people start pouring in at 5 p.m. to pray for the prayer meeting!



In my life, the most spiritual experiences I’ve ever had in church have been at Brooklyn Tabernacle—both at the Sunday Church services and at the Tuesday night prayer meetings. The book Fresh Wind Fresh Fire, written the same year I came to Hyde Park Baptist Church as senior pastor, is the most influential book I’ve ever read.

Not everyone has had the privilege yet of attending the Tuesday night prayer meeting in Brooklyn, so we are bringing it to Austin. On Thursday, September 14, Jim Cymbala is coming to lead a City Wide Prayer Meeting at Hyde Park Baptist Church. This gift to the city is a ministry of the Unceasing Prayer Movement of Austin. Everyone is invited to attend. Doors open at 6:00 p.m. for prayer before the service begins at 7:00 p.m.


God is moving in Austin, and around the country, through a prayer movement. Brooklyn Tabernacle is nothing short of a miracle but God can do anywhere what He has done there. We are praying now that the prayer movement in Austin will be energized and pastors and churches will be encouraged to pray as never before. God still hears and answers prayer!

This article originally appeared here.


Next articleSandra McCracken’s ‘We Will Feast’ Is a Worship Feast for the Church
Kie Bowman

My name is Kie Bowman. I am the Senior Pastor of Hyde Park Baptist Church and The Quarries Church (“one church in two locations”) in Austin, Texas (www.hpbc.org). Originally from Fairbanks, Alaska (the rumors are true- it’s cold!), I arrived in Texas for Seminary in the 1980′s where I earned a Master of Divinity and a Doctor of Ministry from Southwestern Baptist Theological Seminary in Ft. Worth. Following my Seminary training I made my way to the Atlanta area where I served two churches in 10 years until 1997 when I came to Hyde Park in Austin as Senior Pastor.

Praise and worship brings answered 


Anca Popescu …e in cer de 8 ani


Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

  Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

  Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

 Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

  Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

 Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

  Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

                                                                                    J.Danson Smith

Aleluia …ca Tu Doamne rămâi veșnic credincios fata de noi


Întotdeauna au fost lacrimi…dar in Ceruri lacrimi nu vor fi Surorile Grab

Opreste Doamne, incercarea din viata mea!

Cea mai frumoasa cantare a celor care trec prin incercari si probleme




Vineri 1 Septembrie

Totuși cei mai mulți dintre ei nu I‑au plãcut lui Dumnezeu,

pentru cã au fost uciși în pustie.   1 Corinteni 10.5

Orice suflet nãscut din nou are capacitatea și dorința de a‑I fi plãcut lui Dumnezeu. Însã „fãrã credințã este cu neputințã sã‑I fim plãcuți“ (Evrei 11.6).

Enoh a fost un credincios din Vechiul Testament care a fost plãcut lui Dumnezeu, prin faptul cã s‑a pãzit de întinarea și de nelegiuirea veacului în care trãia (Evrei 11.5); apoi Dumnezeu l‑a luat din acel veac, fãrã sã vadã moartea. El este o imagine frumoasã a speranței pe care creștinii o au de a fi eliberați de mânia viitoare.

Dumnezeu însã nu Și‑a gãsit plãcerea în mulți dintre fiii lui Israel. Ei au fost caracterizați de poftã, de idolatrie, de curvie, de ispitire a lui Hristos și de cârtire. Drept urmare, Dumnezeu i‑a fãcut sã cadã în pustie. Acestea au fost scrise pentru învãțãtura noastrã, ca sã nu cãdem în aceleași capcane.

O viațã plãcutã lui Dumnezeu are un efect pozitiv asupra vieții noastre de rugãciune, fiindcã Ioan scrie: „Orice cerem primim de la El, pentru cã ținem poruncile Lui și practicãm cele plãcute înaintea Lui“ (1 Ioan 3.22). Doar un singur Om a putut spune: „Eu fac totdeauna lucrurile plãcute Lui“ (Ioan 8.29). El este, prin urmare, exemplul perfect pentru noi. Chiar dacã nu facem întotdeauna lucrurile plãcute lui Dumnezeu, din cauza cãrnii care locuiește în noi, trebuie sã ne aducem aminte cã izbãvirea noastrã a fost împlinitã prin Hristos și cã avem puterea de a ne da pe noi înșine lui Dumnezeu, prin Duhul care locuiește în noi (Romani 8.13).

Sã punem la inimã îndemnul care spune: „Încolo deci, fraților, vã rugãm și vã îndemnãm în Domnul Isus ca, dupã cum ați primit de la noi cum trebuie sã umblați și sã fiți plãcuți lui Dumnezeu, cum și umblați, sã prisosiți și mai mult“ (1 Tesaloniceni 4.1). DOMNUL ESTE APROAPE-GBV- SEPTEMBRIE 2017                                                        R. A. Barnett



1 SEPTEMBRIE                 NU RENUNȚA!

„Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

Pavel scrie: “Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi”. „Vasele de lut” se referă la cești, boluri, ulcioare, etc. iar ceea ce contează este conținutul lor. Vasul poate fi ciobit sau crăpat, dar dacă este spălat și curățit, el poate fi folosit din nou. Așadar nu te da bătut numai pentru că cineva a descoperit că ești un vas de lut ciobit și crăpat. Pe drumul pe care mergi se aude un plânset pe care numai tu îl vei auzi. Un hoț poate fi mântuit dacă te vei ruga pentru el și vei uita de durerea ta, întrucât mesajul care îi mântuiește pe alții e cel care ne mântuiește și pe noi. Acceptarea celor căzuți este puterea, nu slăbiciunea Evangheliei. E o diferența uriașă între răceala unei inimii răzvrătite și strigătul unei inimi frânte care spune: „Doamne, scapă-mă de mine însumi”. O frântură a harului lui Dumnezeu ne aduce pe toți pe genunchi și ne face să ne mărturisim păcatul și să renunțăm la el, atunci când „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Un pastor scrie: „Lumea ne ascultă versiunea proprie a succesului și se descurajează. Ei cred că în timp ce ei trec prin probleme, la noi totul merge ca pe roate. Asta pentru că noi am falsificat datele și nu le-am spus tot adevărul. Dumnezeu să aibă milă de noi! Mesajul nostru ar trebui să fie că am fost mântuiți prin har, suntem mântuiți prin har și vom fi mântuiți prin har.” Dacă trebuie, du-te la casa Olarului și lasă-L să te așeze din nou pe roată și să te remodeleze – dar nu renunța! (vezi Ieremia 18:1-4).  CUVÂNTUL                                                                coordonatori Bob & Debby Gass




Volumul IV-Jean Koechlin


Fapte 5.1-16

            Capitolul 4 începea printr-o conjuncţie adversativă („dar”care anunţa intervenţia vrăjmaşului împotriva ade­vărului începând de afară. Capitolul 5 se deschide printr-un alt „dar”care introduce lucrarea sa înăuntru, pentru coruperea Adunării. Şi ştim că de atunci Satan n-a încetat să fie  activ în aceste două feluri. Duhul de imitaţie şi dorinţa de a părea evlavioşi i-au antrenat la minciună pe Anania şi pe Safira. Petru îi mustră cu o sfântă indignare, iar ei sunt loviţi imediat de mâna lui Dumnezeu. Soarta lor veşnică nu este aici în discuţie. Este vorba de o manifestare a guvernării lui Dumnezeu. Sub pretext că suntem obiecte ale harului Său, să nu ne gândim cumva că Dumnezeu ar avea mai puţin dezgust faţă de păcat; El este sfânt şi astfel trebuie să fie copiii Săi  (1 Petru 1.15-17).

            „Şi mare frică i-a cuprins pe toţi cei care au auzit” (v. 5)Este un sentiment pe care trebuie să-l cultivăm şi noi faţă de Acela care ne citeşte gândurile cele mai tainice.

            Versetele 12-16 ne vorbesc despre minunile dragostei în­făptuite „prin mâinile apostolilor” şi, de asemenea, ne arată că nu este suficient să-i admirăm pe cei credincioşi; trebuie făcut pasul cu îndrăzneală pentru a ne alătura Domnului (v. 13,14). În Apocalipsa 21.8, fricoşii sunt cei dintâi numiţi printre cei  pierduţi veşnic.SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI-SEPTEMBRIE

                                                                      SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 1 Septembrie 2017


Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul

se clatină  ca un om beat … păcatul lui îl apasă …Isaia 24.19-20

Ne mirăm?

O româncă se afla în Japonia în martie 2011 când s-a produs marele cutremur de pământ. Ea a declarat unui reporter că a trecut prin cel mai groaznic moment din viață. Cutremurul a prins-o în apartamentul ei de la etajul zece. „Se zguduia totul în jurul meu. Ușile se închideau și se deschideau. Vesela cădea de pe rafturi, tablourile de pe pereți“, își amintea cu emoție femeia. „Doar gândul la Dumnezeu m-a ajutat să trec prin catastrofă“, a fost concluzia acestei femei.

Ne aflăm pe un pământ al nesiguranței, pe un pământ pe care s-a înfăptuit cea mai mare crimă din istoria universului: omorârea Fiului lui Dumnezeu. Ne aflăm pe un pământ în care răutatea crește din zi în zi, iar întocmirile din inima oamenilor sunt îndreptate numai spre rău. Păcatul apasă asupra pământului și asupra locuitorilor lui. Ne mirăm că Dumnezeu vorbește locuitorilor pământului? Ceea ce este mai trist stă în faptul că ne aducem aminte de Dumnezeu numai în astfel de împrejurări tragice. Gândim că dacă ne facem semnul crucii sau spunem un „Doamne ajută“ de formă scăpăm de consecințele păcatului nostru. Dumnezeu așteaptă de la noi realitatea: recunoașterea stării noastre rele și acceptarea lui Hristos ca unicul Salvator.










In our text the meaing is different, however. The English word ‘rapture’ is derived from the Latin rapere, meaning to seize. It corresponds to the Greek verb harpanzo, which Paul uses here, and which expresses suddenness and violence, as when the centurion ordered his troops to take Paul by force in order to rescue him from possible lynching. (Acts 23:10) Just so those still alive at the Parousia will be ‘swept up’ (JBP) or ‘snatched up’ (Best, pp. 180, 197-199) together with them in th clouds. The parallel between versus 15b and verses 17 is impressive. According to verses 15b ‘we who are still alive, sho are left…’ will not precede the Christian dead. According to verse 17 ‘we who are still alive and are left’ will be caught up together with them. The negative and positive statements dovetail. So far from forestalling them, we shall join them. The purpose of this violent action (whose agency is not identified) will be not only to unite the Christian living with the Christian dead (together with them), but also to unite them with Christ (to meet the Lord). Once more Paul’s concern is revealed, namely that the living, the dead and the Lord will be together. The truth that the redeemed with meet the Lord is expressed by another technical term (apantesis). ‘When a gifnitary paid an official visit (parousia) to a city in Hellenistic times, the action of the leading citizens in going out to meet him and escort him back on the final stage of his journey was called the apantesis.’ (Bruce, p. 102) 
Many details of this heavenly ‘meeting’ are omitted. For example, there is no reference in verse 17 to the Christian living being ‘changed’ (as in 1 Cor. 15:51-52), any more than there was in verse 14 to the Christian dead being ‘raised’. Both are assumed. Further, it is not clear how literally we are to understand our being caught up…in the clouds. We know from Jesus himself that his coming will be personal, visible and glorious, but we also know from him that it will not be local (‘There he is!’ ‘Here he is!’) but universal (‘like the lightning, which flashes and lights up the sky from one end to the other’) (Lk. 17:23-24). Presumably, therefore, our going to meet him will also transcend space. As for the ‘the clouds’, they are to every Bible reader a familiar and easily recognized symbol of the immediate presence of God – a the Exodus(Ex. 13:21; 14:19), on Mount Sinai(Ex. 19:16; 24:15), filling the tabernacle(Ex. 40:34-35), during the wilderness wanderings(Ex. 40:36-3, at the transfiguration of Jesus(Mk. 9:7), at his ascension(Acts 1:9), and at his glorious appearing (Dn. 7:13; Mk. 13:26; 14:62; Rev. 1:7). The reference to ‘the air’ may be equally symbolic, for it was thought of as the dwelling-place of the devil and his demons (Cf.Eph. 2:2). ‘The fact that the Lord chooses to meet his saints there, on the demons’ home ground so to speak, shows something of his complete mastery over them’(Morris, NICNT, p.146) 

The last time the church is spoken of and the word itself even used is in the beginning of Revelation it is never spoken of again, only Israel and the Nations are spoken of, why? because the Church is gone….caught up! having met the Lord in the air 
Bobby Stott says as He thinks, just as we all do i will finish with words from an old hymn 
Christ Returneth 
It may be at morn, when the day is awaking 
When sunlight thro’ darkness and shadow is breaking, 
That Jesus will come in the fullness of glory, 
To receive from the world “His own”. 
O Lord Jesus, how long? 
How long ere we shout the glad song? 
Christ returneth, Hallelujah! 
Hallelujah! Amen, 
Hallelujah! Amen 

It may be at midday, it may be at twilight, 
It may be, perchance, that the blackness Of midnight 
Will burst into light in the blaze of His glory, 
When Jesus receives “His own”. 

While hosts cry Hosanna, from heaven descending 
With glorified saints and the angels attend 
With grace on His brow, like a halo of glory, 
Will Jesus receive “His own”. 

Oh, joy! Oh delight! should we go without dying’ 
No sickness, no sadness, no dread and no crying; 
Caught up through the clouds with our Lord into glory, 
When Jesus receives “His own”
 Looking for that blessed hope, and the glorious appearing of the great God and our Saviour Jesus Christ; 
Titus 2;13 http://keepingthefaith.forumwise.com/keepingthefaith-post-22772.html


Ce ne spune Biblia despre cea de a doua venire a Domnului Isus ?

20108598_1516154058444874_3666152703232021736_nE dureros când biserica ta se destramă

“Doamne, te rog să faci ca biserica noastră să nu se destrame!” a sunat astăzi rugăciunea sinceră și tristă a băiatului nostru de 12 ani, în timp ce eram adunați cu familia în jurul mesei.  El tocmai ce aflase că o parte din colegii lui cu care se întâlnea în fiecare duminică la școala duminicală vor pleca împreună cu părinții lor pentru a constitui o nouă biserică.

Unul din cele mai dureroase momente din viața unui creștin se întâmplă atunci când disensiunile din biserica lui sunt atât de mari încât conduc la ruperea ei. Din păcate, biserica noastră se află în această situație, nereușind să rezolve tensiunile cauzate de diferențele de perspectivă dintre două grupuri majore, tensiuni apărute pe fondul unor neînțelegeri personale între anumiți lideri.

Am participat la mai multe cursuri în care s-a accentuat importanța multiplicării bisericilor. Eu însumi am promovat ideea că Biserica Domnului trebuie să se extindă prin înmulțirea comunităților de credincioși. Înțeleg prin aceasta un proces intenționat în care un grup dintr-o biserică, având binecuvântarea liderilor locali, caută să  planteze o comunitate creștină într-o zonă nouă, cu scopul de a extinde mărturia despre Domnul Isus.

Nu toți creștinii însă au aceeași viziune. Am auzit de o biserică evanghelică din Cluj care este atât de plină la fiecare slujbă încât în unele duminici există oameni care leșină din pricina aglomerației. Când în comitetul de conducere s-a discutat această problemă, cineva a sugerat ideea ca un grup de credincioși să plece și să formeze o nouă biserică, într-un alt cartier. Care credeți că a fost răspunsul liderilor? „Tăceți! Ce, vreți să rupeți biserica noastră?”

Este trist când liderii creștini țin atât de mult la “unitatea” bisericii lor locale și au o viziune mică pentru extinderea Bisericii universale a lui Cristos. Sigur, este tentant să ai într-un oraș o biserică cu 1.000 membri, îți conferă o mulțime de avantaje, dar în vederea misiunii cred că ar fi mai eficient să existe 10 biserici de câte 100 membri sau 100 biserici cu câte 10 membri fiecare.

Deci, eu sunt pentru înmulțirea bisericilor. Doar că mi-aș dori ca aceasta să se întâmple pe cale naturală, ca urmare a unei viziuni coordonate de extindere și nu ca rezultat al unor conflicte.


Ruperea unei biserici în două sau în trei are un puternic impact negativ în “interior”, impact care va fi de lungă durată.  Mulți vor experimenta dezamăgire și deznădejde. Unii vor intra în depresie și vor avea nevoie de rugăciune și consiliere. Alții nu vor mai frecventa deloc biserica o perioadă. Rănile vor fi cu greu cicatrizate. Statisticile arată că de obicei cei care pleacă o fac cu supărare, iar cei care rămân vor avea o lungă perioadă de stagnare.  Va fi nevoie de aproximativ 5 ani până când credincioșii își vor reveni din impactul despărțirii. Efectul cel mai negativ însă adesea este cel suferit de liderii bisericii și familiile lor- aceștia vor fi marcați pentru tot restul slujirii lor.

Ruperea unei biserici are un impact negativ și în “exterior”. Veștile despre neînțelegerile și conflictele dintre creștini se răspândesc rapid. Lipsa lor de unitate le va afecta mărturia în fața necredincioșilor. Astfel, cei din jur se vor bucura să adauge încă o “ștampilă neagră” pe reputația oamenilor religioși.

Cu toată durerea ce rezultă din dezbinarea unei biserici, este posibil totuși să existe și efecte pozitive. În primul rând, la nivel personal astfel de evenimente ne cercetează, ne smeresc și ne provoacă să trăim mai profund în dependență de Domnul.  În al doilea rând, la nivel instituțional e posibil ca influența combinată a celor două noi grupuri formate să fie mai mare decât ar fi fost în cazul în care ar fi rămas împreună.

În cazul bisericii noastre, eu sunt optimist. Cred că prin această experiență Dumnezeu poate să ne facă mai puternici. Cred că lucrurile pot evolua într-o direcție pozitivă, spre binele nostru al tuturor. Și cred că Dumnezeu are capacitatea să vindece rănile credincioșilor, oricât de adânci ar fi ele.

Cu toată anticiparea unor rezultate pozitive în viitor, trebuie să recunoaștem că în prezent ruptura a provocat durere. Tocmai de aceea, rugați-vă împreună cu mine:

  • pentru cercetarea inimilor și pentru curajul de a ne pocăi și a ne asuma greșelile
  • pentru păstrarea și întărirea credinței în Dumnezeu
  • împotriva uneltirilor celui rău
  • pentru a trăi în unitatea la care ne cheamă Domnul
  • pentru dorința de a ierta și a acționa cu dragoste, indiferent de răul suferit
  • pentru lideri noi, care să manifeste grijă față de oile risipite, care să știe cum să aline rănile, care să aducă pace și speranță, care să cheme într-un mod vizionar la ascultare de Dumnezeu și la împlinirea planurilor Lui
%d bloggers like this: