Feeds:
Posts
Comments

Archive for September, 2011

Cele trei principii ale unei treziri

Trezire spirituală, viaţă nouă, o umblare în lumină

Cuprins
Cuprins……………………………………………………………………………………………………………….2
1. Introducere……………………………………………………………………………………………………3
2. Mai urmează o trezire?………………………………………………………………………………..4
3. Referirea din Efeseni 5,14……………………………………………………………………………6
4. Principial, practic şi profetic………………………………………………………………………..7
5. Trezeşte-te tu care dormi!…………………………………………………………………………..9
7. Hristos te va lumina…………………………………………………………………………………….14

(Die drei Prinzipien einer Erweckung – traducere din limba germană Ion Petru – decembrie 2006)

1. Introducere

Această broşură încearcă să abordeze principiile biblice care stau la baza unei treziri, a unei revigorări. Aceasta fiind pusă în legătură cu Efeseni 5,14, unde găsim două cerinţe şi o promisiune:
a. Trezeşte-te, tu care dormi – aceasta este trezirea spirituală din ”somnul morţii”, a păcatului.
b. Scoală-te din morţi – acesta este începutul unei vieţi noi, a unei ”vieţi din moarte”.
c. Hristos te va lumina – aceasta este o umblare într–o viaţă nouă, o ”umblare în lumină”.
Aceste principii formează trei pietre biblice de încercare sau teste, ca să putem gândi, dacă noile mişcări sau slujbe sunt lucrarea Duhului Sfânt sau dacă sunt contrafaceri şi imitaţii.
2. Mai urmează o trezire?
Va mai urma o trezire? Scriptura ilustrează în general un tablou întunecat al ultimelor zile ce preced revenirea Domnului Isus Hristos. Pavel avertizează în epistolele lui deja despre ruină şi cădere, despre creştinismul de aparenţă, sau contrafăcut (Faptele Apostolilor 20,29–30; 2 Tesalonicieni 2,3–7; 1 Timotei 4,1; 2 Timotei 2, 16–3.9). Petru vorbeşte despre învăţători falşi şi batjocoritori în timpul din urmă (2 Petru 2 şi 3). Ioan îi defineşte ca ”anticrişti”, care tăgăduiesc atât pe Tatăl cât şi pe Fiul (1 Ioan 18,23; 4,1–3; 2 Ioan). Iuda accentuiază caracterul acestora ca oameni fără Dumnezeu (Iuda 4,16). Nu este de aşteptat o reabilitare complectă ci judecata care va fi exercitată la întoarcerea Domnului.
Scrisorile către cele două Adunări din Asia Mică arată de asemenea o desfăşurare negativă a evenimentelor (Apocalipsa 2 şi 3). Creştinii de nume termină prin a fi Babilonul cel mare (Apocalipsa 17 şi 18). De aceea nu ne putem aştepta la o trezire în masă sau mondială, în sensul unei reabilitări generale aşa cum era Adunarea la începutul creştinismului – cum o propovăduiesc predicatorii harismatici. Ar urma să alergăm şi noi la fel ca ei după semene şi minuni, să punem şi noi valoare pe ”descoperirile” făcute de oameni care se consideră ei înşişi ca o clasă de ”apostoli şi profeţi”? Cu siguranţă nu! Însă Duhul lui Dumnezeu nu este legat iar Cuvântul lui Dumnezeu de asemenea nu este legat (2 Timotei 2,9). Atâta timp cât Duhul Sfânt nu este luat de pe pământ, El este activ printre cei care se adună în Numele Domnului Isus Hristos. Duhul Sfânt este suveran, este Duhul care dă viaţă, care dăruieşte oamenilor morţi, viaţa nouă, care dă adunărilor adormite un nou zel. Dacă este deci vorba despre lucrarea Duhului, prin Acesta şi numai prin Acesta este oricând de aşteptat, şi posibilă o trezire. În orice caz ea este individuală şi locală fiind posbilă şi în adunările care se strâng în număr mare.
Trebuie însă să fim precauţi, în dependenţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi să verificăm toate lucrurile pe care le vedem şi le auzim. Din păcate există mulţi falşi, contrafăcuţi, şi multe sunt lucrări ale oamenilor. De aceea trebuie să cercetăm Scripturile pentru a vedea în ce punct ne aflăm. Şi vom face lucrul acesta pornind de la versetul cunoscut din Efeseni 5,14, care ne furnizează trei pietre de încercare a conţinutului spiritual al unei treziri.

3. Referirea din Efeseni 5,14

Dacă privim cu atenţie la contextul în care apare acest verset se vede că Apostolul Pavel, vorbeşte aici despre umblarea practică. Găsim în prima parte a capitolului 5 din Efeseni, trei cuvinte esenţiale pentru practica vieţii noastre. Umblarea noastră este mai întâi o umblare în dragoste (versetul 2), însă apoi şi o umblare în lumină (versetul 8 prima parte) şi în acelaş timp o umblare în înţelepciune (versetul 15 prima parte).
În legătură cu tema noastră este aplicabil al doilea cuvânt şi anume „umblarea în lumină”. Ce tip de lumină este aceasta? Este lumina Domnului Hristos înviat, care ne luminează pe noi ca şi credincioşi şi prin care ca oameni, putem să umblăm ca şi copii ai luminii. Domnul Isus Hristos este, Soarele vieţii noastre, marea Lumină care ne guvernează şi ne domină (compară cu ce se spune în Geneza cap. 1,16). Domnul Isus a pus capăt somnului morţii „noastre”, a vieţii trăite în păcat şi noi trăim acum şi umblăm în Lumină ca şi oameni „treziţi”.
Această nouă umblare este într-o contradicţie totală cu umblarea noastră de dinainte, care era în întuneric, întunericul necredinţei şi al păcatului, cu alte cuvinte: În întuneric şi în moarte spirituală. Apostolul spune că acum nu mai avem de a face cu lucrările neroditoare ale întunericului pentru că Lumina scoate aceste lucrări la iveală şi descoperă totul.

4. Principial, practic şi profetic

Îndemnul din Efeseni 5,14 îl putem înţelege în sens principial, şi astfel este posibilă atât o explicaţie practică cât şi una profetică. Semnificaţia profetică a acestui sens, atât pentru Israel cât şi pentru Adunare se bazează pe ceeace spune profetul Isaia (în deosebi Isaia 27,19 şi 60,1) Greutatea cade aici însă pe semnificaţia practică pentru noi ca şi credincioşi – însă ea nu poate fi despărţită de celelalte două aplicaţii.
Înainte de a merge mai departe, să vedem încă ceva despre structura acestui verset. Îndemnul constă de fapt în trei părţi şi anume din două cerinţe şi dintr-o promisiune legată de acestea:
a. „Deşteaptă-te tu care dormi.”
b. „Scoală-te din morţi.”
c. „Hristos te va lumina.”
Dacă privim în text în sens principial, el este aplicabil pentru întoarcerea noastră la Dumnezeu şi naşterea noastră din nou. Noi trebuie să ne trezim ca şi păcătoşi din somnul morţii noastre spirituale. Avem nevoie de viaţă nouă ca să ne putem scula din starea noastră de moarte. Domnul Isus Hristos lucrează viaţa noastră nouă prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său. Şi apoi este valabilă promisiunea că El devine centrul vieţii noastre, Soarele, în Lumina căruia putem să mergem mai departe.
Deşi această explicaţie este corectă, apostolului Pavel îi este la îndemână, înainte de toate, aplicaţia practică pentru viaţa noastră ca şi credincioşi, experienţa practică, sau trăirea practică şi adeverirea binecuvântărilor noastre (aşa cum este cazul în Efeseni cap 4 la 6). Pavel se adresează însă sfinţilor, credincioşi în Hristos Isus (Efeseni 1,1), aşadar, oamenilor întorşi la Dumnezeu. Ei trebuie să realizeze înnoirea vieţii principiale care a devenit partea lor, iar această realizare să fie şi practică.
Astfel ei se vor deosebi întradevăr de cei necredincioşi, care nu au această viaţă nouă şi sunt încă în păcatele şi fărădelegile lor (Efeseni 2,1).
Este foarte bine să ne gândim că şi noi ca şi creştini avem nevoie de o revigorare spirituală în viaţa noastră, o trezire din somn. Pe scurt: O trezire. Noi putem cădea în tot felul de moduri „în somn”: Prin uscăciune şi pustiu în vieţile noastre spirituale. În viaţa noastră spirituală, putem ajunge, prin lipsa de hrană spirituală, prin lâncezeală, prin gândiri şi acţiuni lumeşti, într-o stare în care exteriorul să arate puţină diferenţă între un credincios adormit şi un creştin de nume care la drept vorbind este mort. Este adevărat: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”, însă aceasta este numai o parte a monezii. Dacă suntem adormiţi spiritual, viaţa noastră nu este spre onoarea Domnului. Noi nu putem da într-o astfel de stare mărturie despre El, şi deci nu îi suntem utili.
Care este atunci drumul spre reabilitare? Cum se realizează o trezire reală? După Efeseni 5,14, lucrul acesta are loc în trei paşi:
a. Printr-o trezire spirituală prin Cuvânt,
b. Printr-o umblare ca şi credincioşi făcuţi vii,
c. Printr-o viaţă în lumină a Domnului înviat.

5. Trezeşte-te tu care dormi!

Noi trebuie să ne trezim din „somnul nostru” pentru a adeveri că acest îndemn este valabil în exclusivitate pentru credincioşi adevăraţi. În acest sens avem ca argument versetele comparabile din Romani şi 1 Tesalonicieni. Nu este timpul acum pentru noi ca şi credincioşi, aşa scrie Pavel, să dormim (Romani 13,11), pentru că noi suntem copii ai Luminii, fii ai zilei, nu suntem din noapte, nici din întuneric (sau nu suntem ai nopţii nici a întunericului) de aceea să nu dormim ca ceilalţi (“morţi” spiritual care nu au viaţa din Dumnezeu), ci să ne trezim şi să fim treji (1 Tesalonicieni 5,4).
Este un îndemn care ţi se adresează şi mi se adresează personal: Trezeşte-te! Trezirea este deci o chestiune personală. Chiar dacă este în legătură cu mulţi oameni. Cele zece fecioare din Matei 25, trebuiau să fie toate treze. Un alt exemplu care corespunde probabil mai mult posibilităţii noastre de imaginaţie: Oasele morţilor din Ezechel 37, oase care s-au unit împreună aşa cum aparţineau unul altuia, astfel ca să devină persoană individuală. O astfel de înviere personală se realizează prin acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum şi oasele uscate ale morţilor nu s-au aşezat la loc printr-o acţiune omenească, ci prin faptul că la ele a venit Cuvântul DOMNULUI.
Este glasul lui Dumnezeu, care vine la noi şi care apoi acţionează prin Duhul Sfânt. Aş dori să redau şi traducerea corectă a cuvintelor: „De aceea spune El”. Dumnezeu însuşi trebuie să strige pentru a ne trezi din somnul nostru. Numai o voce ne
trezeşte la viaţă. El reabilitează părtăşia pe care noi nu puteam să o savurăm în timpul „somnului” nostru.
Acesta este aşadar prima caracteristică importantă a unei treziri după gândurile lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu repune Lumina şi Duhul lui Dumnezeu trezeşte prin aceasta pe oameni. Citim astfel ca exemplu în cele şapte scrisori către cele şapte biserici de fiecare dată refrenul: „Cine are urechi să audă ce spune Duhul Bisericilor” (Apocalipsa 2 şi 3). Avem noi o ureche deschisă pentru glasul Domnului? Cuvântul Său va avea atunci acelaş efect asupra noastră ca şi strigătul de la miezul nopţii în pilda celor zece fecioare. Glasul: „Iată Mirele! Ieşiţi-I în întâmpinare!” Ne va trezi şi ne va da iarăşi o privire pentru slava lui Hristos (compară Matei 25,6). Aici este vorba de El, de relaţia cu El, de dragostea Lui, pe care le aşteaptă inimile noastre ca afecţiune şi părtăşie a dragostei. Este vorba de slavă, despre revenirea Lui. El stă în faţa uşii şi aşteptă să vadă efecte practice în viaţa noastră. Astfe vedem şi în imaginea care prezintă mireasa din Cântarea Cântărilor: „Preaiubitul meu vorbeşte, şi-mi zice: Scoală-te iubito şi vino frumoaso” (Cântarea Cântărilor 2,10).

6. Scoală-te din morţi!

Vocea care ni se adresează este vocea Aceluia care ne-a iubit şi care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Lui. Este vocea Mirelui, care ne trezeşte. El vrea să ne pregătească ca să îL întâmpinăm. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că noi odată ce am fost treziţi, nu vom putea rămâne pe patul „comodităţii noastre”. Noi trebuie să ne sculăm întradevăr şi să îI ieşim în întâmpinare. Aceasta înseamnă că trebuie să lăsăm în spate tot ceeace este în contradicţie cu gândul Lui (compară 2 Timotei 2,19; Evrei 13,13; Apocalipsa 18,4).
Acesta este aşadar al doilea semn caracteristic al unei treziri după gândul lui Dumnezeu: O predare înnoită pentru Domnul Isus Hristos o nouă practică de viaţă în care Domnul cel Înviat primeşte chip în noi şi El are locul care i se în viaţa noastră. Aceasta reprezintă pentru noi înşine efectiv „scularea din morţi”, cum se exprimă aici Apostolul: Noi ne vom deosebi apoi ca şi credincioşi în mod clar de oamenii din jurul nostru, care sunt încă morţi în fărădelegile şi păcatele lor. Suntem complet alţii şi de asemenea ne vom comporta cu totul altfel (Efeseni 4,20). Noi am primit viaţă nouă în Hristos şi această viaţă ne face oameni noi şi ne menţine nepătaţi în mijlocul oamenilor (Iacov 1,27).
Pavel citează în acest sens câteva exprimări ale profetului Isaia din care una face în mod clar aluzie la învierea trupului la întoarcerea Domnului Isus Hristos. „Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie cei ce locuiţi în ţărână!” (Isaia 26,19).
În curând vom avea parte de prima înviere. Aceasta este învierea din morţi (Filipeni 3,11; Marcu 9,10). Însă în viaţa noastră aici pe pământ şi în zilele de astăzi, este vorba de ceeace aş vrea să numesc „pregustare”. Aplicaţia practică a adevărului despre prima înviere. Noi am înviat deja acum cu Domnul Isus Hristos la o viaţă nouă ! Cei din jurul nostru vor vedea că suntem oameni noi. Noi am părăsit „groapa păcatului” şi trăim şi umblăm acum în lumină. Această „sculare din morţi” marchează începutul unei umblări noi cu Dumnezeu.
Dacă ne gândim totuşi la aplicaţia profetică, ea nu este importantă numai pentru noi înşişi ci şi pentru viitoarea reabilitare a poporului Israel – şi în lumina celor citate din Isaia. Reabilitarea spirituală şi naţională a lui Israel nu va fi altceva decât înviere din morţi. Aşa spune apostolul Pavel chiar literal în Epistola către Romani: „căci dacă lepădarea lor a adus împacarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viaţă din morţi?” (Romani 11.15).
Ezechiel a profeţit despre învierea lui Israel în cunoscuta proorocie despre Valea oaselor uscate ale morţilor (Ezechiel 37). Învierea sau „scularea” pe care el o descrie aici este lucrarea Duhului Sfânt, este Duhul care înviază. Carnea nu are nici un folos. „Am poruncit cum mi se poruncise şi a intrat Duhul în ele şi au înviat şi au stat pe picioare, era o oaste mare, foarte mare la număr. El mi-a zis: fiul omului, oasele acestea sunt toată Casa lui Israel. Iată că ei zic, ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea, suntem pierduţi. De aceea prooroceşte şi spune-le: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul” (Ezechiel 37.10-14).
Dacă privim acest loc din Scriptură, ca un punct de vedere al responsabilităţii noastre, atunci bineînţeles este foarte important dacă putem să fim folosiţi de Dumnezeu ca „profeţi” – ca şi glasul Lui, ca un instrument al efectului Duhului. O înviere este pe de o parte în totalitate lucrarea lui Dumnezeu, însă pe de altă parte este şi lucrarea oamenilor pe care Dumnezeu îi poate folosi ca vocea Lui.

7. Hristos te va lumina

Ajungem acum la ultima parte a acestui verset care conţine în el însuşi o promisiune minunată pentru cei care au fost sculaţi din somn de Domnul Isus Hristos. Această a treia caracteristică a învierii după voia lui Dumnezeu, am putea-o denumi o viaţă cristocentrică, care se orientează după Domnul Isus Hristos ca punct central al vieţii noi – pentru noi personal însă şi pentru adunare. Apostolul exemplifică aici în mod vizibil prin unicul loc din Isaia capitolul 60 care vorbeşte despre reabilitarea în viitor a lui Israel. În primele versete profetul spune despre Sion: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale” (versetul 1-3). Această temă continuă mai departe în acelaşi capitol: „nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumin ei; ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul Tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi” (versetul 19,20).
Este foarte frumos să vedem cum apostolul, adresează aceste locuri profetice, celor credincioşi din zilele de azi, deci nouă. Deci ceeace ne apare este slava lui Hristos: Hristos va lumina peste tine, noi vom fi deja iluminaţi acum de Domnul cel Înviat care a învins moartea şi mormântul şi ne-a pregătit astfel o nouă zi nouă tuturor ce îi aparţinem.
În sens spiritual putem să concluzionăm că a sosit deja ziua Împărăţiei Păcii pentru noi. Domnul Isus Hristos care este punctul central care luminează Împărăţia Păcii care vine este deja acum Lumina noastră, de accea apostolul ne şi îndeamnă acum: să umblăm ca ziua (Romani 13.13). Întunericul judecăţii, întunericul nopţii păcatului sunt definitiv alungate. Cu El, cu Domnul Isus Hristos umblăm în lumină deplină. În timpul trezirii spirituale se experimentează din nou aceasta.
Faptul că aceste lucruri îşi găsesc deja împlinirea în Hristos nu înseamnă că a fost epuizat conţinutul profeţiei. Aplicaţia corespunzătoare spirituală şi practică pentru noi înşine ca şi creştini îşi găseşte împlinirea tuturor bogăţiilor promisiunilor lui Dumnezeu. Împlinirea în viitor este tocmai o arvună a ultimei şi definitivei împliniri din viitor. Profeţiile lui Isaia conţin valoarea lor concretă pentru Israel în împărăţia mesianică care vine.
De fapt aceste cuvinte pot fi acceptate şi pentru noi, biserica considerându-le de importanţă profetică, aşa cum reseie clar din comparaţia cu ultima carte a Bibliei. Acolo citim despre noul Ierusalim care se coboară din cer (nu Sionul pământesc, ci Adunarea ca şi mireasă a lui Hristos): „cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună care să o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul (Apocalipsa 21.23). Atât capitala cerească cât şi capitala pământească a Împărăţiei Păcii, vor avea o sursă de lumină deosebită şi anume pe Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu va fi cunoscut acum în şi prin Hristos şi de aceea cartea Apocalipsa adaugă Numele Mielului ! Deci să nu uităm să umblăm între timp ca şi copii ai Luminii până când va începe ziua Împărăţiei Păcii când umbrele vor fugi.

Restul AICI

http://www.oudesporen.nl/Download/HB283.pdf

Read Full Post »

Unitatea Duhului Sfant.

unitate

via Unitatea Duhului Sfant..

Read Full Post »

http://www.ucb.co.uk/index.cfm?itemid=92 Help us to send Word 4U 2Day
to more people
Donate
27 Sep 2011
Promises, Promises
God has made me laugh Genesis 21:6
The stench of strong perfume draped itself through the air in the harem. One woman, olive-skinned, traced a steady thin line around the shape of her lips. Another ran her finger through the spirals of her hair. Two young, fiery girls, who couldn’t have been any more than late teens, fought over a mirror. A bell rang and instantly every girl, young and old, assumed a position. The olive-skinned woman pouted by the water feature. Another trained her eyes on the special visitor. And the two fiery girls jumped into high heel shoes clicking a steady rhythm on the marble floors. Sarah, however, was lost for what to do. A dumpish, overweight man with a thick beard and manicured hands clicked his fingers. Immediately, girls drooped over the king’s shoulders, but he brushed them off like mosquitoes. Instead, his eyes ran all over Sarah’s body. She pulled her gown into herself. Where was God now? She’d laughed when she’d been promised a child. ‘I mean at my age,’ she’d scoffed. She’d stayed silent as Abraham, her beloved, had betrayed her into the palace of the King of Gerar, which means ‘the halting place’ (read the story in Genesis 20). And for what? To save his own skin. Now as the king’s hand slithered around her waist she was beginning to lose all hope of ever finding her happy ending. And yet God will rescue her. And she will get her promised child. And maybe you too find your life has come to a screeching halt. Like your promise is in ‘the halting place’. God always come true on His promises. Always.
Bible in a Year: 1 Sam 16-17 Matt 27:32-44 Ps 68:1-18 Pr 22:1-5;
UCB on TwitterUCB on Facebook W4U2D e-book Add Word 4U 2Day to your Google page RSS Feed of Word 4U 2Day
Sign up for a copy
Did you enjoy reading this? We’d love you to share it with a friend
Can we send you a copy of this quarterly devotional?
© 2011: This devotional is produced by UCB, free of charge through the generosity of our supporters. As a gift to the body of Christ, permission is given to Churches and Christian organisations to copy up to a maximum of 52 daily excerpts per year. Excerpts must acknowledge Word 4U 2Day as the source, give the UCB address and inform that free issues of the daily devotional are available for the UK and Republic of Ireland.Word 4U 2Day is written by Bob and Debby Gass, with Ruth Gass Halliday. Edited by the Message Trust.
 http://www.ucb.co.uk/index.cfm?itemid=92 ucb

Read Full Post »

THE GOLDMINE PLAN- A NEW BLOG,VERY IMPORTANT AND VERY USEFUL

http://goldmineplan.com/2/

What is the GoldMine Plan?

How much better to get wisdom than gold!
Proverbs 16:16

The GoldMine Plan is a three-year Bible reading plan for families.

Watch this introductory video, then watch the two parts of our live presentation, which will answer most of your questions.

Part I – The REASON

From the Bible, about the Bible

http://youtu.be/YbBN6LTb2xM

Part II – The PLAN

The GoldMine Plan explained (including the scope and the sequence – min. 7)

Goldmine Bible Reading Plan Part 1

Goldmine Bible Reading Plan Part 1 from Keith Moyers on Vimeo.

http://vimeo.com/27926274

Goldmine Bible Reading Plan Part 2

Goldmine Bible Reading Plan Part 2 from Corina Pasca on Vimeo.

http://vimeo.com/27927589

Read Full Post »

Unitatea Duhului sau centralizări? …o analiză

26 septembrie 2011

”…cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii…” Efeseni 4:3

Unitatea duhului
Unitatea Duhului este  o lucrare a Duhului, un concept ceresc, o stare a celor cerești. Lucrarea Duhului este de a ne descoperi pe Cristos, de a-L descoperi pe Cristos în noi. Duhul ia din ce este a lui Cristos și ne dă.
Toți cei focalizați pe această lucrare trăiesc în unitatea Duhului, ceea ce îi unește este Duhul, lucrarea Lui, țelul Lui, năzuința Duhului.
În tot ceea ce lucrează Duhul nu este nimic cu origine de jos, din pământ, din sudoare, din blestem, din lucrările cărnii. Toată lucrarea Duhului este cerească, se bazează pe resursele cerului, pe Cuvânt, pe credință, pe har, pe lucruri nevăzute și intangibile, pe lucruri care nu se pot nimici, pur și simplu pentru că cei ce le văd le iubesc, iar cei ce le urăsc, nu le văd.
Lucrarea Duhului este una a  minții, a gândurilor, a lăuntrului celor chemați, acolo se desfășoară cea mai nemaipomenită energie din univers , prin lepădarea de sine a celor chemați și prin înoirea minții lor.  Asistentul, educatorul, călăuza acestor transformări este Duhul.
”Am fost botezați într-un singur Duh pentru a alcătui un singur trup”. Unicitatea  acestei lucrări conduce la unitatea(unirea) Duhului. Nu sunt două trupuri pentru că Domnul Isus nu are dublură. ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” Coloseni 3:14
Faptul că este un singur trup este un bun argument să înțelegm că este și un singur Duh. Acest singur Duh conduce spre acest singur Trup.
Dacă ceea ce mulți numesc duh nu conduce la unitatea în același trup, acela sau aceea nu este Duhul lui Dumnezeu. Unitatea în același trup nu este o unitate organizațională ci una duhovnicesacă, a morții împreună cu Cristos în primul rând ”față de învățăturile începătoare(dezbinătoare) ale lumii.” Noi am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, Aceasta este singura unitate adevărată. Dacă o învățătură nu aduce acest mesaj al crucii, nu este din acel unic duh.
Evaluarea acestor stări, clasificarea, aprobarea sau respingerea nu o pot face oamenii, o face Domnul. O mai pot face cei ce au Duhul Lui. Ei pot judeca toate lucrurile, însă cei ce nu au Duhul pot fi înșelați foarte ușor. Pentru ei nici nu există unelte calibrate de evaluare, la ce le-ar folosi? Prima dată oricine trebuie să se judece pe el.

Centralizări omenești, lumești
În lume există principiul organizării în structuri centralizate, al subordonării ierarhice, al piramidizării relațiilor, Domnul Isus le-a descris scurt: ”Împărații neamurilor domnesc peste ele și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători…” Nu este un principiu rău, ei sunt numiți slujitorii lui Dumnezeu. Acest principiu însă nu este însă valabil în Trup. Și pentru că Duhul a fost dat ca să alcătuim un singur Trup, Duhul nu va inspira astfel de organizări, iarahice, piramidale sau centralizate. Năzuința Duhului este spre o unitate ca într-un trup. În trup există o subordonare deplină și armonioasă față de Cap. Capul nu spune mâinii ca să spună picioareler, nici nasului ca să spună urechilor, Capul conduce tot trupul. Tot așa este și Cristos. ”Voi toți sunteți frați” este norma vieții trupului. La ceastă stare conduce Duhul, la dragoste, la frăție, la părtășie.

Centralizări bazate pe lege, pe principii
”…legea nu se întemeiează pe credință ci pe ”cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele…”” O sumă organizată de ”aceste lucruri” prezentată cu un mare și trâmbițat TREBUIE în față, este pentru unii un logic motiv de centralizare a bisericilor în jurul acelui principiu.

Exemple de principii centralizatoare:
-trebuie să ții sabatul
-trebuie să vorbești în limbi
-trebuie să folosești numele de Iehova
În general aceste principii conduc la definirea de doctrine distince și apoi la biserici cu aceste semne distinctive. Centralizarea în jurul principiilor rămâne pentru majoritatea membrilor o chestiune logică și de un ”bun-simț” acceptat care nu deranjează aproape pe nimeni.

Centralizări bazate pe istorie comună

Limitările geografice mai ales pe perioade lungi de timp formează o istorie care pentru mulți este o amprentă definitorie. Am în minte de ex. baptiștii neînregistrați din fosta URSS. Îi cunosc bine. Formați ca reacție a slugărniciei clerului baptist oficial, la peste 20 de ani de la căderea comunismului își învață copiii istoria lor de suferințe, poartă ca pe icoane pozele fraților uciși în anii comunismului, nu se pot unii cu alții pentru că altora le lipsește elementul care îi coagulează pe ei: istoria de prigoane. A fost interesant modul cum m-au primit pe mine, un străin, în mijolocul lor, în anii 1997-1998. Erau contrariați! Sunt înregistrat, neînregistrat? Faptul că fiind născut baptist, nu mai făceam parte din nici un cult mi-a creat un avantaj și m-au acceptat.

Centralizări bazate pe oameni proeminenți

Liderii purtători de carismă lasă urme. Am în minte pe Darby, pe Tudor Popescu, pe Trifa, pe Dorz, pe Witness Lee. Mulți din aceștia sunt considerați de urmași motive de centralizare: ”Fratele” a zis. Sunt mulți frați, dar unul este FRATELE. Dacă FRATELE a fost destul de neînțelept să lasă directive personale se mai pune repede de-o sectă.

Centralizări geografice

Unii zic că aceste centralizări sunt acceptate. Vezi bisericile din Biblie, din Colose, din Corint, toate au ca centru orașul. Deci: Biserica Locală. Local Church au această teorie. Ierarhizarea timpurie a bisericilor s-a făcut după acest principiu, episcopul de Roma, de Atena, etc. De negăsit în scriptură însă: nici  pastorul din Corint, nici dirijorul de cor din Efes, nici pastorul de tineret din Roma.

Centralizări bazate pe națiune, stat

Au fost și au rămas cele mai primitive despărțiri. Bisericile naționale. Nu comentez.

Centralizări bazate pe vocații, meserii, hobbyuri, pregătire socială

Asociația oamenilor de afaceri creștini, a medicilor creștini, a milițienilor(sau foști) creștini, a bicicliștilor creștini, etc

Centralizări(ierarhizări) bazate pe vârste

Aici se vede cel mai bine caracterul separatist al centralizărilor. Uniunea Tineretului …-ist, sau…-al. De fapt este un nume fals a ceea ce am putea numi Secția(Despărțământul) de tineret. Numai Tatăl Minciunii în viclenia lui a putut sugera numele de Uniune pentru a numi de fapt o Despărțire.

Concluzii
Toate centralizările sunt bazate pe principii umane, lumești. Cad pradă acestei înșelătorii cei ce nu cunosc bine unitatea Duhului. Stă ca presiune dorința de apartenență, o dorință firească a firii omului: ”câți sunteți acolo la voi la ”adunare”?”
Când a mai plecat o familie din adunare, fiul meu m-a întrebat: ”tată, noi ce facem când se desființează adunarea noastră?”
Centralizările nu sunt unitatea Duhului, nu sunt lucrate de Duhul. Ceea ce pare o unitate este un puternic factor de diviziune. Din acest motiv o creștere spre cunoașterea deplină a lui Cristos este imposibilă în colectivitățile care se măgulesc cu lăudăroasele lor centralizări, ierarhizări sau organizări.
Cunoașterea lui Cristos ca Trup (ca Unul) sapă tocmai la fundația a ceea ce ei zic că este Cristos: centralizarea lor. Decât să renunțe la ceea ce numesc Cristos, mai bine nu vor să li se descopere Cristosul cel viu, cel adevărat, țin cu dinții de centralizarea cea moartă.

Un Cult, o sectă se măgulesc cu principii, oameni sau organizări de admirat. Aceste construcții sociale extrem de funcționale în ochii lumii fac imposibilă Viața lui Cristos. Pocăința nu este posibilă, se aplaudă talentul uman, nu lepădarea lui. Curățarea minții nu se poate face, se pune accent pe decizie, nu pe lepădare de sine. Învățarea lui Cristos nu se poate face, se accentuează cum să fie omul vechi nu darea lui la moarte. Rugăciunea este o listă de cereri pentru lucruri pământești, nu cerești. Harul rămâne necunoscut complet, (Scaunul Harului) sfânta sfintelor este inaccesibilă datorită nepriceperii tainei lui Cristos, Trupul Său(perdeaua dinăuntru) cel disprețuit. Nici Gloria acestui Har, țelul, scopul pentru care am fost creați nu este văzută.
Factorii de centralizare: principiile, liderii strălucitori, geografia, națiunea, istoria, starea socială, meseria sau vârsta se află toate sub sentința morții. Împreună cu Cristos noi murim față de toate aceste lucruri și nu mai reprezintă nici o vrajă pentru noi. Singura direcție, singurul centru spre care năzuim rămâne năzuința Duhului: a descoperi pe Fiul în noi, a lua a din ce este a Fiului și a ne da, a alcătui un singur trup printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Moartea este mai întâi față de ”învățăturile începătoare” ale lumii (principiile lumii).
Așa cum specialiștii în bancnote studiează și cunosc  elementele de identificare specifice ale bancnotelor, tot așa am căutat ca în această scurtă analiză să identific diferența între centralizările oamenilor și unitatea Duhului.
Independența reală a fiecărei adunări locale față de oameni și dependența strictă a fiecărei adunări față de Domnul ne ferește de ispita primitivă a unei centralizări care știrbește grav Slava Domnului.
Domnul să ne dea înțelegerea și Harul trăirii pentru El în simplitatea și libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu.

Read Full Post »

GREACA NOULUI TESTAMENT

Pare impresionant cand cineva vine si-ti argumenteaza cu greaca? Vrei sa-l verifici? Sau poate ca vrei sa studiezi chiar tu… Nimic mai usor:
http://www.greekbible.com/
http://www.scripture4all.org/OnlineInte … _Index.htm
http://www.greeknewtestament.com/index2.htm

Radu Dumitru

http://www.beronline.ro/forum/viewtopic.php?f=32&t=749

Read Full Post »

DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE

CARTEA INTREAGA CLICK PE TITLU

S.D.GORDON

O PARERE PERSONALA

N‑am avut niciodată plăcerea să‑l întâlnesc pe S. D. Gordon, dar îl cunosc din unele urme pe care le‑a lăsat asupra universităţilor, oraşelor şi satelor pe care le‑a vizitat, curând după ce a ţinut acolo discuţiile care compun cartea aceasta. La început un predicator profesor eminent mi‑a vorbit o oră despre schimbarea care s‑a produs în viaţa lui de când le‑a auzit într‑o conferinţă biblică de vară; mai târziu am auzit profesori univer­sitari vorbind despre impresia profundă pe care au făcut‑o aceste discuţii despre putere în viaţa studenţilor. Un profesor mi‑a spus că prima discuţie, deşi predată într‑un limbaj simplu, a fost ca un reflector nemilos care a scos la iveală plăgile păcatului din viaţa profesorului, până când un strigăt pentru uşurare către Dumnezeu i-a adus iertare şi pace. L‑am rugat pe un tânăr student al Universităţii să‑mi vândă un manuscris al discuţiilor intime despre putere. L‑am purtat cu mine în jurul lumii şi l‑am împrumutat la tot felul de oameni şi singurul verdict a fost: „O carte remarcabilă şi atât de diferită de oricare alta!”

Am arătat‑o dr. Torrey pe bordul unei corăbii şi n‑am mai putut s‑o primesc înapoi de la el până când n‑a terminat‑o, atât el cât şi soţia sa. El a scris imediat în America şi l‑a angajat pe dl. Gordon pentru a preda cursuri la Institutul Biblic Moody din Chicago.

Dacă umila mea părere e vrednică de luat în seamă, eu sfătuiesc ca creştinii de pretutindeni să o citească şi să o recomande şi altora să facă acelaş lucru.

Charles M. Alexander

CONDUCTE ÎNFUNDATE

O distincţie ciudată

Acum câţiva ani mă aflam într‑un scurt turneu în Colegiile din Missouri. Îmi amintesc de o dimineaţă în care am ieşit de la hotel să iau dejunul cu câţiva băieţi şi de întoarcerea înapoi la hotel alături de unul pe care tocmai atunci îl cunoscusem. Cum mergeam pe drum discutând una şi alta, l‑am întrebat dintr‑o dată cu o voce liniştită: „Eşti tu creştin sau nu?” El s‑a întors, m‑a privit cu o expresie stranie şi mi‑a răspuns: „Vedeţi, eu sunt un membru al bisericii, însă nu cred că sunt ceea ce ar trebui să fiu, adică un adevărat creştin.” M‑am uitat ţintă la el. Atunci în mod deschis mi‑a dat o mică explicaţie. N‑a spus multe cuvinte şi nici nu avea nevoie – poţi vedea un câmp întins printr‑o mică crăpătură a zidului – şi eu am văzut destul ca să‑mi dau seama că el avea dreptate în părerea despre sine însuşi. Am mai vorbit puţin şi ne‑am despărţit, dar cuvintele lui m‑au pus pe gânduri.

O săptămână mai târziu în alt loc, un alt oraş, după ce am vorbit studentelor dintr‑un seminar de fete, stând de vorbă cu una dintre profesoare am întrebat‑o: „Sunt toate fetele de aici creştine?” Aceeaşi privire stranie stăruia în ochii ei pe când îmi dădea răspunsul: „Cred că sunt toate membre ale bisericii, însă nu cred că sunt toate creştine cu o putere reală în viaţa lor personală.” Era aceeaşi distincţie ciudată.

Câteva săptămâni mai târziu vizitam Facultatea de Medicină din Missouri. Îmi amintesc clar că stăteam într‑o dimineaţă într‑o cameră dezordonată – cu aşchii pe jos şi scânduri nearanjate – institutul fiind tocmai în curs de mutare în clădirea nouă şi nefiind încă pe de‑a dreptul aranjat. Discutam cu un profesor, pare‑mi-se cu decanul, şi‑l întrebam câte camere are institutul, când va fi gata şi altele – deci nu era altceva decât o discuţie de afaceri – când el s‑a întors spre mine, m‑a privit drept în faţă şi mi‑a spus într‑un mod foarte sincer: „Eu sunt membru al bisericii; mi se pare că sunt diacon în biserica noastră…” Şi-a trecut atunci mâna prin păr, ca şi când ar fi vrut să‑şi aducă mai bine aminte… „dar nu sunt ceea ce ar trebui să fie un adevărat creştin, domnule.”

Zâmbetul care era gata să‑mi înflorească pe buze la ciudata sinceritate a vorbelor lui fu alungat imediat de patosul ce se simţea atât în vocea cât şi pe faţa lui şi care trăda o inimă atât de flămândă şi de nesatisfăcută.

Probabil cam la o lună mai târziu, într‑unul din oraşele miniere a Centurii de Zinc din Sud-Vestul oraşului Missouri, trebuia să vorbesc la o întrunire. Erau adunaţi în jur de 500‑600 de oameni într‑o biserică metodistă. Nu-i cunoşteam. Nu ştiam ce ar fi mai bine să le vorbesc. Mie nu‑mi place să aprind focul spre oameni absenţi. De aceea m‑am coborât până la primul şir de scaune unde stăteau mai mulţi predicatori şi l‑am rugat pe unul dintre ei să‑şi rotească privirile peste public şi să‑mi spună, în măsura în care cunoaşte el oamenii, cu ce fel de ascultători aveam de a face. El a făcut aşa şi mi‑a răspuns prompt: „Cred că două treimi dintre ei sunt membrii ai bisericilor noastre,” şi apoi cu aceeaşi privire ciudată, pe jumătate râzând, a adăugat: „Dar dumneavoastră ştiţi tot aşa de bine ca şi mine că nici jumătate dintre ei nu sunt creştini pe care să te poţi baza.”

„Bine,” am zis eu mirat, „aceasta este o zonă minieră; desigur că nu se poate generaliza starea aceasta de lucruri pe întreaga ţară.”

Dar seria aceasta de incidente urmând unul după altul într‑o succesiune aşa de rapidă m‑a făcut să mă gândesc la ciudata distincţie dintre a fi membru al bisericii, pe de o parte, şi trăirea unei vieţi care contează, grăitoare şi cu greutate pentru Cristos în toate cele şapte zile din săptămână, pe de altă parte. Ştiam că predicatorii fac distincţia aceasta, dar s‑o găsesc recunoscută deschis de mulţimea credincioşilor, era pentru mine un lucru nou şi desigur semnificativ.

Şi astfel m‑am gândit să vă întreb acum şi aici foarte sincer: „Ce fel de creştini sunteţi voi?” Eu nu vă spun ce fel de creştini sunteţi, pentru că sunt un străin şi nu ştiu, şi nu pot să fac altceva decât să am cele mai bune păreri despre dumneavoastră. Însă vă întreb cinstit, deschis, întrebându‑mă şi pe mine însumi, ce fel de creştini sunteţi? Ştiţi? Deoarece se face o astfel de diferenţă. Planul Învăţătorului nostru – şi ce plan genial este acesta – este ca lumea aceasta să fie câştigată nu de predicatori – deşi noi trebuie să‑i avem pe aceşti oameni ai lui Dumnezeu drept conducători – ci de fiecare om care cunoaşte şi care poate să spună istoria lui Isus, şi să o spună nu numai cu râvnă şi cu tact, ci mai mult s‑o spună cu propria lui viaţă. Acesta este planul Învăţătorului nostru pentru lumea aceasta şi contează foarte mult pentru El şi pentru lumea aceasta dacă tu şi eu trăim sau nu istoria dragostei Lui şi puterea Lui printre oameni.

Ştii tu ce fel de creştin eşti? Există cel puţin trei alţii care o ştiu. Primul dintre toţi este Satana; el ştie. Mulţi lucrători ai bisericilor noastre se ocupă cu adunarea şi completarea de date statistice, însă nici unul dintre ei nu este în stare să concureze cu Satana în probleme de informaţie exactă. El este cel mai abil statistician şi nu‑l întrece decât Unul singur. El ţine o evienţă grijulie a fiecăruia dintre noi şi ştie în ce măsură îi stânjenim planurile. El ştie că unii dintre noi – oameni buni şi respectabili după opinia generală – nici nu‑L ajutăm pe Dumnezeu, nici nu‑l împiedicăm pe el. Sună dureros lucrul acesta, dar nu e oare adevărat? Satana n‑are nicio obiecţie ca aceşti oameni să fie consideraţi membri ai bisericii. Într-adevăr, el mai degrabă preferă să fie astfel. Prezenţa lor în cercurile bisericii îl ajută aşa de mult. El ştie ce fel de creştin eşti tu. Tu ştii?

Apoi e marele cerc al necredincioşilor – ei ştiu. Mulţi dintre ei sunt slab informaţi în privinţa vieţii creştine, flămânzi după ceva ce ei nu au şi neştiind precis care este lucrul acela după care ei tânjesc. Având idealuri înalte, deşi cunosc foarte vag ceea ce ar trebui să fie viaţa creştină, ei caută în noi cu ardoare ceea ce cred că noi posedăm, şi sunt adesea crunt dezamăgiţi că idealurile noastre, vieţile noastre, se aseamănă atât de mult cu ale celor care nu cred în nimic. Atunci însă când întâlnesc ici şi colo câte unul ale cărui fapte sunt dominate de un spirit curat şi înalt, a cărui faţă reflectă o dulce radiere în mijlocul oricăror împrejurări şi a cărui viaţă emană o mireasmă curată de bucurie, de bunătate şi pace, sunt gata să recunoască faptul că ceva de neatins îl face pe acesta aşa de deosebit de restul muritorilor. Lumea obosită, flămândă, respingătoare de ceea ce e fals şi doritoare după lucruri veritabile, lumea acesta ştie ce fel de creştin eşti tu. Tu ştii?

Este un al treilea care ne priveşte astăzi cu un viu interes. Este Domnul Isus stând acolo în glorie, având pe faţa şi trupul Lui cicatricile marcate de pământ, şi privind cu tărie la cei dintre noi ce stăm tari pentru El în lumea care L‑a răstignit – Domnul Isus ştie. Mi‑L închipui spunând: ”Iată acolo jos unul pentru care Mi‑am dat viaţa şi care poartă Numele Meu. Dacă aş avea Eu control asupra vieţii lui, ce putere aş însufla Eu în el şi prin el – dar el e aşa de absorbit în alte lucruri!” Învăţătorul se gândeşte la tine, îţi studiază viaţa, dorind să‑şi împlineacă planul Lui cu privire la tine, dacă ar primi învoirea ta, însă e aşa dureros de dezamăgit de mulţi dintre noi. El ştie. Tu ştii?

Tradusa si scrisă în luna Decembrie, anul 1967 de Lidia Carcoana Tudor.

VA URMA

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »

%d bloggers like this: