Feeds:
Posts
Comments

Archive for February 13th, 2012

O mântuire deplin de ajuns (2 Petru 1:1-4)

Introducere

     Cea de a doua epistola a lui Petru este ultima carte scrisa de apostol: a   scris-o când era expus mortii de martir.  Asa citim in v. 14 din capitolul 1. Epistola este adresata crestinilor. Versetul 1 arata acest lucru cu toata claritatea.  Aci, nu este mentionat unde se aflau acei crestini.  Dar, cum Petru numeste epistola ca fiind “cea de a doua scrisoare” (3:1), se poate intelege ca adresantii celei de a doua scrisori sunt aceeiasi crestini carora le-a fost adresata si prima scrisoare, si anume crestinii “imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si  si Bitinia” – cu alte cuvinte prin Asia Mica sau prin Turcia. Intelegem din context ca epistola a fost scrisa  sub imperiul urgentei de a îndruma si întari pe credinciosii din adunari, care erau ameninati dinlauntru, sub influienta invatatorilor mincinosi, descrisi in 2 Petru 2:1: “In norod s-au ridicat prooroci mincinosi, cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi care vor stecura pe furis erezii nimicitoare, care se vor lepada de Stapânul care i-a rascumparat  si vor face sa cada asupra lor  pierzare naparazvica.”

     Invatatorii mincinosi strecurau indoiala cu privire la cea de a doua venire a Domnului Isus. Ei intrebau, asa cum se arata la 2 Petru 3:4 “Unde este fagaduinta venirii Lui?”   Ei semanau  indoiala cu privire la evanghelia vestita de cei ce sustineau  venirea iarasi a Domnului Isus: in fapt, ei invatau un alt Cristos, un fals Cristos.  Pretindeau ca aduc cunostinte noi dar erau invatatori mincinosi, care pradau turma.La 2 Petru 2:2 invatatorii mincinosi sunt descrisi ca “destrabalati”, dedati poftelor vinovate, lacomi, “momind sufltele nestaornice”   Le scapara ochii de preacurvie si nu se satura de pacatuit, momesc sufletele nestaornice, au inma plina de lacomie si sunt niste blestemati.” (2 Petru 2:14).  Amenintarea invatatorilor mincinosi si a  imoralilor sexuali va fi totdeauna de luat in considerare. De aceea, 2 Petru este relevanta si astazi dupa aproape 2000 de ani de cand cartea a fost scrisa.

 Expilcatia pe versete

    V. 1   Epistola incepe in acelas stil ca si 1 Petru.  Aici, Petru isi da numele Simon Petru. Se identifica drept “rob si apostol al lui Isus Cristos.”  Este mai intai “rob” si apoi “apostol”.  Un “rob” este, exprimat literal, un sclav sau, in greceste un doulos.  Lumea antica era plina de sclavi.  In imperiul roman sclavii reprezentau clasa cea mai larga, clasa cea mai de jos a societatii romane.   Cand Petru s-a declarat pe el insusi doulos orice cititor stia ce inseamna asta.

    William Barclay a explicat ce insemna in lumea veche sa fi sclav: insemna sa n-ai niciun drept, sa n-ai nicio zi libera, sa n-ai niciun timp pentru tine insuti, sa fi numai si numai al stapanului. Stapanul avea dreptul de viata si de moarte asupra robului.  El stapanea un rob asa cum ar fi stapanit un obiect. Sclavul era la discretia absoluta a stapanului sau. Intr-un fel, aceasta descrie relatia noastra, a credinciosilor, cu Dumnezeu: noi suntem robii Lui, n-avem drepturi, n-avem timp liber, vietile noastre sunt in intregime in mâna Lui si suntem chemati sa facem in exclusivitate voia Lui.  Din fericire, Stapanul nostru este bun, de aceea, tot ce trebuie sa facem pentru El este drept si este spre binele nostru.  Si de fapt gasim adevarata libertate numai in relatia noastra cu El.

     Noi suntem o aparenta contradictie: suntem robi liberi. Asa sunt toti crestinii adevarati, De aceea spunea Pavel ca el era mai intåi rob, slujitorul tuturor.  Apoi, Pavel era “apostol”.  El arata asta ca sa sublinieze autoritatea cu care scria epistola, Tot ce spunea, spunea cu toata greutatea, prin autoritatea lui Cristos care l-a ales si care l-a trimes in lucrarea Lui.  Si, desi este un apostol, el îi considera pe cei carora le scria epistola egali cu el. Cum?  Au capatat o credinta de acelas fel cu a noastra” (cu a apostolilor). Aici este vorba despre actul credintei si nu despre obiectul sau despre doctrina credintei.  Daca ar fi fost vorba despre credinta ca doctrina credintei, ar fi fost nevoie de articolul hotarît inainte de cuvantul credinta, ca in Iuda 3, unde se spune despre “credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”.

      Ceea ce spune Petru aici este ca nu este deosebire intre credinciosi: toti avem acelasi fel de credinta, toti suntem pacatosi si tot ce avem datoram numai si numai harului lui Dumnezeu.  V. 1 spune ca aceasta credinta “a fost capatata”, cu alte cuvinte, ea este un dar.  Cuvantul” capatata” ( greceste laghano – folosit si la Luca 1:9), semnifica “un privilegiu acordat si nu un merit castigat”.   Nimeni nu si-a castigat darul credintei, ci el a fost capatat prin bunavointa lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, nimeni nu capata credinta bazat pe eforturile proprii sau pe alegerea proprie.  Credinta le-a fost daruita prin hotarirea suverana a lui Dumnezeu. Ea este un dar fara plata a; harului suveran al lui Dumnezeu.  Fara discutie, avem raspunderea de a crede: cine raspunde in mod potrivit evangheliei, crede: isi exerseaza vointa potrivit cunostintei, crezând in Cristos. Dar intelegerea si exersarea vointei este, in ultima instanta, lucrarea lui Dumnezeu.  El este Cel ce ne ilumineaza mintea si ne da viata ca sa putem actiona.  Asa spune Biblia: Efeseni 2:8-9; Filipeni 1:29; Fapte 11:21; 16:14).  Totul este prin har, iar sursa acestui har este Cristos. Exprimand aceasta,  Petru adauga “prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Isus Cristos”.   Se poate traduce si în dreptatea…, cu alte cuvinte, credinta mantuitoare are un obiect bine stabilit, si anume, dreptatea lui Dumnezeu in Cristos.  La Romani 3:21 Pavel spune: Dar acum, s-a aratat o neprihanire (dreptate) pe care o da Dumnezeu fara Lege” si care esete primita prin credinta in Cristos. Evanghelia mantuitoare este primita prin credinta, iar dreptatea revelata in evanghelia harului, dreptatea lui Cristos, este imputata celui ce crede, pacatosului salvat: cand primim credinta mantuitoare, primim impreuna cu ea imputarea dreptatii lui Cristos,  “Dumnezeul si Mantuitorul nostru Isus Cristos, este o referinta la Cristos, Om adevarat si Dumnezeu adevarat.  Ca Mantuitor, Domnul Isus Cristos este  Dumnezeul si Mantuitorul nostru.  O expresie similara gasim la Tit 2:13 “aşteptând fericita noastra nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor, Isus Cristos”. Cristos este Dumnezeu. El nu este Tatal ci este Fiul. Tatal si Fiul sunt doua persoane distincte ale aceleeasi Dumnezeiri egale adica împărtăşind aceeasi esenţă divină co-vesnice si co—atotputernice.   V. 1  formuleaza adresa.

   V. 2   Petru saluta pe adresanti cu o binecuvântare: Harul si pacea sa va fie inmultita prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Cristos!”  Harul si pacea sunt domeniul in care traieste crestinul. Nu numai ca suntem adusi la Cristos prin har, dar prin har continuam relatia noastra cu El.  Atat harul cat si pacea sunt strans legate de cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului Isus Cristos.  Ele nu pot fi separate.  Ce spune Petru este ca pace nu poate exista decat acolo unde este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu.  De aceea, Petru nu oboseste sa-i invete pe cititorii epistolei sale despre har si despre pace, care vin prin cunoasterea Tatalui si a Fiului.  La v. 12, Petru le spune ca “va fi totdeauna gata sa le aduca aminte aceste lucruri”.  Câta nevoie avem sa ne amintim continuu de adevarul  Cuvantului lui Dumnezeu, de doctrinele credintei!  Sa fim mereu intemeiati pe invatatura de temelie a Scripturii si sa inaintam permament in credinta! Numai asa gasim adevarata pace.  Dar Pavel vrea ca harul si pace “sa fie inmultite”.  Cum? Prin cresterea cunosterii lui Dumnezeu!  De altfel, el incheie epistola cu o indemnare semnificativa: Cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nosru, Isus Cristos!” (3:18).

     V. 3 In unele traduceri, se considera ca cu v. 3 incepe un nou paragraf.  Se pare insa ca v. 3 explica cum primim pacea. Cum? Din pricina cadumezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat”..Cunoasterea dă har si pace pentru că ea este mijlocul prin care obtinem viata vesnica si adevarata evalavie, pietatea.Se atesta ca o persoana are o cunoastere reala, nu numai prin informatiile pe care le poate vehicula, cat mai ales prin comportare.  Cine nu este evlavios, pios nu are cunostinta reala.  Adevarata cunostinta transforma:  este vorba de cunosterea Persoanei si lucrarii lui Cristos.  Cei ce le cunosc au viata si evlavie.  Ele nu pot fi separate. Daca avem viata, se vor vedea roadele vietii si ele vor rezulta intr-o viata de evlavie.  Nu inseamna ca nu vor mai fi poticniri: chiar si Petru s-a poticnit dar, in ciuda lor, viata de evlavie, se va manifesta in chip evident.  Ce incurajator sa stim ca Insusi Cristos ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia: nu ne lipseste nimic. Avem o mantuire deplina.  N-avem nevoie nici de “viata mai inalta”, nici de “a doua experienta sau binecuvantare”  Avem deja Duhul Sfant, cand am crezut am fost pecetluiti cu El (Efeseni 1:13)  “pentru ziua rascumpararii” (Efseni 4:30).  Suntem in Cristos ca mladitele in vita, ne tragem viata din El, El ne hraneste zilnic, avem gandul lui Cristos (2 Cor. 2:16). Vin, pot veni greutati peste noi, dar ele pot fi biruite.  David spunea:Toate talazurile Tale trec peste mine” (Ps. 42:7). Totusi, suntem deplin echipati sa trecem prin toate, biruitori.  Avem Cuvantul si Duhul Sfant. Avem pe Tatal Ceresc ca Purtator de grija si Ocrotitor, avem pe Cristos ca Marele nostru Preot si ca pe Pastorul cel Bun: nu ne lipseste nimic.  Nu putem scuza caderile noastre prin nepurtarea de grija a lui Dumnezeu  (1 Cor. 10:13).   Mantuirea pe care o avem este deplin suficienta. Nu ne lipseste nimic.

 V. 4   “prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe”  Prin ce?  Sfarsitul v. 3 spune ca El ne-a chemat prin slava si puterea Lui”Prin ce? Prin cruce.  La cruce s-au manifestat deplin gloria, iubirea si harul lui Dumnezeu.  Acolo am fost mantuiti.  La Ioan 12:23 crucea este prezentata drept manifestare a slavei lui Dumnezeu: A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul Omului” insemna “ a sosit ceasul sa fie crucificat Fiul omului”  Prin cruce, suntem chemati sa venim la El.  La Ioan 12:32 Domnul Isus spune:  Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii”.  Crucea este  magnetul lui Dumnezeu: este efectiva.  Prin cruce, El mantuie pe poporul Lui si prin cruce s-au obtinut minunatele promisiuni ale lui Dumnezeu pe care le acem: rascumpararea, iertarea pacatelor, venirea imparatiei lui Cristos, mostenire,

    V. 4 mentioneaza ca prin aceste fagaduinte, credinciosii se fac partasi firii dumnezeiesti”.   Ce inseamna asta? NU inseamna ca devenim dumnezei, cum sustineau vechii filosofi sau cum sustin astazi unele religii false care ignora Scriptura.  Ei sustin idei false, pagane.  Sensul textului din v. 4 este ca “participam la firea dumnezeiasca prin primirea de atribute comunicable ale lui Dumnezeu. Asemenea atribute ne pot fi impartasite de Dumnezeu, in virtutea faptului ca  am fost creati asemenea chipului lui Dumnezeu, Suntem partasi la unele caractere ale lui Dumnezeu (cunostinta, intelepciune, putere, vointa, bunåtate, sfintenie.dragoste) dar nu participam la esenta divina: nu este vorba de purtarea atributele necomunicabile ale lui Dumnezeu( existenta prin Sine Insusi. Imutabilitatea, infinitatea, omiprezenta, etc)  Credinciosii care contempla slava lui Cristos primesc caracterul Lui.  Cei mantuiti prin Cristos “fug de stricaciunea care este in lume prin pofte.”

   Concluzie

 Odata cu nasterea din nou, credinciosul capata o fire nou din Dumnezeu, dezvolta un caracter crestin.  Cel credincios este o faptura noua si credinciosii sunt chemati sa “se socoteasca morti fata de pacat si vii pemtru Dumnezeu in Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:11).Ce insemnat sa recunoastem realitatea vietii noastre noi si s-o traim.  Domnul sa ne ajute sa traim deplina suficienta a mantuirii pe care ne-a oferit-o Dumnezeu prin Jertfa de la Cruce a Domnului Isus. Cristos!

            Acest mesaju a fost prezentat de Dan Duncan la Believers Chapel,

           Dallas- Texas, Traducerea în limba româna de Serban Constantinescu

 

Read Full Post »

%d bloggers like this: