Archive for April 14th, 2012


   Christ’s Victory At Calvary
                                                                                           By Wesley L. Duewel

    Christians should rejoice again and again in the glorious triumph of Christ on the cross. Have you realized how total was Christ’s victory at Calvary? It was a victory for us because Jesus took our place, bearing our sin on the cross. He paid the price for our redemption. On the cross He paid it all! Calvary was an eternal victory for whoever wills to receive it (Rev. 22:17).

    But for Satan, Christ’s victory at Calvary was a devastating, total, and eternal defeat. At first, Satan thought he had won; that shows how limited his knowledge and understanding are. In reality, the cross destroyed Satan, sin, death, and all of Satan’s kingdom. Let us note the pictorial language the Bible uses to illustrate Satan’s ignominious defeat at Calvary:

    At the cross, Jesus drove out Satan, “the prince of this world” (John 12:31-33). Today Satan is a usurper. The cross passed initial judgment on him. His claims were destroyed; his claimed authority was invalidated. His defeat was so complete that he has lost his place and authority. The Greek word ekballo means “to drive out, expel.” The cross doomed Satan to ultimate expulsion from our world, though he is still active and desperate in his anger and futility. He is the archon, the ruler of this age only until God enforces the judgment of the cross after Christ’s return.

    At the cross, Jesus “disarmed the powers and authorities” (Col. 2:15). The word disarmed is from the Greek apekdyo, a double compound meaning “to put off completely, to undress completely and thus render powerless.” At the cross, Christ undressed all demon authorities. It is a picture from the ancient oriental custom of stripping the robes of office from a deposed official. At the cross, the leaders and authorities of Satan’s forces and kingdom were stripped of their authority and honor. They now have no authority to oppose, intimidate, or harass you.

    But that is not all; there is even more in this picture. Paul says Christ “made a public spectacle of them, triumphing over them by the cross” (v. 15). This again is an illustration taken from ancient history. When a conquering emperor returned from a great victory, he was often given a triumphal procession. The victor and his army marched through streets lined by cheering thousands. While the musicians played, chariots and soldiers carried the looted treasures of the defeated king, and he and his general or other selected prisoners were led in chains, their shame openly displayed.

    The Greek word edeigmatisen means “to make a public exhibition.” During the interval between Christ’s death and resurrection, when He announced Satan’s defeat at the cross to the evil spirits in prison (1 Pet. 3:19), in symbolism Christ marched triumphantly through the spirit prison, with Satan and his demonic rulers chained in inglorious defeat behind Him. He made a public spectacle of their defeat, says Paul, and now every demonic being knows his cause is defeated forever, his satanic lord’s authority stripped from him, and his own doom waiting for the appointed time (Matt. 8:29).

    At the cross, Satan and his unclean spirits were destroyed (Heb. 2:14). The word destroy is from the Greek katargeo, which means “to put out of action, to make useless.” It is used repeatedly to show how through the death and the return of Christ (parousia), the powers of destruction that threaten man spiritually are put out of action. In First Corinthians 15:24, this includes all dominion of demonic authority and power. In verse 26, death itself will be the last enemy to be rendered useless. All these are “coming to nothing” (1 Cor. 2:6), including Satan himself and his demonic leaders (Heb. 2:14).

    As a result of Calvary, the Resurrection, and the Ascension, Christ is enthroned. He is raised “far above all rule and authority, power and dominion …And God placed all things under His feet…” (Eph. 1:21-22). These terms for heavenly beings may include both the holy angelic beings and the fallen ones, now the demons. Christ is seated at the right hand of God, far above all heavenly beings of whatever rank, and certainly above all fallen spirit beings of whatever rank. Potentially, these fallen beings are “under His feet,” for they have already been defeated. But they are bluffing as if they were still undefeated, trying to assert their dominance over us.

    These demonic beings know they are defeated and what their end will be; that is why they fear us and our prayer so much. They know we have authority from Jesus. But when you resist them in His name and power, they will not only back away, they will actually flee from you (Jas. 4:7).

    In summary, Satan may roar like a raging lion, trying to frighten you, but he is a defeated usurper. He has no right, standing, authority, or legal place in your life.

        a. He is being expelled, driven out by Jesus (John 12:31).

        b. He is disrobed and disarmed and has been made a public spectacle as a defeated foe in Christ’s triumphal procession. Christ has displayed the disgraced Satan as His prime trophy, revealing to all beings in heaven and hell that Satan has lost (Col. 2:15). The counterfeit roaring lion has been defeated by the true Lion of the tribe of Judah, Jesus Christ, Son of Man, beloved Son of God (Rev. 5:5).

        c. His power is destroyed, and he and all his forces are put out of action as far as any true power is concerned (Heb. 2:14; 1 Cor. 2:6; 1 Cor. 15:24).

        d. He and all his demonic cohorts are put under Jesus’ feet potentially and will soon be put there absolutely (Eph. 1:21-22). In fact, he will be actually crushed (syntribo) beneath your feet also (Rom. 16:20). Syntribo means “to break to pieces by crushing” – a total, crushing defeat.

    Thus, Jesus says to us, as He said to His disciples, “I have given you authority…to overcome all the power of the enemy; nothing will harm you” (Luke 10:19). Unworthy though we are, we should humbly but confidently accept this authority, acting upon Christ’s glorious victory at Calvary as we defeat and bind Satan’s power in His name.

    Quoted from the book, Touch The World Through Prayer, by Wesley Duewel. Copyright 1986. Used by permission of the Duewel Literature Trust, Inc., Greenwood, Indiana. Dr. Duewel’s books may be purchased by calling (317) 881-6751 Ext. 361.


April 2012 Issue
Christ’s Victory At Calvary
By Wesley L. Duewel
Spiritual Victory Through Christ
By Rich Carmicheal
Our Responsibility Has Never Been Greater
By S. M. Zwemer
Undo The Devil’s Work
By W. C. Moore
Overcoming Opposition In Prayer
By F. J. Perryman
The Wonder Of His Name
Prayer And Fasting: Keys To Strong Faith
By Andrew Murray
The Authority Of The Blood
By C. Nuzum
Fasting With Prayer
Appropriating The Promises
By Victor M. Matthews
The King Is Near At Hand
By A. B. Simpson
Guarding The Minds Of Our Children
(Doing Battle On Our Knees)
By Kim Butts
Samuel Morris – The Power Of A Spirit-Filled Life (Part 6)
By Lindley J. Baldwin
Herald International – Sharing God’s Love For The Children Of The World
National Day of Prayer – Thursday, May 3, 2012
News And Prayer Briefs

Resurrection of Christ

Resurrection of Christ (Photo credit: Wikipedia)

Read Full Post »


 Paştele iudeilor era aproape… Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în templu… Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.Ioan 11.55-57


Timpul potrivit


Era timpul pregătirii Paştelui. Ţinta împotrivirii, a urii mai-marilor poporului era să-L prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.“ Fără îndoială, doreau să-L omoare cu cât mai puţină zarvă. Ei voiau s-o facă excluzând publicul, evitând să ia naştere o răscoală.
Aceasta ne face să vedem din nou suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor planurilor omeneşti. Ei voiau să evite un scandal public cu ocazia sărbătorii, în timp ce Dumnezeu intenţiona să lase pe Hristos să moară în timpul Paştelui, ca în felul acesta cât mai mulţi să vadă evenimentul. Din punctul de vedere al conspiratorilor era cel mai rău timp să prindă pe Isus, dacă voiau s-o facă pe ascuns şi în linişte. Ei au văzut cum a fost El întâmpinat de către mulţime cu strigăte de osanale. Dar Paştele a fost timpul ales de Dumnezeu. Exact acel timp a fost cel mai potrivit, ca Mielul lui Dumnezeu să moară pentru păcatele lumii. Şi când complotul a fost pus în fapte, acesta a avut loc potrivit timpului hotărât de Dumnezeu şi nu după gândurile oamenilor. Oamenii nu puteau să amâne planul desăvârşit al lui Dumnezeu

















Dar satan a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul…Luca 22.3


Iuda şi iubirea de bani


Iuda asistase la acea întâmplare emoţionantă în casa lui Simon leprosul, când Maria a turnat mirul foarte scump pe capul lui Isus. Dar inima lui Iuda, împietrită de iubirea de bani, cu toată pretinsa lui milă pentru săraci, l-a lăsat cu totul indiferent faţă de ceea ce se petrecea. Dacă Isus avea un aşa mare preţ pentru Maria, Iuda nu vedea în Învăţătorul decât un mijloc de a-şi procura bani. Acesta este un lucru înspăimântător, care ne arată unde se poate ajunge îngăduind apariţia înclinaţiilor rele, în loc de a le judeca cu scopul de a fi izbăviţi.
Ne-am putea întreba pentru ce satan n-a intrat în alt ucenic pentru a-l face capabil să săvârşească o asemenea nelegiuire. Cât priveşte firea lor, ceilalţi ucenici nu valorau mai mult ca Iuda. Dar ceea ce i-a dat posibilitatea lui satan să pună stăpânire pe Iuda era faptul că vocea ispititorului îi era familiară. Iuda ascultase de sugestiile vrăjmaşului, deşi trăia în apropierea lui Isus. Prezenţa Domnului, caracterul divin pe care El Îl manifestase nu a avut nicio influenţă asupra inimii lui Iuda, care era plină de iubirea de bani şi de dorinţa de a-i obţine. Astfel, el era foarte pregătit pentru ora fatală, care l-a dus la sinucidere şi nenorocire veşnică. Satan a intrat în Iuda şi nenorocitul nu a mai fost stăpân pe sine.


…Iuda Iscarioteanul s-a dus la preoţii cei mai de seamă şi le-a zis: «Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?» Ei i-au cântărit treizeci de arginţi.Matei 26.14-15


Preţul trădării


Probabil că Iuda s-a dus în casa lui Caiafa tocmai în momentul când sinedriul se strânsese ca să plănuiască complotul împotriva lui Isus. În orice caz, intenţiile de trădare ale lui Iuda s-au unit cu atacul, cu marea lor împotrivire şi ură faţă de Isus. Ei i-au cântărit preţul trădării şi i-au dat arginţii. Acesta era preţul unui sclav. Fără îndoială, membrii sinedriului s-au bucurat mult că uneltirea lor a fost susţinută de unul din aparţinătorii cercului restrâns de ucenici. Probabil, şi-au imaginat că aceasta era o aprobare a planurilor lor rele.
Din clipa aceea, Iuda a căutat un prilej potrivit să-L trădeze pe Isus. După ce a primit banii pentru faptă, era dator să-şi împlinească obligaţiile. Trebuia să găsească ocazia când Isus era singur, sau aproape singur, ca să poată împlini planul sinedriului de a prinde în linişte pe Isus.
Privit din punctul de vedere al duşmanilor lui Isus, toate se potriveau foarte bine. În momentul acela însă nimeni nu ştia că era o hotărâre mult mai înaltă, cunoscută de Mântuitorul. Era planul veşnic al lui Dumnezeu care a dovedit că are totul sub control şi că toată această întâmplare dramatică s-a derulat în concordanţă cu hotărârile Sale veşnice.


El (Isus) le-a răspuns: «Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.»Matei 26.18


Ultimul Paşte


Acela care urma să Se înfăţişeze ca adevăratul Miel de Paşte, Mielul lui Dumnezeu, dispunea de atotştiinţa Sa divină şi de autoritatea Sa de Învăţător, pentru a-i face pe ucenici să găsească locul unde El va lua cu ei ultimul Paşte. Pătruns de momentul care se apropia, El a pus să se spună stăpânului casei: „Vremea Mea este aproape.“ Câte gânduri năvăleau în această inimă, capabilă de a pătrunde totul în mod divin: moartea, trădarea, împotrivirea, tăgăduirea lui Petru, ura unui popor pe care El l-a iubit şi a dorit să-l adune şi să-l binecuvânteze, şi atâtea alte lucruri neplăcute!
Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.“ Isus ştia că era Iuda; dar El dorea să cerceteze inima şi cugetul fiecăruia şi să-i facă să simtă cât de groaznic era gândul trădării. Ucenicii s-au întristat foarte mult şi au început să-i zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?“ Isus a răspuns: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde.“ La întrebarea lui Iuda, auzim răspunsul Domnului: „Da, tu eşti.“ Iuda a ieşit în grabă. Afară era noapte; dar şi în inima lui Iuda.


…Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!Matei 26.42


Liniştea Mântuitorului


Când Mântuitorul a ajuns în grădina Ghetsimani, a ştiut că acolo va fi prins, şi că Îl vor duce la o succesiune de procese, şi că Îl vor umili, şi în cele din urmă Îl vor răstigni fără milă. Vedem mereu că scriitorii Evangheliilor scot în evidenţă atotştiinţa lui Isus în toate relatările despre suferinţa Lui. Nimic nu avea loc la întâmplare în noaptea aceea. Nimic nu era, care să nu fie în mâna Lui şi în mâna Tatălui Său.
Aceasta înseamnă că Hristos ştia în detaliu ce va aduce cu sine moartea Sa. A ştiut mai dinainte toate împotrivirile, chinurile, batjocurile şi umilirile pe care va trebui să le îndure. Şi cu toate acestea a fost gata să Se plece şi, fără nicio rezervă faţă de voia Tatălui, să înfăptuiască planul veşnic de răscumpărare a oamenilor.
Cine poate înţelege durerea acestui scump Mântuitor, pus de satan în prezenţa grozăviilor morţii pentru a-L abate de la lucrarea pe care El avea să o facă? Acolo, ca şi cu ocazia ispitirii în pustiu, ascultarea Sa a biruit. De aceea într-o linişte desăvârşită, Mântuitorul a putut spune ucenicilor:”…odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.“ De atunci înainte vinovaţii care cred în lucrarea Lui pot să se bucure de odihnă, pentru că Cel nevinovat a îndurat moartea în locul lor.


…Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.Luca 22.42


„Facă-se voia Ta!“


Când Mântuitorul S-a rugat: „Facă-Se nu voia Mea, ci a Ta“, nu trebuie să ne gândim că voia Tatălui ar fi fost alta decât a Fiului. Ce recunoaştem noi aici este faptul că Fiul S-a supus conştient şi de bunăvoie cu toate sentimentele Lui umane voii desăvârşite a Tatălui. Rugăciunea prezintă exemplul de neegalat cum Hristos în natura Sa umană a supus totdeauna, în toate lucrurile, voinţa Sa voinţei Tatălui – şi totodată că nu exista nicio contradicţie între voinţa divină şi sentimentele Lui umane.
În rugăciunea lui Hristos nu era vorba ca paharul să se depărteze cu orice preţ. Isus S-a rugat ca paharul să se depărteze de la El numai atunci când exista o altă posibilitate pentru împlinirea planului lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu la această rugăciune lasă să se recunoască clar, că nu exista nicio altă alternativă la jertfa Fiului Său prin care păcătoşii ar fi putut fi mântuiţi. Desigur, Hristos a ştiut adevărul acesta atunci când S-a rugat. Desfăşurarea acelor evenimente a fost stabilită în hotărârile veşnice ale lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii – cu mult timp înainte ca Hristos să vină pe pământ. Isus a ştiut că El va trebui să fie Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. De aceea a fost gata să facă voia Tatălui.


„Un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.“ Matei 28.2


Piatra este dată deoparte


După ce L-au văzut murind pe cruce pe Domnul Isus, duşmanii Săi cei mai înverşunaţi, marii preoţi şi fariseii, nu s-au liniştit. Ei se temeau de Cuvântul Său: „ …dar a treia zi va învia“ (Matei 20.19). De aceea au pecetluit mormântul şi au pus strajă.
Ar fi putut vreo creatură să-L împiedice pe Dumnezeu să-Şi exprime recunoaşterea Sa, satisfacţia Sa deplină în lucrarea desăvârşită a Fiului Său preaiubit şi să-L învieze din morţi? Imposibil! În zorii zilei dintâi a săptămânii, Domnul Isus a înviat ca Biruitor.
Îngerul venise pe pământ cu însărcinarea din partea lui Dumnezeu de a rostogoli piatra de la uşa mormântului, pentru ca oricine să poată vedea mormântul gol. „Şi s-a aşezat pe ea.“ Acum, nu un om, ci un înger a preluat supravegherea mormântului gol. Acum nu mai era în stare nicio putere din lume să închidă mormântul.
În ciuda tuturor atacurilor duşmanilor, învierea Domnului Isus rămâne o realitatea minunată şi este confirmarea lui Dumnezeu pentru lucrarea Domnului Isus la cruce. De aceea ne bucurăm că avem un Domn înviat, care este pentru totdeauna dincolo de moarte.


 „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.“ Luca 24.5,6


Învierea – un fapt de netăgăduit


Creştinismul este caracterizat de trei adevăruri mari: moartea Domnului Isus la crucea de pe Golgota, învierea Sa şi înălţarea Sa la cer. Învierea Domnului Isus este o realitate despre care ni se mărturiseşte în multe locuri în Scriptură. Citiţi vă rugăm capitolul 15 din 1 Corinteni, unde sunt numiţi mulţi martori, care L-au văzut şi au vorbit cu Domnul înviat. Învierea este deci o realitate, indiferent că o acceptăm sau nu. Ea a avut loc şi nu poate fi tăgăduită. Aşa cum soarele stă pe cer, tot aşa de sigur este faptul că Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, unde şade la dreapta lui Dumnezeu.
De ce neagă mulţi oameni învierea Domnului Isus? Pentru că ştiu că învierea are urmări care îi privesc pe toţi oamenii, indiferent dacă cred sau nu în înviere. Deoarece Hristos a înviat există şi o înviere a morţilor, pentru că Domnul Isus Însuşi a spus: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5.28, 29). Şi tu vei aparţine de una din aceste învieri. Dacă ai făcut binele, adică dacă L-ai acceptat în viaţa ta pe Salvatorul Isus Hristos trimis de Dumnezeu, vei învia pentru viaţă, dar dacă L-ai respins şi lepădat, vei învia pentru judecată


„Începutul evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.“ Marcu 1.1


„Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.“ Matei 27.37


Isus a devenit om ca noi, dar fără păcat. El a crescut într-o cetate dispreţuită, Nazaret. Acolo a exersat meseria de tâmplar. Modest şi smerit, un om printre oameni!
Şi totuşi, El a fost total diferit. El era Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul lui Israel. Oamenii au vrut să-i conteste ambele poziţii. Dar Dumnezeu a purtat de grijă întotdeauna ca Fiul Său să fie distins public.
La naşterea Sa, îngerul a vestit că acel copil născut era „Hristos, Domnul“. Câtva timp mai târziu înţelepţii de la Răsărit s-au interesat în Ierusalim de „împăratul iudeilor“ şi L-au onorat cu daruri corespunzătoare.
La începutul slujbei Sale când Isus S-a lăsat botezat, Dumnezeu a deschis cerul deasupra Lui. El a arătat că Fiul Său nu era pe aceeaşi treaptă cu cei care îşi recunoşteau păcatele şi a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“
În timpul slujbei Sale, Dumnezeu a deschis cerul încă o dată. Pe muntele schimbării la faţă, ucenicii au auzit cum Dumnezeu a făcut cunoscut plăcerea Sa în Fiul Său preaiubit (Matei 17.5).
La sfârşitul vieţii Sale, Dumnezeu S-a îngrijit ca inscripţia de pe cruce: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor“ să nu se schimbe. Iar după ce Mântuitorul a murit, căpitanul roman a mărturisit: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“


Din ciclul de Meditatii SAMANTABUNA 2012


Read Full Post »

14 Aprilie – Exod12.1-16

Ajungem acum la prezentarea Paştelui, într-un capitol dintre cele mai importante din tot Vechiul Testament. Răscumpărarea promisă se va împlini în acelaşi timp când asupra Egiptului se va abate cea mai grozavă dintre judecăţi. Păcatul merită moartea şi toţi au păcătuit, atât israeliţii cât şi egiptenii. Dar, pentru ei care făceau parte din poporul lui Dumnezeu, un miel va muri în locul lor, imagine clară şi emoţionantă a lui Isus, „Miel fără cusur şi fără pată … cunoscut în adevăr mai înainte de întemeierea lumii” (1 Petru 1.19) şi dat morţii la timpul hotărât de Dumnezeu. «Să ne însuşim această jertfa»: iată ce semnifică «a mânca pastele». Hristos a trecut prin focul judecăţii divine: mielul era fript la foc. Şi să ne gândim la chinurile Lui având dureroasa cunoştinţă că păcatul nostru L-a dus acolo; aceasta corespunde cu ierburile amare. Mielul era mâncat în familie. Părinţii, copiii, fiecare din casă îşi avea partea lui.

Drag cititor, ai experimentat tu în mod personal ce înseamnă «a mânca pastele»? Ţi-ai însuşit tu prin credinţă moartea ispăşitoare a Domnului Isus? 

Ziua convertirii, punctul de origine al noii vieţi (v.2), naşterea din nou a copiilor lui Dumnezeu, este o dată care nu trebuie uitată!


                                                                                              15 Aprilie Exod 12.17-27

Aluatul, simbol al răului, trebuie îndepărtat cu maximă atenţie (cf. 1 Corinteni 5.7, 8). Nu putem să ne însuşim lucrarea lui Hristos şi să ne bucurăm din plin de ea cât timp nu ne-am mărturisit şi nu am abandonat fiecare păcat de care avem cunoştinţă.

Israelitului îi mai rămânea să facă doar un lucru, cel poruncit de Domnul lui Moise în v.7: trebuia să înmoaie un buchet de isop în sângele mielului şi să ungă cu el pragul de sus şi amândoi uşorii uşii casei sale. Făcând aceasta, capul familiei trebuia să creadă două lucruri: întâi că Domnul avea să lovească prin judecată şi, în al doilea rând, că sângele avea puterea de a-l proteja pe el şi pe ai săi.

Ca şi copiii din familiile israeliţilor, putem întreba: „Ce înseamnă această slujbă pentru voi?” (v.26). Nu este oare aceasta o imagine a scumpului sânge al lui Hristos care ne pune la adăpost de judecată? „Eu voi vedea sângele” spusese DOMNUL (v.13), în timp ce israeliţii, dinăuntru, nu-l vedeau. Mântuirea noastră nu depinde de modul în care apreciem noi lucrarea lui Hristos, nici de intensitatea sentimentelor noastre cu privire la acest subiect. Nu, ci depinde de felul cum o vede Dumnezeu. Pentru El, sângele are eficacitate deplină şi totală în îndepărtarea păcatului. Să ne punem şi noi încrederea în lucrarea desăvârşită împlinită de Domnul Isus şi acceptata ae Dumnezeu (1Ioan13)


1 Corinteni 5

7. Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastile nostru, a fost jertfit.8. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului.


                                                                                              16 Aprilie Exod12.28-39

În timp ce în casele lor israeliţii mănâncă pastele sub protecţia sângelui mielului, afară, în noapte, domneşte groaza şi nimicirea. îngerul nimicitor trece şi loveşte întâii-născuţi şi mari strigăte de deznădejde răsună în tot Egiptul. Este a zecea şi ultima plagă, imagine a unei judecăţi infinit mai grele, pe care Scriptura o numeşte moartea a doua, pregătită pentru cei care nu s-au pus la adăpost prin Mielul lui Dumnezeu.

Nici o deosebire între un prizonier din închisoare şi Faraon însuşi (v.29). Tot astfel, nu se va face deosebire când toţi morţii, „mari şi mici”, vor sta înaintea scaunului de judecată din Apocalipsa 20.

Pentru copiii lui Israel sosise timpul să plece. Ei mâncaseră pastele în grabă, cu mijlocul încins, cu încălţămintea în picioare, cu toiagul în mână (v. 11), arătând prin aceasta că sunt un popor despărţit, străin, gata de plecare. Suntem şi noi aşa? Prin zelul nostru pentru Dumnezeu, prin detaşarea noastră faţă de lucrurile de aici, de jos, prin sobrietatea noastră, pe scurt, prin tot comportamentul nostru, ceilalţi ar trebui să vadă că, fiind răscumpăraţi prin sângele Mielului, suntem în orice moment gata să plecăm spre căminul nostru etern.

                                                                               17 Aprilie Exod 12.40-51; 13.1-10

Dumnezeu face ca totul să înceapă din ziua I a răscumpărării (12.2; 1 Regi 6.1). El instituie pastele ca o rânduială perpetuă. Gândul vrăjmaşului, în ce priveşte Mielul, este „să nu i se mai amintească numele” (Ieremia 11.19). Dar Dumnezeu, pentru care lucrarea Fiului Său are un preţ aşa de mare, Se îngrijeşte ca amintirea Lui să fie mereu înnoită. „Este noaptea de ţinut pentru Domnul” proclamă El (v.42), şi, mai departe: „aduceţi-vă aminte de ziua aceasta” (13.3). înlocuind Pastele cu Cina comemorativă, Domnul Isus le-a cerut alor Săi să facă aceasta spre pomenirea Lui (1 Corinteni 11.24, 25). Aţi răspuns la această dorinţă a Domnului?

În cap.13, Domnul îşi declară drepturile asupra sufletului proaspăt răscumpărat (cap. 12). Unii credincioşi, mai ales copii cu părinţi creştini, sunt mulţumiţi că sunt mântuiţi şi nu ţin cont de sfinţirea care trebuie să urmeze. Dar aceeaşi voce care a spus: „Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi” (12.13), cere acum: „Sfinţeşte pe orice întâi-născut … este al Meu” (13.2). Sărbătoarea Paştelui era strâns legată cu cea a Azimelor. Invăţăm de aici că punerea la adăpostul sângelui şi necesitatea unei vieţi sfinte sunt pentru copiii lui Dumnezeu acum două adevăruri indispensabile –de citit şiTit 2.14- El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curete un norod care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune.


Read Full Post »

Passover Seder 010

Passover Seder 010 (Photo credit: roger_mommaerts)



Passover Seder 013

Passover Seder 013 (Photo credit: roger_mommaerts)

There are two things in God’s Word that represent the body of Jesus Christ: the Passover Lamb, and the Unleavened Bread. The Passover Lamb was selected on the tenth day of the first month, and it was to be observed until the fourteenth day, when it was to be killed and eaten (Ex. 12:1-10). It was to be without blemish, that is, without any imperfection (v. 5). A diseased or less than perfect lamb was not acceptable.

Just as the Passover Lamb had to be without blemish, the bread of the feast had to be unleavened. Leaven in the Scriptures always represents sin (Ex. 12:15-19; Matt. 13:33; 16:6-12; 1 Cor. 5:1-6; Gal. 5:9). When you think about it, the results of leaven in bread literally makes it appear to be something that it is not. Leaven simply adds to the bread dough, giving one the false impression that they are getting more sustenance; however, the more leaven, the more “empty space” in the loaf. The Apostle Paul wrote that of Jesus: “Purge out therefore the old leaven, that ye may be a new lump, as ye are unleavened. For even Christ our Passover is sacrificed for us” (1 Cor. 5:7).

Jesus, declaring Himself to be the “Bread of Life,” proclaimed that “Except ye eat the flesh of the Son of man, and drink His blood, ye have no life in you” (Jn. 6:48-58). The Apostle Paul had this to say about believers partaking of the Lord’s Supper:
“For I have received of the Lord that which also I delivered unto you, That the Lord Jesus the same night in which He was betrayed took bread: and when He had given thanks, He brake it, and said, Take, eat: this is My body, which is broken for you: this do in remembrance of Me. After the same manner also He took the cup, when He had supped, saying, This cup is the new testament in My blood: this do ye, as oft as ye drink it, in remembrance of Me. For as often as ye eat this bread, and drink this cup, ye do shew the Lord’s death till He come” (1 Cor. 11:23-26).

There are several verses that describe Jesus as being perfect; that is, without sin: Isaiah 53:9 says “And He made His grave with the wicked, and with the rich in His death; because He had done no violence, neither was any deceit in His mouth.” Luke 23:41 says, “And we indeed justly; for we receive the due reward of our deeds; but this Man hath don nothing amiss.” John 8:46 reads, “Which of you convinceth Me of sin?” 2 Corinthians 5:21 says, “And He became sin for us Who knew no sin, that we might become the


Bread (Photo credit: ulterior epicure)

in Him.” Hebrews 4:15 ends by stating that Jesus “was in all points tempted like as we are, yet without sin.” 1 Peter 2:22 says, “Who did no sin, neither was guile found in His mouth.” The Apostle John wrote, “And ye know that He was manifested to take away our sins; and in Him is no sin” (1 Jn. 3:5).

Jesus, our Passover, is the only Man qualified to reconcile man to God;
That is why He said, “no man cometh unto the Father but by Me!”

Reblogged from http://skipslighthouse.blogspot.com/2012/04/he-was-qualified-for-job.html?showComment=1334360398466#c832816346926061216

Read Full Post »

%d bloggers like this: