Feeds:
Posts
Comments

Archive for April 15th, 2012

HRISTOS A ÎNVIAT !!Nu-i pe lume Inviere mai mareata

 

HRISTOS A ÎNVIAT !!

„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi
– în cel dintâi ceas al zilei,
– în cea dintâi zi a săptămânii,
– în cel dintâi anotimp al anului.

Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );
Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );
Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;
Hristos, Începutul;
Hristos, Primul născut dintre cei morţi;
Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);
Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );
Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )
Hristos, Care ne iubeşte, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, Care a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Lui, şi Căruia I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Hristos acesta, Hristos cel ce fusese răstignit, batjocorit, dispreţuit, părăsit, mort şi îngropat pentru păcatele noastre. Da, Hristos acesta a înviat. Slavă învierii Lui!…
Acum, după ce Hristos – Garantul tuturor strălucitelor făgăduinţe – a înviat, noi, care credem în El şi în Cuvântul Său care este Adevărul, nu mai avem voie să ne îndoim de nimic. Avem poruncă nu numai să nu ne temem şi să nu ne îndoim niciodată şi întru nimic – ci să îndrăznim totul. Şi să ne bizuim deplin: Hristos a înviat şi El e viu în vecii vecilor, pentru a garanra totul pentru noi.” (Traian Dorz)
Învierea Domnului este şi învierea noastră, este sfârşitul şi cununa Evangheliei Domnului Iisus. Dacă Hristos n-ar fi murit şi înviat pentru noi, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, speranţa şi viaţa noastră, căci fără Înviere, moartea şi păcatul nu pot fi biruite. Învierea Domnului a avut marele şi negrăitul efect de salvare a tuturor credincioşilor, de trezire a întregii lumi din moartea păcatului, de chemare a oamenilor din moarte la viaţă
( Ioan 3,14; Ioan 11,25), ajutaţi de lumina Evangheliei Sale şi de harul Sfintelor Taine. Prin Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a devenit începătorul învierii celor adormiţi ( 1 Corinteni 15,20), adică a învierii generale a trupurilor la sfârşitul veacului. De aceea, El este numit Cel întâi născut din morţi ( Coloseni 1,18; Romani 8,29).
Iar despre învierea sufletească, adică învierea omului din păcat, trebuie să ştim că aceasta este mai mare decât învierea din morţi. Această înviere tainică în duh se săvârşeşte în cei credincioşi prin învăţătura Evangheliei, prin harul Sfintelor Taine şi prin faptele bune, dar mai ales prin Sfântul Botez, prin care murim şi înviem tainic cu Hristos
( Romani 6,2-8; Efeseni 2,1-6; Coloseni 2,13; 3,1-3). Fără această înviere duhovnicească, adică fără pocăinţă, nimeni dintre noi nu se poate mântui.
O asemenea înviere tainică prin moartea păcatului, vedem în pilda fiului risipitor, când zice: trebuie să ne veselim şi să ne bucuăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat
( Luca 15,32). Învierea tainică din moartea păcatului numai Dumnzeu o poate cunoaşte cu adevărat, deoarece El este acela care cercetează inimile tuturor oamenilor ( Psalmul 7,9). Prin învierea tainică şi duhovnicească, omul, încă fiind viu cu trupul, trăieşte o înviere a sufletului său prin harul şi puterea lui Dumnezeu. În acest fel, el trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el şi poate spune ca marele Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine ( Galateni 2,20; 2 Corinteni 5,15). O, de ne-ar da preabunul Dumnezeu la toţi cei binecredincioşi o asemenea înviere tainică, prin care vom putea trăi cu Domnul în bucuria învierii veşnice!
Astăzi sunt Sfintele Paşti! Astăzi a înviat Hristos din morţi şi ne-a izbăvit de moarte, de robia păcatului şi de osânda iadului.
Astăzi iadul a fost golit şi raiul s-a deschis. Astăzi îngerii cântă împreună cu oamenii biruinţa vieţii asupra morţii. Astăzi şi noi cu toţii să ne veselim împreună cu Biserica lui Hristos că nu mai suntem sub legăturile morţii şi ale întunericului. Să lepădăm, aşadar, întristarea şi răutatea şi grijile cele trecătoare, că Iisus Hristos a înnoit lumea prin Înviere.
Deci să ne bucurăm, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta Sfintele Paşti şi să cântăm împreună frumoasa cântare:
„Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!»”.
Hristos a înviat !
Sărbători fericite !

http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/

18 April, 2009 13:05

 

Nu-i pe lume Inviere mai mareata,

 

  Nu-i pe lume inviere mai mareata,

  Ca atunci cand crapa noaptea de pacat

  Si Hristos renaste-un suflet la viata…

  Nu-i pe lume inviere mai mareata:

  ceru-ntreg e-atunci un cantec minunat !!

 

  Nu-i pe lume inviere mai slavita

  Ca aceea care-ti daruie ISUS-

  Viata-i har ,iar moartea-i nunta stralucita

  Nu-i pe lume bucurie mai slavita,

  Soarele-i atunci pe veci nemaiapus !!

 

  Si nu este-n lume moarte mai senina

  Ca acelui ce-a umblat cu Dumnezeu

  Fericit se-avanta-n Vesnica Lumina

  Nu-i pe lume-o biruinta mai senina

  Insotita de-un mai dulce curcubeu !!

 

  Da-mi Isuse inceputul si sfarsitul

  Unei vieti inflacarate de-al Tau dorr,

  Pentru slava ce-si asteapta Rasaritul

  Da-mi Isuse inceputul si sfarsitul

  Credinciosului ostas biruitor  !!

 

din cartea ”Cantarile Domnului”‘ de T.Dorz, pg.464.

 

Read Full Post »

Resurrection of Jesus –  video

http://youtu.be/ZMY_ik2Fsgk

 

 

Read Full Post »

VOI STITI CE INSEAMNA PASTELE?

 

Edith Burns era o crestina minunata si locuia in San Antonio, Texas. Ea era pacienta doctorului Will Phillips. Dr Will era un doctor blind care isi facea nu numai datoria lui fata de pacienti, dar ii trata cu multa consideratie.

Pacientul lui favorit era Edith Burns. Intr-o dimineata se duse la cabinetul lui cu o inima tare grea. Si asta din cauza lui Edith. Dar cind pasi in sala de asteptare, o gasi pe Edith cu Biblia ei neagra, mare, pe genunchi, vorbind vesela si cu toata convingerea cu o mama tinara ce astepta si ea sa-i vina rindul la consultatie.

Edith Burns avea obiceiul sa se introduca in felul urmator:
-Hello, numele meu este Edith Burns. Tu crezi in Paste?
Apoi continua sa explice tot ce s-a intimplat de Paste si…de foarte multe ori oamenii care vorbeau cu ea ajungeau sa fie salvati.

Doctorul Phillips intra in cabinetul lui si o gasi pe sora sefa, Beverly. Beverly o intilnise mai de mult pe Edith, la o consultatie cind a trebuit sa-i ia tensiunea acesteia. Si ca de obicei Edith s-a prezentat asa cum facea ea, in mod obisnuit:
-Hello, eu sint Edith Burns…as vrea sa te intreb daca tu crezi in ceea ce sarbatorim noi de Paste?
Beverly i-a raspuns scurt…
-Bineinteles ca da. Atunci Edith a continuat…
-Si ce anume crezi tu despre Paste?
Beverly ii raspunse…
-Pai…stiu eu…vopsim oua, mergem la Biserica imbracati in haine noi…Tot lucruri care au nemultumit-o pe Edith, si care a inceput imediat si pe indelete sa-i explice adevarata insemnatate a Pastelui. Si de cite ori venea la consultatie …
ii explica din nou…astfel incit intr-una din zile Beverly a capitulat si in sfirsit a ajuns sa il cunoasca in mod personal pe acest Isus de care i-a vorbit atit de des Edith.

De data asta insa Doctorul ii spuse lui Beverly…
-Beverly, nu o chema inca inauntru pe Edith…da-i timp. Trecind prin sala de asteptare am avut senzatia ca inca un suflet este foarte aproape de a-L cunoaste pe Mintuitorul…da-i timp lui Edith sa termine…

Mai tirziu, cind in sfirsit a fost chemata inauntru, Edith se aseza pe scaun ingrijorata si i se adresa doctorului…
-Doctore…spune-mi acuma de ce esti asa de trist? Citesti si te rogi suficient?
Dr, Phillips spuse…
-Edith…da-mi voie acuma sa fiu eu doctorul si tu pacientul. Analizele tale au venit inapoi de la laborator…trebuie sa-ti spun ca ai…cancer. Si Edith…nu numai atit, dar timpul ce-l mai ai e scurt…

Raspunsul lui Edith veni numaidecit…
-Doctore…sa-ti fie rusine ca te-ai intristat din cauza asta.Tu m-ai anuntat doar ca am sa-L vad pe Domnul meu Isus, pe sotul si prietenii mei care au plecat inaintea mea. Mi-ai dat vestea ca am sa sarbatoresc un Paste fara sfirsit…si ti se pare greu sa-mi dai o asemenea veste?

Dr Phillips se gindi in sinea lui…”n-am intilnit niciodata in viata mea o alta femeie ca Edith”. Si Edith a continuat sa vina la control. A venit si Craciunul si cabinetul a fost inchis pina pe 3 ianuarie. In ziua in care s-a deschis cabinetul insa, Edith n-a venit la control asa cum stabilisera… Mai tirziu Edith l-a chemat la telefon pe Dr Phillips si l-a informat ca va trebui sa-si spuna povestea la spital de-acuma, si i-a mai zis…
Will…timpul sa ajung acasa se apropie…ai putea aranja cumva ca pacientele care vor fi in camera cu mine sa fie din cele ce au nevoie sa auda povestea Pastelui? Si Doctorul Will a aranjat in asa fel incit pacientele care au fost spitalizate si aveau nevoie sa auda despre Paste deveneau colege de camera cu Edith pe timpul spitalizarii. Multe dintre ele L-au intilnit pe Domnul Isus pentru prima data si au primit salvarea. Si intregul personal al spitalului s-a indragostit de aceasta femeie fascinanta…si au inceput sa o cheme Edith-Paste…toata lumea…cu exceptia asistentei principale pe nume Phyllis Cross.

Phyllis nu a fost de loc impresionata si a lasat pe toata lumea sa stie ca ea nu are nimic de-a face cu nebunia asta religioasa. Fusese sora medicala in spitalul militar…si vazuse si auzise multe la viata ei. Era un fel de erou in lumea ei…fusese casatorita de trei ori…era rece, distanta si facea totul dupa carte fara nici o emotie.

Intr-o dimineata amindoua surorile medicale care de obicei o ingrijeau pe Edith, au chemat ca sint bolnave. Edith mai luase si o gripa peste boala ei obisnuita asa ca Phyllis a trebuit sa intre in salon sa-i dea o injectie. Cind a intrat in salon, a gasit-o pe Edith cu un zimbet larg pe fata…si gata sa-i spuna vestea cea buna. Si Edith incepu…dar un pic diferit…
-Phyllis, ii zise ea…Dumnezeu te iubeste si eu te iubesc si m-am rugat pentru tine… Phyllis Cross i-a raspuns numaidecit:
-Eu zic sa iti vezi de treaba si sa nu te mai obosesti de pomana ca rugaciunea ta n-are sa aiba nici un efect asupra mea…si…nu ma intereseaza povestea ta de loc. Edith i-a raspuns:
-Tu faci ce vrei, dar eu m-am rugat ca sa nu plec acasa la Domnul meu pina nu vei deveni si tu parte din familia Lui. Phyllis i-a raspuns de data asta pe jumatate in batjocura…
-Atunci nu cred ca ai sa mai mori vreodata ca eu veci n-am sa ma schimb…si grabita iesi pe usa salonului.

Si mai trebui Phyllis sa mai intre in salonul unde era Edith si de fiecare data aceasta is spunea…
-Phyllis, Dumnezeu te iubeste si eu te iubesc si ma rog inca pentru tine…

Dar veni o zi in care desi n-avea treaba in salonul lui Edith, Phyllis se simti atrasa sa intre in salonul ei ca un fier atras de un magnet puternic. Si a intrat, si s-a asezat pe patul bolnavei. Edith i-a spus zimbind din nou…
-Sint asa de bucuroasa ca ai venit sa ma vezi , pentruca Dumnezeu m-a anuntat ca astazi este ziua ta speciala…Phyllis a intrebat-o…
-Edith, tu ai intrebat pe toata lumea de prinprejur daca cred in Paste…dar pe mine nu m-ai intrebat…?!
-Am vrut s-o fac de multe ori, a zis Edith, dar Dumnezeu nu m-a lasat pina nu vi tu sa ma intrebi…dar acuma ca m-ai intrebat …am sa-ti spun. Si Edith Burns a luat Biblia ei mare si a impartasit cu Phyllis povestea mortii, ingroparii si invierii Domnului Isus. Apoi Edith a intrebat-o…
-Phyllis, tu crezi in Paste?…iar Phyllis cucerita de Cuvintul Lui Dumnezeu i-a raspuns:
-Vreau sa cred din toata inima si vreau sa il am si eu pe acest Isus in inima mea…si cind a iesit din acel salon…Phyllis marturiseste mai tirziu ca s-a simtit ca purtata pe aripi de ingeri…
Doua zile mai tirziu cind Phyllis o vizita pe Edith din nou aceasta o intreba:
-Phyllis, tu stii ce zi e astazi? Phyllis i-a raspuns …
-Bineinteles. Edith…este Vinerea Mare…
Edith i-a raspuns…
-Nu Phyllis…pentru noi in fiecare zi este Paste…pentruca Hristos e viu!

Au mai trecut inca doua zile si in duminica de Paste, Phyllis a trebuit sa lucreze. Dupa ce si-a facut treburile obisnuite, a coborit la parterul spitalului unde era o mica florarie ca sa cumpere un crin de Paste pentru Edith .
Cind a intrat mai tirziu cu floarea in mina in salonul lui Edith, a gasit-o pe aceasta in pat, in poala cu Biblia ei mare, cu coperti negre. Cu doua degete tinea semn in Biblie in doua locuri.Pe buze…un zimbet luminos. Cind Phyllis i-a atins insa mina, a realizat ca Edith …nu mai era. Degetul miinii stingi indica Ioan 14…”In casa Tatalui meu sint multe locasuri. Ma duc sa pregatesc un loc pentru voi, ca acolo unde voi fi Eu sa fiti si voi”. Mina dreapta indica catre Apocalipsa 21:4 “Si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor, si nu va mai fi moarte sau tinguire sau plins: si nu va mai fi nici durere, caci lucrurile vechi s-au dus”.

Phyllis se uita mult timp la acest trup lipsit de viata si apoi ridicindu-si fata catre cer si cu lacrimi curgindu-i pe obraji spuse…”Iti doresc un Paste fericit Edith…Hristos a inviat!”

Phyllis parasi salonul, si la usa se uita in jur…intr-un colt erau doua studente care invatau sa devina si ele surori de caritate…si se indrepta glont catre ele…
-Hello fetelor…Numele meu este Phyllis Cross. Voi stiti ce inseamna Pastele?

 18 April 2009

http://rodicabotan.blogspot.com/2009/04/voi-stiti-ce-inseasmna-pastele.html

Read Full Post »

Nicu Wagner – Isaia 53

Isaia 53

1Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
2El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă.
3Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
4Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.
6Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
7Cînd a fost chinuit şi asuprit, n’a deschis gura deloc, ca un miel pe care -l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n’a deschis gura.
8El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
10Domnul a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă… Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.
11Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într’o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S’a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S’a rugat pentru cei vinovaţi.

 

http://youtu.be/sfzV6l_dxgs

Cine-a crezut vreodata ce ni se povestise
Si bratul celui tare cine L-a cunoscut
Cine a crezut oare ce ni se proorocise
Despre Acel ce este si-a fost de la inceput.
El a venit in lume, serios in umilinta
Cu buna stare sare dintr-un pamint uscat
Ca o odrasla slaba, nascut in suferinta
Dispretuit de oameni, urit si alungat.

N-avea nimic aparte privirea sa-ti atraga
Ca lumea-i daruise dispret si umilire
Cel ce-a trait in slava o vesnicie-ntreaga
Pierduse frumusetea si marea stralucire.
Noi rataceam prin lumea de Dumnezeu straina
Si fiecare-n parte-si croieste o carare
Dar El a luat asupra-i suprema noastra vina
Prin ranile Lui sfinte avem rascumparare.

Cel ce-a venit din ceruri la noi plin de iubire
Sa ne aduca pacea in dar si fericirea
Dispretuit in chinuri a fost de omenire
Atit de mult de parca iti intorceai privirea.
El cit rabda durerea purtata in tacere
Cind gloata inraita isi revarsase ura
Cum Mielul fara vina e dus la junghiere
In clocotul durerii El nu-si deschise gura.

Desi facut-a lumi doar bine si dreptate
Lasind o mingaiere in suflete pribege
Mormintul Lui fusese ales cu rautate
Intre bogatii lumi si cei faradelege.
Noi am crezut sarmanii ca-si merita destinul
Ca Tatal il smerise atunci cu rautate
Dar El rabda pe cruce in locul nostru chinul
In jertfa Lui avem noi iertarea de pacate.

Ca Dumnezeu Preasfintul gasise de cuvinta
Privind la vina noastra prin sfinta Lui dreptate
Sa isi zdrobeasca Fiul in crunta suferinta
Prin jertfa Lui sa ierte a lumii-ntregi pacate.
Dar dupa ce in moarte a-nvins cu biruinta
Strivind pe totdeauna puterea ferecata
Isi va vdea urmasii si din a Lui saminta
Au rasarit in veacuri pina la judecata.

Iubirea-i fara margini le va schimba puterea
Si ei vor duce vesnic cereasca Lui solie
In miinile strapunse va propasi lucrarea
Ce Tatal a-nceput-o cu El in vesnicie.
De-aceia-i va da locul de cinste sus in slava
Pe scaunul de domnie in sfinta Lui cetate
Ca parasit-a cerul si fara de zabava

Si a venit sa moara pentru-a lumii pacate.

Related articles

Reposted de la :http://rodiagnusdei.wordpress.com/2012/04/05/nicu-wagner-isaia-53/


Read Full Post »

%d bloggers like this: