Feeds:
Posts
Comments

Archive for February, 2013

45556_386594968104126_2142505781_n574773_432236223518238_705958486_n

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 10

Nerecunostinta

In vremurile biblice, lepra era o boala dezgustatoare care-i smulgea pe bolnavi din familie si dintre prieteni. Legea lui Moise cerea ca orice bolnav de lepra sa strige tot timpul cat umbla, “Necurat, necurat,” ca nu cumva trecatorii sa fie contaminati de boala lui (vezi Leviticul 13:45).

Luca scrie ca odata Domnul Isus a intalnit zece leprosi care s-au oprit in departare si au strigat catre El, ““Isuse, Invatatorule, ai mila de noi!” Cand i-a vazut, Isus le-a zis: “Duceti-va si aratati-va preotilor!” (preotii erau cei care puteau declara in mod oficial ca un lepros era curatit), si pe cand se duceau, au fost curatiti. Unul din ei, cand s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamant la picioarele lui Isus, si I-a multumit. Era Samaritean. Isus a luat cuvantul, si a zis: “Oare n‑au fost curatiti toti cei zece? Dar ceilalti noua, unde sunt? Nu s-a gasit decat strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu?”” (vezi Luca 17:11-19).

Citim aceasta istorie si ne gandim, “Cum au putut cei noua sa fie atat de nerecunoscatori incat nici nu s-au mai intors sa-i aduca Domnului Isus un cuvant de multumire?” Insa prea multi dintre noi se fac vinovati de acelasi pacat al lipsei de recunostinta.

Din punct de vedere spiritual, starea noastra a fost odata cu mult mai grava decat boala fizica a leprei. Noi n-am fost doar bolnavi, noi eram cu totul morti din punct de vedere spiritual. Eram robi ai lumii, ai Satanei si ai poftelor firii noastre vechi. Eram prin firea noastra “copii ai maniei,” subiecte ale maniei lui Dumnezeu. Dar El, in bogatia indurarii si dragostei Sale, s-a intins spre noi si ne-a dat viata spirituala (vezi Efeseni 2:1-5). El ne-a iertat pacatele prin moartea Fiului Sau si ne-a infasurat in neprihanirea desavarsita a Domnului Isus.

Faptul ca Cristos ne-a dat viata spirituala este un miracol cu mult mai mare si cu beneficii infinit mai mari decat vindecarea de lepra. Si cu toate acestea, de cate ori Ii multumim noi Domnului pentru mantuire? Te-ai oprit in ziua de azi sa-I multumesti lui Dumnezeu ca te-a izbavit de sub stapanirea intunericului si te-a stramutat in imparatia Fiului Sau? Si daca aduci multumiri, nu sunt cumva doar niste vorbe goale, in felul in care multumesc unii la masa? Este multumirea ta o recunostinta din inima, reala, pentru ce-a facut Dumnezeu pentru tine in Cristos?

Adevarul este ca intreaga noastra viata ar trebui sa fie o multumire continua. Pavel spune audientei sale din Atena ca “[Dumnezeu] da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile” (Fapte 17:25). Asta inseamna ca fiecare gura de aer este un dar de la Dumnezeu. Tot ce suntem si tot ce avem este un dar de la El. Daca tu ai abilitati intelectuale sau profesionale, acestea sunt daruri de la Dumnezeu. Este adevarat ca poate ai studiat cu sarguinta la facultate sau poate ai facut practica indelungata in meseria ta, dar de unde ai oare capacitatea ta intelectuala si talentul tau innascut? Vin de la Dumnezeu, Cel ce te-a creat cu aptitudini innascute si apoi in providenta Sa plina de bunatate te-a ajutat in dezvoltarea acestor abilitati.

Trebuie sa dam atentie atentionarii lui Dumnezeu pentru poporul lui Israel, in cartea Deuteronomul:

 Vezi sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau, pana acolo incat sa nu pazesti poruncile, randuielile si legile Lui, pe care ti le dau azi. Cand vei manca si te vei satura, cand vei zidi si vei locui in case frumoase, cand vei vedea inmultindu-ti-se cirezile de boi si turmele de oi, marindu-ti-se argintul si aurul, si crescandu-ti tot ce ai, ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau… Vezi sa nu zici in inima ta: “Taria mea si puterea mainii mele mi-au castigat aceste bogatii.” Ci adu-ti aminte de Domnul, Dumnezeul tau, caci El iti va da putere sa le castigi, ca sa intareasca legamantul incheiat cu parintii vostri prin juramant, cum face astazi (Deuteronomul 8:11-14, 17-18).

 Cei mai multi din cei care citesc aceasta carte recunosc ca tot ce au vine de la Dumnezeu, dar oare de cate ori ne oprim sa-I aducem multumirile noastre? La sfarsitul unei zile de munca in profesiunea sau lucrul tau, iti faci oare timp sa spui, “Iti multumesc, Tata ceresc, ca mi-ai dat capacitatea si priceperea si sanatatea sa-mi faci lucrul de astazi”? Treci prin casa ta, cu pasii sau doar cu gandul, si observand bunurile si decoratiunile din ea te opresti oare vreodata si-I spui lui Dumnezeu, “Doamne, tot ce am in casa, si hrana din camara si masina (sau masinile) din curte sunt daruri de la Tine. Iti multumesc pentru purtarea Ta de grija atat de generoasa”? Sau daca esti inca elev sau student, Ii multumesti vreodata lui Dumnezeu pentru memoria pe care o ai si pentru mijloacele financiare care fac posibila continuarea studiilor si pregatirea ta pentru viitor? Cand aduci multumiri la vremea mesei, este doar o rutina, ceva masinal, sau este o exprimare din toata inima a recunostintei catre Dumnezeu pentru purtarea Sa de grija continua in toate nevoile tale fizice?

A lua de gratis toate bunurile pamantesti si binecuvantarile spirituale pe care Dumnezeu le-a revarsat cu atata bogatie peste noi, si a neglija astfel sa-I aducem continuu multumiri, este unul din pacate noastre “acceptabile.” De fapt, mult prea multi crestini nu considera acest lucru ca fiind pacat. Si totusi, Pavel in descrierea pe care el o face omului plin de Duhul, spune ca trebuie sa multumim “…totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Cristos” (Efeseni 5:20). Remarcati cuvantul totdeauna si cuvantul toate (sau orice). Asta inseamna ca intreaga noastra viata trebuie sa fie o viata de exprimare a multumirii, de recunostinta.

A exprima multumirea fata de Dumnezeu atat pentru binecuvantarile trecatoare cat si pentru cele spirituale nu este doar ceva frumos, nu este doar o chestiune de buna crestere si amabilitate—este insasi voia morala a lui Dumnezeu. A nu-I aduce multumirea care I se cuvine este pacat. Noua poate ni se pare doar un pacat nepericulos, fiindca nu produce rau altora. Insa el este un afront si o insulta fata de Cel care ne-a creat si ne sustine in orice clipa a vietii. Si daca, asa cum spune atat de clar Domnul Isus, a-L iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul este cea mai mare si cea dintai porunca, atunci nerecunostinta noastra ca obicei de viata este o incalcare a celei mai mari porunci.

In Romani 1:18-32, Pavel ne da o descriere foarte vie a spiralei morale coboratoare a umanitatii pagane din acele vremuri, in urma faptului ca Dumnezeu i-a lasat tot mai mult in voia inclinatiilor ticaloase ale inimii lor rele. In prima parte a descrierii sale Pavel scrie, “Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la ganduri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat” (vers.21).

Deci ticalosia lor tot mai mare a inceput de fapt cu lipsa lor de evlavie (nu L-au onorat pe Dumnezeu ca Dumnezeu) si cu nerecunostinta fata de El (nu I-au adus multumirea cuvenita). Degradarea lor morala a fost rezultatul judecarii lor, in urma careia Dumnezeu i-a lasat progresiv sa mearga spre forme tot mai perverse de imoralitate si de alte lucruri rele. Putem deduce usor din acest pasaj al Scripturii ca lipsa multumirii (nerecunostinta) este o chestiune serioasa. Poate noua ni se pare un pacat minuscul, insa in fata lui Dumnezeu este ceva serios.

Esecul in a-L onora pe Dumnezeu prin neaducerea de multumiri este in mod evident o caracteristica a culturii zilelor noastre. Tot asa este si decadenta tot mai mare. De fapt, descrierea depravarii morale pe care o gasim in Romani 1:24-32 ar putea fi aplicata veacului nostru fara prea mari modificari de exprimare. Unii se intreaba daca peste noi nu a venit din nou judecata lui Dumnezeu pentru esecul de a-L onora si de a-I fi recunoscatori. Cu siguranta noi, credinciosii, nu dorim sa contribuim si sa dam ocazie lui Dumnezeu sa ne judece. Insa face asta fara sa fim constienti daca, alaturi de intreaga societate, nu-I aducem lui Dumnezeu multumirile care I se cuvin. De fapt, putem fi chiar mai vinovati decat altii, fiindca noi ca credinciosi ar trebui sa stim mai bine ce sa facem. Domnul Isus a spus, “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Datorita faptului ca noi credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, suntem cu atat mai responsabili sa o ascultam. Si o parte a ascultarii noastre este recunos­tinta, multumirea catre Dumnezeu pentru toate.

Nu este nici o indoiala ca decadenta morala tot mai accentuata din jurul nostru este ingrozitoare si inspaimantatoare. Ne intrebam deseori pana unde va continua. Data viitoare cand vrem insa sa-i judecam pe acesti oameni trebuie sa ne intrebam daca nu cumva am contribuit si noi insine in vreun fel la lunecarea lor pe spirala degradanta a coruptiei morale, prin esecul nostru alaturi de al lor, in a-L onora pe Dumnezeu si a-I aduce multumire.

Trebuie deci sa multumim si sa fim recunosatori pentru toate lucrurile. In mod deosebit ar trebui sa-I multumim cand primim ceva deosebit de la Dumnezeu sau am fost izbaviti dintr-o imprejurare dificila. V-am marturisit deja ispita mea de a ma ingrijora in legatura cu posibilitatea de a pierde legatura cu urmatorul zbor in calatoriile mele. O alta ispita legata tot de aceste calatorii o am la recuperarea bagajelor cand sunt sub tensiune si ma intreb daca bagajul meu va sosi si daca n-a fost ratacit pe undeva. Am avut atatea incidente cu bagaje intarziate incat intotdeauna ma astept ca bagajul meu sa nu soseasca deodata cu mine! Si acest gand ma ispiteste mereu. Deci de fiecare data cand ma duc sa-mi recuperez bagajul trebuie sa reiau in gand adevarurile din capitolul 8 despre anxietate.

In timp ce lucram la acest capitol, a trebuit sa zbor la São Paulo, Brazilia, pentru niste oportunitati legate de lucrare. La sosire, dupa ce am trecut de controlul pasapoartelor, m-am dus in sala de bagaje alaturi de peste 150 de pasageri ai zborului nostru, unde inca odata m-am confruntat cu ispita ingrijorarii. Tensiunea a inceput sa creasca pe masura tot mai multe bagaje veneau pe banda rulanta, iar al meu nu era printre ele. (Un bagaj intarziat poate fi o problema mai ales intr-o tara straina). Dupa ce mai mult de doua treimi din pasageri si-au luat bagajele, in cele din urma a aparut si al meu. Cand l-am ridicat de pe banda rulanta, am inaltat o rugaciune de multumire din inima catre Dumnezeu. Si apoi, cand mi-am despachetat lucrurile in camera mea de hotel, I‑am multumit din nou lui Dumnezeu ca am primit geanta si aveam ce despacheta.

Poate voua vi se pare o nimica-toata sa aveti un bagaj intarizat, si intr-adevar in cursul unei intregi vieti asa si este. Insa in situatia cand trebuie sa porti aceleasi haine timp de doua-trei zile si cand trebuie sa cumperi din nou articole de toaleta proprie, nu ti se pare o nimica-toata. Insa viata e plina de evenimente care ne intarzie, ne incomodeaza, ne obstructioneaza sau ne blocheaza planurile. In mijlocul acestor evenimente, trebuie sa luptam impotriva ingrijorarii si frustrarii. Insa cand Dumnezeu ne da usurare, sau cand Il vedem ca ne scapa din astfel de circumstante, ar trebui sa prindem momentul special si sa-I multumim.

 IN TOATE LUCRURILE?

Haideti sa urmarim un pic mai departe scenariul bagajului intarziat. Sa presupunem ca geanta mea n-ar fi sosit cu mine in acelasi zbor, sau chiar sa presupunem ca n-ar mai fi sosit niciodata. Si in acest caz ar mai fi trebuit oare sa‑I aduc multumire lui Dumnezeu? Inainte de a te gandi la raspunsul acestei intrebari, incearca sa introduci si tu in povestea aceasta o incurcatura care-ti vine tie in minte, sau un lucru care ti s-a intamplat, sau ceva imaginar care speri sa nu ti se intample niciodata. Asta va face ca raspunsul la intrebarea urmatoare sa nu fie unul pur teoretic. Deci, in situatia proprie pe care ai gandit-o, fie ea reala sau inaginara, ar trebui sa-I mai aduci multumiri lui Dumnezeu?

Deci intrebarea noastra este, Trebuie noi sa-I aducem multumiri lui Dumnezeu si atunci cand circumstantele nu mai sunt cum ne-am dorit? Raspunsul este da, insa pentru un motiv cu totul diferit. In 1 Tesaloniceni 5:18 Pavel scrie, “Multumiti lui Dumnezeu in toate imprejurarile [in trad. Cornilescu, “pentru toate lucrurile”]; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Cristos Isus, cu privire la voi.”

Aceasta porunca este diferita de cea din Efeseni 5:20, unde ni se pornceste sa aducem multumiri pentru toate. Cred, luand in considerare contextul, ca in Efeseni Pavel ne indeamna sa ne dezvoltam un obicei de exprimare a recunos­tintei pentru toate binecuvantarile pe care Dumnezeu le revarsa in bogata Lui indurare peste noi; cu alte cuvinte, una din caracteristicile unei vieti umplute de Duhul este o inima recunoscatoare.

In pasajul din Tesaloniceni, insa, Pavel ne invata sa aducem multumire in toate imprejurarile, chiar si in acelea pentru care nu simtim multumire. Ne cere oare Pavel sa rostim multumire printre scrasnituri de dinti, sa rostim multumire doar prin forta vointei, in timp ce in inima simtim dezamagire? Raspunsul la aceasta intrebare se gaseste in promisiunile lui Dumnezeu pe care le gasim in Romani 8:28-29 si 38-39:

 

De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. Caci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati… Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

 Versetul 28 ne spune ca pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine. Intelesul este ca Dumnezeu face ca toate lucrile sa lucreze impreuna spre bine; fiindca “lucrurile” – adica circumstantele – nu lucreaza ele insele spre binele cuiva. Mai degraba, Dumnezeu directioneaza rezultatul acestor circumstante spre binele nostru. Totusi, “binele” este definit in versetul 29 ca fiind asemanarea noastra tot mai mare cu chipul Fiului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pavel ne spune ca Dumnezeu face din toate imprejurarile noastre, atat din cele bune cat si din cele rele (desi in context Pavel le are in vedere in mod deosebit pe cele rele) instrumente de sfintire, de crestere a noastra tot mai mult inspre asemanarea cu Domnul Isus.

Deci in situatiile care nu sunt cum dorim, noi trebuie sa-I aducem multumire lui Dumnezeu pentru ca va folosi intr-un fel sau altul respectiva situatie pentru dezvoltarea caracterului nostru crestin. Nu trebuie sa speculam cum ar putea Dumnezeu face asta, fiindca deseori caile Lui sunt tainice si mai presus de intelegerea noastra. Deci prin credinta in promisiunea lui Dumnezeu din Romani 8:28-29 noi implinim porunca din 1 Tesaloniceni 5:18 de a aduce multumiri lui Dumnezeu in toate lucrurile.

Mai mult decat atat, cand ne gasim in mijlocul circumstantelor dificile, avem promisiunea versetelor 38-39 ca nimic, incluzand aici si situatia in care ne aflam noi, nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu. Inca odata, trebuie sa ne agatam de aceasta promisiune prin credinta. Avem deci o dubla asigurare care ne face in stare sa aducem multumiri in respectiva imprejurare. Intai de toate prin credinta suntem siguri ca Dumnezeu foloseste sau va folosi acea dificultate specifica pentru a ne face mai asemanatori chipului Domnului Isus. In al doilea rand, avem asigurarea ca chiar in mijlocul dificultatii noi suntem inconjurati de dragostea lui Dumnezeu.

Deci aducerea de multumiri sau exprimarea recunostintei catre Dumnezeu intr-o impreju­rare deceptionanta sau dificila se poate face doar prin credinta in promisiunile lui Dumnezeu. Nu este deloc ceva ce se face exclusiv prin forta vointei (daca ar fi asa, am aduce multumiri doar de pe buze nu si din inima). Insa atunci cand ne agatam de promisiunile lui Dumnezeu, putem spune, “Tata, imprejurarea in care ma gasesc este dificila si dureroasa. Eu n-as fi ales-o, insa Tu, in dragostea si intelepciunea Ta, ai ales-o pentru mine. Stiu ca o folosesti pentru binele meu, de aceea prin credinta iti multumesc pentru binele pe care Tu-l vei implini in viata mea prin ea. Ajuta-ma sa cred cu tarie asta si sa-Ti pot multumi din inima.”

Astfel, in rezumat, ar trebui sa incercam sa dezvoltam un obicei de a aduce multumiri inaintea lui Dumnezeu si a ne exprima necontenit recunostinta fata de El. Mai presus de toate ar trebui sa-I multumim pentru mantuire si pentru oportunitatile de crestere spirituala si de lucrare. Ar trebui sa-I multumim in mod frecvent pentru abundenta binecuvantarilor materiale pe care ni le-a dat. Si apoi, cand circumstantele sunt cum nu trebuie si nu sunt cum am dori noi, ar trebui si atunci sa-I multumim, prin credinta, pentru ceea ce lucreaza El in noi prin aceste circumstante, pentru transformarea noastra spre a fi tot mai mult in asemanarea Fiului Sau.

Ca o aplicatie a acestui capitol—de a dezvolta obiceiul exprimarii recunostintei si aducerii de multumiri—va sugerez sa memorizati Efeseni 5:20 si 1 Tesaloniceni 5:18 si sa va rugati regulat in legatura cu aceste versete, cerandu-I lui Dumnezeu sa le faca sa se implineasca in voi. In acest mod veti creste tot mai mult in obisnuita de a multumi intotdeauna si pentru toate lucrurile. Apoi, in timpul petrecut zilnic cu Dumnezeu, folositi o parte din timp exprimandu-va in fata Lui recunostinta pentru binecuvantarile concrete, atat pentru cele trecatoare cat si pentru cele spirituale.

Acum sa ne intoarcem din nou la scopul principal al acestei carti. Dupa cum sugereaza subtitlul, scopul este de a ne ajuta sa confruntam cu onestitate pacatele subtile pe care le toleram in vietile noastre astfel incat sa umblam mai umili inaintea lui Dumnezeu si cu respect fata de necredinciosii fata de care avem asa un duh de judecata. Acest scop va fi atins in masura in care noi toti, inclusiv eu, ne examinam cu rugaciune si sinceritate inimile si vietile inaintea lui Dumnezeu, cerandu-I sa ne arate pacatele noastre subtile. Sper ca deja ati facut acest lucru la sfarsitul capitolelor 7, 8 si 9, si ca veti continua si in capitolele care urmeaza.

Daca pana in acest punct esti cu totul descurajat de pacatul tau, amintes­te‑ti evanghelia. Chiar daca ascultarea ta de legea lui Dumnezeu este imperfecta si cu pete, ascultarea lui Cristos este desavarsita si completa. Si Dumnezeu nu doar ca ti-a ierat pacatele (atat cele subtile cat si acele nu chiar asa subtile) ci ti-a si socotit tie, ti-a creditat tie ascultarea fara pata a lui Cristos. Dumnezeu vrea sa lucreze in tine si cu tine pentru confruntarea pacatului, dar El o face fiind Tatal tau, nu Judecatorul tau.

Daca nu te-a atins nimic din aceste patru capitole, ar trebui sa le parcurgi inca odata. In timp ce poate nu esti ispitit spre ingrjorare, frustrare sau nemultumire, esti sigur ca nu-ti lipseste intr-o oarecare masura evlavia? Este viata ta focalizata in intregime pe Dumnezeu, astfel incat privesti intreaga viata din aceasta perspectiva? Dar cu recunostinta cum stai? Ii multumesti lui Dumnezeu intotdeauna si pentru toate lucrurile, si Ii multumesti chiar si in circumstantele dificile prin care treci?

Sper ca pana acum fiecare din noi a inteles ca avem unele pacate “respectabile,” poate atitudini si actiuni pe care nu le-am considerat pacate si n‑am realizat seriozitatea lor. Daca te-ai simtit intr-o oarecare masura umilit si daca inima ta s-a mai inmuiat, atunci esti intr-o postura buna de a merge mai departe, fiindca pacatele la care vom privi de acum inainte vor fi probabil mai “urate” decat cele examinate pana acum.

CITESTE TOATA CARTEA AICI

522481_504564872914394_1414826471_n

//

Advertisements

Read Full Post »

66267_446901552013474_392070173_n

Abide With Me

Play
400px-Abide_with_Me_Sheet_Music

Here’s a rather solemn hymn. Did you know that this hymn was written just

3 weeks before the author died? Read more here :

The hymn is a prayer for God to remain present with the speaker throughout life, through trials, and through death. The opening line alludes to Luke 24:29,

“Abide with us: for it is toward evening, and the day is far spent”:

Lyrics: Henry F. Lyte
Music: William H. Monk

Abide with me; fast falls the eventide;
The darkness deepens; Lord with me abide.
When other helpers fail and comforts flee,
Help of the helpless, O abide with me.

Swift to its close ebbs out life’s little day;
Earth’s joys grow dim; its glories pass away;
Change and decay in all around I see;
O Thou who changest not, abide with me.

I need Thy presence every passing hour.
What but Thy grace can foil the tempter’s power?
Who, like Thyself, my guide and stay can be?
Through cloud and sunshine, Lord, abide with me.

Hold Thou Thy cross before my closing eyes;
Shine through the gloom and point me to the skies.
Heaven’s morning breaks, and earth’s vain shadows flee;
In life, in death, O Lord, abide with me.

Play
205290_462423037115953_756417817_n

Read Full Post »

Paul Washer sermon jam 1

http://www.youtube.com/watch?v=OY6F0pkArds&NR=1

Dragii mei,
Domnul inca isi arata indurarile sale fara margini … numai de ar fi credinciosii gata sa le recunoasca si sa se pocaiasca!

E o minune faptul ca mai putem asculta un mesaj biblic clar si nealterat.
E o minune faptul ca mai putem asculta si fredona piese muzicale lipsite de galagia si saracia hiturilor crestine ale momentului.
E o minune ca pe internet mai putem primi si mesaje de incurajare si de mustrare, printre terrabytes de gunoaie de tot felul (multe aflate la categoria “informatii”)
E o minune ca mesajele curate ajung sa fie apreciate si sa transforme vieti in continuare!
E o minune ca exista mii de site-uri crestine care indica spre Dumnezeu.
E o minune ca avem libertate de exprimare si TOATE conditiile sa fim marturii in aceasta lume stricata si separata de Dumnezeu.
E o minune cata rabdare are Dumnezeu cu noi, in ciuda nestatorniciei si lipsei noastre de atasament fata de El.
CAT VOM MAI TRAI ACESTE MINUNI?300997_265627940139040_100000755089740_753128_430629938_n664525_452538768118084_998266059_o
Nu pot raspunde acestei intrebari, dar observ urmatoarele realitati socante:
Crestinii si-au pierdut puterea si sunt in cadere libera.
Crestinii s-au indepartat mult de Dumnezeu si s-au apropiat de idolii care au infatisari ce acopera toate formele si gusturile.
Crestinii s-au intinat prin legaturi cu lumea, si-au pierdut puterea de a lumina si de a sara.
Crestinii prefera mai degraba sa exalte in inima si trupul lor decat sa-si aduca vietile ca niste jertfe.
Crestinii au ramas holbandu-se la tablourile eroilor credintei (Evr.11) ca intr-un muzeu si nesocotesc porunca lui Dumnezeu de a LEPADA pacatul si a se uita tinta la Domnul Isus Hristos, Desavarsirea credintei (Evr.12)
Crestinii au uitat sa se pocaiasca atunci cand cad, astfel, viata lor ramane constanta fata de Dumnezeu (=departe) si fata de pacat (=lipita)
Crestinii se iubesc mai mult pe sine decat pe semeni.
Crestinii au lideri care cad lamentabil si care nu se mai ridica.
Crestinii au uitat simplitatea si claritatea Evangheliei dar cauta justificari pentru toate abaterile care de-abia le mai deranjeaza constiinta.
Crestinii nu mai frecventeaza biserica decat daca a devenit o obisnuinta sau trebuie sa se intalneasca cu grupul caruia apartine (si in care Isus nu prea este invitat)
Crestinii sunt la curent cu moda, petrecerile, filmele de toate genurile, si s-au inrolat ca promotori ai acestora.
Crestinii si-au ridicat invatatori dupa placerile lor si care le aproba si sustin modul de viata.
Ma intreb: ne mai putem numi crestini traind asa?
Raspunsul Bibliei este clar:

  • Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui (2Tim2)

  • Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de pacat (2Tim2)

  • Ii veti cunoaste dupa roadele lor (Mat7)


MAI ESTE O MINUNE pe care nu pot sa nu o mentionez:

Au mai ramas crestini sinceri si devotati Lui care se roaga, citesc Biblia, postesc si striga dupa trezire.

Daca ai fost miscat macar putin de un mesaj din partea lui Dumnezeu, dar simti ca nu ai putere, cauta-L si EL se va lasa gasit.

Ma rog ca link-ul urmator sa te ajute si pe tine

http://www.youtube. com/watch? v=OY6F0pkArds& NR=1

(Predica de mai sus)

Prin mila lui Dumnezeu, sunt un crestin slab dar care vreau sa cresc, care cad, dar sunt ridicat de El si vreau sa-L urmez DOAR pe El! Daca simti nevoia sa vorbesti cuiva si nu poti sa o faci cu un lider duhovnicesc din biserica ta sau nu gasesti pe nimeni mai apropiat, as fi onorat de Domnul sa putem mijloci impreuna inaintea Lui pentru biruinta.

Daca Il cunosti pe El si traiesti cu El, ai o datorie de a fi sincer cu ceilalti din jurul tau si sa-i incurajezi sa se pocaiasca, in primul rand prin Scriptura si apoi prin EXEMPLUL personal! Uneste-te cu cei sinceri care cauta mai mult decat orice sa placa lui Dumnezeu! Roaga-te si trimite orice fel de mesaj de trezire la pocainta catre cunoscutii tai crestini!
M-as bucura ca, in aceasta vreme in care traim apostazia bisericii la cotele cele mai inalte, sa existe MACAR UN SINGUR om care sa se pocaiasca si sa-L urmeze pe Domnul cu toata inima!
HAR din belsug!
Cu dragoste din EL,
Daniel

Posted by: “D C”

berforum@yahoogroups.com 

Mon Jul 30, 2007 4:20 pm (PST)428508_413293248709276_1571431235_n206108_378075148927182_1090230749_n778780_499328063452281_819837483_o

Read Full Post »

11208_472396249480761_781712571_nPACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 9

Nemultumirea

Ingrijorarea este o nesiguranta plina de teama in legatura cu viitorul, fie pe termen scurt (ca in zborurile mele cu avionul) fie pe termen lung, ca de exemplu in cazul pierderii unui loc de munca. Frustrarea este de obicei rezultatul unui eveniment imediat care mi-a blocat planurile sau dorintele. Nemultumirea, subiectul prezentului capitol, vine deseori din circumstante neplacute de care ne izbim mereu si pe care nu le putem schimba.

Inainte, insa, de a intra in subiect vreau sa recunosc ca exista o nemultumire care este legitima. Fiecare dintre noi ar trebui sa fie, intr-o anumita masura, nemultumit de nivelul cresterii sale spirituale. Daca nu avem aceasta nemultumire, ne oprim din crestere. Mai exista si ceea ce s-ar putea numi o nemultumire profetica fata de nedreptate si alte rele din societate, cuplata cu dorinta de a vedea o schimbare pozitiva. Subiectul acestui capitol este nemultu­mirea pacatoasa care afecteaza negativ relatia noastra cu Dumnezeu.

De fapt, cele mai frecvente atentionari din Scriptura referitoare la nemultumire se refera la bani si avutii, insa in acest capitol doresc sa abordez o forma de nemultumire si mai raspandita intre crestinii dedicati, o atitudine care poate fi declansata de situatii persistente, cateodata imposibil de schimbat, care ne pun credinta la incercare.

Iata cateva exemple de astfel de situatii:

 ·         Un loc de munca unde nu suntem impliniti sau unde castigam putin

·         Lipsa unui partener de viata in floarea varstei sau ulterior

·         Incapacitatea de a naste copii

·         O casnicie nefericita

·         Dizabilitati fizice

·         Stare de sanatate precara

 Sunt sigur ca sunt si alte circumstante dureroase pe care nu le-am cuprins in aceasta lista. Insa indiferent care ar fi acestea, adevarurile enuntate in acest capitol se aplica tuturor acestor situatii.

Pe langa aceaste circumstante cu adevarat dureroase, cauza nemultumirii noastre poate fi adeseori triviala. Eu nu sunt priceput la chestiuni administrative, asa ca daca sunt supus mult timp la astfel de probleme ma simt stresat si sunt ispitit sa fiu nemultumit. Evident, necesitatea de a ma ocupa cu detalii administrative este o nimica-toata comparata cu situatiile insirate mai sus. Insa am mentionat-o pentru a scoate in evidenta ca indiferent cat de bune ar fi circumstantele in care ne gasim, vorbing in general, exista totusi cate un lucru marunt care ne poate produce nemultumire.

Nu sunt strain de unele din aceste stari foarte dificile. Aveam aproape treizeci si patru de ani cand m-am casatorit, deci am gustat putin din singuratatea vietii de adult. Chiar si dupa aceea m-am luptat cu o anumita nemultumire la meciurile de fotbal sau baschet ale fiului nostru cand vedeam ca sunt cu cel putin zece ani mai in varsta decat ceilalti parinti care asistau la meci. Si apoi mai am si niste dizabilitati fizice. Toata viata am suferit de probleme de vedere si de auz, pentru care nu exista tratament. N-am putut sa joc baseball ca ceilalti copii. Si astazi, desi sunt mai in varsta, aceste dizabilitati de totdeauna ma deranjeaza, ca sa nu spun ca-mi fac viata dificila.

N-am intentia ca acest ultim paragraf sa sune ca si cand mi-as plange de mila. Sunt gata sa recunosc ca circumstantele cu care ma confrunt eu sunt minore in comparatie cu ale altor credinciosi. Insa vreau sa stiti ca daca va luptati cu nemultimiri, sunt si eu alaturi de voi. Poate imprejurarile voastre sunt mai dificile ca ale mele toate, insa adevarul este faptul de a fi sau de a nu fi multumiti tine mai mult de raspunsul nostru in fata imprejurarilor vietii decat de gradul lor de dificultate.

Oricare ar fi situatia care ne provoaca nemultumirea, si oricat de severa ar fi ea, trebuie sa recunoastem ca nemultumirea este pacat. Aceasta afirmatie ar putea surprinde pe multi. Suntem atat de obisnuiti sa raspundem in fata imprejurarilor dificile cu ingrijorare, frustrare sau nemultumire incat le consideram reactii normale la diferitele vicistitudini ale vietii. Insa daca ne vine sa gandim astfel, asta nu dovedeste decat ca aceste pacate sunt  foarte subtile si ca ne este foarte usor sa le consideram acceptabile. Cand nu realizam insa ca acest mod de raspuns este un pacat, nu ne deosebim cu nimic de necredinciosii care nu-L includ defel pe Dumnezeu in ecuatia vietii lor. Si am ajuns iarasi la lipsa evlaviei drept cauza de temelie a tuturor celorlalte pacate.

Scopul primordial al acestei carti este acela de a ne ajuta sa confruntam prezenta acestor multor pacate subtile in noi si sa recunoastem faptul ca intr-o mare masura ele ne-au ajuns acceptabile. Le toleram in noi fara sa ne deranjeze prea mult. Asta le face si mai periculoase fiindca, pe langa pacatul in sine ele pot deschide usa inimii noastre catre alte pacate mai mari. Nemultumirea, de exemplu, poate duce foarte lesne la resentiment si amaraciune fata de Dumnezeu si de alti oameni.

Al doilea scop al acestei carti este acela de a sugera cai de a confrunta aceste pacate, chiar daca sectiunile care se ocupa de asta recunosc ca sunt scurte. Si veti vedea insa, trecand prin aceste capitole ca, pentru mine, calea principala de atac este folosirea versetelor potrivite din Scripturi. La urma urmei, in rugaciunea Sa de Mare Preot, Domnul Isus s-a rugat, “Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul” (Ioan 17:17). In timp ce expresia “cuvantul adevarului” se refera in principal la evanghelie, ea include cu siguranta adevarul vointei morale a lui Dumnezeu din toata Scriptura cat si cuvintele de invatatura si incurajare care ne ajuta sa implinim aceasta vointa morala a Lui.

Am amintit deja Psalmul 139:16 ca fiind pasajul din Scriptura care ma ajuta in frustrari. Dar acelasi adevar al faptului ca Dumnezeu a randuit zilele noastre cu toate urcusurile si coborasurile lor, cu binecuvantarile si dezamagirile lor, ne poate ajuta (si pe mine ma ajuta) in imprejurarile care ne produc nemultumire. Indiferent de circumstantele tale, si si indiferent cat de dificile ar fi ele, adevarul este ca ele sunt randuite de Dumnezeu ca parte a planului Sau general pentru viata ta. Dumnezeu nu face nimic, sau nu permite nimic, fara un scop. Toate scopurile Sale, oricat de misterioase si de imprevizibile ne-ar putea parea noua, sunt toate pentru slava Sa si in cele din urma pentru binele nostru.

Iar pentru aceia dintre noi care se confrunta cu dizabilitati fizice, sau chiar cu problema infatisarii lor fizice, Psalmul 139:13 poate fi de folos. “Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele.” Dumnezeu a format El Insusi ADN-ul si alti factori biologici care determina caracteristicile noastre fizice incat psalmistul poate spune, “Dumnezeu m-a format in pantecele mamei mele.” Este un adevar incredibil! Tu si eu suntem cum suntem din punct de vedere fizic pentru ca asa ne-a creat Dumnezeu. Iar El ne-a facut asa cum suntem fiindca asa putem implini cel mai bine planurile Sale cu noi. Pentru unii din cei cu dizabilitati fizice severe, acest plan pentru ei pare fara sens. Insa daca credem ca suntem ce suntem fiindca asa ne-a facut Dumnezeu, vom putea invata sa ne acceptam handicapul si sa credem ca Domnul il poate folosi pentru gloria Sa.

Psalmul 139:13 poate fi de ajutor acelora dintre noi care au parte de un anumit grad de limitari fizice. Sigur, el nu se refera la toate domeniile vietii, insa poti fi sigur ca in Biblie vei putea gasi alte texte specifice care se potrivesc circumstantelor tale individuale.

Cu mai multi ani in urma un prieten mi-a dat niste versuri scrise de Amy Carmichael, avand titlul “In acceptare gasesti pacea.” In primele patru strofe Amy zugraveste imaginea persoanei in suferinta care cauta pacea in uitare, in activitate febrila, in separare si retragere, si chiar in supunerea in fata inevitabilului. In cele din urma, in cea de-a cincea strofa, cel ce sufera gaseste usurare in aceste cuvinte:

 El a zis, “Voi accepta intristarea zdrobitoare

Pe care Dumnezeu maine

O va explica fiului Sau.”

Atunci tulburarea din adancul sau s-a potolit,

N-au fost degeaba cuvintele, nu degeaba:

Caci in acceptare gasesti pacea.[i]

 Un aspect de abordare a circumstantelor dezamagitoare neatins de Amy Carmichael este acela al resemnarii insotite deseori de ranchiuna, in cazul cand nu mai avem alta varianta. Ne putem resemna in fata circumstantelor care stim ca nu se mai schimba, pastrand insa in inimile noastre o nemultumire mocnita. Insa, asa cum a exprimat foarte bine Amy, nici in resemnare nici in supunere nu gasim pace, ci doar in acceptare.

Acceptarea inseamna ca tu accepti circumstantele prin care treci ca si cum vin de la Dumnezeu, crezand cu tarie ca El stie fara sa greseasca ceea ce este mai bine pentru tine, si ca in dragostea Sa El planifica doar ceea ce-ti este mai bine. Ajungand apoi la o stare de acceptare, poti sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti dea voie sa folosesti circumstantele dificile pentru a-L glorifica. In acest fel te-ai mutat de la atitudinea de victima la atitudinea de slujire. Incepi atunci sa intrebi, “Doamne, cum pot sa-mi folosesc dizabilitatea (sau orice alta circumstanta dificila) pentru a Te servi pe Tine si a Te glorifica?”

Poate intrebi, “Dar n-ar trebui oare sa ma rog pentru vindecare fizica sau pentru usurarea altor situatii dureroase?” Da, suntem invitati sa ne rugam pentru astfel de situatii, dar trebui sa o facem intotdeauna cu convigerea ferma ca Tatal nostru din ceruri, infinit de intelept si de iubitor, stie ce este mai bine pentru noi, si cu disponibilitatea sa acceptam raspunsul Sau pentru noi.

Dupa moartea primei mele sotii, un prieten mi-a trimis un mesaj cu urmatorul citat dintr-un autor necunoscut:

 Doamne, sunt dispus

Sa primesc ce-mi dai,

Sa-mi lipseasca ceea ce-mi opresti,

Sa renunt la ceea ce Tu-mi iei.

 Evident, la acel moment, gandul de a nu ma mania pe Dumnezeu ca mi-a luat sotia era potrivit pentru mine. Dar daca ar fi sa ajungi complet handicapat printr-un accident nefericit, vei putea oare sa spui, “Doamne, sunt gata sa accept aceasta dezabilitate invalidanta pe care Tu mi-ai dat-o”? Sau daca esti singur, fara perspectiva casatoriei, ai fi gata oare sa spui, “Doamne, sunt dispus sa fiu lipsit de ceea ce Tu nu mi-ai oferit”?

In urma cu cativa ani, am avut parte de o dezamagire zdrobitoare si umilitoare. Pe atunci nu cunosteam strofa anonima de mai sus, dar cunosteam Iov 1:21: “[Iov] a zis: “Gol am iesit din pantecele mamei mele, si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat, si Domnul a luat, binecuvantat fie Numele Domnului!” In dimineata urmatoare, am ingenuncheat inaintea Domnului si am zis, “Doamne, Tu ai dat si Tu ai luat inapoi; binecuvantat sa fie Numele Tau.” Prin acel text din Scriptura si prin acea rugaciune, Dumnezeu m-a facut in stare sa renunt la ceea ce El imi luase. N-am stiut atunci ca acea experienta era doar un antrenament pentru provocarea cu mult mai mare de mai tarziu, cand aveam sa-mi iau ramas bun de la sotia mea.

Observati ca in acest capitol, ca si in cel precedent, exista o tema care se repeta. Aceasta tema este importanta unei increderi neclatinate in suverantitatea, intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu in toate circumstantele vietii noastre[ii] Indiferent daca aceste circumstante sunt pe termen scurt sau pe termen lung, capacitatea noastra de a le raspunde intr-un mod care sa-L onoreze pe Dumnezeu si care sa-I placa lui Dumnezeu depinde de capacitatea si disponibilitatea noastra de a-i aduce Lui aceste lucruri, ca El sa se ocupe de ele. Si trebuie sa facem acest lucru prin credinta; adica, trebuie sa credem ca ceea ce ne descopera Biblia in legatura cu aceste atribute ale lui Dumnezeu este foarte adevarat si ca Dumnezeu a adus sau a ingaduit aceste circumstante in vietile noastre cu scopul ca El sa fie onorat si pentru binele nostru suprem.

In final, inteleg ca ocupandu-ne de subiectul nemultumirii am atins probabil si unele puncte sensibile. Poate pe unii i-a deranjat cand am pus peste nemultumire eticheta de “pacat.” Poate ai spus in tine insuti, Ei, daca el ar sti situatia mea, n-ar mai fi atat de slobod la gura si gata sa-mi tina predici. Este adevarat, nu stiu situatia ta exacta, dar scriu ca unul care s-a luptat si el cu multa nemultumire, si a incercat s-o biruiasca prin adevarurile aratate in acest capitol. Fie ca noi toti, cu ajutorul Duhului Sfant, sa ne schimbam atitudinea negativa de nemultumire intr-o atitudine pozitiva de slujire si de folosire a circumstantelor dificile pe care le-a ingaduit Dumnezeu peste noi in asa fel incat El sa fie glorificat in toate.

    CAPITOLUL 9: Nemulţumirea

 [i] Din poemul “In Acceptance Lieth Peace,” pag.293 în Mountain Breezes de Amy Carmichael. Drept de copyright 1999 de către Dohnavur Fellowship, şi publicată de CLC Publications, Fort Washington, PA. Toate drepturile rezervate. Folosită cu permisiune.

[ii] M-am ocupat mai în detaliu de aceste atribute ale lui Dumnezeu în cartea mea Trusting God: When Life Hurts (NavPress).

CITESTE TOATA CARTEA AICI

487558_10151260597602322_2073358825_n

//

Read Full Post »

FERESTRE DESCHISE

485239_472413556145697_208429023_n18299_404822142920954_543123865_n

”Nici rece, nici în clocot” (Apocalipsa 3:16).

Câtă nevoie avem ca să apreciem corect însemnătatea acestor cuvinte. Cu siguranță că lucrurile cu care se lăuda Laodiceea nu îi ajunseseră fără ca din partea lor să nu fi existat ceva zel sau activitate energică! Aceste lucruri nu se întâmplă din senin, fără să te gândești la ele, fără să fi preocupat de ele. Poate că nu existau prea multe lucruri care să fie privite astăzi drept semne ale unei biserici viguroase, energice, active, ”vii”! Într-adevăr, o biserică foarte prosperă! Depinde de punctul de vedere și de standardul care o guvernează: fie al lumii, fie al Domnului! Iată aici o stare care, dintr-un punct de vedere este definită ca: ”bogată, neducând lipsă de nimic”. Din punctul de vedere al Domnului aceasta este mediocritate spirituală și chiar lauda de sine conține componentele acelei mediocrități spirituale. Satisfacția și automulțumirea spirituală, absența unui simțământ de nevoie profundă și puternică pentru ceva ce nu a fost atins niciodată, iată care sunt componentele și simptomele invalidității spirituale. Domnul a spus: ”Ferice de cei flămânzi şi însetaţi…” (Matei 5:6). Pavel a spus: ”Nu am ajuns încă, dar fac un singur lucru: alerg înainte…” (Fil. 3:12-14). Oare nu este posibil să fiți activi, energici, plini de râvnă pentru fapte bune, și totuși, să fiți strașnic de săraci din punct de vedere spiritual?

Priviți din nou la cele două scrisori mărețe ale lui Pavel. Ce bogăție, ce plinătate, ce putere, ce viață, ce lumină! Acesta este standardul Domnului! Trăiește Biserica – sau orice biserică – în lumina acestui standard? Trebuie să ne întoarcem acolo! Dar asta nu-i tot, lucrul cel mai rău despre ”Laodiceea” este că: ”Nu știi…” ”Ticălos” – ”Nenorocit” – ”Sărac” – ”Orb” – ”Gol”. Pot fi adevărate toate aceste lucruri în același timp despre cineva și totuși – și totuși – acela ”să nu știe”? Abia dacă se poate spune că acest lucru este un lucru firesc, natural, căci aici este vorba de ceva și mai rău decât firescul. Care este această componentă a mediocrității spirituale? Lipsa sensibilității spirituale! Unul din semnele cele mai adevărate ale unei vieți călăuzite de Duhul Sfânt este sensibilitatea spirituală. O astfel de viață este legată de mișcările fine ale Duhului și suferă mult când Duhul este întristat. Aici era o stare despre care Domnul spune că este în dezacord, și cu toate acestea, ei nu simțeau dezacordul. Priviți din nou la scrisorile menționate. Ce bogății, ce priveliște, ce înveșmântare, ce frumusețe, ce slavă! Toate acestea Domnul le-a pregătit, le-a dat; dar ce absență patetică a unui simțământ de pierdere, de sărăcie, de goliciune, de orbire există în Biserică!

Din: Amin

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

376406_415278861842996_1147042948_n

Read Full Post »

Joy As the Power to Suffer in the Path of Love for the Sake of Liberation

http://vimeo.com/60122673

desiringGod.org

541952_459003744154154_355010057_n

52522_452068118193906_1607754128_o422641_3104913149392_457061974_n

Read Full Post »

CALL TO COMMITMENT

61735_425328577545093_365681429_n

 

Audio Sermons

 

 http://calltocommitment.blogspot.com/p/audio-sermons.html#.USb9H2f6hSg

 

Pondering the Glory of God
Elim Pentecostal Church
22nd April 2012
Works produced by Faith (Part 2)
Elim Pentecostal Church
13th November 2011
Works produced by Faith (Part 1)
Elim Pentecostal Church
13th November 2011
Jesus is our Rest (Part 2)
Elim Pentecostal Church
12th December 2010
Jesus is our Rest (Part 1)
Elim Pentecostal Church
12th December 2010
Bringing back the King
Elim Pentecostal Church
14th July 2010
Endued with Power
Elim Pentecostal Church
11th July 2010
Crossing the Jordan
Elim Pentecostal Church
11th July 2010
By My Spirit (Part 2)
Swanton Christian Church
13th June 2010
By My Spirit (Part 1)
Swanton Christian Church
13th June 2010
The Father of mercies and God of all comfort
Elim Pentecostal Church
13th January 2010
Spiritual Awakening to Eternal Reality
Elim Pentecostal Church
10th January 2010
The Macedonian Call
Elim Pentecostal Church
5th July 2009
Seek first the kingdom of God
Elim Pentecostal Church
1st March 2009
The Creator’s Rights
Elim Pentecostal Church
1st March 2009
The Disposition of Christ
Elim Pentecostal Church
28th December 2008
The Good Seed
Elim Pentecostal Church
28th December 2008
The Difficulties in Evangelism
Elim Pentecostal Church
14th September 2008
The Christian’s Unique Perspective
Elim Pentecostal Church
14th September 2008
The Love of God
Elim Pentecostal Church
10th February 2008
The Will of God
Elim Pentecostal Church
10th February 2008
Jesus Christ the same yesterday, and today, and for ever (Part 3)
Elim Pentecostal Church
26th September 2007
Jesus Christ the same yesterday, and today, and for ever (Part 2)
Elim Pentecostal Church
23rd September 2007
Jesus Christ the same yesterday, and today, and for ever (Part 1)
Elim Pentecostal Church

23rd September 2007

 

http://calltocommitment.blogspot.com/p/audio-sermons.html#.USb9H2f6hSg

12532_359450984151182_632034844_n

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: