Feeds:
Posts
Comments

Archive for March 22nd, 2014

149105_553818831318663_114880740_n

FERESTRE DESCHISE -MEDITATII-T.AUSTIN SPARKS-23 Martie

DE LA:FERESTRE DESCHISE
23 Martie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

A Domnului, Dumnezeului nostru, este puterea! (Apocalipsa 19:1)

Esența este clară: puterea Domnului este armura noastră. Dacă vă simțiți mulțumiți și puternici, acest cuvânt nu are nicio semnificație pentru voi. Dacă înaintați cu Domnul, mai devreme sau mai târziu ajungeți în locul unde veți cunoaște că doar puterea Domnului vă poate da izbăvirea. Totuși, realitatea rămâne: fie că ne simțim sau nu puternici, acest lucru nu contează; nu contează nici faptul că ne simțimi slabi, pe baza simțămintelor noastre nu vom avea nicicând izbânda, așa că trebuie să ne bizuim pe puterea Lui. Să ieșim de pe terenul nostru natural de orice natură ar fi: fie că avem sentimentul mulțumirii se sine sau al slăbiciunii proprii! Dacă ne ghidăm după starea noastră, fie spirituală, fie fizică, circunstanțială sau temperamentală, vom fi limitați. Dacă spunem: ”Eu sunt unul dintre cei slabi, fricoși, timizi!”, vom fi limitați sever față de măsura lui Cristos și nu vom avea nicio valoare pentru Domnul în privința eliberării altora din starea de limitare. Amintiți-vă că acesta nu este gândul Domnului pentru voi, nici pentru mine.

Gândul Domnului este foarte clar: plinătatea lui Cristos! Trebuie să părăsim terenul nostru și să recunoaștem că puterea lui Dumnezeu se află în Leul lui Dumnezeu, iar când recunoaștem acest lucru, când recunoaștem că măreția nespus de mare a puterii Lui este pentru noi, vom avea izbânda. Pentru cine este ea? Este oare pentru cei care sunt puternici, care merg înainte, care sunt oameni robuști cu credință și încredere? Este ea pentru noi care suntem atât de siguri că vom izbuti? Nu, este pentru noi, care credem. Ne vom considera în numărul necredincioșilor? Aceasta este tot ce ni se cere: ”…care cred”. Noi suntem slabi în noi înșine, suntem terminați, bătuți, totul este prea mult pentru noi. Vom accepta această poziție și ne vom complace ei? Nu va trece mult până când vom descoperi că alte puteri se vor ridica și vor stăpâni vieța noastră, iar noi vom fi bătuți și hărțuiți, la fel ca acești oameni care au fost loviți de forțe diferite dimprejurul lor, pur și simplu deoarece ei au acceptat un nivel mai jos decât cel intenționat de Domnul pentru ei. Dar chiar dacă ne simțim complet nepotriviți și nevrednici, dacă acceptăm această atitudine a credinței față de puterea măreției Lui, Domnul va pune mâna pe noi, chiar dacă suntem slabi și va reduce la nimic lucrurile puternice, lucrurile care sunt, căci puterea Lui este făcută desăvârșită în slăbiciune.

Din: Credința care atinge puterea Lui

 

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați:www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

428207_363879060302109_616508359_n

Read Full Post »

64099_583231035035152_1097039120_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

  23

MARTIE

 Am eu o gândire carnală?

 Când între voi este invidie fi ceartă, nu sunte[i voi carnali?

1 Corinteni 3:3, București 2001

Omul natural nu ştie nimic despre ce înseamnă a trăi în carne. Carnea pofteşte împotriva Duhului care a venit în noi la regenerare, iar Duhul împotriva cărnii, şi aceasta produce trăirea în carne. „Umblaţi în Duhul. – spune Pavel – şi nu veţi împlini poftele cărnii”; și trăirea în came va dispărea.Eşti certăreţ, te tulbură repede toate fleacurile? ..O. dar cine e creştin nu este aşa!” Pavel ne spune că există astfel de creştini şi el asociază aceste lucruri cu trăirea în came. Există vreun adevăr în Biblie carc-ţi provoacă imediat o stare de iritare? Aceasta este o dovadă că încă mai eşti carnal. Dacă se realizează în tine procesul sfinţirii, nu mai rămâne nici o urmă din acest spirit.Dacă Duhul lui Dumnezeu descoperă în tine ceva rău, El nu-ţi cere să-l îndrepţi, ci îţi cere să accepţi lumina, iar El va îndrepta ce este rău. Un copil al luminii îşi mărturiseşte păcatul imediat şi stă cu totul descoperit înaintea lui Dumnezeu; dar un copil al întune­ricului spune; ..O, lasă-mă să-ţi explic”. Când pătrunde lumina şi apare convingerea că ai făcut ceva rău. fii un copil al luminii şi mărturiseşte, iar Dumnezeu se va ocupa de ceea ce este rău în tine, însă dacă te dezvinovăţeşti, te dovedeşti a fi un copil al întune­ricului.Care este dovada că trăirea în came a dispărut? Nu te autoamăgi; când trăirea în came a dispărut, acesta este cel mai real lucru posibil. Dumnezeu se va îngriji să ai o serie de ocazii în care să experimentezi tu însuţi minunea harului Său. Testul practic este singura dovadă. „O”, vei spune, „dacă aceasta s-ar fi întâmplat înainte, aş fi avut resentimente!” Nu vei înceta să fii cea mai uimită persoană de pe pământ văzând ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

23 Martie

 A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea. 2 Samuel 23.21

Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului. Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul – lumea – caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât. In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu.”\Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.\„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării… Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri…” (Col. 3.5-10).

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE  23

LUCA: 10:39

“Maria……s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta Cuvintele Lui”.

Iată locul, singurul loc unde putem sorbi cuvintele Domnului Isus, singurul loc unde sufletul nostru se odihneşte cu adevărat şi unde întîi învăţăm, ca apoi să-I putem sluji. Domnul a atras-o pe Măria cu irezistibila putere de a atrage la Sine pe toţi oamenii, şi ea a răspuns la această atracţie ca acul la un magnet. El, la picioarele căruia s-a aşezat Maria, nu era altul decît Acela înaintea căruia îngerii şi-au acoperit feţele. Dar ea L-a cunoscut pe Domnul Isus în har, ca pe Acela care a venit în lume nu ca să I se slujească, ci ca El să slujeascăşi săşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Maria a descoperit că inima Lui a găsit o deosebităşi nespusă bucurie de a umple golurile din inima omenească cu cunoştinţa Tatălui Său şi a Lui însuşi. Ea a realizat că Lui îi plăcea mai mult ca ea să asculte la cuvîntul Lui decît să-I aducă orice slujire ar fi putut. şi ea a ştiut că ar putea să-I slujească mai bine şi mai cu folos, stînd jos să înveţe la picioarele Lui. Domnul Isus preţuieşte slujirea noastrăşi negreşit o va răsplăti, dar îi place mai mult compania noastră, căci noi am putea să-L neglijăm în timp ce-I slujim. El are mai mult să ne spună nouăşi să lucreze în noi, decît să spunăşi să facă o lucrare prin noi. Domnul să fie pentru noi mai mult decît tot ce am putea noi face pentru El şi aceasta o arătăm cînd ne aşezăm la picioarele Lui şi-I ascultăm cuvintele. în felul acesta şi numai atunci, El ne poate sfinţi şi curaţi, ne poate hrăni şi mîngîia cu dragostea Lui şi ne poate modela după buna plăcere a voiei Sale. “Maria şi-a ales partea cea bună care nu i se va lua.” (vs. 42) Domnul n-a spus “partea mai bună cum se spune adeseori, ca şi cum ar fi fost o parte bunăşi una mai bună, ci a spus “partea cea bună“, care trebuie.Amîndouă surorile din Betania iubeau pe Domnul Isus şi El le iubea pe amîndouă deopotrivă. Fără îndoială că El privea cu drag slujirea grijulie a Martei, dar a vrut să le arate că El este mai presus de orice slujire şi că a-L adora pe El, face mai mult decît ori ce jertfă sau slujbă pentru El.O, de-am învăţa şi noi odată că Domnul nostru vrea într-adevăr să ne folosească ca martori credincioşi ai Lui dar numai după ce am învăţat la picioarele Sale. Acolo ne poate El înţelege şi simţi cu noi. Cînd după moartea lui Lazăr, Marta a venit la Domnul Isus, a stat înaintea Lui spunînd cuvinte de credinţă. Dar cînd a venit Măria, s-a aruncat la picioarele Lui şi a plîns. Atunci, Domnul Isus a plîns şi El. La picoarele Lui El simte cu noi.

Pâinea cea de toate zilele

 Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

23 Martie

Text: 2 Timotei 2:14-26

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea… 2 Timotei 2:22

FUGI!

Fiecare om este confruntat cu ispitele, dar nu fiecare le mînuieşte în acelaşi fel. Unii nici măcar nu încearcă să se opună. Alţii flirtează cu păcatul, crezînd că se pot opri înainte de-a se cufunda prea adînc. Dar Biblia ne spune „să nu purtăm grijă de firea pâmîntească” (Romani 13:14), iar în textul de azi ni se spune: „Fugi de poftele tinereţii”. Următorul exemplu ilustrează două moduri de-a trata cu ispitele. Unul duce la înfrîngere, altul la victorie. Un copil, pe nume Bobby, a întrebat-o pe mama sa dacă poate să meargă să joace mingea cu prietenii săi. Mama a consimţit, dar fiindcă ştia că băieţii vor trece pe lîngă locul lor favorit de scaldă, i-a spus ca el să nu meargă la scăldat. Totuşi cînd Bobby a plecat de acasă, a luat costumul de baie cu el – pentru orice eventualitate! Cred că ştiţi ce-a făcut cînd şi-a văzut prietenii bucurîndu-se în apele răcoroase ale lacului. Bobby făcuse o invitaţie ispitei atunci cînd şi-a luat costumul de baie cu el. Ce atitudine diferită a avut tînărul care a spus: „Cînd trec prin grădina cu pepeni, nu pot să mâ abţin să nu salivez, dar pot fugi!” Acţiunea sa exemplifică cele scrise de Pavel lui Timotei în citatul de azi. Potrivit cu 1 Corinteni 10:13, Dumnezeu este credincios si nu va permite ispitei să fie peste puterile noastre şi odată cu ispita va asigura şi o cale de ieşire din ea, ca s-o putem răbda. Cînd ispita vine, Dumnezeu îşi va face partea Sa – El ne va asigura „mijlocul să ieşim din ea.” Dar nouă ne revine sarcina să fugim!      – R.W.D.

Fii înţelept şi fugi de ispită;
Nebunii se-ntrec cu ea-n tărie,
Iar cei ce se prind cu rău-n joacă
Curînd vor şti că nu-i jucărie.     – D.J.D.

Fiecare ispită este o ocazie să fugim la Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

23 Martie  Geneza 49:1-18

 Avem înainte încă un capitol de natură profe­tică. În aceste ultime cuvinte ale lui Iacov găsim întreaga istorie a poporului Israel, ca şi cum ne-ar fi prezentată anticipat în rezumat. Sub ju­de­că­tori şi regi, poporul a devenit stricat ca Ruben (35.22); L-a uitat pe Domnul pentru idoli. Apoi, ca şi Simeon şi Levi în cap. 34, şi-a arătat violenţa în respingerea pro­fe­ţilor şi chiar a lui Mesia, ceea ce a dus la împrăştierea lor printre naţiuni. Hristos este repre­zentat prin Iuda, seminţie de care este legat prin naştere. Domnia şi sceptrul împărăţiei sunt numai ale Lui. După aceasta vedem Israelul împrăştiat sub judecata lui Dumnezeu, angajat în activităţi co­merciale şi în acelaşi timp sub robia naţiunilor. Pe­rioada actuală este personificată prin Zabulon şi Isahar. Cât despre Dan, el îl reprezintă pe Antihristul, un iudeu care în viitorul apropiat va fi primit de Israel ca Mesia. „Un şarpe pe cărare“ este un grozav simbol al puterii satanice care va lucra a­tunci nestânjenită. Înainte de această perspec­tivă îngrozitoare, rămăşiţa credincioasă va putea con­ta numai pe eliberarea de sus: „Aştept mântu­irea Ta, Doamne!“ (v. 18). Această aşteptare este ideea călăuzitoare din Psalmii 130 şi 131. Cât despre noi, Îl aşteptăm noi pe Domnul?

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

 

Duminică – 23   Martie

Şi nu vă speriaţi de teama lui, nici nu vă înfricoşaţi. Pe Domnul oştirilor, pe El să‑L sfinţiţi şi El să fie temerea voastră şi El să fie înfricoşarea voastră. Şi El va fi lăcaş sfânt şi piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Isaia 8.12‑14

Isus este Iahve (6)

Fără ezitare, scriitorii Noului Testament leagă textele vechi‑testamentale care vorbesc despre Iahve în mod direct de Domnul Isus Hristos. Uneori fac aceasta în mod izbitor. Şi la fel face şi apostolul Petru, după cum vom vedea meditând la versetele de astăzi.Petru a scris prima sa epistolă pentru a‑i încuraja pe sfinţii care sufereau cumplit din cauza persecuţiilor. Creştinii treceau prin cuptorul aprins al suferinţei din cauza lui Nero, aşa cum ne relatează şi istoria. Şi nu era doar vorba de martiriu, ci de o moarte brutală – de nedescris. Apostolul o numeşte „focul“ (1 Petru 4.12), iar pentru a‑i încuraja, citează versetul din Isaia care spune că nu trebuie să se sperie „de teama lui“ (1 Petru 3.14). Ci, mai degrabă, ei ar trebui să‑L sfinţească pe Hristos ca Domn în inimile lor“ (1 Petru 3.15). Cât de minunat şi de remarcabil este felul în care Petru îl citează pe Isaia! Profetul le spunea celor din vremea lui să Îl sfinţească pe Domnul oştirilor“, iar apostolul le spune să Îl sfinţească pe Hristos în loc de Iahve!Dar nu numai atât. Isaia continuă spunând că [Domnul] va fi … piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Din nou Petru aplică aceasta la Hristos – El era „piatra“ pe care au respins‑o „ziditorii“, mai‑marii lui Israel. Ei L‑au respins, considerându‑L fără valoare, pentru că El era o „piatră de poticnire“ şi o „stâncă de cădere“ (1 Petru 2.7,8). La fel stau lucrurile şi cu mulţi dintre cei care Îl resping pe Hristos – ei se poticnesc de evanghelie şi cad din cauza Lui. Dar, pentru credincioşii din vremea lui Petru, ca şi pentru cei de astăzi, această Piatră respinsă este preţioasă, şi nu este nimeni altul decât Domnul oştirilor! B. Reynolds

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

 MARTIE

2014

23 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (3)

„Vă spunem, prin Cuvântul Domnului” (1 Tesaloniceni 4:15)

Ceea ce a scris Pavel despre moarte a auzit direct de la Domnul: „ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. Domnul rezervă acest înalt privilegiu exclusiv celor ce mor în El; ei vor fi primii care vor experimenta învierea. încearcă s-ţi imaginezi acel moment. Ridicându-se din locul lor de veci aşa cum te ridici din pat după somnul din timpul nopţii, acum îmbrăcaţi în trupuri ca ale lui Hristos, ei se trezesc la vederea Domnului lor revenit din glorie împreună cu îngerii Săi. Se întâlnesc cu El – primii credincioşi care sunt martori ai revenirii Lui, prima aripă a avangardei Sale ridicate la cer ca să îl escorteze înapoi pe pământ. Acesta nu este un vis sau o simplă fantezie; Pavel a primit lucrul acesta „direct de la Domnul”. Sursa noastră este sigură! El scrie: 1) „Noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (v. 17). Credincioşii aflaţi în viaţă vor fi răpiţi pentru a se reîntâlni cu fraţii, surorile, părinţii, bunicii, copiii, nepoţii, soţii sau soţiile lor, prietenii, familia lui Dumnezeu nemaiîntâlnită până atunci, într-o reuniune spectaculoasă cu Hristos în văzduh. Vom fi împreună, o familie inseparabilă, eternă, internaţională, multiculturală şi bazată pe dragoste! 2) „Astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (v. 17).Nu vor mai fi presupuneri şi teorii despre cum este El de fapt. „Pentru că II vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). îl vom vedea, îl vom atinge şi vom vorbi cu Isus aşa cum vorbim unii cu alţii. Şi El ne va răspunde în timp real! 3) „Mânqâiati-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (v. 18).

 Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

23 Martie

DIMINEAŢA

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit. Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, 1-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni. Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

SEARA

Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga. Luca 19:40

Ar putea pietrele să strige? Cu siguranţă că pot, dacă Cel care a deschis gura mormântului le-ar porunci să-şi înalţe glasul. Dacă ar fi în stare să vorbească, ar avea multe de mărturisit despre Cel care le-a creat prin cuvântul puterii Lui. Ar putea slăvi înţelepciunea şi puterea Făcătorului lor, care le-a chemat la viaţă. Noi nu vom vorbi despre Cel care ne-a făcut făpturi noi, şi a trasnformat pietrele în copii ai lui Avraam? Stâncile bătrâne ar putea povesti despre haos şi ordine, şi despre stadiile succesive ale dramei creaţiunii. Noi nu putem vorbi despre minunile lui Dumnezeu, şi despre lucrările Sale din timpurile străvechi, şi despre tot ce a făcut El pentru biserica Sa în vechime? Dacă pietrele ar vorbi, ar povesti despre cel care le-a cioplit din carieră, şi le-a făcut potrivite pentru templu. Noi nu putem spune despre gloriosul nostru Cioplitor, care ne-a sfărâmat inimile cu ciocanul Cuvântului Său, ca să poată face din noi templul Lui? Dacă pietrele ar striga, ar preamări pe constructorul lor, care le-a şlefuit şi a făcut un palat din ele. Noi nu vom vorbi despre Constructorul şi Arhitectul nostru, care ne-a aşezat în templul viului Dumnezeu? Dacă pietrele ar putea striga, ar avea de spus o poveste lungă, foarte lungă, despre drumul de aducere aminte. O piatră mare a fost adesea înălţată ca aducere aminte în faţa Domnului. Şi noi putem mărturisi lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi. Avem şi noi Ebenezerul nostru, stâncile noastre de ajutor şi stâlpii noştri de aducere aminte. Pietrele sparte ale legii striga împotriva noastră, dar Christos însuşi, care a rostogolit piatra de la uşa mormântului, vorbeşte pentru noi. Pietrele pot să strige, dar noi nu le vom lăsa. Vom acoperi strigătul lor cu al nostru. In toate zilele noastre, vom izbucni în cântări sfinte şi vom binecuvânta maiestatea Celui Prea înalt, slăvindu-L pe Cel care este numit „păstorul, stânca lui Israel” (Genesa 49:24).

IZVOARE IN DEŞERT

23 Martie

Le închinaseră din prada luată la război,
pentru întreţinerea Casei Domnului. (1 Cronici 26:26-27)

 O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.Într-o zi vom vedea că „prada luată la război“ din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi“ (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!

                                                                 dinZile cereşti pe pământ

 

El m-a pus într-o colivie mică,

  Departe de frumuseţile grădinii;

Dar trebuie să cânt cele mai dulci melodii

  Pentru că El m-a pus acolo.

Nu voi bate din aripi ca să ies din colivie

  Dacă aceasta este voia Creatorului meu,

Ci voi înălţa glasul meu spre poarta cerului

  Şi voi cânta şi mai tare!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 23 martie

O CĂLĂUZĂ SIGURĂ

Voi călăuzi pe orbi pe un drum pe care nu-l cunoşteau.

Isaia 42.16

Cum, Dumnezeul slavei este Acela care să servească de călăuză orbului?! Da, până la această însărcinare se coboară bunătatea Sa! Un orb nu poate găsi un drum pe care nu-l cunoaşte. Chiar când îl cunoaşte, este încă greu pentru el să-1 urmeze; dar trebuie neapărat să alunge gândul de a apuca pe un drum necunoscut, fără o călăuză. Din fire, noi suntem orbi cu privire la drumul mântuirii, dar Dumnezeu ne călăuzeşte la el. El însuşi ne duce spre el, apoi ne deschide ochii. Cât priveşte viitorul, toţi suntem orbi şi nu putem vedea ce va fi peste o ora. Dar Domnul Isus ne va călăuzi până la capătul călătoriei. Slăvit să fie Numele Său!Noi nu putem şti pe unde va veni scăparea, dar El o ştie şi ne va călăuzi până vom scăpa de toate primejdiile. Ferice de acela care-şi pune mâna în aceea a Călăuzei divine şi îşi dedică calea şi pe sine însuşi în întregime Lui. Atunci El îi va lua în grijă toate căile; şi când îl va aduce acasă în slavă şi îi va deschide ochii să vadă calea pe care El l-a condus, ce cântec de laudă va cânta el, împreună cu atâţia alţii, măreţului Binefăcător! Doamne, călăuzeşte-l pe bietul tău copil orb în aceasta zi, pentru că eu nu-mi cunosc calea!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

23  martie

„Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute.”

Luca 22:47

 Cât de dureros putea fi pentru Domnul Isus să primească sărutul din partea vânzătorului, pe care l-a iubit şi l-a purtat! În cei trei ani Isus niciodată nu i-a reproşat nimic. Totuşi Iuda se dedă la un act diabolic şi Îl vinde pe Isus cu un sărut. De aici putem vedea ce i se poate înâmpla oricărui creştin, dacă nu renunţă la toate, căci Iuda nu a renunţat niciodată la lăcomie şi s-a întâmplat precum este scris în Psalmul 1:” Cel păcătos nu poate rămânea în adunarea celor neprihăniţi.” Să fie o atenţionare pentru noi ca să nu ne lepădăm de multe lucruri, ci de toate lucrurile. Avem şi exemplul lui Irod, el a ascultat în multe lucruri de Ioan, dar un singur păcat l-a dus la pieire. Cu totul altfel era Petru, care dorind sa-L apere pe Isus, a retezat urechea slujitorului marelui preot. Dar Isus i-a spus:” Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?” , şi atingând urechea lui, l-a vindecat. Isus a iubit tot timpul, toate faptel Lui au dovedit dragoste. Isus le-a spus mai marilor poporului şi marelui preot când aceştia au venit să-L prindă:” În toate zilele am fost cu voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Ei s-au temut de popor. De aceea L-au prins noaptea noaptea decât ziua. Dar acum venise ceasul marelui preot şi al puterii întunericului, acum L-au prins şi L-au dus la casa marelui preot. Este posibil una ca aceasta? Da, este posibil la oamenii care sunt în robia şi sub puterea Diavolului.

 MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

MARTIE

23 Martie

«Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.»

Psalm 127,2

Psalmul nu face referiri puerile la faptul că nu-ţi este de folos sculatul devreme, ci are semnificaţii mult mai pro­funde. Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la ceea ce spune Biblia despre somn. Somnul nu este numai pentru rege­nerarea trupului. în acest text — «căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn» — găsim un înţeles mai profund şi mai important pentru funcţia somnului. Somnul este un dar divin din partea lui Dumnezeu. Somnul ne blochează conştienta cu delicateţe; în acelaşi timp Dumnezeu Se adresează subconştientului nostru, acolo unde numai El în Atotputernicia Sa are acces. De aceea este recomandat ca atunci când te odihneşti să te gândeşti la Psalmul 63,6: «mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu». Altfel spus, la­să sufletul tău să devină una cu Domnul! Dă-I viaţa ta îm­preună cu rugăciunea ca El să-ţi dea pacea Sa în orele som­nului! Atunci mâna plină de dragoste a Mântuitorului va face o lucrare minunată de întărire a sufletului, duhului şi trupului tău.

Sămânţa Bună

Duminică, 23 Martie 2014

Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru …
Marcu 14.3

În timp ce preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum ar putea să pună mâna pe Isus pentru a-L omorî, o scenă cu totul diferită se petrecea în Betania în casa lui Simon, unde Domnul era la masă cu ucenicii Săi. Inima Sa găsea acolo un adăpost liniştit în care El Se bucura de dragostea lui Lazăr şi a surorilor sale. În Betania Se întâlnea şi cu Simon numit „leprosul“, pe care Domnul, fără îndoială, îl curăţise de lepra sa.Cât de scumpă Îi era Învăţătorului acea afecţiune în acele momente, când ura oamenilor împotriva Lui cuprindea toate inimile şi când se punea la cale, în ascuns, să-L omoare chiar în cetatea care ar fi trebuit să-L aclame ca Împărat! Acest scump Mântuitor, ştiind tot ce se petrecea, simţea în mod dureros ura faţă de Sine. De aceea El Se bucura mult de iubirea care i se arăta. Ca Om, în inima Sa avea nevoie de simpatie şi El preţuia dragostea celor care-L înconjurau.

563243_553032678147317_205308569_n

Read Full Post »

7260_511818688890535_643898690_n

FERESTRE DESCHISE -MEDITATII-T.AUSTIN.SPARKS-22 Martie

DE LA :FERESTRE DESCHISE

 
Subject: 22 Martie
 
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor Diavolului”. (Efeseni 6:11)

Observați, există cartea Iosua și cartea Efeseni, iar între acestea se află cartea Judecători, dacă vreți cartea Corinteni. Cartea lui Iosua reprezintă plinătatea în locurile cerești: puterea Domnului se vede într-un mod minunat. Epistola către Efeseni reprezintă plinătatea locurilor cerești: ”întăriți cu putere prin Duhul Său în omul din lăuntru”; ”măreția nespus de mare a puterii Lui față de noi care credem”; ”puterea măreției Lui, pe care a lucrat-o în Cristos când L-a înviat din morți”; ”fiți tari în Domnul”. Cartea Judecători nu se află în locurile cerești, în plinătate, în biruință, ci este pe pământ, târându-se în slăbiciune, înfrângere și neajutorare. Atunci, de ce avem nevoie? Avem nevoie de starea Efesenilor, de aspectele Efesenilor și cele ale lui Iosua. Tocmai la acest lucru am făcut referire. Priviți din nou la Efeseni 1:18-23.

Acestea sunt cuvintele, dar ele trebuiesc puse în practică. Este o provocare. Așadar, apostolul încheie scrisoarea către Efeseni, scrisoare care vorbește despre toată plinătatea, cu acest cuvânt: ”Încolo… fiți tari”. Aceasta este treaba voastră! Aceasta este responsabilitatea voastră! Aceasta nu înseamnă: ”Încolo… fie ca Domnul să vă întărească”. Așa am vrea noi să stea lucrurile. Am apuca acea promisiune dacă ar fi o promisiune; dar nu este o promisiune, ci este o provocare. ”Încolo… fiți tari în Domnul” și luați toată armura lui Dumnezeu.

Din: Credința care atinge puterea Lui

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

 

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

 

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

 

812812_472531666147416_392803190_o

Read Full Post »

1001574_780035378688049_1295080956_n Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

22 Martie

DIMINEAŢA

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. Matei 26:39

Iată câteva precizări referitoare la rugăciunea Mântuitorului din ceasul încercării. A fost o rugăciune singuratică. Chiar şi cei trei ucenici favoriţi au fost lăsaţi deoparte. Credinciosule, stăruie în rugăciune singuratică, mai ales în timpuri de încercare. Rugăciunea în familie, rugăciunea socială şi rugăciunea în biserică nu ajung. Acestea sunt preţioase, dar rugăciunile tale personale sunt o jertfă de bun miros, fiindcă nu sunt auzite decât de Dumnezeu. A fost o rugăciune umilă. Luca spune că Isus a îngenunchiat, dar Matei spune „a căzut cu faţa la pământ”. Care, deci, este locul tău, umil slujitor al marelui Stăpân? Cât praf şi câtă cenuşă ar trebui să-ţi presari în cap! Umilinţa este sprijinul nostru în rugăciune. Dacă nu ne umilim pentru ca El să ne poată aprinde la timpul potrivit, nu există nici o speranţă să fim înălţaţi. A fost o rugăciune filială. Isus a strigat „Ava, adică Tată” (Marcu 14:36). Dacă îţi vei striga adopţia în ziua încercării, te vei simţi întărit. Nu ai nici un drept ca cetăţean, fiindcă ţi-ai călcat în picioare toate drepturile prin trădarea ta, dar nimic nu poate şterge dreptul unui copil la protecţia tatălui. Nu te teme să spui „Tată ascultă-mi strigătul”. Observă că a fost o rugăciune perseverentă. Isus s-a rugat de trei ori. Nu te opri până nu învingi. Fii ca văduva nedreptăţită, ale cărei cereri repetate au câştigat până la urmă. „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). In cele din urmă, a fost rugăciunea resemnării. „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39). Oferă, şi Dumnezeu îţi va oferi. Lasă-L pe Dumnezeu să-şi împlinească voia, şi El va face ce este mai bine. Fii mulțumit că te poţi preda în mâinile Celui care ştie când să dea, cum să dea, ce să dea şi ce să oprească. Aşadar, roagă-te sincer, insistent, totuşi cu umilinţă şi resemnare, şi vei triumfa cu sigurantă.

SEARA

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Ioan 17:24

Moarte, de ce ai atins copacul ale cărui ramuri ne-au oferit odihnă? De ce ne-ai răpit desăvârşirea în care am aflat desfătare? Dacă trebuie să-ţi foloseşti securea, foloseşte-o pe un copac neroditor; atunci îţi vom mulţumi. De ce vrei să dobori cedrii din Liban? O, retrage-ţi securea, şi cruţă-l pe cel drept. Dar nu, aşa trebuie să fie. Moartea ne ia cei mai buni prieteni; cei mai generoşi, cei mai credincioşi în rugăciune, cei mai sfinţi, cei mai consacraţi trebuie să moară. De ce? Fiindcă Isus s-a rugat: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi acei pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Rugăciunea Lui ne poartă pe aripi de vultur spre cer. Fiecare credincios de pe pământ care urcă spre paradis este un răspuns la rugăciunea lui Christos. Un sfânt din vechime remarca: „De multe ori, Isus şi poporul Său trag unul într-o parte şi unul într-alta în rugăciune. Noi ne plecăm în rugăciune şi spunem: «Tată, vreau ca sfântul acesta să rămână aici cu mine. » Christos spune: «Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. »” Astfel, credinciosul intră în contradicţie cu Domnul său. Sufletul nu poate fi în două locuri; cel iubit nu poate fi şi cu Christos, şi cu tine. Care dintre cereri va avea succes? Dacă ai vedea că Regele ar coborî de pe tron şi ar spune: „Avem două rugăciuni care se contrazic, la care să răspundem?”, sunt sigur că ai sări în picioare şi ai spune: „Isuse, nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească”. Ai renunţa la rugăciunea pentru viaţa celui iubit dacă ai realiza că Isus vrea altceva: „Tată, vreau cu acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Doamne, poţi să-i iei. Prin credinţă, îi vom lăsa să plece.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   22

NUMERI 9:8

“Aşteptaţi să vedem ce vă porunceşte Domnul”

Moise era, cum spune la Numeri 12:3, cel mai blînd om de pe pămînt. El a avut caracterul să recunoască într-o împrejurare, că el nu ştia ce răspuns să dea la întrebarea care îi era pusăşi a fost atît de sincer că a putut spune poporului: “Aşteptaţi şi voi afla ce porunceşte Domnul cu privire la voi.” Cu toată mulţimea de binecuvîntări şi de descoperiri pe care le primise, cu toată părtăşia lui intimă cu Dumnezeu pe munte, el ştia că depindea cu totul de Dumnezeu pentru tot, şi nu voia să de un sfat sau să facă un pas fără să fie sigur de voia Sa… el ştia să aştepte în linişte.şi noi credincioşii ar trebui să avem aceeaşi atitudine, ca să evităm orice hotărîre pripită. Ne lăsăm presaţi şi constrînşi să luăm hotărîri şi să dăm sfaturi fără ca, mai întîi, să ascultăm ce ne porunceşte Domnul. în viaţa febrilă de astăzi, credinciosul trebuie să rămînă “ascuns cu Hristos în Dumnezeu”, altfel este luat de curentul de a face şi a spune lucruri de care Domnul său este străin. Săştim şi noi să spunem “Aşteptaţi” persoanelor care ar dori să ne smulgă un sfat negîndit bine, prematur şi care nu vine de la Dumnezeu. Domnul Isus care avea o înţelepciune dumnezeiască, pentru că era Fiul lui Dumnezeu, se retrăgea în singurătate pe munte, unde, desigur, cerea şi primea sfaturile Tatălui Său pentru lucrarea mare şi grea pe care o avea de făcut pe pămînt ca OM. Cîtă nevoie avem şi noi să ne retragem în singurătate pentru a fi cu Domnul Isus, Singurul de la care avem de învăţat ce decizii să luăm, atît cu privire la noi cît şi cu privire la alţii sau la adunare! Tinerii au nevoie să asculte şi să urmeze îndemnurile pe care le primesc de la cei mai în vîrstă, pe care aceştia le-au căutat şi le-au găsit în prezenţa lui Dumnezeu. Cîţi tineri au început-o bine pe calea credinţei, dar s-au rătăcit din pricina unei hotărîri pripite sau din dorinţa de a asculta un sfat care nu s-a născut în “sfînta sfintelor” şi pînă la urmă, şi-au pierdut cununa! Totul ar fi cu mult mai uşor şi spre slava lui Dumnezeu dacă am căuta în Domnul Isus, răspunsul la orice întrebare şi soluţia oricărei probleme.Săştim să aşteptăm în tăcere răspunsul Domnului. Mîntuitorul nostru cînd Se retrăgea la sfîrşitul zilei, pe munte, petrecea ore în rugăciuni către Tatăl Său pentru că era conştient de solemnitatea lucrării pe care avea s-o facă în fiecare zi. Poate că rugăciunea noastră este superficialăşi de rutină. Să cerem Tatălui nostru un Duh de rugăciune care să ne facă să nu simţim rugăciunea ca o corvoadă ci ca o favoare reală pe care El ne-o dă ca să-I cerem tot ce avem nevoie!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

22 Martie

 Geneza 48:8-22

 „Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecu­vântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif“ (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greu­tăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păsto­rului al Cărui subiect fusese.Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său“ (1 Sa­muel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel“ (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Dom­nul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun“ (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justi­ficat dându-Şi via­ţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fieca­re, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu“?

 Domnul este aproape!  (Filip. 4.5)

22

Martie

 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă. Psalmul 23.2

Recunoaşterea Domnului Isus ca Păstorul cel Bun al turmei Lui, îi dă credinciosului liniştea sufletească, încrederea în El, sorbirea dragostei şi a harului Său. Recunoaşterea Lui este însăşi viaţa veşnică iar cunoaşterea lucrării Lui desăvârşite de la cruce este pentru credincios pacea desăvârşită.\EL MĂ PAŞTE. În aceste cuvinte este pricina de linişte profundă, de odihnă plăcută sub ocrotirea Lui. Iată ce a pregătit Bunul Păstor pentru oiţele Lui pe care vrea să le ducă la păşune. Dar vor ele să fie conduse de El? Uneori oiţele umblă pe izlazuri cu păşune rea, nesănătoasă şi se îndreaptă spre ape repezi şi tulburi. De unde vine starea aceasta?Cauzele din exterior pot fi diferite, dar cauzele din interior sunt mai dăunătoare (cum ar fi preocuparea pentru „eul”, privirea la împrejurări, şi altele).Domnul nostru, Păstorul cel Bun vrea ca toate oiţele Lui, bizuindu-se pe El, să fie eliberate de povara îngrijorărilor şi neliniştii de pe pământ. El în dragostea Lui cea mare se îngrijeşte de fiecare credincios şi se gândeşte la fiecare din ei în parte, chiar şi la cea mai slabă oiţă. Să ne uităm deci ţintă la Cel ce este credincios Cuvântului Său, să ne bizuim pe Cel care a spus: „Te voi sfătui şi judeca cu ochii îndreptaţi asupra ta.” În altă parte Cuvântul Domnului spune: „Nicidecum nu te voi părăsi.” De aceea putem spune că turmei Lui nu-i lipseşte nimic. Când turma mică trece prin pustiul lumii acesteia Domnul Isus îi spune: „Nu te teme turmă mică.” Şi chiar dacă de multe ori calea este anevoioasă şi adesea datorită răutăţilor oiţele sunt ostenite, toţi care se bizuiesc pe făgăduinţele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că sunt ocrotiţi de mâinile puternice ale Lui, iar toiagul şi nuiaua Lui le mângâie.\Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu înseamnă nimic; iar fără El, chiar şi un fulg ne zdrobeşte.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 22

MARTIE

 

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi?

 Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minu­nate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă. Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferioc Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

22  martie

 „Tată, dacă voieşti depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se  nu voia Mea   , ci a Ta!

Luca 22:41

Mai demult citind acest verset m-am gândit că Isus a dorit să scape de moartea pe cruce. Dar nu este aşa, El a vrut să meargă pe această cale. De aceea a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Mântuirea noastră putea fi făcută de El numai pe cruce, astfel a devenit blestemat în locul nostru. Această mântuire diavolul a încercat să o împiedice, ştiind că biruinţa Lui Isus înseamnă pentru el înfrângerea. De aceea s-a folosit de toate mijloacele pentru a-L împiedica să meargă la cruce. A fost o luptă în care Mântuitorul a avut sudoarea ca şi picăturile de sânge. Probabil era plin de sânge. Uneori m-am gândit că aş putea să merg şi eu la o moarte pe cruce, dar să am sudoare de sânge nu aş putea, aş muri înainte de aceasta. Dar Fiul Lui Dumnezeu a stat în curăţie, credinţă şi dependenţă de Dumnezeu, şi a biruit. A venit un înger şi L-a întărit, iar El s-a rugat şi mai înfocat, astfel încât avea sudoarea ca nişte picături de sânge. După aceasta s-a sculat ca şi învingător şi mergând la ucenicii Lui i-a găsit dormind. Puterea iadului s-a extins şi peste ucenicii Lui, făcându-i trişti şi somnoroşi. Până şi astăzi putem vedea, când lupta este grea, că ne apăasă o oboseală şi o somnolenţă. Avem nevoie în asemenea situaţii de atenţionare:”Fiţi treji, dar şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Numai astfel putem fi biruitori. Acum drumul este deja netezit, căci prin faptul că „El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

 

22 Martie

«A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară îna­intea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.»

Coloseni 2,15

Nu greşim când constatăm că în ultima vreme atacurile şi ispitele la adresa noastră, atât fizice, cât şi psihice, s-au în­mulţit. Nici nu ar putea fi altfel, căci apropierea revenirii lui Isus stârneşte furtuni în lumea nevăzută, lume care se îndreaptă spre pământ. Această furtună, prin puterea «du­hurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12) va fi tot mai puternică în timpul necazului cel mare, dar se va retrage şi se va evapora ca un vis. Mişcările lumii invizibile sunt însă cel mai puternic simţite de sfinţii lui Cristos. Astăzi este mai important ca niciodată să ţinem privirea îndreptată spre Domnul Isus. Ca membri în Biserica Sa ne aflăm cu doar câteva clipe înaintea răpirii şi a veşniciei glorioase. Satan se împotriveşte cu disperare şi luptă din răsputeri împotriva acestui adevăr; de aceea copiii credin­cioşi ai lui Dumnezeu sunt supuşi din ce în ce mai mult is­pitelor şi atacurilor celui rău. Consolează-te însă cu ideea că, o dată cu venirea lui Isus vei intra în veşnicie. Aşteaptă, căci aşa vorbeşte Domnul: «… dar cine va răbda până la sfârşit va fit mântuit» (Matei 10,22)!

   Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

22

Martie

Text: Luca 6:27-33

binecuvintaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.  Luca 6:28

O RUGĂCIUNE PLINĂ DE PUTERE

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cîteva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos. Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfîrşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adînc în inimi lui Saul, care mai tîrziu a devenit apostolul Pavel. Poate nu vom muri de mîna unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adînc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gînd măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blîndeţea, punte cînd răspunzi sau taci.   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă 22 Martie

După ce a spus acestea, Isus S‑a tulburat în duh şi a mărturisit şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde“. Ucenicii se uitau unii la alţii, neînţelegând despre cine le vorbea. Şi la masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care‑l iubea Isus. Simon Petru deci i‑a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte. Iar el, plecându‑se pe pieptul lui Isus, I‑a spus: „Doamne, cine este?“. Isus a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i‑o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, i‑a dat‑o lui Iuda, al lui Simon Iscarioteanul.            Ioan 13.21‑26

Cei unsprezece, uimiţi, după cum se pare, de această mărturisire teribilă, nu reuşesc să înţeleagă sensul cuvintelor Domnului. Iuda însă înţelege foarte bine. Prezenţa Domnului a devenit intolerabilă pentru acest om posedat de diavolul. După ce primeşte bucăţica, el se ridică. Dat fiind faptul că Iuda avea punga, ceilalţi ucenici credeau că el a plecat să se ocupe de cele necesare pentru sărbătoare sau ca să dea ceva săracilor. Fără vreun cuvânt, Iuda iese în noapte, pentru ca doar câteva momente mai târziu să iasă într‑o noapte şi mai adâncă – întunericul cel mare şi înspăimântător – fără cale de întoarcere.S‑a remarcat că în toată această scenă solemnă nu există niciun fel de denunţare a lui Iuda, nu i se fac reproşuri, nu este alungat, nu i se cere să plece. Este descoperită doar prezenţa unui înşelător; este spus mai dinainte păcatul pe care urma să îl comită şi este indicat şi omul care îl va comite. Apoi, în mijlocul unei tăceri mai teribile decât cuvintele, el părăseşte lumina care era prea pătrunzătoare, Prezenţa sfântă pe care nu o mai putea îndura, şi iese în noaptea care nu se va sfârşi niciodată.Să ne amintim însă că, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu şi sângele preţios al lui Hristos, fiecare dintre noi l‑am fi urmat pe Iuda în noapte.H. Smith

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

22 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (2)

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

Confruntarea cu moartea ne împarte în două categorii: cei ce au speranţă şi cei deznădăjduiţi. Cei deznădăjduiţi cred că nu au la ce să privească. Pierderile lor par a fi permanente – sfârşitul vieţii şi a tot ce este bun. Dar cei ce au speranţă au la ce să privească înainte. Pierderile lor sunt temporare – începutul unei vieţi veşnice plină de cele mai extraordinare daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doreşte „să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (v. 13). Speranţa noastră vine din cunoaşterea acestor adevăruri: 1) „Credem că Isus a murit si a înviat” (v. 14). Orice speranţă începe de aici: crezând în moartea Domnului Isus pentru păcatele noastre şi în învierea Lui din morţi asta ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. 2) Crezând acest lucru, credem si că Domnul Isus revine. Credinţa în revenirea fizică a lui Hristos pe pământ ne dă încredere că „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Dumnezeu ne va învia din locurile noastre de odihnă şi ne va readuce la un loc cu Hristos (Romani 8:11). în acel moment „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Niciodată nu vei mai fi vulnerabil faţă de cancer, diabet, boli de inimă, artrită, infarcturi, paralizie, handicapuri, oboseală, slăbiciune, durere, teamă, depresie, ispită, dependenţe, eşec, remuşcare, gânduri sinucigaşe, boală de stres post-traumatic sau orice alt fel de boli. Vei fi transformat după chipul lui Hristos. Nu-i aşa că este un lucru minunat?

                                                             IZVOARE IN DEŞERT

 22 Martie

Peste patruzeci de ani, (lui Moise) i s-a arătat un înger
în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug …
Domnul i-a zis: „… Am văzut suferinţa poporului Meu,
care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi am coborât

să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt“.

(Faptele apostolilor 7:30, 33-34)

 Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă  la  locul  nostru  dacă  n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi.  selectat 

 El nu apare niciodată prea târziu; El ştie ce este cel mai bine;

Nu te frământa degeaba; până vine El odihneşte-te.

 Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui, secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

 TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

22 martie

HAR PENTRU CEL SMERIT

El dă har celor smeriţi.

Iacov 4.6

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să lil înmulţească.Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca domnul să te poată înălţa. Poate suspini: „Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Sămânţa Bună

Sâmbătă, 22 Martie 2014

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
2 Corinteni 4.17

De curând am citit un comentariu cu titlul: „Cum putem să ne organizăm viaţa fără stres?“. Citind aceasta mi s-a părut iresponsabil să faci cuiva astfel de speranţe nerealiste.Cu toţii cunoaştem stresul. Desigur, am dori să ducem o viaţă liniştită. Dar este imposibil. Cu toţii experimentăm ce înseamnă a lucra sub presiune la serviciu, apoi suntem împovăraţi de boli sau necazuri în familie. Poate strigăm la Dumnezeu, să ne ia aceste poveri. Dar El nu le ia întotdeauna, dar ne ajută să le purtăm.El ne dăruieşte momente de linişte. El ne spune, ca odinioară ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte … şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6.31). Atunci ne putem preocupa cu El citind Cuvântul Său şi rugându-ne. Astfel primim putere pentru viaţa de zi cu zi.Dumnezeu nu ne împovărează niciodată peste puteri. Orice încercare este limitată în timp. În comparaţie cu veşnicia, stresul şi greutăţile actuale trec repede. În cer vom avea parte de o odihnă veşnică. Cine doreşte să se bucure de această odihnă, trebuie să vină deja acum la Domnul Isus care spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).

 1148982_655923631127559_592071210_n

Read Full Post »

%d bloggers like this: