Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2015

1 1cloudinwater11012888_1451828171812516_5202418777283995129_ndop_summer_day24_125
The Great Divider

From the very beginning, God has been a great divider. On the first day of creation, “God divided the light from the darkness”; on the second day, He “divided the waters which were under the firmament from the waters which were above the firmament” (Genesis 1:4, 7). When God first created man, they walked together in sweet fellowship, but then sin came in and made a great division between man and God. Nevertheless, “when we were enemies, we were reconciled to God by the death of his Son” (Romans 5:10).

The price has been paid for full reconciliation with our Creator, but “men loved darkness rather than light, because their deeds were evil” (John 3:19), so Christ Himself is now the One who divides. “He that believeth on the Son hath everlasting life: and he that believeth not the Son shall not see life; but the wrath of God abideth on him” (John 3:36).

Jesus Christ divides all history and all chronology. Things either happened “Before Christ” (B.C.) or “in the Year of our Lord” (A.D.). Men are either under the Old Covenant or the New Covenant. Most of all, He divides humanity. “There was a division among the people because of him” (John 7:43; see also John 9:16; 10:19). These divisions because of Him can cut very deep. “The father shall be divided against the son, and the son against the father; the mother against the daughter, and the daughter against the mother” (Luke 12:53).

Finally, when He comes to judge all nations, “He shall separate them one from another, as a shepherd divideth his sheep from the goats: . . . And these shall go away into everlasting punishment: but the righteous into life eternal” (Matthew 25:32, 46). The division is life or death, light or darkness, heaven or hell, Christ or antichrist—and the choice is ours! HMM August 24, 2015

http://www.icr.org/article/8788

icr_logo_faebc0_fade_right11148757_750575091731638_6169243148154044619_n

Advertisements

Read Full Post »

teynpwhtidw

11709642_867214586692666_957729186704342790_nCHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Diminea
ţa şi Seara

1 August

 Dimineaţa

Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere. Rut 2:2

       Creştin trist şi descurajat, vino şi adună spice de pe câmpul făgăduinţei. Aici este belşug de făgăduinţe preţioase, care îţi împlinesc toate nevoile. Ia-o pe aceasta: „trestia frântă n-o va zdrobi, si mucul care arde încă, nu-l va stinge” (Isaia 42:3). Se potriveşte cu cazul tău? O trestie slabă şi neajutorată; o trestie frântă, din care nu se mai poate cânta; o trestie mai slabă decât slăbiciunea; o trestie neînsemnată şi totuşi, El nu te va zdrobi. Din contră, te va lega şi te va întări. Tu eşti ca un muc care arde. Nici lumină şi nici căldură nu vine de la tine, dar El nu te stinge. El va sufla cu îndurare asupra ta, până când te va transforma în flacără. Mai vrei un spic? „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Ce cuvinte de invitare! Inima ta este delicată, şi învăţătorul ştie; de aceea, îţi Vorbeşte cu blândeţe. Nu vrei să îl asculţi, şi să vii chiar acum la El? Mai ia o mână de spice: „nu te teme de nimic… căci Eu îţi vin în ajutor — zice Domnul — şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41:14). Cum poţi să te mai temi, cu o asemenea asigurare? Poţi să aduni zece mii de spice aurite ca acesta! Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Sau aceasta: „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Sau aceasta: „şi Duhul şi Mireasa zic: vino. Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vietii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Lanul învăţătorului nostru este foarte bogat; priveşte snopii de făgăduinţe. Aţinteşte-ţi privirile asupra lor, sărmane credincios slăbit! Adună-le, şi păstrează-le, fiindcă Isus te invită să le iei. Nu te teme; crede numai! Adună aceste făgăduinţe, îmblăteşte-le prin meditaţie, şi hrăneşte-te din ele cu bucurie.

 1 August Seara11737808_1060973360582193_8279893930719854913_n

Incununezi anul cu bunătăţile tale.               Psalm 65:11

            Tot timpul anului, în fiecare oră şi în fiecare zi, Dumnezeu ne binecuvântează din belşug. Când dormim şi când suntem treji, îndurarea Lui ne însoţeşte. S-ar putea ca soarele să nu strălucească, dar Dumnezeul nostru nu încetează niciodată să trimită raze de iubire copiilor Săi. Ca un râu, îndurarea Sa ne înconjoară întotdeauna cu o plinătate la fel de inepuizabilă ca şi natura Lui. Ca şi atmosfera care înconjoară mereu pământul şi susţine întotdeauna viaţa omului, bunătatea lui Dumnezeu înconjoară toate creaturile Sale. În ea, ei trăiesc, se mişcă şi supravieţuiesc, ca în elementul lor. Asemeni soarelui de vară, care ne bucură cu razele sale mai calde şi mai strălucitoare, asemeni râurilor care se umflă după ploaie, asemeni atmosferei care este uneori mai proaspătă, mai înviorătoare şi prietenoasă decât înainte, la fel este şi îndurarea lui Dumnezeu. Şi ea are orele ei de aur, zilele ei de surplus când Domnul îşi măreşte harul în faţa fiilor oamenilor. Printre binecuvântările Sale, zilele speciale de recoltă sunt un anotimp special de belşug de îndurare. Este gloria toamnei,, prin care darurile providenţei sunt depozitate din belşug. Este anotimpul realizărilor, ţinând seama de faptul că tot ce a fost înainte a însemnat doar speranţă şi aşteptare. Mare este bucuria recoltei. Fericiţi, sunt secerătorii care îşi umplu braţele cu dărnicia cerului. Psalmistul ne spune că recolta este încununarea anului. Cu siguranţă că aceste îndurări regale aşteaptă mulţumiri regale! Să-i oferim mulţumiri prin expresii tăcute de recunoştinţă. Fie ca sufletele noastre să-şi amintească şi să mediteze la bunătatea Domnului. Apoi să Îl lăudăm, slăvind şi mărind Numele Său, din bunătatea cărui izvorăşte orice îndurare. Să-L preamărim pe Dumnezeu punându-ne darurile în slujba Sa. O dovadă practică de recunoştinţă este o mulţumire specială oferită Domnului recoltei.

DESCARCA DE AICI

CHARLES.H. SPURGEON-DIMINEAŢA ŞI SEARA Meditaţii pentru fiecare zi a anului AUGUST

11738046_962889810439762_8812957508281383083_n

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

1 August

 „Duhul meu – schimbător ca vremea” – ce bine descrie vorba asta starea mea de azi! Pune Tu stăpânire pe ea şi ajută-mă să mă ridic în ea şi deasupra ei.

DESCARCA DE AICI

OSWALD CHAMBERS Bătând la uşa LUI DUMNEZEU AUGUST

 11738079_10153492422628524_8999899667722511956_n

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

1 August

Lucrarea dreptăţii va fi pace; şi rodul dreptăţii, linişte şi siguranţă pentru totdeauna.                                Isaia 32.17

Unul dintre lucrurile care lipsesc din această lume şi pe care ea îl doreşte cu disperare este pacea. Există multă tulburare în relaţiile dintre popoare, în interiorul fiecărui popor în parte şi în sfera familiei. Guvernările corupte şi abuzurile făcute de cei bogaţi au creat tensiuni şi chiar revoluţii în lume (Iacov 5.1‑4; 4.1‑3). Firea păcătoasă a omului stă, fără îndoială, la baza tuturor acestor lucruri (Romani 3.17,18).

Versetul de astăzi spune că lucrarea dreptăţii va fi pace“. Profetul priveşte spre timpul Mileniului, când va domni Prinţul Păcii. Ceea ce trebuie să observăm însă cu atenţie este că pacea va fi rezultatul dreptăţii. „Rodul dreptăţii“ va fi liniştea. Acesta este un lucru important. Tema comună a profeţilor este că Împărăţia lui Hristos va fi absolut dreaptă în caracterul ei (Isaia 11.5). Este scris: „El va judeca pe poporul Tău cu dreptate … Munţii vor aduce pace poporului“ (Psalmul 72.2,3). Remarcaţi din nou ordinea: întâi „dreptatea“, apoi „pacea“. Vedem această ordine şi în cazul lui Melhisedec, al cărui titlu este deîmpărat al dreptăţii şi de împărat al păcii (Evrei 7.2). Acest personaj preoţesc este o imagine a Domnului Isus, Preotul lui Dumnezeu şi Împăratul lui Dumnezeu, care va stabili şi menţine mai întâi dreptatea, apoi pacea, în Mileniu. În acord cu aceste titluri, domnia Lui dreaptă va aduce în final pace în această lume.

Însă această ordine este valabilă şi pentru noi astăzi. Când eram în păcatele noastre, nu beneficiam de dreptatea lui Dumnezeu şi nici de pace (Isaia 48.22). Hristos însă, la cruce, a rezolvat în dreptate problema păcatelor noastre, iar acum suntem îndreptăţiţi (declaraţi drepţi) şi, prin urmare, „avem pace cu Dumnezeu“ (Romani 5.1). Pe drept se poate afirma că „dreptatea şi pacea s‑au sărutat“ (Psalmul 85.10)!Reynolds 

DESCARCA DE AICI:DOMNUL ESTE APROAPE-GBV-AUGUST

11143580_1060151020664427_1594218275255690976_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

 1 AUGUST

 Cunoaşterea căilor Lui

După ce a isprăvit de dat porunci la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să înveţe pe oameni si să propovăduiască în cetăţile lor Matei 11:1

El vine acolo de unde ne spune să plecăm. Dacă, atunci când Dumnezeu ţi-a spus „Pleacă!” tu ai rămas pe loc, deoarece erai foarte îngrijorat din cauza celor de acasă, prin aceasta i-ai lipsit pe ei de învăţărura şi de predicarea Lui Isus Cristos Însuşi. Când ai ascultat şi ai lăsat toate consecinţele în seama Lui Dumnezeu, Domnul a intrat in oraşul tău să-i înveţe pe oameni; cât timp nu ai vrut să asculţi, ai fost o piedică în calea Lui. Fii atent când începi să comentezi şi să pui ceea ce numeşti datoria ta în locul poruncii Domnului tău. „Ştiu că Dumnezeu mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă că nu crezi că Isus spune cu adevărat ceea ce spune.

El vorbeşte acolo unde ne spune să nu vorbim noi.

Doamne…. să facem trei colibe...” (Luca 9:33).

Jucăm noi rolul de providenţă spirituală amatoare în viaţa altora Suntem noi aşa de gălăgioşi când îi învăţăm pe alţii, încât Dumnezeu nu se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă şi duhul treaz. Dumnezeu vrea să ne înveţe despre Fiul Său, El vrea să transforme timpul nostru de rugăciune în „munţi ai Transfigurării”, dar noi nu vrem să-L lăsăm. Când suntem siguri că Dumnezeu va lucra într-un anumit mod, El nu va mai lucra niciodată în acel mod.

El lucrează acolo unde nouă ne spune să aşteptăm.

Rămâneţi… până când .” (Luca 24:29).

Nădăjduieşte în Domnul şi El va lucra, dar nu aştepta cu o atitudine de îmbufnare spirituală pentru că nu vezi nici la un pas în faţa ta!

Suntem suficient de detaşaţi de istericalele noastre spirituale, încât să Îl aşteptăm pe Dumnezeu? A aştepta nu înseamnă a sta cu braţele încrucişate, ci a învăţa să facem ceea ce ni se spune. Acestea sunt câteva aspecte ale căilor Lui pe care rareori le recunoaştem. DESCARCA DE AICI:TOTUL PENTRU GLORIA LUI – AUGUST

 11751869_1061039807242215_3928485416346783316_n

IZVOARE IN DEŞERT

 1 August

Daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi.                                                       (Romani 6:13)

Într-o noapte m-am dus să ascult o predică despre consacrare. Nimic special nu m-a atins din mesaj, dar când predicatorul a îngenuncheat ca să se roage, a spus: „O, Doamne, Tu ştii că putem avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru noi“. Acesta a fost mesajul meu. După ce m-am ridicat de pe genunchi şi mergeam în jos pe stradă ca să prind trenul, am meditat adânc la tot ce ar fi putut însemna consacrarea aceea pentru viaţa mea. Mă temeam, gândindu-mă la preţul pe care trebuia să-l plătesc, şi deodată, în ciuda zgomotului provocat de traficul străzii, mi-a venit acest mesaj: „Poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine“. M-am urcat în tren, şi-n timp ce călătoream spre casă, m-am gândit la toate schimbările, sacrificiile şi dezamăgirile pe care consacrarea le-ar fi putut aduce în viaţa mea – şi eram încă înfricoşat.

Când am ajuns acasă, m-am dus direct în camera mea, am căzut în genunchi şi am văzut toată viaţa mea derulându-se în faţa ochilor mei. Eram creştin, un slujitor în biserică şi un supraveghetor la şcoala duminicală, dar nu mi-am predat niciodată complet viaţa lui Dumnezeu printr-un act hotărât de voinţă. Dar  când  m-am gândit la planurile mele „preţioase“ care puteau fi zădărnicite, la speranţele mele iubite pe care ar fi trebuit să le părăsesc, şi la profesia mea aleasă pe care s-ar putea să fiu nevoit s-o abandonez – m-am temut.

Nu m-am gândit deloc la lucrurile mult mai bune pe care le avea Dumnezeu pentru mine, aşa că sufletul meu fugea de El. Şi atunci, pentru ultima oară, cu o forţă rapidă a puterii de convingere a fiinţei mele lăuntrice, acel mesaj cercetător a venit din nou: „Copilul Meu, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Dacă nu poţi avea încredere în El, atunci în cine să ai încredere?“  În sfârşit acest mesaj m-a liniştit, căci dintr-o străfulgerare am realizat că Omul care m-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine putea fi de absolută încredere pentru tot ce priveşte viaţa pe care a salvat-o.

Dragă prietene, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Poţi avea încredere în El ca să-ţi zădărnicească fiecare plan care trebuie oprit şi să le împlinească pe cele care sunt spre gloria Sa măreaţă şi spre binele tău suprem. Poţi avea încredere în El să te călăuzească pe cea mai bună cale din lumea aceasta pentru tine.    J. H. M.

Aşa cum sunt, dragostea Ta necunoscută,

A rupt fiecare barieră,

Ca să fiu acum al Tău, da, NUMAI al Tău,

O, Miel al lui Dumnezeu, vin!

Viaţa nu este o epavă ce trebuie salvată din lume, ci o investiţie ce trebuie folosită în lume. DESCARCA DE AICI:IZVOARE ÎN DEŞERT-AUGUST

11700944_1061039570575572_5686505406630208318_n (1)

MANA DE DIMINEAŢĂ

AUGUST  1

IOAN 16:24

“Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi primi pentru ca bucuria voastră să fie deplină!

Să avem grijă să nu limităm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre şi aceasta nu numai prin necredinţă, dar şi prin presupunerea noastră că ştim ce poate şi ce vrea El să facă. Să ne aşteptăm ca să primim mai mult decât cerem sau gândim noi. “Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât.” (2 Cron 55:9). Să cerem mult şi Dumnezeu va fi pentru noi Dătător împărătesc. Dumnezeu va da copiilor Săi libertatea de a cere tot ce voiesc, pentru că prin Domnul Isus Hristos ei au devenit copii ai Săi şi El onorează orice cerere în virtutea dragostei pentru Fiul Său. De aceea Domnul Isus ne îndeamnă să cerem în Numele Lui orice este după voia Sa. “Cereţi orice vreţi şi vi se va da.” (Ioan 15:7). “Căci Tatăl însuşi vă iubeşte fiindcă M-aţi iubit.”

Alexandru cel Mare a avut la curtea lui imperială un filozof renumit dar sărac care a ajuns cândva într-o mare criză financiară. La cine să apeleze decât la patronul lui, marele cuceritor, Alexandru? Cererea lui a fost aprobată mai repede decât s-a gândit el. Împăratul i-a dat autorizaţia să primească de la vistieria imperiului orice va cere. El a cerut în numele suveranului zece mii de galbeni, o sumă enormă. Vistiernicul şocat de o aşa mare sumă a refuzat s-o onoreze, dar a informat pe împărat prezentându-i punctul său de vedere cu privire la suma cerută de filozof care i s-a părut exorbitantă. Alexandru l-a ascultat cu răbdare şi i-a răspuns: “Să i se elibereze imediat banii. Sunt încântat – a zis împăratul – de felul cum gândeşte acest filozof. Prin cererea lui el mi-a făcut o cinste deosebită arătând în felul acesta cât contează pe generozitatea mea.” Ce deosebire între generozitatea acestui mândru împărat şi dragostea pe care o are Tatăl nostru din cer pentru noi. El este gata să ne dea cu mână largă şi fără mustrare orice îi cerem prin credinţă. Desigur că cererile noastre, oricât de mari ar fi, sunt garantate de Numele Domnului Isus. Ce garant desăvârşit, care ne scuteşte de un cosemnatar sau de orice altceva care să dovedească până la urmă că merităm să primim ce am cerut. Domnul Isus este sponsorul nostru înaintea lui Dumnezeu. Dar a cere în Numele Lui, presupune recunoaşterea nevredniciei noastre înaintea lui Dumnezeu şi dependenţa noastră de Hristos Domnul. Uşa trezoreriei lui Dumnezeu se deschide în faţa rugăciunii făcută cu credinţă.DESCARCA DE AICI:MANA DE DIMINEATA-AUGUST

 11220840_1058450657501130_1379162452991983908_n

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

1 august

LEGĂMÂNTUL ÎI ATINGE ŞI PE COPII

Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.Geneza 17.7

O, Dumnezeule Tu ai încheiat un legământ cu mine, robul Tău, în Isus Cristos, Mântuitorul meu; şi acum eu Te rog ca şi copiii mei să fie incluşi în planurile Tale de îndurare, îngăduie-mi să cred că această făgăduinţă îmi este făcută mie tot aşa de bine cum este făcută lui Avraam. Ştiu bine că copiii mei sunt născuţi în păcat şi zămisliţi în nelegiuire, ca şi cei ai celorlalţi oameni. Aşa că nu mă bizui pe felul naşterii lor, căci „ce este născut din carne este carne” şi nu altceva. Dar, Doamne, fa să se nască şi ei din Duhul Sfânt şi să intre şi ei în legământul Tău de har.Te rog de asemenea pentru urmaşii mei şi toate generaţiile lor. Să fii Tu Dumnezeul lor, cum eşti şi al meu. Cea mai mare cinste pe care Tu mi-ai făcut-o este că mi-ai îngăduit să fiu robul Tău şi să-Ţi slujesc; fie ca şi urmaşii mei să-Ţi poată sluji în anii care vor veni. O, Dumnezeul lui Avraam, fii şi Dumnezeul lui Isaac! O, Dumnezeul Anei, primeşte pe Samuelul ei! Doamne, dacă Tu ai primit rugăciunea pe care Ţi-o fac pentru ai mei, binecuvântează şi celelalte case ale poporului Tău, unde mai sunt persoane care nu sunt încă ale Tale. Fii Dumnezeul tuturor familiilor lui Israel. Fie ca nici unul din cei care se tem de Numele Tău să n-aibă durerea să vadă pe vreunul din ai lor rămânând nemântuit! Îţi cer acest lucru pentru dragostea lui Isus. Amin!

DESCARCA DE AICI:TEZAURUL PROMISIUNILOR AUGUST

 11713832_965183533543723_525261223677475021_o

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

1 AUGUST

«Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.»

ROMANI 8,26

Aşa cum un om poate trăi numai dacă respiră, tot aşa el poate avea viaţă spirituală doar dacă se roagă. Rugăciunea este pecetea trăirii dumnezeieşti autentice, este legătura in-dispensabilă cu Dumnezeul cel viu. Te rogi? Prin această întrebare nu mă refer la rugăciunea formală de la masă sau de dinainte de culcare, nici la rugăciunea rostită în nevoi, în necaz sau în pericol, chiar dacă ea vine din toată inima, cu toată sinceritatea. Mă refer la rugăciunea în părtăsie cu alti credincioşi. Membrii cu adevărat născuţi din nou dintr-o biserică se văd nu după numărul mare cu care umplu adunările duminica, ci din numărul celor ce se roagă cu credincioşie la ora de rugăciune. Dragă cititorule, ai primit un duh al rugăciunii sau eşti doar un «creştin»? Dacă eşti născut din nou nu te rogi tu, ci Duhul lui Dumnezeu Se roagă prin tine. Mulţi credincioşi se simt inconfortabil când se pune problema rugăciunii în biserică. Ora de rugăciune ţinută cu toată evlavia Îi este plăcută lui Dumnezeu, de aceea Satan se bucură dacă nu participi. Pocăieşte-te şi caută alinare în părtăşia cu fraţii la ora de rugăciune a bisericii tale! DESCARCA DE AICI:WIM MALGO MEDITAŢII ZILNICE AUGUST10623410_10152366725985952_4835848479928217409_o11703206_959137644108047_6098581375935293015_n

 

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

 1 August

DOMNUL a zis lui Samuel: Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? 1 Samuel 16.1

Poporul a făptuit un mare păcat când L-a lepădat pe Dumnezeu şi şi-a dorit un stăpânitor pământesc ca împărat. Samuel a trebuit să vadă cu durere că nădejdea pusă în puterea şi ajutorul omenesc este o deşertăciune. Fără îndoială că privirile erau îndreptate spre omul pe care Dumnezeu îl îngăduise ca împărat. Acum însă totul era pierdut. Saul a fost lepădat şi Samuel s-a simţit obligat să se îndepărteze de el. Saul era al doilea demnitar cu privire la care Samuel trebuia să vadă dezbrăcarea de demnitatea primită. La începutul lucrării lui, a trebuit să transmită o solie serioasă marelui preot Eli, iar acum la sfârşitul vieţii lui a fost însărcinat să-i spună lui Saul judecata cerească asupra comportării sale. Comuniunea cu Dumnezeu ne va călăuzi până acolo încât să recunoaştem căile Lui şi să ne supunem lor. Noi suntem înclinaţi uneori ca prin sentimentele noastre să fim înşelaţi. Aceasta este o mare primejdie; cel mai activ leac contra umblării după sentimentele noastre, este încrederea adâncă în adevăratele şi de neclintit hotărâri ale lui Dumnezeu. În faţa acestor hotărâri dispar toate sentimentele, iar credinţa creşte tot mai mult.Între adevărata credinţă şi simplele sentimente există o mare deosebire. În timp ce sentimentul se aşează jos şi plânge, credinţa se ridică şi umple cornul cu untdelemn ca să-l ungă ca împărat pe „omul după inima lui Dumnezeu” Minunat este Dumnezeu care totdeauna lasă să iasă binele din răul înconjurător.Oamenii îşi schimbă gusturile şi părerile însă cei credincioşi nu-şi schimbă niciodată poziţia lor spirituală. Ei îl slăvesc pe Dumnezeu în toate împrejurările vieţii, chiar şi în faţa primejdiei de moarte. Satana latră dar nu muşcă. Satana câteodată latră mai tare şi mai puternic, dar prin aceasta nu se face mai grozav.DESCARCA DE AICI:CALENDAR BIBLIC-DOMNUL ESTE APROAPE-AUGUST (1)1559339_949567898438620_4343327771189697835_o

 11096386_928338957217452_249573335493681376_o

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

 1 August

“Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă”.         Geneza 22:3.

Domnul zisese lui Avraam: “Ieşi din ţara ta, din rudenia şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”. Si el a ieşit, fără să ştie încotro va merge sau unde va ajunge. El nu s-a sfă­tuit cu niciun om, ci a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii care fac aşa sunt o binecuvântare şi vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu. Oriunde ajungea Avraam ridica un altar pentru Domnul. El a primit făgăduinţa că în sămânţa lui vor fi binecuvântate toate popoa­rele lumii. Sarai era  stearpă. Ea spus lui Avraam: “Iată Domnul m-a făcut să nu am copii; intră, te rog la roaba mea, poate că voi avea copii de la ea”. Avraam a ascultat-o pe Sarai. După doisprezece ani a venit promisiunea lui Dumnezeu, că Sarai va naşte un fiu. Avraam a crezut pe Domnul din nou şi aşa s-a şi întâmplat. Cu acest prilej Dumnezeu i-a schimbat numele din Avram în Avraam şi numele Sarai în Sara. Dar când a văzut Sara, că fiul Agarei era un batjo­coritor, a zis lui Avraam: Izgoneşte pe roaba aceas­ta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu slobod”. Si Dumnezeu a  zis lui Avraam: “Fă Sarei tot ce-ţi  cere”. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă şi a făcut  precum îi poruncise Domnul. Citim mai departe despre Avraam, când Domnul l-a încercat şi i-a zis: “Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ca ardere de tot acolo pe un munte pe care ţi-l voi arăta”. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă, a tăiat lemne pentru arderea de tot. Observăm deci, că de fiecare dată, când Dumnezeu i-a dat o încercare mare, el s-a sculat dis de dimineaţă. Si pentru noi este scris: “Nu fiţi zăbavnici în ceea ce trebuie să faceţi”.

 DESCARCA DE AICI:MÂNTUIREA PRIN HRISTOS de Fritz Berger AUGUST

11230036_1058453317500864_7290763334158860024_n

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

1 August

2 Împăraţi 16.1-20

În timpul domniei lui Ahaz în Iuda (şi a lui Pecah în Israel), în istorie îşi face apariţia Asiria. Dumnezeu urmează s-o folosească drept „nuiaua mâniei” Lui (Isaia 10.5), pentru a-l împrăştia pe Israel şi pentru a-l pedepsi pe Iuda. În faţa acestei intervenţii de temut, Ahaz acţio­nează, fără dubiu, ca un adevărat politician, dar neţinând cât de puţin seama de voia Domnului. Totuşi, cea mai minunată dintre revelaţii lui îi fusese oferită, după cum învăţăm de la Isaia, cel care a profeţit în timpul domniei lui (Isaia 7.14): „Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. Există mulţi oameni şi în zilele noastre care au auzit vestea cea bună a naşterii Mântuitorului, dar au refuzat acest Dumnezeu venit pentru a fi „cu noi”.

Ahaz îşi ia libertatea de a schimba orice în casa Domnului. El dispune confecţionarea unui altar mai mare: oamenii găsesc mereu că ce a stabilit Dumnezeu este prea strâmt. Apoi împăratul lipsit de evlavie înde­părtează altarul pentru sacrificii: valoarea ispăşirii, efica­citatea crucii sunt negate. Apoi îndepărtează temelia lighenelor şi a mării: adică suprimă judecata de sine. În final modifică porticul şi intrarea „din cauza împăratului Asiriei” (v. 18): imagine a acelei religii care place lumii şi care-şi deschide larg porţile către ea.DESCARCA DE AICI:SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI – AUGUST11228053_964876736907736_3551077650299403976_o

 11707864_956161564445920_1368698213788099136_n

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-AUGUST  2015

 1 AUGUST. „RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA!”

„Omul… se frământă degeaba” (Psalmul 39:6)

Dacă orele dintr-o zi nu-ţi ajung să termini tot ce ai de făcut, sunt şanse să te regăseşti în lamentaţia lui David: „omul … se frământă degeaba”. Mark Roberts scrie: „E greu să ne gândim la o percepţie mai relevantă asupra timpului nostru atunci când visele pălesc şi speranţele noastre economice se năruie. Ne simţim ca şi cum alergăm de colo-colo „ca nişte umbre” (Psalmul 39:6), fără substanţă”. Pentru a profita la maxim de timpul nostru, Mary M. Byers spune: „Fă liste: ce doreşti să duci la îndeplinire în săptămâna aceasta? Fă o listă cu sarcinile legate de serviciu pe o coloană şi o listă cu cele legate de casă, pe o altă coloană. În felul acesta nu trebuie să te străduieşti să ţii minte totul. Mai întâi, consultă-ţi orarul: e esenţial să-ţi înţelegi volumul de muncă pentru a-ţi stabili nişte scopuri realiste. Ai un program încărcat sau ai o săptămână mai lejeră? Dacă nu eşti aşa de aglomerat, te poţi ocupa de mai multe lucruri decât atunci când eşti mereu pe fugă. Stabileşte-ţi priorităţi: subliniază ceea ce trebuie făcut în această săptămână şi pune tot restul pe o a doua listă. Concentrează-te asupra celei mai importante priorităţi şi fă restul în măsura în care îţi permite timpul. Delegă responsabilitatea: ai vreun coleg care te poate ajuta în această activitate? Acelaşi lucru se aplică şi activităţilor legate de casă; lasă-i pe copii să se implice serios în treburile casnice. Lucrul acesta te va ajuta şi le va insufla un sentiment de mândrie şi responsabilitate. Identifică circumstanţele extenuante: îţi neglijezi propria persoană din cauza grijii avute pentru cineva drag sau faci o muncă dublă cât timp partenerul tău este plecat? În perioadele cu provocări mai mari, acordă-ţi permisiunea de a strecura în program şi alte lucruri fără a te simţi vinovat că nu reuşeşti să faci la fel de multe ca de obicei. Învaţă să renunţi: cu cât un lucru stă mai mult pe lista ta, cu atât mai puţin important va deveni”.DESCARCA DE AICI:CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU-AUGUST

11737799_1058909327455263_6447370081325639094_n

 10378244_769487256446686_806479960195596500_n

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

1 august

Text: Apocalipsa 11:15-19

NIMICIREA NIMICITORILOR

…dar a venit mânia Ta… să prăpădeşti
pe cei ce prăpădesc pământul.           
Apocalipsa 11:18

  O femeie tânără mărturisea printre lacrimi că avea îndoieli despre Dumnezeu, deoarece văzuse atâţia oameni răi care o duceau bine, în ciuda păcatelor lor. O rudă îi fusese ucisă de doi tineri drogaţi, care nu fuseseră arestaţi.Se întreba: „De ce stă Dumnezeu nepăsător acolo sus şi-i lasă pe aceşti oameni răi să ne distrugă ţara?” M-am gândit la Apocalipsa 11:18, unde citim că Dumnezeu va „prăpădi pe cei ce prăpădesc pământul”. Domnul va face dreptate, în final, aducând o justiţie desăvârşită pentru fiecare. Multe pasaje din Biblie, ca Apocalipsa 11:15-19, descriu revenirea lui Cristos pentru a-Şi înfrânge duşmanii şi pentru a stabili împărăţia Sa de neprihănire  şi pace.Credinţa ne este încercată atunci când vedem duşmanii lui Dumnezeu promovând cu mult curaj răul, deoarece Atotputernicul nu-i pedepseşte imediat. Cei ce vând droguri, cei ce produc materiale pornografice, cei ce încurajează homosexualitatea, cei care îşi tratează rău semenii şi promovează umanismul ateu, pot pe drept cuvânt să fie numiţi „distrugători”. Ei slăbesc fibrele morale ale lumii noastre. Dacă n-ar fi împiedicate de influenţa Duhului Sfânt prin intermediul Bisericii, aceste forţe ale răului ar duce curând la o totală dezintegrare a societăţii noastre. Timpul se apropie totuşi, când deodată şi în mod dramatic, Domnul va veni din  ceruri şi-i va distruge pe distrugători. Pentru credincioşii în Cristos, acest lucru este o mare încurajare. Pentru necredincioşi este o sumbră avertizare!  H.V.L.

Dumnezeu domneşte pe tronu-I suveran,

Judecând pe mari şi mici de pe pământ.

Şi toţi cei ce-au vrut planeta s-o distrugă

Vor cădea cu toţi umili sub sceptrul sfânt.       D.J.D.

Păcătosul are doar două opţiuni: să fie iertat sau pedepsit.

DESCARCA DE AICI:PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE-AUGUST

 11722566_1058450490834480_3602885304824612879_o

10480979_749510651777680_156266011627372575_nSĂMÂNŢA BUNĂ

 Sâmbătă, 1 August 2015

… pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.
Ioan 6.37

Lordul şi cântarea

 Lordul Radstock a fost un cunoscut evanghelist, care a trăit în Anglia, în secolul al XIX-lea. La o evanghelizare, a cerut să se cânte cântarea:

 Aşa cum sunt, plin de păcat

Vin pentru sângele-Ţi vărsat,

De mine Tu Te-ai îndurat,

Isuse, la Tine vin!

 Înainte de începerea cântării, a rugat să cânte numai cei care doresc să facă ce se spune în ea. Un bărbat, care era prezent, s-a supărat foarte tare auzind spusele evanghelistului. Dar fiindcă era multă lume, nu a reuşit să plece din sală. La sfârşitul evanghelizării a plecat spre casă şi, trecând pe lângă o biserică, s-a hotărât să intre. Spre marea sa surprindere şi acolo se cânta aceeaşi cântare. „Oare vrea să-mi vorbească Dumnezeu prin această cântare?“, s-a întrebat acel bărbat. Cuvintele evanghelistului, care a cerut să cânte numai cei care doresc să pună în practică ceea ce se cânta, l-au pus pe gânduri. Cugetând la versurile cântării a înţeles că sângele vărsat la cruce de Mântuitorul curăţă păcatele. De atunci a cântat cu bucurie cântarea aceea.

DESCARCA DE AICI:SĂMÂNŢA BUNĂ AUGUSTvzmozg__www.kepfeltoltes.hu_

 11755089_1058450424167820_3867405210030110899_n

 

Read Full Post »

%d bloggers like this: