Feeds:
Posts
Comments

Archive for August 7th, 2016

12901512_10154067695813524_1670937155173460791_oPotolirea furtunii

 13010745_1212696098743251_2079006942549690061_n

    Minunea aceasta pe care a făcut-o Domnul Hristos arată nu numai puterea pe care El o are asupra firii înconjuratoare, dar ne înfăţişeaza în acelasi timp pe scurt istoria bisericii de-a lungul veacurilor si istoria fiecărui credincios în parte, cum si simţămintele pe care le au ucenicii faţă de lucrarea Domnului Hristos si faţă de Persoana Lui.

    În adevăr, apa înfaţiseaza în unele împrejurari, şi aici în chip deosebit, lumea. In Apocalipsa 17.15 citim: “Apele pe care le-ai vazut, pe care şedea curva, sunt popoare, gloate, neamuri si limbi”. Iar in capitolul 13.1 ni se arata ca fiara tot din mare a iesit, adica din lume. “Apoi am stat pe nisipul marii si am vazut ridicându-se din mare o fiara cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împarateşti si pe capete avea nume de hulă”. Deci si într-un caz si in altul, apa înfatişează lumea.

     Pe aceasta mare care este lumea pluteste corabia – biserica – în care se afla ucenicii, având la cârmă pe Hristos. Si înca de când a luat nastere, Biserica Domnului Hristos a fost în necurmata furtuna. Rare au fost clipele de ragaz pe care le-a avut de-a lungul veacurilor.

     Este drept ca ucenicii au fost înştiinţaţi de Domnul Hristos ca aşa va fi. Când le spune cuvinte de ramas bun, le arata între altele, ca sa nu fie surprinsi: “In lume veti avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. In evanghelia dupa Matei 10.16 El spune ucenicilor Lui: “Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar înţelepţi ca şerpii si fara rautate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni, căci va vor da in judecata sinedriilor si va vor bate in sinaogile lor si inaintea neamurilor”. Iar la versetul 34: “Sa nu credeti ca am venit sa aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama-sa si pe nora de soacra-sa. Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va pastra viata, o va pierde; si cine îşi va pierde viata pentru Mine, o va câştiga”.

     Aşadar Domnul Hristos a adus pace pentru cei ce îşi pun încrederea în El si astfel scapa de sub robia pacatelor; dar cei ce nu se încred în jetfa Lui de pe Golgota n-au pace, pentru ca rămân în pacatele lor si deci nu pot avea odihna.

    Vedem în Adunare o corabie care merge spre portul ceresc, pescuind ori de câte ori se ofera prilejul. Calatoria ei pe mare o face sa fie supusa încercarilor, suferinţelor, trudelor si primejdiilor de tot felul. Dupa o vreme de mers linistit vine o furtuna si noi trebuie sa contam pe ea. Corabia care are pe Domnul Isus la cârmă, în mod sigur are de întâmpinat furtuna. Pentru Biserica Domnului Isus sunt multe furtuni si unele dintre ele sunt foarte primejdioase. Este adevarat ca la inceput furtuna nu era asa de primejdioasa: amenintari, bătăi, pe ici si colo inchisoare, cate unul omorât pentru Numele Domnului Isus; dar totusi liniste. Când un prigonitor mare ca Saul s-a potolit prin faptul ca a trecut de partea Domnului Isus, spune Cuvântul lui Dumnezeu ca Biserica s-a bucurat de pace si liniste.

     Dar a venit vremea cand furtuna s-a prefacut în uragan, când prigonirea împotriva Bisericii a fost ceva organizat. In primele timpuri ale istoriei Bisericii, ea a avut de infruntat prigoanele repetate ale păgânismului roman, destul de furioase.

     Si când s-a potolit acest uragan al păgânismului de prigoana împotriva credinciosilor, a venit un tiran si mai rau, pornit de acum din partea celor ce pretindeau ca aduc slujba lui Dumnezeu. Era tot asa de organizata, poate mai bine decât prigoana păgâna. Este vorba de lupta închiziţiei, adica a oamenilor care pretindeau ca si ei cred în Domnul Isus, dar nu asa cum credea Biserica Domnului Isus, pe care o credeau ratacita. Ce de lanturi, ce de sânge au acoperit pe credinciosii Domnului Isus în aceasta perioada! Se spune ca au murit cu mult mai multi decât în uraganul păgânesc stârnit împotriva celor credinciosi. A fost un uragan care era gata-gata sa scoata corabia din apa si sa scufunde pe corabieri. A fost o călătorie foarte primejdioasa.

     Dar alaturi de aceasta furtuna violenta a prigoanei cu tendinta de exterminare fizica a celor credinciosi de pe pamant, ca sa piara samânţa celor credinciosi de pe pamânt, a venit un alt atac al vrăjmaşului. Inapoia furtunii acesteia este vrăjmaşul sufletelor noastre, care nu poate suferi cu niciun chip ca noi sa ramanem pe calea Domnului Isus. A venit furtuna, se pare mai potolita, dar cu cât pare mai potolita cu atat mai primejdioasa, a învataturilor gresite. A vazut vrajmasul ca pe calea exterminarii fizice nu biruie. Sangele martirilor este samanta credinciosilor. Atunci vrajmasul a ales alta cale: sa amestece, in invatatura curata a evangheliei, otrava învaţaturilor gresite.

     Inca de la început, unii socoteau ca, pentru a fi mântuit, pe lânga evanghelie mai trebuie sa ţina si legea. Totusi Cuvântul lui Dumnezeu este clar in acesta privinţă: Legea a fost un îndrumator, pâna când a venit Domnul Hristos. Si din clipa în care Domnul Hristos a ispasit în trupul Lui toata vina pacatelor noastre, s-a ispravit cu legea. Si oricine se bizuie pe faptele legii, spune Cuvântul lui Dumnezeu ca a cazut din har. Daca era posibila mântuirea prin lege, nu mai era nevoie sa vina Domnul Isus si sa sufere pe cruce pentru pacatele noastre. In orice caz, aceasta învăţatura a fost un atac puternic, care dureaza si astazi, prinzând pe multi, întunecându-le mintea ca sa nu ramana pe calea simpla a credintei în jertfa Domnului Isus.

     Au venit apoi altii care au zis: Buna este evanghelia pe care ati primit-o, dar prin ea nu puteti cunoaste îndeajuns pe Dumnezeul viu si adevarat; numai prin filozofie este cu putinţă să întelegem căile lui Dumnezeu; calea aceasta a credintei în jertfa Domnului Hristos este o cale simpla, o cale pentru oamenii care nu se pot ridica pe aripile cugetarii, gandirii… Si astfel filozofia a prins si a atras pe multi, pentru ca era placuta gândirii omenesti, simtirii omenesti. Este cunoscut acest atac al filozofiei impotriva Bisericii Domnului Hristos din veacul al doilea, sub numele de gnosticism, adica, pe limba noastra, a oamenilor care pretend ca ei cunosc prin filozofie toate lucrurile mult mai bine dect le cunoastem noi prin evanghelie.

     Dar despre aceasta filozofie, Cuvantul lui Dumnezeu ne instiinteaza asa de frumos in epistola catre Coloseni, unde spune: “Sa nu va fure nimeni cu filozofia”, pentru ca noi avem totul deplin în Domnul Hristos. Nu este nevoie de alte cai, oricat de luminoase ar parea gandirii si simtirii omenesti, decât Domnul Hristos, jetfa Lui de pe crucea Golgotei.

     Mai pe urma au venit altii si au invatat ca pentru mantuire nu e de ajuns credinta in Domnul Isus, ci trebuie sa facem si fapte bune, in care unii oameni prisosesc si din prisosul lor sunt in stare sa dea si altora, ca sa fie mantuiti.CONTINUA AICI:POTOLIREA FURTUNII o predica de Gheorghe Cornilescu 26 Februarie

                                                         Gheorghe Cornilescu

                                                         26 februarie 1967

Articol transcris si trimis  pe email de fratele Horia AzimioaraMitre-Peak-Milford-Sound (1)

995332_475532899303893_1195983569458036214_n

Read Full Post »

12974533_10154098970873524_2597348542475048061_nOrice fel de har

 waterfall

    Este aici un cuvant asupra caruia face sa ne oprim: “Dumnezeu poate sa va umple cu orice har” sau “sa va dea orice fel de har.” Cuvantul acesta ne face sa ne gandim la bogatia harului lui Dumnezeu pe care o avem. Dar de vreme ce nu o pretuim, suntem vaicareti. De aceea este nevoie ca cei credinciosi sa fie convinsi de bogatia pe care o au în Domnul Hristos, ca s-o pretuiasca asa cum se cuvine.

     Iata numai cateva din harurile pe care le avem, pe care trebuie sa le pretuim. Harul iertarii pacatelor este parca la temelia altor haruri. Insasi evanghelia pe care o credem si pe care o vestim se numeste “evanghelia harului lui Dumnezeu.” Suntem socotiti neprihaniti prin harul Lui, asa ni se spune in epistola catre Romani. Traim prin har in toate zilele vietii noastre si ni se da har peste har.

     Nu se poate traduce în romaneste cuvantul “har”. Este mai mult decat favoare, indurare sau mila. Suntem noi recunoscatori asa cum se cuvine pentru acest har nespus de mare al iertarii, sa vestim în lung si-n larg acest har care aduce mantuire pentru toti oamenii?

     Harul aduce si sfintenie. “Dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi facuti neprihaniti.” “Iar legea a venit prin Moise, dar harul si adevarul prin Isus Hristos.” Catre Tit, apostolul Pavel scrie: “Harul lui Dumnezeu care aduce mantuire pentru toti oamenii s-a aratat si ne învata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim în veacul de acum cu întelepciune, dreptate si evlavie.” Sufletul, trupul si duhul sa fie puse deoparte pentru Dumnezeu. In felul acesta noi suntem pusi deoparte pentru sfintenie.

     Abia de este vreun mijloc mai potrivit, in afara de Cuvantul lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, pentru înaintarea noastra in sfintenie, ca tigaia necazurilor, a suferintelor de tot felul. Cine cunoaste lucrul acesta nu se lasa doborat de intristare. Daca avem parte de suferinte, avem parte si de mangaieri.

     “Caci este un har daca cineva, pentru cugetul sau fata de Dumnezeu, sufera intristare, patimind pe nedrept. In adevar, ce lauda este sa suferiti cu rabdare sa fiti palmuiti cand ati facut rau? Dar daca suferiti cu rabdare cand ati facut bine, lucrul acesta este un har inaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2.19-20). Harul face pe cei care sufera pentru Domnul Hristos, pentru ca sunt credinciosi, sa se bucure. Pavel si Sila erau închisi in Filipi si au cantat la miezul noptii cantari de bucurie, încat toti ceilalti întemnitati i-au auzit.

     Apostolul Pavel scrie filipenilor: “Voua vi s-a dat harul nu numai de a crede, dar si de a suferi pentru Hristos.” Deci apostolul Domnului considera ca un har de a suferi cineva pentru ca este credincios. Daca va veni suferinta si peste noi, daca o vom socoti ca un har din partea lui Dumnezeu, vom fi binecuvantati. Dar stim ca, daca suntem credinciosi, la aceasta suntem randuiti.

     Este un mare har din partea lui Dumnezeu sa pricepem gandurile Lui. Omul firesc nu poate sa priceapa lucrurile Duhului, ele trebuiesc judecate altfel decat cu mintea fireasca. Dar cei ce sunt duhovnicesti pot sa judece totul, si ei însisi nu pot sa fie judecati de nimeni. Noua însa ne-a descoperit Dumnezeu aceste lucruri prin Duhul Sau, caci Duhul cerceteaza toate, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu. O minte noua, o fire noua, o inima noua, cele vechi s-au dus si toate s-au facut noi – acestea sunt bine adeverite in Cuvantul lui Dumnezeu. Si daca ramai la mintea cea veche, daca judeci lucrurile in felul lumii, atunci dai dovada ca n-ai capatat harul de a privi lucrurile in felul lui Dumnezeu.

     Credinciosii au fost invredniciti sa aiba parte de descoperirea gandurilor lui Dumnezeu. De pilda lui Avraam, cand Domnul pleca spre Sodoma si Gomora ca sa dezlantuie mania Lui asupra acestor cetati, ii spune: “Sa ascund Eu de Avraam ce am de gand sa fac?” Si i-a descoperit ce avea sa faca, sa vina foc si pucioasa peste acele cetati. Avraam a mijlocit pentru oamenii de acolo, dar s-a oprit la un anumit numar.

     Gandurile lui Dumnezeu nu se potrivesc cu gandurile oamenilor si El ne descopera gandurile Sale. Intr-un psalm se spune: “El Si-a descoperit caile Sale lui Moise si lucrarile Sale copiilor lui Israel.” In adevar, care popor de pe fata pamantului a avut vreodata proroci? Este un fenomen unic, numai cu poporul evreu. Numai acolo sunt proroci, in alta parte degeaba îi cauti. In indurarea Lui, Dumnezeu Si-a descoperit gandurile prin proroci.

     Ce înalte sunt gandurile lui Dumnezeu, ce adanci sunt ele! Cine poate sa priceapa tot adancul gandurilor Lui? Cat de înalte sunt cerurile fata de pamant, atat de înalte sunt gandurile lui Dumnezeu fata de gandurile oamenilor. Sunt ganduri de iubire, de pace. 

     Ne-a descoperit Dumnezeu gandurile pe care le are El cu privire la mersul lumii? Da, noi nu suntem in nestiinta; nu putem spune ca nu ne-a descoperit, ca nu stim. Noua ne-a descoperit Dumnezeu în Cuvantul Lui ce este cu poporul evreu. Cu toate ca este in neascultare, se va sfarsi odata neascultarea, dupa ce va trece prin judecata. Si Dumnezeu Se va ocupa din nou de poporul evreu, care va veni la credinta pe caile pe care au venit neamurile: prin harul lui Dumnezeu.

     Ne-a descoperit El gandurile pe care le are cu privire la Biserica Lui? Cum sa nu! Noi asteptam rapirea. Ca sunt pe ici, pe colo, atatea ganduri descoperite noua, da; dar în general noi asteptam rapirea, avem o nadejde care nu înseala. Sa ne mangaiem unii pe altii cu aceste cuvinte.

     Ne-a descoperit Dumnezeu gandurile pe care le are cu privire la Imparatia Sa? Da, ne-a descoperit cum acum Imparatia Sa se descopera in taina, iar mai tarziu se va arata în chip stralucit. Toate acestea le avem descoperite, mai mult sau mai putin. Poate cineva nu le-a inteles mai în amanuntime, însa în general trebuie sa le inteleaga.

     In harul dat din partea lui Dumnezeu este si acesta: ascultarea rugaciunilor. Minunata este purtarea lui Dumnezeu cu omul Sau, Moise, acest urias în ce priveste legatura cu Dumnezeu. El îi zice candva lui Moise: “Ce ai vorbit acum voi face, caci ai aflat har in ochii Mei.” Acest atlet a luptat contra pacatelor poporului sau, dar pentru Dumnezeu.

     Un alt har este acesta, de a vedea slava lui Dumnezeu. Ne este promis în repetate randuri ca vom vedea slava Lui. Lucrul acesta l-a facut cu Moise (Exod 33.18-23): l-a asezat in crapatura stancii, El a trecut pe acolo si i-a descoperit Numele Său: “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la manie si plin de bunatate.” Atunci S-a descoperit Dumnezeu lui Moise. Desigur, nu L-a vazut pe Dumnezeu în slava Lui. Iar noi, cand vom vedea slava Lui, vom cadea cu totii cu fata la pamant. Este un lucru mare, dar este absolut sigur. Niciunul din cuvintele Lui nu cade la pamant, ca sa nu se împlineasca.

     Dar ma întorc la ce am spus, ca mai ales în suferinta se vede acum slava lui Dumnezeu. Iov, mai ales în suferinta a vazut slava lui Dumnezeu. La fel a fost si cu prorocul Ieremia. De aceea, unii s-au umplut de atata entuziasm pentru suferinta, încat au dorit-o: Da-mi, Doamne, sa sufar, ca sa vad slava Ta!… Dar nu trebuie sa facem asa. Lasa ca o trimite Dumnezeu, atunci cand crede El ca este nevoie de suferinta. Niciun copil nu zice: “Ia nuiaua, mama si bate-ma!” La timpul potrivit însa se face si acest lucru.

     Inaintam în credinta si ni se face parte de orice fel de har. Sa dorim din tot sufletul sa cunoastem tot mai bine harul Sau si sa pretuim tot ce ne-a dat Dumnezeu.

    Teodor Popescu         7 iulie 1957

Articolul a fost o predica stenografiata si transcrisa de fratele Horia Azimioara -primit pe email .13320772_793479464085393_4559416656752326043_o12768202_741783409254999_1166426002582548153_o

 

Read Full Post »

11150765_847468508656313_6205527106837223764_n

A MEMORIAL SERVICE FOR SERBAN CONSTANTINESCU
JUNE 10, 2016 AT
BELIEVERS CHAPEL-DALLAS ,U.S.A.
AUDIO – ENGLISH

WITH PICTURES FROM NATURE
PROMOTED IN GLORY ON JUNE 4, 2016
REMEMBRANCE (FAMILY AND CLOSED FRIENDS) AND MESSAGE (THE CHRISTIAN BROTHER DAN DUNCAN) WITH PRAYERS AND HYMNS10155682_991732597526965_6094787519305749831_n
10394000_10203780643708604_1166513728202641874_n

 

 

Read Full Post »

22430_10153871085558569_7440024947157558354_n

Read Full Post »

%d bloggers like this: