Feeds:
Posts
Comments

Archive for November 20th, 2016

15078916_1259047930808571_367090237316500351_n36320_318450758221007_1306026576_nMULTUMIREA

Mulțumesc pentru ziua în care
M-ai privit cu atâta iubire,
Pentru milă, iertare, uitare,
Ce-a creat omul nou, în sfințire.
Mulțumesc pentru planul salvării
Ce-a inclus și ființa-mi căzută,
Apucând mâna-ntins-a-ndurării,
Duhul Sfânt m-a făcut o redută.

Mulțumesc, întreita putere,
Netezește cărarea spre slavă,
Chiar de sunt închistat în durere,
Tu din fân mă transformi în otavă.
Tu mi-ai dat o natură divină,
Prin Isus, Fiul Tău preaiubit,
M-ai cules dintr-o lume străină,
Ca să fiu transformat, mântuit.

Mulțumesc Domnul meu pentru viață,
Pentru aer și apă și pâine,
Pentru Slova ce zilnic mă-nvață
Să privesc cu nădejde spre mâine.
Să nu uit că acolo în zare,
Chiar de-s nori mai există lumină,
După ploi curcubeul răsare,
După vânt ziua e mai senină.

Mulțumesc pentru pace, Părinte,
Pentru daruri și roade și har,
Te slăvesc în aduceri aminte,
În prezentul născut din calvar.
Numai Tu ești Acela prin care,
Pot zâmbi chiar de-i greu pe pământ,
Ești parfumul ce șade-ntr-o floare,
Ești balsam și iubire și cânt.

Mulțumesc că în clipele grele,
Ai știut să-mi vorbești Domnul meu,
M-ai purtat pe-al Tău braț către stele,
Mi-ai șoptit cu mult drag: “Fiul meu!”
Și acol’ printre aștrii, ființa,
Ce cândva se frângea sub poveri,
A primit ca armură, credința,
Înnoind omul vechi ce-am fost ieri.

Mulțumirea e-o inimă care
Smerită, așteaptă-n tăcere,
E harul ce naște izvoare,
Cu-arome de lapte și miere.
E gândul la Țara promisă,
Nădejdea-ntr-o viață de-apoi,
E Calea ce încă-i deschisă,
Pe care pășim amândoi.

16/01/16, Barcelona- Lucica Boltasu12194620_701010196665654_6026120266331117542_o

 

Read Full Post »

%d bloggers like this: