Feeds:
Posts
Comments

Archive for December, 2016

15822731_1258056277565767_200110986695391828_nAș vrea să spun atâtea prin cuvinte,
Dar mă învârt în jurul lor, gândesc,
Cu ce-aş putea descrie bunătatea,
Ce-a revărsat-o Tatăl meu ceresc?
Cu ce pot să compar a Sa-ndurare,
Față de omul pervertit și rău?
Nimic nu poate-aduce bucuria,
Pe-acest pământ, doar bunul Dumnezeu!

Și dacă stau și judec efemerul,
M-ar întrista la culme, fără El!
Nu aş vedea mai sus de nori, seninul
Și viața mea ar fi un carusel.
Prin văi de plângeri mi-aş trăi clipita
Și n-aş zâmbi când zorile apar,
Dar cu Isus alături pe cărare,
Știu că trăirea mea nu e-n zadar.

Și-am înțeles în scurta-mi alergare,
Că de-am cunoaște totul, n-am putea
Purta poveri, eșecuri și durerea
Ce viața pământească are-n ea.
În limitări primim înțelepciunea,
De-a ne încrede-n Domnul, în Cuvânt,
Căci multe ar mai fi să ni se spună,
Dar am rămâne fără de avânt.

Când vijelii frământă astă glie,
Când valuri bat ca să sfărâme duhul,
Un curcubeu se-ntinde-n arcuire
Și soarele aprinde iar văzduhul.
El amintește iar de promisiunea
Ce ne-a făcut prea Sfântul El Shadai,
Căci a văzut în noi nescultarea,
Dar ne-a croit un drum curat spre rai.

Suntem pe pragul dintre azi și mâine,
Clepsidra vieții-şi picură prezentul,
Răsună orologii-n depărtare,
Treziți-vă, acum este momentul!
Pășim în noul an, cu bucurie,
Mai este loc și pentru Dumnezeu?
Câte bagaje luăm din cel ce trece
Și cât avem în noi pe Fiul Său?

Dacă în tine, prieten, nu-i iertare,
Dacă viața ta e-un compromis,
Isus Cristos te cheamă azi la cruce,
Nu amâna și nu rămâne-nchis!
Deschide azi zăvoarele ființei
Și duhul ți-l proşterne, e târziu!
Viața se măsoară în secunde,
Alege cerul cât ești încă viu!

Iar dacă încă spui că mai e vreme
Și speri ceva mai bun în noul an,
Nu te-amăgi, nu știi ce va fi mâine,
Iar planul tău putea-va fi în van!
Pornește înainte cu credință
Și mulțumește Tatălui din cer,
Că ne-a lăsat o ușă de scăpare
Din traiul pământesc și efemer.

Ce viziuni, ce planuri ai în minte?
De te frămânți de ani, să le-mplineşti,
Să înțelegi că te conduce eul,
Ce nu dorește ca să te sfințești.
Dar tu ascultă susurul subțire,
Ce Duhul Sfânt revarsă ne-ncetat,
În calendar când vei întoarce-o filă,
Cu “La mulți ani!”, să spui: “Răscumpărat! “

31/12/16, Deva- Lucica Boltasu

 http://confluente.ro/lucica_boltasu_1483195443.html

15841738_10210754932043294_2086176153_n

Advertisements

Read Full Post »

25:The woman said to Him, “I know that Messiah is coming” (who is called Christ). “When He comes, He will tell us all things.”

26:Jesus said to her, “I who speak to you am He.Gospel of John 4 

https://www.blueletterbible.org/nkjv/jhn/4/25/s_1001025

15726574_1155915357862608_1035828478909493221_n

 15697902_1330655406987022_8315731423503966325_n
15337617_10154775638028524_5308528389568705526_nI AM = יהוה  = He Vau He Yod = YHVH = YEHOVAH = JEHOVAH

*  Exodus 3:13-15 – “And Moses said unto God, Behold, when I come unto the children of Israel, and shall say unto them, The God of your fathers hath sent me unto you; and they shall say to me, What is His name? what shall I say unto them?  And God said unto Moses, I AM THAT I AM: and He said, Thus shalt thou say unto the children of Israel, I AM hath sent me unto you.  And God said moreover unto Moses, Thus shalt thou say unto the children of Israel, The LORD God of your fathers, the God of Abraham, the God of Isaac, and the God of Jacob, hath sent me unto you: this is My name forever, and this is My memorial unto all generations.”

JESUS REFERRED TO HIMSELF AS “I AM!”

*  John 5:43 –I AM come in my Father’s name….”
*  John 6:35 – “And Jesus said unto them, I AM the bread of life….”
*  John 8:12 – “Then spake Jesus again unto them, saying, I AM the light of the world….”
*  John 8:58 – “Jesus said unto them, Verily, verily, I say unto you, Before Abraham was, I AM.”
*  John 9:5 – “As long as I AM in the world, I AM the light of the world.”
*  John 10:9 – I AM the door: by Me if any man enter in, he shall be saved….”
*  John 10:11 – I AM the good shepherd: the good shepherd giveth His life for the sheep.”
*  John 10:36 – “Say ye of Him… Thou blasphemest; because I said, I AM the Son of God?”
*  John 11:25 – “Jesus said unto her, I AM the resurrection, and the life: he that believeth in Me, though he were dead, yet shall he live.”
*  John 12:46 – I AM come a light into the world….”
*  John 13:13 – “Ye call Me Master and Lord:  and ye say well; for so I AM.”
*  John 14:6 – “Jesus saith unto him, I AM the way, the truth, and the life: no man cometh unto the Father, but by Me.”
*  John 15:5 – I AM the vine, ye are the branches….”
*  John 17:24 – “Father, I will that…where I AM; that they may behold My glory….”
*  John 19:21 – “…He said, I AM King of the Jews.”

*  Revelation 1:8 – I AM Alpha and Omega, the beginning and the ending, saith the Lord….”
*  Revelation 1:11 – “Saying, I AM Alpha and Omega, the first and the last….”
*  Revelation 1:18 I AM He that liveth, and was dead; and, behold, I AM alive for evermore….”
*  Revelation 22:16 – “I Jesus… have sent Mine angel to testify unto you these things in the churches. I AM the root and the offspring of David, and the bright and morning star.”

THOSE WHO CELEBRATE HIS BIRTH, LONG FOR HIS RETURN!

MERRY CHRISTMAS!

15571010_10210565868436822_1515244095_n

Read Full Post »

15713325_10212040054020634_590723891_n15665981_1073410172805504_1552780155_n15589879_1488854744460717_1974203029674549067_n15672818_724005684416106_2071195479988280622_n

Read Full Post »

ioan8

Nota: Craciunul este festiv dar cu smerenie. Altfel ai pierdut orice semnificatie a sarbatoririi intruparii Domnului. 

Smerenia este un atribut divin. Este caracteristica persoanelor Trinitatii, si atât. Mandria a ajuns metastazica intre evanghelici. Mandrie pana la nebunie la nunti, ingamfari printre profesionisti si technocrati, aroganta printre propietarii de case si pamanturi, trufie printre detinatorii de diplome de doctorat in teologie, fudulie printre hipsterii evanghelici. Toti trebuie sa ne smerim, dar prin lucrarea Lui. Smerenia ca un act personal fara asistenta Dumnezeiasca este mandrie ascunsa. Acest articol este un ajutor pentru smerire deoarece vom privi la smerenia lui Cristos in intrupare in Filipeni cap. 2, dar vor fi si aplicatii foarte practice.

Ce gandea Cristos inainte de intrupare si ce gandesc evanghelicii astazi?


Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n’a crezut ca un lucru de apucat să…

View original post 702 more words

Read Full Post »

✡ Hanukah – Sărbătoare a Luminii,

pentru că în fiecare seară, în timpul celebrării, se aprinde câte o lumânare din setul celor nouă, un gest simbolic care amintește o mare minune…

 
Sarbatorile Hanukah si Purim sunt considerate Sarbatori “mici“ si nu sunt mentionate in Torah, insa amandoua beneficiaza de profunde si sigure conotatii spiritual – nationaliste (nu trebuie sa ne sperie formularea, spiritualitatea Israelului biblic este intr-adevar una nationalist – teocratica).
In Talmud Shabat 25 se pune intrebarea: Mahi Hanuka? (Ce este Hanuka?)
Hanukah (în Ebr. חֲנֻכָּה sau חנוכה ) se sarbatoreste  de la 25 Kislev (seara), timp de 8 zile, si  mai este numita  in ivrit si Hag ha-Orim (Sarbatoarea Luminilor) . Iar Hanukah  chiar se vrea a fi  o Sarbatoare a Luminii, pentru ca in fiecare seara,  in timpul celebrarii,  se aprinde cate o lumanare din setul celor noua, un  gest simbolic care aminteste o mare  minune. 
Daca Purimul are o baza scripturala, Cartea Estereicu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste Hanukah, o Sarbatoare postbiblica, si de aceea ignorata de karaiti. Daca Purimul aminteste de salvarea fizica a unui popor in exil“, Hanuhah  (lit. inaugurare, sfintire a Templului“) evoca reconsacrarea spirituala din Tara Sfanta,  si eliberarea de jugul strain al compromisului. Ea comemoreaza de fapt istoria Macabeilor in lupta lor impotriva ocupatiei si a politicii de elenizare fortata, pe care suveranul seleucit Antioch al IV -lea Epifanul a exercitat-o asupra Tarii Sfinte (167- 164  in Ch). Profanarea Templului si interzicerea exprimarii religiei iudaice, sacrificiile pagane impuse prin constrangere au starnit atunci o rascoala , care a dus nu doar la o  restaurare religioasa, ci, mai ales, la o independenta politica care sa le ofere evreilor dreptul exprimarii  fara compromis.

De fapt ce se urmarea ? Ca notiunea greaca de oikumene, unificata intr-o unica si mare civilizatie,  sa se asocieze cu notiunea iudaica de Dumnezeu universal. Existau si pe  vremea aceea in Israel – ca de altfel in orice comunitate religioasa – cativa intelectuali reformisti care se straduiau din rasputeri sa elibereze Scripturile de caracterul lor provincial. Astfel,   ei au formulat  curajos si raspicat  prima opinie critica la adresa Bibliei,  care, din nefericire,  ii va costa foarte mult pe evreii generatiilor viitoare. Asa cum era de asteptat,  cei care s-au opus vehement reformei au fost hasideenii   (aripa conservatoare a Iudaismului)  care percepusera pericolul iminent al elenizarii,   si care incepusera o lupta dura cu iudei reformatori (acestia incercau sa elibereze Iudaismul de acele elemente care interziceau participarea evreilor la cultura greaca – de exemplu , afirmarea nuditatii care ii tinea pe evrei in afara gimnaziului scolastic si a stadionului). Intr-un fel reformistii incercau sa universalizeze religia evreiasca,  militand pentru o unire imediata a polisului grec cu Dumnezeul moral al evreilor. Din pacate  ceea ce doreau ei marja pe o contradictie fundamentala. Grecii nu erau monoteisti, erau politeisti; ei au preluat de la egipteni sincretismul , adica rationalizarea nenumaratilor zei,  care se concretizasera in cultura  pana la urma  in cativa polizei . Un asemenea zeu – mutant era Apollo – Helios – Hermes , zeul – soare. Grecii au contopit cultul egiptean al lui Isis cu propriile lor ritualuri dionisiace.  Asadar,  ajungand sub stapanirea greaca, dusmanul real al evreilor a devenit elenismul.  Ca urmare, lupta dintre greci si evrei a fost o lupta dura intre doua mari idei : cultura elena a lui Alexandru si religia iudaica a profetilor. La sfarsit  au  invins cei care  au  fost mai puternici:  profetii. Elenizarea evreilor a inceput in mod discret. Intai le-a fost afectata limba , deprinderile , obiceiurile, apoi  ispita a fost infiltrata in  conduita lor, in  etica si in  religia lor.  Cuvinte grecesti au inceput  “nevinovat“ sa se furiseze in scrierile religioase ale evreilor, chiar si sinagogile imprumutau tot mai mult din aspectul templelor grecesti. Tinerii evrei au cedat in fata placerilor consumabile oferite de greci, iar intelectualii evrei s-au lasat vrajiti de filosofii greci,  pe care evreii ortodocsi ii priveau cu mai multa ingrijorare decat pe curtezane.Acestea din urma – spuneau inteleptii – corupeau doar trupul, in vreme ce primii corupeau mintea. 
Desi influentele elenizarii au fost considerabile totusi marea majoritate a evreilor a ramas antielenista . Doua elemente ideologice puternic afirmate i-au ajutat pe evrei sa se pastreze uniti: unul era prestigiul si puterea Legii Mozaice , pe care populatia o considera de origine divina; al doilea a fost convingerea ferma ca dinastia davidica va fi restaurata, conform profetiilor mesianice.Toate acestea au dus la crearea unei noi partide intre evrei , cea a hasideenilor (sau a pietistilor). Aceasta partida la inceput s-a alcatuit ca o forma de protest impotriva obiceiului de-a bea si de-a chefui, care era in floare printre greci , declarandu-se la un moment dat si impotriva epicurienilor si a tot ce era grecesc, in general. Pe masura ce tot mai multi se strangeau sub stindardul ei, aceasta grupare a devenit treptat o forta politica majora care a jucat un rol dominant in evenimentele ulterioare. Prin urmare,  acesti rigoristi evlaviosi au apelat  la inradacinatul instinct biblic, pentru a rasturna ordinea existenta  si a transforma o polemica religioasa intr-o revolta impotriva fortei de ocupatie.   Modul in care poporul incerca sa supravietuiasca intr-un asemenea creuzet devastator devenise de nesuportat. Timp de 125 de ani, seleucizii si ptolemeicii (factiuni   ale Imperiului lui Alexandru cel Mare), s-au razboit pentru a obtine controlul asupra Palestinei. 
In 175 i Ch, miscarea reformista iudaica a fost indusa fatal in eroare de un “aliat“ entuziast dar foarte periculos:  monarhul  seleucid Antiochus Epiphanes (Antioh Epifanul).  Epifanul dorea  sa grabeasca ritmul elenizarii in regatul sau, pe de o parte ca element al politicii sale de globalizare,  dar si pentru considerentul strategic  ca ar fi  putut  mari  veniturile provenite din impozite, armata lui suferind de o lipsa cronica de  fonduri necesare razboaielor.  I-a sustinut fara ezitare pe reformistii evrei, inlocuindu-l pe marele preot ortodox, Onias III,  cu Yoshua,  un tanar preot cu vederi liberale,  care n-a pregetat sa-si  elenizeze numele imediat ce a fost investit in functie, in  Iason. Tinarul si necugetatul Iason a inceput repede sa transforme Ierusalimul intr-un pollis, l-a rebotezat Antiohia, construind ungymnasium (loc de socializare si de instruire pentru jocurile publice ale tinerilor greci) chiar la poalele Muntelui Templului. Cartea a Doua a Macabeilor consemneaza cu indignare ca preotii Templului “nu se mai sarguiau  spre slujbele altarului, ci nebagand de seama de Templul Domnului si parasind jertfele , se grabeau sa se impartaseasca cu privirea  cea fara de Lege a luptei la disc, dupa ce se auzea chemarea crainicilor.” Etapa urmatoare a fost abaterea fondurilor Templului de la nesfarsitele si costisitoarele sacrificii , spre diverse activitati ale pollisul-ui,  cum ar fi intrecerile sportive internationale si concursurile de teatru. Marele preot controla fondurile publice atata vreme cat se plateau impozitele. De la el aceste  impozite ajungeau la colectori , incat visteria Templului ajunsese un fel de banca de stat pentru populatie. In 171 iCh Antiochus il inlocuieste pe Iason cu Menelau, care era un filogrec si mai  inrait, intarind in acest fel puterea grecilor in Ierusalim prin construirea unei acropole, care domina Templul. In 17O  iCh conflictul ajunge  la apogeu, prin emiterea unui decret ce abolea Lege Mozaica , inlocuind-o cu legea profana, reducand Templul la un simplu lacas ecumenic de inchinaciune. Daca Antiochus s-ar fi multumit doar cu atat ruptura ar fi putut fi reparata,  dar , din nefericire , mandria lui ranita nu i-a ingaduit acest lucru. Cu dispret suveran a scos in afara Legii Ziua de Shabat , si a interzis circumciziaPartida rigorista,  destul de subtiata de reprimarile seleucide, incepea sa renasca, gasind noi adepti printre acei evrei care inainte se pronuntasera in favoarea unei elenizari moderate.  Era inevitabila o revolta de proportii, si,  ca de obicei, un eveniment cu  totul neprevazut a aprins scanteia.  Intr-un mic oras din afara Ierusalimului,  un grec bogat si influent a incercat sa oblige un preot  evreu pios sa aduca sacrificii zeilor greci. Preotul se numea Matatias si se tragea din familia Hashmoneilor. Decat sa comita acest sacrilegiu Matatias a preferat sa-l ucida pe grec . Antiochus revoltat a ordonat noi represalii, iar pupulatia s-a ridicat cu mic- cu mare sa-l apere pe Matatias, care impreuna cu cei cinci fii ai sai a preluat conducerea rascoalei. Ei au ramas in Istorie sub numele de Macabei dupa cuvantul ebraic פטיש  (“ciocan“),  deoarece in bataliile pe care le-au dat au pravalit adevarate lovituri de ciocan asupra seleucizilor. Asa a incerput un razboi crunt , dus cu o hotarare de neclintit, fara sa se tina seama de urmari, de pierderile iremediabile de vieti omenesti. Uluiti, grecii seleucizi priveau cum acest popor murea cu stoicism si eroism pentru apararea ideilor,  nu a averilor. Deoarece  fiecare evreu ducea Templul in propria sa inima , seleucizii au inteles cu tristete ca ar fi trebuit sa-i omoare pe toti daca doreau sa le ucida ideile religioase. Si cum fiecare evreu lupta pentru a-si apara valorile,  a inceput o disputa lunga si sangeroasa care a durat peste 20 de ani.
Legenda Macabeilor s-a raspandit astfel in toata lumea elena.  La inceput Antiochus n-a acordat prea multa atentie acestei revolte, continuand sa-i dispretuiasca pe evreii carora el insusi, ca un adevarat suveran, indraznise sa le spurce Templul aruncand inauntrul acestui Salas sfant un animal necurat (un porc)  de care evreii aveau oroare. A trimis totusi  impotriva macabeilor un mic corp expeditionar de soc, cu gandul sa le dea o lectie . Insa evreii l-au anihilat. Starnit de aceasta infrangere, Epifanul  si-a propus sa se razbune . Si-a strans o armata numeroasa,  formata din soldati unul si unul,  si a pornit in fruntea ei impotriva Ierusalimului. Era atat de convins de victorie incat a luat cu sine un batalion de cumparatori de sclavi . Numai ca prezicatorii “ victoriei “ sale nu citisera corect stelele. In anul 164 iCh (Atentie! Yeshua Ben David, Ben ELOHIM,  inca nu venise pe pamant sa salveze omenirea pierduta , si conform profetiilor tanachice  trebuia sa moara in  Ierusalim !!!) evreii i-au spulberat armatele si au recucerit Ierusalimul.  Templul a fost curatat de toti idolii pagani ( majoritatea erau zei greci, introdusi cu  forta in Templu) si a fost inca o data dedicat lui Dumnezeu , dand nastere Sarbatorii de Hanukah. 
Razboiul cu seleucizii a durat timp de douazeci si cinci de ani. Armatele evreilor au fost binecuvantate nu numai cu vitejie dar si cu succese continue. Au castigat batalie dupa batalie,  si treptat seleucizii s-au retras de pe pamantul palestinian. Antiochus Epiphanes a murit fara sa-si implineasca visul de a-i vinde pe evrei in targurile de sclavi din lume. Succesorul sau le-a oferit evreilor libertate religioasa deplina . Unul cate unul , patru dintre cei cinci fii ai lui Matatias au fost omorati in razboiul sangeros . Shimon,  singurul care a supravietuit (urmandu-i  fratelui sau in functia de mare preot)  , a devenit arhiereu si carmuitor , semnand tratatul de pace in anul 143 i. Ch.  Dupa un razboi incredibil,  imposibilul a fost infaptuit,   s-au pus bazele unui nou regat evreiesc independent  al lui Yuda ( dupa 440 de ani  de asteptare)  
Intr-un amplu studiu dedicat Macabeilor, profesorul Josy Eisenberg  (fascinat de eroismul celor sase Macabei, (batranul Matatias si cei cinci fii ai sai) noteaza (fragmentul a  fost  introdus ulterior inIstoria sa): “Razboiul pe care l-au purtat impotriva armatelor siriene (seleucide) evreii legati de Torah – ei isi dadusera numele de Hasidim (literal = evlaviosi, devotati lui Dumnezeu) – constituie una dintre cele mai inaltatoare fapte din Istoria evreilor. Este o adevarata epopee; Handel va compune un maiestuos oratoriu: Judas Macchabeus , in cinstea acestui triumf.”
Hanukah este  mentionată în Cărtile Macabeilor, în Talmud, în scrierile  lui Hilel (el a stabilit obiceiul aprinderii în succesiune crescatoare a lumanarilor,   în fiecare din cele opt zile de celebrare),  dar si  în Evanghelia lui Yohanan din Brit Chadasha (Ioan 10 : 22-23). Există scrieri renumite: Meghilat Antiochos, Meghilat  Hasmonaim, Meghilat Hanukhah, care au circulat intens în Evul Mediu. Josephus Flavius aminteste deSărbătoarea Luminilor, fără sa scrie  cuvântul h a n u k a h. In aceste carti se relateaza eroismul Macabeilor, dragostea lor imensa pentru Templu, pentru Altar. Ei au curatat acest Lacas si au repus candelabrul in drepturi pentru ca lumina sa ramana nestinsa inaintea lui ADONAI – ELOHIM.  Si nu le-a fost usor,  insa Mana Divina le-a venit in ajutor . Intr-un Templu devastat, dupa un razboi cumplit,  era mai greu sa gasesti uleiul pur care sa asigure o lumina curata, fara fum sau miros . In toiul cautarilor,  in camarile ascunse ale Templului , au dat peste un ulcior cu ulei sigilat , singurul ulei pur care indeplinea conditiile unei arderi curate. Teoretic un asemenea ulcior dura doar 24 de ore . Insa minunea s-a produs : uleiul din acest vas binecuvantat a ars continuu, fara nicio ezitare , timp de opt zile.  Bucuria poporului a fost imensa si s-a hotarat ca an de an , de 25 Kislev,  sa se sarbatoreasca,  timp de opt zile , Chag Hanukah. Din Cartea Hasmonaim se poate afla de ce  evreii trebuie sa celebreze  aceasta sarbatoare timp de opt zile : “ S-a sarbatorit , ca lauda a Divinitatii , opt zile, exact ca si Hag Ha Sukot.” De aceea,  Sarbatoarea Luminilor se mai numeste si  Sukot –ul  lunii Kislev.  Pe vremuri existau secte religioase care voiau sa minimalizeze importanta minunii victoriei Macabeilor  , socotind in mod nedrept ca numai minunea uleiului trebuie sarbatorita. Faptele certifica insa ca distrugerea dusmanilor era obiectivul primordial si, ca atare, in rugaciunile ritualice se mentioneaza numai minunea victoriei hasmoneilor.
Ordinea in care trebuie aprinse lumanarile de Hanukah – una crescatoare sau descrescatoare – difera. In general este acceptata traditia dupa care in prima seara se aprinde o singura lumanare, in a doua doua lumanari, etc de la stanga la dreapta, pana cand,  in a opta seara,  intreaga hanukie este aprinsa. Lumanarile sunt aprinse cu ajutorul unei lumanari speciale – shamash (o lumanare ajutatoare, care in sfesnic ocupa mijlocul , adica bratul cel  mai inalt) . Ceremonia se desfasoara in special acasa, in familie, dar de foarte multe ori si in sinagogi,  iar copiii primesc  banii de Hanukah (hanuka geld). Obiceiul,  care se crede ca  isi are inceputurile in sec al XV-lea in Polonia, derivand din etimologia cuvantului ebraic h i n u c h = hanuca, vizeaza  in mod clar dedicarea, inaugurarea  dar si educatia. Probabil ca ritualul a inceput de la parintii evrei din Polonia care le dadeau copiilor bani de Hanukah,  pentru a-i oferi profesorilor acestora,  drept prinos de recunostinta  pentru  indeplinirea  functiei  de “mijlocitor”. In secolul al XV-lea obicieul ia  amploare,  studentii  saraci de la  Ieshiva mergeau  pe la casele evreilor sa le ceara cuvenitii  bani de Hanukah. Probabil ca odata cu emanciparea evreilor si intrarea lor in contact cu lumea crestina, care obisnuia sa faca schimb de dulciuri, bani si cadouri in ajunul Craciunului, obiceiul de “hanukageld” sufera anumite schimbari preluand aspectul de cadouri si  bani de ciocolata, asa cum de altfel este pastrat pana astazi (in mediul askenazin). In Sinagoga,  la slujba de dimineata, in fiecare zi,  se spune Hallel,  si se citeste un pasaj din Torah.  Dupa aprinderea lumanarilor,  in casele askenazine se obisnuieste sa se cante un cantec foarte popular, compus in sec. al XIII -lea,  Maoz Tzur. Acest poem, de provenienta germana, este intitulat dupa un verset din Isaia,  Stanca puternica a veacurilor (Isaia 17:10),  si  cuprinde 6 strofe, fiecare  evocand resfintirea Templului si dezrobirea lui Israel. Cantecul este un poem de multumire adus lui ELOHIM  pentru a-i fi salvat pe evrei din robia egipteana, din exilul babilonian si de la  primejdia exterminarii decretate de Haman.  Comunitatile sefarde nu obisnuiesc sa cante acest poem, dar citesc Psalmul 30.
Bucuria acestei sarbatori nu ar fi deplina, bineinteles,  daca s-ar pierde din vedere mancarurile pline de ulei – dar gustoase! – care dau savoarea  specifica  sarbatorii: gogosile umplute cu dulceata  si chiftelele de cartofi “latkes” .
Se naste acum inevitabil  intrebarea dacaHanukah, Sarbatoarea Luminii si a Purificarii Templului,  ar trebui tinuta de  credinciosii mesianici, mai ales daca acestia nu sunt evrei?! Dragii mei prieteni,  Hanukah nu este o Sarbatoare lasata cu litere de foc,  in Torah sau in Tanach,  – asa cum este cazulSarbatorilor lui YHWH din Levitic 23 –  pentru constiintele noastre slujitoare. Insa, este o Sarbatoare pomenita in Sfanta Scriptura  , una pe care Domnul Insusi a respectat-o (pentru ca avem dovezi autentice ca EL nu putea fi decat in Templu atunci cand se practica,  anual,  curatirea lui). Daca tu, drag prieten si frate,  Il iubesti sincer si devotat pe Domnul tau, atunci n-ai  vrea sa faci tot ceea ce EL a facut ? Nu te intreb de ce sarbatoresti  Craciunul in decembrie,  si nici de ce consumi de Paste  aluat dospit … Te intreb doar atat :  cat Il iubesti? Aminteste-ti de hanukia : YESHUA HA MASHIACH este Shamashul  slujitor (fiecare lumanare din sfesnic se aprinde cu ajutorul unei lumanari mai mari,  asezate in bratul inaltat) care ne-a adus Lumina in lume. Iar daca tu  ai aceasta Lumina primordiala, vesnica si eterna,  in sufletul tau,  cu siguranta nu vei fi decat acolo unde este Shamashul (Domnul)  tau drag. Amen !


Otniela – Daniela Onu

Read Full Post »

10921891_10205159928731708_719321206_n10634396_10203935501521793_1651967952_nThe Word Made Flesh

We confess the mystery and wonder of God made flesh and rejoice in our great salvation through Jesus Christ our Lord.
With the Father and the Holy Spirit, the Son created all things, sustains all things, and makes all things new. Truly God, He became truly man, two natures in one person.
He was born of the Virgin Mary and lived among us. Crucified, dead, and buried, He rose on the third day, ascended to heaven, and will come again in glory and judgment.
For us, He kept the Law, atoned for sin, and satisfied God’s wrath. He took our filthy rags and gave us His righteous robe.
He is our Prophet, Priest, and King, building His church, interceding for us, and reigning over all things.
Jesus Christ is Lord; we praise His holy Name forever.
Amen.

The Ligonier Statement on Christology10943295_10205159927291672_1698229327_n

10937800_10205159389518228_382326081_n

Read Full Post »

                      63935_981352375214112_50174575351592783_nvremea_meteo_98407400Mesianitatea Domnului Isus

                      inteleasa de cei care cred

14595657_1852070768345730_6702032727801319892_n
    Sarbatoarea pe care o aveau in vremea aceasta la templul din Ierusalim era o sarbatoare nationala, era o sarbatoare a bucuriei, sarbatoare care avea loc in fiecare iarna prin luna decembrie. Venise un neam strain peste poporul evreu, ii daramase templul si pusese stapanire pe tara lui. In anul 165, sub conducerea unei capetenii de-a lor, au izgonit pe acest vrajmas din tara, au reconstruit templul si, pentru amintirea acestui eveniment, in fiecare an avea loc aceasta sarbatoare nationala. Era deci o sarbatoare a bucuriei pentru ca au scapat de sub jugul cotropitor. Dar era in acelasi timp si o sarbatoare a nadejdii, pentru ca mai era un popor, mai mare decat acesta pe care il izgonisera, care pusese stapanire peste tara lor: era poporul roman. Si ei nadajduiau ca, asa cum au fost scapati de poporul acesta cotropitor din apropierea lor, vor fi scapati si de cotropitorul care era ceva mai departe. Asa ca sarbatoarea aceasta avea aceste doua insemnari: o sarbatoare a bucuriei, pentru ca a fost izgonit cotropitorul si o sarbatoare a nadejdii ca va fi izgonit si celalalt cotropitor care inca stapanea tara.
    Cu acest prilej era des pomenit Numele de Mesia. Dar auzeau despre Domnul Hristos vorbindu-se ca El este Mesia, ca El este Fiul Celui Preainalt, ca El este, dupa trup, Fiul lui David. Si atunci, pe cand Domnul Hristos Se plimba prin pridvorul lui Solomon – o ruina care ramasese din templul lui Solomon, daramat de poporul care fusese izgonit, o ruina care fusese legata de templul cel nou construit – cum Domnul Hristos Se plimba prin acest pridvor al lui Solomon, iata ca evreii care venisera la sarbatoare Il inconjoara si Il intreaba: “Pana cand ne tot tii sufletele in incordare? Daca esti Hristosul, spune-ne-o deslusit.” Auzim ca Te simti bine cand Ti se spune Mesia, ca esti Fiul lui David, dar nu vedem nimic din lucrarile care sa indreptateasca aceste pretentii ale Tale.
    Ce lucruri, intr-adevar, asteptau ei de la Mesia? Ei asteptau o lucrare ca aceasta, asa cum spunea sarbatoarea de nadejde a lor: sperau sa fie scapati de romani si de irodieni, care pusesera stapanire pe tara lor. Ei nu aveau niciun pic de intelegere pentru ceea ce facea Domnul Hristos, ca vindeca bolnavi, ca invia morti, ca dezlega pe cei robiti din legaturile pacatului. Si de aceea se indreapta spre Domnul Isus si Ii spun: Pana cand ne tii sufletele in incordare? Vrem sa stim: esti Mesia asa cum pretinzi sau nu?
    Si atunci Domnul Isus, foarte mahnit, ca Cel ce stia de unde vine, ca Cel ce stia unde merge, ca Cel ce stia ce lucrare are de facut, le raspunde: “V-am spus si nu credeti. Lucrarile pe care le fac Eu, in Numele Tatalui Meu, ele marturisesc despre Mine.” Daca ati avea ochi, ati vedea ca lucrarile pe care le fac Eu, nu le fac cu puterea Mea si ca, in orice caz, lucrarile pe care le fac Eu se deosebesc mult de lucrarile pe care ati auzit voi ca au fost facute odinioara. Ei bine, acestea arata puterea lui Dumnezeu si arata ca sunt Mesia. Dar voi nu credeti.
    Asadar, lucrarile pe care le facea Domnul Hristos marturiseau despre mesianitatea Lui, despre faptul ca El este Fiul Celui Preainalt, despre faptul ca El este Mesia.
    Daca lucrurile stau asa, atunci face sa ne oprim putin la cateva din lucrarile Domnului Hristos si aceasta in legatura cu lucrarile pe care le-au facut prorocii din vechime. Sunt unele asemanatoare cu cele ce le facea Domnul Hristos, dar se deosebeau prin fapul ca ale Lui erau insotite de puterea lui Dumnezeu.
    In adevar, citim in Vechiul Testament ca un oarecare Naaman, un general, s-a imbolnavit de lepra. Toate mijloacele pe care el le-a intrebuintat impotriva leprei in tara lui au fost zadarnice. A auzit ca in Israel este un proroc care poate sa faca lucrari minunate si atunci se duce prin tara lui Israel, la prorocul Elisei. Fara sa-l primeasca, prorocul Elisei ii trimite vorba sa se duca sa se scalde in apa Iordanului. Suparat ca prorocul nici nu l-a primit, asa cum era obisnuit el, un general, cu un respect deosebit si mai ales cand se gandea la mijlocul asa de simplu prin care i s-a fagaduit tamaduirea, s-a suparat foc si era gata, gata sa plece. Dar slujitorii i-au spus ca daca i s-ar fi cerut un lucru greu, l-ar fi facut. Naaman se duce sa se spele in apa Iordanului si este intr-adevar vindecat de lepra lui.
    Iata prin urmare cum face prorocul aceasta minune. Dar intrebuinteaza un mijloc: apa Iordanului. Fireste ca si Domnul Isus a avut de a face cu leprosii. Dar Domnul Isus, in vindecarea lor, n-a intrebuintat niciun mijloc. Doar a intins mana spre ei, fara teama ca are sa fie umplut de lepra, pentru ca aceasta boala este grozav de contagioasa si cu un singur cuvant spune: Fii curatit! Si leprosii care vin la Domnul Hristos sunt curatiti de lepra lor, fara niciun mijloc, ci numai cu un cuvant al Lui. Fii curatit! Iata o lucrare care, pentru cei ce aveau ochi de vazut, nu se putea sa nu vada puterea lui Dumnezeu care insotea pe Domnul Hristos in aceste lucrari.
    Iata o alta lucrare. Ni se spune in Faptele Apostolilor (cap. 19) despre niste fii ai lui Sceva, care izgoneau duhurile necurate intrebuintand “Numele Domnului Isus pe care il propovaduieste Pavel.” Le-a mers, fireste, o bucata de vreme, pana ce s-au napustit duhurile asupra lor. In orice caz, a fost o vreme cand acesti oameni au izgonit duhurile necurate prin intrebuintarea Numelui Domnului Isus pe care il propovaduieste Pavel. Iata ca vin si la Domnul Isus oameni stapaniti de duhuri rele. Dar Domnul Isus nu se foloseste de niciun nume. In fata acestor oameni stapaniti de duhuri necurate, El scoate doar un cuvant: Iesi afara din omul acesta! Si duhurile, mai protestand, unele neprotestand, ies afara la cuvantul Domnului Hristos. Nici un nume nu intrebuinteaza Domnul Hristos, nici un mijloc omenesc, ci un simplu cuvant. Si aceasta lucrare de izgonire a duhurilor necurate, inca avea graiul ei pentru cei ce aveau ochi sa vada si aici puterea lui Dumnezeu. Iudeii insa nu vedeau lucrul acesta, pentru ca nu credeau.
    Dar deosebirea mare intre lucrarea prorocilor si lucrarea Domnului Hristos se vede mai ales pe taramul invierii mortilor.
    Cunoastem din Vechiul Testament invierea fiului Sunamitei, gazda prorocului Elisei. Ni se spune in Cuvantul lui Dumnezeu ca atunci cand i-a fost adusa vestea aceasta, ca baiatul gazdei a murit, Elisei a inceput intai sa se roage. Dupa aceea s-a asezat peste mort, cu ochii pe ochii lui, cu gura peste gura lui, cu mainile peste mainile lui si a stat asa catva timp, pana caldura trupului lui s-a transmis in buna parte trupului copilului, pana acolo incat era sleit de puteri prorocul. Simte nevoie sa se ridice, sa se mai plimbe putin prin odaia in care se gasea, sa se mai incalzeasca, caci caldura lui fusese absorbita de cel  mort. Din nou se arunca asupra copilului, in acelasi chip, pana cand in cele din urma, dupa ce se ridica de acolo, copilul incepe sa rasufle. Si atunci il da mamei lui. Dar cata truda, cata lucrare, aproape, aproape cu pretul vietii lui este adus din nou la viata tanarul acesta.
    Uitati-va la Domnul Hristos. Fiica lui Iair este moarta. Domnul Isus Hristos este adus acolo si El le spune: “Fetita n-a murit, ci doarme.” Da afara pe bocitoarele din odaia fetitei si, ca si cand ar fi sculat-o mama ei in fiecare dimineata, asa ii spune Domnul Hristos: “Fetito, scoala-te!” Si fetita s-a sculat. Nicio sfortare, nicio lucrare din partea Domnului Hristos, nicio stradanie: un singur cuvant si fetita este adusa la viata.  Aceeasi lucrare fata si de tanarul vaduvei din Nain: “Tinerelule, scoala-te, iti spun!” Si il da mamei lui. Aceeasi lucrare cu Lazar, care intrase in putrefactie. Un cuvant spune: “Lazare, vino afara!” s i Lazar iese afara din mormant.
    Iata, iubitilor, cum lucrarile acestea minunate dovedesc din plin ca Dumnezeu este cu Domnul Hristos, dovedesc mesianitatea Lui, ca El  este Fiul lui Dumnezeu, ca El este Mesia. Dar cei de pe vremea Lui, iudeii, n-au primit acest adevar, nu au crezut faptele pe care Domnul Hristos le-a facut in puterea lui Dumnezeu. Iata de ce oamenii erau in ratacire cu privire la Domnul Hristos.
    Iubitilor, nu sunt oare si astazi lucrari in lume care izbesc privirea oamenilor si care ar trebui sa dea de gandit celor ce au ochi sa vada: oameni morti in pacatele si faradelegile lor, oameni care nu intrebau nici macar o data de Dumnezeu, oameni care intorceau spatele Cuvantului lui Dumnezeu, s-au schimbat dintr-o data la un cuvant al Domnului Hristos. Cine a facut lucrul acesta? Puterea lui Dumnezeu. Este o lucrare care izbeste privirile, care pune in miscare pe oameni. Dar vad oamenii aceasta lucrare? Cu ochii firesti, da, dar cu ochii duhovnicesti nu. De ce? Nu cred. Oameni care isi beau ultimul ban pe care il castigau, deodata, la un cuvant al Domnului Hristos, sunt tamaduiti de aceasta boala uneori crezuta incurabila si umbla oamenii printre noi ca si cand niciodata n-ar fi pus bautura pe buze. Misca oare cumva aceasta pe oameni, vad in aceasta puterea lui Dumnezeu? Vad ei ceva, dar acel ceva nu este de natura sa-i puna in legatura cu Dumnezeu. Cand omul a parasit pacatul, cand omul nu se mai imbata, ceilalti vad ca “si-a parasit legea.”
    Spunea odata un batran care iesea dintr-o sala de adunare si l-a intalnit un om cu vaza. – Ei bine, mosule, nu-ti este rusine sa iesi de aici, de la ratacitii astia? Mai inteleg pe cei tineri, care n-au cunoscut altceva! Si ii raspunde batranul asa de frumos acestui om crezut invatat: – Domnule, cata vreme m-am tavalit ca un porc in noroi, cata vreme copiii fugeau si se ascundeau de mine cand veneam acasa, iar sotia numai ea stie ce patea, ai venit d-ta sa ma intrebi ce fac? Si acum, cand am scapat de aceasta rana adanca in viata mea, cand casa mea straluceste de bucurie, cand copiii canta impreuna cu mine, iar sotia da slava lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care a facut-o, d-ta vii sa-mi spui ca am parasit legea. Care lege? A pacatului? Mergi mai departe, ai gresit adresa.
    Vedea omul acesta lucrarea lui Dumnezeu? Vedea ceva, dar nu vedea lucrarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca nu credea in lucrarea lui Dumnezeu.
    Oameni desfranati, oameni carora le scaparau ochii dupa femei, la un cuvant al Domnului Hristos sunt vindecati, in asa fel incat ai putea spune ca niciodata nu s-a avzut o astfel de pofta in viata lor. Este aceasta o lucrare minunata. A putut cineva sa vindece pe semenul lui de o astfel de robie? Nu. Este aici puterea lui Dumnezeu, este aici lucrarea lui Dumnezeu.
    Atunci de ce nu vad oamenii aceasta putere a lui Dumnezeu? Pentru ca nu cred. Foarte mult mi-ar place ca intre ascultatorii mei sa nu fie astfel de oameni, in starea evreilor de odinioara si in starea orbilor cu ochi de astazi, care nu vad lucrarea lui Dumnezeu si nu dau slava lui Dumnezeu.
                       
Trasaturi ale oilor Domnului Isus
    In opozitie cu acesti oameni care au ochi si nu vad, Domnul Hristos ne arata alta ceata de oameni: oile Mele. “Voi nu credeti pentru ca, dupa cum v-am spus, nu sunteti din oile Mele.” As vrea sa iesiti din starea aceasta de orbire a vrajmasilor lucrarilor lui Dumnezeu si sa treceti de partea ucenicilor Domnului Isus Hristos, de partea oilor Lui.
    Dar, ca sa nu se insele nimeni, as vrea sa arat cateva din trasaturile caracteristice ale ucenicilor Domnului, ale oilor Domnului Hristos.
    Prima trasatura este aceasta: ei cred, cred in lucrarea lui Dumnezeu. “Voi nu credeti pentru ca, asa cum am spus, nu sunteti din oile Mele,” ceea ce insemneaza ca oile Domnului Isus cred. Credinta este aceea care i-a pus in starea de oameni vii, in starea de oameni noi, in starea de oameni care au parasit pacatul si traiesc pentru Dumnezeu.
    Dar ce este credinta? Pentru ca sa nu ne amagim, sa repetem cunoscutul verset care ne spune ce este credinta si sa nu ne amagim in felul acesta, tagaduind lucrarea lui Dumnezeu prin paruta noastra credinta. Ce este credinta, care este trasatura de capetenie a ucenicilor Domnului Hristos? Este o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Mai mult decat atat, este o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad, nu venind prin mostenire, ci venind in urma celor auzite din evanghelie, in Domnul Hristos. Aceasta este credinta.
    Si nu este numai o credinta de o clipa, atunci cand au auzit evanghelia si au crezut in Domnul Hristos si prin aceasta credinta au capatat iertarea pacatelor lor si au capatat viata din Dumnezeu. Nu, ci este o credinta care ii insoteste din clipa in care au primit-o, in toate clipele vietii lor, si in bucurii, si in necazuri, si in dureri si framantari de tot felul. Credinta aceasta, care este o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad, credinta aceasta il insoteste in tot timpul pe cel credincios. Credinta aceasta este o contare de fiecare clipa pe Dumnezeu.
    Iata credinta, care este trasatura de capetenie a celor credinciosi. Aveti dv. toti aceasta credinta, nu aceea care se mosteneste? Pe foarte multi, cand ii intrebi daca cred in Domnul Hristos, ii auzi spunand: Nu-mi las eu credinta mea! Care credinta, aceea care te face sa traiesti in pacat? Nu. Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste de o credinta care vine in urma celor auzite. D-ta ai mostenit pacatul, un fel desert de vietuire, dar credinta nu. Pot sa fie cat de credinciosi parintii, credinciosi veritabili, daca, copiii nu se intorc la Dumnezeu, nu ajung in urma celor auzite despre jertfa Domnului Isus, despre starea lor de pacat inaintea lui Dumnezeu, nu ajung sa capete credinta aceasta in urma celor auzite si nu-i insoteste in toata viata lor, apoi acestia nu sunt credinciosi. Sunt sub influenta, sub inraurirea evangheliei, dar nu sunt credinciosi. Ei trebuie sa se nasca din nou.
    Iata, prin urmare, o prima trasatura a copiilor lui Dumnezeu. Aveti dv. acesta credinta? Nu este vorba de o credinta mostenita, ci de credinta care a venit in urma celor auzite din evanghelia Domnului Hristos, despre starea noastra de pacat inaintea lui Dumnezeu si despre marea jertfa a Domnului Hristos, care ne-a curatit de orice pacat. Ai aceasta credinta? Atunci esti un ucenic al Domnului Hristos, o oaie a Domnului Hristos. Nu ai aceasta credinta, oricat te amagesti ca ai credinta, te inseli amarnic, esti in situatia acestor oameni care venisera la sarbatoare la templu, dar nu credeau in lucrarile pe care le facea Domnul Hristos.
    O a doua trasatura a oilor Domnului Hristos este cea spusa in versetul 27: “oile Mele asculta glasul Meu.” Cum asculta glasul lui Dumnezeu? Foarte bine, prin Cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca in el vorbeste Dumnezeu prin Duhul Sau, de-a dreptul cugetului omului.
    Dar oile acestea n-au fost intotdeauna asa, pentru ca aceasta ascultare de glasul lui Dumnezeu nu creste pe pamantul firesc pe care ne-am nascut noi. Pe pamantul acesta firesc pe care ne-am nascut noi creste altceva: neascultarea, razvratirea impotriva lui Dumnezeu, dar in niciun caz nu creste ascultarea de glasul Lui.
    Iubitilor, cei ce asculta azi Cuvantul lui Dumnezeu, glasul lui Dumnezeu, nu l-au ascultat todeauna. Inainte de a-L cunoaste pe Domnul Hristos, inainte de a avea credinta despre care vorbeste evanghelia, nici ei n-au ascultat de glasul Domnului Hristos. De cate ori n-am trecut noi pe acolo pe unde se vestea Cuvantul lui Dumnezeu! De cate ori n-am citit noi in Cuvantul lui Dumnezeu, dar n-am ascultat glasul Lui! N-am ascultat glasul lui Dumnezeu, am ascultat pe oameni si ne-am entuziasmat de cat de frumos vorbeste cutare sau am criticat pe cutare pentru ca vorbeste prost. Despre glasul lui Dumnezeu, care vorbea intr-un fel sau altul, n-a fost nimic in viata noastra.
    Dar iata, din clipa in care au crezut in Domnul Hristos, li s-a luat mahrama aceea care ii facea orbi pentru lucrurile si cuvintele lui Dumnezeu. Si acum, in urma acestei credinte in Domnul Isus, stim ca ori de cate ori citesc Cuvantul lui Dumnezeu, Dumnezeu le vorbeste. Ori de cate ori aud citindu-se Cuvantul lui Dumnezeu, stiu ca Dumnezeu le vorbeste. Acum stiu, de pilda, ca atunci cand sunt in societate si vor sa faca o gluma pe seama cuiva, ca sa produca ras celorlalti, deodata aud un glas: Nu trebuie sa faci lucrul acesta! De alta parte, uneori poate de focul conversatiei, uita de acest indemn si dau drumul la gluma pe care vroiau s-o spuna. Atunci mereu ii suna in urechi: N-ai facut bine ce ai facut!
    Este acest martor de care noi nu putem scapa niciodata. Si cand credem ca nimeni nu ne vede ce facem, ce vorbim, ca vom lua masurile cele mai strasnice ca sa nu mai fim vazuti si auziti de nimeni, sa stiti, este acest martor care ne spune: Nu faci bine! Ce ai facut in cutare loc? Cand a omorat Cain pe fratele sau, nu era nimeni pe campie, nimeni, nimeni. Si totusi Scriptura ni-l infatisaza ratacind intr-o parte si alta, din pricina cugetului care mereu ii spunea: Unde este fratele tau? Un scriitor de seama care a prins acest lucru, il infatisaza pe Cain intr-o  stare groaznica, cautand sa se ascunda in adancuri, cautand sa se ascunda prin orice locuri, care mai de care mai greu de patruns. Mereu este urmarit de fapta pe care a facut-o. Da, iubitilor, vrem, nu vrem, acest glas se aude. Nu ne place, nu ne face bine, nu vorbeste bine.
    Ferice de cel ce ia seama la instiintarile glasului lui Dumnezeu! Ascultam noi de glasul Lui? Pentru ca, iubitilor, iata ce se poate intampla: azi nu asculti, maine nu asculti, ti se toceste cugetul. Si poate sa-ti vorbeasca Dumnezeu pe urma cat de tare, asa cum spune Cuvantul Sau, ca un ciocan care sfarama stanca, totusi inima poate sa ramana tare. De ce? Nu mai suntem in stare sa prindem glasul lui Dumnezeu, ne-am obisnuit cu glasul Lui. Ne-am impietrit inima, nu am dat ascultare o data, de doua ori si am ramas in aceasta impietrire. Sa-i fereasca Dumnezeu pe ascultatorii Cuvantului! Este cea mai nenorocita situatie.
    In Geneza 16, la sfarsitul capitolului spune asa: “Avram era in varsta de 86 de ani cand a nascut pe Ismael.” Si imediat in capitolul urmator – 17 – spune: “Si Avram era in varsta de 99 de ani cand i-a vorbit Dumnezeu: “Eu sunt Dumnezeul Atotputernic, umbla inaintea Mea si fii fara prihana.” Ce spun aceste doua versete? Unui cititor superficial al Cuvantului nu-i spun nimic, dar unui om obisnuit cu Cuvantul lui Dumnezeu ii spune mult de tot aceasta tacere de 13 ani a lui Dumnezeu in viata lui Avram. Dumnezeu ii daduse o fagaduinta lui Avram, desigur o fagaduinta care trecea peste puterea lui de pricepere: sa aiba un urmas si sa fie un neam mare pe toata suprafata pamantului. Si atunci ce s-a gandit Avram? Sa vina in ajutorul lui Dumnezeu. Pe ce cale? Desigur, pe calea aleasa de inima lui. Cand Îi vii in ajutor, nu poti alfel decat pe calea aleasa de inima d-tale. Roaba lui era mai tanara si capata un copil de la roaba lui, zicand el: Astfel voi avea urmasi si va fi posibila implinirea fagaduintei lui Dumnezeu. Dar iata ca Dumnezeu dupa 13 ani, dupa ce Avram a inceput sa se caiasca de pasul gresit facut, ii spune: Eu sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Nu este treaba ta sa Ma ajuti pe Mine. Imi voi aduce la indeplinire fagaduinta asa cum cred Eu, cand socotesc Eu nimerit. Ce ai de facut este sa umbli in fata Mea ca un om neprihanit. 
    Se intampla. De aceea vedeti pe unii sau pe altii care au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu, a fost odata si odata in viata lor o trezire, poate, dar n-au luat seama totdeauna la instiintarile lui Dumnezeu. Au vorbit de rau pe fratele lor asa de mult incat au ajuns asa departe de nu mai aud glasul lui Dumnezeu, care spune ca acesta este semnul nasterii din nou: ca iubesti pe frati. N-a luat omul seama si acum spune: Dar ce pacat am facut? – Cum, ce pacat ai facut? Cand ai vorbit de rau pe fratele tau, nu l-ai iubit, l-ai ucis. Dar omul nu mai intelege glasul lui Dumnezeu, si-a impietrit inima.
    Atentie mare, iubitilor, astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inima, asa cum au facut unii si altii din Cuvantul lui Dumnezeu, care ne sunt pusi inainte ca o pilda, sa nu facem ca ei sau ca cei din zilele noastre care ratacesc incoace si incolo, ca si cum n-ar fi cunoscut adevarul lui Dumnezeu. Mereu preocupati, mereu atenti la Cuvantul lui Dumnezeu! Dumnezeu ne-a lasat Cuvantul Lui, ne-a lasat indrumari pentru toate imprejurarile din viata noastra. El ne vorbeste prin Duhul Lui cel Sfant. Sa luam seama sa nu cumva sa ajungem in starea aceasta de impietrire, sa nu mai auzim glasul lui Dumnezeu.
    Daca ai aceasta trasatura, iti este simtitor cugetul la glasul lui Dumnezeu, fie ca indemnul vine din Cuvantul Lui – nu are importanta prin cine vine – fie ca vine prin Duhul lui Dumnezeu. Ai aceasta trasatura caracteristica a copiilor lui Dumnezeu, esti un copil al lui Dumnezu. Altminteri poti sa asculti glasul unui om.  Omul nu poate da mantuire. Poti sa asculti de indemnurile inimii d-tale; dar ele nu duc la mantuire. Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea, spune Scriptura. Cine poate s-o cunoasca? Numai Dumnezeu. Noi nu putem, noi suntem niste cunoscatori falsi ai inimilor noastre. Noi nu cunoastem adevarul, ne place sa vedem inima noastra buna, atunci cand ea este plina de pacate si faradelegi. Sa fim veghetori in privinta aceasta. Astazi daca auziti glasul lui Dumnezeu, nu va impietriti inima, ci dati ascultare glasului lui Dumnezeu, ca sa aveti aceasta trasatura a copiilor Lui, ca ei asculta glasul Domnului Hristos.
    O alta trasatura este ca Domnul Hristos cunoaste pe ai Lui. Ei se stiu cunoscuti de Domnul Hristos si in aceasta este feicirea lor. Ei nu se ascund de fata Domnului Hristos. Ei nu se ascund de Dumnezeu, asa cum fac oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeul viu si adevarat, care fug departe de fata Lui, crezand ca nu vor da niciodata socoteala de ceea ce fac. Ei sunt bucurosi ca se stiu cunoscuti de Domnul Hristos.
    Da, Domnul Hristos cunoaste inimile noastre mult mai bine decat le cunoastem noi. Cand vine Natanael la Domnul Hristos, ii spune: “Iata un israelit in care nu este viclesug. – De unde ma cunosti? – Inainte de a te chema Filip la Mine, te-am vazut sub smochin. Se mira Natanael: Cum, atunci cand eu m-am dus sa ma rog, sa vad daca El este Mesia, in locul acela ascuns, m-a vazut! Atunci cu adevarat Tu este Fiul lui Dumnezeu!
    De alta parte, Petru este adus de Andrei la Domnul Isus. Domnul Isus ii spune: Tu esti Simon, fiul lui Iona. De acum incolo te vei chema Chifa, adica Petru. Domnul Isus l-a cunoscut.
    Iata, niste prieteni cumsecade vor sa faca bine prietenului lor bolnav si nascocesc un mijloc minunat, pentru ca nu se putea patrunde altfel la Domnul Hristos. Incredintati ca numai Domnul Hristos il poate face bine, il  coboara in fata Lui, pe deasupra acoperisului casei. Domnul Isus ii da ceea ce trebuia sa ii dea, adica iertarea pacatelor. Dar in acelasi timp carturarii care erau acolo, fara sa-si exprime gandurile lor, nutreau ganduri vrajmase Domnului Hristos. Deodata Domnul Hristos le spune: “Pentru ce cartiti in inimile voastre?” Si s-au vazut dati de gol.
    Ei bine, Domnul Hristos cunoaste inimile oamenilor. Iata, de pilda, pe Petru. In clipa grozava, cand din neveghere tagaduieste pe Domnul Hristos si spune: “Nu-L cunosc!”, dupa ce isi da seama ce a facut, cand a intalnit privirea Domnului Hristos, numai atat i-a fost de ajuns; deodata s-a trezit: ce-am facut! S-a dus totul, nu mai sunt piatra (Petru), nu mai ma primeste! Si are dreptate. Eu sa-L tagaduiesc pe Domnul Hristos? Si in aceasta stare de chin va puteti inchipui ce a fost in Petru. Cand a intalnit aceasta privire a Domnului Hristos, Petru a iesit afara si a plans cu amar. Este o situatie grea pentru Petru. In plansul lui se arata toata durerea lui de a fi nefolositor pentru Domnul Hristos, pe care L-a tagaduit in halul acesta.
     Dar Domnul Isus il cunoaste, stia ca Îl tagaduise, este adevarat, dar stie ca totusi Petru Il iubeste. Si cand inviaza, gandul Domnului Hristos se duce intr-adevar la ucenici: “Duceti-va si spuneti ucenicilor Mei si lui Petru, ca am inviat.” A avut o grija deosebita pentru Petru. Cand a auzit Petru ca asa a spus Domnul Hristos, parca, in sfarsit, a inceput sa se mai faca lumina in sufletul lui. Cum, Se gandeste la mine! El stie ca Îl iubesc. Daca El mi-a trimis aceasta veste, inseamna ca stie ca Îl iubesc. Am pacatuit greu, dar Îl iubesc. Iar cand Domnul Hristos vine pe malul lacului si, plimbandu-Se, il intreaba prieteneste si bland, cum numai El poate sa intrebe: “Simone, Ma iubesti?” de trei ori repeta aceasta intrebare si Petru, coplesit de dragostea care i se arata, spune: “Doamne, Tu toate le stii,” cu alte cuvinte, ma cunosti ca Te iubesc. 
    Iata de ce Domnul Hristos este numit in Cuvantul lui Dumnezeu Mare Preot care are mila de noi. Nu acopera pacatele noastre. Pacatul ramane pacat, de oricine este savarsit. Domnul Hristos nu nesocoteste pacatul. Insa El ne cunaste slabiciunile, cunoaste imprejurarile care ne-au dus la pacat, cunoaste totul  Cutare mama a batut pe nedrept un baiat. A facut un pacat, este adevarat, dar Domnul Hristos stie ce larma, ce zgomot este in casa ei din pricina copiilor multi si, in afara de aceasta, mai stie ca mama n-a mai dormit de cateva nopti din pricina micutului care plange mereu, din cauza durerii de masele. Domnul Hristos ne cunoaste imprejurarile noastre, ne cunoaste asa de bine! De aceea ne poate veni in ajutor, pentru ca ne cunoaste.
    Fiindca ne stim cunoscuti de Domnul Hristos, fiind cunoscute toate imprejurarile noastre, din pricina aceasta suntem fericiti in Domnul Hristos. El ne cunoaste pe toti, credinciosi sau necredinciosi. Daca cei necredinciosi ar sti cum le cunoaste Domnul Hristos trecutul, prezentul si viitorul lor, cum n-ar mai sta nepasatori fata de El si s-ar lasa biruiti de acest ochi care patrunde prin cele mai mari ascunzisuri si vede toate: este ochiul Domnului Hristos. Daca am sti noi adevarul acesta ca suntem cunoascuti, ce bine ne-ar face lucrul acesta! Altul ar fi drumul vietii noastre, am da dreptate Domnului Hristos si am trece de partea Lui.
    Si iata, ultimul semn al oilor Domnului Hristos este acesta: “ele vin dupa Mine,” adica ucenicii urmeaza pe Domnul Hristos. Ce inseamna asta? Ca ucenicul adevarat al Domnului Hristos n-o ia nici inainte, nici nu ramane in urma. Avram a luat-o inainte, socotind ca poate sa-L ajute pe Dumnezeu. Uneori socotim ca ceasul lui Dumnezeu merge putin cam in urma si ca noi suntem ceva mai intelepti ca Dumnezeu. Cand vine femeia canaaneanca la Domnul Hristos, El o respinge. Atunci ucenicii se cred mai intelepti ca El si intervin pentru femeie. “Striga dupa Tine; fa-i binele asta.” Iar Domnul Isus este silit sa le spuna adevarul: “Nu stiti ce Eu sunt trimis la oile pierdute ale casei lui Israel?” Cum vreti voi sa ies din Cuvantul lui Dumnezeu? Eu nu fac nimic de la Mine, vorbesc ce-Mi da Tatal.
    Da, credem ca noi suntem mai intelepti!  Spune Cuvantul lui Dumnezeu intr-un fel, dar lasi deoparte ce spune. Auzi de la un frate: Mai frate, nu spune asa Cuvantul? – Ei, spune, nu spune Cuvantul asa, e practic ce fac eu. A luat-o fratele inaintea Cuvantului lui Dumnezeu.
    Dar ucenicul nu ramane nici in urma, sa i se para ca pasii pe care ii face Domnul Hristos sunt prea mari, ca cerintele Lui sunt prea mari.
    “Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant.” Pasi mari face Domnul Hristos intr-adevar. El a purtat pacatele noastre in trupul Lui pe lemn. Si-a dat viata pentru noi, de aceea cere mult. Avem sa luam ce ne cere El, sa intram in faptele pe care El ni le-a pregatit mai dinainte. Nu este motiv sa ramanem in urma, din pricina ca Domnul Hristos ne cere sa mergem pas la pas cu El. Oile Lui Il urmeaza in orice imprejurare.
    Daca ati sti ce simplu se rezolva nenumaratele probleme pe care le aduce viata, daca am avea aceasta lozinca: Doamne, ce vrei Tu sa fac? Daca ati sti cum se rezolva si asa numitele lucruri nevinovate sau indoieli care ar veni! Are voie un credincios sa bea, sa danseze, sa fumeze? Daca ati sti cum se rezolva toate acestea!
    Ori de cate ori ni se pun astfel de intrebari, imi vine in minte cazul lui Naaman. Dupa ce s-a trezit la viata si lepra lui pierise, el a inteles ca nu Elisei a facut lucrul acesta si nici apele Iordanului, ci puterea lui Dumnezeu s-a aratat. Cand a inteles el ca are a face cu Dumnezeul viu si adevarat, altul a fost drumul pe care a apucat, drumul credintei in Dumnezeul adevarat. Dar el are o nedumerire: Rogu-te, eu sunt general. Cand merge stapanul meu la temple idolesti, ma ia si pe mine. Ce sa fac? Daca noi am fi fost in locul prorocului, ce plini de sfaturi am fi fost: Naaman, sa stii ca daca te duci acolo, s-a ispravit cu tine! Naaman, trebuie sa te duci acolo sa marturisesti pe Dumnezeul viu si adevarat! Dar ce frumos ii raspunde prorocul: “Mergi in pace!” Cu alte cuvinte, Dumnezeu care te-a vindecat, caruia te-ai hotarat sa-I slujesti, El te va lumina in toate privintele.
    Sa urmam pe Domnul Hristos pas la pas, sa n-o luam nici mai inainte, nici sa ramanem in ruma, si vom avea dezlegare pentru orice imprejurare, oricat de grea ar fi, pentru orice intrebare, oricat de grea ar fi. Avem dezlegare, cu o singura conditie: sa urmam pe Domnul Hristos. Avem noi aceasta trasatura a copiilor lui Dumnezeu?
    Am incercat in seara aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa vedem care este trasatura de capetenie a oamenilor acestora care pareau ca slujesc lui Dumnezeu si care totusi tagaduiau lucrarile lui Dumnezeu, nu vdeau puterea lui Dumnezeu: necredinta era trasatura lor de capetenie. Si ati vazut, de alta parte, care sunt trasaturile de capetenie ale oilor Domnului Hristos, ale celor credinciosi: ei cred, ei asculta glasul lui Dumnezeu, ei sunt cunoscuti de Dumnezeu si ei urmeaza pe Domnul Hristos.
    Si acum eu intreb: Din care ceata sunteti, din ceata oamenilor evlaviosi care merg la templu, dar care nu vad lucrarea lui Dumnezeu infaptuita prin Domnul Hristos, prin jertfa Lui de pe Golgota? Daca suntem in aceasta situatie, este trist lucru. Mai trist insa este sa ramanem in aceasta situatie. Este vremea, in urma celor auzite, sa ne trezim din aceasta stare. Daca este cineva in starea aceasta, sa stie macar atat: este o stare primejdioasa, duce la moarte si inca moarte vesnica. Primiti-L acum pe Domnul Hristos. El va cheama sa treceti in ceata oilor Sale. El va da credinta, El va da o ureche ascultatoare de glasul Lui, El va da inima Lui, El va face sa mergeti alaturi de El.
    Credeti in jertfa Domnului Hristos si aveti pacatele iertate, ca sa traiti aici in lume cum a trait Hristos, spre slava lui Dumnezeu si spre fericirea dumneavoastra.
                                           Gheorghe Cornilescu
                                            25 septembrie 1958
Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile fr. Gheorghe Cornilescu !15918_996289093720440_2479486279249126667_n1655774_835028669892544_6812344486203524506_o

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: