Archive for the ‘BOOKS’ Category

I am thankful

I just want you all to know – I am thankful.

Every day, I write stories that usually convey:

I am annoyed one way or another, yet seeking more.
I am discouraged by people, circumstances or problems and attempting to see things through new light.
I am thrown off, but working my way back to God.
Many days, I’ve used this blog as a counseling session. I like it this way: I come with issues – God comes with strength. I come weak – the Lord comes strong enough to change me. I come needy, He comes increasingly ready to feed me.

This is our power, coming weak. This is our life change, coming needy. This is our faith, being reliant.

God answers this approach.

But, I don’t want you to ever think, not for a moment, that I am not entirely thankful. You see, my posture of leaning on Him, almost always, helps me discover how He holds me up. It reminds me that, every time, He is faithful. It helps me see that through every bump in the road, He’s the shocks softening the jolting impact of life. He smooths my ride.

I call. He answers as I keep seeking.
I cry. He catches my tears when I focus my mind on Him.
I am in pain. He understands and draws near as I pursue his Word.
I need. As I wait (which sometimes feels like forever), He faithfully and, in His timing, rushes in.

He’ll do the same for you.

What kind of grief do you need to lean up against Him to know he is strong enough to hold it?

The counselor waits.

Surely he will save you
from the fowler’s snare
and from the deadly pestilence.
He will cover you with His feathers,
and under His wings you will find refuge;
his faithfulness will be your shield and rampart.

Ps. 91:3-4

Maybe, like me, you’ll come out from an eating disorder, depression, financial trials, huge health issues or relational problems, thankful, in awe, and amazed at what he just saved you from – if you’ll just turn in.

Before you know it, He’ll work: soften your edges, sand off your rough spots, make space for his movement. Love and peace will come busting into your heart.

I’ve found this, after day-in-and-day-out writing on this blog…

I see God’s Goodness in the land of my living grief, fear and guilt – when I run after it – hard.

What all seemed impossible, turned possible. We have the ability to reach God’s transcendent, His abundance. He loves us.

All this is the source of thanksgiving. As God enters the nitty gritty, the down and dirty of your life, you can’t help but lift your arms, lift your voice and give a good shout out to his character.

Today, I am thankful. What might you need to offer to God, knowing that soon enough, by faith, you’ll be giving thanks to God?

Balarie Kelly’s new book, Fear Fighting: Awakening Courage to Overcome Your Fears has been called “A must read,” “Breathtakingly honest” and a “Great Toolbox to Overcome Fear.” Read it today.

Discover how to flee from fear and fly in faith through 4 Days to Fearless Challenge.




Read Full Post »

Read Full Post »


October 31, 2017, marks the 500th anniversary of the beginning of the Protestant Reformation, and because I’m all theme-y and whatnot, I’m in the midst of a fantastic book called Reformation Women by Rebecca VanDoodewaard who I dearly wish were on social media so I could shamelessly fangirl her and make a general nuisance of myself by asking too many questions. Normally, I would actually finish a book before slobberingly commending it to you, but in case you like being all theme-y and whatnot too, and because time is of the essence, I’m throwing caution to the wind and telling you:

Get this book. Now. You’re welcome.

Normally, when we read about the Reformation, we’re reading about great preachers and leaders like Luther, Calvin, Zwingli, and Hus, but preaching was not the only work of the Reformation. And that’s one of the things that has captivated me about Rebecca’s book. All of the women included therein were strikingly courageous, tireless laborers, who contributed greatly  to the success of the Reformation, and they did it all while coloring inside the lines of biblical womanhood – doing vital work godly women are uniquely equipped by Christ to do. They opened their homes as a refuge to scores of Protestants (often including those aforementioned notable preachers and other integral leaders) fleeing for their lives from Catholic marauders. They set up prison ministries and fed and clothed the poor. They nursed their communities through the Plague. Those who were queens and princesses used their power to protect Reformers and change persecutory laws. Those who were married to pastors and leaders helped in their ministries and edited their books and papers. And they wrote. Poetry. Position papers. Booklets. Letters. What a happy discovery (for me, anyway) to find sisters of the quill from so long ago.

But these great ladies were not our only foremothers in the faith. For as long as God’s people have been God’s people, God’s people have rebelled and needed to be reformed. In fact, that’s the entire, overarching theme of the Old Testament- the need for Israel to reform from its idolatry. And all along the way we see faithful women like Deborah, Jael, Esther, Jehosheba, Jedidah, Huldah, Samson’s mother, and others willing to buck the trend of sin and rebellion and point the way back to God and holy living by their deeds and the example of their lives.

The New Testament gives us extraordinary examples such as the women who ministered to Jesus during His earthly ministry, stood by Him at the cross, and were the first ones at His tomb. Priscilla, Lydia, Dorcas, Eunice, Lois, Phoebe and other believing women soon followed, all lending their aid in their own unique ways to reforming dead, legalistic Judaism into biblical Christianity.

All of these great women of God, serving Him through thousands of years as only godly women can, laying the foundation with their blood, sweat, and tears, for the church we know today.

But have we “arrived”? Is the need for women to work for reform in the church a fast fading dot in the rear-view mirror of modern day evangelicalism? Judging from the articles I read and the e-mails I receive about the problems in the church, the answer to that question would be a big, fat “no.”

Perhaps armies of the Catholic “church” no longer hunt down fleeing Protestants. And, maybe Nero isn’t using Christians as torches for his garden parties any more (although there are certainly areas of the world where our brothers and sisters in Christ face similar threats every day). But the stealth, guerrilla warfare Satan has been waging against the Western church in recent decades might be even more damaging. Certainly, it’s more diffuse and wider spread. Instead of raping the bride of Christ, Satan has chosen instead to seduce her. Why forge an enemy when you can woo a lover?

False teachers. Word of Faith heresy. The New Apostolic Reformation. Abuse in the church. Biblical illiteracy. “Lone Ranger” Christians. Idolatry. Irreverence in the sanctuary.

For doctrinally sound Christians, it’s like being in that giant trash-masher with Luke, Leia, Han, and Chewie – surrounded by slime and garbage on all sides with the walls closing in, and, seemingly, no way out.

It is easy to see why the heart of the Protestant Reformation was Semper Reformanda– “always reforming.” The work of fighting for sound doctrine, biblical worship, and pure hearts and hands never, never, never ends.

So what does it look like to be a woman of the modern day Reformation? What can we church ladies do to help turn the tide of apostasy in Christendom? Permit me to nail eight theses to the door of your church.

Realize You Can’t Change the World

None of the women named earlier in this article changed the world or the entire church. Not a single one of them. In fact some of them brought about great changes in their locales that were overturned in the years after their deaths.

The problems facing the church today are overwhelming. You’re one person. You can’t fix everything (and God doesn’t expect you to). Maybe you can’t even fix everything in your own church. But what you can do is determine to be faithful to Christ and His Word in your sphere of influence. Bloom where you’re planted. “Brighten the corner where you are“, as the old gospel song says. You can’t do everything, but what’s something you can do?

Color Inside the Lines

One of the major problems plaguing the church today is Christian women who rebel against God’s word by stepping outside the boundaries God has drawn for women in the family and the church. Don’t shoot yourself in the foot by following suit in your zeal to reform. There’s plenty of work to be done by godly women – work that we’re better equipped for than men – without violating Scripture.

Mind Your Demeanor

No, we shouldn’t be wishy washy milksops or mealy-mouthed shrinking violets. But we also shouldn’t be loud-mouthed harpies, brashly marching into hell with a water pistol (just trust my own failures on this one). We need to be velvet-covered bricks: soft on the outside, firm on the inside. We should attain to all the Christlike virtues of demeanor: patience, kindness, compassion, mercy, and grace mingled with an unyielding stand on Scripture and an uncompromising commitment to Christ. For some of us, the former comes easier. For some of us, the latter. But we must seek that godly balance as we go about the work of the Kingdom.

Serve the Local Church

If you have rejected the mere idea of local church membership and think you’re going to bring about change from the outside as an unchurched (or functionally unchurched) writer, speaker, or Christian celebrity, you’re part of the problem, not part of the solution. The church is God’s plan for Christianity, not evangelical gurus. Do whatever you have to do to find a doctrinally sound one, join it, and get to work serving.


When it comes to the church, fixing what’s broken doesn’t rest on your shoulders. Spiritual problems require spiritual solutions, and only God can bring those about. You can defend Scripture til you’re blue in the face or explain all day long why someone is a false teacher, but only God can lift the veil and enlighten the eyes of the heart. Be faithful in your efforts, but be more faithful in prayer. Like the persistent widow, grab hold of the Lord on behalf of the church and don’t let go.

Teach Other Women

In my experience, the number one way false doctrine enters the church is through women’s ministry and women’s “Bible” study. You want to work for reform in the church? Work on reforming your church’s women’s ministry. Explain to your sisters why that divangelista is a false teacher. Request Bible study classes that study the actual Bible. Volunteer to organize the next women’s conference or retreat and schedule doctrinally sound speakers. Teach a women’s or girls’ Sunday School class. Transform the church by transforming the hearts and minds of women.


The book of Exodus tells the story of Israel’s battle with Amalek. When Moses held up his arms, Israel prevailed. When he let down his arms, Amalek prevailed. Eventually, Aaron and Hur came alongside Moses and held up his arms for him so that Israel could win the battle. Who was more important to Israel’s victory in this story- Moses or Aaron and Hur? If you answered “both,” you’re correct. Israel couldn’t have won without Moses holding up his hands, but Moses couldn’t have held up his hands without Aaron and Hur. Most of the women of the Old Testament, New Testament, and Protestant Reformation who effected godly change among God’s people were not Moseses. They were Aarons and Hurs. What can you do to hold up the arms of your pastor, your elders, your husband, your church?


Make sure you know your Bible backwards, forwards, and upside down in context. Know right from wrong, the biblical from the unbiblical. Learn what God’s word says, and stand. Don’t back down. Do it with a godly demeanor, but do it. Refusing to budge from the truth of Scripture might cost you your “church”. It might cost you your family and friends. It might cost you your job, your reputation, and your finances (as we’ve seen in recent years with Christians in the business world who have refused to cave to the homosexual agenda). But as our brothers and sisters who went to the fiery stake, the dank prison cell, and the gallows would tell you, fidelity to God’s Word is worth it. Loyalty to Christ is worth anything it might cost you. Stand.

Whether your women’s ministry is using a book by a false teacher, there’s a faction of backbiters in the church that needs to be quelled, or your pastor is overwhelmed and needs some help, there’s something in your church that you can pray about, help with, or work on to help it move toward spiritual health. The church needs discerning, biblically knowledgeable, mature Christian women to step up and fight ungodliness whenever and wherever we’re able. Will you be a courageous laborer in the modern day Reformation?


Read Full Post »



Miercuri, 1 August 2018

Au pus chivotul lui Dumnezeu pe un car nou și l-au scos din

casa lui Abinadab, care era pe deal. Și Uza și Ahio, fiii lui

 Abinadab, conduceau carul cel nou.2 Samuel 6.3

Aceasta a fost greșeala lor. Instrucțiunile divine erau clare: chivotul Dumnezeului viu trebuia cărat pe umerii oamenilor vii. Dacă toate aceste instrucțiuni ar fi fost urmate, nu ar mai fi existat boi care să se împiedice, nici pericolul ca eventual să cadă chivotul, iar Uza nu și-ar mai fi întins mâna pentru a-l sprijini. Această spărtură făcută de Dumnezeu a avut rolul de a le îndrepta gândurile către ascultarea simplă și absolută față de instrucțiunile atât de limpezi aflate în codul levitic. Aceste instrucțiuni nu puteau fi încălcate fără ca acest lucru să nu fie un afront adus lui Dumnezeu. Deși Uza a avut intenții bune, și-a pierdut viața din cauza neascultării sale și a lui David de poruncile lui Dumnezeu cu privire la transportarea chivotului.

Și nouă ne place să folosim care noi pentru Dumnezeu. Adesea ne construim un car nou al hotărârilor bune, pe care așezăm chivotul lui Dumnezeu. Dorim să fim diferiți și credem că Domnul Se va lăsa purtat pe aceste hotărâri. Totuși nu durează mult până când boii se împiedică și până când Uza este lovit cu moartea.

Dumnezeu nu dorește care noi, ci umerii oamenilor consacrați. Trebuie să trăim pentru El, predându-ne pe noi înșine în slujba Lui; nu conducând noi chivotul, ci noi fiind cei conduși; nu impunându-I Domnului gândurile noastre, ci fiind gata să ne supunem pe deplin Lui. Dacă Îl vom asculta și, prin ascultare, vom descoperi felul în care ne putem apropia de El și în care Îl putem sluji, atunci puterea care altfel este cea care distruge va deveni instrumentul credinței noastre și vom putea face lucruri mari pentru Dumnezeu. DOMNUL ESTE APROAPE AUGUST 2018                            F B Meyer


 Volumul V-Jean Koechlin



Galateni 3.1-14

            Planul general al epistolei se poate schiţa astfel: capito­lele 1 şi 2: Mărturia personală a apostolului; capitolele 3 şi 4: Doctrina mântuirii prin credinţă; capitolele 5 şi 6: Viaţa practică a celui răscumpărat sub har.

            Inima lui Pavel era încurcată: zelul său pentru adevăr se dublase de toată dragostea pentru sărmanii galateni. Ce duh de rătăcire i-a putut încânta până într-acolo încât să uite de harul lui Dumnezeu? Şi ce mulţi creştini li se aseamănă! Le-a fost zugrăvit Hristos răstignit (v. 1). Au crezut în El şi au pri­mitprin Duhul Sfânt siguranţa mântuirii. Insă nu au avut în­credere în El pentru a le conduce viaţa creştină. După ce au început prin Duhul, au continuat prin carne (v. 3). Sau credeţi că, după ce ne-a îndreptăţit, Dumnezeu poate conta pe noi pentru „a-Şi încheia lucrarea”? Nu, iar din acest motiv, ace­eaşi credinţă care ne mântuieşte este şi cea de care avem ne­voie pentru a trăi (v. 11). Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, în schimb, nu poate să ne aducă decât moartea şi blestemul, pentru că am fi incapabili să o împlinim. A trebuit ca, în locul nostru, Hristos să poarte acest blestem. Pentru a ne răscum­păra, El a plătit preţul în întregime. A purtat blestemul legii când a luat la cruce locul pe care-l meritam eu. Binecuvântat fie El în veci! SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI VOLUMUL 5 AUGUST


Coordonatori Bob & Debby Gass



„Cine își face mulți prieteni… dar este un prieten care ține

mai mult la tine decât un frate”.(Proverbe 18:24)

Pentru a avea un prieten bun, trebuie să încerci tu să fii mai întâi un prieten bun. Un poet anonim a scris: „Am plecat să-mi caut un prieten, dar nu am găsit; am plecat să fiu un prieten și am găsit prieteni peste tot.” Prietenia nu cere să ai o personalitate dinamică. Chiar și cei mai timizi, mai tăcuți și mai rezervați pot învăța să fie prietenoși. E aproape imposibil să nu ai nici un prieten dacă tu însuți ești prietenos. Desigur și opusul este adevărat. Psihologii au cerut unui grup de studenți să noteze inițialele persoanelor pe care le displac cel mai mult. Unii s-au gândit la o singură persoană, în timp ce alții au notat nu mai puțin de paisprezece. Însă un fapt interesant care a ieșit la iveală, în urma acestui studiu, a fost că cei ce displăceau cel mai mare număr de persoane au fost ei înșiși displăcuți cel mai mult. Vei descoperi că, cu cât esti mai plăcut, cu atât mai ușor va fi să-ți placă de alții și vei fi la rândul tău plăcut de ei. Așadar, iată cinci modalități de a-ți face prieteni: 1) Păstrează contactul vizual, când vorbești cu cineva, privește-l în ochi. 2) Zâmbește! E nevoie de șaptezeci și doi de mușchi ca să te încrunți și numai de paisprezece ca să zâmbești – iar zâmbetul încălzește inimile și încurajează conversația. 3) Spune-le oamenilor pe nume. Străinii sunt doar atât, necunoscuți , dar prietenii se bucură să te audă că le rostești numele. 4) Vorbește cu alții despre subiectul lor preferat și despre ei. 5) Găsește ocazii sâ încurajezi, să faci complimente sau să-ți arăți bunătatea. Când găsești o persoană cu aceste cinci trăsături, ai găsit de fapt pe cineva care are reputația de a fi prietenos.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTAZI-AUGUST 2018



Miercuri, 1 August 2018

„Lumina este semănată pentru cel neprihănit și bucuria,

pentru cei cu inima curată.“Psalmul 97.11

Bucuria frumuseţii

Cândva, o tânără a avut o convorbire cu marele pictor satiric englez William Hogarth (1697-1764). Ea și-a exprimat dorința de a învăța să deseneze caricaturi. Însă maestrul i-a spus: „Vai, tânără doamnă, acesta nu este un talent de invidiat! Ascultă sfatul meu și nu desena niciodată caricaturi! Eu, tot desenând caricaturi, am pierdut bucuria frumuseții  și  nu  mai  văd  niciodată  o  față  frumoasă,  ci numai una denaturată. Eu nu am niciodată satisfacția de a privi fața de om ca fiind divină!“

Mântuitorul ne-a spus că sunt oameni fățarnici care văd mereu paiul din ochiul fratelui lor, pe când ei au o bârnă în ochi. Astfel de oameni caricaturizează realitatea. Ei au mereu un deget acuzator îndreptat spre alții. Dacă fiecare l-ar vedea pe aproapele cum se vede pe sine, nu ar mai fi vrăjmășii. Din fire suntem gata întotdeauna să ne învinuim unii pe alții, dar, când este vorba să îndreptăm un lucru, suntem mereu zăbavnici. Pe deasupra, numim această atitudine: spirit critic.

Să ne smerim cu căință în fața lui Dumnezeu, cerând să ne dea lumina dreptății Sale și o inimă curată prin credința în  Mântuitorul!  Deși  nu  putem  înțelege  niciodată  adâncimile tainice ale suferințelor lui Hristos, ar trebui cel puțin să căutăm să medităm mai des la crucea și la suferința Sa, și astfel să avem o înțelegere mult mai adâncă a grozăviei păcatului înaintea ochilor lui Dumnezeu. SĂMÂNŢA BUNĂ-AUGUST 2018   





Read Full Post »


Being Human Beings
November 25, 2017
Read: 1 Peter 2:11–17; 3:8–9
Bible in a Year: Ezekiel 24–26; 1 Peter 2
All of you, be like-minded, be sympathetic, love one another, be compassionate and humble.—1 Peter 3:8
When asked to define his role in a community that was sometimes uncooperative with law enforcement, a sheriff didn’t flash his badge or respond with the rank of his office. Rather he offered, “We are human beings who work with human beings in crisis.”
His humility—his stated equality with his fellow human beings—reminds me of Peter’s words when writing to first-century Christians suffering under Roman persecution. Peter directs: “All of you, be like-minded, be sympathetic, love one another, be compassionate and humble” (1 Peter 3:8). Perhaps Peter was saying that the best response to humans in crisis is to be human, to be aware that we are all the same. After all, isn’t that what God Himself did when He sent His Son—became human in order to help us? (Phil. 2:7).
Gazing only at the core of our fallen hearts, it’s tempting to disdain our human status. But what if we consider our humanness to be part of our offering in our world? Jesus teaches us how to live fully human, as servants recognizing we are all the same. “Human” is how God made us, created in His image and redeemed by His unconditional love.
Today we’re sure to encounter folks in various struggles. Imagine the difference we might make when we respond humbly—as fellow humans who work together with other humans in crisis. —Elisa Morgan
Father, help us to be humble as we respond to one another, human being to human being.
Humility is the result of knowing God and knowing yourself.
INSIGHT: Have you noticed that when people receive a great honor for their accomplishments they often acknowledge their humble roots? Even legendary athletes admit that they were just an everyday kid from somewhere—just like us.
Peter sees how important it is for those who know they are God’s representatives to remember who they were. In recognizing their high honor (1 Peter 2:9), Peter urges followers of Christ to remember that once they had no sense of belonging to God; once they had not received mercy (2:10). Later in the same letter he reminds those who are leaders among the Lord’s people to recognize their own accountability to God and not to lord it over those entrusted to their care (5:3).
At best we are all common folks from somewhere who have been called to love others as God has loved us.
For further study see the Discovery Series booklet The Mind of Christ at discoveryseries.org/q0209. Mart DeHaan
Share your thoughts on today’s devotional on Facebook or odb.org.

The Bible says that Christians are to be different—to positively influence the world rather than conform to it. Author Bill Crowder helps you to gain a better understanding of how you can reflect the attitude of Christ in your life. Discover how to refresh your thoughts with wisdom and season your words with grace. Experience the difference in what you’re thinking, when you develop the mind of Christ.DOWNLOAD HERE

Read Full Post »

Princess of the Reformation: Jeanne D’Albret. New Release! Book trailer

Published on Sep 20, 2017

Read Full Post »




1. Mântuirea fiecărui păcătos este rezultatul harului, al îndurării lui Dumnezeu, nu al eforturilor religioase ale omului.

2. Mântuirea se capătă prin credință, în urma pocăinței sincere înaintea lui Dumnezeu și a credinței în sacrificiul Fiului Său.

3. Cel care se pocăiește și crede în harul mântuirii venit prin crucea lui Hristos, devine o făptură nouă, în urma unei nașteri din nou.

4. Niciunui om Domnul nu i-a cerut ”să-L primească”, sau ”să-L accepte”, ci să se pocăiască și să vină după El, purtându-Și crucea în fiecare zi.

5. Pocăința adevărată continuă să-și facă lucrarea în viața credinciosului, care trebuie să aducă la lumină orice păcat ascuns, prin mărturisire înaintea lui Dumnezeu.

6. Sfințirea vieții este un proces care trebuie continuat până la prezentarea sufletului înaintea lui Dumnezeu; aceasta înseamnă ”a duce mântuirea până la capăt cu frică și cutremur”.

7. Creștinii nu trebuie să se bazeze pe propriile fapte sau pe puterea lor de a duce o viață sfântă, ci pe îndurarea lui Dumnezeu și pe puterea Duhului Său.

8. Mântuirea nu se obține prin fapte bune, dar are drept urmare umblarea în faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu.

9. Creștinul adevărat este un ucenic al Domnului, de la care învață necurmat și pe care Îl urmează fără încetare cu scopul de a deveni tot mai asemănător Lui.



10. Iertarea se capătă doar pe pământ, prin îndurarea lui Dumnezeu; prin urmare  nu se mai poate face nimic pentru a schimba starea spirituală a celor care au murit.

11. Iertarea o dă doar Dumnezeu, prin Hristos, deci nici un om nu poate să-și aroge acest drept divin.

12. Nimeni nu poate dezlega păcatele unui om la moartea sa, nici măcar reprezentanții unei anumite clasă de slujitori religioși, considerați mijlocitori între oameni și Dumnezeu.

13. Sufletul după moarte nu are de trecut niște vămi ale văzduhului, pentru a ajunge în prezența lui Dumnezeu. De aceea, este inutil să se încerce ajutarea lui după ce a trecut în veșnicie.

14. Milosteniile și faptele bune făcute pentru a ajuta sufletul unui om după moarte sunt reminiscențe ale unor obiceiuri păgâne și n-au nicio legătură cu creștinismul pe care l-a predicat Domnul și apostolii Săi.

15. Sfinții (incluzând-o și pe Maria, maica Domnului) nu pot mijloci pentru mântuirea oamenilor și nu-i pot ajuta în niciun fel.

16. Închinarea la relicve sau la moaștele sfinților ține mai mult de ocultism decât de creștinismul Sfintelor Scripturi.



 17. Duhul lui Dumnezeu dă putere celui regenerat prin har de a duce o viață sfântă în mijlocul unei lumi păcătoase.

18. Duhul Sfânt pecetluiește pe cel credincios, îl botează și îl umple cu prezența Sa binecuvântată.

19. Botezul cu Duhul Sfânt nu este un rezultat al eforturilor omenești, ci un act de îndurare al lui Dumnezeu prin care răspunde celui ce-L cere cu stăruință.

20. Creștinii care au fost botezați cu Duhul Sfânt nu sunt superiorii celorlalți, de aceea trebuie să rămână smeriți și să caute umplerea continuă cu Duhul.



21. Succesiunea apostolică nu are fundament în Sfintele Scripturi, ci în tradiția religioasă.

22. Adevărații slujitori ai Domnului nu prestează servicii religioase contra unor sume de bani.

23Preoția Noului Testament nu este doar apanajul unei caste superioare, ci ea fost încredințată de Domnul tuturor creștinilor, care aduc jertfe duhovnicești pentru Dumnezeu.

24Duhul Sfânt alege oameni chemându-i la slujire pentru zidirea Trupului lui Hristos și înzestrându-i cu darurile Sale.

25A fi păstor sufletesc nu este o funcție, nici un titlu religios, ci o slujbă duhovnicească primită odată cu un dar al Duhului Sfânt, făcut după voia Sa.

26. Numai Duhul lui Dumnezeu rânduiește slujbele în Biserică, nu oamenii. Ei doar trebuie să recunoască lucrarea Duhului, nu să-și dea învățători după poftele lor.

27. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie pildă turmei, printr-o viață de sfințenie practică și dedicare lui Dumnezeu.

28. Slujbele duhovnicești nu pot fi vândute, nici transmise de la o generație la alta după bunul plac al conducătorilor religioși.

29. Adevărații slujitorii ai lui Hristos se pregătesc pe câmpul Evangheliei și în școala ascultării de El, nu în seminarii teologice.

30. Nu oricine se numește pe sine om inspirat de Dumnezeu trebuie ascultat, ci orice ”proroc” trebuie probat înainte de a fi crezut.


31. Avariția este incompatibilă cu creștinismul, cu atât mai mult cu un slujitor al Domnului, care a poruncit ca acel care are două haine să dea și celui ce n-are niciuna.

32. Creștinismul nu este o religie a prosperității, ci a purtării crucii în fiecare zi pentru Hristos.

33. Hristos nu ne-a făgăduit că vom fi mari în lumea aceasta, ci doar că vom sta cu El pe scaunul Său de domnie, la venirea Împărăției Sale.

34. Creștinul adevărat este un om care se gândește la lucrurile de sus, acolo unde se află comoara sa – Hristos Domnul.

35. De aceea, nicio mișcare creștină n-ar trebui să-și extindă puterea pe pământ, ci să vestească Evanghelia, pentru a-i îndrepta pe cât mai mulți spre ceruri.

36. Creștinii trebuie să dovedească moderație/cumpătare în toate aspectele vieții, dar să-L iubească pe Dumnezeu fără limite și condiții.

37. Vestimentația și posesiunile noastre trebuie să dea dovadă că suntem ucenicii Celui care n-a avut în lumea aceasta nimic mai mult decât haina de pe El și a vestit celor săraci Evanghelia.


38. Clădirile bisericești somptuoase și luxul sunt incompatibile cu învățătura creștină.

39. Slujbele religioase rigide și programele culturale bisericești nu au nimic în comun cu închinarea în duh și în adevăr.

40. Repetarea unor cuvinte în rugăciune și unor rugăciuni memorate contrazice învățătura Domnului nostru.

41. Botezul și Cina Domnului nu sunt sacramente administrate de slujitori profesioniști, ci parte naturală a vieții Bisericii, care se supune poruncilor Domnului ei.

42. În lumea noastră Domnul are o singură Biserică, pe care o sfințește și o pregătește pentru ziua nunții Sale – Unitatea Bisericii o face Duhul lui Dumnezeu, nu ecumenismul oamenilor.

43. Organizațiile omenești și instituțiile religioase n-au niciun fel de sprijin în Scripturi.

44Domnul este singurul Stăpân al Bisericii, nu un om sau o grupare elitistă de oameni.

45. Orice structură ierarhică se opune învățăturii lui Hristos și a apostolilor Săi.

46. Biserica creștină se supune doar capului ei, Hristos Domnul, și ascultă de legile civile numai în măsura în care acestea nu contravin Scripturilor.

47. Biserica nu trebuie să fie nici finanțată, nici subordonată statului, ci doar să ajute autoritățile civile să împlinească voia lui Dumnezeu, acordându-le tot sprijinul pentru aceasta.

48. Slujba principală a Bisericii este să fie ”lumina lumii” prin vestirea Evangheliei încredințată de Domnul și ”sarea pământului”, prin sfințenia vieții.

49. Nădejdea creștinului nu este de a rezista în timpul de judecată al omenirii, ci arătarea slavei lui Hristos la revenirea Sa pentru a-Și lua Biserica – Mireasa în Casa Tatălui Său.

50. În așteptarea revenirii Domnului, Biserica se pregătește în fiecare zi pentru a-L întâmpina în slavă.

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: