Archive for the ‘GOSPEL’ Category


Read Full Post »

The popularity of Halloween is growing exponentially. Americans spend over $5 billion dollars annually on Halloween, making it the country’s second largest commercial holiday. In addition, a quarter of all annual candy sales occur during the Halloween season in the United States. What is it about Halloween that makes October 31 so popular? Perhaps it’s the mystery–or just the candy? Perhaps the excitement of a new costume? Whatever the draw, Halloween is here to stay. But what does the Bible say about it? Is Halloween wrong or evil? Are there any clues in the Bible as to whether a Christian should celebrate Halloween? What Does the Bible Say About Halloween? First of all, understand that Halloween is mostly a western custom and it has no direct reference in the Bible. However, there are Biblical principles that directly relate to the celebration of Halloween. Perhaps the best way to understand how Halloween relates to the Bible is to look at the meaning of Halloween and its history. Let’s look at what the Bible adds to this topic in Ephesians 5:11, “And have no fellowship with the unfruitful works of darkness, but rather expose them.” This text is calling us to not only have no association with any type of dark activity BUT ALSO to shed light upon this topic to those around us. As stated earlier in this article, Halloween was not exposed by the church for what it was, but rather was incorporated into church holy days. Are Christians responding in the same way today? As you think about Halloween—its origins and what it stands for—would it be best to spend time dwelling upon its themes or to shed light upon what lies below the surface of this holiday’s celebration. God is calling humanity to follow Him and to “come out from among them, and be ye separate, saith the Lord, and touch not the unclean thing” (2 Corinthians 6:17).

Read Full Post »

Read Full Post »


October 31, 2017, marks the 500th anniversary of the beginning of the Protestant Reformation, and because I’m all theme-y and whatnot, I’m in the midst of a fantastic book called Reformation Women by Rebecca VanDoodewaard who I dearly wish were on social media so I could shamelessly fangirl her and make a general nuisance of myself by asking too many questions. Normally, I would actually finish a book before slobberingly commending it to you, but in case you like being all theme-y and whatnot too, and because time is of the essence, I’m throwing caution to the wind and telling you:

Get this book. Now. You’re welcome.

Normally, when we read about the Reformation, we’re reading about great preachers and leaders like Luther, Calvin, Zwingli, and Hus, but preaching was not the only work of the Reformation. And that’s one of the things that has captivated me about Rebecca’s book. All of the women included therein were strikingly courageous, tireless laborers, who contributed greatly  to the success of the Reformation, and they did it all while coloring inside the lines of biblical womanhood – doing vital work godly women are uniquely equipped by Christ to do. They opened their homes as a refuge to scores of Protestants (often including those aforementioned notable preachers and other integral leaders) fleeing for their lives from Catholic marauders. They set up prison ministries and fed and clothed the poor. They nursed their communities through the Plague. Those who were queens and princesses used their power to protect Reformers and change persecutory laws. Those who were married to pastors and leaders helped in their ministries and edited their books and papers. And they wrote. Poetry. Position papers. Booklets. Letters. What a happy discovery (for me, anyway) to find sisters of the quill from so long ago.

But these great ladies were not our only foremothers in the faith. For as long as God’s people have been God’s people, God’s people have rebelled and needed to be reformed. In fact, that’s the entire, overarching theme of the Old Testament- the need for Israel to reform from its idolatry. And all along the way we see faithful women like Deborah, Jael, Esther, Jehosheba, Jedidah, Huldah, Samson’s mother, and others willing to buck the trend of sin and rebellion and point the way back to God and holy living by their deeds and the example of their lives.

The New Testament gives us extraordinary examples such as the women who ministered to Jesus during His earthly ministry, stood by Him at the cross, and were the first ones at His tomb. Priscilla, Lydia, Dorcas, Eunice, Lois, Phoebe and other believing women soon followed, all lending their aid in their own unique ways to reforming dead, legalistic Judaism into biblical Christianity.

All of these great women of God, serving Him through thousands of years as only godly women can, laying the foundation with their blood, sweat, and tears, for the church we know today.

But have we “arrived”? Is the need for women to work for reform in the church a fast fading dot in the rear-view mirror of modern day evangelicalism? Judging from the articles I read and the e-mails I receive about the problems in the church, the answer to that question would be a big, fat “no.”

Perhaps armies of the Catholic “church” no longer hunt down fleeing Protestants. And, maybe Nero isn’t using Christians as torches for his garden parties any more (although there are certainly areas of the world where our brothers and sisters in Christ face similar threats every day). But the stealth, guerrilla warfare Satan has been waging against the Western church in recent decades might be even more damaging. Certainly, it’s more diffuse and wider spread. Instead of raping the bride of Christ, Satan has chosen instead to seduce her. Why forge an enemy when you can woo a lover?

False teachers. Word of Faith heresy. The New Apostolic Reformation. Abuse in the church. Biblical illiteracy. “Lone Ranger” Christians. Idolatry. Irreverence in the sanctuary.

For doctrinally sound Christians, it’s like being in that giant trash-masher with Luke, Leia, Han, and Chewie – surrounded by slime and garbage on all sides with the walls closing in, and, seemingly, no way out.

It is easy to see why the heart of the Protestant Reformation was Semper Reformanda– “always reforming.” The work of fighting for sound doctrine, biblical worship, and pure hearts and hands never, never, never ends.

So what does it look like to be a woman of the modern day Reformation? What can we church ladies do to help turn the tide of apostasy in Christendom? Permit me to nail eight theses to the door of your church.

Realize You Can’t Change the World

None of the women named earlier in this article changed the world or the entire church. Not a single one of them. In fact some of them brought about great changes in their locales that were overturned in the years after their deaths.

The problems facing the church today are overwhelming. You’re one person. You can’t fix everything (and God doesn’t expect you to). Maybe you can’t even fix everything in your own church. But what you can do is determine to be faithful to Christ and His Word in your sphere of influence. Bloom where you’re planted. “Brighten the corner where you are“, as the old gospel song says. You can’t do everything, but what’s something you can do?

Color Inside the Lines

One of the major problems plaguing the church today is Christian women who rebel against God’s word by stepping outside the boundaries God has drawn for women in the family and the church. Don’t shoot yourself in the foot by following suit in your zeal to reform. There’s plenty of work to be done by godly women – work that we’re better equipped for than men – without violating Scripture.

Mind Your Demeanor

No, we shouldn’t be wishy washy milksops or mealy-mouthed shrinking violets. But we also shouldn’t be loud-mouthed harpies, brashly marching into hell with a water pistol (just trust my own failures on this one). We need to be velvet-covered bricks: soft on the outside, firm on the inside. We should attain to all the Christlike virtues of demeanor: patience, kindness, compassion, mercy, and grace mingled with an unyielding stand on Scripture and an uncompromising commitment to Christ. For some of us, the former comes easier. For some of us, the latter. But we must seek that godly balance as we go about the work of the Kingdom.

Serve the Local Church

If you have rejected the mere idea of local church membership and think you’re going to bring about change from the outside as an unchurched (or functionally unchurched) writer, speaker, or Christian celebrity, you’re part of the problem, not part of the solution. The church is God’s plan for Christianity, not evangelical gurus. Do whatever you have to do to find a doctrinally sound one, join it, and get to work serving.


When it comes to the church, fixing what’s broken doesn’t rest on your shoulders. Spiritual problems require spiritual solutions, and only God can bring those about. You can defend Scripture til you’re blue in the face or explain all day long why someone is a false teacher, but only God can lift the veil and enlighten the eyes of the heart. Be faithful in your efforts, but be more faithful in prayer. Like the persistent widow, grab hold of the Lord on behalf of the church and don’t let go.

Teach Other Women

In my experience, the number one way false doctrine enters the church is through women’s ministry and women’s “Bible” study. You want to work for reform in the church? Work on reforming your church’s women’s ministry. Explain to your sisters why that divangelista is a false teacher. Request Bible study classes that study the actual Bible. Volunteer to organize the next women’s conference or retreat and schedule doctrinally sound speakers. Teach a women’s or girls’ Sunday School class. Transform the church by transforming the hearts and minds of women.


The book of Exodus tells the story of Israel’s battle with Amalek. When Moses held up his arms, Israel prevailed. When he let down his arms, Amalek prevailed. Eventually, Aaron and Hur came alongside Moses and held up his arms for him so that Israel could win the battle. Who was more important to Israel’s victory in this story- Moses or Aaron and Hur? If you answered “both,” you’re correct. Israel couldn’t have won without Moses holding up his hands, but Moses couldn’t have held up his hands without Aaron and Hur. Most of the women of the Old Testament, New Testament, and Protestant Reformation who effected godly change among God’s people were not Moseses. They were Aarons and Hurs. What can you do to hold up the arms of your pastor, your elders, your husband, your church?


Make sure you know your Bible backwards, forwards, and upside down in context. Know right from wrong, the biblical from the unbiblical. Learn what God’s word says, and stand. Don’t back down. Do it with a godly demeanor, but do it. Refusing to budge from the truth of Scripture might cost you your “church”. It might cost you your family and friends. It might cost you your job, your reputation, and your finances (as we’ve seen in recent years with Christians in the business world who have refused to cave to the homosexual agenda). But as our brothers and sisters who went to the fiery stake, the dank prison cell, and the gallows would tell you, fidelity to God’s Word is worth it. Loyalty to Christ is worth anything it might cost you. Stand.

Whether your women’s ministry is using a book by a false teacher, there’s a faction of backbiters in the church that needs to be quelled, or your pastor is overwhelmed and needs some help, there’s something in your church that you can pray about, help with, or work on to help it move toward spiritual health. The church needs discerning, biblically knowledgeable, mature Christian women to step up and fight ungodliness whenever and wherever we’re able. Will you be a courageous laborer in the modern day Reformation?


Read Full Post »

Ce dulce-i cântarea 

Din neguri de timp ai venit într-o zi,
Din spații celeste, Rabuni,
Să mori pentru mine! De-atuncea, să ştii,
Nostalgic privesc mantia lunii!

Când noaptea se-aşterne pe lacul tăcut,
Străluce în taină, selena,
În suflet răsună un dor mai acut,
Ea-mi lasă pe brațe doar trena!

Sideful mă umple mai mult de mister,
Caut imnuri de slavă în umbre,
Cu cât mă afund, cu atât mai mult pier
Şi toate viziunile-s sumbre!

Dar zorii mă caută în bobii zglobii
De rouă căzută şi fină,
M-adună-n izvoarele Apelor Vii
Şi pune în mine Lumină!

Ce dulce-i cântarea ce vine de sus,
Când îngeri deschid partitura, 
Atuncea şi eu Îți dau slavă, Isus,
Căci mută nu poate fi gura!

Luceferi tresaltă pe bolta de-azur,
Dar Tu, Soare Sfânt, ești mai mare,
Ești Mielul din slavă și făr’ de cusur,
Ce dai lumii-ntregi vindecare!

Și eu, gârbovit de păcate, poveri,
Strigat-am plângând către Tine,
Isus, Adonai, Tu mi-ai dat noi puteri,
Ai pus duh statornic în mine!

De-atunci, când privesc răsărituri şi sori,
Văd haina cea albă de nuntă,
Pe Mirele Sfânt care vine pe nori
Şi îngeri în juru-I ce cântă!

Credința mă face să caut zi de zi,
S-ascult ce Cuvântul vorbește,
Să știți, taina vieții, sintagma “a fii”,
În Dragoste doar, se-mplineşte!

06/09/18, Deva- Lucica Boltasu

Read Full Post »




Read Full Post »



Luni, 1 Octombrie 2018

David a alergat și a stat pe filistean și i-a luat sabia și a scos-o din teacă și l-a ucis și i-a tăiat capul cu ea.1 Samuel 17.51

Tineri din Scriptură – David

David a folosit împotriva lui Goliat chiar sabia acestuia. Uriașul filistean și-a găsit sfârșitul prin propria lui armă! Folosirea sabiei filisteanului de către David este o imagine minunată a felului în care Hristos, prin moarte, l-a distrus pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul (Evrei 2.14). Satan avea puterea morții din cauza păcatului omului, însă Domnul Isus a devenit Om, pentru ca, „prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți“ (Evrei 2.9).

Apoi David a dus capul lui Goliat la Ierusalim. Locul unde Domnul nostru a fost răstignit se numea Golgota, care înseamnă „locul căpățânii“. Acest nume are o semnificație mai adâncă decât ar părea la prima vedere. Există multe dezbateri cu privire la unde s-ar fi aflat acest loc, însă nimeni nu poate spune cu exactitate. Tradiția iudaică afirmă că este un deal în Ierusalim, unde a fost îngropat capul lui Adam, însă nimeni nu știe care este acel deal!

Un lucru este însă sigur: căpățâna (craniul) este simbolul universal al morții. Realitatea tristă este că toți oamenii sunt sub puterea morții. Pentru cel credincios însă, moartea nu mai este un vrăjmaș, ci ea îi aparține (1 Corinteni 3.22). De vreme ce Hristos a purtat judecata pe cruce, pentru creștin moartea nu mai este o judecată pentru păcat, ci mijlocul prin care mergem ca să fim cu Domnul.DOMNUL ESTE APROAPE-GBV OCTOMBRIE                B Reynolds


 Volumul V-Jean Koechlin



Tit  2.1-15

            Alături de aceia care sunt rânduiţi „bătrâni” în adunare (cap. 1.5-9), fiecare creştin, tânăr sau vârstnic, frate sau soră, trebuie să aibă o bună mărturie (v. 2-10). Îndemnul adresat ro­bilor se aplică tuturor răscumpăraţilor Domnului. Puţini sunt aceia care nu au un şef peste ei şi, în orice fel, fiecare trebuia să se poată numi, ca şi Pavel, rob al lui Dumnezeu (cap. 1.1). Să fim „ornamente” care pun în valoare învăţătura dată de învăţătorul nostru (v. 1; comp. cu 1 Împăraţi 10.4,5).

            Versetele 11 şi 12 ne înfăţişează harul lui Dumnezeu manifestându-se sub două forme: 1. aducetuturor oamenilor o mântuire pe care n-o puteau aştepta prin ei înşişi; 2. îl instru­ieşte pe copilul lui Dumnezeu, învăţându-l să trăiască cum­pătat în viaţa personală; drept în relaţiile cu alţii; cu evlavie în relaţiile cu Domnul. Întreaga viaţă creştină este legată de aceste trei adverbe, iar ceea ce o susţine estesperanţa care umple sufletul de fericire în prezent (v. 13; cap. 1.2; 3.7).

            „Dumnezeului nostru Mântuitor, … marelui nos­tru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos” (v. 10, 13; vezi şi cap. 1.3,4; 3.4,6): acest titlu, cuprins în Numele lui Isus (Dumnezeu Mântuitor) ne aminteşte că noi Îi datorăm Lui to­tul. Cu toate acestea, să nu uităm niciodată că El ne-a mântuit nu pentru noi înşine, ci pentru El Însuşi (v. 14).SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI VOLUMUL V-OCTOMBRIE


coordonatori Bob & Debby Gass




„Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai

se vorbește, este lipsă”(Proverbe 14:23)

În cartea Proverbe, Solomon folosește cuvântul leneș nu mai puțin de șaptesprezece ori. Leneșul nu este o persoană care vrea să lucreze si nu găsește un loc de muncă; ci persoana care ar putea munci, dar nu vrea. Se povestește ca cineva s-a înscris la serviciul de asistență socială. Funcționarul l-a întrebat: „De ce aveți nevoie de ajutor financiar?” Bărbatul a răspuns: „Pentru că am probleme cu ochii.” Funcționarul l-a întrebat din nou: „Care este natura acestei probleme la ochi?” Bărbatul a răspuns: „Pur si simplu nu mă pot vedea mergând la serviciu în fiecare zi.” Toții leneșii au probleme cu ochii. Sau cel puțin nu-i deranjează câtă vreme altcineva le face treaba . Președintele Theodore Roosevelt a avut dreptate când a spus: „Nu vă fie milă de cel care trebuie sa muncească. Dacă vrea bani va munci. Îi invidiez pe cei care au de făcut o muncă ce merită făcută și pe care o fac bine. Cel mai mare premiu pe care îl poate oferi viața este șansa de a face o muncă ce merită făcută.” Într-un fel am pierdut spiritul, dacă nu cumva litera  gândirii președintelui Roosevelt. Întreabă orice angajator și îți va spune că e din ce în ce mai greu să găsești o persoană care să muncească, să depună toate eforturile, să-și facă munca bine și s-o termine la timp. Dumnezeu nu este împotriva timpului liber. Un muncitor care este odihnit și refăcut va fi un muncitor mai bun. Contrastul oferit de Solomon în cartea Proverbelor este între hărnicie și lene. Părinților, unul din cele mai bune lucruri pe care le puteți face pentru copiii voștri este să le transmiteți o etică a muncii puternică și să-i ajutați să pornească în viață pe calea succesului.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI-OCTOMBRIE 2018


Luni, 1 Octombrie 2018

„ …din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.“Isaia 2.4

Pace pe pământ

Câți oameni își doresc aceasta! Dar pacea pare să se afle la o mare distanță. De când lumea, au loc pe pământ și astăzi nenumărate conflicte. În multe zone mocnesc crize, care oricând pot duce la un război.

Politicienii din întreaga lume se ostenesc pentru pace. Ca pompierii încearcă să stingă focul care a izbucnit între două popoare. Dar nu vor reuși să facă o pace globală. Acest lucru îl poate doar Unul: Isus Hristos. El va prelua cândva, ca Prințul păcii, stăpânirea lumii. Atunci, situația care este descrisă în versetul de astăzi, va deveni realitate: oamenii nu vor mai poseda arme de război, ci vor trăi împreună în pace.

Atât timp cât Isus Hristos nu are stăpânirea lumii în mâinile Sale, nu există pace pe pământ. Rămâne de aceea neîmplinită dorința noastră după pace? Nu, fiecare poate primi în mijlocul unei lumi neliniștite pace cu Dumnezeu. Cum? Prin credința personală în Isus Hristos, care a plătit la cruce cu viața Lui pentru vina altora. „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea“ (Efeseni 2.13-14). Astfel, Mântuitorul a creat premisa, ca oamenii să poată pune în ordine relația lor cu Dumnezeu. Dacă ne punem încrederea în Domnul Isus și recunoaștem înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre, primim pace adevărată și statornică cu El.SĂMÂNŢA BUNĂ-OCTOMBRIE 2018









Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: