Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘MARTURII-MEMORII’ Category

I am thankful

I just want you all to know – I am thankful.

Every day, I write stories that usually convey:

I am annoyed one way or another, yet seeking more.
I am discouraged by people, circumstances or problems and attempting to see things through new light.
I am thrown off, but working my way back to God.
Many days, I’ve used this blog as a counseling session. I like it this way: I come with issues – God comes with strength. I come weak – the Lord comes strong enough to change me. I come needy, He comes increasingly ready to feed me.

This is our power, coming weak. This is our life change, coming needy. This is our faith, being reliant.

God answers this approach.

But, I don’t want you to ever think, not for a moment, that I am not entirely thankful. You see, my posture of leaning on Him, almost always, helps me discover how He holds me up. It reminds me that, every time, He is faithful. It helps me see that through every bump in the road, He’s the shocks softening the jolting impact of life. He smooths my ride.

I call. He answers as I keep seeking.
I cry. He catches my tears when I focus my mind on Him.
I am in pain. He understands and draws near as I pursue his Word.
I need. As I wait (which sometimes feels like forever), He faithfully and, in His timing, rushes in.

He’ll do the same for you.

What kind of grief do you need to lean up against Him to know he is strong enough to hold it?

The counselor waits.

Surely he will save you
from the fowler’s snare
and from the deadly pestilence.
He will cover you with His feathers,
and under His wings you will find refuge;
his faithfulness will be your shield and rampart.

Ps. 91:3-4

Maybe, like me, you’ll come out from an eating disorder, depression, financial trials, huge health issues or relational problems, thankful, in awe, and amazed at what he just saved you from – if you’ll just turn in.

Before you know it, He’ll work: soften your edges, sand off your rough spots, make space for his movement. Love and peace will come busting into your heart.

I’ve found this, after day-in-and-day-out writing on this blog…

I see God’s Goodness in the land of my living grief, fear and guilt – when I run after it – hard.

What all seemed impossible, turned possible. We have the ability to reach God’s transcendent, His abundance. He loves us.

All this is the source of thanksgiving. As God enters the nitty gritty, the down and dirty of your life, you can’t help but lift your arms, lift your voice and give a good shout out to his character.

Today, I am thankful. What might you need to offer to God, knowing that soon enough, by faith, you’ll be giving thanks to God?

Balarie Kelly’s new book, Fear Fighting: Awakening Courage to Overcome Your Fears has been called “A must read,” “Breathtakingly honest” and a “Great Toolbox to Overcome Fear.” Read it today.

Discover how to flee from fear and fly in faith through 4 Days to Fearless Challenge.

 

 

 

Advertisements

Read Full Post »

Article by 

What if God had more for our kin this Thanksgiving than the Macy’s parade, tryptophan-induced naps, and NFL football? What if we saw our gatherings with extended family not as a chance to check out, but as an opportunity for Christian mission?

It should be good news to us that we don’t have to be Jedi-master evangelists to be agents of gospel advance among those whom we know best. In fact, it may be better if we’re not.

So before bellying up to this year’s turkey feast, here’s a few thoughts from a fellow bungler to help us think ahead and pray about how we might grow in being proxies for the gospel, in word and deed, among our families this Thanksgiving. These are some practical ideas for what it might mean to see ourselves as sent among our relatives. These suggestions are inspired by Randy Newman’s excellent book Bringing the Gospel Home: Witnessing to Family Members, Close Friends, and Others Who Know You Well.

1) Pray ahead.

Begin praying for your part in gospel advance among extended family several days before gathering. And let’s not just pray for changes in them, but also pray for the needed heart changes in us — whether it’s for love or courage or patience or kindness or fresh hope, or all of the above.

2) Listen and ask questions.

Listen, listen, listen. Perhaps more good evangelism than we realize starts not with speaking but with good listening. Getting to know someone well, and specifically applying the gospel to them, is huge in witness. Relationship matters.

Ask questions to draw them out. People like to talk about themselves — and we should capitalize on this. And most people only enjoy talking about themselves for so long. At some point, they’ll ask us questions. And that’s our golden chance to speak, upon request.

One of the best times to tell the gospel with clarity and particularity is when someone has just asked us a question. They want to hear from us. So let’s share ourselves, and Jesus in us. Not artificially, but in genuine answer to their asking about our lives. And remember it’s a conversation. Be careful not to rabbit on for too long, but try to keep a sense of equilibrium in the dialogue.

3) Raise the gospel flag early.

Let’s not wait to get to know them “well enough” to start clearly identifying with Jesus. Depending on how extended our family is, or how long it’s been since we married in, they may already plainly know that we are Christians. But if they don’t know that, or don’t know how important Jesus is to our everyday lives, we should realize now that there isn’t any good strategy in being coy about such vital information. It will backfire. Even if we don’t put on the evangelistic full-court press right away (which is not typically advised), wisdom is to identify with Jesus early and often, and articulate the gospel with clarity (and kindness) as soon as possible.

No one’s impressed to discover years into a relationship that we’ve withheld from them the most important things in our lives.

4) Take the long view and cultivate patience.

With family especially, we should consider the long arc. Randy Newman is not afraid to say to Christians in general, “You need a longer-term perspective when it comes to family.” Chances are we do. And so he challenges us to think in terms of an alphabet chart, seeing our family members positioned at some point from letters A to Z. These 26 steps/letters along the way from distant unbelief (A) to great nearness to Jesus (Z) and fledgling faith help us remember that evangelism is usually a process, and often a long one.

It is helpful to recognize that not everyone is near the end of the alphabet waiting for our pointed gospel pitch to tip them into the kingdom. Frequently there is much spadework to be done. Without losing the sense of urgency, let’s consider how we can move them a letter, or two or three, at a time and not jerk them toward Z in a way that may actually make them regress.

5) Beware the self-righteous older brother in you.

For those who grew up in nonbelieving or in shallow or nominal Christian families, it can be too easy to slide into playing the role of the self-righteous older brother when we return to be around our families. Let’s ask God that he would enable us to speak with humility and patience and grace. Let’s remember that we’re sinners daily in need of his grace, and not gallop through the family gathering on our high horse as if we’ve arrived or just came back from the third heaven. Newman’s advice: “use the pronouns ‘we’ and ‘us’ far more than ‘you’” (65).

6) Tell it slant.

Some extended family contexts may be so far from spiritual that we need to till the soil of conversation before making many direct spiritual claims. It’s not that the statements aren’t true or desperately needed, but that our audience may not yet be ready to hear it. The gospel may seem so foreign that wisdom would have us take another approach. One strategy is to “tell it slant,” to borrow from the poem of the same name — to get at the gospel from an angle.

“If your family has a long history of negativity and sarcasm,” writes Newman, “the intermediate step of speaking positively about a good meal or a great film may pave the way for ‘blinding’ talk of God’s grace and mercy” (67). Don’t “blind” them by rushing to say loads more than they’re ready for. As Emily Dickinson says, “The truth must dazzle gradually / Or every man be blind.”

7) Be real about the gospel.

As we dialogue with family about the gospel, let’s not default to quoting Bible verses that don’t really answer the questions being asked. Let’s take up the gospel in its accompanying worldview and engage their questions as much as possible in the terms in which they asked them. Newman says, “We need to find ways to articulate the internally consistent logic of the gospel’s claims and not resort to anti-intellectual punch lines like, ‘The Bible says it, I believe it, and that settles it.’”

Yes, let’s do quote Bible when appropriate — we are Christians owing ultimately to revelation, not to reason. But let’s not make the Bible into an excuse for not really engaging with their queries in all their difficulty. (And let’s not be afraid to say we don’t know when we don’t!)

8) Consider the conversational context.

Context matters. It doesn’t have to be face to face across the table to be significant. “Many people told me their best conversations occurred in a car — where both people faced forward, rather than toward each other,” says Newman. “Perhaps the indirect eye contact posed less of a threat” (91). Maybe even sofas and recliners during a Thanksgiving Day football game, if the volume’s not ridiculous. Be mindful of the context, and seek to make yourself available for conversation while at family gatherings, rather than retreating always into activities or situations that are not conducive to substantive talk.

9) Know your particular family situation.

In some families, the gospel has been spoken time and again in the past to hard hearts, perhaps there has been a lack of grace in the speaking, and what is most needed is some unexpected relational rebuilding. Or maybe you’ve built and built and built the relationship and have never (or only rarely) clearly spoken the message of the gospel.

Let’s think and pray ahead of time as to what the need of hour is in our family, and as the gathering approaches pray toward what little steps we might take. And then let’s trust Jesus to give us the grace our hearts need, whether it’s grace for humbling ourselves enough to connect relationally or whether it’s courage enough to speak with grace and clarity.

10) Be hopeful.

God loves to convert the people we think are the least likely. Jesus is able to melt the hardest of hearts. Some who finished their lives among the greatest saints started as the worst of sinners.

Realistically, there could have been some cousin of the apostle Paul sitting around some prayer meeting centuries ago telling his fellow believers, “Hey, would you guys pray for my cousin Saul? I can’t think of anyone more lost. He hunts down followers of The Way and arrests them. Just last week, he was the guy who stood guard over the clothes of the people who killed our brother Stephen.” (53)

With God, all things are possible. Jesus has a history of conquering those most hostile to him. We have great reason to have great hope about gospel advance in our families, despite how dire and dark it may seem.

When We Fail

And when we fail — not if, but when — the place to return is Calvary’s tree. Our solace in failing to adequately share the gospel is the very gospel we seek to share. It is good to ache over our failures to love our families in gospel word and deed. But let’s not miss that as we reflect on our failures, we have all the more reason to marvel at God’s love for us.

Be astonished that his love is so lavish that he does not fail to love us, like we fail to love him and our families, and that he does so despite our recurrent flops in representing him well to our kin.

Read Full Post »

Multumirea nu este o alegere !

“Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele !”                                     

Habacuc 3:17-18

         Nu cred că există un pasaj în Scriptură care să ilustreze mai plastic și real situația în care primii pelegrini, sosiți pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, în anul 1620, au celebrat Sărbătoarea Mulțumirii. Plecați din Plymouth, Anglia, în Septembrie 1620, la bordul unui vapor nu prea mare, Mayflower, după o traversare a Oceanului Atlantic destul de dificilă, care a durat 66 de zile, cei 102 pasageri au ajuns pe continentul ”Lumii Noi”. Ajunși în cap de iarnă pe coasta de Est a Americii, extenuați după călătorie, flămânzi, înfrigurați și bolnavi, 56 dintre ei și-au sfârșit viața înainte de a o putea începe la locul mult dorit. În ciuda acestor condiții grele, în care multe familii s-au înjumătățit prin pierderea celor dragi, în noiembrie 1621, 46 dintre pelegrini (cum sunt cunoscuți astăzi cei care au supraviețuit condițiilor tragice ce i-au întâmpinat la sosire), împreună cu 91 de indieni indigeni s-au întâlnit pentru a mulțumi împreună lui Dumnezeu pentru recolta bogată a anului 1621, precum și pentru faptul că încă se mai aflau în viață.

E greu să te bucuri și să fii mulțumitor atunci când din patru-cinci copii ți-au mai rămas poate doar doi, iar mama lor nu mai este nici ea cu tine. Sau, invers, ai rămas fără soț și cu copii mici cărora va trebui să le pui zilnic câte ceva pe masă. Oamenii aceștia, aveau toate motivele din lume să fie descurajați și depresați. Și, totuși, ei au ales să Îi fie mulțumitori lui Dumnezeu pentru ceea ce aveau și să nu fie nemulțumitori pentru ceea ce tocmai pierduseră.

De unde, oare, au avut acești oameni puterea de a-și depăși durerile și a veni cu mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce le dăduse în anul 1621, care tocmai se încheia ?

Să nu uităm că, majoritatea celor care celebrau acum bunătatea și grija lui Dumnezeu pentru ei, erau cei care și-au părăsit tot ce au avut, din cauza persecuțiilor religioase și au venit aici pentru a-și putea practica liberi credința. Experiențele lor cu Dumnezeu, din trecut, le-au întărit credința și le-au dat înțelepciunea de a pricepe că viața are diferite faze prin care Dumnezeu îngăduie să trecem. Scopul precis al acestor perioade din viața noastră este de a învăța că, chiar și atunci când credem că El este departe de noi, sau dacă noi ne-am distanțat de El este doar o chestiune de timp până când vom fi din nou reuniți cu El și vom experimenta din nou binecuvântările Lui.

Mulțumirea peregrinilor a venit și din încredințarea că nici un necaz nu ține veșnic și că, după orice nor se va ivi din nou soarele ! Credința – care poate părea unora o adevărată nebunie – că, dacă ești de partea lui Dumnezeu, chiar dacă semeni sămânța cu lacrimi în timpul toamnei și iernii vieții tale, va răsări în primăvară și vei culege o recoltă bogată la timpul ei este puterea care ne duce înainte, atunci când toate par să se prăbușească în jurul nostru.

Un învățător de Studiu Biblic a făcut următorul exercițiu cu cei din grupul lui. A adus câteva cutiuțe (din acelea în care se pun semințele pentru răsaduri) pline cu pământ și câteva pliculețe cu semințe de fasole și a spus celor din grup :

  • ”Gândiți-vă pentru un minut la o perioadă din viața voastră când ați fost cu adevărat mulțumiți, bucuroși, poate chiar fericiți și împărtășiți cu grupul ceva din acel timp. Vă asigur că veți observa pe fețele celor care vă ascultă o plăcută relaxare, emoții sfinte de bucurie, evocate probabil de amintirile personale despre timpurile bune din viață și, poate, chiar câteva lacrimi de bucurie pentru ceea ce au auzit. Atmosfera din camera aceasta va deveni mai intimă și mai plină de mulțumire și bucurie. Aceste experiențe sunt ”hrana” noastră pentru timpurile de secetă sau de iarnă, care nu ne vor ocoli pe nici care din noi la un moment dat și când, nu ne va fi ușor să fim mulțumitori. Aceste timpuri vor lucra la reconstruirea speranței noastre pentru timpuri mai bune. Cei care vă amintiți acele timpuri bune, ca un motiv al mulțumirii, luați o cutiuță și puneți în pământ o boabă de fasole. Când aceasta va răsări, peste câteva zile, amintiți-vă să Îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru timpurile bune pe care a îngăduit să le aveți în viață !”

  • ”Pentru alții, poate, acest sezon, chiar dacă abundă în mâncare și reuniuni de familie este, de fapt, umbrit de moartea cuiva drag, poate de amenințarea unui divorț, de neînțelegeri în familie, de probleme cu copiii, de pierderea serviciului sau chiar de imposibilitatea de a pune pe masă pâinea cea de toate zilele, ca să nu mai vorbim de o masă copioasă de Ziua Mulțumirii. Nu e ușor să constați că așteptările tale privitoare la o viață fără grijuri s-au ”topit” într-o clipă, când un incendiu sau un uragan a trecut peste casa ta și te-ai trezit, peste noapte, homeless (fără locuință). Te afli în situația în care ai pierdut totul și ți-a mai rămas doar credința și, poate, și aceea, clătinată… Dacă aceasta este experiența ta acum, ia o cutiuță și plantează o sămânță. Plantează sămânța cu speranța că, udând-o, pusă la un pic de soare și lumină, va răsări – chiar și în timpul iernii – arătându-ți că viața continuă să meargă înainte chiar și în ciuda sezonului nepotrivit în care se găsește. Semințele nu se seamănă iarna dar, chiar și așa, îngrijite bine, vor răsări. Ba mai mult decât atât, dacă și alții vor face la fel, într-o zi, poate, vei ajunge să beneficiezi de ceea ce altul a semănat, iar tu, prin grija Tatălui ceresc, vei secera”.

  • ”Pentru mulți dintre noi, acest timp al anului, este un timp în care vom reflecta la starea noastră materială și vom practica disciplina dificilă de a ne declara mulțumiți cu ceea ce avem. Și asta, nu pentru că nu mai vedem nici o ieșire din starea în care ne aflăm ci, dintr-un sentiment sincer de mulțumire către Dumnezeu că ”harul Lui ne este de ajuns” și că ceea ce avem este, de fapt, suficient ca să nu cerem mila altora. Este ca o respirație profundă, ca un suspin, dar plin de mulțumire, care ne va oferi suficientă putere să trecem peste ideea că avem obligația de a cumpăra cadouri peste puterile noastre, care apoi să ne ducă la datorii greu de acoperit în anul ce urmează. Este un moment în care să privim la familia noastră cu mulțumire, în timp ce stăm în jurul mesei în Ziua Mulțumirii și să Îi mulțumim lui Dumnezeu că, așa simplă cum e masa ce o servim, suntem cu toții împreună și trăim în armonie. Ia și tu o cutiuță și seamănă o sămânță. Planteaz-o în deplină mulțumire, știind că, atunci când va răsări, va fi un simbol al mulțumirii tale, pentru atâta cât ți-a dat Dumnezeu, dar și pentru familia ta. Nu uita, privind-o, că mulțumirea trebuie îngrijită și ea, ca și mica plăntuță ce va răsări din sămânța semănată. Sănătatea, familia, echilibrul în cheltuieli și viață, sunt daruri pe care le vei putea menține atâta timp cât te vei îngriji de ele. Nu uita că, atunci când vor veni timpuri mai grele ca boală, probleme de familie sau alte situații grele, timpurile acestea vor constitui o bază solidă de unde îți vei putea hrăni speranța pentru vremuri din nou însorite”.

  • ”O ultimă categorie pe care o voi invita să planteze câteva semințe – a continuat învățătorul de Studiu Biblic – vor fi aceia care au, cu adevărat, o Sărbătoare a Mulțumirii și un Crăciun fericit. E timpul reconectării și întâlnirii cu familia întreagă, cu prietenii, timpul când stăm împreună în jurul mesei, care de fapt e mai mult un motiv de a fi împreună, decât o reală nevoie. Dacă aceasta este experiența ta cu ocazia sărbătorilor de sfârșit de an, anul acesta, plantează și tu o sămânță și așeaz-o cu grijă la lumină și căldură, îngrijind-o și udând-o pentru a nu se ofili sau muri. Ține aceste relații sub lumina dragostei lui Dumnezeu, roagă-te pentru ele și ”udă-le” cu mulțumiri. Arată-ți bucuria mulțumirii tale și altora, pentru a-i molipsi și pe ei. Lasă ca această plantă mică să îți amintească nu numai de lucrurile pentru care ești mulțumitor, ci și de modul în care poți tu să aduci pe buzele altora mulțumirea. Lasă ca, planta aceasta mică să fie o inspirație pentru tine de a oferi altora bunurile de care aceștia duc lipsă. Nu ezita să inviți în casa ta pe cei care sunt lipsiți de aceste bunuri precum și pe cei care au nevoie de Dumnezeu. Plăntuța aceasta mică are darul de a-ți reaminti de nevoia de a te reconecta cu cei din familie sau cu prietenii cu care poate ai pierdut legătura, precum și cu alții care au o așa de mare nevoie de bucuria pe care doar tu poți să le-o faci”.

A fost un experiment interesant, nu ? Învățătorul acesta de studiu biblic a cerut grupului lui să sădească o sămânță în timp de iarnă. Dacă ar fi făcut lucrul acesta în sezonul de primăvară, nimenea nu ar fi avut prea multe motive să comenteze acest fapt. Dar… toamna târziu… iarna… ? Nici măcar semințe nu se mai găsesc la această oră pe la magazine… Acesta nu este un sezon pentru semănat, ci pentru cules… Dar Habacuc, în versetul de mai sus, ne spune că,  indiferent de sezonul în care ne aflăm, speranța noastră nu trebuie să moară, nici mulțumirea noastră să înceteze. Mulțumirea nu este o alegere ci exprimă, în orice sezon, relația noastră cu Cel care ne este alături, indiferent dacă e primăvară, vară, toamnă sau iarnă în viața noastră. Suntem încurajați să sădim în orice sezon, pentru a putea recolta tot așa, indiferent de sezon. Copiii lui Dumnezeu știu acest lucru pentru că au avut aceste experiențe. De aceea, să umblăm în credința că El merge înaintea noastră și, în mulțumire, să ne sădim semințele și să ne bucurăm, la vremea potrivită, de rodirea lor, neuitând ce simbolizează fiecare din ele, după timpul în care le-am semănat.

Mulțumirea nu este o alegere ci este parte integrantă din relația noastră cu Părintele ceresc. De aceea, veniți să ne plantăm semințele !

Un Happy Thanksgiving și un Crăciun fericit vă 

doresc tuturora !

De la sora Aurelia Gabor trimisa pe email  

Read Full Post »

Do you live in “Hauntington”?

October 31, 2018  |  
town has changed its name to “Hauntington” at the urging of a seven-year-old.

Second grader Angelica Dee Cunningham wrote to the town council of Huntington, New York, suggesting that they make the switch for Halloween. To her surprise, they agreed.

Their decision may be a parable for our culture today.

Americans are not unique in celebrating Halloween. Romania has a Day of Dracula; Japan stages a giant parade; children in the Philippines go door to door to ask for prayers for those in Purgatory.

Nor do we devote more time and money to Halloween than other holidays. We will spend $9 billion this year on costumes, candy, and decorations. However, our Halloween spending pales in comparison to our spending on Mother’s Day, Father’s Day, Easter, and Christmas.

Nonetheless, I believe Halloween may reveal more about American culture than any other holiday. Here’s why.

How many Americans will participate in Halloween?

“Halloween” is a contraction of “All Hallows’ Eve,” the evening before All Saints’ Day. Tomorrow, the Catholic Church will focus on the saints of the Church. This tradition began in AD 609 and encourages participants to remember and emulate the heroes of the faith.

Tonight, by contrast, the focus will be strikingly different. Fifteen million American adults will dress in costumes; witches are most popular, followed by vampires, zombies, and pirates. If your neighborhood is anything like mine, you’ve been haunted by ghosts, skeletons, and dragons for weeks.

Some 69 percent of Americans plan to participate in Halloween today. Since that is three times the percentage of Catholics in America, it is clear that far more people will observe Halloween than All Saints’ Day.

What two mistakes do we make about the devil?

My point transcends popularity, however. How much time do Americans really focus on being thankful at Thanksgiving? How much attention do we really give Jesus on Christmas Day?

By contrast, fascination with the figures of Halloween is clearly on the rise in America.

Witches made national headlines when they gathered to “hex” Supreme Court Justice Brett Kavanaugh. The US witch population has seen an “astronomical rise,” according to one report. Recent studies indicate that Wicca is now the fastest growing religion in America.

Satanism is growing in our culture as well. Satanist students at Clemson University recently held a “Bible torching” ceremony. A member of the so-called Satanic Temple was allowed to make an opening prayer to Lucifer at a local council meeting in Alaska.

C. S. Lewis: “There are two equal and opposite errors into which our race can fall about the devils. One is to disbelieve in their existence. The other is to believe, and to feel an excessive and unhealthy interest in them. They themselves are equally pleased by both errors and hail a materialist or a magician with the same delight.”

What is the lure of the occult?

Dressing our children in innocuous costumes and taking them to the neighbors to collect candy is a fun tradition. Participating in occult practices, today or any other day of the year, is both sinful and perilous.

The lure of the occult is simple: power. It is another version of Satan’s first temptation: “You will be like God” (Genesis 3:5). Horoscopes and fortune-tellers promise the ability to predict and control the future. Occult rituals claim to offer an empowering connection with spiritual forces.

The explosion of fascination with astrology and the occult is not surprising. Researchers connect such interest directly to stress, noting that we search for comfort and coherence in times of chaos and confusion. And the power and pleasure offered by occult practitioners appeal to our existentialist, consumeristic culture.

But Satan is “a liar and the father of lies” (John 8:44) who “disguises himself as an angel of light” (2 Corinthians 11:14). His resume is simple: he “comes only to steal and kill and destroy” (John 10:10). He wants to attack God but cannot (Revelation 12:9), so he attacks those God loves as “a roaring lion, seeking someone to devour” (1 Peter 5:8).

All he offers costs far more than it pays. I’ve quoted many times the maxim, “Sin will always take you further than you wanted to go, keep you longer than you wanted to stay, and cost you more than you wanted to pay.” If you think you’re the exception, you’re being deceived.

That’s why God’s word forbids all occult practices (cf. Leviticus 19:3120:6Deuteronomy 18:10Isaiah 8:19Micah 2:5Revelation 21:8). And it’s why our Father calls us to “give no opportunity to the devil” (Ephesians 4:27).

What causes the devil to flee from us?

Let’s redeem Halloween by using today as an opportunity for ministry. In a time when it can be hard to know our neighbors, this is one day when they come to us. Pray about ways you can use this day to build relationships with them. A smile, a kind word, a “God bless you,” perhaps an introduction and conversation can build bridges for the gospel in months to come.

Let’s also use this day to remember that “we do not wrestle against flesh and blood, but against the rulers, against the authorities, against the cosmic powers over this present darkness” (Ephesians 6:12).

In this battle, we have two jobs: “Submit yourselves therefore to God. Resist the devil, and he will flee from you” (James 4:7). When we submit to God, only then can we resist the devil. And only then will he flee from us.

Will Satan flee from you today?

Read Full Post »

The popularity of Halloween is growing exponentially. Americans spend over $5 billion dollars annually on Halloween, making it the country’s second largest commercial holiday. In addition, a quarter of all annual candy sales occur during the Halloween season in the United States. What is it about Halloween that makes October 31 so popular? Perhaps it’s the mystery–or just the candy? Perhaps the excitement of a new costume? Whatever the draw, Halloween is here to stay. But what does the Bible say about it? Is Halloween wrong or evil? Are there any clues in the Bible as to whether a Christian should celebrate Halloween? What Does the Bible Say About Halloween? First of all, understand that Halloween is mostly a western custom and it has no direct reference in the Bible. However, there are Biblical principles that directly relate to the celebration of Halloween. Perhaps the best way to understand how Halloween relates to the Bible is to look at the meaning of Halloween and its history. Let’s look at what the Bible adds to this topic in Ephesians 5:11, “And have no fellowship with the unfruitful works of darkness, but rather expose them.” This text is calling us to not only have no association with any type of dark activity BUT ALSO to shed light upon this topic to those around us. As stated earlier in this article, Halloween was not exposed by the church for what it was, but rather was incorporated into church holy days. Are Christians responding in the same way today? As you think about Halloween—its origins and what it stands for—would it be best to spend time dwelling upon its themes or to shed light upon what lies below the surface of this holiday’s celebration. God is calling humanity to follow Him and to “come out from among them, and be ye separate, saith the Lord, and touch not the unclean thing” (2 Corinthians 6:17).

Read Full Post »

Read Full Post »

Ce dulce-i cântarea 

Din neguri de timp ai venit într-o zi,
Din spații celeste, Rabuni,
Să mori pentru mine! De-atuncea, să ştii,
Nostalgic privesc mantia lunii!

Când noaptea se-aşterne pe lacul tăcut,
Străluce în taină, selena,
În suflet răsună un dor mai acut,
Ea-mi lasă pe brațe doar trena!

Sideful mă umple mai mult de mister,
Caut imnuri de slavă în umbre,
Cu cât mă afund, cu atât mai mult pier
Şi toate viziunile-s sumbre!

Dar zorii mă caută în bobii zglobii
De rouă căzută şi fină,
M-adună-n izvoarele Apelor Vii
Şi pune în mine Lumină!

Ce dulce-i cântarea ce vine de sus,
Când îngeri deschid partitura, 
Atuncea şi eu Îți dau slavă, Isus,
Căci mută nu poate fi gura!

Luceferi tresaltă pe bolta de-azur,
Dar Tu, Soare Sfânt, ești mai mare,
Ești Mielul din slavă și făr’ de cusur,
Ce dai lumii-ntregi vindecare!

Și eu, gârbovit de păcate, poveri,
Strigat-am plângând către Tine,
Isus, Adonai, Tu mi-ai dat noi puteri,
Ai pus duh statornic în mine!

De-atunci, când privesc răsărituri şi sori,
Văd haina cea albă de nuntă,
Pe Mirele Sfânt care vine pe nori
Şi îngeri în juru-I ce cântă!

Credința mă face să caut zi de zi,
S-ascult ce Cuvântul vorbește,
Să știți, taina vieții, sintagma “a fii”,
În Dragoste doar, se-mplineşte!

06/09/18, Deva- Lucica Boltasu

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: