Archive for the ‘MARTURII-MEMORII’ Category


Being Human Beings
November 25, 2017
Read: 1 Peter 2:11–17; 3:8–9
Bible in a Year: Ezekiel 24–26; 1 Peter 2
All of you, be like-minded, be sympathetic, love one another, be compassionate and humble.—1 Peter 3:8
When asked to define his role in a community that was sometimes uncooperative with law enforcement, a sheriff didn’t flash his badge or respond with the rank of his office. Rather he offered, “We are human beings who work with human beings in crisis.”
His humility—his stated equality with his fellow human beings—reminds me of Peter’s words when writing to first-century Christians suffering under Roman persecution. Peter directs: “All of you, be like-minded, be sympathetic, love one another, be compassionate and humble” (1 Peter 3:8). Perhaps Peter was saying that the best response to humans in crisis is to be human, to be aware that we are all the same. After all, isn’t that what God Himself did when He sent His Son—became human in order to help us? (Phil. 2:7).
Gazing only at the core of our fallen hearts, it’s tempting to disdain our human status. But what if we consider our humanness to be part of our offering in our world? Jesus teaches us how to live fully human, as servants recognizing we are all the same. “Human” is how God made us, created in His image and redeemed by His unconditional love.
Today we’re sure to encounter folks in various struggles. Imagine the difference we might make when we respond humbly—as fellow humans who work together with other humans in crisis. —Elisa Morgan
Father, help us to be humble as we respond to one another, human being to human being.
Humility is the result of knowing God and knowing yourself.
INSIGHT: Have you noticed that when people receive a great honor for their accomplishments they often acknowledge their humble roots? Even legendary athletes admit that they were just an everyday kid from somewhere—just like us.
Peter sees how important it is for those who know they are God’s representatives to remember who they were. In recognizing their high honor (1 Peter 2:9), Peter urges followers of Christ to remember that once they had no sense of belonging to God; once they had not received mercy (2:10). Later in the same letter he reminds those who are leaders among the Lord’s people to recognize their own accountability to God and not to lord it over those entrusted to their care (5:3).
At best we are all common folks from somewhere who have been called to love others as God has loved us.
For further study see the Discovery Series booklet The Mind of Christ at discoveryseries.org/q0209. Mart DeHaan
Share your thoughts on today’s devotional on Facebook or odb.org.

The Bible says that Christians are to be different—to positively influence the world rather than conform to it. Author Bill Crowder helps you to gain a better understanding of how you can reflect the attitude of Christ in your life. Discover how to refresh your thoughts with wisdom and season your words with grace. Experience the difference in what you’re thinking, when you develop the mind of Christ.DOWNLOAD HERE

Read Full Post »


 Reformation resources for you

The 500th anniversary of the Reformation is coming up on October 31st. This is the date when, 500 years ago, Roman Catholic monk and professor Martin Luther nailed his 95 Theses to the University of Wittenberg’s chapel door. Nailing a tract on the door was not in itself an act of rebellion, but rather the usual and customary method of starting a discussion among scholars of religious points of the day. It was the 16th century’s version of the internet.

However, Luther’s theses were not just questions and discussion points, but a devastating critique of Roman Catholic practices. Luther had found in his studies that Roman Catholic faith and practice varied greatly from the word of God. Luther was especially upset over the practice of Indulgences, or payment to the Church for reduction or absolution of certain sins. Paying for sins to be forgiven seemed incredibly wrong to Luther. He wrote up his questions, intending to spark a discussion.

He sparked a discussion.

The discussion has been ongoing for 500 years.

The discussion split The Catholic Church and pitted it against those who were protesting, now known as Protestants.

The most confusing thing to me when I was an unsaved person was the Catholic Church. I thought it was a Christian church. Because of its size and longevity, I thought it represented true Christianity. What I didn’t know was that the Roman Catholic Church (RCC) is as far from Christianity as the east is from the west. It does not represent the faith of Jesus, but instead is a false belief system.

The protest Luther made was against certain practices and doctrines of the RCC. For example, the Jesus we know through the inspired scriptures is the central authority, not the Pope or other officials. Practices and rituals and good works do not save. Indulgences are nowhere found in the Bible. Though Luther initially wanted to renew the church, eventually it divided over these and other issues, and the Protestant reformation began.

Here are some Reformation Day resources for you-

Why We’re Protestant: An Introduction to the Five Solas of the Reformation Kindle Edition. A paperback edition exists. By Nate Pickowicz, Foreword by Steven J. Lawson. Nate is a pastor who shepherds a church in New England. His wife Jessica has written a Bible study to go along with MacArthur’s new book, Biblical Doctrine and facilitates a Facebook group regarding the weekly study sessions.

Synopsis: How do you discern true vs. false Christianity? In the days of the Protestant Reformation, the core tenets of the faith were strenuously examined. In the end, the Reformers maintained that at the heart of the Christian faith stood five main credos: sola Scriptura, sola gratia, sola fide, solus Christus, and soli Deo gloria. This book examines these five “solas” and makes a definitive case for why we’re Protestant.

Reformation Women: Sixteenth-Century Figures Who Shaped Christianity’s Rebirth

By Rebecca VanDoodewaard. Rebecca and her husband William used to run a blog I liked, called The Christian Pundit.

Synopsis: Women are an essential element in church history. Just as Deborah, Esther, and the New Testament Marys helped shape Bible history, so the women of the Reformed church have helped to make its history great. In Reformation Women, Rebecca Vandoodewaard introduces readers to twelve sixteenth-century women who are not as well known today as contemporaries like Katie Luther and Lady Jane Grey. Providing an example to Christians today of strong service to Christ and His church, these influential, godly women were devoted to Reformation truth, in many cases provided support for their husbands, practiced hospitality, and stewarded their intellectual abilities. Their strength and bravery will inspire you, and your understanding of church history will become richer as you learn how God used them to further the Reformation through their work and influence.

Long Before Luther: Tracing the Heart of the Gospel From Christ to the Reformation by Nathan Busenitz  (Author), John MacArthur (Foreword)

Synopsis: Where was the gospel before the Reformation?

Contemporary evangelicals often struggle to answer that question. As a result, many Roman Catholics are quick to allege that the Reformation understanding of the gospel simply did not exist before the 1500s. They assert that key Reformation doctrines, like sola fide, were nonexistent in the first fifteen centuries of church history. Rather, they were invented by Martin Luther, John Calvin, and others.

That is a serious charge, and one that evangelicals must be ready to answer. If an evangelical understanding of the gospel is only 500 years old, we are in major trouble. However, if it can be demonstrated that Reformers were not inventing something new, but instead were recovering something old, then key tenets of the Protestant faith are greatly affirmed. Hence, the need for this book.

The Mother of the Reformation: The Amazing Life and Story of Katharine Luther

by Ernst Kroker. Synopsis- The author paints an intimate picture of Katie and of family life in the Black Cloister during the formative years of the Reformation, showing how Katie s marriage to Martin Luther was a multifaceted vocation, with such tasks as household brew mistress, cloister landlady, property overseer, gardener, cow- and pig-herder, and fishwife. Indeed, Katie oversaw their home much like a lord in her kingdom, yet in the midst of it all stood the man to whom her work, concern, and duty were directed.

 Resources for children

The Barber Who Wanted to Pray by R.C. Sproul

Synopsis: This imaginative tale from R.C. Sproul, based on a true story, begins one evening with Mr. McFarland leading family devotions. When his daughter asks him how she should pray, Mr. McFarland shares a 500-year-old story about a barber and his famous customer.

Master Peter is a barber well-known to all in his village. One day, when Martin Luther the Reformer walks into his shop, the barber musters up the courage to ask the outlawed monk how to pray. Luther responds by writing a letter to the barber. The barber’s life and many others’ are changed as they encounter a model for prayer by using the Lord’s Prayer, the Ten Commandments, and the Apostles’ Creed.

Martin Luther- Christian Biographies for Young Readers, by Simonetta Carr

Synopsis- Five hundred years ago, a monk named Martin Luther wrote ninety-five questions, hoping to start a discussion about sin and repentance at the University of Wittenberg in Germany. In a few months those questions had stirred the nation; a few years later, the continent. Today we know that those questions changed the course of both the Western church and world history. In this volume for children, Simonetta Carr tells the compelling story of this father of the Protestant Reformation, tracing his quest for peace with God, his lifelong heroic stand for God’s truth, and his family life and numerous accomplishments. The Reformer’s greatest accomplishment, she writes, “has been his uncompromising emphasis on the free promise of the gospel.”


Martin Luther: The idea that changed the world, PBS documentary, 9/2017, as synopsized by Banner of Truth Trust here. The PBS documentary has an extended trailer here. Official website here.


Read Full Post »

History briefs — Luther comes to Christ

 Romans 1


16 For I am not ashamed of the gospel of Christ, for it is the power of God to salvation for everyone who believes, for the Jew first and also for the Greek. 17 For in it the righteousness of God is revealed from faith to faith; as it is written, “The just shall live by faith.”

The following is an insightful passage about Luther’s faith, from a beautiful tribute to him and Calvin, two men whom the Lord used in an extraordinary way during an extraordinary period of history. The article is interesting and edifying in many ways.



Luther’s Loyal Son


reformation 21

Luther was the pioneer of Protestant theology, piety, and practice. He gradually became Protestant in the period between 1513-21 as he lectured through the Psalms, Romans, Galatians, Hebrews, and the Psalms again. Reading Augustine as he lectured on the Psalms he realized that the doctrine of man and sin that he had learned in university did not agree with Scripture nor did it agree with Augustine. In the Psalms he saw that human depravity is greater than he had thought and grace is greater, more powerful, and more free than he thought, that God has elected his people to new life and true faith unconditionally, from all eternity (sola gratia). By the end of his lectures on the Psalms he had become young, restless, and Augustinian but he was not yet a Protestant. As he lectured through Romans, he began to see that the basis on which we stand before God is not the sanctity wrought in us by grace and cooperation with grace but Christ’s righteousness accomplished outside of us and imputed to us. As he lectured through Galatians he came to see that view confirmed and he began to re-think what he had learned about the role of faith in salvation, that it was not just another virtue formed in us by grace and cooperation with grace. The picture became clearer as he lectured through Hebrews and the Psalms again. Late in life, looking back at his theological development, he said that it was as he lectured through Psalms again that the light went on, as it were, and he realized that it is faith that apprehends Christ, that rests in and receives Christ and his righteousness for us. It is through faith the Spirit unites us to Christ so that he becomes ours and we become his ki(sola fide).


 From :https://pilgrimsprogressrevisted.wordpress.com/2017/10/12/history-briefs-luther-comes-to-christ/

Read Full Post »




1. Mântuirea fiecărui păcătos este rezultatul harului, al îndurării lui Dumnezeu, nu al eforturilor religioase ale omului.

2. Mântuirea se capătă prin credință, în urma pocăinței sincere înaintea lui Dumnezeu și a credinței în sacrificiul Fiului Său.

3. Cel care se pocăiește și crede în harul mântuirii venit prin crucea lui Hristos, devine o făptură nouă, în urma unei nașteri din nou.

4. Niciunui om Domnul nu i-a cerut ”să-L primească”, sau ”să-L accepte”, ci să se pocăiască și să vină după El, purtându-Și crucea în fiecare zi.

5. Pocăința adevărată continuă să-și facă lucrarea în viața credinciosului, care trebuie să aducă la lumină orice păcat ascuns, prin mărturisire înaintea lui Dumnezeu.

6. Sfințirea vieții este un proces care trebuie continuat până la prezentarea sufletului înaintea lui Dumnezeu; aceasta înseamnă ”a duce mântuirea până la capăt cu frică și cutremur”.

7. Creștinii nu trebuie să se bazeze pe propriile fapte sau pe puterea lor de a duce o viață sfântă, ci pe îndurarea lui Dumnezeu și pe puterea Duhului Său.

8. Mântuirea nu se obține prin fapte bune, dar are drept urmare umblarea în faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu.

9. Creștinul adevărat este un ucenic al Domnului, de la care învață necurmat și pe care Îl urmează fără încetare cu scopul de a deveni tot mai asemănător Lui.



10. Iertarea se capătă doar pe pământ, prin îndurarea lui Dumnezeu; prin urmare  nu se mai poate face nimic pentru a schimba starea spirituală a celor care au murit.

11. Iertarea o dă doar Dumnezeu, prin Hristos, deci nici un om nu poate să-și aroge acest drept divin.

12. Nimeni nu poate dezlega păcatele unui om la moartea sa, nici măcar reprezentanții unei anumite clasă de slujitori religioși, considerați mijlocitori între oameni și Dumnezeu.

13. Sufletul după moarte nu are de trecut niște vămi ale văzduhului, pentru a ajunge în prezența lui Dumnezeu. De aceea, este inutil să se încerce ajutarea lui după ce a trecut în veșnicie.

14. Milosteniile și faptele bune făcute pentru a ajuta sufletul unui om după moarte sunt reminiscențe ale unor obiceiuri păgâne și n-au nicio legătură cu creștinismul pe care l-a predicat Domnul și apostolii Săi.

15. Sfinții (incluzând-o și pe Maria, maica Domnului) nu pot mijloci pentru mântuirea oamenilor și nu-i pot ajuta în niciun fel.

16. Închinarea la relicve sau la moaștele sfinților ține mai mult de ocultism decât de creștinismul Sfintelor Scripturi.



 17. Duhul lui Dumnezeu dă putere celui regenerat prin har de a duce o viață sfântă în mijlocul unei lumi păcătoase.

18. Duhul Sfânt pecetluiește pe cel credincios, îl botează și îl umple cu prezența Sa binecuvântată.

19. Botezul cu Duhul Sfânt nu este un rezultat al eforturilor omenești, ci un act de îndurare al lui Dumnezeu prin care răspunde celui ce-L cere cu stăruință.

20. Creștinii care au fost botezați cu Duhul Sfânt nu sunt superiorii celorlalți, de aceea trebuie să rămână smeriți și să caute umplerea continuă cu Duhul.



21. Succesiunea apostolică nu are fundament în Sfintele Scripturi, ci în tradiția religioasă.

22. Adevărații slujitori ai Domnului nu prestează servicii religioase contra unor sume de bani.

23Preoția Noului Testament nu este doar apanajul unei caste superioare, ci ea fost încredințată de Domnul tuturor creștinilor, care aduc jertfe duhovnicești pentru Dumnezeu.

24Duhul Sfânt alege oameni chemându-i la slujire pentru zidirea Trupului lui Hristos și înzestrându-i cu darurile Sale.

25A fi păstor sufletesc nu este o funcție, nici un titlu religios, ci o slujbă duhovnicească primită odată cu un dar al Duhului Sfânt, făcut după voia Sa.

26. Numai Duhul lui Dumnezeu rânduiește slujbele în Biserică, nu oamenii. Ei doar trebuie să recunoască lucrarea Duhului, nu să-și dea învățători după poftele lor.

27. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie pildă turmei, printr-o viață de sfințenie practică și dedicare lui Dumnezeu.

28. Slujbele duhovnicești nu pot fi vândute, nici transmise de la o generație la alta după bunul plac al conducătorilor religioși.

29. Adevărații slujitorii ai lui Hristos se pregătesc pe câmpul Evangheliei și în școala ascultării de El, nu în seminarii teologice.

30. Nu oricine se numește pe sine om inspirat de Dumnezeu trebuie ascultat, ci orice ”proroc” trebuie probat înainte de a fi crezut.


31. Avariția este incompatibilă cu creștinismul, cu atât mai mult cu un slujitor al Domnului, care a poruncit ca acel care are două haine să dea și celui ce n-are niciuna.

32. Creștinismul nu este o religie a prosperității, ci a purtării crucii în fiecare zi pentru Hristos.

33. Hristos nu ne-a făgăduit că vom fi mari în lumea aceasta, ci doar că vom sta cu El pe scaunul Său de domnie, la venirea Împărăției Sale.

34. Creștinul adevărat este un om care se gândește la lucrurile de sus, acolo unde se află comoara sa – Hristos Domnul.

35. De aceea, nicio mișcare creștină n-ar trebui să-și extindă puterea pe pământ, ci să vestească Evanghelia, pentru a-i îndrepta pe cât mai mulți spre ceruri.

36. Creștinii trebuie să dovedească moderație/cumpătare în toate aspectele vieții, dar să-L iubească pe Dumnezeu fără limite și condiții.

37. Vestimentația și posesiunile noastre trebuie să dea dovadă că suntem ucenicii Celui care n-a avut în lumea aceasta nimic mai mult decât haina de pe El și a vestit celor săraci Evanghelia.


38. Clădirile bisericești somptuoase și luxul sunt incompatibile cu învățătura creștină.

39. Slujbele religioase rigide și programele culturale bisericești nu au nimic în comun cu închinarea în duh și în adevăr.

40. Repetarea unor cuvinte în rugăciune și unor rugăciuni memorate contrazice învățătura Domnului nostru.

41. Botezul și Cina Domnului nu sunt sacramente administrate de slujitori profesioniști, ci parte naturală a vieții Bisericii, care se supune poruncilor Domnului ei.

42. În lumea noastră Domnul are o singură Biserică, pe care o sfințește și o pregătește pentru ziua nunții Sale – Unitatea Bisericii o face Duhul lui Dumnezeu, nu ecumenismul oamenilor.

43. Organizațiile omenești și instituțiile religioase n-au niciun fel de sprijin în Scripturi.

44Domnul este singurul Stăpân al Bisericii, nu un om sau o grupare elitistă de oameni.

45. Orice structură ierarhică se opune învățăturii lui Hristos și a apostolilor Săi.

46. Biserica creștină se supune doar capului ei, Hristos Domnul, și ascultă de legile civile numai în măsura în care acestea nu contravin Scripturilor.

47. Biserica nu trebuie să fie nici finanțată, nici subordonată statului, ci doar să ajute autoritățile civile să împlinească voia lui Dumnezeu, acordându-le tot sprijinul pentru aceasta.

48. Slujba principală a Bisericii este să fie ”lumina lumii” prin vestirea Evangheliei încredințată de Domnul și ”sarea pământului”, prin sfințenia vieții.

49. Nădejdea creștinului nu este de a rezista în timpul de judecată al omenirii, ci arătarea slavei lui Hristos la revenirea Sa pentru a-Și lua Biserica – Mireasa în Casa Tatălui Său.

50. În așteptarea revenirii Domnului, Biserica se pregătește în fiecare zi pentru a-L întâmpina în slavă.

Read Full Post »

Op-Ed: A time for Christian soul searching

Jackie Goodall explains the damaging effect of the Replacement Theology. She highlights that its teachings are often used in anti-Semitism campaigns and for rallying support for anti-Israel organizations.

As the Jewish nation enters Yom Kippur, a day of repentance and affliction of the soul, many in the Christian church might also do well to search their souls and seek their own atonement with God for the dreadful way the church has treated the Jews and the State of Israel throughout the centuries and over the past 70 years respectively.

Some, but by no means all of the mainline churches have strayed far from their Biblical roots and from their original support for the nascent State of Israel. When John Winthrop landed in Massachusetts Bay in 1630, he used Biblical imagery of a promised land when he spoke of “We shall be as a City upon a Hill, the eyes of all people are upon us…” – a speech often considered to have seeded the Christian Zionist movement.

Winthrop and his Congregationalist followers would surely be turning in their graves at the anti-Israel antics of their successor United Church of Christ (one of the largest Protestant denominations in the United States) in the 21st century, whose stated aim is to “contribute to ending the Israeli military occupation of the Occupied Palestinian Territories: the West Bank, East Jerusalem and Gaza.”

The UCC’s biased and deceptive stance results in active engagement with the BDS movement and the labeling of Israel’s actions towards Palestinians as “apartheid.” Similar divisive stances have been taken by the United Methodist, Presbyterian, Lutheran and Episcopal churches.

Although Pope Francis reversed a longstanding opposition to Jewish statehood in an October 2015 address when he declared not only that the “State of Israel has every right to exist in safety and prosperity” but that anti-Zionism is a form of anti-Semitism, the recent furore concerning security measures at the Temple Mount might lead one to question just how strong that support is.

The Catholic Church appeared to place the blame for the violence squarely on Israel’s shoulders while referring to the site exclusively by its Muslim name just as the Latin Patriarchate of Jerusalem expressed its concern about “any change to historical (Status Quo) situation in al-Aqsa Mosque (Haram ash-Sharif),” disregarding any Jewish or Christian connection.

Bishop Munib Younan, head of the Evangelical Lutheran Church of Jordan and the Holy Land, commented on Vatican radio that the metal detectors are a form of “collective punishment” that should not be permitted “because of an attack by two persons.” The Geneva-based World Council of Churches (WCC) then joined the bandwagon of condemnation, firmly putting its support behind the Palestinian “Day of Rage” and the subsequent riots and violence.

Much of the blame for this type of thinking within the church can be laid at the door of the theological error known as Replacement Theology – the belief that the church has replaced Israel. Highly damaging, it negates the legitimacy of the State of Israel and the Jews’ right of return. It also allegorizes the many Biblical prophecies concerning the physical restoration of Israel and the ingathering of the Jews into promises of blessing for the church instead.

The over-spiritualization of the Scriptures has not only led some Christians to reject the Genesis account of creation, but also the covenant promises God made with Israel. Many are also of the opinion that the Hebrew Scriptures, known to Christians as the Old Testament, were “nailed to the cross” and are therefore irrelevant to Christianity.

This theology would not be so damaging if it were kept within the confines of church buildings, but the result of its teachings often spills over into blatant anti-Semitism and support for NGOs that are highly damaging to the State of Israel.

That said, since the reunification of Jerusalem 50 years ago, growing numbers of Evangelical Christians are drawing closer to their Jewish roots by standing with and praying for Israel, as well as celebrating the Biblical feasts and holidays. As a result, many Christians and Jews are forming close friendships and ties, with Christians enjoying a new spiritual awakening as they discover aspects of the Scriptures they’d never previously considered.

Many are also questioning the validity of the traditional Christian festivals of Christmas and Easter, with some going so far as to observe their Sabbath from Friday sundown to Saturday sundown instead of the traditional Sunday. These Christians don’t wish to convert to Judaism however; they simply yearn to rediscover the foundations of their 2,000-year-old faith and seek to live a more authentic Christian life.

On Monday, October 10, during the Jewish festival of Sukkot, thousands of Christians from more than 80 countries will throng the streets of Jerusalem for the annual Jerusalem March. Organized by the International Christian Embassy Jerusalem (ICEJ), these modern-day Christian Zionists will once again declare their love and support for the State of Israel by marching through the streets of Jerusalem waving their national flags. Expectations are that it will be a historic convocation with great prophetic significance, given that this Jubilee Year marks 50 years since Jerusalem’s reunification.

Evangelical Christians are well known for their unequivocal support for the State of Israel. It’s a stance that is not only growing but will always remain solid because it is founded not on whim or circumstance, rather on a committed belief in standing with Israel and blessing the Jewish people; a Biblical mandate found in Genesis where God tells Abraham “I will bless those who bless you, and I will curse those who curse you; and in you all the families of the earth shall be blessed.Sep 29, 2017, 9:00AMJackie Goodal

Jackie Goodall explains the damaging effect of the Replacement Theology. She highlights that its teachings are often used in anti-Semitism campaigns and for rallying support for anti-Israel organizations.


Read Full Post »

Anca Popescu …e in cer de 8 ani


Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

  Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

  Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

 Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

  Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

 Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

  Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

                                                                                    J.Danson Smith

Aleluia …ca Tu Doamne rămâi veșnic credincios fata de noi

Read Full Post »

Cum să reacționezi față de cei care părăsesc Biserica?

Se întâmplă un lucru trist. Întâlnesc tot mai mulți oameni care părăsesc Biserica. Unii, este adevărat, se transferă la o altă biserică locală, cu nădejdea unei experiențe viitoare mai pozitive. Alții însă renunță la credință. Când sunt întrebați de motivația deciziei lor, ei împărtășesc de obicei experiențe dureroase, argumente științifico-filozofice sau incapacitatea de a trăi la un standard moral înalt.

Cine sunt aceștia?

  • Un licean care a ajuns la concluzia că evoluționismul are baze științifice mai solide decât creștinismul
  • Un student care a crescut în biserică, a fost dus la școala duminicală, a recitat poezii în adunare, dar nu a rezistat atracțiilor și plăcerilor lumești
  • Un tânăr dezamăgit de ipocrizia pe care a văzut-o în jurul lui (creștini care nu trăiau la standardele pe care le predicau)
  • Un adult care a fost rănit de prietenii săi creștini egoiști

Sau mulți alții. Care declară că experiențele lor negative le-au subminat credința în Biserică și în cele din urmă în Dumnezeu.

Cred că cei mai mulți dintre noi au cunoscut credincioși care au părăsit credința. Poate știm pe cineva care e gata să o facă chiar acum. Cum ar fi cel mai bine să răspunzi într-o astfel de situație?

  1. Ascultă-i și caută să-i înțelegi

Tendința noastră va fi să le predicăm. Să le spunem cât de greșită este decizia lor și cât de rău vor ajunge. Să le cităm versete din Biblie.

Să nu uităm însă că unii dintre ei vor fi fost crescuți în familii de credincioși. Au mers la o școală creștină. Au participat la tabere biblice de vară. Au memorat versete. Ei știu că Isus a venit să moară pentru păcatele lor. Ei știu că El vrea să le dea o viață din belșug. Și deși știu toate acestea, au ales să dea înapoi de la calea credinței.

Pentru că ei cunosc toate acestea lucruri, urechea le va fi închisă la predicile tale. Mai degrabă ar avea nevoie de cineva să îi asculte. S-ar putea ca în mintea lor decizia luată să fi părut logică și necesară. Au petrecut săptămâni, luni sau chiar ani înainte de a face acest pas. Nu le-a fost ușor.

În loc să le recităm amenințător pasaje din Scriptură, mai degrabă să încercăm să îi ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat. Cum s-a ajuns aici? Este vorba despre experiențe dureroase? Sau despre nelămuriri la nivel doctrinar? Care ar trebui să fie pașii următori?

  1. Nu îi privi ca pe niște dușmani

De-a lungul anilor, am văzut numeroși tineri care au început să umble pe calea credinței pentru ca mai târziu să se abată de la ea. Fiecare caz este o reamintire că în jurul nostru se poartă o bătălie spirituală pentru sufletele oamenilor. Cei ce pleacă din Biserică nu sunt dușmanii noștri. Sunt mai degrabă victime ale celui rău.

Mulți dintre ei sunt oameni care au fost răniți. Au trecut prin experiențe dureroase. Le-a murit un copil. Un prieten a căpătat o boală incurabilă. Fata le-a fost violată. Ei ajung să se întrebe, “Cum poate un Dumnezeu iubitor și atotputernic să permită atâta suferință în lume?”- și nu sunt mulțumiți de răspunsurile primite.

Umblarea pe calea lui Dumnezeu presupune plătirea unui preț pe care unii nu sunt gata să îl acorde. Văzând comportamentul lor și auzind cuvintele lor, vei fi ispitit să te superi, să îi socotești ca pe niște dușmani care te-au trădat. Caută însă să reacționezi diferit, arătând compasiune. Făcând astfel, s-ar putea să le încetinești pașii prin care se îndepărtează de Dumnezeu.


      3. Continuă să le arăți dragoste

Astăzi, sunt tot mai mulți cei care pleacă și închid după ei ușa bisericii. Nu înseamnă că nu mai cred în Dumnezeu. Nu înseamnă că sunt atei. Eventual sunt agnostici. Sau dezamăgiți. Sau dornici să profite măcar un timp de plăcerile pe care lumea le oferă.

Unii vor pleca furioși, alții dezamăgiți, alții indiferenți. Oricum ar fi, spune-le că vei continua să îi iubești, să te rogi pentru ei și să fi disponibil când vor avea nevoie de tine. Că la tine vor găsi adăpost și compasiune. Spune-le că ușa ta va fi mereu deschisă pentru ei.

Ar fi groaznic ca ei să găsească în lume prieteni loiali care să îi înțeleagă mai mult, să îi iubească mai mult, să îi respecte mai mult, sau să le acorde mai mult har decât au primit în Biserică.

  1. Caută să adresezi din timp propriile-ți îndoieli sau ale celor din jur

Deși nu ne place să o recunoaștem, niciunul dintre noi nu are o credință perfectă. Undeva în străfundul nostru fiecare experimentăm îndoiala. La urma urmei, suntem într-un proces continuu de creștere în credință.

Biserica ar trebui să creeze un mediu în care oamenii să se simtă liberi să-și adreseze întrebările, să-și exprime îndoielile. Am văzut părinți care și-au certau copiii pentru că au pus întrebări “ciudate”. Nu cred că e sănătos ca întrebările să fie evitate. Întrebările copiilor mei mă forțează să caut răspunsuri cu privire la ce și de ce cred.

Isus a cerut credință de la urmașii Săi, dar El a avut răbdare cu cei îndoielnici ca și Toma. Dacă noi nu abordăm întrebările incomode, dacă îi disprețuim și ridiculizăm pe cei care le pun, atunci să nu ne mirăm că mai târziu aceștia vor întoarce spatele creștinismului și ulterior chiar a relației cu Dumnezeu.


     5. Nădăjduiește că acea persoană se va întoarce înapoi la credință

Credincioșii ai căror rude sau prieteni aleg să părăsească Biserica nu trebuie să dispere. Ei pot să rămână încrezători. În loc să-i condamne, ei ar trebui să continue să-i iubească, să le arate răbdare și să le ofere un model cristic de viață creștină.

Din păcate, unii din cei care părăsesc Biserica au parte de comentarii atât de acide din partea credincioșilor încât nu vor regreta vreun moment pasul făcut. Dacă însă li se va arăta dragoste, s-ar putea ca ulterior să le pară rău, să își vină în fire și într-o zi să se întoarcă la Dumnezeu, care e gata să îi ierte- ca un Păstor care caută oaia rătăcită și ca un Tată care așteaptă întoarcerea fiului risipitor.

  1. Întreabă-te dacă nu cumva și cei care rămân au o parte de vină

În cele din urmă, fiecare persoană care pleacă trebuie să constituie un moment de cercetare pentru cei care rămân. Oare puteam face mai mult? Oare nu puteam preîntâmpina această plecare? Oare problema este doar nebunia, egoismul și păcatul celui care pleacă? Oare am fi putut să îi purtăm de grijă mai bine? Oare ne-am rugat suficient? Oare în focalizarea noastră pe proiecte mari nu am neglijat sufletul lui/ei? Oare nu am trecut cu vederea semnalele primite? Oare am manifestat față de el/ea dragostea lui Cristos? Oare nu am fost prefăcuți?

Iar dacă greșelile trecutului nu le mai putem îndrepta, măcar să învățăm din ele și să nu le mai repetăm în viitor.


Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: