Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Romanian Posts’ Category

Puiu Chibici – Se-aude sus pe cer

Read Full Post »

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 Joi 1 Iunie

 

Du‑te și adunã pe toți iudeii care se aflã în Susa și postiți pentru mine și sã nu mâncați și sã nu beți trei zile, noapte și zi; și eu și tinerele mele vom posti în același fel; și voi intra astfel la împãrat, ceea ce nu este dupã lege; și dacã va fi sã pier, voi pieri.  Estera 4.16
Sã se facã un lemn înalt de cincizeci de coți și mâine vorbește împãratului ca Mardoheu sã fie spânzurat pe el; apoi mergi voios cu împãratul la ospãț.   Estera 5.14
Dupã captivitatea babilonianã (16) – Propuneri contradictorii
Mardoheu îi spusese Esterei sã nu creadã cã, fiindcã era împãrãteasã, va fi scutitã de a împãrtãși soarta celorlalți iudei. El i‑a pus întrebarea: „Cine știe dacã n‑ai venit la împãrãție tocmai pentru un timp ca acesta?“. Estera a primit îndemnul și i‑a transmis lui Mardoheu sã posteascã pentru ea, împreunã cu toți iudeii din Susa, pentru cã avea sã meargã la împãrat, deși nu fusese chematã de el.
Dupã câteva zile, Haman s‑a întors acasã plin de bucurie. Primise extraordinara onoare de a fi fost invitat, împreunã cu împãratul, la un ospãț în palatul Esterei. În ziua urmãtoare avea sã se bucure din nou de un astfel de ospãț. Totuși, bucuria lui a fost întunecatã la vederea lui Mardoheu, care refuza în continuare sã îngenuncheze înaintea lui. Soția și prietenii lui l‑au sfãtuit sã ridice o spânzurãtoare, apoi sã‑i cearã împãratului sã‑i permitã sã‑l spânzure pe Mardoheu, dupã care avea sã meargã bucuros cu împãratul la ospãț.
Un astfel de sfat ticãlos venea de la cel despre care Domnul spune cã era un ucigaș de la început și cã vine doar pentru a fura, a omorî și a distruge (Ioan 8.44; 10.10). Pentru diavol, viața omului nu are nicio valoare. Cât de multe vieți nevinovate au fost sacrificate în lumea aceasta de cãtre oameni nemiloși, în cãutarea puterii!
Lucrurile au stat cu totul altfel, în ce‑L privește pe Domnul nostru. El nu doar Și‑a riscat viața pentru ca noi sã avem viațã, ci Și‑a dat viața pentru noi! Prin urmare, cât de important este ca noi sã ne tãgãduim pe noi înșine – semnificația postului –și sã ne rugãm cu stãruințã ca mulți pãcãtoși sã‑și punã încrederea în Hristos, ca Mântuitor!DOMNUL ESTE APROAPE GBV SEPTEMBRIE 2014
E. P. Vedder, Jr.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV-Jean Koechlin

1 IUNIE
Luca 13.6-21
            Istoria lui Israel relatată prin smochinul neroditor este în acelaşi timp istoria întregii umanităţi. Dumnezeu a tot încer­cat să scoată ceva bun de la făptura Sa. Dar ce trist este să vedem cum omul carnal, în pofida pretenţiilor lui religioase (frunze frumoase), este incapabil să aducă cel mai mic rod pentru Dumnezeu! El ocupă deci într-un mod inutil pământul şi trebuie să fie judecat!
            Continuându-Şi slujba de har, Isus vindecă o sărmană femeie infirmă. Ea era gârbovă, aşa cum riscăm să fim şi noi din punct de vedere spiritual atunci când ne îndreptăm privi­rile spre lucrurile de pe pământ sau când ne încăpăţânăm să purtăm poverile pe care Domnul doreşte să le ducă în locul nostru. El însă „îi ridică pe cei încovoiaţi” (Psalmul 146.8) şi vrea să ne facă „să umblăm cu capul ridicat” (Levitic 26.13).
Din nou o minune făcută în zi de sabat le serveşte drept pretext adversarilor Săi ipocriţi. Răspunsul Său însă îi umple de ruşine, amintindu-le de îndatoririle dragostei faţă de o soră de-a lor, fiică a lui Avraam.
            Cele două scurte parabole care urmează descriu marea dezvoltare vizibilă pe care era chemat s-o atingă creştinismul pe pământ. Copacul cel mare al creştinătăţii va avea în final aceeaşi soartă cu cea a smochinului lui Israel (v. 9).SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI-IUNIE
 

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 1 Iunie 2017
… Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.Romani 3.22-23
Într-o legendă se spune că un tată a sădit un copăcel pentru copilul său. Copilul ținea mult la copăcel și îl uda zilnic. Dar într-o zi, frunzele copăcelului au început să se veștejească. Întristarea copilului era din zi în zi mai mare. Copăcelul și-a plecat vârful spre copil și i-a zis: „Boala mea stă în rădăcina mea. Caută la rădăcină și vei găsi de unde îmi vine moartea“. Copilul căută la rădăcină și acolo găsi un vierme. După ce a stârpit viermele, copăcelul a prins din nou viață.
Lucrurile se aseamănă și în viața oamenilor cu ceea ce a găsit copilul la rădăcina copăcelului. Natura noastră este stabilită prin proveniența noastră. Fiecare poartă în sine însușirea moștenită,păcatul, și de aceea toți suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu. Sentința lui Dumnezeu are valabilitate pentru toți: după moarte vine judecata. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că există o cale de stârpire a „viermelui“ din viața noastră: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5.8). Mântuitorul a plătit datoria pe care o aveam înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul a luat asupra Sa judecata care trebuia să ne lovească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

LUNA IUNIE 2017

coordonatori Bob & Debby Gass
1 IUNIE
CONFRUNTAREA SĂNĂTOASĂ (1)
Când Petru a luat partea Iudeilor în fața Neamurilor, Pavel i-a stat împotrivă! De ce? De dragul unității în biserică. Uneori nu ai de ales, trebuie să stai împotriva cuiva. Întrebarea este: cum? Nimeni nu s-a născut cu abilitatea de a face lucrul acesta; ea se deprinde„Când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în față” (Galateni 2:11)

Când Petru a luat partea Iudeilor în fața Neamurilor, Pavel i-a stat împotrivă! De ce? De dragul unității în biserică. Uneori nu ai de ales, trebuie să stai împotriva cuiva. Întrebarea este: cum? Nimeni nu s-a născut cu abilitatea de a face lucrul acesta; ea se deprindenumai prin exercițiu și răbdare. Motivul pentru care nu suntem pricepuți la așa ceva este că ne ferim de confruntare ca de ciumă. Prin urmare, relațiile noastre au de suferit, iar problemele rămân nerezolvate. Primul pas în pregătirea pentru o confruntare este acela de a stabili scopul corect pentru care vrem să punem lucrurile pe tapet. Ținta ar trebui să fie dezvoltarea unei relații mai bune, Aceasta aduce cu sine fie determinarea persoanei de a nu mai face un anumit lucru, fie determinarea ei de a începe să facă ceva. Cu nici un chip, scopul nu trebuie să fie acela de a o pune la punct, de a te descărca sau de a arunca vina asupra ei. Fii cinstit referitor la motivul pentru care te-ai hotărât să confrunți problema. AI cumva un motiv ascuns, cum ar fi resentimentul sau mândria rănită sau dorești să vezi o schimbare autentică de comportament? Trebuie să te întrebi: „Când confruntarea ia sfârșit, care este schimbarea de comportament pe care o doresc la cel ce mi-a greșit?” Nu uita, într-o confruntare eficientă, căutăm un rezultat anume și un câștig pentru ambele părți. „Frații nedreptăți sunt mai greu de câștigat decât o cetate întărită” (Proverbe 18:19). Când cineva știe că îți pasă cu adevărat de el și că dorești să-L glorifici pe Dumnezeu însituația respectivă, atunci vei avea parte de o reacție potrivită.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI-IUNIE 2017

LUNA IUNIE 2017 TRIMITEM NUMAI CELE 4 FELURI DE  MEDITATII

CARE SANT NOI IN FIECARE AN

 CELELALTE 10– CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI TRECUT 2016 LA ADRESELE URMATOARE :

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE

 

Read Full Post »

   

“Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi.”

10378244_769487256446686_806479960195596500_n “Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi.”

    Este cea dintai cerere din rugaciunea “Tatal nostru” care are in vedere nevoile noastre. In cererea aceasta, accentul principal este pus pe cuvantul paine: “Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi.” Vasazica, Domnul Isus ne invata aici ca lui Dumnezeu Ii place ca noi sa indreptam spre El cereri prin care Il rugam sa ne dea painea cea de toate zilele.
    Ce se intelege prin cuvantul “paine?” Desigur ca, in primul rand este vorba de alimentul asa de cunoscut, asa de necesar, painea, pe oare o cumparam de la brutarie sau pe care o facem noi in casa, din faina. Dar, intr-un intels mai larg, prin cuvantul “paine” se intelege tot ce este necesar pentru intretinerea vietii; se intelege imbracamintea, se intelege incaltamintea, se intelege casa in care avem nevoie sa ne adapostim; se intelege serviciul pe care il avem, unde muncim ca sa ne putem castiga painea; se intelege si sanatatea mintii si sanatatea trupului, caci daca n-am avea sanatatea mintii si sanatatea trupului, n-am putea sa muncim si sa ne castigam painea; si se intelege si ploaia care face sa creasca bucatele, dupa ce semanatorul a semanat samanta in pamant; se intelege si caldura soarelui, fara care nu poate sa creasca nimic; si se inteleg apoi si toate imprejurarile favorabile care fac sa creasca graul, porumbul si toate cele de hrana, pentru ca sa avem toate cele necesare traiului.
    Da, dar ar zice cineva, de ce sa mai cerem, ca Dumnezeu da si celor ce nu cer? Este adevarat ca din partea lui Dumnezeu este o mare bunatate, o mare darnicie. El da si celor ce Il tagaduiesc, El da si celor ce lupta impotriva Lui. El da tuturor painea cea de toate zilele. El face sa ploua si peste cei drepti si peste cei nedrepti. El face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai. Ei bine, dar tocmai aceasta bunatate mare din partea lui Dumnezeu fata de cei ce Il tagaduiesc, fata de cei ce Il dau la o parte din socotelile lor, tocmai aceasta bunatate mare ii obliga.
    Ar putea cineva sa zica: Muncesti, ai paine; nu muncesti, n-ai. Sigur ca cuvantul acesta este adevarat in parte, caci in Scriptura se spune: “Cine nu vrea sa munceasca, nici sa nu manance.” Este adevarat ca Domnul Dumnezeu, cand gaseste El de cuviinta, ne da painea intr-un chip minunat, nu ca rod al muncii noastre. Cand a hranit pe evrei in pustie patruzeci de ani, milioane in fiecare zi, aceste milioane de persoane nu munceau ca sa vina mana de sus. Aceasta a fost indurarea lui Dumnezeu. Dar, de regula, painea ni se da prin munca noastra.
    Noi trebuie sa ne facem partea noastra: sa muncim; iar Dumnezeu Isi face partea Sa, care este cu mult mai mare decat partea noastra. Si daca avem posibilitatea sa muncim, este tot un har din partea lui Dumnezeu. Dar, chiar daca am munci noi cat de mult, daca Dumnezeu n-ar da ploaia Lui si n-ar incalzi cu soarele Lui, noi n-am avea paine. “Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba o pazesc cei ce o pazesc.” Prin urmare, painea cea de toate zilele este in primul rand darul lui Dumnezeu.
    Cineva ar putea sa zica: Painea mea este asigurata, am strans avere si imi este asigurata painea. Cati n-au gandit in felul acesta! Au strans. Unii ziceau: “Numai din casele mele, pot sa traiesc.” Insa Dumnezeu a lucrat ca sa se duca averile pe care se bizuiau oamenii. Si atatia oameni care se bizuiau asa de mult pe averile lor, au ajuns sa aiba cu multa greutate nitica paine. Deci nu averea trebuie sa ne fie sprijin, ci Domnul Dumnezeu. Nu de la avere sa cerem painea, ci de la Tatal ceresc, cum ne invata Domnul Isus.
    Cererea: “Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o moua astazi,” vrea sa ne invete multe lucruri folositoare pentru noi care vrem sa traim ca oameni credinciosi. Unul din aceste lucruri este atarnarea noastra de Dumnezeu. Ei bine, trebuie sa ne gandim ca si in ceea ce priveste mijloacele de trai, atarnam de Dumnezeu.
    Al dolea lucru pe care vrea sa ne invete Domnul Isus este ca Dumnezeu Se ingrijeste de noi. Domnul Isus cunostea foarte bine lucrul acesta. Si El stia ca, daca cerem lui Dumnezeu painea noastra cea de toate zilele, Dumnezeu Se ingrijeste sa ne dea aceasta paine.
    Cum Se ingrijeste Domnul de noi, o arata belsugul mare, care se vede de la un capat al pamantului pana la celalalt. Daca ne gandim la holdele de grane, daca ne gandim la pomii incarcati cu fructe, daca ne gandim la imensele cantitati de alimente pe care le avem de la pasari, de la animale: lapte, carne si altele, ramanem uimiti. Este o bogatie imensa de paine cu care Dumnezeu hraneste miliarde de persoane. 
    Desigur ca pentru noi cei credinciosi, gandul ca Dumnezeu Se ingrijeste de noi si in ceea ce priveste mijloacele de trai trebuie sa fie un gand care sa ne imbarbateze. Da, Dumnezeu Se ingrijeste de noi chiar si atunci cand imprejurarile sunt potrivnice. Cat de potrivnice erau imprejurarile pentru poporul Israel cand calatorea in pustie! In pustie nu era paine, caci acolo nu crestea grau. Acolo nu erau magazine, ca in Bucuresti, de unde sa-ti cumperi ce-ti trebuie. Ce era in pustie? Nisip, nisip, nisip. Hraneste-te cu nisip daca poti! Si totusi patruzeci de ani, n-au fost hraniti israelitii in pustie cu mana? Mana cadea in fiecare zi, in zorii diminetii. 
    Iar cand a fost seceta in tara lui Israel, un om al lui Dumnezeu, Ilie, a fost trimis la un parau, un loc singuratic, la paraul Cherit. Acolo Dumnezeu i-a dat painea cea de toate zilele, caci Ilie a avut sa bea apa din paraul acela, in timp ce raurile celelalte din tara secasera. Corbii veneau si ii aduceau in fiecare zi de mancare. In felul acesta, Domnul pastra viata acestui om al Sau, pe care il folosea in lucrarea Sa. Si cand Ilie n-a mai putut fi hranit la paraul Cherit, Dumnezeu l-a hranit in casa unei femei vaduve, care mai avea doar putina faina si foarte putin untdelemn. Totusi Dumnezeu a inmultit faina si untdelemnul femeii din Sarepta Sidonului, incat viata i-a fost pastrata lui Ilie, care a avut painea cea de toate zilele.
    Se spune ca un credincios dintr-o tara indepartata, mai de mult, era foarte urat din pricina credintei lui in Domnul Hristos. A fost intemnitat. Cuvantul de ordine pentru acest credincios a fost urmatorul: Nu i se va da sa manance deloc sau aproape deloc, asa incat sa moara de foame. Dar credinciosul n-a murit de foame. El s-o fi rugat: “Painea mea cea de toate zilele, da-mi-o!” Se spune ca o pisica venea la el in fiecare zi prin fereastra celulei si ii aducea carne si paine. In felul acesta Domnul a pastrat viata acestui credincios, a ingrijit de el si, in sfarsit, cand dusmanul lui a murit, atunci a scapat si el cu viata din inchisoare.
    Cred ca este de folos sa citim din Scriptura cateva cuvinte care ne arata ca si lucrurile de hrana, “painea noastra cea de toate zilele”, vin de la Dumnezu. De aceea este bine sa depindem de El, de aceea Domnul Isus Hristos ne invata sa depindem de El, de aceea este bine sa ne mangaiem si sa ne imbarbatam la gandul ca Dumnezeu Se ingrieste de noi.
    In Psalmul 104.14-15 se spune: “Tu faci sa creasca iarba pentru vite si verdeturi pentru nevoile omului, untdelemn, care-i infrumuseteaza fata si paine, care-i intareste inima.” Tot in acest Psalm citim in versetele 27-29: “Toate aceste vietuitoare Te asteapta, ca sa le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Iti deschizi Tu mana, ele se satura de bunatatile Tale. Iti ascunzi Tu fata, ele tremura; le iei Tu suflarea, ele mor si se intorc in tarana lor.”
    La Faptele Apostolilor 14.17, Pavel, vorbind celor din Listra, unde se dusese sa vesteasca evanghelia, printre altele le spune asa: “Dumnezeu v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer si timpuri roditoare, v-a dat hrana din belsug si v-a umplut inimile de bucurie.”
    Domnul Isus nu ne-ar fi invatat sa cerem lui Dumnezeu painea noastra cea de toate zilele, daca ar fi stiut ca Dumnezeu nu ne implineste aceasta cerere. Dar El, care stia ca Dumnezeu implineste aceasta cerere, tocmai de aceea ne-a invatat sa ne indreptam spre Dumnezeu cu aceasta rugaminte.
    De alta parte, daca Dumnezeu Se ingrijeste de noi, cum am vazut, nu este asa ca ingrijorarea cu privire la ce vom manca si la ce ne vom imbraca este o ingrijorare care arata necredinta fata de Dumnezeu, care arata necredinta fata de cuvintele Lui? Este drept ca atunci cand te hotarasti pentru Domnul Isus si cand tii cu tot dinadinsul sa fii credincios, nu esti aprobat de toata lumea; dimpotriva, esti dezaprobat de multi. Intr-adevar, multi credinciosi s-au vazut amenintati si in ceea ce priveste “painea cea de toate zilele.” Si unii nu vin la Domnul Isus tocmai din pricina acestei necredinte, pentru ca se uita mai mult la aceste amenintari decat la Domnul Isus.
 Iar unii care parca au pornit pe calea credintei, privind mai mult la amenintari, privind mai mult la ingrijorari dcat la Domnul Isus, au parasit calea Domnului Isus, au parasit adunarea, au parasit legatura cu fratii. Ei bine, pentru astfel de suflete spunem ca aceste cuvinte ale Domnului Isus: “Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi” sunt cuvinte care ar trebui puse la inima, cuvinte in care ar trebui sa-si puna increderea si astfel sa nu se ingrijoreze ca vor ramane muritori de foame, ca vor ramane pe drumuri, daca raman credincisi lui Dumnezeu.
    In legatura cu aceasta, as vrea sa citim si un loc de la Matei 6.25-26: “Nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca. Oare nu este viata mai mult decat hrana si trupul mai mult decat imbracamintea? Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strang nimic in granare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decat ele?”
    Si acum, sa vedem si alte cuvinte din aceasta cerere. Zice Domnul Isus: “Painea noastra cea de toate zilele,” adica painea noastra de care avem nevoie in iecare zi, sau painea noastra care este necesara existentei.
    “Da-ne-o noua astazi” se spune la Matei, iar la Luca se spune: “da-ne-o noua in fiecare zi.” De ce “astazi” si nu odata pentru totdeauna, pana la sfarsitul vietii? Nu, Domnul Isus n-a gasit de cuviinta sa ne invete sa ne rugam: “Painea noastra care ne este necesara pana la sfarsitul vietii.” Domnul Isus a gasit de cuviinta sa cerem asa: “Paine noastra cea de toate zilele sau necesara existentei, da-ne-o noua astazi.”
    Prin aceasta Domnul Isus a vrut sa ne invete mai multe lucruri. In primul rand, a vrut sa ne invete ca este bine ca noi sa depindem in fiecare zi de Dumnezeu. Caci, daca te duci in fiecare zi inaintea lui Dumnezeu si Ii spui: “Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi,” inseamna ca in fiecare zi depinzi de Dumnezeu.
    Iar celor ce ar vrea ca Dumnezeu sa le dea odata pentru totdeauna tot cat ar socoti ei ca au nevoie, acestora am vrea sa le aducem aminte o intamplare din Cuvantul lui Dumnezeu. Cand a inceput sa dea Dumnezeu, in pustie, mana pentru poporul everu, unii au zis: Sa nu ne sculam in fiecare dimineata sa luam mana, ci sa strangem odata pentru mai multe zile. Ce s-a intamplat cu mana stransa pentru mai multe zile?  S-a stricat si deci nu a mai putut fi folosita.
    Dar cuvantul “da-ne-o noua astazi” este un cuvant care osandeste pe cei ce umbla sa stranga mijloace necesare traiului, ca sa se bizuie pe ele pana la sfarsitul zilelor lor. Acestia cad in ispita si in lat, cum spune Cuvantul lui Dumnezeu. Iar in alta parte Cuvantul spune: “Daca avem dar cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns.”
    De alta parte, cuvintele “da-ne-o noua astazi” ne dau din partea Mantuitorului nostru si o lectie de moderatie in privinta bunurilor vietii acestei lumi. Da, trebuie sa fim moderati, sa fim cumpatati in ceea ce priveste dorintele noastre.
    Cuvintele acestea vor sa ne dea si o lectie de simplitate in ceea ce priveste felul nostru de a trai. Nu ne sade bine, noua celor credinciosi, sa traim in risipa, sa traim pe picior mare, cum se zice. Un credincios avea bani sa-si faca o casa. In loc sa-si faca o casa modesta, pentru el si familia lui, face o casa mare, frumoasa, cu camera multe. Daca si-a facut o astfel de casa, desigur ca a trebuit sa aiba si chiriasi. A avut atatea buclucuri de pe urma acestei case mari! Daca isi facea o casa modesta, pentru familia sa, ar fi fost scutit de multe neplaceri pe care le-a avut. Deci, Domnul Isus vrea sa ne invete ca si in ceea ce priveste mijloacele de trai, trebuie sa fim moderati si trebuie sa avem un fel simplu de a trai.
    O istorioara este plina de invatatura in aceasta privinta. O pasare zbura prin vazduh, zbura prin seninul cerului si era asa de fericita: rasuna vazduhul de cantul ei. Jos, pe pamant, se lasa numai atunci cand avea nevoie de putina hrana.
    Sunt unii credinciosi preocupati numai sa stranga; ei au lasat la o parte cele duhovnicesti. Nu sunt atat de preocupati de a face voia lui Dumnezeu sau de a castiga suflete pentru Dumnezeu, nu sunt atat de preocupati ca prin rugaciune si lucrarea lor sa inainteze Evanghelia, cat sunt preocupati sa stranga si sa stranga cat mai mult.
    Domnul Isus zice: Painea “noastra” cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. El nu ne-a invatat sa ne rugam: Painea “mea” cea de toate zilele, da-mi-o mie astazi. Cuvantul “noastra” arata ca este vorba de mai multi, nu este vorba numai de fiecare dintre noi. Si daca Domnul Isus ne invata sa ne rugam in felul acesta, “painea noastra”, insemneaza ca El vrea ca, in ceea ce priveste mijloacele de trai, sa ma rog nu numai pentru mine  personal, ci sa ma rog si pentru altii. Sunt multi care o duc greu in ceea ce priveste mijloacele de trai si credinciosii, care trebuie sa fie milosi si simtitori, ei trebuie sa simta impreuna cu astfel de oameni. Si aceasta simtire trebuie sa se arate si in rugaciune, dar trebuie sa se arate si in mod practic.
    Se spune ca un credincios se ruga lui Dumnezeu pentru cineva care era lipsit. Baiatul, care l-a auzit, i-a zis asa: Taticule, eu, daca as fi in locul d-tale, nu m-as multumi numai sa ma rog pentru cutare sa-i dea Dumnezeu cele necesare. As lua din casa de la noi, unde este belsug, as lua din lucrurile de hrana pe care le avem si i-as da persoanei aceleia.
    Fiindca a venit vorba de lucrul acesta, as intreba: Avem noi o randuiala, ca din ceea ce castigam, sa punem ceva de o parte, regulat, pentru ca din partea aceasta sa se infrupteze si cei ce sunt lipsiti de painea cea de toate zilele? S-a spus uneori aici, in adunare, ca si acesta este un har pe care il au cei credinciosi: ca ei, si cu bunurile vietii acesteia sa poata ajuta lucrarea lui Dumnezeu si pe cei ce nu au painea cea de toate zilele. Este bine ca cine nu s-a pus in randuiala inaintea lui Dumnezeu in aceasta privinta, sa se puna in randuiala.
    Cineva, in legatura cu aceasta, a zis: Mi-a mers mai bine cu noua parti din venitul meu, decat cu venitul intreg. Adica a fost o vreme cand el nu dadea nimic din venitul lui pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru ajutorare. Pe urma s-a hotarat sa dea macar zece la suta. La Maleahi 3.10 scrie: “Aduceti insa la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in casa Mea; puneti-Ma astfel la incercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea daca nu va voi deschide zagazurile cerurilor si daca nu voi turna peste voi belsug de binecuvantare.” In legatura cu locul acesta, cineva a spus: zavoarele zagazurilor nu sunt in patea dinspre Dumnezeu, ci sunt in partea dinspre noi. Vrem ca zagazurile acestea sa porneasca spre noi? Atunci sa dam la o parte zavorul neglijentei, zavorul zgarceniei, zavorul faptului ca nu simtim cu cei ce se afla in nevoi, si atunci Dumnezeu Isi ca implini cuvantul.

    Acum, ca incheiere, sa ne gandim la cele ce au trecut prin fata mintii noastre in ceasul acesta si apoi sa ne gandim ca si mijloacele de trai, toate vin de la Dumnezeu. Sa cautam sa depindem de Dumnezeu in fiecare zi si in aceasta privinta. Sa credem ca El ne poarta de grija in fiecare zi. Sa dam la o parte ingrijorarea, sa traim modest, sa fim simtitori si la nevoile altora. Sa multumim Domnului pentru toate cele necesare existentei, pe care ni le-a dat si ni le da si, in felul acesta, sa cautam sa fim implinitori ai Cuvantului cu care ne-a invatat Domnul Isus sa ne rugam: “Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi.”

Emil S. Constantinescu
                                                     7 martie 1965
                                   Multumim  si apreciem munca si bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile  fratelui Emil S. Constantinescu
                                                   

Read Full Post »

   “Sfinteasca-se Numele Tau”

    Dupa modul de adresare pe care ni l-a aratat Domnul Isus si care este “Tatal nostru care esti in ceruri,” urmeaza trei cereri care au in vedere slavirea lui Dumnezeu. Prima cerere este: “Sfinteasca-se Numele Tau”; a doua: “vie imparatia Ta”; a treia: “faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.” Apoi urmeaza trei cereri care au in vedere nevoile noastre, interesele noastre. Acestea sunt: prima: “painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi”; a doua: “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitlor nostri”; a treia: “si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau.”
    Are vreo insemnatate faptul ca Domnul Isus, in rugaciunea aceasta pe care ne-o da drept model, pune inainte cererile care au in vedere slavirea lui Dumnezeu si dupa aceea cererile care au in vedere nevoile noastre? – Da, este raspunsul la aceasta intrebare; cred ca prin aceasta Domnul Isus vrea sa ne invete ca in rugaciunile noastre, in purtarea noastra, in activitatea noastra, noi trebuie sa urmarim in primul rand slaviea lui Dumnezeu si in al doilea rand nevoile noastre, ineresele noastre.
    De altfel, lucrul acesta se potriveste cu ceea ce ne invata Cuvantul in multe locuri. De pilda, la 1 Corinteni 10.31 citim: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva, sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.” Astfel, in orice lucru, fie mic, fie mare, cel dintai gand care sa ne calauzeasca trebuie sa fie acesta: Dumnezeu sa fie slavit prin lucrul acela. Asta inseamna ca, daca Numele lui Dumnezeu nu este slavit prin acel lucru, trebuie sa ne oprim de la el. La 1 Petru 4.11 citim asa: “Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvinele lui Dumnezeu; daca slujeste cineva, sa slujeasca dupa puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru ca in toate lcrurile sa fie slavit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a caruia este slava si puterea in vecii vecilor.”
    Pe de alta parte, sa ne aducem aminte de felul cum s-a purtat un insemnat slujitor al lui Dumnezeu din vechime si anume Moise, intr-o imprejurare grea pentru poporul Israel. Urcandu-se pe munte, dupa porunca lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa-i dea cuvintele Sale, Moise a zabovit acolo. Poporul, cand a vazut ca Moise zaboveste atat de mult, s-a gandit ca poate nu se va mai inapoia niciodata. De aceea s-au indreptat spre Aaron, fratele lui Moise si i-au zis: Haide, fa-ne un dumnezeu care sa mearga inaintea noastra, caci Moise, omul acela care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a facut. Aaron i-a ascultat, caci i-a fost frica de popor. Le-a cerut cerceii, bratarile de aur, le-a topit, a turnat din ele un vitel de aur si ei au inceput sa se inchine inaintea acestui obiect facut de mainile lor, spunand: “Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
    Atunci Domnul i-a zis lui Moise: “Scoala-te si coboara-te, caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului, s-a stricat. Foarte curand s-au abatut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; si-au facut un vitel turnat, s-au inchinat pana la pamant inaintea lui, i-au adus jertfe si au zis: “Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
    Domnul i-a zis lui Moise: “Vad ca poporul acesta este un popor incapatanat. Acum, lasa-Ma: mania Mea are sa se aprinda impotriva lor si-i voi mistui; dar pe tine te voi face stramosul unui neam mare.”
    Sa vedem ce raspunde Moise la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, ce urmareste el: interesele sale personale ori altceva? Mose nu urmareste interesele sale personale, ci altceva si anume urmareste, in primul rand, ceea ce ar trebui sa urmareasca fiecare credincios, adica slavirea numelui lui Dumnezeu.
    “Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului sau si a zis: Pentru ce sa se aprinda, Doamne, mania Ta impotriva poporului Tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului cu mare putere si cu mana tare? Pentru ce sa zica egiptenii: “Spre nenorocirea lor i-a scos, ca sa-i omoare prin munti si ca sa-i stearga de pe fata pamantului?” Intoarce-Te din iutimea maniei Tale si lasa-Te de raul acesta, pe care vrei sa-l faci poporului Tau. Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai jurat pe Tine Insusti: “Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerurilor, voi da urmasilor vostri toata tara aceasta, de care am vorbit, si ei o vor stapani in veac.”
    Cat il durea pe Moise ca egiptenii vor auzi ca poporul lui Dumnezeu scos din Egipt, a fost prapadit de Dumnezeu cand mergea spre tara Cananului! “De ce sa se vorbeasca de rau despre Tine, Dumnezeule?” intreaba Moise. Lucrul acesta ar fi o durere pentru mine. Nu face lucrul acesta, nu-i prapadi! La ce imi va folsi mie faptul ca voi avea un nume mare in lumea aceasta, daca Numele Tau va fi vorbit de rau de oameni? Si Domnul l-a ascultat pe Moise. Iata dar ca in imprejurarea amintita, Moise a urmarit slavirea Numelui lui Dumnezeu.
    O! de-am invata si noi de la Moise frumoasa lectie ce ne-a dat-o!
    De aceea, cand este vorba sa cugetam ceva, sa vorbim sau sa scriem ceva, cand este vorba sa ne ducem undeva, sa facem ceva sau sa lucram ceva, sa ne punem urmatoarea intrebare: Este slavit Dumnezeu prin lucrul acesta sau nu? Nu cumva prin aceasta va fi vorbit de rau Numele lui Dumnezeu? Si atunci sa mergem inainte daca Dumnezeu este slavit si sa ne oprim daca Numele Lui ar fi vorbit de rau. 
    Sa urmarim slavirea Numelui lui Dumnezeu, nu interesul si satisfactia noastra egoista si numai daca nevoia si placerea noastra se armonizeaza cu slavirea Numelui lui Dumnezeu, numai atunci sa facem lucrul ce ne sta inainte.
    Sa ne ocupam acum cu cea dintai cerere care are in vedere slava numelui lui Dumnezeu: “Sfinteasca-se numele Tau!” Cum trebuie sa intelegem aici? Numele lui Dumezeu sa se sfinteasca El singur, adica sa Se sfinteasca El pe Sine Insusi? Trebuie sa intelegem asa: numele lui Dumnezeu sa fie sfintit de noi, adica noi sa facem lucrarea prin care numele lui Dumnezeu sa fie sfintit. Si daca aceste cuvinte de aici s-ar fi tradus astfel: “Sa fie sfintit numele Tau,” tot asa de buna ar fi fost traducerea ca si cea data prin cuvintele: “Sfinteasca-se numele Tau!”
    In al doilea rand se pune o alta intrebare: ce trebuie sa intelegem prin “numele lui Dumnezeu”? Trebuie sa intelegem oare numai cuvantul cu care noi numim pe Dumnezeu, si deci numai rostirea acestui cuvant sa fie sfintita de catre noi? Nu! Negresit, cuvantul cu care noi numim o persoana, cuvantul cu care numim un lucru, aceste cuvinte ne aduc inainte insusirile acelei persoane, insusirile acelui lucru.
    De pilda, eu am avut o fetita care la varsta de cinci ani s-a imbolnavit si a trecut la Domnul Isus. Cand imi aduc aminte de numele ei, cand ii rostesc numele, imi apar in minte trasaturile ei fine, ochii ei negri ca pacura. In acelasi timp imi aduc aminte ca era un copil care se indreptase spre Dumnezeu si care, probabil din pricina aceasta, suporta fara sa se supere unele din neajunsurile pe care i le faceau fratii sau surorile ei. De pilda, daca un frate sau o sora o tragea de par, ea rabda, nu zicea nimic.
    Deci, numele unei persoane ne aduce aminte si de chipul fizic al acelei persoane, dar si de insusirile ei sufletesti.
    Pe cand locuiam la Giurgiu, multi ani de-a randul ma duceam cu familia la Campulung, vara, in vacanta. Acolo era o gradina foarte frumoasa, cu faneata, cu nuci si cu niste boschete in fund. De multe ori in gradina aceasta s-au tinut adunari pentru vestirea Evangheliei. In gradina aceasta sedeam ceasuri intregi cugetand la Cuvantul lui Dumnezeu. Frumoase clipe am petrecut aici inainta lui Dumnezeu. Ei bine, cand imi aduc aminte de gradina de la Campulung, imi vine in minte infatisarea ei, precum si sentimentele placute pe care le-am trait in aceasta gradina.
    Ei bine, este firesc ca numele lui Dumnezeu sa trezeasca in mintea celor ce cunosc pe Dumnezeu, sa trezeasca insusirile Lui. De pilda, cand auzim cuvintele Scripturii: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul” ne gandim la puterea extraordinara a lui Dumnezeu si la intelepciunea Lui, prin care a creat aceste lucruri. Cand ne gandim insa la crucea de pe Golgota, atunci ne vin in minte alte insusiri ale lui Dumnezeu: sfintenia Lui, care a pedepsit fara crutare pe Domnul Isus din pricina vinei noastre, dar si dragostea Lui, ca L-a pedepsit pe El in locul nostru, pentru ca noi sa fim iertati. Tot asa, cand auzim numele lui Dumnezeu, ne aducem aminte de insusirile Lui si in sufletele noastre se nasc anumite sentimente: respect fata de Creatorul, admiratie fata de maretia zidirii pe care a intocmit-o El, recunostinta pentru mantuirea cea mare pe care El ne-a dat-o in Domnu Hristos, prin jertfirea Lui pe cruce.
    Revenim la intrebarea pe care am pus-o: ce intelegem prin numele lui Dumnezeu? Intr-adevar, cea dintai cerere, cum am vazut, este aceasta: “Sfinteasca-se numele Tau.” Si este o cerere pe care Domnul Isus vrea s-o auda de la fiecare dintre noi. Ce se intelege dar prin numel lui Dumnezeu? Nu numai simplul cuvant, ci insasi fiinta lui Dumnezeu cu insusirile ei, intelegem deci pe Dumnezeu Insusi. Cererea: “Sfinteasca-se numele Tau” s-ar putea reda si in felul acesta: “Sa fii sfintit Tu, Dumnezeule, sa fie sfintita fiinta Ta, Dumnezeule!”
    Aceasta intelegere de altfel ne-o arata Scriptura. De pilda, la Geneza 4.26 citim asa: “Lui Set i s-a nascut un fiu si i-a pus numele Enos.” Enos insemneaza “slabiciune.” Set era credincios. Pe semne Enos invatase de la tatal sau ca omul este slab. Si se mai spune acolo: “Atunci au inceput oamenii sa cheme numele Domnului.” Desigur, nu este vorba numai de simplul nume al Domnului, ci este vorba de Dumnezeu Insusi. Atunci au inceput oamenii sa cheme pe Dumnezeu in ajutor, atunci au inceput sa mareasca pe Dumnezeu pentru intelepciunea Lui, pentru bunatatea Lui.
    La Geneza 12.8 se arata despre Avraam, dupa ce a strabatut tara Canaanului, ca el nu putea sa traiasca fara sa aiba legatura cu Dumnezeu. Pentru el, viata nu avea niciun rost daca nu sta in stransa legatura cu Dumnezeu, daca nu adora pe Dumnezeu. De aceea el face un altar. Avraam a zidit si acolo un altar Domnului si a chemat numele Domnului, adica a chemat pe Domnul Insusi.
    Stiti  ce se spune apoi despre Iov dupa ce i s-au adus la cunostinta nenorocirile care l-au lipsit de bogatiile lui si de fiii lui. A zis: “Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvantat sa fie numele Domnului,” deci binecuvantat sa fie Domnul Insusi.
    In 1 Imparati 5, Solomon zice: “Iata ca am de gand sa zidesc o casa numelui Domnului, Dumnezeului meu,” deci chiar lui Dumnezeu Insusi.
    Iar Domnul Isus, in rugacunea de la Ioan 17, spune aceste cuvinte: “Am facut cunoscut numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” Domnul Isus ne-a facut cunoscut simplul nume al lui Dumnezeu? Nu. El ne-a facut cunoscut pe Dumnezeu in primul rand, in dragostea Lui mantuitoare. “Am facut cunoscut numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat” insemneaza: Te-am facut cunoscut pe Tine, Dumnezeule; Te-am facut cunoscut in ceea ce esti Tu, in fiinta Ta, in insusirile Tale, pentru ca oamenii sa se teama de Tine, dar sa se si apropie de Tine, care ii iubesti  si care M-ai trimis pe Mine, pentru ca prin Mine sa se apropie de Tine… Deci, prin “numele “ lui Dumnezeu trebuie sa intelegem pe insusi Dumnezeu, trebuie sa intelegem insasi fiinta Lui, cu toate insusirile ei, atotputernicia Lui, intelepciunea Lui, sfintenia Lui, iubirea Lui, bunatatea Lui si asa mai departe.
    Dar acum o alta intrebare: Ce inseamna asta: “sa fie sfintit numele Tau”? Noi trebuie sa cerem lucrul acesta, asa cum ne invata Domnul Isus. Sigur ca, daca Domnul Isus ne indeamna sa ne rugam asa, noi trebuie sa intelegem ce vasazica “sa fie sfintit numele lui Dumnezeu.” Ce insemneaza a sfinti un lucru? A sfinti un lucru insemneaza a-l pune deoparte pentru Dumnezeu, a-l consacra in slujba Lui, a-i da deci o intrebuintare aleasa, deosebita.
    Cortul sfant din pustie era pus in slujba lui Dumezeu, pentru ca astfel sa fie slavit numele lui Dumnezeu. Vasele de la templu nu se puteau intrebuinta oricum, ci numai in slujba de la templu. Vasazica, a sfinti un lucru inseamna a-l pune deoparte pentru Dumnezeu, a-i da o inrebuintare deosebita, intrebuintare de cinste, a-l consacra pentru Dumnezeu.
    Atunci ce insemneaza a sfinti numele lui Dumnezeu? Insemneaza a-L respecta pe Dumnezeu, a-I da cinste, a-L slavi prin cuvintele si prin viata noastra, si toate acestea din pricina insusirilor lui Dumnezeu pe care le-am amintit, dar mai ales pentru sfintenia Lui.
    Intr-un loc se spune: “Dumnezeu este lumina si in El nu este pic de intuneric.” In Psalmul 11.9 citim: “Numele Lui este sfant si infricosator.” Iar in Isaia 6 citim: “In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt si poalele Lui umpleau templul. Serafimii stateau deasupra Lui si fiecare avea sase aripi: cu doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele si cu doua zburau. Strgau unul la altul si ziceau: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui!” Si se zguduiau usiorii usii de glasul care rasuna si casa s-a umplut de fum”
    “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un carbune aprins in mana, pe care-l luase cu clestele de pe altar. Mi-a atins gura cu el si a zis: “Iata, atingandu-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit.”
    Carbunele acesta rosu aprins ne aduce aminte de sangele Domnului Hristos, prin care noi, vinovati de atatea pacate, ne putem apropia de Dumnezeu, ca sa fim curatiti si sa putem avea legatura cu El. Prin sangele Domnului Hristos, Dumnezeu inlatura orice pacat, orice vina.
    Sa ne aducem aminte ca si in Apocalipsa 1, apostolul Ioan istoriseste despre Domnul Hristos care i S-a aratat ca Domn, ca unul care judeca. “Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri si fata Lui era ca soarele, cand straluceste in toata puterea lui. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: Nu te teme!”
    Cand ingerii despre care am citit in prorocul Isaia canta: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor,” ei parca dau un concert, un concert frumos, in care ei sunt uimiti de insusirile desavarsite ale lui Dumnezeu si indeosebi sunt uimiti de sfintenia lui Dumnezeu.
    Dar Domnul Hristos ne indeamna si pe noi sa ne rugam: “Sfinteasca-se numele Tau!” Prin aceasta El doreste ca un astfel de concert sa se inalte si de pe pamant, din sufletele oamenilor. De aceea ne invata El “sa fie sfintit Dumnezeu.”
    Intr-o epistola sunt aceste cuvinte: “Sfintiti in inimile voastre pe Hristos ca Domn.” De multe ori m-am intrebat: ce insemneaza sa sfintim in inimile noastre pe Hristos ca Domn? Acum, cu lumina pe care o avem din Cuvantul lui Dumnezeu, a sfinti pe Dumnezeu insemneaza a-L respecta mai ales pentru sfintenia Sa; astfel intelegem ce insemneaza sa-L respectam pe Domnul Hristos ca Domn, care a capatat acest drept asupra noastra prin faptul ca ne-a creat, dar si prin faptul ca ne-a rascumparat prin sangele Sau.
    Cum vom sfinti noi numele lui Dumnezeu in mod practic? Laudandu-L. Cine sa laude pe Dumnezeu, cine poate sa-L laude? Cei ce-L cunosc: cei ce-L cunosc prin Domnul Hristos; cei ce-L cunosc in dragostea Lui mantuitoare, aratata la cruce; cei ce-L cunosc din Cuvantul Lui, cei ce-L cunosc si din zidirea creata de El; cei ce-L cunosc din natura inconjuratoare.
    Sfintim pe Dumnezeu daca Il respectam, daca Il iubim, daca Il adoram. Sfintim pe Dumnezeu daca ne incredem in El, daca ne incredem in Cuvantul Lui si raspundem “da” la tot ce ne spune El.
    Sfintim pe Dumnezeu daca ascultam de El, daca ne abatem de la ceea ce este rau si daca mergem pe calea Lui, care este calea sfinteniei. Asa a mers Iosif, credinciosul din Vechul Testament, care a fugit de pacat, din pricina ca el intelesese sa sfinteasca pe Dumnezeu.
    Sfintim pe Dumnezeu daca Il urmam, daca Il iubim, daca avem aceleasi simtaminte ca El, daca mergem pe urmele Lui. Citim la Efeseni 5.1: “Urmati dar pilda lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti.” La 1 Petru 1.15-16 citim: “Dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra, caci este scris: “Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant.”
    Daca noi care ne-am intors la Dumnezeu suntem sinceri cu noi insine, vom gasi multe lucruri care arata ca n-am sfintit totdeauna numele lui Dumnezeu. De pilda, cand sunt neintelegeri intre sotii credinciosi, prin aceasta nu este sfintit numele lui Dumnezeu. Cand sunt certuri, neintelegeri intre fratii credinciosi, prin aceasta nu este sfintit numele lui Dumnezeu. Cand credinciosul umbla dupa slava lumii, cand este lumesc, razbunator, dusmanos, prin aceste lucruri nu sfinteste numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa ne rugam: “Sfinteasca-se numele Tau in viata noastra!’ si trebuie sa ne curatim de tot ce vine de la firea pamanteasca si nu se potriveste cu indemnul Domnului Hristos: sa fie sfintit numele lui Dumnezeu!
    Daca ne gandim la atatia din jurul nostru care tagaduiesc pe Dumnezeu, daca ne gandim la atatia din jurul nostru care traiesc fara sa tina socoteala de Dumnezeu, de Cuvantul lui Dumnezeu, daca ne gandim la atatia care batjocoresc numele lui Dumnezeu, daca ne gandim la atatia care se indreapta spre o pierzare vesnica, nu intelegem noi ca Domnul Isus, in rugaciunea aceasta, ne indeamna sa ne rugam fierbinte si cu staruinta, pentru ca cei amintiti mai sus si tot mai multi din jurul nostru sa ajunga sa sfinteasca si ei pe Dumnezeu?
    Lucrarea de a face pe cei din jurul nostru sa ajunga sa sfinteasca si ei pe Dumnezeu, intorcandu-se la Dumnezeu, lucrarea aceasta nu este data ingerilor s-o faca, ci noua.
    Sa ne lasam patrunsi dar de aceste ganduri! Sa dea Dumnezeu sa ne rugam potrivit cu cele invatate de Domnul Hristos prin cuvintele: “Sa fie sfintit numele lui Dumnezeu!”
    In acelasi timp sa ne purtam in asa fel, incat sa fie sfintit Dumnezeu prin viata noastra si prin lucrarea noastra. Emil  S. Constantinescu 24 ianuarie 1965
                                                                   Multumim  si apreciem munca si  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile  fratelui Emil S. Constantinescu

Read Full Post »

Împărăteasa din Seba — — setea după adevăr potolită

1 Împărați  10:1-13 și Matei 12:42

O vizită deosebită ne este istorisită în această parte din Scriptură. Este vorba de o împărăteasă cunoscută sub numele de împărăteasa din Seba care a făcut o călătorie la Ierusalim, ca să vadă și să audă pe înțeleptul și credinciosul împărat al iudeilor, Solomon. Țara acestei împărătese se afla în peninsula Arabiei, în apropierea Golfului Persic. 

Împărăteasa aceasta avea un suflet ales. Ea nu socotea că nu-i mai lipsește nimic. Fiind împărăteasă ar fi putut spune că nu-i lipsește nimic pentru că izbutise să se urce pe scara socială în cel mai înalt vârf al ei. Avea glorie omenească. Și, cu toate acestea, ea avea o parte din sufletul ei nemulțumit, nesatisfăcut. Ea nu găsise o deplină satisfacție în puterea ei împărătească. De obicei, oamenii care au putere se simt bine, se simt tari, se simt puternici. Împărăteasa aceasta nu găsise deplină mulțumire în puterea ei și nici în gloria de căpetenie a țării. Împărăteasa aceasta nu era pe deplin mulțumită nici cu averea ei, care, îi dădea posibilități să aibă hrana cea mai aleasă, să aibă îmbrăcămintea cea mai distinsă, cea mai scumpă, locuința cea mai confortabilă și cea mai frumoasă. Împărăteasa aceasta nu era pe deplin mulțumită nici cu cultura ei, cu toate că va fi avut și ea o cultură aleasă, căci, negreșit, a avut toate posibilitățile să-și însușească cultura cea mai înaltă din vremea aceea. 

Era o parte din ființa ei care cerea să fie satisfăcută: era cugetul ei frământat de întrebările de seamă ale vieții, întrebări  pe care și le pun nu numai împărații, nu numai conducătorii de popoare, ci și toții oameni fără deosebire, de la cel mai mare până la cel mai mic, întrebări pe care — sunt sigur – – vi le-ați pus și vi le puneți și dumneavoastră, care ascultați vestirea Evangheliei.  

Nu v-ați întrebat și dumneavoastră: este Dumnezeu, sau nu? Dacă este, cum este El? Și mai departe, nu v-ați întrebat dumneavoastră: este veșnicie sau, cu alte cuvinte, este viață dincolo de mormânt sau totul se termină la groapă? Nu v-ați întrebat apoi și dumneavoastră: avem într-adevăr un suflet nemuritor, răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele pe care le-am făcut? În sfârșit, nu v-ați întrebat și dumneavoastră: ce rost are viața?

Cred că aceste întrebări care au frământat pe împărăteasa din Seba frământă sufletul oricărei ființe omenești. Lucrurile vieții acesteia nu pot să facă sufletul nostru pe deplin fericit; ele cel mult pot să aducă un pic de fericire dar nu sunt în stare să aducă o fericire deplină. O fericire deplină găsește numai omul care a primit răspuns adevărat, sigur,  la marile întrebări ale vieții. Fericire deplină găsește numai omul care — — aflând răspunsurile date de adevăr la aceste întrebări nu se mulțumește numai să știe că este Dumnezeu, că este veșnicie și că fiecare din noi avem un suflet răspunzător față de Creator — — ci și apucă mântuirea pe care Dumnezeu s-a îngrijit să ne-o dea în Domnul Hristos, în jertfa Lui de la cruce. Un astfel de om ia iertarea păcatelor pe care ne-a câștigat-o Domnul Isus, umblă în viață ca un om scăpat de osândă, ca un om care are legătură cu Dumnezeu, ca un om care se teme de Dumnezeu și stă sub ascultarea Lui. Un astfel de om umblă în viață ca omul care nu se teme de veșnicie, căci veșnicia pentru el nu mai este ceva necunoscut, ceva care să-i inspire teamă, ci este un timp și un loc de slavă minunată.  

Un om călătorea prin pustie.  E greu să umbli prin pustie, unde sunt întinderi de nisip cat vezi cu ochii, căldură, soare, vânt! Totuși, din loc în loc, în imensele pustiuri sunt niște insule de verdeață numite “oaze”; În aceste oaze, vezi copaci cu fructe gustoase și mult dorite de călătorii care trec prin aceste locuri. De asemenea, în oaze, întâlnim izvoare de apă rece și limpede, care-ți potolesc setea. Călătorul nostru ajuns flămînd într-o oază; n-a găsit însă nici o fructă în pomii de acolo. Era tare amărît. Sub copac, zărește însă o traistă . Și-a zis: “Te pomenești că e o traistă plină cu de-ale mâncării. Ce bine ar fi!” Dar, când se apropie, ce să vadă în traistă? Niște pietre scumpe. Pierduse traista aceasta unul din călătorii care trecuse prin oază. La ce foloseau călătorului nostru pietrele scumpe, când el era gata să moară de foame? Tot așa, la ce ne folosesc lucrurile lumii acesteia, dacă ele nu pot să ne satisfacă năzuința după adevăr și după mântuirea sufletului, năzuință pe care nu poate s-o satisfacă decât Domnul Isus, Singurul care ne dă răspuns potrivit cu adevărul la întrebările de căpetenie ale vieții și care singur în același timp, ne dă și apropierea de Dumnezeu, prin sângele pe care El L-a vărsat pe crucea de pe Golgota, când a murit pentru fiecare dintre noi. 

Era o mare artistă, care câștiga mulți bani prin arta ei, dar artista aceasta nu era fericită. Într-o zi, se duce în vizită la o doamnă bogată. Văzând-o amărâtă, doamna aceea o întreabă:

–Ce ai, draga mea ai nevoie de ceva bani? Sunt gata să-ți pun la dispoziție orice sumă vrei.

–Ce am eu nevoie nu poți să-mi dai dumneata. Sufletul meu suspină după iertare, după pace, după adevăr — — iar acestea nu se capătă pe bani.

Ei bine, împărăteasa din Seba — — am spus — — era o ființă aleasă, care nu se considera pe deplin fericită, deși avea toate bunurile vieții, ca împărăteasă peste țara peste care domnea. Ea auzise despre împăratul Solomon al iudeilor, din Ierusalim. Acest împărat zidise Domnului un templu maiestos, nespus de frumos, o adevărată capodoperă de arhitectură, de artă. Împăratul acesta era credincios. Vă mirați de lucrul acesta? Ce bine ar fi ca și conducătorii popoarelor să fie oameni credincioși! Ce bine ar face ei prin pilda lor, popoarelor pe care le cârmuesc. Împăratul Solomon era și un om înțelept, având nu numai înțelepciune omenească, ci mai ales înțelepciunea care venea de la Dumnezeu, înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu, înțelepciunea care putea face față tuturor întrebărilor, tuturor adevăratelor nevoi sufletești morale, pe care le are omul. În același timp, împăratul acesta avea și talent de scriitor. Iată cum vorbește cartea sfântă despre el: “Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea Egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât  Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol; și faima lui se răspândise printre toate neamurile de prin  împrejurimi.  A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care cerște pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace; despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului, care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui” ( 1 Împărați 4:29-34). 

Trebuie să știm că împăratul Solomon înfățișează în unele privințe pe Domnul Hristos despre care cuvântul lui Dumnezeu spune că “în El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). 

–Dar bine, împărăteasă din Seba, n-ai tu în țara ta căpetenii religioase care să-ți răspundă la întrebările de seamă ale sufletului tău? N-ai tu în țara ta înțelepți care să dezlege problemele grave ale vieții, probleme care te frământă pe tine atât de mult? Nu ești tu destul de cultă, pentru ca în cultura ta să găsești răspuns la întrebările care-ți stau pe suflet?

–Nu mă satisfac răspunsurile căpeteniilor religioase ale țării mele; nu mă mulțumesc învățăturile înțelepților din țara mea; iar cultura mea nu e nici ea în stare să-mi dea un răspuns satisfăcător la marile întrebări ale sufletului meu.

–Atunci, cine crezi tu că ar putea să-ți dea răspuns mulțumitor la întrebările de seamă ale sufletului tău?

–Numai împăratul Solomon de la Ierusalim, căci el e un împărat credincios și astfel el are nu numai înțelepciune omenească ci și înțelepciune dumnezeiască.

–Dacă e așa să-i scrii o scrisoare și să-l rogi să-ți răspundă la întrebările tale .

–Nu, căci eu am atâtea de întrebat. Într-o scrisoare nu pot spune decât prea puțin. De aceea, mai bine fac eu însămi o călătorie la el. Deși am de străbătut o cale lungă, o cale care cere timp, o cale care cere cheltuială, o cale plină de greutăți și de primejdii, mă voi duce personal la împăratul acesta. Voi lipsi câteva vreme din țara mea și de la cârma țării, și mă voi duce personal la omul acesta vestit, pentru că sunt prea grave problemele pe care vreau să le discut cu el, sunt prea însemnate întrebările sufletului meu.

Împărăteasa aceasta nu avea numai o sete de cunoaștere a minții ei .  Nu, din adevărul pe care îl căuta, ea făcea o nevoie de îndrumare nouă a vieții ei, o nevoie care trebuia să fie satisfăcută neapărat.  

Au început pregătirile pentru plecare. Împărăteasa va fi făcut o listă a însoțitorilor ei în această călătorie, căci împărații nu călătoresc singuri, ci de obicei, când se duc într-o țară străină, iau cu ei și miniștri. Astfel ei sunt însoțiți de oameni de încredere, de oameni pricepuți, în chestiunile pe care se duc să le trateze.  

  Apoi, se vor fi luat măsuri cu privire la paza pe care trebuia s-o aibă împărăteasa tot timpul călătoriei și cu privire la mijloacele de transport pe care avea să le folosească în călătorie, în primul rând cămile, pentru că pe vremea aceea călătoria nu se făcea ca azi cu avionul, cu mașina sau cu trenul.  Și, pentru că această călătorie, ducerea, întorsul și șederea la Ierusalim aveau să dureze câteva luni, se vor fi luat măsuri și cu privire la hrana oamenilor și animalelor de transport. În același timp, se vor fi încărcat pe cămile darurile pe care împărăteasa găsea de cuviință să le dea împăratului Solomon care a primit o mulțime de daruri între care și o sută douăzeci de talanți de aur; A fost nevoie poate de zeci sau sute de cămile care să ducă o cantitate atât de mare de aur și totodată mirodeniile, pietre scumpe și celelalte. Pe de altă parte, corăbiile au transportat, în țara împăratului Solomon lemn frumos mirositor, cu care împărăteasa din Seba găsise de cuviință să-l dăruiască pe Solomon.  

Negreșit, nu va fi rămas ascuns planul de călătorie al împărătesei din Seba față de supușii ei și mai ales față de dregătorii țării. Unii poate nu ar fi găsit deloc îndreptățită această călătorie și, dacă nu pe față, măcar în sufletul lor, vor fi zis că împărăteasa lor a început să umble după năluci sau ca biata împărăteasă n-ar mai fi în toate mințile ei. Când are atâta slavă, atâta bogăție, atâta putere, să se ducă într-o țară străină după… Înțelepciune? 

 Dar nimic nu o abate de la hotărârea ei pe împărăteasa noastră. După ce s-au făcut toate pregătirile, ea a plecat în călătoria ei lungă și obositoare. A ajuns la Ierusalim cu tot alaiul ei și a fost primită de împăratul Solomon.

 Care anume au fost întrebările pe care împărăteasa le-a pus împăratului Solomon nu se arată în Scriptură; Scriptura  spune doar că i-a pus întrebări grele. Nu se arată amănunțit nici răspunsurile pe care le-a dat înțeleptul împărat Solomon la întrebările împărătesei. Scriptura spune că împărăteasa i-a împărtășit lui Solomon tot ce avea pe inimă. Iar despre Solomon ni se spune că i-a răspuns împărătesei în așa fel încât ea s-a arătat pe deplin mulțumită.

Negreșit că răspunsurile pe care le-a primit împărăteasa din Seba la întrebările ei i s-au dat și prin lucrurile pe care le va fi văzut ea în cursul vizitei ei la Ierusalim. Între altele, ea a vizitat la Ierusalim templul lui Dumnezeu, despre care am spus că era o capodoperă de arhitectură și care fusese zidit de Solomon. Ce a văzut împărăteasa la templu? În curtea din lăuntrul templului a văzut un mare altar de aramă. Pe altarul acesta, iudeii aduceau animale, pe care le înjunghiau și le puneau pe focul altarului, care uneori mistuia cu desăvârșire animalul jertfit. Se va fi întrebat împărăteasa ce rost are omorârea atâtor animale? Ce rost are vărsarea sângelui lor? Și i se va fi răspuns: toți oamenii care au adus jertfele și-au dat seama că au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, și astfel supărând pe Dumnezeul cel Sfânt prin păcatele lor, prin neascultarea lor, ei ar fi trebuit să fie pedepsiți cu moartea; dar, în locul lor, ei au adus câte un animal, pe care l-au înjunghiat, căruia i-au vărsat sângele și pe care l-au ars pe altar. Și, deci animalul nevinovat a fost omorât în locul omului vinovat. Atunci împărăteasa a început să-și facă o idee despre Dumnezeul poporului Israel și anume că El este un Dumnezeu plin de sfințenie, un Dumnezeu ai cărui ochi nu pot să vadă păcatul fără să-l pedepsească. Atunci a început ea să înțeleagă că, pentru a te apropia de Acest Dumnezeu Sfânt, este neapărată nevoie ca cineva să moară în locul tău, trebuie ca cineva să să ispășească cu moartea vina păcatelor tale. “Vasăzică”, își va fi spus împărăteasa, “deși Dumnezeu este Sfânt, totuși omul păcătos se poate apropia de El, dacă moare cineva în locul lui”.

Dragii mei, nu este greu să vedem, în legătură cu jertfele care se aduceau la templu, că animalul jertfit în locul omului vinovat, înfățișează pe Mielul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus Hristos, care de bunăvoie, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost lovit cu moartea, pentru noi, prin sângele Lui să fim curățiți de toate păcatele. Numai așa ne putem apropia de Dumnezeu: curățiți prin sângele Domnului Isus. V-ați apropiat dumneavoastră de Dumnezeu în felul acesta? Dumneavoastră, care doriți sincer iertarea păcatelor, v-ați apropiat de Dumnezeu prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus? Dacă nu v-ați apropiat încă, vă puteți apropia acum, în clipa aceasta, când auziți Evanghelia. Să credeți dar că Domnul Isus s-a dat morții și pentru păcatele dumneavoastră, că și-a vărsat sângele și pentru curățirea păcatelor dumneavoastră, Și, crezând în El, ajungeți împăcați cu Dumnezeu, iertați și apropiați de El.  

Desigur și alte lucruri va fi văzut împărăteasa din Seba în templul de la Ierusalim.  În locul sfânt va fi văzut sfeșnicul de aur, cu șapte lumini, care va fi vorbit de faptul că Dumnezeu este lumină și în El nu este pic de întuneric. În locul preasfânt, împărăteasa n-a putut intra, căci acolo nu putea intra decât marele preot o singură dată pe an după ce aducea jertfa. Locul preasfânt era despărțit de locul sfânt printr-o perdea. I se va fi spus: ” În locul preasfânt nu puteți intra, dar vă putem spune ce este acolo. Este acolo în chivot (o cutie) în care se păstrează vasul cu mană și toiagul lui Aaron, care înfrunzise. Deasupra chivotului, construit artistic din aur și din lemn de salcîm, sunt sculptați niște  îngeri cu aripi întinse, niște heruvimi. Înăuntru, în chivot, se mai află și tablele Legii.”  

I se va fi dat explicația că partea aceasta din templul lui Solomon înfățișează cerul, iar acolo nu poate pătrunde decât marele preot, după ce a adus jertfă și a fost uns cu sângele jertfei. Și astfel, împărăteasa va fi înțeles că la Dumnezeu, în cer, nu poate ajunge dacă nu este curățit prin sângele unei jertfe, nimeni.

Înțelegeți dumneavoastră, că sângele acelei jertfe înfățișează sângele Domnului Isus, prin care oricine crede, are intrare slobodă la Dumnezeu? Multe va fi învățat împărăteasa din seva ca răspuns la întrebările iei grele, prin vizita făcută la templu.  

Apoi, de la Solomon va fi auzit cuvinte ca acestea:

“Începutul înțelepciunii este frica  de Domnul” (Proverbe 9:10). “A, temerea de Dumnezeu alcătuiește începutul înțelepciunii!” își va fi zis ea, “Iar cine nu se teme de Dumnezeu și nu se abate de la păcat, acela nu numai că n-are înțelepciune adevărată, oricât de înțelept s-ar crede, dar n-are nici măcar începutul înțelepciunii”.

Dumneavoastră aveți începutul înțelepciunii? Dacă până acum nu v-ați temut de Dumnezeu și astfel ați săvârșit atâtea păcate, veniți acum la Domnul Isus așa cum sunteți, cu toate păcatele dumneavoastră, veniți pentru păcatele dumneavoastră! Primiți sângele Domnului Isus ca vărsat și pentru păcatele dumneavoastră. Și credeți cuvântul lui Dumnezeu, care spune:“Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește de orice păcat(1Ioan 1:7). “Toți proorocii mărturisesc despre El că, oricine crede în El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor” ( Fapte 10:45). Începeți după aceasta o viață în care să vă temeți de Dumnezeu, să vă temeți în înțelesul de a nu face ceva care ar supăra pe Dumnezeu!

Împărăteasa din Seba, recunoscătoare pentru răspunsurile primite la întrebările ei grele, i-a dat lui Solomon daruri: aur, mirodenii, și pietre scumpe . Solomon, la rândul său, i-a dat și el împărătesei daruri vrednice de un împărat ca el.  

Acum, auzind cuvintele Domnului Isus de la Matei 12:42 “Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și îl va osândi pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înțelepciunea lui Solomon și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon” –aflăm că împărăteasa din Seba se va prezenta și ea la judecată când vor fi judecați oamenii care au trăit pe vremea Mântuitorului. Iată dar un loc din Scriptură care ne arată că este o veșnicie, că deci nu se termină totul la mormânt. Așadar, oamenii care au fost pe vremea Mântuitorului și n-au crezut în El, vor fi judecați. Împărăteasa din Seba, fiind de față la judecată, prin prezența ei acolo, va pleda pentru condamnarea acestor oameni. Într-adevăr, se va spune:“Iată, împărăteasa aceasta a făcut un drum de mii de kilometri ca să se ducă la împăratul Solomon să audă de înțelepciune, pentru ca și ea să ajungă să umble pe calea înțelepciunii. Voi ați avut în mijlocul vostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a făcut pentru noi toți înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare (1Corinteni 1:30). Dar, voi nu l-ați primit ca să aveți în El “Neprihănirea, sfințirea, răscumpărarea și înțelepciunea”.  El a fost în mijlocul vostru, a fost aproape de voi,. Da, voi n-ați avut nevoie să faceți o călătorie de mii de kilometri ca să veniți la Domnul Isus. El Însuși era lângă fiecare dintre voi, dar voi nu l-ați băgat în seamă”. 

Dar dumneavoastră care vă găsiți aici l-ați băgat oare în seamă pe Domnul Isus? Puteți spune că nu v-ați arătat și nu vă arătați nepăsători față de Domnul Isus? Căci, dacă împărăteasa din Seba va fi acuzatoare a celor din vremea Domnului Isus, care n-au crezut în El,  va putea fi și acuzatoarea dumneavoastră, pentru că ea a făcut o călătorie așa de lungă, ca să vină la împăratul Solomon, pe când dumneavoastră ați avut posibilitatea să credeți in Domnul Isus, care este aproape de dumneavoastră, dar n-ați crezut în El. Dar dacă n-ați crezut în El până acum, nu socotiți că a sosit timpul să credeți acum? Să primiți iertarea păcatelor, să primiți înțelepciunea Lui și în felul acesta să aveți și dumneavoastră răspuns la întrebările grave ale vieții, întrebări pe care ni le punem fiecare din noi?

Împărăteasa din Seba i-a dat împăratului daruri scumpe. Dumneavoastră să veniți la Domnul Isus cu ce e mai rău, să veniți cu păcatele dumneavoastră, cu necredința dumneavoastră, să veniți înaintea lui și să-I spuneți: “Iată, Doamne, cine am fost și ce am făcut. Dar eu vreau să fiu iertat.   Îti  mulțumesc că ți-ai vărsat sângele și pentru mine. Nu mai vreau să trăiesc ca un om neînțelept, ci în temere de Tine”. 

Iată ce trebuie să faceți, iată ce trebuie să dați Domnului Isus: ce e mai rău. Păcatele dumneavoastră să le aduceți la Domnul Isus și El vi le iartă, El le aruncă în marea uitării. Și El vă va da daruri vrednice de bogăția Sa: El vă va da darul iertării, vă va da Duhul Sfânt, vă va  da înțelepciune, ca să aveți Lumină și să gândiți în toate privințele potrivit cu adevărul și astfel să nu mai umblați în întuneric. El vă dă lucruri minunate, vă dă cerul cu ale lui fericiri.  

Veniți dar la Domnul Isus chiar acum, primiți-L ca Mântuitor al dumneavoastră, nu vă lipsiți de mântuirea Lui, de înțelepciunea Lui.  Luați pildă de la împărăteasa din Seba, care s-a încrezut în Solomon și a primit înțelepciunea Lui! Așa și dumneavoastră, primiți pe Domnul Isus, primiți înțelepciunea Lui și umblați potrivit cu această mântuire și potrivit cu această înțelepciune! Emil Constantinescu 16 august 1969 

 Multumim  si apreciem munca si  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile  fratelui Emil S. Constantinescu


 

Read Full Post »

 

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Luni 1 Mai

Cerceteazã‑mã, Dumnezeule, și cunoaște‑mi inima! Încearcã‑mã și cunoaște‑mi gândurile! Și vezi dacã este în mine vreo cale a întristãrii și condu‑mã pe calea eternã!   Psalmul 139.23,24Dupã o tabãrã creștinã pe care am organizat‑o, ne‑am gândit sã‑i întrebãm pe câțiva frați ce pãrere au avut despre acest eveniment. Deși în mod conștient nu ne gândeam la aceasta, era clar cã așteptam mai degrabã laude și aprecieri, decât o evaluare realã. Așa cã, atunci când pãrerile, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, au fost expuse, am fost ușor dezamãgiți: puține laude, unele critici și multe sugestii pentru îmbunãtãțire.Când au loc evaluãri adevãrate, totul este pus în luminã, iar acest lucru poate fi șocant, ba chiar cumplit uneori, însã întotdeauna necesar. David, care a cunoscut pãcatul și falimentul în viața sa, a practicat o astfel de evaluare. El este cel care a scris versetele din Psalmul 139 citate mai sus. În Psalmul 119.59,60 gãsim urmãtoarele cuvinte: „M‑am gândit la cãile mele și mi‑am întors pașii spre mãrturiile Tale. M‑am grãbit și n‑am întârziat sã pãzesc poruncile Tale“.Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de prezența Lui, de cunoașterea completã a lui Dumnezeu. Trebuie ca gândurile, cãile, motivațiile și pãcatele noastre sã fie scoase la ivealã. Aceasta înseamnã evaluare, iar așa ceva doare. Este însã o durere beneficã, dacã produce același rezultat ca în David. Recunoscându‑și lipsurile și nevoile, David se întorcea cãtre Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se corecta. De cealaltã parte, odatã ce ne‑am evaluat, trebuie sã pornim la drum, nu sã stãm sã ne evaluãm încontinuu. Ar însemna sã ne ocupãm mai mult cu boala, decât cu remediul. Trebuie sã privim înãuntrul nostru doar atât cât sã putem apoi privi în sus.În Psalmul 51, David a mai spus: „Creeazã în mine o inimã curatã, Dumnezeule, și înnoiește înãuntrul meu un duh statornic … Dã‑mi iarãși bucuria mântuirii Tale“.DOMNUL ESTE APROAPE-GBV- MAI 2017

G. W. Steidl

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV-Jean Koechlin

1 MAI

Luca 3.1-14

            Drumurile de odinioară erau, în general, atât de proaste, încât trebuiau reparate şi îndreptate de flecare dată când es­corta unei înalte personalităţi avea să treacă pe acolo. Privită din punct de vedere moral, aceasta este lucrarea lui Ioan Botezătorul. Însărcinat să pregătească venirea lui Mesia, el i-a avertizat pe iudei că numai calitatea de fii ai lui Avraam nu era suficientă pentru a-i pune la adăpost de mânie. Ceea ce Dumnezeu cerea de la ei era pocăinţa însoţită de roade adevă­rate. Pocăinţa, sau mânie? Această alegere pe care trebuia să o facă atunci Israel este astăzi în dreptul oricăruia dintre noi.

            Persoane din clase sociale diferite i se adresează lui Ioan rând pe rând şi el are pentru fiecare de spus câte ceva din partea lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul dă răspuns fiecăruia, potrivit stării şi împrejurării în care se află.

            In urmă se prezintă oamenii de război. Aceştia se aşteptau probabil să fie înrolaţi sub steagul lui Mesia, într-o armată care să scuture jugul roman. Răspunsul lui Ioan pare să-i fi surprins (v. 14). Să nu ne gândim că Domnul are nevoie de noi pentru a împlini acţiunile Sale de răsunet. Ceea ce El aş­teaptă de la noi este o mărturie cinstită, blândeţe şi mulţumi­rea cu situaţia în care ne aflăm (1 Corinteni 7.24).SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI

DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

MAI 2017

1 MAI ALEGE-L PE HRISTOS!

Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (loan 3:36)

Indiferent câte alegeri greșite ai făcut în trecut, poți fi răscumpărat printr-o singură alegere bună alegerea de a te preda lui Hristos și de a-L urma. Un autor scrie: „Te-ai întrebat vreodată de ce au existat două cruci de-o parte și de alta a Mântuitorului? Sau de ce Isus a stat în mijloc? Cele două cruci simbolizează unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu – darul alegerii. Cei doi tâlhari au multe în comun: au fost condamnați după același sistem, au fost condamnați la aceeași moarte și au fost la fel de aproape de Hristos. De fapt, ei au început cu același sarcasm; amândoi i-au spus lucruri pline de cruzime lui Hristos. Însă unul dintre ei s-a schimbat, El a spus: „Doamne, adu-ți aminte de mine, când vei veni în împărăția Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:42-43). Ne bucurăm că acest tâlhar s-a putut schimba, dar nu-l putem uita pe cel ce nu s-a putut schimba. Sunt clipe în care Dumnezeu trimite tunete ca să ne sperie. Alteori Dumnezeu ne trimite binecuvântări pentru a ne atrage. Dar sunt și clipe în care Dumnezeu nu trimite decât tăcere, căci El ne onorează cu libertatea de a alege unde vrem să ne petrecem veșnicia. Nu ni s-a dat niciodată un privilegiu mai mare decât acela al alegerii. Gândește-te la tâlharul care s-a pocăit. Cu toate că nu știm prea multe despre el, cunoaștem un lucru: la sfârșit, toate alegerile sale greșite au fost răscumpărate printr-o singură alegere bună. L-a ales pe Hristos!” Și tu poți face această alegere astăzi. „Cine crede în Fiul, are viața veșnică” CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTAZI-MAI 2017

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 1 Mai 2017

… Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!Evrei 4.7

Ocazia cea mai bună

„Nu am timp!“ Această expresie se aude deseori, dacă dorești să vorbești oamenilor despre Evanghelie. Este într-adevăr așa? În cele mai multe cazuri, nu, pentru că de fapt ar dori să spună altceva, dar nu așa direct: „Nu mă interesează!“. Fiecare are așa de mult timp cât dorește să-și ia – dacă îl interesează ceva. Dar pentru ceva care nu-l interesează, nu își ia timp.

În privința lui Dumnezeu, mulți oameni spun că nu au timp. Dacă El le vorbește prin Cuvânt, reacția lor este: „Nu am timp!“. Ei nu au niciodată timp. Și astfel amână decizia să-și pună în rânduială viața lor înaintea lui Dumnezeu. Ei nici măcar nu se gândesc că odată ar putea fi prea târziu, și anume: pentru totdeauna prea târziu. Din păcate, ei nu se gândesc la viitor. „Dumnezeu a creat timpul, despre grabă El nu a spus nimic!“, a spus cândva cineva. Este adevărată această expresie? Nu! Să ascultăm ce spune Dumnezeu. Când odinioară păcatele Sodomei și Gomorei au ajuns până la cer și s-a hotărât pieirea acestor cetăți, atunci Dumnezeu a permis să i se spună lui Lot, care locuia acolo, prin doi îngeri:

„Grăbește-te de fugi!“ (Geneza 19.22). Exact aceasta este recomandarea Sa: „Grăbește-te de fugi!“. El Însuși ne-a dat Salvatorul: Isus Hristos. Înaintea Lui trebuie să recunoaștem păcatele noastre și să-L primim plini de încredere prin credință în inima noastră.SĂMÂNŢA BUNĂ -MAI 2017

LUNA MAI 2017 TRIMITEM NUMAI CELE 4 FELURI DE  MEDITATII

CARE SANT NOI IN FIECARE AN

 CELELALTE 10– CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI TRECUT 2016 LA ADRESELE URMATOARE :

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE

Read Full Post »

Din grădina Învierii

4:19 / 4:26

 O ce valuri de indurare Speranta

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: