Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘UNITY OF DISCIPLES’ Category

Cum să reacționezi față de cei care părăsesc Biserica?

Se întâmplă un lucru trist. Întâlnesc tot mai mulți oameni care părăsesc Biserica. Unii, este adevărat, se transferă la o altă biserică locală, cu nădejdea unei experiențe viitoare mai pozitive. Alții însă renunță la credință. Când sunt întrebați de motivația deciziei lor, ei împărtășesc de obicei experiențe dureroase, argumente științifico-filozofice sau incapacitatea de a trăi la un standard moral înalt.

Cine sunt aceștia?

  • Un licean care a ajuns la concluzia că evoluționismul are baze științifice mai solide decât creștinismul
  • Un student care a crescut în biserică, a fost dus la școala duminicală, a recitat poezii în adunare, dar nu a rezistat atracțiilor și plăcerilor lumești
  • Un tânăr dezamăgit de ipocrizia pe care a văzut-o în jurul lui (creștini care nu trăiau la standardele pe care le predicau)
  • Un adult care a fost rănit de prietenii săi creștini egoiști

Sau mulți alții. Care declară că experiențele lor negative le-au subminat credința în Biserică și în cele din urmă în Dumnezeu.

Cred că cei mai mulți dintre noi au cunoscut credincioși care au părăsit credința. Poate știm pe cineva care e gata să o facă chiar acum. Cum ar fi cel mai bine să răspunzi într-o astfel de situație?

  1. Ascultă-i și caută să-i înțelegi

Tendința noastră va fi să le predicăm. Să le spunem cât de greșită este decizia lor și cât de rău vor ajunge. Să le cităm versete din Biblie.

Să nu uităm însă că unii dintre ei vor fi fost crescuți în familii de credincioși. Au mers la o școală creștină. Au participat la tabere biblice de vară. Au memorat versete. Ei știu că Isus a venit să moară pentru păcatele lor. Ei știu că El vrea să le dea o viață din belșug. Și deși știu toate acestea, au ales să dea înapoi de la calea credinței.

Pentru că ei cunosc toate acestea lucruri, urechea le va fi închisă la predicile tale. Mai degrabă ar avea nevoie de cineva să îi asculte. S-ar putea ca în mintea lor decizia luată să fi părut logică și necesară. Au petrecut săptămâni, luni sau chiar ani înainte de a face acest pas. Nu le-a fost ușor.

În loc să le recităm amenințător pasaje din Scriptură, mai degrabă să încercăm să îi ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat. Cum s-a ajuns aici? Este vorba despre experiențe dureroase? Sau despre nelămuriri la nivel doctrinar? Care ar trebui să fie pașii următori?

  1. Nu îi privi ca pe niște dușmani

De-a lungul anilor, am văzut numeroși tineri care au început să umble pe calea credinței pentru ca mai târziu să se abată de la ea. Fiecare caz este o reamintire că în jurul nostru se poartă o bătălie spirituală pentru sufletele oamenilor. Cei ce pleacă din Biserică nu sunt dușmanii noștri. Sunt mai degrabă victime ale celui rău.

Mulți dintre ei sunt oameni care au fost răniți. Au trecut prin experiențe dureroase. Le-a murit un copil. Un prieten a căpătat o boală incurabilă. Fata le-a fost violată. Ei ajung să se întrebe, “Cum poate un Dumnezeu iubitor și atotputernic să permită atâta suferință în lume?”- și nu sunt mulțumiți de răspunsurile primite.

Umblarea pe calea lui Dumnezeu presupune plătirea unui preț pe care unii nu sunt gata să îl acorde. Văzând comportamentul lor și auzind cuvintele lor, vei fi ispitit să te superi, să îi socotești ca pe niște dușmani care te-au trădat. Caută însă să reacționezi diferit, arătând compasiune. Făcând astfel, s-ar putea să le încetinești pașii prin care se îndepărtează de Dumnezeu.

girl-sitting-in-church-large

      3. Continuă să le arăți dragoste

Astăzi, sunt tot mai mulți cei care pleacă și închid după ei ușa bisericii. Nu înseamnă că nu mai cred în Dumnezeu. Nu înseamnă că sunt atei. Eventual sunt agnostici. Sau dezamăgiți. Sau dornici să profite măcar un timp de plăcerile pe care lumea le oferă.

Unii vor pleca furioși, alții dezamăgiți, alții indiferenți. Oricum ar fi, spune-le că vei continua să îi iubești, să te rogi pentru ei și să fi disponibil când vor avea nevoie de tine. Că la tine vor găsi adăpost și compasiune. Spune-le că ușa ta va fi mereu deschisă pentru ei.

Ar fi groaznic ca ei să găsească în lume prieteni loiali care să îi înțeleagă mai mult, să îi iubească mai mult, să îi respecte mai mult, sau să le acorde mai mult har decât au primit în Biserică.

  1. Caută să adresezi din timp propriile-ți îndoieli sau ale celor din jur

Deși nu ne place să o recunoaștem, niciunul dintre noi nu are o credință perfectă. Undeva în străfundul nostru fiecare experimentăm îndoiala. La urma urmei, suntem într-un proces continuu de creștere în credință.

Biserica ar trebui să creeze un mediu în care oamenii să se simtă liberi să-și adreseze întrebările, să-și exprime îndoielile. Am văzut părinți care și-au certau copiii pentru că au pus întrebări “ciudate”. Nu cred că e sănătos ca întrebările să fie evitate. Întrebările copiilor mei mă forțează să caut răspunsuri cu privire la ce și de ce cred.

Isus a cerut credință de la urmașii Săi, dar El a avut răbdare cu cei îndoielnici ca și Toma. Dacă noi nu abordăm întrebările incomode, dacă îi disprețuim și ridiculizăm pe cei care le pun, atunci să nu ne mirăm că mai târziu aceștia vor întoarce spatele creștinismului și ulterior chiar a relației cu Dumnezeu.

leavingchurch

     5. Nădăjduiește că acea persoană se va întoarce înapoi la credință

Credincioșii ai căror rude sau prieteni aleg să părăsească Biserica nu trebuie să dispere. Ei pot să rămână încrezători. În loc să-i condamne, ei ar trebui să continue să-i iubească, să le arate răbdare și să le ofere un model cristic de viață creștină.

Din păcate, unii din cei care părăsesc Biserica au parte de comentarii atât de acide din partea credincioșilor încât nu vor regreta vreun moment pasul făcut. Dacă însă li se va arăta dragoste, s-ar putea ca ulterior să le pară rău, să își vină în fire și într-o zi să se întoarcă la Dumnezeu, care e gata să îi ierte- ca un Păstor care caută oaia rătăcită și ca un Tată care așteaptă întoarcerea fiului risipitor.

  1. Întreabă-te dacă nu cumva și cei care rămân au o parte de vină

În cele din urmă, fiecare persoană care pleacă trebuie să constituie un moment de cercetare pentru cei care rămân. Oare puteam face mai mult? Oare nu puteam preîntâmpina această plecare? Oare problema este doar nebunia, egoismul și păcatul celui care pleacă? Oare am fi putut să îi purtăm de grijă mai bine? Oare ne-am rugat suficient? Oare în focalizarea noastră pe proiecte mari nu am neglijat sufletul lui/ei? Oare nu am trecut cu vederea semnalele primite? Oare am manifestat față de el/ea dragostea lui Cristos? Oare nu am fost prefăcuți?

Iar dacă greșelile trecutului nu le mai putem îndrepta, măcar să învățăm din ele și să nu le mai repetăm în viitor.

https://pentrusufletultau.wordpress.com/2016/06/04/cum-sa-reactionezi-fata-de-cei-care-parasesc-biserica/

Read Full Post »

1012792_10202801483742252_1807833918_nAdâncire în har

                         Efeseni 3.14-21

 
    Augustin se plimba pe malul marii si era muncit de un gand: Cum, trei Dumnezei, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si totusi nu este decat un singur Dumnezeu! Se tot framanta el, dar nu putea sa ajunga la o concluzie multumitoare. Plimbandu-se, vede pe un copilas care facea o groapa in nisip, pe malul marii. – Ce faci tu aici? – Fac o groapa, sa mut marea in groapa asta… A ras. Cum baietelul acesta crede sa transporte intreaga mare intr-o mica gropita, tot asa, cum pot eu sa strabat cu mintea mea intreaga Dumnezeire? S-a rusinat de mintea lui si a invatat sa se plece in fata descoperirilor lui Dumnezeu.
 
    Cand te uiti in lume, vezi atata pacat, atata nelegiuire, atata nedreptate, atata mizerie, atata suferinta, incat stai si te gandesti: Daca este un Dumnezeu care conduce toate, atunci de ce atata mizerie? Parca iti vine sa te indoiesti de existenta si carmuirea Lui. Dar oare atunci nu face sa ne gandim la mintea cea mica pe care o avem cu totii? Cum putem noi sa intelegem toate? Totusi este un Dumnezeu care a facut toate, le tine pe toate.
 
    Apostolul Pavel a vazut si el multa mizerie pe vremea cand traia el, multa suferinta, necaz, nedreptate, robi si roabe, cate a mai vazut! Totusi nu s-a indoit nicio clipa de suveranitatea lui Dumnezeu si de faptul ca El le conduce pe toate. Intr-o pilda se spune: “Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Iar apostolul a putut sa deosebeasca lucrarea vrajmasului de lucrarea lui Dumnezeu. Si ce era lucrarea lui Dumnezeu, a pus-o deoparte, pe sema lui Dumnezeu, iar ce era lucrarea vrajmasului, si pe acelea le-a pus deoparte.
 
    Apostolul Domnului dorea, cu toate ca traia intr-o lume ca si cea de acum, destul de rea si pacatoasa, ca tocmai in mijlocul acestei lumi sa straluceasca cei credinciosi. Ei sa straluceasca prin cunoasterea bunatatii, indurarii, a harului lui Dumnezeu. El vrea ca cei credinciosi sa sporeasca tot mai mult in cunoasterea harului si a dragostei lui Dumnezeu. Asa spune in cuvintele acestea: “ca sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea,” Pot sa fie masurate in intregime dragostea, harul lui Dumnezeu? Nu se pot masura, sunt nespus de felurite, se desfasoara in toate directiile. Dar  cat putem si noi, sa cautam sa cunoastem dragostea, harul Lui, largimea, lungimea, adancimea, inaltimea.
 
    Paganii aveau zeii lor nationali. Un zeu dintr-un popor nu putea sa fie si zeul celuilalt popor, afara doar de cazul cand il imprumutau. Poporul evreu avea pe Dumnezeul lor, care era numai al lor. A venit insa Domnul Hristos si a spus ca Dumnezeu iubeste pe toti oamenii: “Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Iata lărgimea harului Sau.
 
    Chiar si apostolii Domnului au intampinat greutati cand a fost vorba sa vesteasca evanghelia la toate popoarele. Cand s-a dus Petru si a vestit evanghelia lui Corneliu si casei lui, a fost tras la raspundere: “Cum ai intrat in casa unui netaiat imprejur?” Luase impreuna cu el sase frati si pe aceia i-a adus ca martori. “M-am dus in urma unei descoperiri a lui Dumnezeu. Si puteam eu sa ma impotrivesc lucrarii lui Dumnezeu si sa nu-i socotesc credinciosi pe cei care au primit Duhul Sfant?” Si abia a putut sa se faca inteles ca a indraznit sa predice evanghelia si la pagani. Evanghelia era randuita sa fie vestita la toate neamurile, trebuiau s-o auda toate neamurile.
 
Intr-un psalm citim asa: “Cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi.” Aceasta raspunde la largimea harului lui Dumnezeu.
 
    Dar lungimea? Sunt in unele tari rauri care pornesc din munte vijelioase si, in vale, dupa catva timp, dispar, intra in nisip. Asa este dragostea omeneasca, porneste foarte vijelioasa si pe urma se transforma in nesuferirea unuia fata de celalalt. Pornesc cu entuziasm in casatorie, cu aratari zise ale dragostei, dar dupa aceea ajung de abia de se mai pot suferi. Si cate divorturi, cate despartiri sufletesti, din pricina ca dragostea omeneasca s-a pierdut!
 
    Dar unde este dragostea lui Dumnezeu, cred ca nu se poate masura in lungimea ei. In prorocul Isaia 49 se gasesc niste cuvinte pe care noi le avem in una din cantarile noastre: “Poate-o mama sa-nceteze pruncul a-si iubi? Chiar daca-ar putea ea, Domnul n-ar putea.” Iubirea lui Dumnezeu este fara margini, ea L-a facut sa dea pe Domnul Isus ca jertfa pentru noi.
 
    In psalmul 103 se gaseste un cuvant care raspunde si la aceasta lungime a harului lui Dumnezeu: “Dar bunatatea Domnului tine in veci pentru cei ce se tem de El si dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor.” Iata cat de lung este harul lui Dumnezeu care se intinde peste copiii copiilor lor, pana la al miilea neam de oameni.
 
    Un credincios a ajuns cu vestea evangheliei la un om care ii spune: “Lasa-ma, domnule, sunt un om nelegiuit! Ce imi vorbesti d-ta mie? Eu am promis mamei ca am sa citesc Biblia si n-am citit-o. Mie n-ai ce sa-mi mai vorbesti, sunt un nelegiuit.” Si atunci credinciosul ii spune: “Pentru d-ta am un loc din Scriptura: “Pe cand eram noi inca fara putere, Hristos la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti.” D-ta te-ai asezat printre cei nelegiuiti si cu drept cuvant. Dar iata ca pentru cei nelegiuiti a murit Hristos pe cruce, deci si pentru d-ta.” Dupa aceea acel om a incetat cu impotrivirea, ca sa se plece in fata voii lui Dumnezeu. Astfel adancimea harului lui Dumnezeu s-a aratat si a coborat si pana la acest om, ca sa-l ridice din adanc.
Dar inaltimea? Evanghelistul Ioan spune: “Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu; si suntem.” Este un verset care cuprinde multa mangaiere pentru cei care sunt credinciosi cu adevarat. “Cat de sus sunt cerurile fata de pamant, atat de mare este bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El.” Iar in alt psalm citim: “El ridica pe cel sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi, ca sa-l faca sa sada impreuna cu cei mari, cu mai-marii poporului Sau.”
 
     Am citit despre un betiv care era foarte patimas, incat ai lui i-au spus: “Du-te, du-te in alta tara, tot nu esti bun de nimic aici, esti o sarcina pentru cei din jurul tau. Du-te si pierde-ti urma pe acolo… “ El era un muzician ales. A plecat departe, sa-si scoata o bucata de paine. Ajunsese tot mai zdrentaros, tot mai decazut. Intr-o seara se intorcea acasa, dupa ce cantase la un local. Era tare frig si era zgribulit de frig. Acasa nu avea foc. Vede insa undeva o sala luminoasa. Ce o fi aici? Intra inauntru. Era o sala in care se vestea evanghelia. S-a asezat si el mai langa soba, ca sa se incalzeasca. Unul din cei de acolo acolo, deodata se ridica si spune: “Cel care canta la orga s-a imbolnavit. Nu este intre dv. cineva care stie sa cante la orga?” Se gandea ca el stie sa cante, dar se uita la el, jerpelit cum era, ii era rusine sa se ofere. Mai era un simt inca in el. In sfarsit, s-a dus la orga, sa cante dupa note.
     Cel care vestea evanghelia propune o cantare, cum ar fi la noi cantarea aceea: “Domnu-i iubire, El ne-a iubit.” Si canta cu mult foc. In timp ce canta, iubirea lui Dumnezeu s-a coborat in sufletul lui, a izbucnit in plans si canta si plangea. Canta o iubire pe care el n-o cunoscuse pana atunci si plangea mizeria in care il adusese pacatul. Si betivanul acesta s-a intors la Dumnezeu si a compus multe cantari crestine care s-au publicat prin cartile de canatri. La ce inaltime l-a ridicat harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceea de la un betiv decazut, la starea de copil al lui Dumnezeu, credincios. Asa ridica harul lui Dumnezeu!
Trebuie sa cunoastem din ce in ce mai mult harul lui Dumnezeu. Tot harul lui Dumnezeu a lucrat ca fiul risipitor sa se intoarca acasa, pentru ca si-a venit in fire, parca fusese zapacit. Atunci si-a zis: “Ma voi intoarce la tatal meu si ii voi spune sa ma primeasca macar ca pe un argat, pentru ca am pacatuit impotriva cerului si impotriva lui.” A venit acasa, iar tatal lui l-a vazut de departe, i-a iesit inainte si l-a sarutat mult, cu sarutul harului lui Dumnezeu care primeste si iarta pe pacatosi.
 
    In felul acesta suntem indemnati sa ne adancim tot mai mult in harul lui Dumnezeu. Dorinta apostolului Pavel, pe care ne-a exprimat-o in cuvintele citite, este sa adancim tot mai mult harul lui Dumnezeu. Asa il vom intelege bine pe apostol cand spune: “Prin har sunt ce sunt” si “harul Lui fata de mine n-a fost in zadar.” 
 
                                                 Teodor Popescu
                                                  28 aprilie 1957
 Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile fr. Gheorghe Cornilescu !
16640996_1281302111950491_5992102393763776548_n

Read Full Post »

1396955_434810356671631_5098000429402294387_o1511087_797521743617982_8685532582468235303_nLUNA FEBRUARIE 2017 TRIMITEM NUMAI CELE 4 FELURI DE  MEDITATII

CARE SANT NOI IN FIECARE AN

 CELELALTE 10– CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI TRECUT 2016 LA ADRESELE URMATOARE :

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE .858105_10200662305470941_1360679700_o1973867_10152476971616105_5123955718908198943_oDOMNUL ESTE APROAPE-GBV
FEBRUARIE 2017

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Miercuri 1 Februarie
Bucurați‑vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucurați‑vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus. Filipeni 4.4‑7
Se știe că o stare sufletească bună conduce la sănătatea trupului. O stare de îngrijorare poate provoca grave probleme de sănătate. Apostolul Pavel, prin Duhul Sfânt, tratează chestiunea îngrijorării și a depresiei în versetele citate mai sus.
Cuvintele „Bucurați‑vă întotdeauna în Domnul“ tratează problema depresiei. Este greu să fii deprimat dacă te bucuri întotdeauna în Domnul și nu poți fi bucuros întotdeauna, decât dacă te bucuri în Domnul. Dacă privim la noi înșine sau la împrejurările noastre, devenim depresivi. Secretul curajului lui Ilie a fost încrederea în Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stătea (1 Împărați 17.1). Când a privit la împrejurări, a căzut în disperare și și‑a cerut moartea, însă Domnul i‑a răspuns astfel: „Ieși și stai … înaintea Domnului“ (1 Împărați 19.11).
Apoi apostolul tratează problema îngrijorării. „Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic“ (versetele 5 și 6). El nu ne îndeamnă la indiferență, nici la o atitudine de stoicism, ci la o atitudine de încredere în Domnul, căci continuă: „Ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri“. Când suntem încrezători în Cel căruia Îi vorbim, cerem și aducem mulțumiri în același timp, fiindcă suntem siguri că Dumnezeul nostru și Tatăl va face ceea ce este cel mai bine pentru noi. „Aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi“ (1 Petru 5.7). Dumnezeu să ne dea har și putere, zi de zi, pentru a ne bucura în Domnul și pentru a nu ne îngrijora de nimic.
A. M. Behnam TOATA LUNA AICI:domnul-este-aproape-gbv-februarie-2017

14612_798872330149590_8747032030905127652_n1491673_811255882244568_5936762620045773819_n
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
PENTRU ASTĂZI – FEBRUARIE 2017

coordonatori Bob & Debby Gass
www.fundatiaseer.ro
1 FEBRUARIE

MÂNIA ȘI NEIERTAREA
„Să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru
care este în ceruri, să vă ierte” (Marcu 11:25)
Când au fost întrebați care sunt emoțiile care contribuie cel mai mult la bolile fizice, un grup de doctori eminenți a răspuns: „Mânia și neiertarea”, deoarece de-a lungul timpului, ele elimină toxine mortale în corp. Un doctor a spus: „Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce te mănâncă îți amenință sănătatea”. Când cineva te rănește, sunt patru lucruri pe care ar trebui să le faci: 1) Să vorbești cu acea persoană. Există un moment potrivit, un loc potrivit și o modalitate potrivită pentru asta? Înainte să spui ceva, cere-l lui Dumnezeu să-ți călăuzească gândurile și vorbele. Apoi spune ce ai pe inimă pe un ton iubitor, scăzut și fără judecată. După aceea, lasă restul în grija lui Dumnezeu. El se descurcă mai bine decât tine să schimbe lucrurile. 2) Nu te răzbuna! Când ești tentat să ataci verbal pe cineva, oprește-te și adu-ți aminte de prețul pe care l-a plătit Domnul Isus pentru a lua păcatele pe care le faci. Când îl vezi pe cel ce ți-a greșit prin ochii lui Dumnezeu, vei putea ierta pe oricine.

3) Renunță! Câtă vreme rămâi fixat pe problemă, ea va continua să te rănească. Tu poți elibera pe cineva de vină, însă asta nu înseamnă că Dumnezeu l-a eliberat pe el de vină. Dumnezeu va avea grijă de acea persoană cum se cuvine și va obține rezultatul potrivit, ceva ce tu nu poți face. 4) Roagă-L pe Dumnezeu să binecuvânteze acea persoană. Tu spui: „Vorbești serios?” Da! Domnul Isus a spus; „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Când Domnul Isus îți spune să faci ceva, El iți dă harul necesar pentru a face acel lucru.TOATA LUNA AICI:cuvantul-lui-dumnezeu-pentru-astazi-februarie-2017-1

553312_804086946294795_1471627717645617641_n

 

 

1492156_809092499127573_2295444351140495706_oSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul IV-Jean Koechlin
Psalmii 42-89; Ezechiel; de la Luca la 2 Corinteni

FEBRUARIE 2017

https://ioan17.wordpress.com/

 

http://nowheresoonthere.blogspot.com/

Psalmul 69.1-19
Psalmul 68 ni L-a prezentat pe Hristos înălţat la cer ca învingător şi primind daruri glorioase (Psalmul 68.18); Psalmul 69 ni-L va prezenta coborât, în ruşine şi într-o durere de nedescris, dând înapoi ceea ce n-a furat (v. 4). În aceeaşi ordine am mai găsit dispuşi şi Psalmii 21 şi 22: Psalmul 21 (în care L-am văzut pe Domnul Isus preîntâmpinat de bine­cuvântările bunătăţii) îl precedă pe 22, astfel ca nimeni să nu se înşele cu privire la Persoana prezentată apoi, abandonată în mijlocul unor suferinţe atât de grele. Aşa cum chivotul a croit poporului un drum pentru traversarea râului Iordan (râul morţii), Hristos a păşit cel dintâi în râul morţii, luând asu­pra Sa povara păcatelor, „nebunia” poporului Său (v. 5). S-a cufundat în noroiul adânc al păcatului, în adâncimile apelor judecăţii (v. 2); a văzut abisul îngrozitor al morţii ameninţând să-L înghită (v. 15), însă nu a încetat, în ciuda tuturor acesto­ra, să înalţe rugăciuni către Dumnezeul Său (v. 13).
Citarea versetului 9 în Romani 15.3 este o provocare pen­tru noi de a imita acest mare Model care niciodată n-a căutat să-Şi placă Lui Însuşi, nici să Se sustragă de la insultele care se îndreptau spre Tatăl Său (Matei 27.43). El cere, de ase­menea, ca încercarea Lui să nu fie o poticnire pentru creştini atunci când vor vedea un astfel de Credincios cufundat în­tr-un asemenea necaz (v. 6).TOATA LUNA AICI:scripturile-in-fiecare-zi-volumul-iv-februarie

75963_767351019990217_8932936349681397449_n

10486001_767347349990584_952381694379341134_nSĂMÂNŢA BUNĂ

http://www.clickbible.org/meditatii-zilnice/meditatii-spurgeon/
Miercuri, 1 Februarie 2017
… Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeu …Amos 4.12
Sunteți pregătiți?
Un rege avea în slujba lui un bufon de curte care-i umplea zilele cu umor. Într-una din zile, regele încredință bufonului sceptrul său, spunându-i:
— Ține-l tu, până când vei găsi pe cineva mai neînțelept decât tine: atunci vei putea să i-l faci cadou aceluia.
După câțiva ani, regele s-a îmbolnăvit grav. Simțind că i se apropie sfârșitul, l-a chemat pe bufon și i-a spus:
— Plec într-o lungă călătorie.
— Și când vă veți întoarce? Peste o lună?
— Nu, răspunse regele, nu mă voi mai întoarce niciodată.
— Și ce pregătiri ați făcut în vederea acestei călătorii? întrebă bufonul.
— Nicio pregătire! a venit răspunsul trist al regelui.
— Majestatea voastră plecați pentru totdeauna, zise bufonul, și nu v-ați pregătit deloc? De aceea, luați, vă rog, acest sceptru: în sfârșit am găsit pe cineva mai neînțelept decât mine!
Sunt mulți din aceia care nu se pregătesc pentru plecarea în veșnicie. Astăzi este momentul potrivit să-L acceptăm pe Mântuitorul care a făcut  totul pentru pregătirea noastră veșnică.TOATA LUNA AICI:samanta-buna-februaririe-2017
16395511_1293099524066248_98123031_n 

Read Full Post »

15665804_10207347806365488_4447760647632702879_n

“THE GREAT COMMISSION”

*  Matthew 28:18-20 – And Jesus came and spoke to them, saying, All power is given unto Me in heaven and in earth.  Go therefore, and teach all nations, baptizing them in the name of the Father, and of the Son, and of the Holy Ghost:  Teaching them to observe all things whatsoever I have commanded you:  and know that I am with you always, even unto the end of the age.  Amen.
– His Father had given Jesus total authority over the Church (Phil. 2:9-11)!
       – His “teach all nations” means for them to preach the Gospel (Rom. 1:16; 1 Cor. 15:2-3)!
       – Then they were to baptize all who believed the Gospel (Mt. 3:11; Acts 2:38, 41, 47)!
       – Finally, believers were to be taught as new babes-in-Christ (1 Pet. 2:2)!

15896216_1251121381621480_4973883580728366512_o“THE BIRTH OF THE CHURCH”

*  Acts 2:41-47 – (When) they that gladly received (the Gospel), (they) were baptized:  and the same day there were added unto them about three thousand souls.  And they continued steadfastly in the apostles’ (teaching) and fellowship, and in breaking of bread, and in prayers.  And fear came upon every soul:  and many wonders and signs were done by the apostles.  And all that believed were together, and had all things common; and sold their possessions and goods, and parted them to all, as every man had need.  And they, continuing daily with one accord in the temple, and breaking bread from house to house, did eat their meat with gladness and singleness of heart, praising God, and having favor with all the people.  And the Lord added to the Church daily such as should be saved.

16113406_1257997934267158_595284512856697968_o“FELLOWSHIP MUST BE BASED UPON THE WORD OF GOD”

*  1 Corinthians 1:9-10- God is faithful, by Whom you were called unto the fellowship of His Son Jesus Christ our Lord.  Now I beseech you, brethren, by the name of our Lord Jesus Christ, that you all speak the  same thing, and that there be no divisions among you; but that you be perfectly joined together in the same mind and in the same judgment.
*  Philippians 1:3-6 – I thank my God upon every remembrance of you, always in every prayer of mine for you all making request with joy, for your fellowship in the Gospel from the first day until now; being confident of this very thing, that He Who has begun a good work in you, will perform it until the day of Jesus Christ.
*  1 John 1:3-9 – (Him, Whom) we have seen and heard, we declare unto you, that you also may have fellowship with us:  and truly our fellowship is with the Father, and with His Son Jesus Christ.  And these things we write to you, that your joy may be full.  This then is the message which we have heard of Him, and declare unto you, that God is light, and in Him is no darkness at all.  If we say that we have fellowship with Him, and walk in darkness, we lie…but if we walk in the light, as He is in the light, we have fellowship one with another, and the blood of Jesus Christ His Son cleanses us from all sin.  If we say that we have no sin, we deceive ourselves, and the truth is not in us.  (But) if we confess our sins, He is faithful and just to forgive us our sins, and to cleanse us from all unrighteousness.

 ALT TAG

Read Full Post »

5dea1dfb055c27e93fb3f8bc0bea596310678690_1578469835746783_6282163699054683624_nAdunarea/Biserica- frângerea pâinii

 Strângerea laolaltă pentru frângerea pâinii

W.M. Adunarea/Biserica-preluat de pe vesnicia.ro

Ce facem când ne strângem pentru a frânge pâinea? Ce înseamnă a frânge pâinea? Ce stă în legătură cu această acţiune? Putem spune de la început că în legătură cu frângerea pâinii facem patru acţiuni:

1. Ne gândim la Domnul, care a murit pentru noi (Luca 22.19),

2. Vestim moartea Sa (1 Corinteni 11.26),

3. Exprimăm unitatea Trupului lui Hristos (1 Corinteni 10.17),

4. Îl adorăm pe Tatăl, care L-a dat pe Fiul (Ioan 4.23).

Expresia „frângerea pâinii“ apare de două ori în Fapte, şi anume în capitolele 2.42, 46 şi 20.7. Primii creştini din Ierusalim au frânt zilnic pâinea acasă (Fapte 2.46). Amintirea morţii Domnului era atât de proaspătă şi de vie în inimile lor, încât vesteau zilnic această moarte. Mai târziu, în capitolul 20.7, adică aproximativ douăzeci şi cinci de ani după capitolul 2, se obişnuia să se pună frângerea pâinii în legătură cu întâia zi a săptămânii. Citim foarte clar că în Troa credincioşii erau strânşi împreună cu apostolul Pavel în ziua întâi a săptămânii ca „să frângă pâinea“. Această obişnuinţă îşi are deci baza în Scripturi. De aceea şi noi ne strângem astăzi în fiecare duminică, întâia zi a săptămânii, pentru a frânge pâinea. Care zi ar fi de altfel mai potrivită pentru a vesti moartea Domnului, decât duminica, zi pe care o sărbătorim ca ziua învierii Domnului Isus?

Amintirea Domnului

Domnul Însuşi a instituit frângerea pâinii în „noaptea în care a fost vândut“ (1 Corinteni 11.23) şi era împreună cu ucenicii Săi pentru a sărbători paştele. El a dorit mult să mănânce acest paşte împreună cu ei înainte de a pătimi (Luca 22.15). În timpul sărbătorii paştelui, când Domnul a luat pâine, a mulţumit şi a frânt-o, le-a dat-o spunându-le: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; faceţi aceasta în amintirea Mea!“ (Luca 22.19).
Deci aceasta este prima acţiune pe care o facem când frângem pâinea: ne gândim în adorare că Domnul Isus Însuşi a suferit aici pe pământ şi a murit; El Şi-a dat trupul pentru noi, ca noi să avem viaţă prin moartea Sa. El ne roagă mereu: „faceţi aceasta în amintirea Mea!“ Dacă dorim să împlinim această rugăminte, atunci inimile noastre trebuie să fie preocupate în mod deosebit cu suferinţele Sale, pe care Le-a suportat când a împlinit lucrarea. Nenumărate versete din Vechiul Testament arată suferinţele ascunse ale Domnului Isus, atât în timpul vieţii Sale, cât şi pe cruce. Să ne gândim la Psalmii 22, 40, 69, 102, 109; să ne gândim la Isaia 42 şi 53, unde Îl vedem pe Robul suferind; să ne gândim la Zaharia 13 şi multe alte versete. Să facă Domnul, ca să ne luăm tot mereu şi tot mai mult timp pentru a citi aceste versete, nu numai duminică dimineaţa, pentru ca să ştim ce a însemnat pentru El împlinirea acestei lucrări! Numai atunci putem ţine într-adevăr această sărbătoare în amintirea Sa.

Vestirea morţii Domnului

Ucenicii au auzit direct din gura Domnului Isus aceste cuvinte, când El era încă pe pământ. Apostolul Pavel în schimb a primit o descoperire despre frângerea pâinii din partea Domnului proslăvit, şi el a scris despre aceasta în 1 Corinteni 11 începând cu versetul 23. El repetă cuvintele Domnului Isus şi adaugă (versetul 26): „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.“ Apostolul spune deci aici că, prin faptul că frângem pâinea şi bem din pahar, vestim moartea Domnului. Realitatea, faptul că frângem pâinea, este o vestire a morţii Domnului în faţa acestei lumi şi în faţa îngerilor (a se compara cu Efeseni 3.10). Deci vestim moartea Domnului. Desigur, în faţa ochilor apare viaţa Sa aici pe pământ, suferinţele Sale şi moartea Sa, dar în principal noi vestim moartea Sa şi admirăm rezultatele infinit de măreţe ale jertfei Sale desăvârşite: în mod deosebit faptul că prin lucrarea Sa Dumnezeu a fost satisfăcut şi a fost proslăvit în El. Nu a fost de fapt aceasta dorinţa Lui în viaţa Sa şi apoi în moartea Sa? El a împlinit aici pe pământ voia lui Dumnezeu (Evrei 10.7, 9) şi a împlinit lucrarea pe care i-a dat-o Tatăl (Ioan 17.4). El Însuşi spune în Ioan 10.17: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viaţa.“ Dar să fim atenţi, pentru că aici se spune foarte clar: moartea Domnului, şi nu moartea lui Hristos. Apostolul Pavel subliniază în acest pasaj foarte clar că Isus este Domnul (versetele 20, 23, 26, 27, 32). Corintenii nu au ţinut seama de autoritatea Domnului Isus la Cină şi au sărbătorit în mod nevrednic această Cină. Vai de noi, dacă nu ţinem seama de sfinţenia şi de autoritatea Domnului la Cina Sa!

Exprimarea unităţii Trupului

Dacă ne îndreptăm atenţia spre capitolul 10 din prima Epistolă către Corinteni, vedem că în versetele 16-22 apostolul Pavel pune în legătură cu frângerea pâinii încă un alt punct de vedere, şi anume nu numai cel referitor la Cina de aducere aminte, cu care ne-am preocupat până acum, ci şi aspectul părtăşiei. În versetul 16 spune că prin pahar avem părtăşie cu sângele lui Hristos şi prin pâinea pe care o frângem avem părtăşie cu Trupul lui Hristos, apoi continuă şi spune: „pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm dintr-o singură pâine“ (versetul 17).

Aici avem a doua însemnătate a pâinii. În Luca 22 şi în 1 Corinteni 11, pâinea este o imagine a trupului Domnului Isus, pe care El l-a dat la moarte. Aici însă, pâinea este o imagine a Trupului lui Hristos, Adunarea, pe care Dumnezeu i L-a dat după împlinirea lucrării. Domnul Isus este Capul proslăvit al acestui Trup, care este Adunarea (a se compara cu Efeseni 1.22, 23; Coloseni 1.18). Prin faptul că mâncăm din pâine (a mânca împreună este în Scriptură o imagine a părtăşiei), toate mădularele exprimă unitatea lor cu Trupul, deci cu Hristos şi cu celelalte mădulare ale acestui Trup. Toţi credincioşii adevăraţi aparţin Trupului lui Hristos, dar această apartenenţă este vizibilă numai atunci când mănâncă dintr-o singură pâine.

Adevărul unităţii Trupului lui Hristos era încă necunoscut credincioşilor din Fapte 2. Dumnezeu l-a descoperit abia prin apostolul Pavel şi găsim indicaţii clare despre aceasta în 1 Corinteni 12 (a se compara cu Romani 12.4-8). De aici rezultă că credincioşii din Fapte 2 nu puteau încă exprima această unitate, deoarece nu cunoşteau acest adevăr. Dar ei sărbătoreau Cina de aducere aminte a Domnului.

Dar tot aşa de limpede este faptul că noi astăzi, după ce am cunoscut acest adevăr despre Adunare ca Trup al lui Hristos, exprimăm prin Cină, în acelaşi timp, unitatea acestui Trup; prin aceasta exprimăm părtăşia cu Trupul lui Hristos: „Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu Trupul lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm dintr-o singură pâine“ (1 Corinteni 10.16, 17). Ar exista vreun motiv din Scriptură pentru a separa acestea două (Cina şi sărbătoarea unităţii)?

Mai departe, în 1 Corinteni 10.18 citim: „Cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul?“ Prin altar, apostolul Pavel vorbeşte mai târziu despre Masa Domnului (versetul 21). Masa este o altă expresie pentru părtăşie, expresia simbolică a părtăşiei invitaţilor prezenţi în jurul mesei cu stăpânul mesei şi unii cu alţii; astfel există o singură Masă a Domnului, un singur Trup al lui Hristos şi o singură pâine. De fiecare dată când frângem această o singură pâine ne aducem aminte de unitatea tuturor credincioşilor ca un singur Trup al lui Hristos şi dăm expresie acestei unităţi prin faptul că mâncăm din această o singură pâine.

Adorarea Tatălui

Aşa cum Israelul avea un altar, şi anume altarul de ardere-de-tot, şi noi avem în mod spiritual un altar, unde Îi putem aduce lui Dumnezeu jertfele noastre de laudă şi de mulţumire. Când suntem strânşi pentru a gândi la Domnul, pentru a vesti moartea Sa şi avem înaintea ochilor urmările măreţe ale morţii Sale, nu în ultimul rând unitatea tuturor credincioşilor ca un singur Trup, căreia dorim să-i dăm expresie, nu ne amintim şi de faptul că Tatăl a fost Cel care a avut aceste binecuvântări pentru noi în inima Sa şi că El L-a dat pe Fiul, pentru ca noi să putem primi aceste binecuvântări? Ne aducem aminte că aşa cum Avraam l-a jertfit pe singurul lui fiu, pe Isaac, Tatăl L-a trimis pe Fiul pe acest pământ şi i-a dat lucrarea pe care El trebuia să o împlinească (a se compara cu Ioan 4.34; 17.4). Această lucrare nu înseamnă numai lucrarea Domnului Isus pe cruce, ci şi întreaga Sa viaţă prin care L-a descoperit pe Tatăl (Ioan 14.7). Descoperirea dragostei Domnului Isus pe acest pământ a fost în acelaşi timp descoperirea dragostei Tatălui. Întreaga bucurie a Fiului a fost să-L proslăvească pe Tatăl (Ioan 13.32; 17.4) şi să facă voia Sa (Ioan 4.34; 8.29). Cuvintele rostite de Domnul Isus erau cuvintele date Lui de Tatăl, iar lucrările pe care le-a făcut, erau lucrările pe care Tatăl i le-a dat (a se compara cu Ioan 8.28; 14.10). Deşi Şi-a dat de bunăvoie viaţa – El avea puterea să o dea şi să o ia din nou –, totuşi a primit de la Tatăl porunca să-Şi dea viaţa (Ioan 10.18). Domnul Şi-a dat viaţa din ascultare faţă de Tatăl Său, şi în acelaşi timp a fost expresia desăvârşită a dragostei Sale faţă de Tatăl (Ioan 14.31). Aceasta a dat un nou prilej Tatălui să-L iubească pe Fiul (Ioan 10.17).

Când este vorba despre lucrarea Domnului Isus, noi gândim adeseori că El a făcut această lucrare din dragoste faţă de noi, şi gândim la ceea ce am primit noi prin aceasta. Dar dacă pătrundem mai adânc în această lucrare, vedem că mai presus de toate ascultarea şi dragostea Domnului Isus faţă de Tatăl au fost acelea care L-au determinat să împlinească lucrarea. El cunoştea toate sfaturile lui Dumnezeu, pentru că El Însuşi este Dumnezeu. Când a venit în această lume, El nu a spus: Eu vin pentru a-i salva pe oameni de păcatele lor, deşi acest lucru era neapărat şi adevărat (îngerul a spus aceasta lui Iosif; Matei 1.21), ci a spus: „Iată, Eu vin… ca să fac voia Ta, Dumnezeule.“ Care era voia lui Dumnezeu? Cu siguranţă, şi faptul ca noi să primim iertarea păcatelor, dar mult mai mult decât atât, Dumnezeu dorea să aibă copii, El dorea să aibă fii pentru Sine (Efeseni 1.5). Tatăl a căutat adoratori, care să-L adore în duh şi în adevăr (Ioan 4.23, 24). Tatăl Însuşi a deschis calea spre toate acestea, dându-L pe singurul Lui Fiu la moarte. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus (2 Corinteni 9.15)!

Ce bucurie a fost pentru Domnul Isus, când după lucrarea împlinită a putut să le vestească fraţilor Săi Numele Tatălui: „Mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru“ (Ioan 20.17). Ce bucurie pentru Domnul Isus să-i aducă Tatălui copii (Evrei 2.13)! El Însuşi este Acela care intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării pentru Tatăl (Psalm 22.22; Evrei 2.12).

Imagini din Vechiul Testament

Să cugetăm mai detaliat la aceste puncte, şi pentru aceasta ne vom ajuta de imagini din Vechiul Testament, prin care Dumnezeu explică aceste lucruri spirituale.

Un popor în pustiu

Aşa cum poporul Israel a fost patruzeci de ani în călătoria prin pustiu spre ţara promisă, şi noi păşim prin această lume, care este un pustiu pentru credincioşi. În Exod vedem cum Dumnezeu a scos poporul din Egipt şi i-a dăruit în pustiu un cort, în care El locuia. Acest cort al întâlnirii era în acelaşi timp locul în care poporul putea aduce jertfele sale şi unde preoţii slujeau lui Dumnezeu. Tot astfel, acum, Dumnezeu locuieşte prin Duhul Sfânt în Adunare (Efeseni 2.22), iar Domnul Isus este prezent personal în mijlocul nostru, când suntem strânşi în jurul Lui (Matei 18.20).

Unde aducea poporul jertfele sale?

Acest lucru se făcea la intrarea cortului întâlnirii (Levitic 1.3; 3.2, 8, 13). Dumnezeu dorea să Se întâlnească cu poporul Său în acest loc marcat foarte exact (Exod 29.42, 43; 33.9, 10; Numeri 12.5; Deuteronom 31.15). Unde doreşte Dumnezeu astăzi să-i slujim şi să-i aducem jertfe? Acest loc este acolo unde ne strângem ca Adunare, acolo unde Domnul Isus este în mijloc şi intonează cântarea de laudă (Psalm 22.22; Evrei 2.12). În acest loc deosebit, unic, unde suntem strânşi în Numele Său, avem privilegiul măreţ de a ne aminti împreună de Domnul (Luca 22.19), de a ne preocupa cu lucrarea Sa şi de a vesti moartea Sa (1 Corinteni 11.26).

Intrarea în cortul întâlnirii este un loc sfânt (Levitic 10.3; Numeri 25.6; a se compara cu Psalm 93.2). Domnul Isus veghează cu râvnă asupra acestui loc (1 Corinteni 11.27-34). În apropierea intrării se află altarul pentru arderea-de-tot (Exod 40.6), iar Domnul nu poate permite ca acest loc sfânt să fie în legătură cu răul: „Sau Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?“ (1 Corinteni 10.22).

Să reţinem: altarul pentru arderea-de-tot nu este în locaşul sfânt, ci la intrarea cortului întâlnirii, deci sub cerul liber, pe nisipul pustiului. Acest lucru este important pentru înţelesul spiritual al altarului pentru arderea-de-tot.

Altarul pentru arderea-de-tot

Avem şi noi astăzi un astfel de altar pentru arderea-de-tot? Maleahi numeşte altarul pentru arderea-de-tot, „Masa Domnului“ (1.7, 12; a se compara cu Ezechiel 44.16). Tocmai această expresie o preia Duhul Sfânt în 1 Corinteni 10.18-21. Când apostolul spune în versetul 18: „cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul?“, se gândeşte la mâncarea jertfei de pace. Despre această jertfă citim în Levitic 3.11, că era o mâncare (pâine) a jertfei prin foc pentru Domnul. Jertfa de pace era singura jertfă pe altarul pentru arderea-de-tot, din care putea să mănânce atât cel care aducea jertfa, cât şi preotul (a se vedea legea jertfei de pace în Levitic 7.11-36). Aproape nu există o imagine mai frumoasă în Vechiul Testament despre părtăşia dintre Dumnezeu şi cel care jertfea şi preot, care mâncau din jertfa de pace. Ad litteram, jertfă de pace înseamnă: jertfă de laudă, de recunoaştere, de mulţumire (a se compara cu Levitic 7.12, 13). Nu aducem tocmai în legătură cu frângerea pâinii, şi jertfa noastră de laudă şi de mulţumire (Evrei 13.15)? Când mâncăm dintr-o singură pâine la Masa Domnului, vestim prin aceasta părtăşia mai întâi cu jertfa (Hristos care a murit şi a înviat – 1 Corinteni 10.16), în al doilea rând cu Dumnezeu Însuşi, Căruia Îi este adusă jertfa, şi în al treilea rând cu toţi credincioşii care mănâncă din aceeaşi pâine (1 Corinteni 10.17).

Deci, când aducem jertfa noastră de pace, care este expresia părtăşiei noastre cu Dumnezeu şi cu toţi credincioşii, pe baza morţii Domnului Isus, o aducem pe altarul pentru arderea-de-tot. Acesta este locul unde aducem şi jertfa de mâncare, şi jertfa de ardere-de-tot.

Diversele jertfe

Am amintit deja jertfa de pace, jertfa de mâncare şi jertfa de ardere-de-tot, şi pentru completare trebuie să numim şi jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină. Toate aceste jertfe sunt descrise detaliat în Levitic 1-7.

Aceste jertfe se deosebesc clar între ele prin faptul că primele trei erau o mireasmă plăcută lui Dumnezeu (Levitic 1.9, 13, 17; 2.2, 9, 16; 3.5, 11, 16) şi erau aduse pe altarul pentru arderea-de-tot (din jertfa de pace erau aduse numai părţi). Aceste jertfe erau aduse de bunăvoie, şi anume atunci când cineva din popor dorea să aducă ceva lui Dumnezeu din mulţumire. Jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină nu erau nici de o mireasmă plăcută, nici de bunăvoie. Ele nu erau aduse pe altarul pentru arderea-de-tot (cu excepţia grăsimii şi a rinichilor), ci trebuiau că fie arse în afara taberei într-un loc curat (Levitic 4.9-12, 19-21, 26, 31, 35; a se compara cu Evrei 13.11). Ele erau aduse când cineva a păcătuit. Dacă un israelit venea cu un animal corespunzător şi mărturisea păcatul său, Dumnezeu îi ierta păcatul. Acest lucru arată foarte limpede că Duminica nu aducem niciun fel de jertfe pentru păcat şi pentru vină, pentru că păcatele noastre sunt iertate. Textul din 1 Corinteni 11 indică foarte clar spre faptul că orice păcat din inima noastră trebuie să fie judecat înainte de a sărbători Cina. Judecata de sine are loc acasă.

Dumnezeu doreşte, ca atunci când suntem adunaţi ca şi copii ai Săi, să-i aducem jertfa de laudă şi de mulţumire. Astfel, venim cu jertfele de bunăvoie descrise în Levitic 1-3 la cortul întâlnirii pentru a i le aduce lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ne-am preocupat cu slăvile Domnului Isus, fie în viaţa Sa (jertfa de mâncare), fie în moartea Sa (jertfa de ardere-de-tot şi jertfa de pace), iar ceea ce am văzut noi la El, Îi aducem lui Dumnezeu. În acelaşi timp venim cu coşul primelor roade ale ţării Canaan, pentru a folosi o altă imagine, pentru a-i aduce Lui aceste roade ale ţării (Deuteronom 26.1, 2), pe care le putem savura prin moartea şi învierea Domnului Isus. Dumnezeu ne spune: dacă vă preocupaţi cu binecuvântările care sunt o urmare a morţii Domnului Isus şi pe care le găsiţi în locurile cereşti (acestea sunt reprezentate de ţara Canaan cu roadele sale), atunci aduceţi-Mi Mie mai întâi ce este cel mai bun din ceea ce găsiţi acolo (Numeri 18.8-32). Cui datorăm toate binecuvântările noastre, cu care suntem binecuvântaţi în locurile cereşti? Toate aceste binecuvântări stau în legătură cu Domnul Isus (Efeseni 1)! Domnul Isus nu doar ne-a câştigat toate aceste binecuvântări prin moartea Sa, ci noi le posedăm pe toate în legătură cu El (număraţi odată toate cuvintele „în El“ şi „prin El“ din Efeseni 1 şi 2).

Cine avea voie să aducă aceste jertfe?

Răspunsul este simplu: cel care aparţinea poporului lui Dumnezeu. Tot aşa şi astăzi, cel care aparţine de poporul lui Dumnezeu poate participa la frângerea pâinii, în măsura în care nu este întinat. Şi despre aceasta avem imagini în Vechiul Testament. Pentru a aduce o jertfă, nu este nevoie să fii un preot. În Levitic 1.2 citim: „Când vreun om dintre voi va aduce un dar Domnului, să aduceţi darul vostru dintre animale, din cireadă sau din turmă“ (a se compara cu capitolul 2.1; 3.1). Cel care jertfea, trebuia el însuşi să înjunghie animalul (1.5, 11; 3.2, 8, 13); el însuşi trebuia să omoare animalul adus! Această acţiune are o mare însemnătate pentru noi. Ne preocupăm întotdeauna aşa cu moartea Domnului Isus? Datorită păcatelor noastre, El a mers la moarte, nu numai ca jertfă pentru păcat, ci şi ca jertfă de pace, şi chiar şi ca jertfă de ardere-de-tot! Cel care jertfea, trebuia să se facă deplin una cu jertfa, prin faptul că îşi punea mâna pe capul animalului; punerea mâinilor înseamnă: a te face deplin una. În continuare, cel care jertfea trebuia să taie animalul în bucăţi (versetul 6), pentru a vedea întreaga desăvârşire a animalului. Apoi trebuia să spele măruntaiele şi picioarele (versetul 9), pentru a vedea în imagine cât de curat a fost Domnul Isus în viaţa şi în moartea Sa şi în ce concordanţă deplină era totul cu Cuvântul lui Dumnezeu (apa). Toate aceste acţiuni le putea face cel care jertfea. Dar mai erau şi lucruri pe care trebuia să le lase în seama preotului.

Cine sunt preoţii?

Preoţii erau fiii lui Aaron, dacă nu aveau niciun fel de defect (Levitic 21.16-23). Aaron este o imagine a Domnului Isus ca Mare Preot (în Evrei se vorbeşte de 15 ori despre Marele Preot şi de 10 ori face referire la Domnul Isus: 2.17; 3.1; 4.14, 15; 5.5, 10; 6.20; 7.26; 8.1; 9.11). Casa lui Aaron sunt fiii săi (Levitic 16.6; Evrei 3.6, „Casa Lui suntem noi“). Învăţătura Noului Testament este următoarea: oricine aparţine astăzi de poporul lui Dumnezeu, de Adunare, este şi un preot conform poziţiei sale pe baza lucrării Domnului Isus (1 Petru 2.5, 9; Apocalipsa 1.6). Dar totuşi mai este o întrebare, dacă suntem şi în mod practic preoţi. Deosebirea care consta în Vechiul Testament între poporul Israel şi preoţi, nu există cu privire la credincioşii Adunării; aici nu există niciun fel de deosebire de poziţie, ci doar de realizare practică a acestei poziţii. Fiecare credincios aparţine astăzi poporului lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că este şi în mod practic un preot. Pentru aceasta este necesar să fii nu numai un copil al lui Aaron, pentru că Aaron avea şi fiice care nu aveau voie să aducă jertfe, ci un fiu al lui Aaron (adică a avea înţelegere spirituală a gândurilor lui Dumnezeu). Preoţii aveau mereu de lucru cu sfera locaşului sfânt, ei întreţineau legătura cu Dumnezeu. Numai ei aveau dreptul să intre în locaşul cel sfânt. Niciun om obişnuit din popor, nici măcar un levit, nu avea voie să intre în locaşul cel sfânt (Numeri 4.20), dar avea voie să intre în curte. Aceasta înseamnă că nu este suficient să aparţii poporului lui Dumnezeu pentru a exercita o slujbă de preot, ci mai degrabă există o condiţie preliminară pentru această slujbă, şi anume de a fi şi în mod practic un „fiu al lui Aaron“.

Ce făceau preoţii?

Am văzut că pe baza apartenenţei la poporul lui Dumnezeu, avem dreptul să participăm la frângerea pâinii, dacă nu suntem întinaţi. Fiecare din poporul lui Dumnezeu are dreptul să vestească duminica la Masa Domnului, cu inima plină de mulţumire, moartea Domnului, în imagine să vină cu jertfa şi să o înjunghie la intrarea cortului întâlnirii, să o taie în bucăţi şi să o spele. Dar apoi intervine lucrarea preotului.

Mai întâi, preotul lua sânge, pentru a-l stropi pe altarul pentru ardere-de-tot. Aceasta vorbeşte despre înţelegerea valorii sângelui Domnului Isus. Preotul avea apoi voie să ia bucăţile jertfei şi să le ardă pe altarul pentru arderea-de-tot. El vedea cum focul mistuia şi întreaga jertfă de ardere-de-tot se prefăcea în fum, pentru a se ridica o mireasmă plăcută la Dumnezeu. Observi că lucrarea preotului merge mult mai departe decât ceea ce făcea cel care jertfea? Era ceva minunat când în inima unui israelit se ridica gândul de a-i aduce lui Dumnezeu o ardere-de-tot. Dumnezeu priveşte cu plăcere, când noi ne propunem în inimile noastre să-i aducem o ardere-de-tot; dar El doreşte ca noi să pătrundem apoi cu pricepere spirituală mai departe în slăvile lucrării şi ale Persoanei Domnului Isus.

Altarul tămâii plăcut mirositoare

Ceea ce am cercetat până acum se petrecea în curte, pe nisipul pustiului. Domnul Isus nu a împlinit lucrarea Sa în locaşul cel sfânt (o imagine a cerului; a se compara cu Evrei 9.24), ci aici pe pământ, pe cruce. Acolo, unde a stat crucea, stă şi altarul pentru arderea-de-tot: în curte, sub cerul liber. Dar acum vedem ceva în imaginile Vechiului Testament care merge mult mai departe: după ce preoţii erau preocupaţi astfel cu jertfa de ardere-de-tot, de mâncare şi de pace şi am văzut cum focul mistuia totul de pe altarul pentru arderea-de-tot şi se ridica într-o mireasmă plăcută la Dumnezeu, preoţii luau din focul de pe altarul pentru arderea-de-tot şi intrau în locaşul cel sfânt pentru a aduce lui Dumnezeu tămâia plăcut mirositoare pe altarul pentru tămâiere.

În acest loc este bine să ne aducem aminte de deosebirea dintre altarul pentru arderea-de-tot şi altarul pentru tămâiere. Altarul pentru arderea-de-tot se afla în curte, altarul pentru tămâiere se afla în locaşul cel sfânt. Altarul pentru arderea-de-tot era locul unde poporul se strângea pentru a avea părtăşie cu Dumnezeu. Altarul pentru tămâiere era locul unde preoţii dedicaţi îşi exercitau slujba, pe baza a ceea ce se petrecuse pe altarul pentru arderea-de-tot. Acest altar ne aduce aminte în imagine despre faptul că Hristos a murit pentru noi şi că suntem aduşi în legătură cu Dumnezeu prin lucrarea Sa. Altarul pentru tămâiere, în schimb, ne aduce aminte că Hristos trăieşte acum pentru noi, pentru a mijloci pentru noi (Romani 8.34) şi pentru a acorda adorării noastre puterea necesară (a se compara cu Apocalipsa 8.1-4).

Nu este cel mai măreţ lucru faptul că în ziua Domnului putem păşi în locul cel sfânt, când ne preocupăm cu dragostea şi cu dăruirea Domnului Isus în moartea Sa, mai ales cu ceea ce înseamnă lucrarea Sa pentru inima Tatălui, şi apoi Îi putem aduce lui Dumnezeu adorare? Cu ce sunt pline mâinile noastre? Cu tămâie plăcut mirositoare! Tămâia plăcut mirositoare vorbeşte despre slăvile interioare, personale ale Domnului Isus, despre ceea ce este El în Sine Însuşi. Aceasta este expresia cea mai adâncă a adorării, când admirăm slăvile personale, aşa cum este El acum la Tatăl, şi Îi aducem lui Dumnezeu Tatăl care L-a dat pe Fiul, ca adorare pe Isus. „Dar vine un ceas, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui“ (Ioan 4.23).

Slăvite Dumnezeu, azi, Ţie,
Cum am putea să-Ţi mulţumim?
Isus e a Ta bucurie:
Cu El şi noi Te preamărim.

În cer nu vom mai frânge pâinea, pentru că o facem până va veni Domnul (1 Corinteni 11.26); atunci nu vom mai avea nevoie de aceste „semne“ ale morţii Sale, pentru că Îl vom vedea aşa cum este, Îl vom vedea ca „Mielul înjunghiat“ (Apocalipsa 5.6) şi vom cădea înaintea Lui pentru a-L adora şi pentru a intona în corul măreţ: „Vrednic este Mielul cel înjunghiat să primească puterea şi bogăţii şi înţelepciune şi tărie şi onoare şi glorie şi binecuvântare!“ (Apocalipsa 5.12). Atunci toate creaturile din cer şi de pe pământ Îl vor lăuda pe Mielul şi pe Cel care şade pe tron. În versetul 14 citim: „şi bătrânii s-au prosternat şi s-au închinat“ atât Mielului, cât şi Lui Dumnezeu.

Preluat de pe http://www.clickbible.org/teme-biblice/adunarea-biserica/strangerea-laolalta-pentru-frangerea-painii/

remember-sacrifice-2-550x320paste35695passover11078206_817983081623294_5960116676432282130_n

Read Full Post »

1495371_10205700521143184_5961534055500279754_o

14720494_1849874471898097_9099404963965236505_nTOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

1 Decembrie

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o

singura poruncă se face vinovat de toate.  lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veş­nicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie. Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lace pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”. Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.TOATA LUNA AICI:totul-pentru-gloria-lui-decembrie-2

1609588_10205567122848310_3287046211854889839_n

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Joi, 1 Decembrie 2016

Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său.Galateni 4.4

Cei patru sute de ani dintre sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament sunt numiți adesea «cei patru sute de ani de tăcere». Nu a existat glas profetic în tot acest timp. Însă, fiindcă Dumnezeu nu S-a făcut auzit în toată această perioadă, nu înseamnă că El nu a lucrat, conducând lucrurile către momentul venirii Fiului Său în lume. Profețiile lui Daniel și istoria seculară arată felul în care Dumnezeu a lucrat în acel timp.Daniel a profețit că imperiul grec avea să fie simbolizat de un țap, cu un corn puternic, după care aveau să apară patru coarne mai mici (Daniel 8.5,8). Istoria seculară este în deplin acord cu profeția lui Daniel, ea certificând domnia lui Alexandru cel Mare și apoi a celor patru generali ai săi care i-au urmat. Una dintre consecințele ridicării acestui imperiu a fost că limba greacă a devenit limba universală pentru afaceri și cultură pentru națiunile din sfera profeției biblice. De fapt, mulți dintre iudeii din acel timp erau mai familiarizați cu limba greacă decât cu cea ebraică. Acest lucru a condus la traducerea în greacă a bibliei ebraice, traducere numită Septuaginta. Multe citate din Vechiul Testament care apar în Noul Testament sunt luate de acolo. A fost planul lui Dumnezeu ca Noul Testament să fie scris în limba greacă.După imperiul grec a urmat republica romană, iar apoi imperiul roman, care a acoperit o vastă parte a lumii. Drumurile romane și Pax Romana (pacea și securitatea romană) aveau să faciliteze răspândirea evangheliei. Dumnezeu nu Se făcea auzit, însă pregătea calea pentru Fiul Său.Acest principiu poate fi aplicat în viețile noastre. Chiar dacă Dumnezeu poate părea că nu Se face auzit în viața noastră cotidiană, totuși aceasta nu înseamnă că El este absent. Putem fi siguri că El Își duce la îndeplinire scopul în viața noastră, pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea noastră.B Reynolds

TOATA LUNA AICI:domnul-este-aproape-gbv-decembrie-2016

10321520_10205546261846798_6045739614606344049_o

MANA DE DIMINEAŢĂ

1 Decembrie 

“Dar Leviţii nu s-au grăbit”.2 CRONICI 24:5

Ioas îşi pusese în inimă să repare Casa Domnului, şi poruncise acelora care, după lege, erau singurii care puteau s-o facă, şi anume preoţii şi leviţii. Dar după cum arată textul nostru, leviţii nu s-au grăbit. Astfel lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată, dacă nu chiar întreruptă de aceia care erau răspunzători.Să-i osândim? Cât de mult ni se potriveşte şi nouă astăzi această situaţie! Este atâta vreme de când Casa Domnului este ruinată şi noi nu numai că nu ne grăbim ca s-o reparăm, dar, vai, ne şi îndreptăţim în situaţia în care ne găsim. Cuvântul ne spune la Evrei 3:6 că noi suntem casa lui Dumnezeu. Dar deşi vedem că Domnul Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui, noi totuşi nu ne arătăm credincioşi în Casa lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai cu privire la spărturile care s-au făcut între noi, dar şi cu privire la activitatea sau neactivitatea fiecărui mădular din trupul Domnului Isus care este Biserica. Dacă este dezbinare între mădulare, este dezbinare în tot trupul. Mai se poate atunci numi un singur trup, un trup bine închegat şi strâns legat?” (Ef. 4:16) Ne ocupăm cu atâtea lucruri, cu tot felul de activităţi religioase, bune în ele înşile, dar Casa lui Dumnezeu, care suntem noi, este ruinată. Ne permitem tărăgăneli şi le justificăm prin presupusa dreptate pe care o avem, lăsând deoparte slava lui Dumnezeu şi inima Domnului Isus care este adânc mâhnită. Cine este de fapt răspunzător cu repararea Casei Domnului? Fiecare dintre noi în parte! Suntem însă dintre aceia care spun: “N-a venit încă vremea pentru rezidirea Casei Domnului?” Prin necredincioşia noastră, prin uşurătatea şi nepăsarea noastră, prin mândria şi încăpăţânarea noastră, într-un cuvânt, prin nepocăinţa noastră, TOŢI am contribuit la starea de ruină a Casei lui Dumnezeu. În consecinţă TOŢI trebuie să ne smerim şi să recunoaştem cu ce am contribuit la această situaţie şi chiar cu ce nu am contribuit la păstrarea în cele mai bune condiţii a Adunării lui Dumnezeu şi a relaţiilor dintre noi şi să ne pocăim adânc. Numai atunci Dumnezeu va putea lucra prin noi, la reparearea Casei Lui. Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie goală şi rece dar fără putere. Să nu ne mulţumim că avem o adunare, indiferent în ce stare ar fi şi că acolo ne putem, oarecum satisface cerinţele religioase. Să dea Dumnezeu să nu ni se potrivească cuvintele: ” îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort! Să nu facem ca leviţii care nu s-au grăbit, ci astăzi, acum, să punem genunchii jos, să ne mărturisim sincer vina înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi vorba numai de nepăsare, şi să-L rugăm să ne arate El ce avem de făcut şi să ne dea şi harul de a ne grăbi să clădim Casa Lui, curăţind mai întâi ruinele care sunt şi peste care, efectiv, nu trebuie să mai clădim nimic decât Să le dărâmăm şi să le îndepărtăm printr-o credinţă şi râvnă hotărâtă. Noi să facem începutul cu pocăinţă şi smerenie, şi El va face restul. Ce mângâiaţi vom fi în ziua aceea când vom auzi din gura Domnului Isus: “Bine rob bun şi credincios”.TOATA LUNA AICI:mana-de-dimineata-decembrie-1

1493_804971182982568_2657990165233459609_n

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

Dimineața și Seara

1 Decembrie

Dimineaţa

Tu ai rânduit vara şi iarna. Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care l-a făcut cu tine prin Persoana Lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o. El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru! Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

15171281_1452053878140804_5957381433891584590_n1 Decembrie

Seara

O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!  Psalm 107:8

Dacă ne-am plânge mai puţin şi am lăuda mai mult am fi mai fericiţi, şi Dumnezeu ar fi mai slăvit. Să-L lăudăm zilnic pe Domnul pentru îndurările Lui comune, comune le numim noi, dar ele sunt nepreţuite fiindcă, fără ele, am fi gata să pierim. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ochii cu care vedem soarele, pentru sănătate şi puterea de a umbla, pentru pâinea pe care o mâncăm, pentru hainele cu care ne îmbrăcăm. Să-L lăudăm pe El fiindcă nu suntem printre cei fără speranţă sau închişi printre vinovaţi. Să-I mulţumim pentru libertate, prieteni, familie şi confort. Să-L lăudăm pentru tot ce primim din mâna bunătăţii Lui, fiindcă merităm puţin, dar primim din belşug, dar, prea iubiţilor, cea mai dulce notă din cântecul nostru să fie pentru dragostea răscumpărătoare. Faptele răscumpărătoare ale Lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi sunt întotdeauna tema lor favorită de laudă. Dacă ştim ce înseamnă răscumpărarea, să nu ne oprim cântările de recunoştinţă. Am fost răscumpăraţi din puterea stricăciunii, ridicaţi din adâncurile păcatului în care eram cufundaţi. Am fost conduşi la crucea Lui Isus. Lanţurile vinei noastre au fost rupte; nu mai suntem sclavi, ci copii ai viului Dumnezeu. Putem să anticipăm timpul când vom fi prezenţi înaintea tronului fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acest (Efeseni 5:27). Chiar acum, prin credinţă, fluturăm ramuri de palmier şi ne îmbrăcăm cu in subţire, care va fi veşmântul nostru veşnic. Nu Îi vom mulţumi neîncetat Domnului nostru răscumpărător? Copil al Lui Dumnezeu, poţi să taci? Treziţi-vă,treziţi-vă, moştenitori ai slavei, şi faceţi „robia roabă” (Psalmi 68:18), strigând împreună cu David: „binecuvântează, suflete, pe Domnul; şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmi 103:1). Să începem luna nouă cu cântări noi.

TOATA LUNA AICI:charles-h-spurgeon-meditatii-dimineata-si-seara-decembrie

 

15230833_1452064074806451_227036295415500207_nTEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

1 Decembrie

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,…Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv – şi în nici un caz – să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.TOATA LUNA AICI:tezaurul-promisiunilor-lui-dumnezeu-decembrie-1

1456655_804971452982541_4667060861686521683_nOSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

1 Decembrie 2016

 Doamne, cât de dens şi înceţoşat este încă orizont meu spiritual, sau mai degrabă mental: detaliile iau dimensiuni prevestitoare de rău şi dau la o parte marile chestiuni ale vieţii. Eliberează-mă.TOATA LUNA AICI:batand-la-usa-lui-dumnezeu

984249_10205582513633070_8583174772858706213_n

CALENDAR BIBLIC

DOMNUL ESTE APROAPE

1 Decembrie

În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere,

 pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile

 sfinților  au fost înviorate prin tine. Filimon. 7.

Ce mărturie bună a putut să spună apostolul Pavel despre „fratele” său Filimon! El nu avea numai măreața credință în Domnul Isus ci arăta dragostea sa către toți sfinții. Dacă credința în inimă este vitală, credința în Domnul Isus, care S-a dat pentru noi ca preț de răscumpărare, atunci credința și dragostea se unesc în El și este foarte normal ca să intre în acțiune dragostea către toți frații. Dar cum sunt numiți aceștia în versetul nostru și în alte versete ale Scripturii? Duhul Lui Dumnezeu îi numește sfinți și în altă parte prea iubiți. E minunat de la ce înălțime a dragostei dumnezeiești suntem priviți! La rândul nostru să privim oare de la o înălțime mai mică dragostea Domnului? Dacă s-ar întâmpla aceasta atunci dragostea către frați ar fi înfrânată și aceasta ar însemna mare pierdere atât pentru noi cât și pentru alții.Cuvântul de astăzi ne arată o acțiune a dragostei: inimile sfinților au fost înviorate. Oare nu este un gând măreț ca tu și cu mine să contribuim ca inimile sfinților să fie înviorate și înveselite? Modul în care intră în acțiune dragostea depinde de împrejurări și ocazii. Dragostea înviorează inimile încât se apleacă la orice inimă frântă la alinarea durerii, în alt loc poartă pe umerii rugăciunii pe frații care stau în lupte cu lumea și firea ei și atâtea alte ocazii.De s-ar găsi dragostea aceasta înviorătoare tot mai mult și în noi. Scumpul meu frate și călător spre casa Tatălui, arată și tu în viața ta practică această dragoste ca cei din jurul tău să se bucure de tine și de comuniunea cu Domnul Isus Hristos.Cum putem noi pretinde că iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, atunci când îl lăsăm să rabde de foame, în timp ce noi înșine avem mai mult decât de ajuns?TOATA LUNA AICI:calendar-bibilc-domnul-este-aproape-decembrie

 

8789_804971366315883_3928833790256176794_nMÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

1 Decembrie

“Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm

o inimă înţeleaptă”. Psalm. 90:12.

Devenim oare înţelepţi dacă ne numărăm zilele? Dacă Dumnezeu spune aşa, nu încape îndoială că aşa este. Omul este păcătos din fire şi osânda împotriva lui din partea lui Dumnezeu este moartea. Sfânta Scriptură spune: “Cel care se gândeşte la ziua morţii, îşi dă seama că în starea de păcat nu poate să stea înaintea lui Dumnezeu. Noi ştim că va trebui să apărem înaintea scaunului Său de judecată, acolo ne vom aduce aminte de tot trecutul nostru. Faptele celor care au trăit fără Dumnezeu, se vor întoarce împotriva lor. Vor fi amintite toate lucrurile furate; fie un ciocan sau un topor, un fierăstrău sau un cleşte sau o bucată de lemn, orice ar fi fost. Poate “s-a lipit” de tine datorită neatenţiei vânzătorului, dar nu rămâne ascuns nici aceasta, tot aşa cum se va aminti de varza sau mărul furat. Dar acestea pot fi şi tacâmuri sau sticle de vin care au “dorit” să iasă dintr-o pivniţă cu noi. Dacă ne aducem aminte de asemenea lucruri, este înţelept ca să plătim lucrurile furate. Dacă ne amintim de stări de ceartă cu alţi oameni, atunci să facem totul pentru a ne împăca. Aceasta este o lucrare înţeleaptă, să ne mărturisim păcatele şi să le lăsăm. Căci este scris: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. A asculta de Dumnezeu şi a face voia Lui este înţelepciune adevărată. Un asemenea om poate muri bucuros pentru a fi la Hristos; dar poate să şi aştepte plin de nădejde revenirea lui Hristos. El este un ucenic al Domnului deci, un înţelept şi nu un neînţelept cum spune la Efeseni 5:15. El face parte dintre cei chibzuiţi care caută voia Domnului.TOATA LUNA AICI:mantuirea-prin-hristos-decembrie-1

980616_10151729189036123_1188768613_o

IZVOARE IN DEŞERT

1 Decembrie

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.(Evrei 4:9)

Această odihnă include biruinţă: Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur … nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor“ (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ (1 Corinteni 15:57).

Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)“.Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noaptea va fi plină de muzică,

Iar grijile care te copleşeau ziua,

Îşi vor strânge corturile ca arabii,

Şi vor pleca în tăcere.

Henry Wadsworth Longfellow 

TOATA LUNA AICI:izvoare-in-desert-decembrie-2

 

906709_10205400588125046_9078478669731915213_oMEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

1 Decembrie

«Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»1 CORINTENI 2,9

Biserica lui Isus este prezentată în Scriptură în două ipostaze dumnezeieşti: ca fiind Trupul lui Cristos şi ca Templul lui Dumnezeu. Adevărata stare dumnezeiască a mădularelor din Biserica lui Isus este atât de Minunată, încât nu ne-o putem imagina decât din ceea ce ne spune Domnul. Dumnezeirea noastră viitoare nu se poate descrie în cuvinte. In Noul Testament există şapte metafore, şapte ilustraţii ale nunţii Domnului şi în nici una din ele mireasa nu este vizibilă şi nici măcar menţionată; ea reprezintă o taină. De ce? Pentru că Mireasa Mielului va fi descoperită în faţa tronului preoţesc numai după răpirea Bisericii lui Isus. Acest moment măreţ va decide cine este cu adevărat mireasa Mielului şi cine nu. Cei ce vor rămâne în urmă vor avea parte de viaţa veşnică, dar vor avea de suferit. În ce fel? Prin faptul că vor pierde statutul de Mireasă a Mielului. Nu degeaba este descoperită Mireasa în ultima carte a Bibliei: «soţia Lui s-a pregătit» (Apoc. 19,7). În lumina acestei descoperiri dumnezeieşti, oare cum ar trebui să ne grăbim, să luptăm şi să dorim cu toată fiinţa să fim parte din Mireasa Sa?TOATA LUNA AICI:wim-malgo-meditatii-zilnice-decembrie-1

 

10297826_804971769649176_8838019246369847978_nPÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

1 Decembrie

Text: 2 Corinteni 12:7-10

O CURĂ NOUĂ

De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.2 Corinteni 12:8

Vestea că ai o boală incurabilă poate fi una dintre cele mai deprimante lovituri pe care le-ai primit în viață. În cartea lui „The Healing of Persons”, dr. Paul Tournier ne relatează despre un doctor creștin care a primit un mesaj de la un prieten, care suferea de boala lui Parkinson. Într-o scrisoare adresată doctorului, erau următoarele cuvinte: „Vino numai dacă ai vreun remediu nou. Am avut destui doctori care au spus că nu pot să mă vindece”. Doctorul a venit, și după ce și-a salutat prietenul, a spus cu o sinceritate din toată inima: „Ți-am adus un remediu nou – pe Isus Cristos”.Doctorul i-a spus ce schimbare profundă a făcut Cristos în viața sa. Încetul cu încetul, atitudinea celui bolnav s-a înmuiat. După mai multe vizite, a avut loc în viața lui o schimbare remarcabilă. Răzvrătirea a făcut loc acceptării.Faptul că-I permitem Lui Isus să ne conducă viața noastră este o cură spirituală pentru răzvrătire, pentru egocentrism, pentru o atitudine ostilă și pentru autocompătimire – toate simptome ale unei boli și mai grele, numită păcat, care are nevoie de iertarea Lui Dumnezeu. S-ar putea ca și după ce am luat măsuri împotriva păcatului și ne-am scăpat de el, să mai avem de   luptat cu boli incurabile sau să fim confruntați cu situații pe care nu le putem schimba. Pavel s-a rugat pentru a fi eliberat de „țepușul din carne”.Și este corect să ne rugăm pentru a fi vindecați. Dar când nu ne vindecă, Dumnezeu ne dă o soluție și mai bună – cura acceptării. Ea ne aduce cu ea prezența Lui sigură, puterea Lui nelimitată care ne întărește din nou și o protecție împotriva mândriei. Nici un leac miraculos nu ne oferă o cură ca aceasta.   D.J.D.

Țepușul vieții, oricare-ar fi să fie,

Acceptă-l de la Dumnezeu cu bucurie,

Te lasă-n brațul Lui ceresc, ocrotitor,

             Prin ceasul încercării să treci biruitor.   Anonim.

Pentru fiecare problemă există o soluție – chiar dacă soluția este să ne obișnuim, cu problema respectivă.

TOATA LUNA AICI:painea-cea-de-toate-zilelele-decembrie-1

10368314_10205429492047626_580848734010564679_o

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

1 Decembrie

Marcu 5.1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stă­pânit în întregime de demoni, care-1 fac furios şi de neîm­blânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi… în zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-l cu lanţuri… Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvi­lească pornirile firii omeneşti!

Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.

Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor. Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat” (v. 18).

Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El. Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).TOATA LUNA AICIscripturile-in-fiecare-zi:

15230790_1452053494807509_5401351478325631106_nCUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-DECEMBRIE 2016

 coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CĂLĂUZIRE DIVINĂ

“Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

 Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că “se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e “ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi?

Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind “mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o “manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim!

În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: “Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). “N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor.

Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!           cuvantul-lui-dumnezeu

TOATA LUNA AICI:cuvantul-lui-dumnezeu

77939_10151555126761123_1735927810_o

966355_10151477874316123_1480353059_oSĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 1 Decembrie 2016

Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Marcu 8.36,37

Schimbarea

Un cunoscut săritor cu schiurile era primul la plecare la una din competiții. Spera să realizeze o nouă performanță. Pe la jumătatea cursei, înainte ca să sară de pe trambulină, fără vreun motiv aparent, a început să se rostogolească alunecând spre parapetul de protecție. Toți se întrebau ce s-a întâmplat. Dar nimeni nu știa că schiorul hotărâse să cadă, mai degrabă decât să continue săritura. De ce? De la jumătatea trambulinei, zăpada a înghețat, iar suprafața a devenit foarte rapidă. Schiorul și-a dat seama că, dacă ar fi continuat cursa, ar fi sărit mult mai departe de zona de siguranță și aceasta i-ar fi putut fi fatală. De aceea a ales să întrerupă cursa, rostogolindu-se spre parapet și astfel s-a ales cu o sperietură și câteva lovituri. Schiorul a trebuit să facă o schimbare, iar pentru aceasta a avut la dispoziție doar câteva secunde.

În viață, fiecare trebuie să facă schimbări. Cea mai mare schimbare, la care suntem toți chemați, este trecerea de la necredință la credința în Mântuitorul. Din natura sa, omul aleargă, … aleargă ca, dacă ar fi posibil, să câștige toată lumea. Dar Biblia ne adresează tuturor o mare întrebare: „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?“. Să cugetăm la acest adevăr!TOATA LUNA AICI:samanta-buna-decembrie-2016

 

944024_804971142982572_5399250318653594389_n

Read Full Post »

14494788_1780185872206259_6715096532510336257_n

https://www.youtube.com/watch?v=EbIE_Cm6ZE8H

YEHOVA ELOHIM

1. Iehova Elohim “Eternul Creator”
Iehova Adonai: -„Domnul Puternic”
El e Iehova Şhur:– „Stânca Veacurilor”
El e Iehova – „Atotputernic Domn”.
El Marele: „Eu Sunt” – tatăl lui Avraam
Iehova-Şhalom: „Domnul e pacea mea”
Iehova Rohi: “Domnul Păstorul meu”
El e Iehova singurul Dumnezeu.

Refren: /:Cânt Aleluia, cânt Aleluia,
Cânt Aleluia, cânt Aleluia,
El e Iehova: Domnul Puternic
El e Iehova – Domnul ce m-a iubit:/

2. Iehova Iire – “Poartă de grijă”
Iehova Rafa- “Domnul mă vindecă”
Iehova Nissi- “Domnul e steagul meu”
Iehova Şhama– “Aici e Dumnezeu.”

3. Iehova Ţidkhenu: „Dreptul Judecător”
Iehova Savaoth: „Domnul Oştirilor”
Iehova Hoşhenu: „Al nostru Creator”
El e Iehova: “Al nostru Salvator”.
…………14184410_1186582898066888_6754640689450161809_n……..

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: