Feeds:
Posts
Comments
Image may contain: text

Lucica Boltasu

April 14, 2016 ·

 Cristos a înviat din morți!

Se scutură luna în tremur lugubru
Şi noaptea vibrează-n acorduri fierbinţi,
Trădarea mocneşte în sufletul sumbru,
De Iudă tocmită pe treizeci de-arginţi…

Cu ochii spre ceruri, în grea suferinţă,
Cu inima-i stransă se roagă Isus,
Sărutul trădării, e dat ca sentinţă,
Se-apropie momentul să fie răpus.

Un fiu S-a născut într-o breaslă modestă,
Un simplu tâmplar şi totuşi Preasfânt,
Adus-a cu El, trăirea celestă,
Iertarea supremă, şi-un nou legământ…

Cu sufletul strâns, în tristeţe de moarte,
Paharul durerii aşteaptă să-l soarbă,
Primirea cu lauri, acum e departe,
Cinci zile trecut-au, iar gloata… e oarbă.

Cu palma străpunsă, pe crucea ruşinii,
În chinuri amare se stinge Isus,
Tot cerul suspină, se uscă măslinii,
Când Isus se lasă de cuie străpuns.

Şi fiara răgneşte în strigăt de moarte,
Acum înţelege că el e tâlharul,
De veacuri e scris în a cărţilor Carte,
Prin jertfa pe cruce, primit-am noi harul.

Se rupe în Templu perdeaua în două,
Pământul tresare şi pietre-au crăpat,
Se-aude o voce zicând:”Pace vouă!”
Mormântul e gol…„Cristos a înviat!”

17/04/2011, Barcelona-Lucica Boltasu

http://www.youtube.com/watch…

Advertisements

   “Sfinteasca-se Numele Tau”

    Dupa modul de adresare pe care ni l-a aratat Domnul Isus si care este “Tatal nostru care esti in ceruri,” urmeaza trei cereri care au in vedere slavirea lui Dumnezeu. Prima cerere este: “Sfinteasca-se Numele Tau”; a doua: “vie imparatia Ta”; a treia: “faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.” Apoi urmeaza trei cereri care au in vedere nevoile noastre, interesele noastre. Acestea sunt: prima: “painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi”; a doua: “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitlor nostri”; a treia: “si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau.”
    Are vreo insemnatate faptul ca Domnul Isus, in rugaciunea aceasta pe care ne-o da drept model, pune inainte cererile care au in vedere slavirea lui Dumnezeu si dupa aceea cererile care au in vedere nevoile noastre? – Da, este raspunsul la aceasta intrebare; cred ca prin aceasta Domnul Isus vrea sa ne invete ca in rugaciunile noastre, in purtarea noastra, in activitatea noastra, noi trebuie sa urmarim in primul rand slaviea lui Dumnezeu si in al doilea rand nevoile noastre, ineresele noastre.
    De altfel, lucrul acesta se potriveste cu ceea ce ne invata Cuvantul in multe locuri. De pilda, la 1 Corinteni 10.31 citim: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva, sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.” Astfel, in orice lucru, fie mic, fie mare, cel dintai gand care sa ne calauzeasca trebuie sa fie acesta: Dumnezeu sa fie slavit prin lucrul acela. Asta inseamna ca, daca Numele lui Dumnezeu nu este slavit prin acel lucru, trebuie sa ne oprim de la el. La 1 Petru 4.11 citim asa: “Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvinele lui Dumnezeu; daca slujeste cineva, sa slujeasca dupa puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru ca in toate lcrurile sa fie slavit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a caruia este slava si puterea in vecii vecilor.”
    Pe de alta parte, sa ne aducem aminte de felul cum s-a purtat un insemnat slujitor al lui Dumnezeu din vechime si anume Moise, intr-o imprejurare grea pentru poporul Israel. Urcandu-se pe munte, dupa porunca lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa-i dea cuvintele Sale, Moise a zabovit acolo. Poporul, cand a vazut ca Moise zaboveste atat de mult, s-a gandit ca poate nu se va mai inapoia niciodata. De aceea s-au indreptat spre Aaron, fratele lui Moise si i-au zis: Haide, fa-ne un dumnezeu care sa mearga inaintea noastra, caci Moise, omul acela care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a facut. Aaron i-a ascultat, caci i-a fost frica de popor. Le-a cerut cerceii, bratarile de aur, le-a topit, a turnat din ele un vitel de aur si ei au inceput sa se inchine inaintea acestui obiect facut de mainile lor, spunand: “Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
    Atunci Domnul i-a zis lui Moise: “Scoala-te si coboara-te, caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului, s-a stricat. Foarte curand s-au abatut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; si-au facut un vitel turnat, s-au inchinat pana la pamant inaintea lui, i-au adus jertfe si au zis: “Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
    Domnul i-a zis lui Moise: “Vad ca poporul acesta este un popor incapatanat. Acum, lasa-Ma: mania Mea are sa se aprinda impotriva lor si-i voi mistui; dar pe tine te voi face stramosul unui neam mare.”
    Sa vedem ce raspunde Moise la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, ce urmareste el: interesele sale personale ori altceva? Mose nu urmareste interesele sale personale, ci altceva si anume urmareste, in primul rand, ceea ce ar trebui sa urmareasca fiecare credincios, adica slavirea numelui lui Dumnezeu.
    “Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului sau si a zis: Pentru ce sa se aprinda, Doamne, mania Ta impotriva poporului Tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului cu mare putere si cu mana tare? Pentru ce sa zica egiptenii: “Spre nenorocirea lor i-a scos, ca sa-i omoare prin munti si ca sa-i stearga de pe fata pamantului?” Intoarce-Te din iutimea maniei Tale si lasa-Te de raul acesta, pe care vrei sa-l faci poporului Tau. Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai jurat pe Tine Insusti: “Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerurilor, voi da urmasilor vostri toata tara aceasta, de care am vorbit, si ei o vor stapani in veac.”
    Cat il durea pe Moise ca egiptenii vor auzi ca poporul lui Dumnezeu scos din Egipt, a fost prapadit de Dumnezeu cand mergea spre tara Cananului! “De ce sa se vorbeasca de rau despre Tine, Dumnezeule?” intreaba Moise. Lucrul acesta ar fi o durere pentru mine. Nu face lucrul acesta, nu-i prapadi! La ce imi va folsi mie faptul ca voi avea un nume mare in lumea aceasta, daca Numele Tau va fi vorbit de rau de oameni? Si Domnul l-a ascultat pe Moise. Iata dar ca in imprejurarea amintita, Moise a urmarit slavirea Numelui lui Dumnezeu.
    O! de-am invata si noi de la Moise frumoasa lectie ce ne-a dat-o!
    De aceea, cand este vorba sa cugetam ceva, sa vorbim sau sa scriem ceva, cand este vorba sa ne ducem undeva, sa facem ceva sau sa lucram ceva, sa ne punem urmatoarea intrebare: Este slavit Dumnezeu prin lucrul acesta sau nu? Nu cumva prin aceasta va fi vorbit de rau Numele lui Dumnezeu? Si atunci sa mergem inainte daca Dumnezeu este slavit si sa ne oprim daca Numele Lui ar fi vorbit de rau. 
    Sa urmarim slavirea Numelui lui Dumnezeu, nu interesul si satisfactia noastra egoista si numai daca nevoia si placerea noastra se armonizeaza cu slavirea Numelui lui Dumnezeu, numai atunci sa facem lucrul ce ne sta inainte.
    Sa ne ocupam acum cu cea dintai cerere care are in vedere slava numelui lui Dumnezeu: “Sfinteasca-se numele Tau!” Cum trebuie sa intelegem aici? Numele lui Dumezeu sa se sfinteasca El singur, adica sa Se sfinteasca El pe Sine Insusi? Trebuie sa intelegem asa: numele lui Dumnezeu sa fie sfintit de noi, adica noi sa facem lucrarea prin care numele lui Dumnezeu sa fie sfintit. Si daca aceste cuvinte de aici s-ar fi tradus astfel: “Sa fie sfintit numele Tau,” tot asa de buna ar fi fost traducerea ca si cea data prin cuvintele: “Sfinteasca-se numele Tau!”
    In al doilea rand se pune o alta intrebare: ce trebuie sa intelegem prin “numele lui Dumnezeu”? Trebuie sa intelegem oare numai cuvantul cu care noi numim pe Dumnezeu, si deci numai rostirea acestui cuvant sa fie sfintita de catre noi? Nu! Negresit, cuvantul cu care noi numim o persoana, cuvantul cu care numim un lucru, aceste cuvinte ne aduc inainte insusirile acelei persoane, insusirile acelui lucru.
    De pilda, eu am avut o fetita care la varsta de cinci ani s-a imbolnavit si a trecut la Domnul Isus. Cand imi aduc aminte de numele ei, cand ii rostesc numele, imi apar in minte trasaturile ei fine, ochii ei negri ca pacura. In acelasi timp imi aduc aminte ca era un copil care se indreptase spre Dumnezeu si care, probabil din pricina aceasta, suporta fara sa se supere unele din neajunsurile pe care i le faceau fratii sau surorile ei. De pilda, daca un frate sau o sora o tragea de par, ea rabda, nu zicea nimic.
    Deci, numele unei persoane ne aduce aminte si de chipul fizic al acelei persoane, dar si de insusirile ei sufletesti.
    Pe cand locuiam la Giurgiu, multi ani de-a randul ma duceam cu familia la Campulung, vara, in vacanta. Acolo era o gradina foarte frumoasa, cu faneata, cu nuci si cu niste boschete in fund. De multe ori in gradina aceasta s-au tinut adunari pentru vestirea Evangheliei. In gradina aceasta sedeam ceasuri intregi cugetand la Cuvantul lui Dumnezeu. Frumoase clipe am petrecut aici inainta lui Dumnezeu. Ei bine, cand imi aduc aminte de gradina de la Campulung, imi vine in minte infatisarea ei, precum si sentimentele placute pe care le-am trait in aceasta gradina.
    Ei bine, este firesc ca numele lui Dumnezeu sa trezeasca in mintea celor ce cunosc pe Dumnezeu, sa trezeasca insusirile Lui. De pilda, cand auzim cuvintele Scripturii: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul” ne gandim la puterea extraordinara a lui Dumnezeu si la intelepciunea Lui, prin care a creat aceste lucruri. Cand ne gandim insa la crucea de pe Golgota, atunci ne vin in minte alte insusiri ale lui Dumnezeu: sfintenia Lui, care a pedepsit fara crutare pe Domnul Isus din pricina vinei noastre, dar si dragostea Lui, ca L-a pedepsit pe El in locul nostru, pentru ca noi sa fim iertati. Tot asa, cand auzim numele lui Dumnezeu, ne aducem aminte de insusirile Lui si in sufletele noastre se nasc anumite sentimente: respect fata de Creatorul, admiratie fata de maretia zidirii pe care a intocmit-o El, recunostinta pentru mantuirea cea mare pe care El ne-a dat-o in Domnu Hristos, prin jertfirea Lui pe cruce.
    Revenim la intrebarea pe care am pus-o: ce intelegem prin numele lui Dumnezeu? Intr-adevar, cea dintai cerere, cum am vazut, este aceasta: “Sfinteasca-se numele Tau.” Si este o cerere pe care Domnul Isus vrea s-o auda de la fiecare dintre noi. Ce se intelege dar prin numel lui Dumnezeu? Nu numai simplul cuvant, ci insasi fiinta lui Dumnezeu cu insusirile ei, intelegem deci pe Dumnezeu Insusi. Cererea: “Sfinteasca-se numele Tau” s-ar putea reda si in felul acesta: “Sa fii sfintit Tu, Dumnezeule, sa fie sfintita fiinta Ta, Dumnezeule!”
    Aceasta intelegere de altfel ne-o arata Scriptura. De pilda, la Geneza 4.26 citim asa: “Lui Set i s-a nascut un fiu si i-a pus numele Enos.” Enos insemneaza “slabiciune.” Set era credincios. Pe semne Enos invatase de la tatal sau ca omul este slab. Si se mai spune acolo: “Atunci au inceput oamenii sa cheme numele Domnului.” Desigur, nu este vorba numai de simplul nume al Domnului, ci este vorba de Dumnezeu Insusi. Atunci au inceput oamenii sa cheme pe Dumnezeu in ajutor, atunci au inceput sa mareasca pe Dumnezeu pentru intelepciunea Lui, pentru bunatatea Lui.
    La Geneza 12.8 se arata despre Avraam, dupa ce a strabatut tara Canaanului, ca el nu putea sa traiasca fara sa aiba legatura cu Dumnezeu. Pentru el, viata nu avea niciun rost daca nu sta in stransa legatura cu Dumnezeu, daca nu adora pe Dumnezeu. De aceea el face un altar. Avraam a zidit si acolo un altar Domnului si a chemat numele Domnului, adica a chemat pe Domnul Insusi.
    Stiti  ce se spune apoi despre Iov dupa ce i s-au adus la cunostinta nenorocirile care l-au lipsit de bogatiile lui si de fiii lui. A zis: “Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvantat sa fie numele Domnului,” deci binecuvantat sa fie Domnul Insusi.
    In 1 Imparati 5, Solomon zice: “Iata ca am de gand sa zidesc o casa numelui Domnului, Dumnezeului meu,” deci chiar lui Dumnezeu Insusi.
    Iar Domnul Isus, in rugacunea de la Ioan 17, spune aceste cuvinte: “Am facut cunoscut numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” Domnul Isus ne-a facut cunoscut simplul nume al lui Dumnezeu? Nu. El ne-a facut cunoscut pe Dumnezeu in primul rand, in dragostea Lui mantuitoare. “Am facut cunoscut numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat” insemneaza: Te-am facut cunoscut pe Tine, Dumnezeule; Te-am facut cunoscut in ceea ce esti Tu, in fiinta Ta, in insusirile Tale, pentru ca oamenii sa se teama de Tine, dar sa se si apropie de Tine, care ii iubesti  si care M-ai trimis pe Mine, pentru ca prin Mine sa se apropie de Tine… Deci, prin “numele “ lui Dumnezeu trebuie sa intelegem pe insusi Dumnezeu, trebuie sa intelegem insasi fiinta Lui, cu toate insusirile ei, atotputernicia Lui, intelepciunea Lui, sfintenia Lui, iubirea Lui, bunatatea Lui si asa mai departe.
    Dar acum o alta intrebare: Ce inseamna asta: “sa fie sfintit numele Tau”? Noi trebuie sa cerem lucrul acesta, asa cum ne invata Domnul Isus. Sigur ca, daca Domnul Isus ne indeamna sa ne rugam asa, noi trebuie sa intelegem ce vasazica “sa fie sfintit numele lui Dumnezeu.” Ce insemneaza a sfinti un lucru? A sfinti un lucru insemneaza a-l pune deoparte pentru Dumnezeu, a-l consacra in slujba Lui, a-i da deci o intrebuintare aleasa, deosebita.
    Cortul sfant din pustie era pus in slujba lui Dumezeu, pentru ca astfel sa fie slavit numele lui Dumnezeu. Vasele de la templu nu se puteau intrebuinta oricum, ci numai in slujba de la templu. Vasazica, a sfinti un lucru inseamna a-l pune deoparte pentru Dumnezeu, a-i da o inrebuintare deosebita, intrebuintare de cinste, a-l consacra pentru Dumnezeu.
    Atunci ce insemneaza a sfinti numele lui Dumnezeu? Insemneaza a-L respecta pe Dumnezeu, a-I da cinste, a-L slavi prin cuvintele si prin viata noastra, si toate acestea din pricina insusirilor lui Dumnezeu pe care le-am amintit, dar mai ales pentru sfintenia Lui.
    Intr-un loc se spune: “Dumnezeu este lumina si in El nu este pic de intuneric.” In Psalmul 11.9 citim: “Numele Lui este sfant si infricosator.” Iar in Isaia 6 citim: “In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt si poalele Lui umpleau templul. Serafimii stateau deasupra Lui si fiecare avea sase aripi: cu doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele si cu doua zburau. Strgau unul la altul si ziceau: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui!” Si se zguduiau usiorii usii de glasul care rasuna si casa s-a umplut de fum”
    “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un carbune aprins in mana, pe care-l luase cu clestele de pe altar. Mi-a atins gura cu el si a zis: “Iata, atingandu-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit.”
    Carbunele acesta rosu aprins ne aduce aminte de sangele Domnului Hristos, prin care noi, vinovati de atatea pacate, ne putem apropia de Dumnezeu, ca sa fim curatiti si sa putem avea legatura cu El. Prin sangele Domnului Hristos, Dumnezeu inlatura orice pacat, orice vina.
    Sa ne aducem aminte ca si in Apocalipsa 1, apostolul Ioan istoriseste despre Domnul Hristos care i S-a aratat ca Domn, ca unul care judeca. “Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri si fata Lui era ca soarele, cand straluceste in toata puterea lui. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: Nu te teme!”
    Cand ingerii despre care am citit in prorocul Isaia canta: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor,” ei parca dau un concert, un concert frumos, in care ei sunt uimiti de insusirile desavarsite ale lui Dumnezeu si indeosebi sunt uimiti de sfintenia lui Dumnezeu.
    Dar Domnul Hristos ne indeamna si pe noi sa ne rugam: “Sfinteasca-se numele Tau!” Prin aceasta El doreste ca un astfel de concert sa se inalte si de pe pamant, din sufletele oamenilor. De aceea ne invata El “sa fie sfintit Dumnezeu.”
    Intr-o epistola sunt aceste cuvinte: “Sfintiti in inimile voastre pe Hristos ca Domn.” De multe ori m-am intrebat: ce insemneaza sa sfintim in inimile noastre pe Hristos ca Domn? Acum, cu lumina pe care o avem din Cuvantul lui Dumnezeu, a sfinti pe Dumnezeu insemneaza a-L respecta mai ales pentru sfintenia Sa; astfel intelegem ce insemneaza sa-L respectam pe Domnul Hristos ca Domn, care a capatat acest drept asupra noastra prin faptul ca ne-a creat, dar si prin faptul ca ne-a rascumparat prin sangele Sau.
    Cum vom sfinti noi numele lui Dumnezeu in mod practic? Laudandu-L. Cine sa laude pe Dumnezeu, cine poate sa-L laude? Cei ce-L cunosc: cei ce-L cunosc prin Domnul Hristos; cei ce-L cunosc in dragostea Lui mantuitoare, aratata la cruce; cei ce-L cunosc din Cuvantul Lui, cei ce-L cunosc si din zidirea creata de El; cei ce-L cunosc din natura inconjuratoare.
    Sfintim pe Dumnezeu daca Il respectam, daca Il iubim, daca Il adoram. Sfintim pe Dumnezeu daca ne incredem in El, daca ne incredem in Cuvantul Lui si raspundem “da” la tot ce ne spune El.
    Sfintim pe Dumnezeu daca ascultam de El, daca ne abatem de la ceea ce este rau si daca mergem pe calea Lui, care este calea sfinteniei. Asa a mers Iosif, credinciosul din Vechul Testament, care a fugit de pacat, din pricina ca el intelesese sa sfinteasca pe Dumnezeu.
    Sfintim pe Dumnezeu daca Il urmam, daca Il iubim, daca avem aceleasi simtaminte ca El, daca mergem pe urmele Lui. Citim la Efeseni 5.1: “Urmati dar pilda lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti.” La 1 Petru 1.15-16 citim: “Dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra, caci este scris: “Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant.”
    Daca noi care ne-am intors la Dumnezeu suntem sinceri cu noi insine, vom gasi multe lucruri care arata ca n-am sfintit totdeauna numele lui Dumnezeu. De pilda, cand sunt neintelegeri intre sotii credinciosi, prin aceasta nu este sfintit numele lui Dumnezeu. Cand sunt certuri, neintelegeri intre fratii credinciosi, prin aceasta nu este sfintit numele lui Dumnezeu. Cand credinciosul umbla dupa slava lumii, cand este lumesc, razbunator, dusmanos, prin aceste lucruri nu sfinteste numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa ne rugam: “Sfinteasca-se numele Tau in viata noastra!’ si trebuie sa ne curatim de tot ce vine de la firea pamanteasca si nu se potriveste cu indemnul Domnului Hristos: sa fie sfintit numele lui Dumnezeu!
    Daca ne gandim la atatia din jurul nostru care tagaduiesc pe Dumnezeu, daca ne gandim la atatia din jurul nostru care traiesc fara sa tina socoteala de Dumnezeu, de Cuvantul lui Dumnezeu, daca ne gandim la atatia care batjocoresc numele lui Dumnezeu, daca ne gandim la atatia care se indreapta spre o pierzare vesnica, nu intelegem noi ca Domnul Isus, in rugaciunea aceasta, ne indeamna sa ne rugam fierbinte si cu staruinta, pentru ca cei amintiti mai sus si tot mai multi din jurul nostru sa ajunga sa sfinteasca si ei pe Dumnezeu?
    Lucrarea de a face pe cei din jurul nostru sa ajunga sa sfinteasca si ei pe Dumnezeu, intorcandu-se la Dumnezeu, lucrarea aceasta nu este data ingerilor s-o faca, ci noua.
    Sa ne lasam patrunsi dar de aceste ganduri! Sa dea Dumnezeu sa ne rugam potrivit cu cele invatate de Domnul Hristos prin cuvintele: “Sa fie sfintit numele lui Dumnezeu!”
    In acelasi timp sa ne purtam in asa fel, incat sa fie sfintit Dumnezeu prin viata noastra si prin lucrarea noastra. Emil  S. Constantinescu 24 ianuarie 1965
                                                                   Multumim  si apreciem munca si  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile  fratelui Emil S. Constantinescu

Împărăteasa din Seba — — setea după adevăr potolită

1 Împărați  10:1-13 și Matei 12:42

O vizită deosebită ne este istorisită în această parte din Scriptură. Este vorba de o împărăteasă cunoscută sub numele de împărăteasa din Seba care a făcut o călătorie la Ierusalim, ca să vadă și să audă pe înțeleptul și credinciosul împărat al iudeilor, Solomon. Țara acestei împărătese se afla în peninsula Arabiei, în apropierea Golfului Persic. 

Împărăteasa aceasta avea un suflet ales. Ea nu socotea că nu-i mai lipsește nimic. Fiind împărăteasă ar fi putut spune că nu-i lipsește nimic pentru că izbutise să se urce pe scara socială în cel mai înalt vârf al ei. Avea glorie omenească. Și, cu toate acestea, ea avea o parte din sufletul ei nemulțumit, nesatisfăcut. Ea nu găsise o deplină satisfacție în puterea ei împărătească. De obicei, oamenii care au putere se simt bine, se simt tari, se simt puternici. Împărăteasa aceasta nu găsise deplină mulțumire în puterea ei și nici în gloria de căpetenie a țării. Împărăteasa aceasta nu era pe deplin mulțumită nici cu averea ei, care, îi dădea posibilități să aibă hrana cea mai aleasă, să aibă îmbrăcămintea cea mai distinsă, cea mai scumpă, locuința cea mai confortabilă și cea mai frumoasă. Împărăteasa aceasta nu era pe deplin mulțumită nici cu cultura ei, cu toate că va fi avut și ea o cultură aleasă, căci, negreșit, a avut toate posibilitățile să-și însușească cultura cea mai înaltă din vremea aceea. 

Era o parte din ființa ei care cerea să fie satisfăcută: era cugetul ei frământat de întrebările de seamă ale vieții, întrebări  pe care și le pun nu numai împărații, nu numai conducătorii de popoare, ci și toții oameni fără deosebire, de la cel mai mare până la cel mai mic, întrebări pe care — sunt sigur – – vi le-ați pus și vi le puneți și dumneavoastră, care ascultați vestirea Evangheliei.  

Nu v-ați întrebat și dumneavoastră: este Dumnezeu, sau nu? Dacă este, cum este El? Și mai departe, nu v-ați întrebat dumneavoastră: este veșnicie sau, cu alte cuvinte, este viață dincolo de mormânt sau totul se termină la groapă? Nu v-ați întrebat apoi și dumneavoastră: avem într-adevăr un suflet nemuritor, răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele pe care le-am făcut? În sfârșit, nu v-ați întrebat și dumneavoastră: ce rost are viața?

Cred că aceste întrebări care au frământat pe împărăteasa din Seba frământă sufletul oricărei ființe omenești. Lucrurile vieții acesteia nu pot să facă sufletul nostru pe deplin fericit; ele cel mult pot să aducă un pic de fericire dar nu sunt în stare să aducă o fericire deplină. O fericire deplină găsește numai omul care a primit răspuns adevărat, sigur,  la marile întrebări ale vieții. Fericire deplină găsește numai omul care — — aflând răspunsurile date de adevăr la aceste întrebări nu se mulțumește numai să știe că este Dumnezeu, că este veșnicie și că fiecare din noi avem un suflet răspunzător față de Creator — — ci și apucă mântuirea pe care Dumnezeu s-a îngrijit să ne-o dea în Domnul Hristos, în jertfa Lui de la cruce. Un astfel de om ia iertarea păcatelor pe care ne-a câștigat-o Domnul Isus, umblă în viață ca un om scăpat de osândă, ca un om care are legătură cu Dumnezeu, ca un om care se teme de Dumnezeu și stă sub ascultarea Lui. Un astfel de om umblă în viață ca omul care nu se teme de veșnicie, căci veșnicia pentru el nu mai este ceva necunoscut, ceva care să-i inspire teamă, ci este un timp și un loc de slavă minunată.  

Un om călătorea prin pustie.  E greu să umbli prin pustie, unde sunt întinderi de nisip cat vezi cu ochii, căldură, soare, vânt! Totuși, din loc în loc, în imensele pustiuri sunt niște insule de verdeață numite “oaze”; În aceste oaze, vezi copaci cu fructe gustoase și mult dorite de călătorii care trec prin aceste locuri. De asemenea, în oaze, întâlnim izvoare de apă rece și limpede, care-ți potolesc setea. Călătorul nostru ajuns flămînd într-o oază; n-a găsit însă nici o fructă în pomii de acolo. Era tare amărît. Sub copac, zărește însă o traistă . Și-a zis: “Te pomenești că e o traistă plină cu de-ale mâncării. Ce bine ar fi!” Dar, când se apropie, ce să vadă în traistă? Niște pietre scumpe. Pierduse traista aceasta unul din călătorii care trecuse prin oază. La ce foloseau călătorului nostru pietrele scumpe, când el era gata să moară de foame? Tot așa, la ce ne folosesc lucrurile lumii acesteia, dacă ele nu pot să ne satisfacă năzuința după adevăr și după mântuirea sufletului, năzuință pe care nu poate s-o satisfacă decât Domnul Isus, Singurul care ne dă răspuns potrivit cu adevărul la întrebările de căpetenie ale vieții și care singur în același timp, ne dă și apropierea de Dumnezeu, prin sângele pe care El L-a vărsat pe crucea de pe Golgota, când a murit pentru fiecare dintre noi. 

Era o mare artistă, care câștiga mulți bani prin arta ei, dar artista aceasta nu era fericită. Într-o zi, se duce în vizită la o doamnă bogată. Văzând-o amărâtă, doamna aceea o întreabă:

–Ce ai, draga mea ai nevoie de ceva bani? Sunt gata să-ți pun la dispoziție orice sumă vrei.

–Ce am eu nevoie nu poți să-mi dai dumneata. Sufletul meu suspină după iertare, după pace, după adevăr — — iar acestea nu se capătă pe bani.

Ei bine, împărăteasa din Seba — — am spus — — era o ființă aleasă, care nu se considera pe deplin fericită, deși avea toate bunurile vieții, ca împărăteasă peste țara peste care domnea. Ea auzise despre împăratul Solomon al iudeilor, din Ierusalim. Acest împărat zidise Domnului un templu maiestos, nespus de frumos, o adevărată capodoperă de arhitectură, de artă. Împăratul acesta era credincios. Vă mirați de lucrul acesta? Ce bine ar fi ca și conducătorii popoarelor să fie oameni credincioși! Ce bine ar face ei prin pilda lor, popoarelor pe care le cârmuesc. Împăratul Solomon era și un om înțelept, având nu numai înțelepciune omenească, ci mai ales înțelepciunea care venea de la Dumnezeu, înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu, înțelepciunea care putea face față tuturor întrebărilor, tuturor adevăratelor nevoi sufletești morale, pe care le are omul. În același timp, împăratul acesta avea și talent de scriitor. Iată cum vorbește cartea sfântă despre el: “Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea Egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât  Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol; și faima lui se răspândise printre toate neamurile de prin  împrejurimi.  A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care cerște pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace; despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului, care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui” ( 1 Împărați 4:29-34). 

Trebuie să știm că împăratul Solomon înfățișează în unele privințe pe Domnul Hristos despre care cuvântul lui Dumnezeu spune că “în El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). 

–Dar bine, împărăteasă din Seba, n-ai tu în țara ta căpetenii religioase care să-ți răspundă la întrebările de seamă ale sufletului tău? N-ai tu în țara ta înțelepți care să dezlege problemele grave ale vieții, probleme care te frământă pe tine atât de mult? Nu ești tu destul de cultă, pentru ca în cultura ta să găsești răspuns la întrebările care-ți stau pe suflet?

–Nu mă satisfac răspunsurile căpeteniilor religioase ale țării mele; nu mă mulțumesc învățăturile înțelepților din țara mea; iar cultura mea nu e nici ea în stare să-mi dea un răspuns satisfăcător la marile întrebări ale sufletului meu.

–Atunci, cine crezi tu că ar putea să-ți dea răspuns mulțumitor la întrebările de seamă ale sufletului tău?

–Numai împăratul Solomon de la Ierusalim, căci el e un împărat credincios și astfel el are nu numai înțelepciune omenească ci și înțelepciune dumnezeiască.

–Dacă e așa să-i scrii o scrisoare și să-l rogi să-ți răspundă la întrebările tale .

–Nu, căci eu am atâtea de întrebat. Într-o scrisoare nu pot spune decât prea puțin. De aceea, mai bine fac eu însămi o călătorie la el. Deși am de străbătut o cale lungă, o cale care cere timp, o cale care cere cheltuială, o cale plină de greutăți și de primejdii, mă voi duce personal la împăratul acesta. Voi lipsi câteva vreme din țara mea și de la cârma țării, și mă voi duce personal la omul acesta vestit, pentru că sunt prea grave problemele pe care vreau să le discut cu el, sunt prea însemnate întrebările sufletului meu.

Împărăteasa aceasta nu avea numai o sete de cunoaștere a minții ei .  Nu, din adevărul pe care îl căuta, ea făcea o nevoie de îndrumare nouă a vieții ei, o nevoie care trebuia să fie satisfăcută neapărat.  

Au început pregătirile pentru plecare. Împărăteasa va fi făcut o listă a însoțitorilor ei în această călătorie, căci împărații nu călătoresc singuri, ci de obicei, când se duc într-o țară străină, iau cu ei și miniștri. Astfel ei sunt însoțiți de oameni de încredere, de oameni pricepuți, în chestiunile pe care se duc să le trateze.  

  Apoi, se vor fi luat măsuri cu privire la paza pe care trebuia s-o aibă împărăteasa tot timpul călătoriei și cu privire la mijloacele de transport pe care avea să le folosească în călătorie, în primul rând cămile, pentru că pe vremea aceea călătoria nu se făcea ca azi cu avionul, cu mașina sau cu trenul.  Și, pentru că această călătorie, ducerea, întorsul și șederea la Ierusalim aveau să dureze câteva luni, se vor fi luat măsuri și cu privire la hrana oamenilor și animalelor de transport. În același timp, se vor fi încărcat pe cămile darurile pe care împărăteasa găsea de cuviință să le dea împăratului Solomon care a primit o mulțime de daruri între care și o sută douăzeci de talanți de aur; A fost nevoie poate de zeci sau sute de cămile care să ducă o cantitate atât de mare de aur și totodată mirodeniile, pietre scumpe și celelalte. Pe de altă parte, corăbiile au transportat, în țara împăratului Solomon lemn frumos mirositor, cu care împărăteasa din Seba găsise de cuviință să-l dăruiască pe Solomon.  

Negreșit, nu va fi rămas ascuns planul de călătorie al împărătesei din Seba față de supușii ei și mai ales față de dregătorii țării. Unii poate nu ar fi găsit deloc îndreptățită această călătorie și, dacă nu pe față, măcar în sufletul lor, vor fi zis că împărăteasa lor a început să umble după năluci sau ca biata împărăteasă n-ar mai fi în toate mințile ei. Când are atâta slavă, atâta bogăție, atâta putere, să se ducă într-o țară străină după… Înțelepciune? 

 Dar nimic nu o abate de la hotărârea ei pe împărăteasa noastră. După ce s-au făcut toate pregătirile, ea a plecat în călătoria ei lungă și obositoare. A ajuns la Ierusalim cu tot alaiul ei și a fost primită de împăratul Solomon.

 Care anume au fost întrebările pe care împărăteasa le-a pus împăratului Solomon nu se arată în Scriptură; Scriptura  spune doar că i-a pus întrebări grele. Nu se arată amănunțit nici răspunsurile pe care le-a dat înțeleptul împărat Solomon la întrebările împărătesei. Scriptura spune că împărăteasa i-a împărtășit lui Solomon tot ce avea pe inimă. Iar despre Solomon ni se spune că i-a răspuns împărătesei în așa fel încât ea s-a arătat pe deplin mulțumită.

Negreșit că răspunsurile pe care le-a primit împărăteasa din Seba la întrebările ei i s-au dat și prin lucrurile pe care le va fi văzut ea în cursul vizitei ei la Ierusalim. Între altele, ea a vizitat la Ierusalim templul lui Dumnezeu, despre care am spus că era o capodoperă de arhitectură și care fusese zidit de Solomon. Ce a văzut împărăteasa la templu? În curtea din lăuntrul templului a văzut un mare altar de aramă. Pe altarul acesta, iudeii aduceau animale, pe care le înjunghiau și le puneau pe focul altarului, care uneori mistuia cu desăvârșire animalul jertfit. Se va fi întrebat împărăteasa ce rost are omorârea atâtor animale? Ce rost are vărsarea sângelui lor? Și i se va fi răspuns: toți oamenii care au adus jertfele și-au dat seama că au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, și astfel supărând pe Dumnezeul cel Sfânt prin păcatele lor, prin neascultarea lor, ei ar fi trebuit să fie pedepsiți cu moartea; dar, în locul lor, ei au adus câte un animal, pe care l-au înjunghiat, căruia i-au vărsat sângele și pe care l-au ars pe altar. Și, deci animalul nevinovat a fost omorât în locul omului vinovat. Atunci împărăteasa a început să-și facă o idee despre Dumnezeul poporului Israel și anume că El este un Dumnezeu plin de sfințenie, un Dumnezeu ai cărui ochi nu pot să vadă păcatul fără să-l pedepsească. Atunci a început ea să înțeleagă că, pentru a te apropia de Acest Dumnezeu Sfânt, este neapărată nevoie ca cineva să moară în locul tău, trebuie ca cineva să să ispășească cu moartea vina păcatelor tale. “Vasăzică”, își va fi spus împărăteasa, “deși Dumnezeu este Sfânt, totuși omul păcătos se poate apropia de El, dacă moare cineva în locul lui”.

Dragii mei, nu este greu să vedem, în legătură cu jertfele care se aduceau la templu, că animalul jertfit în locul omului vinovat, înfățișează pe Mielul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus Hristos, care de bunăvoie, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost lovit cu moartea, pentru noi, prin sângele Lui să fim curățiți de toate păcatele. Numai așa ne putem apropia de Dumnezeu: curățiți prin sângele Domnului Isus. V-ați apropiat dumneavoastră de Dumnezeu în felul acesta? Dumneavoastră, care doriți sincer iertarea păcatelor, v-ați apropiat de Dumnezeu prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus? Dacă nu v-ați apropiat încă, vă puteți apropia acum, în clipa aceasta, când auziți Evanghelia. Să credeți dar că Domnul Isus s-a dat morții și pentru păcatele dumneavoastră, că și-a vărsat sângele și pentru curățirea păcatelor dumneavoastră, Și, crezând în El, ajungeți împăcați cu Dumnezeu, iertați și apropiați de El.  

Desigur și alte lucruri va fi văzut împărăteasa din Seba în templul de la Ierusalim.  În locul sfânt va fi văzut sfeșnicul de aur, cu șapte lumini, care va fi vorbit de faptul că Dumnezeu este lumină și în El nu este pic de întuneric. În locul preasfânt, împărăteasa n-a putut intra, căci acolo nu putea intra decât marele preot o singură dată pe an după ce aducea jertfa. Locul preasfânt era despărțit de locul sfânt printr-o perdea. I se va fi spus: ” În locul preasfânt nu puteți intra, dar vă putem spune ce este acolo. Este acolo în chivot (o cutie) în care se păstrează vasul cu mană și toiagul lui Aaron, care înfrunzise. Deasupra chivotului, construit artistic din aur și din lemn de salcîm, sunt sculptați niște  îngeri cu aripi întinse, niște heruvimi. Înăuntru, în chivot, se mai află și tablele Legii.”  

I se va fi dat explicația că partea aceasta din templul lui Solomon înfățișează cerul, iar acolo nu poate pătrunde decât marele preot, după ce a adus jertfă și a fost uns cu sângele jertfei. Și astfel, împărăteasa va fi înțeles că la Dumnezeu, în cer, nu poate ajunge dacă nu este curățit prin sângele unei jertfe, nimeni.

Înțelegeți dumneavoastră, că sângele acelei jertfe înfățișează sângele Domnului Isus, prin care oricine crede, are intrare slobodă la Dumnezeu? Multe va fi învățat împărăteasa din seva ca răspuns la întrebările iei grele, prin vizita făcută la templu.  

Apoi, de la Solomon va fi auzit cuvinte ca acestea:

“Începutul înțelepciunii este frica  de Domnul” (Proverbe 9:10). “A, temerea de Dumnezeu alcătuiește începutul înțelepciunii!” își va fi zis ea, “Iar cine nu se teme de Dumnezeu și nu se abate de la păcat, acela nu numai că n-are înțelepciune adevărată, oricât de înțelept s-ar crede, dar n-are nici măcar începutul înțelepciunii”.

Dumneavoastră aveți începutul înțelepciunii? Dacă până acum nu v-ați temut de Dumnezeu și astfel ați săvârșit atâtea păcate, veniți acum la Domnul Isus așa cum sunteți, cu toate păcatele dumneavoastră, veniți pentru păcatele dumneavoastră! Primiți sângele Domnului Isus ca vărsat și pentru păcatele dumneavoastră. Și credeți cuvântul lui Dumnezeu, care spune:“Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește de orice păcat(1Ioan 1:7). “Toți proorocii mărturisesc despre El că, oricine crede în El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor” ( Fapte 10:45). Începeți după aceasta o viață în care să vă temeți de Dumnezeu, să vă temeți în înțelesul de a nu face ceva care ar supăra pe Dumnezeu!

Împărăteasa din Seba, recunoscătoare pentru răspunsurile primite la întrebările ei grele, i-a dat lui Solomon daruri: aur, mirodenii, și pietre scumpe . Solomon, la rândul său, i-a dat și el împărătesei daruri vrednice de un împărat ca el.  

Acum, auzind cuvintele Domnului Isus de la Matei 12:42 “Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și îl va osândi pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înțelepciunea lui Solomon și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon” –aflăm că împărăteasa din Seba se va prezenta și ea la judecată când vor fi judecați oamenii care au trăit pe vremea Mântuitorului. Iată dar un loc din Scriptură care ne arată că este o veșnicie, că deci nu se termină totul la mormânt. Așadar, oamenii care au fost pe vremea Mântuitorului și n-au crezut în El, vor fi judecați. Împărăteasa din Seba, fiind de față la judecată, prin prezența ei acolo, va pleda pentru condamnarea acestor oameni. Într-adevăr, se va spune:“Iată, împărăteasa aceasta a făcut un drum de mii de kilometri ca să se ducă la împăratul Solomon să audă de înțelepciune, pentru ca și ea să ajungă să umble pe calea înțelepciunii. Voi ați avut în mijlocul vostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a făcut pentru noi toți înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare (1Corinteni 1:30). Dar, voi nu l-ați primit ca să aveți în El “Neprihănirea, sfințirea, răscumpărarea și înțelepciunea”.  El a fost în mijlocul vostru, a fost aproape de voi,. Da, voi n-ați avut nevoie să faceți o călătorie de mii de kilometri ca să veniți la Domnul Isus. El Însuși era lângă fiecare dintre voi, dar voi nu l-ați băgat în seamă”. 

Dar dumneavoastră care vă găsiți aici l-ați băgat oare în seamă pe Domnul Isus? Puteți spune că nu v-ați arătat și nu vă arătați nepăsători față de Domnul Isus? Căci, dacă împărăteasa din Seba va fi acuzatoare a celor din vremea Domnului Isus, care n-au crezut în El,  va putea fi și acuzatoarea dumneavoastră, pentru că ea a făcut o călătorie așa de lungă, ca să vină la împăratul Solomon, pe când dumneavoastră ați avut posibilitatea să credeți in Domnul Isus, care este aproape de dumneavoastră, dar n-ați crezut în El. Dar dacă n-ați crezut în El până acum, nu socotiți că a sosit timpul să credeți acum? Să primiți iertarea păcatelor, să primiți înțelepciunea Lui și în felul acesta să aveți și dumneavoastră răspuns la întrebările grave ale vieții, întrebări pe care ni le punem fiecare din noi?

Împărăteasa din Seba i-a dat împăratului daruri scumpe. Dumneavoastră să veniți la Domnul Isus cu ce e mai rău, să veniți cu păcatele dumneavoastră, cu necredința dumneavoastră, să veniți înaintea lui și să-I spuneți: “Iată, Doamne, cine am fost și ce am făcut. Dar eu vreau să fiu iertat.   Îti  mulțumesc că ți-ai vărsat sângele și pentru mine. Nu mai vreau să trăiesc ca un om neînțelept, ci în temere de Tine”. 

Iată ce trebuie să faceți, iată ce trebuie să dați Domnului Isus: ce e mai rău. Păcatele dumneavoastră să le aduceți la Domnul Isus și El vi le iartă, El le aruncă în marea uitării. Și El vă va da daruri vrednice de bogăția Sa: El vă va da darul iertării, vă va da Duhul Sfânt, vă va  da înțelepciune, ca să aveți Lumină și să gândiți în toate privințele potrivit cu adevărul și astfel să nu mai umblați în întuneric. El vă dă lucruri minunate, vă dă cerul cu ale lui fericiri.  

Veniți dar la Domnul Isus chiar acum, primiți-L ca Mântuitor al dumneavoastră, nu vă lipsiți de mântuirea Lui, de înțelepciunea Lui.  Luați pildă de la împărăteasa din Seba, care s-a încrezut în Solomon și a primit înțelepciunea Lui! Așa și dumneavoastră, primiți pe Domnul Isus, primiți înțelepciunea Lui și umblați potrivit cu această mântuire și potrivit cu această înțelepciune! Emil Constantinescu 16 august 1969 

 Multumim  si apreciem munca si  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile  fratelui Emil S. Constantinescu


 

 

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Luni 1 Mai

Cerceteazã‑mã, Dumnezeule, și cunoaște‑mi inima! Încearcã‑mã și cunoaște‑mi gândurile! Și vezi dacã este în mine vreo cale a întristãrii și condu‑mã pe calea eternã!   Psalmul 139.23,24Dupã o tabãrã creștinã pe care am organizat‑o, ne‑am gândit sã‑i întrebãm pe câțiva frați ce pãrere au avut despre acest eveniment. Deși în mod conștient nu ne gândeam la aceasta, era clar cã așteptam mai degrabã laude și aprecieri, decât o evaluare realã. Așa cã, atunci când pãrerile, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, au fost expuse, am fost ușor dezamãgiți: puține laude, unele critici și multe sugestii pentru îmbunãtãțire.Când au loc evaluãri adevãrate, totul este pus în luminã, iar acest lucru poate fi șocant, ba chiar cumplit uneori, însã întotdeauna necesar. David, care a cunoscut pãcatul și falimentul în viața sa, a practicat o astfel de evaluare. El este cel care a scris versetele din Psalmul 139 citate mai sus. În Psalmul 119.59,60 gãsim urmãtoarele cuvinte: „M‑am gândit la cãile mele și mi‑am întors pașii spre mãrturiile Tale. M‑am grãbit și n‑am întârziat sã pãzesc poruncile Tale“.Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de prezența Lui, de cunoașterea completã a lui Dumnezeu. Trebuie ca gândurile, cãile, motivațiile și pãcatele noastre sã fie scoase la ivealã. Aceasta înseamnã evaluare, iar așa ceva doare. Este însã o durere beneficã, dacã produce același rezultat ca în David. Recunoscându‑și lipsurile și nevoile, David se întorcea cãtre Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se corecta. De cealaltã parte, odatã ce ne‑am evaluat, trebuie sã pornim la drum, nu sã stãm sã ne evaluãm încontinuu. Ar însemna sã ne ocupãm mai mult cu boala, decât cu remediul. Trebuie sã privim înãuntrul nostru doar atât cât sã putem apoi privi în sus.În Psalmul 51, David a mai spus: „Creeazã în mine o inimã curatã, Dumnezeule, și înnoiește înãuntrul meu un duh statornic … Dã‑mi iarãși bucuria mântuirii Tale“.DOMNUL ESTE APROAPE-GBV- MAI 2017

G. W. Steidl

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV-Jean Koechlin

1 MAI

Luca 3.1-14

            Drumurile de odinioară erau, în general, atât de proaste, încât trebuiau reparate şi îndreptate de flecare dată când es­corta unei înalte personalităţi avea să treacă pe acolo. Privită din punct de vedere moral, aceasta este lucrarea lui Ioan Botezătorul. Însărcinat să pregătească venirea lui Mesia, el i-a avertizat pe iudei că numai calitatea de fii ai lui Avraam nu era suficientă pentru a-i pune la adăpost de mânie. Ceea ce Dumnezeu cerea de la ei era pocăinţa însoţită de roade adevă­rate. Pocăinţa, sau mânie? Această alegere pe care trebuia să o facă atunci Israel este astăzi în dreptul oricăruia dintre noi.

            Persoane din clase sociale diferite i se adresează lui Ioan rând pe rând şi el are pentru fiecare de spus câte ceva din partea lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul dă răspuns fiecăruia, potrivit stării şi împrejurării în care se află.

            In urmă se prezintă oamenii de război. Aceştia se aşteptau probabil să fie înrolaţi sub steagul lui Mesia, într-o armată care să scuture jugul roman. Răspunsul lui Ioan pare să-i fi surprins (v. 14). Să nu ne gândim că Domnul are nevoie de noi pentru a împlini acţiunile Sale de răsunet. Ceea ce El aş­teaptă de la noi este o mărturie cinstită, blândeţe şi mulţumi­rea cu situaţia în care ne aflăm (1 Corinteni 7.24).SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI

DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

MAI 2017

1 MAI ALEGE-L PE HRISTOS!

Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (loan 3:36)

Indiferent câte alegeri greșite ai făcut în trecut, poți fi răscumpărat printr-o singură alegere bună alegerea de a te preda lui Hristos și de a-L urma. Un autor scrie: „Te-ai întrebat vreodată de ce au existat două cruci de-o parte și de alta a Mântuitorului? Sau de ce Isus a stat în mijloc? Cele două cruci simbolizează unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu – darul alegerii. Cei doi tâlhari au multe în comun: au fost condamnați după același sistem, au fost condamnați la aceeași moarte și au fost la fel de aproape de Hristos. De fapt, ei au început cu același sarcasm; amândoi i-au spus lucruri pline de cruzime lui Hristos. Însă unul dintre ei s-a schimbat, El a spus: „Doamne, adu-ți aminte de mine, când vei veni în împărăția Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:42-43). Ne bucurăm că acest tâlhar s-a putut schimba, dar nu-l putem uita pe cel ce nu s-a putut schimba. Sunt clipe în care Dumnezeu trimite tunete ca să ne sperie. Alteori Dumnezeu ne trimite binecuvântări pentru a ne atrage. Dar sunt și clipe în care Dumnezeu nu trimite decât tăcere, căci El ne onorează cu libertatea de a alege unde vrem să ne petrecem veșnicia. Nu ni s-a dat niciodată un privilegiu mai mare decât acela al alegerii. Gândește-te la tâlharul care s-a pocăit. Cu toate că nu știm prea multe despre el, cunoaștem un lucru: la sfârșit, toate alegerile sale greșite au fost răscumpărate printr-o singură alegere bună. L-a ales pe Hristos!” Și tu poți face această alegere astăzi. „Cine crede în Fiul, are viața veșnică” CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTAZI-MAI 2017

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 1 Mai 2017

… Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!Evrei 4.7

Ocazia cea mai bună

„Nu am timp!“ Această expresie se aude deseori, dacă dorești să vorbești oamenilor despre Evanghelie. Este într-adevăr așa? În cele mai multe cazuri, nu, pentru că de fapt ar dori să spună altceva, dar nu așa direct: „Nu mă interesează!“. Fiecare are așa de mult timp cât dorește să-și ia – dacă îl interesează ceva. Dar pentru ceva care nu-l interesează, nu își ia timp.

În privința lui Dumnezeu, mulți oameni spun că nu au timp. Dacă El le vorbește prin Cuvânt, reacția lor este: „Nu am timp!“. Ei nu au niciodată timp. Și astfel amână decizia să-și pună în rânduială viața lor înaintea lui Dumnezeu. Ei nici măcar nu se gândesc că odată ar putea fi prea târziu, și anume: pentru totdeauna prea târziu. Din păcate, ei nu se gândesc la viitor. „Dumnezeu a creat timpul, despre grabă El nu a spus nimic!“, a spus cândva cineva. Este adevărată această expresie? Nu! Să ascultăm ce spune Dumnezeu. Când odinioară păcatele Sodomei și Gomorei au ajuns până la cer și s-a hotărât pieirea acestor cetăți, atunci Dumnezeu a permis să i se spună lui Lot, care locuia acolo, prin doi îngeri:

„Grăbește-te de fugi!“ (Geneza 19.22). Exact aceasta este recomandarea Sa: „Grăbește-te de fugi!“. El Însuși ne-a dat Salvatorul: Isus Hristos. Înaintea Lui trebuie să recunoaștem păcatele noastre și să-L primim plini de încredere prin credință în inima noastră.SĂMÂNŢA BUNĂ -MAI 2017

LUNA MAI 2017 TRIMITEM NUMAI CELE 4 FELURI DE  MEDITATII

CARE SANT NOI IN FIECARE AN

 CELELALTE 10– CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI TRECUT 2016 LA ADRESELE URMATOARE :

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE

 

Din grădina Învierii

4:19 / 4:26

 O ce valuri de indurare Speranta

 

%d bloggers like this: