Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘13 FELURI’

64099_583231035035152_1097039120_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

  23

MARTIE

 Am eu o gândire carnală?

 Când între voi este invidie fi ceartă, nu sunte[i voi carnali?

1 Corinteni 3:3, București 2001

Omul natural nu ştie nimic despre ce înseamnă a trăi în carne. Carnea pofteşte împotriva Duhului care a venit în noi la regenerare, iar Duhul împotriva cărnii, şi aceasta produce trăirea în carne. „Umblaţi în Duhul. – spune Pavel – şi nu veţi împlini poftele cărnii”; și trăirea în came va dispărea.Eşti certăreţ, te tulbură repede toate fleacurile? ..O. dar cine e creştin nu este aşa!” Pavel ne spune că există astfel de creştini şi el asociază aceste lucruri cu trăirea în came. Există vreun adevăr în Biblie carc-ţi provoacă imediat o stare de iritare? Aceasta este o dovadă că încă mai eşti carnal. Dacă se realizează în tine procesul sfinţirii, nu mai rămâne nici o urmă din acest spirit.Dacă Duhul lui Dumnezeu descoperă în tine ceva rău, El nu-ţi cere să-l îndrepţi, ci îţi cere să accepţi lumina, iar El va îndrepta ce este rău. Un copil al luminii îşi mărturiseşte păcatul imediat şi stă cu totul descoperit înaintea lui Dumnezeu; dar un copil al întune­ricului spune; ..O, lasă-mă să-ţi explic”. Când pătrunde lumina şi apare convingerea că ai făcut ceva rău. fii un copil al luminii şi mărturiseşte, iar Dumnezeu se va ocupa de ceea ce este rău în tine, însă dacă te dezvinovăţeşti, te dovedeşti a fi un copil al întune­ricului.Care este dovada că trăirea în came a dispărut? Nu te autoamăgi; când trăirea în came a dispărut, acesta este cel mai real lucru posibil. Dumnezeu se va îngriji să ai o serie de ocazii în care să experimentezi tu însuţi minunea harului Său. Testul practic este singura dovadă. „O”, vei spune, „dacă aceasta s-ar fi întâmplat înainte, aş fi avut resentimente!” Nu vei înceta să fii cea mai uimită persoană de pe pământ văzând ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

23 Martie

 A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea. 2 Samuel 23.21

Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului. Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul – lumea – caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât. In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu.”\Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.\„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării… Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri…” (Col. 3.5-10).

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE  23

LUCA: 10:39

“Maria……s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta Cuvintele Lui”.

Iată locul, singurul loc unde putem sorbi cuvintele Domnului Isus, singurul loc unde sufletul nostru se odihneşte cu adevărat şi unde întîi învăţăm, ca apoi să-I putem sluji. Domnul a atras-o pe Măria cu irezistibila putere de a atrage la Sine pe toţi oamenii, şi ea a răspuns la această atracţie ca acul la un magnet. El, la picioarele căruia s-a aşezat Maria, nu era altul decît Acela înaintea căruia îngerii şi-au acoperit feţele. Dar ea L-a cunoscut pe Domnul Isus în har, ca pe Acela care a venit în lume nu ca să I se slujească, ci ca El să slujeascăşi săşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Maria a descoperit că inima Lui a găsit o deosebităşi nespusă bucurie de a umple golurile din inima omenească cu cunoştinţa Tatălui Său şi a Lui însuşi. Ea a realizat că Lui îi plăcea mai mult ca ea să asculte la cuvîntul Lui decît să-I aducă orice slujire ar fi putut. şi ea a ştiut că ar putea să-I slujească mai bine şi mai cu folos, stînd jos să înveţe la picioarele Lui. Domnul Isus preţuieşte slujirea noastrăşi negreşit o va răsplăti, dar îi place mai mult compania noastră, căci noi am putea să-L neglijăm în timp ce-I slujim. El are mai mult să ne spună nouăşi să lucreze în noi, decît să spunăşi să facă o lucrare prin noi. Domnul să fie pentru noi mai mult decît tot ce am putea noi face pentru El şi aceasta o arătăm cînd ne aşezăm la picioarele Lui şi-I ascultăm cuvintele. în felul acesta şi numai atunci, El ne poate sfinţi şi curaţi, ne poate hrăni şi mîngîia cu dragostea Lui şi ne poate modela după buna plăcere a voiei Sale. “Maria şi-a ales partea cea bună care nu i se va lua.” (vs. 42) Domnul n-a spus “partea mai bună cum se spune adeseori, ca şi cum ar fi fost o parte bunăşi una mai bună, ci a spus “partea cea bună“, care trebuie.Amîndouă surorile din Betania iubeau pe Domnul Isus şi El le iubea pe amîndouă deopotrivă. Fără îndoială că El privea cu drag slujirea grijulie a Martei, dar a vrut să le arate că El este mai presus de orice slujire şi că a-L adora pe El, face mai mult decît ori ce jertfă sau slujbă pentru El.O, de-am învăţa şi noi odată că Domnul nostru vrea într-adevăr să ne folosească ca martori credincioşi ai Lui dar numai după ce am învăţat la picioarele Sale. Acolo ne poate El înţelege şi simţi cu noi. Cînd după moartea lui Lazăr, Marta a venit la Domnul Isus, a stat înaintea Lui spunînd cuvinte de credinţă. Dar cînd a venit Măria, s-a aruncat la picioarele Lui şi a plîns. Atunci, Domnul Isus a plîns şi El. La picoarele Lui El simte cu noi.

Pâinea cea de toate zilele

 Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

23 Martie

Text: 2 Timotei 2:14-26

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea… 2 Timotei 2:22

FUGI!

Fiecare om este confruntat cu ispitele, dar nu fiecare le mînuieşte în acelaşi fel. Unii nici măcar nu încearcă să se opună. Alţii flirtează cu păcatul, crezînd că se pot opri înainte de-a se cufunda prea adînc. Dar Biblia ne spune „să nu purtăm grijă de firea pâmîntească” (Romani 13:14), iar în textul de azi ni se spune: „Fugi de poftele tinereţii”. Următorul exemplu ilustrează două moduri de-a trata cu ispitele. Unul duce la înfrîngere, altul la victorie. Un copil, pe nume Bobby, a întrebat-o pe mama sa dacă poate să meargă să joace mingea cu prietenii săi. Mama a consimţit, dar fiindcă ştia că băieţii vor trece pe lîngă locul lor favorit de scaldă, i-a spus ca el să nu meargă la scăldat. Totuşi cînd Bobby a plecat de acasă, a luat costumul de baie cu el – pentru orice eventualitate! Cred că ştiţi ce-a făcut cînd şi-a văzut prietenii bucurîndu-se în apele răcoroase ale lacului. Bobby făcuse o invitaţie ispitei atunci cînd şi-a luat costumul de baie cu el. Ce atitudine diferită a avut tînărul care a spus: „Cînd trec prin grădina cu pepeni, nu pot să mâ abţin să nu salivez, dar pot fugi!” Acţiunea sa exemplifică cele scrise de Pavel lui Timotei în citatul de azi. Potrivit cu 1 Corinteni 10:13, Dumnezeu este credincios si nu va permite ispitei să fie peste puterile noastre şi odată cu ispita va asigura şi o cale de ieşire din ea, ca s-o putem răbda. Cînd ispita vine, Dumnezeu îşi va face partea Sa – El ne va asigura „mijlocul să ieşim din ea.” Dar nouă ne revine sarcina să fugim!      – R.W.D.

Fii înţelept şi fugi de ispită;
Nebunii se-ntrec cu ea-n tărie,
Iar cei ce se prind cu rău-n joacă
Curînd vor şti că nu-i jucărie.     – D.J.D.

Fiecare ispită este o ocazie să fugim la Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

23 Martie  Geneza 49:1-18

 Avem înainte încă un capitol de natură profe­tică. În aceste ultime cuvinte ale lui Iacov găsim întreaga istorie a poporului Israel, ca şi cum ne-ar fi prezentată anticipat în rezumat. Sub ju­de­că­tori şi regi, poporul a devenit stricat ca Ruben (35.22); L-a uitat pe Domnul pentru idoli. Apoi, ca şi Simeon şi Levi în cap. 34, şi-a arătat violenţa în respingerea pro­fe­ţilor şi chiar a lui Mesia, ceea ce a dus la împrăştierea lor printre naţiuni. Hristos este repre­zentat prin Iuda, seminţie de care este legat prin naştere. Domnia şi sceptrul împărăţiei sunt numai ale Lui. După aceasta vedem Israelul împrăştiat sub judecata lui Dumnezeu, angajat în activităţi co­merciale şi în acelaşi timp sub robia naţiunilor. Pe­rioada actuală este personificată prin Zabulon şi Isahar. Cât despre Dan, el îl reprezintă pe Antihristul, un iudeu care în viitorul apropiat va fi primit de Israel ca Mesia. „Un şarpe pe cărare“ este un grozav simbol al puterii satanice care va lucra a­tunci nestânjenită. Înainte de această perspec­tivă îngrozitoare, rămăşiţa credincioasă va putea con­ta numai pe eliberarea de sus: „Aştept mântu­irea Ta, Doamne!“ (v. 18). Această aşteptare este ideea călăuzitoare din Psalmii 130 şi 131. Cât despre noi, Îl aşteptăm noi pe Domnul?

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

 

Duminică – 23   Martie

Şi nu vă speriaţi de teama lui, nici nu vă înfricoşaţi. Pe Domnul oştirilor, pe El să‑L sfinţiţi şi El să fie temerea voastră şi El să fie înfricoşarea voastră. Şi El va fi lăcaş sfânt şi piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Isaia 8.12‑14

Isus este Iahve (6)

Fără ezitare, scriitorii Noului Testament leagă textele vechi‑testamentale care vorbesc despre Iahve în mod direct de Domnul Isus Hristos. Uneori fac aceasta în mod izbitor. Şi la fel face şi apostolul Petru, după cum vom vedea meditând la versetele de astăzi.Petru a scris prima sa epistolă pentru a‑i încuraja pe sfinţii care sufereau cumplit din cauza persecuţiilor. Creştinii treceau prin cuptorul aprins al suferinţei din cauza lui Nero, aşa cum ne relatează şi istoria. Şi nu era doar vorba de martiriu, ci de o moarte brutală – de nedescris. Apostolul o numeşte „focul“ (1 Petru 4.12), iar pentru a‑i încuraja, citează versetul din Isaia care spune că nu trebuie să se sperie „de teama lui“ (1 Petru 3.14). Ci, mai degrabă, ei ar trebui să‑L sfinţească pe Hristos ca Domn în inimile lor“ (1 Petru 3.15). Cât de minunat şi de remarcabil este felul în care Petru îl citează pe Isaia! Profetul le spunea celor din vremea lui să Îl sfinţească pe Domnul oştirilor“, iar apostolul le spune să Îl sfinţească pe Hristos în loc de Iahve!Dar nu numai atât. Isaia continuă spunând că [Domnul] va fi … piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Din nou Petru aplică aceasta la Hristos – El era „piatra“ pe care au respins‑o „ziditorii“, mai‑marii lui Israel. Ei L‑au respins, considerându‑L fără valoare, pentru că El era o „piatră de poticnire“ şi o „stâncă de cădere“ (1 Petru 2.7,8). La fel stau lucrurile şi cu mulţi dintre cei care Îl resping pe Hristos – ei se poticnesc de evanghelie şi cad din cauza Lui. Dar, pentru credincioşii din vremea lui Petru, ca şi pentru cei de astăzi, această Piatră respinsă este preţioasă, şi nu este nimeni altul decât Domnul oştirilor! B. Reynolds

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

 MARTIE

2014

23 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (3)

„Vă spunem, prin Cuvântul Domnului” (1 Tesaloniceni 4:15)

Ceea ce a scris Pavel despre moarte a auzit direct de la Domnul: „ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. Domnul rezervă acest înalt privilegiu exclusiv celor ce mor în El; ei vor fi primii care vor experimenta învierea. încearcă s-ţi imaginezi acel moment. Ridicându-se din locul lor de veci aşa cum te ridici din pat după somnul din timpul nopţii, acum îmbrăcaţi în trupuri ca ale lui Hristos, ei se trezesc la vederea Domnului lor revenit din glorie împreună cu îngerii Săi. Se întâlnesc cu El – primii credincioşi care sunt martori ai revenirii Lui, prima aripă a avangardei Sale ridicate la cer ca să îl escorteze înapoi pe pământ. Acesta nu este un vis sau o simplă fantezie; Pavel a primit lucrul acesta „direct de la Domnul”. Sursa noastră este sigură! El scrie: 1) „Noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (v. 17). Credincioşii aflaţi în viaţă vor fi răpiţi pentru a se reîntâlni cu fraţii, surorile, părinţii, bunicii, copiii, nepoţii, soţii sau soţiile lor, prietenii, familia lui Dumnezeu nemaiîntâlnită până atunci, într-o reuniune spectaculoasă cu Hristos în văzduh. Vom fi împreună, o familie inseparabilă, eternă, internaţională, multiculturală şi bazată pe dragoste! 2) „Astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (v. 17).Nu vor mai fi presupuneri şi teorii despre cum este El de fapt. „Pentru că II vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). îl vom vedea, îl vom atinge şi vom vorbi cu Isus aşa cum vorbim unii cu alţii. Şi El ne va răspunde în timp real! 3) „Mânqâiati-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (v. 18).

 Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

23 Martie

DIMINEAŢA

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit. Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, 1-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni. Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

SEARA

Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga. Luca 19:40

Ar putea pietrele să strige? Cu siguranţă că pot, dacă Cel care a deschis gura mormântului le-ar porunci să-şi înalţe glasul. Dacă ar fi în stare să vorbească, ar avea multe de mărturisit despre Cel care le-a creat prin cuvântul puterii Lui. Ar putea slăvi înţelepciunea şi puterea Făcătorului lor, care le-a chemat la viaţă. Noi nu vom vorbi despre Cel care ne-a făcut făpturi noi, şi a trasnformat pietrele în copii ai lui Avraam? Stâncile bătrâne ar putea povesti despre haos şi ordine, şi despre stadiile succesive ale dramei creaţiunii. Noi nu putem vorbi despre minunile lui Dumnezeu, şi despre lucrările Sale din timpurile străvechi, şi despre tot ce a făcut El pentru biserica Sa în vechime? Dacă pietrele ar vorbi, ar povesti despre cel care le-a cioplit din carieră, şi le-a făcut potrivite pentru templu. Noi nu putem spune despre gloriosul nostru Cioplitor, care ne-a sfărâmat inimile cu ciocanul Cuvântului Său, ca să poată face din noi templul Lui? Dacă pietrele ar striga, ar preamări pe constructorul lor, care le-a şlefuit şi a făcut un palat din ele. Noi nu vom vorbi despre Constructorul şi Arhitectul nostru, care ne-a aşezat în templul viului Dumnezeu? Dacă pietrele ar putea striga, ar avea de spus o poveste lungă, foarte lungă, despre drumul de aducere aminte. O piatră mare a fost adesea înălţată ca aducere aminte în faţa Domnului. Şi noi putem mărturisi lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi. Avem şi noi Ebenezerul nostru, stâncile noastre de ajutor şi stâlpii noştri de aducere aminte. Pietrele sparte ale legii striga împotriva noastră, dar Christos însuşi, care a rostogolit piatra de la uşa mormântului, vorbeşte pentru noi. Pietrele pot să strige, dar noi nu le vom lăsa. Vom acoperi strigătul lor cu al nostru. In toate zilele noastre, vom izbucni în cântări sfinte şi vom binecuvânta maiestatea Celui Prea înalt, slăvindu-L pe Cel care este numit „păstorul, stânca lui Israel” (Genesa 49:24).

IZVOARE IN DEŞERT

23 Martie

Le închinaseră din prada luată la război,
pentru întreţinerea Casei Domnului. (1 Cronici 26:26-27)

 O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.Într-o zi vom vedea că „prada luată la război“ din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi“ (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!

                                                                 dinZile cereşti pe pământ

 

El m-a pus într-o colivie mică,

  Departe de frumuseţile grădinii;

Dar trebuie să cânt cele mai dulci melodii

  Pentru că El m-a pus acolo.

Nu voi bate din aripi ca să ies din colivie

  Dacă aceasta este voia Creatorului meu,

Ci voi înălţa glasul meu spre poarta cerului

  Şi voi cânta şi mai tare!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 23 martie

O CĂLĂUZĂ SIGURĂ

Voi călăuzi pe orbi pe un drum pe care nu-l cunoşteau.

Isaia 42.16

Cum, Dumnezeul slavei este Acela care să servească de călăuză orbului?! Da, până la această însărcinare se coboară bunătatea Sa! Un orb nu poate găsi un drum pe care nu-l cunoaşte. Chiar când îl cunoaşte, este încă greu pentru el să-1 urmeze; dar trebuie neapărat să alunge gândul de a apuca pe un drum necunoscut, fără o călăuză. Din fire, noi suntem orbi cu privire la drumul mântuirii, dar Dumnezeu ne călăuzeşte la el. El însuşi ne duce spre el, apoi ne deschide ochii. Cât priveşte viitorul, toţi suntem orbi şi nu putem vedea ce va fi peste o ora. Dar Domnul Isus ne va călăuzi până la capătul călătoriei. Slăvit să fie Numele Său!Noi nu putem şti pe unde va veni scăparea, dar El o ştie şi ne va călăuzi până vom scăpa de toate primejdiile. Ferice de acela care-şi pune mâna în aceea a Călăuzei divine şi îşi dedică calea şi pe sine însuşi în întregime Lui. Atunci El îi va lua în grijă toate căile; şi când îl va aduce acasă în slavă şi îi va deschide ochii să vadă calea pe care El l-a condus, ce cântec de laudă va cânta el, împreună cu atâţia alţii, măreţului Binefăcător! Doamne, călăuzeşte-l pe bietul tău copil orb în aceasta zi, pentru că eu nu-mi cunosc calea!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

23  martie

„Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute.”

Luca 22:47

 Cât de dureros putea fi pentru Domnul Isus să primească sărutul din partea vânzătorului, pe care l-a iubit şi l-a purtat! În cei trei ani Isus niciodată nu i-a reproşat nimic. Totuşi Iuda se dedă la un act diabolic şi Îl vinde pe Isus cu un sărut. De aici putem vedea ce i se poate înâmpla oricărui creştin, dacă nu renunţă la toate, căci Iuda nu a renunţat niciodată la lăcomie şi s-a întâmplat precum este scris în Psalmul 1:” Cel păcătos nu poate rămânea în adunarea celor neprihăniţi.” Să fie o atenţionare pentru noi ca să nu ne lepădăm de multe lucruri, ci de toate lucrurile. Avem şi exemplul lui Irod, el a ascultat în multe lucruri de Ioan, dar un singur păcat l-a dus la pieire. Cu totul altfel era Petru, care dorind sa-L apere pe Isus, a retezat urechea slujitorului marelui preot. Dar Isus i-a spus:” Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?” , şi atingând urechea lui, l-a vindecat. Isus a iubit tot timpul, toate faptel Lui au dovedit dragoste. Isus le-a spus mai marilor poporului şi marelui preot când aceştia au venit să-L prindă:” În toate zilele am fost cu voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Ei s-au temut de popor. De aceea L-au prins noaptea noaptea decât ziua. Dar acum venise ceasul marelui preot şi al puterii întunericului, acum L-au prins şi L-au dus la casa marelui preot. Este posibil una ca aceasta? Da, este posibil la oamenii care sunt în robia şi sub puterea Diavolului.

 MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

MARTIE

23 Martie

«Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.»

Psalm 127,2

Psalmul nu face referiri puerile la faptul că nu-ţi este de folos sculatul devreme, ci are semnificaţii mult mai pro­funde. Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la ceea ce spune Biblia despre somn. Somnul nu este numai pentru rege­nerarea trupului. în acest text — «căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn» — găsim un înţeles mai profund şi mai important pentru funcţia somnului. Somnul este un dar divin din partea lui Dumnezeu. Somnul ne blochează conştienta cu delicateţe; în acelaşi timp Dumnezeu Se adresează subconştientului nostru, acolo unde numai El în Atotputernicia Sa are acces. De aceea este recomandat ca atunci când te odihneşti să te gândeşti la Psalmul 63,6: «mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu». Altfel spus, la­să sufletul tău să devină una cu Domnul! Dă-I viaţa ta îm­preună cu rugăciunea ca El să-ţi dea pacea Sa în orele som­nului! Atunci mâna plină de dragoste a Mântuitorului va face o lucrare minunată de întărire a sufletului, duhului şi trupului tău.

Sămânţa Bună

Duminică, 23 Martie 2014

Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru …
Marcu 14.3

În timp ce preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum ar putea să pună mâna pe Isus pentru a-L omorî, o scenă cu totul diferită se petrecea în Betania în casa lui Simon, unde Domnul era la masă cu ucenicii Săi. Inima Sa găsea acolo un adăpost liniştit în care El Se bucura de dragostea lui Lazăr şi a surorilor sale. În Betania Se întâlnea şi cu Simon numit „leprosul“, pe care Domnul, fără îndoială, îl curăţise de lepra sa.Cât de scumpă Îi era Învăţătorului acea afecţiune în acele momente, când ura oamenilor împotriva Lui cuprindea toate inimile şi când se punea la cale, în ascuns, să-L omoare chiar în cetatea care ar fi trebuit să-L aclame ca Împărat! Acest scump Mântuitor, ştiind tot ce se petrecea, simţea în mod dureros ura faţă de Sine. De aceea El Se bucura mult de iubirea care i se arăta. Ca Om, în inima Sa avea nevoie de simpatie şi El preţuia dragostea celor care-L înconjurau.

563243_553032678147317_205308569_n

Read Full Post »

1001574_780035378688049_1295080956_n Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

22 Martie

DIMINEAŢA

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. Matei 26:39

Iată câteva precizări referitoare la rugăciunea Mântuitorului din ceasul încercării. A fost o rugăciune singuratică. Chiar şi cei trei ucenici favoriţi au fost lăsaţi deoparte. Credinciosule, stăruie în rugăciune singuratică, mai ales în timpuri de încercare. Rugăciunea în familie, rugăciunea socială şi rugăciunea în biserică nu ajung. Acestea sunt preţioase, dar rugăciunile tale personale sunt o jertfă de bun miros, fiindcă nu sunt auzite decât de Dumnezeu. A fost o rugăciune umilă. Luca spune că Isus a îngenunchiat, dar Matei spune „a căzut cu faţa la pământ”. Care, deci, este locul tău, umil slujitor al marelui Stăpân? Cât praf şi câtă cenuşă ar trebui să-ţi presari în cap! Umilinţa este sprijinul nostru în rugăciune. Dacă nu ne umilim pentru ca El să ne poată aprinde la timpul potrivit, nu există nici o speranţă să fim înălţaţi. A fost o rugăciune filială. Isus a strigat „Ava, adică Tată” (Marcu 14:36). Dacă îţi vei striga adopţia în ziua încercării, te vei simţi întărit. Nu ai nici un drept ca cetăţean, fiindcă ţi-ai călcat în picioare toate drepturile prin trădarea ta, dar nimic nu poate şterge dreptul unui copil la protecţia tatălui. Nu te teme să spui „Tată ascultă-mi strigătul”. Observă că a fost o rugăciune perseverentă. Isus s-a rugat de trei ori. Nu te opri până nu învingi. Fii ca văduva nedreptăţită, ale cărei cereri repetate au câştigat până la urmă. „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). In cele din urmă, a fost rugăciunea resemnării. „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39). Oferă, şi Dumnezeu îţi va oferi. Lasă-L pe Dumnezeu să-şi împlinească voia, şi El va face ce este mai bine. Fii mulțumit că te poţi preda în mâinile Celui care ştie când să dea, cum să dea, ce să dea şi ce să oprească. Aşadar, roagă-te sincer, insistent, totuşi cu umilinţă şi resemnare, şi vei triumfa cu sigurantă.

SEARA

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Ioan 17:24

Moarte, de ce ai atins copacul ale cărui ramuri ne-au oferit odihnă? De ce ne-ai răpit desăvârşirea în care am aflat desfătare? Dacă trebuie să-ţi foloseşti securea, foloseşte-o pe un copac neroditor; atunci îţi vom mulţumi. De ce vrei să dobori cedrii din Liban? O, retrage-ţi securea, şi cruţă-l pe cel drept. Dar nu, aşa trebuie să fie. Moartea ne ia cei mai buni prieteni; cei mai generoşi, cei mai credincioşi în rugăciune, cei mai sfinţi, cei mai consacraţi trebuie să moară. De ce? Fiindcă Isus s-a rugat: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi acei pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Rugăciunea Lui ne poartă pe aripi de vultur spre cer. Fiecare credincios de pe pământ care urcă spre paradis este un răspuns la rugăciunea lui Christos. Un sfânt din vechime remarca: „De multe ori, Isus şi poporul Său trag unul într-o parte şi unul într-alta în rugăciune. Noi ne plecăm în rugăciune şi spunem: «Tată, vreau ca sfântul acesta să rămână aici cu mine. » Christos spune: «Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. »” Astfel, credinciosul intră în contradicţie cu Domnul său. Sufletul nu poate fi în două locuri; cel iubit nu poate fi şi cu Christos, şi cu tine. Care dintre cereri va avea succes? Dacă ai vedea că Regele ar coborî de pe tron şi ar spune: „Avem două rugăciuni care se contrazic, la care să răspundem?”, sunt sigur că ai sări în picioare şi ai spune: „Isuse, nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească”. Ai renunţa la rugăciunea pentru viaţa celui iubit dacă ai realiza că Isus vrea altceva: „Tată, vreau cu acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Doamne, poţi să-i iei. Prin credinţă, îi vom lăsa să plece.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   22

NUMERI 9:8

“Aşteptaţi să vedem ce vă porunceşte Domnul”

Moise era, cum spune la Numeri 12:3, cel mai blînd om de pe pămînt. El a avut caracterul să recunoască într-o împrejurare, că el nu ştia ce răspuns să dea la întrebarea care îi era pusăşi a fost atît de sincer că a putut spune poporului: “Aşteptaţi şi voi afla ce porunceşte Domnul cu privire la voi.” Cu toată mulţimea de binecuvîntări şi de descoperiri pe care le primise, cu toată părtăşia lui intimă cu Dumnezeu pe munte, el ştia că depindea cu totul de Dumnezeu pentru tot, şi nu voia să de un sfat sau să facă un pas fără să fie sigur de voia Sa… el ştia să aştepte în linişte.şi noi credincioşii ar trebui să avem aceeaşi atitudine, ca să evităm orice hotărîre pripită. Ne lăsăm presaţi şi constrînşi să luăm hotărîri şi să dăm sfaturi fără ca, mai întîi, să ascultăm ce ne porunceşte Domnul. în viaţa febrilă de astăzi, credinciosul trebuie să rămînă “ascuns cu Hristos în Dumnezeu”, altfel este luat de curentul de a face şi a spune lucruri de care Domnul său este străin. Săştim şi noi să spunem “Aşteptaţi” persoanelor care ar dori să ne smulgă un sfat negîndit bine, prematur şi care nu vine de la Dumnezeu. Domnul Isus care avea o înţelepciune dumnezeiască, pentru că era Fiul lui Dumnezeu, se retrăgea în singurătate pe munte, unde, desigur, cerea şi primea sfaturile Tatălui Său pentru lucrarea mare şi grea pe care o avea de făcut pe pămînt ca OM. Cîtă nevoie avem şi noi să ne retragem în singurătate pentru a fi cu Domnul Isus, Singurul de la care avem de învăţat ce decizii să luăm, atît cu privire la noi cît şi cu privire la alţii sau la adunare! Tinerii au nevoie să asculte şi să urmeze îndemnurile pe care le primesc de la cei mai în vîrstă, pe care aceştia le-au căutat şi le-au găsit în prezenţa lui Dumnezeu. Cîţi tineri au început-o bine pe calea credinţei, dar s-au rătăcit din pricina unei hotărîri pripite sau din dorinţa de a asculta un sfat care nu s-a născut în “sfînta sfintelor” şi pînă la urmă, şi-au pierdut cununa! Totul ar fi cu mult mai uşor şi spre slava lui Dumnezeu dacă am căuta în Domnul Isus, răspunsul la orice întrebare şi soluţia oricărei probleme.Săştim să aşteptăm în tăcere răspunsul Domnului. Mîntuitorul nostru cînd Se retrăgea la sfîrşitul zilei, pe munte, petrecea ore în rugăciuni către Tatăl Său pentru că era conştient de solemnitatea lucrării pe care avea s-o facă în fiecare zi. Poate că rugăciunea noastră este superficialăşi de rutină. Să cerem Tatălui nostru un Duh de rugăciune care să ne facă să nu simţim rugăciunea ca o corvoadă ci ca o favoare reală pe care El ne-o dă ca să-I cerem tot ce avem nevoie!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

22 Martie

 Geneza 48:8-22

 „Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecu­vântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif“ (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greu­tăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păsto­rului al Cărui subiect fusese.Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său“ (1 Sa­muel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel“ (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Dom­nul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun“ (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justi­ficat dându-Şi via­ţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fieca­re, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu“?

 Domnul este aproape!  (Filip. 4.5)

22

Martie

 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă. Psalmul 23.2

Recunoaşterea Domnului Isus ca Păstorul cel Bun al turmei Lui, îi dă credinciosului liniştea sufletească, încrederea în El, sorbirea dragostei şi a harului Său. Recunoaşterea Lui este însăşi viaţa veşnică iar cunoaşterea lucrării Lui desăvârşite de la cruce este pentru credincios pacea desăvârşită.\EL MĂ PAŞTE. În aceste cuvinte este pricina de linişte profundă, de odihnă plăcută sub ocrotirea Lui. Iată ce a pregătit Bunul Păstor pentru oiţele Lui pe care vrea să le ducă la păşune. Dar vor ele să fie conduse de El? Uneori oiţele umblă pe izlazuri cu păşune rea, nesănătoasă şi se îndreaptă spre ape repezi şi tulburi. De unde vine starea aceasta?Cauzele din exterior pot fi diferite, dar cauzele din interior sunt mai dăunătoare (cum ar fi preocuparea pentru „eul”, privirea la împrejurări, şi altele).Domnul nostru, Păstorul cel Bun vrea ca toate oiţele Lui, bizuindu-se pe El, să fie eliberate de povara îngrijorărilor şi neliniştii de pe pământ. El în dragostea Lui cea mare se îngrijeşte de fiecare credincios şi se gândeşte la fiecare din ei în parte, chiar şi la cea mai slabă oiţă. Să ne uităm deci ţintă la Cel ce este credincios Cuvântului Său, să ne bizuim pe Cel care a spus: „Te voi sfătui şi judeca cu ochii îndreptaţi asupra ta.” În altă parte Cuvântul Domnului spune: „Nicidecum nu te voi părăsi.” De aceea putem spune că turmei Lui nu-i lipseşte nimic. Când turma mică trece prin pustiul lumii acesteia Domnul Isus îi spune: „Nu te teme turmă mică.” Şi chiar dacă de multe ori calea este anevoioasă şi adesea datorită răutăţilor oiţele sunt ostenite, toţi care se bizuiesc pe făgăduinţele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că sunt ocrotiţi de mâinile puternice ale Lui, iar toiagul şi nuiaua Lui le mângâie.\Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu înseamnă nimic; iar fără El, chiar şi un fulg ne zdrobeşte.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 22

MARTIE

 

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi?

 Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minu­nate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă. Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferioc Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

22  martie

 „Tată, dacă voieşti depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se  nu voia Mea   , ci a Ta!

Luca 22:41

Mai demult citind acest verset m-am gândit că Isus a dorit să scape de moartea pe cruce. Dar nu este aşa, El a vrut să meargă pe această cale. De aceea a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Mântuirea noastră putea fi făcută de El numai pe cruce, astfel a devenit blestemat în locul nostru. Această mântuire diavolul a încercat să o împiedice, ştiind că biruinţa Lui Isus înseamnă pentru el înfrângerea. De aceea s-a folosit de toate mijloacele pentru a-L împiedica să meargă la cruce. A fost o luptă în care Mântuitorul a avut sudoarea ca şi picăturile de sânge. Probabil era plin de sânge. Uneori m-am gândit că aş putea să merg şi eu la o moarte pe cruce, dar să am sudoare de sânge nu aş putea, aş muri înainte de aceasta. Dar Fiul Lui Dumnezeu a stat în curăţie, credinţă şi dependenţă de Dumnezeu, şi a biruit. A venit un înger şi L-a întărit, iar El s-a rugat şi mai înfocat, astfel încât avea sudoarea ca nişte picături de sânge. După aceasta s-a sculat ca şi învingător şi mergând la ucenicii Lui i-a găsit dormind. Puterea iadului s-a extins şi peste ucenicii Lui, făcându-i trişti şi somnoroşi. Până şi astăzi putem vedea, când lupta este grea, că ne apăasă o oboseală şi o somnolenţă. Avem nevoie în asemenea situaţii de atenţionare:”Fiţi treji, dar şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Numai astfel putem fi biruitori. Acum drumul este deja netezit, căci prin faptul că „El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

 

22 Martie

«A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară îna­intea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.»

Coloseni 2,15

Nu greşim când constatăm că în ultima vreme atacurile şi ispitele la adresa noastră, atât fizice, cât şi psihice, s-au în­mulţit. Nici nu ar putea fi altfel, căci apropierea revenirii lui Isus stârneşte furtuni în lumea nevăzută, lume care se îndreaptă spre pământ. Această furtună, prin puterea «du­hurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12) va fi tot mai puternică în timpul necazului cel mare, dar se va retrage şi se va evapora ca un vis. Mişcările lumii invizibile sunt însă cel mai puternic simţite de sfinţii lui Cristos. Astăzi este mai important ca niciodată să ţinem privirea îndreptată spre Domnul Isus. Ca membri în Biserica Sa ne aflăm cu doar câteva clipe înaintea răpirii şi a veşniciei glorioase. Satan se împotriveşte cu disperare şi luptă din răsputeri împotriva acestui adevăr; de aceea copiii credin­cioşi ai lui Dumnezeu sunt supuşi din ce în ce mai mult is­pitelor şi atacurilor celui rău. Consolează-te însă cu ideea că, o dată cu venirea lui Isus vei intra în veşnicie. Aşteaptă, căci aşa vorbeşte Domnul: «… dar cine va răbda până la sfârşit va fit mântuit» (Matei 10,22)!

   Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

22

Martie

Text: Luca 6:27-33

binecuvintaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.  Luca 6:28

O RUGĂCIUNE PLINĂ DE PUTERE

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cîteva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos. Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfîrşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adînc în inimi lui Saul, care mai tîrziu a devenit apostolul Pavel. Poate nu vom muri de mîna unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adînc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gînd măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blîndeţea, punte cînd răspunzi sau taci.   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă 22 Martie

După ce a spus acestea, Isus S‑a tulburat în duh şi a mărturisit şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde“. Ucenicii se uitau unii la alţii, neînţelegând despre cine le vorbea. Şi la masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care‑l iubea Isus. Simon Petru deci i‑a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte. Iar el, plecându‑se pe pieptul lui Isus, I‑a spus: „Doamne, cine este?“. Isus a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i‑o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, i‑a dat‑o lui Iuda, al lui Simon Iscarioteanul.            Ioan 13.21‑26

Cei unsprezece, uimiţi, după cum se pare, de această mărturisire teribilă, nu reuşesc să înţeleagă sensul cuvintelor Domnului. Iuda însă înţelege foarte bine. Prezenţa Domnului a devenit intolerabilă pentru acest om posedat de diavolul. După ce primeşte bucăţica, el se ridică. Dat fiind faptul că Iuda avea punga, ceilalţi ucenici credeau că el a plecat să se ocupe de cele necesare pentru sărbătoare sau ca să dea ceva săracilor. Fără vreun cuvânt, Iuda iese în noapte, pentru ca doar câteva momente mai târziu să iasă într‑o noapte şi mai adâncă – întunericul cel mare şi înspăimântător – fără cale de întoarcere.S‑a remarcat că în toată această scenă solemnă nu există niciun fel de denunţare a lui Iuda, nu i se fac reproşuri, nu este alungat, nu i se cere să plece. Este descoperită doar prezenţa unui înşelător; este spus mai dinainte păcatul pe care urma să îl comită şi este indicat şi omul care îl va comite. Apoi, în mijlocul unei tăceri mai teribile decât cuvintele, el părăseşte lumina care era prea pătrunzătoare, Prezenţa sfântă pe care nu o mai putea îndura, şi iese în noaptea care nu se va sfârşi niciodată.Să ne amintim însă că, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu şi sângele preţios al lui Hristos, fiecare dintre noi l‑am fi urmat pe Iuda în noapte.H. Smith

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

22 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (2)

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

Confruntarea cu moartea ne împarte în două categorii: cei ce au speranţă şi cei deznădăjduiţi. Cei deznădăjduiţi cred că nu au la ce să privească. Pierderile lor par a fi permanente – sfârşitul vieţii şi a tot ce este bun. Dar cei ce au speranţă au la ce să privească înainte. Pierderile lor sunt temporare – începutul unei vieţi veşnice plină de cele mai extraordinare daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doreşte „să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (v. 13). Speranţa noastră vine din cunoaşterea acestor adevăruri: 1) „Credem că Isus a murit si a înviat” (v. 14). Orice speranţă începe de aici: crezând în moartea Domnului Isus pentru păcatele noastre şi în învierea Lui din morţi asta ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. 2) Crezând acest lucru, credem si că Domnul Isus revine. Credinţa în revenirea fizică a lui Hristos pe pământ ne dă încredere că „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Dumnezeu ne va învia din locurile noastre de odihnă şi ne va readuce la un loc cu Hristos (Romani 8:11). în acel moment „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Niciodată nu vei mai fi vulnerabil faţă de cancer, diabet, boli de inimă, artrită, infarcturi, paralizie, handicapuri, oboseală, slăbiciune, durere, teamă, depresie, ispită, dependenţe, eşec, remuşcare, gânduri sinucigaşe, boală de stres post-traumatic sau orice alt fel de boli. Vei fi transformat după chipul lui Hristos. Nu-i aşa că este un lucru minunat?

                                                             IZVOARE IN DEŞERT

 22 Martie

Peste patruzeci de ani, (lui Moise) i s-a arătat un înger
în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug …
Domnul i-a zis: „… Am văzut suferinţa poporului Meu,
care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi am coborât

să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt“.

(Faptele apostolilor 7:30, 33-34)

 Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă  la  locul  nostru  dacă  n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi.  selectat 

 El nu apare niciodată prea târziu; El ştie ce este cel mai bine;

Nu te frământa degeaba; până vine El odihneşte-te.

 Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui, secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

 TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

22 martie

HAR PENTRU CEL SMERIT

El dă har celor smeriţi.

Iacov 4.6

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să lil înmulţească.Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca domnul să te poată înălţa. Poate suspini: „Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Sămânţa Bună

Sâmbătă, 22 Martie 2014

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
2 Corinteni 4.17

De curând am citit un comentariu cu titlul: „Cum putem să ne organizăm viaţa fără stres?“. Citind aceasta mi s-a părut iresponsabil să faci cuiva astfel de speranţe nerealiste.Cu toţii cunoaştem stresul. Desigur, am dori să ducem o viaţă liniştită. Dar este imposibil. Cu toţii experimentăm ce înseamnă a lucra sub presiune la serviciu, apoi suntem împovăraţi de boli sau necazuri în familie. Poate strigăm la Dumnezeu, să ne ia aceste poveri. Dar El nu le ia întotdeauna, dar ne ajută să le purtăm.El ne dăruieşte momente de linişte. El ne spune, ca odinioară ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte … şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6.31). Atunci ne putem preocupa cu El citind Cuvântul Său şi rugându-ne. Astfel primim putere pentru viaţa de zi cu zi.Dumnezeu nu ne împovărează niciodată peste puteri. Orice încercare este limitată în timp. În comparaţie cu veşnicia, stresul şi greutăţile actuale trec repede. În cer vom avea parte de o odihnă veşnică. Cine doreşte să se bucure de această odihnă, trebuie să vină deja acum la Domnul Isus care spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).

 1148982_655923631127559_592071210_n

Read Full Post »

923123_631709220218198_708167788_n

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

21  Martie

După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei în Muntele Măslinilor.”

Luca 22:39

 Aceasta era un loc unde Isus mergea cu plăcere, loc în care a vorbit adesea cu Tatăl, şi a fost întărit.De data aceasta era ultimul drum, şi de aceea  şi cel mai greu, căci toată puterea Iadului I S-a împotrivit. Înainte de întemeierea lumii Isus a luat asupra Sa lucrarea de mântuire a omenirii. Dumnezeu a creat omul, dar omul a ruptlegătura prin neascultarea sa, luând din roada pomului interzis de Dumnezeu. Fapt pentru care a fost alungat din Grădina Eden, fiind nevoit a-şi câştiga pâinea prin sudoarea frunţii. Urmaşii lui au fost zămisliţi şi născuţi în păcat şi au trăit departe de Dumnezeu. „Apoi pofta când  a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată înfăptuit aduce moartea.” Iacov 1:15, apoi mai este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le facă.Galateni 3:10 .”oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”Evrei 9:27. Dacă Isus Hristos Mântuitorul nostru nu ar fi venit să ne răscumpere, noi toţi am fi pierit. Căci este scris:”Cel ce calcă legea lui Moise este omorât fără milă.” Conform dreptăţii Lui Dumnezeu nu s-ar putea altfel. Dar este o cale de scăpare:”Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16. Fiul Lui Dumnezeu a venit în lumea noastră luând trup de carne, ca şi noi, S-a smerit, a luat chip de rob, fiind ascultător până la moarte pe cruce.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

21 Martie

 Geneza 47:27-31, 48:1-7

 Lunga viaţă a lui Iacov este aproape de sfârşit. El a recunoscut înaintea lui faraon că zilele lui „au fost puţine şi rele“ (47.9). Trecuse prin experienţe dureroase şi, din vina lui, pierduse mulţi ani. Viaţa lui n-a atins nivelul lui Avraam şi al lui Isaac. Oare de ce, dacă nu ştim nimic despre ultimele fapte ale acestor doi patriarhi, sfârşitul lui Iacov este consemnat atât de amă­nunţit? Cu siguranţă datorită faptului că acest sfârşit triumfător subliniază şi glorifică harul lui Dumnezeu faţă de acest om; este o încununare a lucrării răbdătoare a disci­plinei Sale, ale cărei roade suntem datori să le admirăm. Iacov îşi revede viaţa şi evocă etape din ea: Luz, numit Betel, unde i S-a descoperit Dumnezeu, Efrata şi moartea Rahelei … Să ne imaginăm că drumul vieţii noastre se sfârşeşte. Toate privirile noastre înspre trecut vor accentua îndurarea Celui care, cu aceeaşi dragoste, ne-a condus, ne-a sprijinit, ne-a mustrat sau ne-a mângâiat. Acum Iacov se apleacă cu faţa la căpătâiul patului (47.31), unde, conform cu Evrei 11.21, se închină rezemat pe vârful toiagului său de călător. Să nu aşteptăm sfârşitul zilelor noastre pentru ca să răspundem ca Iacov la iubirea Domnului Isus, ci s-o facem chiar acum!

Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

21

Martie

 Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. Ioan 1.5

Poporul ales de Dumnezeu, poporul Israel a decăzut, a intrat în umbra morţii. Dar prin harul lui Dumnezeu are posibilitatea să vadă o mare lumină (Isa. 9.2). Domnul Isus a venit pe pământ ca lumina adevărată pentru ca fiecare om să fie luminat. Cine vine la lumină se recunoaşte păcătos, îşi mărturiseşte starea de păcat şi se pocăieşte de faptele făcute în întuneric, devine prin „lumina lumii” care este Domnul Cristos, o „lumină” pentru cei din lume. Sunt puţini, care au ieşit din întuneric şi au devenit lumini, cei mai mulţi au rămas în întunecimea păcatului şi în umbra morţii. Păcatele lor cele multe şi grele (egoismul, păcatele în ascuns, ura, neadevărul) fac imposibilă pătrunderea luminii.\Aşa cum într-o noapte cu ceaţă deasă milioanele de particule de apă nu lasă să treacă lumina cea puternică, la fel este inima omului plină de tot felul de păcate. În inima aceasta nu este loc pentru lumina adevărului. Dar prin harul Lui, Dumnezeu îşi îndreaptă lumina adevărului Evangheliei spre oameni, aşa cum era de exemplu în Fapte 24.25 cazul lui Felix. Acest om a fost cuprins de frică, dar înainte de a primi lumina adevărului a vrut să îndepărteze el singur răul, să se judece singur, dar n-a putut cu propria-i putere să facă ceva. El era înfăşurat de „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” şi lumina lui Dumnezeu nu a putut pătrunde în el.\Noi suntem în vremea harului dumnezeiesc. El ne dă TOTUL, fără bani şi fără plată. Vrei să pierzi vremea harului? Nu întotdeauna va lumina Lumina. Primeşte-o prin credinţă şi ascultare şi va fi a ta.Ceea ce îţi dă viaţa veşnică e CREDINŢA în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul Isus Cristos, asta înseamnă a-L primi ca pe Domnul vieţii tale. Credinţa în El îţi dă viaţa veşnică, iar necredinţa în El, tăgăduirea Lui, sfidarea Lui, dispreţuirea Lui atrăgând asupra ta mânia lui Dumnezeu.

Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

21

Martie

Text: Psalmul 30

...seara vine plînsul, iar dimineaţa veselia. Psalmul 30:5

GATA DE PLECARE

Viaţa din ceruri este cu mult mai bună decît orice poate oferi pămîntul, şi cu toate acestea facem tot ce putem pentru a evita moartea. Dacă ne îmbolnăvim, ne rugăm pentru însănătoşire. Nici psalmistul n-a fost un om diferit de noi. Îşi începe psalmul 30 prin a-L lăuda pe Domnul, pentru că 1-a salvat de la moarte (versetele 1-4). Apoi, declară că suferinţa sa, care reflectă mînia lui Dumnezeu, a fost numai temporară, pe cînd îndurarea Domnului este veşnică (versetul 5). Ne spune, apoi, de ce s-a îmbolnăvit şi ce a învăţat din suferinţe. Devenise mîndru şi Dumnezeu a lăsat boala ca să-l umilească şi să-i dea o nouă perspectivă a vieţii. El vede mai clar ca oricînd că binecuvîntările veşnice sînt mult mai mari ca suferinţele prezentului. Încheindu-şi cîntarea, se bucură de perspectiva pe care o are, de a-L lăuda pe Domnul veşnic. Dumnezeu 1-a pregătit, astfel că poate muri de-acum în pace. Cînd mama avea în jur de şaizeci de ani, doctorul i-a spus că va muri curînd datorită unei boli de inimă. A fost deznădăjduită. Iubea viaţa şi nu voia să-şi lase familia. Ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, şi Dumnezeu i-a răspuns cu bunătate, dîndu-i încă 12 ani de viaţă. Cu puţin înainte de-a muri, am întrebat-o: „Mămică, încă ţi-e frică de moarte?” Cu un zîmbet mi-a spus: „Nu, sînt gata.” Creştine, să nu te simţi vinovat dacă nu doreşti să mori. Dumnezeu te-a făcut astfel. Şi nu te îngrijora de moarte. Dumnezeu te va pregăti pentru ziua aceea. Continuă să umbli cu El, să faci voia Sa, să te încrezi în El pentru toate lipsurile tale. Cînd vei fi chemat acasă, Dumnezeu îţi va da harul Său şi vei fi gata de drum. – H.V.L.

Cum sigur vine noaptea, necazu-i aici
Şi sigur ca ziua se duce-n uitare.
Dar mai sigur ca toate va fi bucuria
în ceruri, sublimă şi fără hotare.     – D.J.D.

Moartea este ultimul capitol al vieti şi primul capital al eternităţii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   21

Psalmul 103:2

“Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

Luînd în considerare bunătatea Tatălui ceresc cu privire la noi, ne putem întreba, pe drept cuvînt, dacă este posibil să uităm ce a făcut şi face El pentru noi. Din nefericire, este posibil şi ce regretabil este aceasta. Ne este greu să înţelegem că Israel a putut să uite minunata izbăvire a ieşirii din Egipt, să uite traversarea Mării Roşii şi toate celelate minuni care au urmat. Dar israeliţii n-ar putea şi ei să zică despre noi: “este posibil ca creştinii, obiectul unei astfel de iubiri răscumpărătoare, ai unei mîntuiri aşa de mari şi ai atîtor haruri, să poată uita toate aceste binefaceri? O astfel de uitare este dovada unei mari lipse de recunoştinţă.  Dacă  noi  luăm binefacerile lui Dumnezeu ca pe ceva care ni se cuvine, sîntem vinovaţi. Noi primim binecuvîntările bunătăţii lui Dumnezeu, ne bucurăm de ele şi pînă la urmă ne obişnuim cu ele. Pentru Israel, Dumnezeu făcea zilnic minunea cu mana dar a venit vremea cînd, obişnuindu-se cu această minune, poporul a vorbit despre ea cu dispreţşi a început să dorească altceva. Nu este şi cu noi la fel? Dumnezeu a făcut să plouă peste noi pîinea din cer (“Eu sînt Pîinea cea vie care S-a coborît din cer.”), primim din plin bogăţii duhovniceşti, dar ne-am obişnuit cu ele şi sîntem nemulţumiţi. Mereu ne trebuie altceva sau ceva nou, o predică mai bine ticluită, o învăţătură mai deosebită (chiar dacă ea este greşită) idei mai originale şi chiar felul de desfăşurare a orei de cult mai deosebit, mai antrenant, mai lumesc chiar, depărtîndu-se de simplitatea care era în Biserica primarăşi de învăţătura clară a Cuvîntului lui Dumnezeu. Ne luăm timp să citim tot felul de cărţi cînd noi sîntem departe de a epuiza bogăţia pe care o avem în Cartea lui Dumnezeu. în felul acesta ne hrănim viaţa proprie; viaţa nostră spirituală nu mai este alimentată de mana proaspătăşi mana de ieri nu mai este bună. Neasimilînd ceea ce am primit deja, trecînd de la un lucru la altul, devenim insensibili la lucrarea Duhului lui Dumnezeu în noi. Înţelegem din Cuvîntul lui Dumnezeu căşi Biserica va cădea, în această privinţă, ca şi Israel “Sînt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apoc.3:17).Fără îndoială căbinefacerile lui Dumnezeu sînt atît spirituale, cît şi materiale, de aceea să rugăm pe Tatăl nostru să ne dea o inimă plină de mulţumire şi recunoştinţă pentru că, în Domnul Isus, El ne-a dat tot ce priveşte viaţa şi evlavia.

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

21 MARTIE 

CÂND MOARE UN CREDINCIOS (1)

„Să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13)

Cultura noastră face ca moartea să fie un subiect de evitat sau despre care se vorbeşte cu tristeţe. Când se ridică acest subiect, chiar şi creştinii încearcă să se sustragă de la clipa fatală, căutând scăpare în metafore vagi, irelevante şi fără conţinut. Dar Cuvântul lui Dumnezeu face ca moartea să fie clară şi neameninţătoare pentru cei ce se încred în Hristos. „Dragi fraţi şi surori, dorim să ştiţi ce s-a întâmplat cu acei credincioşi care au murit, ca să nu jeliţi ca cei ce nu au nici o nădejde”. Cuvântul lui Dumnezeu este direct, concret şi încurajator la acest subiect. „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmul 116:15). Din perspectiva Tatălui nostru ceresc, moartea nu face decât să deschidă uşa pentru ca El să se bucure de o părtăşie perfectă, eternă şi minunată cu fiecare dintre copiii Săi răscumpăraţi. „Am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” -„Da” zice Duhul „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13). Biblia îi asigură pe toţi credincioşii că moartea lor nu este o tragedie, ci o intrare triumfătoare în cer. O altă versiune a Biblie vorbeşte despre „bucurie” (a fi fericit, a fi invidiat). Dumnezeu i-a spus lui loan: „Scrie aceasta”. De ce? Deoarece Dumnezeu înţelege că atunci când pierdem o persoană dragă, avem tendinţa de a uita perspectiva Lui şi de a adopta o perspectivă condusă de emoţii. Bucură-te, credinciosule căci „fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului” (Romani 14:8). Şi Dumnezeu are mare grijă de ceea ce îi aparţine!

 MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

21 Martie

«Oboseşti mergând.»

Isaia 57,10

De multe ori suntem incapabili să experimentăm pute­rea biruinţei Domnului în slăbiciunea noastră pentru că avem o inimă împărţită şi speranţe duplicitare. În viaţa de zi cu zi ne punem nădejdea în fel de fel de lucruri, numai în Isus nu. Şi deoarece nu El este principala prioritate în işteptare, atâtea lucruri în care ne-am pus mari speranţe eşuează.

Mă gândesc în acest context la un cuvânt al Domnului spus prin profetul Hagai: «Vă aşteptaţi la mult şi iată că aţi avut puţin, l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui» (Hagai 1,9). Cu alte cuvinte, eul tău are prioritate, iar Domnul e pe locul doi sau chiar trei. Lasă-mă să-ţi atrag atenţia asupra faptului că El ştie exact care-ţi sunt priori­tăţile! Domnul pătrunde în cele mai adânci locuri ale ini­mii tale. Cine are taine faţă de El acela dovedeşte că inima sa este împărţită. Un astfel de om nu este și nu va fi cu nici un chip binecuvântat.

  Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

21

Martie

DIMINEAŢA

Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur. Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsemani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pustele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă. El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot. Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

SEARA

Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei, sau să dezlegi frânghiile Orionului? Iov 38:31

Dacă suntem tentaţi să ne lăudăm cu abilităţile noastre, măreţia naturii ne poate arăta cât de firavi suntem. Nu putem mişca cea mai mică stea şi nu putem întârzia nici măcar una din razele dimineţii. Vorbim despre putere, dar cerurile râd de încumetarea noastră. Când Găinuşa, un mănuchi scânteietor de stele, străluceşte în nopţile primăvărarice, noi nu o putem opri, şi când se ridică Orionul, iar anul este legat în frânghiile iernii, noi nu putem să ne eliberăm de puterea lui îngheţată. Anotimpurile se succed după orânduirea divină. Întregul neam omenesc nu le poate schimba orarul. Doamne, ce este omul? In domeniul spiritual, ca şi în natură, puterea omului este limitată. Când Duhul Sfânt trezeşte bucuria în suflet, nimeni nu ne poate întrista. Toată răutatea şi priceperea omului este neputincioasă în faţa puterii dătătoare de viaţă a Mângâietorului. Când El vizitează o biserică şi o reînviorează, nici cei mai înverşunaţi duşmani nu pot rezista; ei pot ridiculiza lucrarea, dar nu o pot opri aşa cum nu pot opri ascensiunea Găinuşei. Dumnezeu vrea, şi se împlineşte. Pe de altă parte, dacă Domnul, în înţelepciunea şi dreptatea Sa, orbeşte un om şi acesta cade pradă păcatului, cine îl poate elibera? Numai Dumnezeu poate să topească gheaţa morţii spirituale de pe un individ sau un popor. El dezleagă frânghiile Orionului, şi nimeni altcineva n-o poate face. Ce binecuvântare că o poate face! O, fie ca El să facă o minune în seara aceasta! Doamne, alungă iarna din sufletul meu şi adu primăvara în loc. In ciuda tuturor eforturilor mele, eu singur nu pot să-ţi scutur sufletul de moarte şi amorţeală, dar Ţie toate lucrurile îţi sunt cu putinţă. Am nevoie de puterea ta cerească, de razele iubirii Tale, de lumina harului Tău, acestea sunt Găinuşele mele. Sufăr din cauza păcatului şi ispitirii, acestea sunt semnele prevestitoare ale iernii mele, teribilul meu Orion. Doamne, lucrează o minune în mine şi pentru mine. Amin.

IZVOARE IN DEŞERT

  21 Martie

Facă-vi-se după credinţa voastră! (Matei 9:29)

 A te ruga pentru ceva poate fi definit astfel: „Să te rogi în felul tău cu deplină credinţă; să ajungi să fii sigur, în timp ce te rogi, că rugăciunea ta a fost acceptată şi auzită; şi înainte să aibă loc evenimentul, cu încredere anticipată, să devii efectiv conştient că ai primit ceea ce ai cerut“.Să ne aducem aminte că nici o circumstanţă pământească nu poate împiedica împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim neclintiţi la Cuvântul Său neschimbător şi nu la nesiguranţa acestei lumi în continuă schimbare. Dumnezeu doreşte ca noi să credem Cuvântul Său fără nici o altă dovadă, şi atunci El este gata să ne facă după credinţa noastră.

Odată ce a fost Cuvântul Său,

  Când El a zis: „Voi face“, [vezi Evrei 13:5]

Lucrul acela va veni în cele din urmă;

  Dumnezeu Îşi va ţine totuşi promisiunea. [vezi 2 Cor. 1:20]

 

Rugăciunile din perioada Cincizecimii erau rostite cu o credinţă aşa de simplă încât erau ca şi cum ai fi încasat un cec. Robert Anderson

Dumnezeu a zis … Şi aşa a fost. Geneza 1:9

  DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Vineri 21 Martie

În timpul acela s‑a născut Moise şi era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost crescut trei luni în casa tatălui său.   Fapte 7.20

Credinţa părinţilor

Potrivit decretului lui faraon, emis cu scurt timp înainte de naşterea lui Moise, israeliţii trebuia să îşi arunce fiecare fiu nou‑născut în râu. Ce luptă trebuie sa fi fost în sufletul lui Iochebed în timpul lungilor luni ce precedau naşterea copilului! Va fi o fiică pe care ar avea dreptul să o păstreze, sau un fiu?Copilul a venit pe lume şi a fost un fiu, dar nu un băiat obişnuit. Prin credinţă, părinţii lui au observat ca era de o frumuseţe divină şi, de aceea, l‑au ascuns.Nu era loc în lume pentru cel pe care Dumnezeu l‑a evidenţiat încă de la naştere ca fiind unul special înaintea Lui. Secole mai târziu, nu avea să se găsească niciun loc în Betleem pentru Pruncul Isus. Regele Irod avea să încerce să Îl omoare, aşa cum faraon a încercat să îl ucidă pe Moise. Părinţii lui Moise nu s‑au temut de porunca regelui. Timp de trei luni, ei au făcut tot posibilul să îşi ţină copilul ascuns. Totuşi, momentul când acest lucru nu a mai fost posibil a venit. Cu ce grijă, mama a pregătit atunci un coşuleţ de papură, uns cu bitum şi cu smoală, şi l‑a pus între trestii, pe malul Nilului! Acolo, sora lui, Miriam, îl păzea de la depărtare.Pentru câţiva ani, copiii cu părinţi creştini se află sub influenţa specială a mamelor lor, sub protecţia şi sub îngrijirea acestora. Apoi vine momentul când sunt expuşi lumii din afară, prin contactul cu ceilalţi copii din cartier şi de la şcoală. Ştiind bine că nu îşi poate ţine comoara alături de ea pentru totdeauna, o mamă creştină îşi va lua cu atenţie toate măsurile de precauţie pentru a‑şi proteja copilul de expunerea la o influenţă nocivă în această perioadă nouă. Mai presus de toate, ea va avea nevoie de credinţă pentru a putea să îl încredinţeze în grija Domnului, care singur este capabil să îl ţină.G. André

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

21

MARTIE

Interes sau identificare?

Am fost răstignit împreună cu Cristos.

Galateni 2:20

Nevoia spirituală imperativă a fiecăruia este de a semna „sentinţa de moarte” a înclinaţiei spre păcat, de a transforma toate impresiile emoţionale şi convingerile intelecluale într-un verdict moral îm­potriva înclinaţiei spre păcat, adică împotriva pretenţiilor mele asupra mea însumi. Pavel spune: „Am fost răstignii împreună cu Cristos”; el nu spune „M-am hotărât să-L imit pe Isus Cristos”, nici „Mă voi strădui să-L urmez”, ci „M-am identificat cu El în moartea Sa”. Când ajung la o asifel de decizie morală şi acţionez pe baza ei, atunci tot ceea ce a săvârşit Isus pentru mine pe cruce este săvârşit în mine. Predarea mea de bună voie in mâinile lui Dumnezeu îi dă Duhului Sfânt posibilitatea de a mă face părtaş sfinţeniei lui Isus Cristos.„… şi trăiesc…” Individualitatea mea rămâne, dar izvorul, înclinaţia dominantă sunt radical schimbate. Am acelaşi trup uman, dar vechiul drept al lui Satan asupra mea este distrus.„Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup…”, nu viaţa pe care doresc s-o trăiesc sau mă rog s-o trăiesc, ci viaţa pe care o trăiesc acum în trupul meu muritor, viaţa pe care o pot vedea oamenii, „o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu (KJV)”. Această credinţă nu este credinţa lui Pavel în Isus Cristos, ci credinţa pe care Fiul lui Dumnezeu ia dat-o – credinţa Fiului lui Dumnezeu. Nu mai este credinţa în credinţă, ci credinţa care a depăşit toate limitele imaginabile, însăşi credinţa Fiului lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

21 martie

FERIŢI DE ALUNECARE

Vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni.

Proverbe 3.23

Adică, dacă tu urmezi drumul tău cu înţelepciune şi sfinţenie, vei fi păzit pe el. Acela care merge pe drumul regal este sub protecţia Regelui. Pentru fiecare om este o cale, care e îndeletnicirea particulară a vieţii sale; şi acela care merge cu credincioşie în frica de Dumnezeu, va fi păzit de rău. Poate că nu vom călători în lux, dar vom fi în siguranţă. Poate că nu vom fi în stare să alergăm ca cei tineri; dar vom putea merge ca oameni de bine.Cel mai mare pericol îl găsim în noi înşine; piciorul nostru, vai, se poate poticni uşor. Să cerem o putere mai mare, pentru a birui această tendinţă de a ne împiedica, Câte unii se împiedică şi cad pentru că nu văd pietrele din drumul lor. Harul dumnezeiesc ne face în stare să recunoaştem păcatul şi să-l evităm. Să cerem împlinirea acestei făgăduinţe. Cel mai mare pericol pentru noi este neglijenţa şi, pentru a ne feri de el, Domnul a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă”.Oh, Domnul sa ne dea harul să mergem în fiecare zi, fără să ne poticnim niciodată. Nu este de ajuns să fim feriţi de cădere. Ruga noastră ar trebui să fie, să fim păziţi de a aluneca, aşa ca să-L putem adora pe „Acela care ne poate păzi de orice cădere”.

Sămânţa Bună

Vineri, 21 Martie 2014

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
Matei 12.36

Trei lucruri nu se mai întorc înapoi: săgeata aruncată, cuvântul rostit şi ocazia pierdută. Săgeata trebuie doar să nimerească ţinta. Ca urmare trebuie urmărită cu ochii, cu mare atenţie cum ajunge la ţintă. Ce ţintă urmărim noi în viaţă? Fiecare om trebuie să se întrebe: Am eu, de fapt, o ţintă? Sau este indiferent unde voi deschide ochii în veşnicie? Veşnicie? Da, Biblia ne spune că Dumnezeu a pus în sufletul omului gândul veşniciei. Odată cu moartea nu s-a încheiat totul. Sufletul omului este nemuritor şi va răspunde în faţa Celui ce i l-a dat de modul cum a trăit aici pe pământ.Dumnezeu ne spune prin Cartea Sa, Biblia, că fiecare om va da socoteală de orice cuvânt rostit. De multe ori, vorbele oamenilor sunt cuvinte în vânt, de multe ori, cuvintele au produs durere, neînţelegeri, un mare foc. Şi cum e cu ocazia pierdută? Să ne amintim de ocaziile pierdute de noi, prin care Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea Sa faţă de noi. Chiar şi aceste rânduri sunt o ocazie – şi poate fi ultima – prin care Dumnezeu vrea să vă atenţioneze că acum este ziua mântuirii, ziua în care vă puteţi decide pentru o ţintă precisă în viaţă: apropierea de Mântuitorul.

Read Full Post »

246405_10200611870157163_20962418_n

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

20

Martie

Geneza 47:13-26

 Împlinirea visului lui faraon era strâns le­gată de persoana lui Iosif. Belşugul ur­mat de foamete l-au făcut cunoscut pe Iosif ca pe cel care menţine viaţa, ca pe salvatorul lumii (v. 25).Hristos este centrul profeţiei. Curând El va avea domnia universală. Toate familiile naţiuni­lor se vor prosterna înaintea Lui (Psalmul 22.27). Dar credincioşii nu aşteaptă să vină acest moment pentru ca să Îi aparţină şi să I se închine. Isus împlineşte în ei o lucrare. El începe prin a le satisface nevoile sufletelor (Ps. 107.9). Apoi, ca şi Iosif cu egiptenii, lucrează astfel încât, încetul cu încetul, să su­punem totul lui Dumnezeu. Secretul deplinei eli­berări este să-I acordăm dreptul asupra «zilelor noastre, bunurilor noastre, trupurilor noastre, inimi­lor noastre». Domnul nu Se mulţumeşte din partea noastră numai cu o jertfă sau alta. El ne doreşte cu totul, pe temeiul dreptului pe care l-a dobândit a­supra noastră. El ne-a cumpărat cu un preţ ne­spus de mare pentru Dumnezeu (1 Corinteni 6.19, 20), astfel că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci am devenit ai lui Dumnezeu şi ai Domnului Isus Hristos (com­paraţi cu Iacov 1.1). De acum de­pindem în între­gime de El, nu numai pentru toate nevoile noas­tre, ci şi pentru a-I aduce roade spre gloria Lui.

 Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

 20

Martie

Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care erau împrejurul lui. 1 Împăraţi 12.8

Roboam era fiul împăratului Solomon, care prin proverbele lui s-a adresat tuturor fiilor cu cuvinte foarte sănătoase. Desigur că lui Roboam nu-i lipsea mustrarea din partea tatălui său, Solomon. De aceea el la început se deprinse să se sfătuiască cu bătrânii ori de câte ori avea nevoie, pentru că ei au o anumită experienţă a vieţii care le lipseşte tinerilor.Tinerii pot avea un bagaj de cunoştinţe, dar care nu depăşeşte experienţa personală în relaţie cu Domnul Cristos, dobândită în timp.Dar mai târziu nu a mai vrut să asculte de ei şi a ascultat de sfatul tinerilor care au crescut împreună cu el. El nu a vrut să fie „robul poporului” aşa cum l-au sfătuit bătrânii, ci a vrut să stăpânească peste popor cu autoritate şi mare putere. Din nefericire, găsim această pornire rea şi în zilele noastre, nu numai la copiii lumii acesteia dar şi între copiii lui Dumnezeu. Mulţi nu mai apreciază sfatul bătrânilor. Adeseori se vorbeşte cu ironie despre ei, căci mulţi în tinereţea lor nu au putut urma la şcoli care acum sunt atât de necesare.Se uită însă faptul că mulţi dintre bătrânii credincioşi au fost în şcoala superioară a lui Dumnezeu şi au primit o educaţie care nu se primeşte în nici o academie omenească.Chiar şi sfatul părinţilor în zilele noastre este adeseori ignorat. Ar trebui ca fraţii şi surorile tinere să se gândească bine la acest lucru. Dacă tinerii nesocotesc acum sfatul bun al părinţilor şi bătrânilor vor vedea mai târziu că nu au făcut bine şi că ascultarea şi supunerea este spre binele şi suportul tuturor binecuvântărilor.„Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu SMERENIE. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Pet. 5.5). „Copii ascultaţi ÎN Domnul de părinţii voştri” (Efes. 6.1).

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE   20

MATEI 5:37

“Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.”

Domnul vorbeşte aici de solemnitatea cuvîntului dat care înVechiul Testament era întărit printr-un jurămînt. Dar sub Noul Legămînt, nu numai că orice fel de jurămînt este oprit, dar cuvîntul nostru trebuie să fie “Da, da, nu, nu”; tot ce este adăugat vine de la cel rău. Astfel Domnul nostru subliniază natura sacră a celui credincios. Cînd am zis da, trebuie să lucrăm în consecinţă; Dumnezeu şi oamenii trebuie să poată conta pe fidelitatea şi integritatea cuvîntului dat. Dar, vai de cîte ori noi, nu numai că nu ne-am ţinut cuvîntul, dar am venit şi cu tot felul de explicaţii care de cele mai multe ori erau pur şi simplu minciuni, sau un adevăr spus pe jumătate. “Tot ce se adaugă vine de la Cel rău.” Tendinţa noastră spre exagerare este deasemenea în mod aspru mustratăşi văzută sub aspectul ei grav, pentru căşi ea este inspirată de cel rău.Cît de recunoscători trebuie să fim că relaţia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru, nu depinde de cuvîntul nostru, de “juruinţa” pe care am făcut-o cînd ne-am întors la El, ci de Cuvîntul Lui, de fidelitatea şi harul Său care ne-a ales şi ne-a mîntuit nu pentru eventuala noastră promisiune că Ii vom fi credincioşi, “nu pentru faptele noastre”, ci după hotărîrea Lui, după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.” (2Tim.l:9).Dacă îndemnul acesta al Domnului Isus ar fi pus în practică, urmarea ar fi o adîncă transformare în Bisericăşi printre cei credincioşi; mărturisiri, adică recunoaşterea duplicităţilor, reparări, sobrietate în relaţiile frăţeşti în loc de acte de rea credinţă, de incorectitudine, de prefăcătorie şi de nerespectarea cuvîntului. Dacă umblăm în lumină cu Dumnezeu, nu mai este întuneric în noi; nici o confuzie, nici un echivoc, pentru că sîntem în prezenţa Lui. Să ne reculegem puţin şi să reflectăm la lucrurile pe care le-am spus şi le-am promis, atît faţă de Dumnezeu, cît şi faţă de oameni. A fost “Da” al nostru cu adevărat un “Da”? şi faţă de rău, a fost “Nu” al nostru un adevărat “Nu”? Să învăţăm de la Domnul nostru să evităm orice cuvînt de prisos, orice exagerare şi orice micşorare sau camuflare a adevărului şi să realizăm că sîntem permanent în prezenţa Aceluia care este de trei ori sfînt. Dar textul nostru nu se aplică numai cu privire la respectarea cuvîntului dat şi care caracterizează pe un credincios integru, ci se aplicăşi la vorbirea noastră în general. Cîte cuvinte uşuratice şi cîte vorbe nechibzuite, cîte epitete şi defăimări, cîte exagerări care sînt de fapt minciuni ar fi evitate dacă am realiza cu teamă că ele vin de la Cel Rău! “Da” al vostru să fie “Da” şi “Nu” al vostru să fie “Nu” ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov5:12.

Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

20

Martie

Text: Efeseni 5:15-21        

... să aduceţi trupurile voastre…ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună…şi desăvîrşită… Romani 12:1,2

„SÎNT CU TOTUL AL TĂU!”

Un arhitect a spus că cei mai mulţi clienţi care i-au cerut să le facă proiectul unei case, aveau deja planul în minţile lor. Ceea ce doreau era doar să li se aprobe ideile şi satisfacţia de a-1 vedea desenînd ceea ce credeau ei că le va satisface nevoile. Unii creştini fac exact acelaşi lucru atunci cînd Îi cer Arhitectului divin să le planifice vieţile. Se roagă pentru înţelepciune şi călăuzire, în timp ce în inima lor au hotărît deja cum să atingă anumite scopuri. Ei au pierdut sensul lui Romani 12:1, 2. Deşi se încred cu bucurie în Cristos pentru mîntuirea lor, se abţin să nu facă o predare totală care este necesară ca „să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită”. O fată a participat la o întrunire unde a fost îndemnată să se predea întru totul lui Cristos. Dorea să facă voia lui Dumnzeu dar se temea că El o va conduce spre ceva ce nu-i va plăcea. După serviciu, vorbitorul, Stephen Olford, a vorbit cu ea şi i-a spus: „Citeşte Romani 12:2 cu atenţie, şi vei vedea că „voia cea bună şi desăvîrşită a lui Dumnezeu” este partea ta. Cu toate că nu este un drum uşor, acesta va fi plăcut pentru El şi-ţi va aduce adevărata bucurie pe care o cauţi”. Citînd imnul scris de George Matheson: „Doamne, fă-mă un rob”, Olford a ajuns la cuvintele: „Voinţa mea nu-i a mea pînă ce n-o faci voia Ta.” Deodată totul a căpătat sens pentru ea şi a început să plîngă, rugîndu-se: „Iţi mulţumesc, Dumnezeule. Sînt a Ta, cu totul. Te-ai predat tu totul Domnului?  – H.G.B.

Lui Isus eu mă predau,
Viaţa mea-i în mîna Sa.
O, ce pace, fericire,
Are-un plan cu viaţa mea! – Thiesen

Numai mergînd pe calea Domnului putem cunoaşte voia Domnului,

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

20

Martie

DIMINEAŢA

Aud glasul prea iubitului meu. Cântarea Cântărilor 2:8

În cele mai frumoase momente, biserica din vechime obişnuia să-L numească pe Unsul Domnului „prea iubitul”. “Când vine vremea cântării şi păsările îşi înalţă glasul în crânguri, cântul ei de iubire este mai frumos decât toate celelalte, în timp ce “Cântă „Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui; el își paște turma între crini” (Cânt.2:16). Chiar în Cântarea Cântărilor, ea îl numeşte „prea iubitul meu” .Chiar şi în timpul iernii geroase, când vânturile iadului urlă în jurul gtădinii Domnului, profeţii ei găsesc loc să lase povara Domnului şi să spună, aşa cum a spus Isaia „voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui” (Isaia 5:1). Deşi sfinţii nu I-au văzut niciodată faţa, deşi nu luase încă trup omenesc şi nu locuise între noi, nici nu-Şi arătase slava, El a fost dintotdeauna „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25), speranţa şi bucuria celor aleşi, „Prea iubitul” tuturor celor care se închinau Celui Prea înalt Şi noi, care ne aflăm în timpul verii bisericii, suntem înclinaţi să vorbim despre Christos ca despre prea iubitul sufletelor noastre, şi să simțim că El este foarte preţios „deosebindu-se din zece mii” (Cânt 5:10), şi „plin de farmec” (vers. 16). Atât este de adâncă dragostea bisericii faţă de Isus, prea iubitul ei, încât apostolul a îndrăznit să ptovoace întregul univers să despartă biserica de dragostea lui Hsristos. El a declarat că nici prigonirea, nici foametea, nici nenorocirile, nici primejdiile şi nici sabia nu o vor putea face; în Cele din urmă s-a lăudat voios „totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). O, cât de mult am vrea să cunoaştem totul despre tine, Prea Iubitule!

Tu eşti bogăţia sufletului meu
Jos pe pământ sau în cerul slăvit
Alături de Tine mă bucur mereu.
Şi chiar de cer câte ceva necontenit
In rugăciune zi de zi,
Nu este altceva ce mi-aş putea dori.

SEARA

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, cum a iubit şi Christos biserica. Efeseni 5:25

Ce exemplu minunat le-a lăsat Christos ucenicilor! Puţini învăţători s-ar aventura să spună: „dacă vreţi să-mi urmaţi învăţăturile, trăiţi ca şi mine”. Dar deoarece viaţa lui Isus a fost transcrierea virtuţii perfecte, El poate arăta spre El însuşi ca spre un model de sfinţenie, aşa cum ne învaţă. Creştinul nu trebuie să uite nimic din modelul lui Christos. În nici o împrejurare, nu trebuie să fim mulţumiţi până nu reflectăm tot harul care a fost în EL. Soţul creştin trebuie să se uite la portretul lui Isus Christos şi să se poarte cu soţia sa aşa cum s-a purtat El cu biserica. Dragostea unui soţ este specială. Domnul Isus îşi iubeşte biserica cu o dragoste rezervată numai ei: „pentru ei mă rog nu mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). Biserica este favorita cerului şi comoara lui Christos, coroana de pe fruntea Sa, brăţara de pe braţul Său, pieptarul inimii Sale, centrul şi miezul dragostei Sale. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste constantă, fiindcă aşa îşi iubeşte Christos biserica. El nu este schimbător. Poate să-şi schimbe modul de a o demonstra, dar afecţiunea rămâne aceeaşi. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste de durată, fiindcă nimic „nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Christos, Domnul nostru” (Romani 8:39). Un soţ adevărat îşi iubeşte soţia cu o dragoste din ce în ce mai puternică şi mai fierbinte. Nu este o promisiune deşartă. Iubite cititor, ce ar mai fi putut face Isus ca să-ţi demonstreze dragostea Lui? Isus îşi iubeşte soţia cu o dragoste divină. El îi arată afecţiune şi o priveşte cu multă mulţumire. Credinciosule, eşti uimit de dragostea lui Isus? O admiri, dar o imiţi? Este dragostea ta din relaţiile domestice aşa „cum a iubit şi Christos biserica”?

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

20 MARTIE

Prietenia cu Dumnezeu

„Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? “

 Geneza 18:17

 Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale suni greşite. El tc va avertiza întotdeauna: opreşte-tc imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece nu ajunsese încă la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea; mai era încă ceva de dorit în relaţia lui cu Dumnezeu. Atunci când ne oprim din rugăciune spunând: ..Nu ştiu, poate nu este aceasta voia lui Dumnezeu”, înseamnă că încă mai avem de parcurs o etapă. Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Isus, şi aşa cum vrea El să fim: „Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotai lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? „Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-1 cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. ..Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

 20 martie

EL TE VA ÎMBRĂCA

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?

Matei 6.30

Îmbrăcămintea costa mult, şi credincioşii mai săraci sunt uneori îngrijoraţi cu ce şi-ar putea face rost de un costum nou. Pingelele s-au subţiat; cu ce să ia încălţăminte nouă? O, cu câtă grijă Tatăl nostru a luat parte la această îngrijorare. El îmbracă iarba de pe câmp cu o strălucire care întrece pe aceea a lui Solomon; nu-i va îmbrăca El oare pe proprii Săi copii? Desigur ca da. Se vor vedea multe petece şi ţesături pe hainele noastre, dar le vom putea îmbrăca.Un sărman slujitor, îşi avea hainele atâta de uzate, că nu mai puteau fi cârpite; dar el era în slujba Domnului şi aştepta ca Stăpânul său să-i facă rost de altele. Autorul acestor pagini a fost din întâmplare rugat să ia cuvântul în adunare, în locul acestuia, şi Domnul îi trimise gândul să facă o strângere de ajutoare pentru el. Şi astfel îşi primi costumul. Câte cazuri am văzut când slujitorii lui Dumnezeu au recunoscut ca Stăpânul lor ştie sa Se îngrijească de îmbrăcămintea lor. Acela care a hotărât ca omul – ca urmare a păcatului – să poarte îmbrăcăminte, li le-a şi pregătit în îndurarea Lui; şi hainele cu care El i-a îmbrăcat pe primii noştri părinţi erau, desigur, cu mult superioare acelora lucrate de ei înşişi.

 

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

 

MARTIE

2014

20 MARTIE MULŢUMIREA ESTE CONTAGIOASĂ

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18)

Autoarea Barbara Johnson era frântă de oboseală; era în întârziere, iar în autobuzul spre serviciu a trebuit să stea în picioare. Atitudinea ei se înrăutăţea cu repeziciune, când un glas vesel de la bordul autobuzului a anunţat: „E o zi frumoasă, nu-i aşa?” Nu-I putea vedea pe om, dar i-a ascultat comentariile în timp ce descria minunatul peisaj, biserica aceasta, parcul acela, un cimitir, o staţie de pompieri. Atitudinea lui mulţumitoare a înveselit starea de spirit a tuturor celor din jur. Apoi, când Johnson a coborât din autobuz, l-a zărit pe vorbitor cu coada ochiului: un om obişnuit ce purta ochelari fumurii şi ţinea în mână un baston! Pavel a spus: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”. Noi nu-l mulţumim lui Dumnezeu pentru încercări, noi îi mulţumim în încercări. Mulţumirea este aidoma unui bumerang. îl binecuvântează pe cel care o primeşte, face o întoarcere de 180 de grade şi binecuvântează cealaltă persoană care dă mulţumire. Un învăţător biblic spune: „Oricare ar fi criza din viaţa ta, înainte să apară, Dumnezeu s-a asigurat că vei fi în stare să o suporţi… şi alţii au trecut exact prin ce treci tu şi au trecut cu bine … cu fiecare ispită, Dumnezeu a promis că „împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). încercările şi „mijloacele de ieşire” sunt inseparabile. Dar diavolul nu doreşte ca tu să ştii asta, deci de fiecare dată când treci printr-o încercare, el îţi spune că nu există cale de scăpare. Am aflat cu mult timp în urmă faptul că atunci când diavolul continuă să facă presiune asupra mea este un indicator că „mijlocul de ieşire” urmează să fie descoperit. Noi trebuie să facem ceea ce spune Dumnezeu. „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10). Când ai bucuria Lui, lucrul acesta îţi dă putere în călătoria ce-o ai de făcut”.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

20 MARTIE

«Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie.»

Proverbe10,28

Când vrem să experimentăm prea multe lucruri noi, ne jucăm cu focul, cu ispita. Dorim să avem mereu ceva de lucru, şi dacă se poate cât mai zgomotos, cu atât mai bine. Din punct de vedere fizic acest lucru duce la epuizare, iar în viaţa spirituală este echivalent cu întristarea Duhului Sfânt, al Cărui Templu este trupul nostru şi produce activi­tăţi haotice care se soldează cu distrugerea păcii lăuntrice. Şi dacă dorim să experimentăm cât mai multe în viaţa noastră spirituală în loc să îl aşteptăm pe Isus, acest lucru va duce în cele din urmă la distrugerea speranţei noastre. Să nu ne risipim în zadar! Daca îl aşteptăm pe Domnul trebuie să avem siguranţa de neclintit că El trăieşte si că Se întoarce sigur! Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu depinde de un loc anume, ci de hotărârea noastră de a-L avea mereu pe Cristos în faţa ochilor. Dacă suntem cen­traţi în Domnul Isus, suntem mult mai atenţi la ceea ce gândim, spunem, facem sau privim. Problemele apar când refuzăm să acceptăm realitatea prezenţei şi acţiunii Sale. Psalmistul mărturiseşte: «Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii» (Psalm 46,3). Această teamă va dispărea când ne vom înrădăcina cu totul în realitatea prezenţei Sale. El a fost şi este întotdeauna omniprezent.

 IZVOARE IN DEŞERT

 20 Martie

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

(2 Corinteni 6:10)

Un stoic dispreţuieşte vărsarea de lacrimi, dar unui creştin nu i se interzice să plângă. Totuşi sufletul poate deveni tăcut din cauza unei suferinţe excesive, tot aşa cum oaia plină de frică rămâne tăcută sub foarfeca tunzătorului. Sau, când inima este la capătul puterilor sub valurile unei încercări, cel ce suferă poate găsi uşurare în a plânge cu voce tare. Dar există ceva mult mai bun.Se spune că izvoarele de apă dulce şi proaspătă ţâşnesc din mijlocul apelor sărate ale oceanelor, că cele mai frumoase flori alpine înfloresc în cele mai sălbatice şi mai prăpăstioase trecători muntoase, şi că cei mai minunaţi psalmi s-au născut din cele mai profunde agonii ale sufletului.Aşa să fie şi-n continuare! Pentru aceasta, din mijlocul multor încercări, sufletele care-L iubesc pe Dumnezeu vor descoperi motive de nemărginită şi negrăită bucurie. Chiar dacă „un val cheamă un alt val“ (Psalmul 42:7), cadenţa clară a cântării Domnului se va auzi. Şi pe parcursul celei mai dificile ore care poate exista într-o viaţă omenească, va fi posibil să-L binecuvântezi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.Încă nu ai învăţat această lecţie? Nu doar să înduri sau să alegi voia lui Dumnezeu, ci să te bucuri în ea „cu o bucurie negrăită şi strălucită“ (1 Petru 1:8).din Încercat prin foc

 Voi fi liniştită, murmură slab inima mea zdrobită,În timp ce o mare nenorocire vine peste mine;Cuvintele, strigătele mele, chiar geamătul meu slab au fost înăbuşite;Mi-am pus mâna la gură; mi-am şters lacrimile.

 Voi fi liniştit, deşi nu pot vedea

Dragostea care dezgoleşte sufletul şi aprinde focul durerii;

Care ia şi ultima picătură de dulce mângâiere,

Rupe singura coardă a harpei şi ascunde lira Ta dragă.

 Dar Dumnezeu este dragoste, aşa că mă voi stăpâni, mă voi stăpâni

Să nu ne îndoim, suflete, să stăm liniştiţi;

Să aşteptăm până după aceasta, când El ne va ridica –

Da, după aceasta, când va fi voia Lui.

 Şi am ascultat de promisiunea curajoasă a inimii mele;

Şi m-am agitat, luptându-mă să fiu liniştit;

Şi mi-am ridicat ochii fără lacrimi spre cer,

Repetând mereu: „Da, Doamne, facă-se voia Ta“.

 Dar curând inima mea a vorbit de sub povara noastră,

Mustrându-mi buzele strânse şi faţa atât de tristă:

„Putem face mai mult decât atât, o, suflete“, şopti ea.

„Putem fi mai mult decât liniştiţi, putem fi veseli!“

 Şi acum eu şi inima mea cântăm frumos –

Cântăm fără sunetul melodios al coardelor;

Bând apă din belşug în deşert;

Zdrobiţi, şi totuşi zburând spre culmi pe aripi de vultur.

S. P. W.

 DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi 20 Martie

 „Aduceţi toată zeciuiala în casa vistieriei, ca să fie hrană în casa Mea; şi puneţi‑Mă la încercare acum prin aceasta“, zice Domnul oştirilor, „dacă nu vă voi deschide ferestrele cerurilor şi nu voi turna peste voi o binecuvântare până nu va mai fi loc pentru ea. Şi voi mustra pentru voi pe cel care mănâncă, şi el nu va distruge roadele pământului vostru, nici viţa voastră nu‑şi va lepăda rodul înainte de vreme în câmp“, zice Domnul oştirilor. „Şi toate naţiunile vă vor numi fericiţi, pentru că veţi fi o ţară a desfătării“, zice Domnul oştirilor.                    Maleahi 3.10‑12

Profeţi şi profeţiile lor – Maleahi (3)

În capitolul anterior şi mai înainte în acest capitol, Domnul a enumerat multe lucruri pe care poporul Său le făcea şi care Lui Îi displăceau. Printre ei exista ipocrizie, infidelitate în căsătorie, divorţ, respingerea standardelor lui Dumnezeu, vrăjitorie, adulter, jurământ fals, asuprirea argaţilor, a văduvelor şi a străinilor. Mai presus de toate, ei nu se temeau de Domnul – şi ştim din alte pasaje din Cuvânt cât de importantă este temerea de Domnul! Peste toate acestea, Domnul adaugă acuzaţia gravă că L‑au jefuit în zeciuieli şi în darurile ridicate.Cum evaluează Domnul vieţile noastre? Ne temem noi cu adevărat de El? Dacă da, atunci alte lucruri din viaţa noastră ar trebui corectate. Îl jefuim noi în vreun fel, în interesul pentru Scriptură, timp, finanţe, slujire sau orice altceva? Este atitudinea noastră ca cea a poporului lui Dumnezeu din timpul lui Maleahi? Ei spuneau: „În zadar slujeşte cineva lui Dumnezeu; şi ce câştig este să păzim cele de păzit ale Lui?“ (Maleahi 3.13‑15).Domnul încerca să atingă inima poporului Său, dorind să îi binecuvânteze. Cât de mult Se bucură să dea binecuvântare când cei ai Lui Îl onorează! El a avut chiar grijă într‑un mod minunat de cele necesare poporului Său răzvrătit timp de patruzeci de ani în pustie, în călătoria lor din Egipt spre Ţara Promisă! El a trimis în mod miraculos hrană din belşug la poarta Samariei pentru poporul Său care murea de foame! (2 Împăraţi 7). Cât de mult I‑ar plăcea să ne binecuvânteze şi pe noi „nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi“! E. P. Vedder, Jr.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

20  martie

„Tot ce este al  Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, şi Eu sunt proslăvit în ei.”

Ioan 17:10

 Acestea sunt cuvintele Mântuitorului către Tatăl Său. Să ne gândim ce înseamnă:  cel răscumpărat de Isus este al Său; Tatăl i L-a dat Lui. Ferice de cel ce vede şi trăieşte aceasta. Eu sunt proprietatea Lui Hristos, El m-a răscumpărat. Mărturia pe care o primeşte omul cu privire la iertarea păcatelor nu este  doar o iluzie, ci o realitate trăită. Totdeauna este un eveniment când un om este născut din nou. Trebuie să experimentăm că avem iertarea păcatelor. Acesta nu este un proces care se dezvoltă. Credem pentru că este scris, şi în urma credinţei avem parte de ea. Cel care nu are această siguranţă, nu poate avea nicio nădejde vie. Pe mine mă bucură:”Tot ce este al Meu, este al Tău.” În pilda fiului risipitor tatăl spune fiului său cel mai mare, acestui mincinos, şi neîmpăcat: „Tot ce este al meu, este al tău, de aceea ar trebui să te bucuri.” Dacă Dumnezeu spune:” Tot ce este al Tău, este al Meu,  şi ce este al Meu  este al Tău.”, atunci eu cred. În Apocalipsa 3 citim despe Biserica din Laodiceea:”Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Putem să venim la El cu păcatele noastre şi El ne dă în schimb viaţa Lui. Deci, tot ceea ce este al meu, este şi al Lui, şi ceea ce este al Lui, este al meu. El a fost făcut ocară pentru noi, pentru ca noi să fim dreptatea care are preţ înaintea Lui Dumnezeu.

Sămânţa Bună

Joi, 20 Martie 2014

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
2 Corinteni 5.17

Un bărbat din Anglia era cunoscut în localitatea sa ca un om din a cărui gură se auzeau numai blesteme. Pentru acest fapt a fost numit „Tom care blestemă“. Aşa a trecut an după an. Tom s-a săturat de viaţa aceasta încărcată de blesteme. Într-o zi, paşii săi au fost conduşi spre o clădire în care se vestea evanghelia. Acolo, Tom a auzit cuvinte care i se potriveau lui. El era acel om mort în păcate şi fărădelegi, fără Dumnezeu în lume, fără speranţă, fără cunoaşterea mântuirii care se primeşte prin credinţa în Mântuitorul. Acolo a aflat că cel, care îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor şi Domn al vieţii sale, devine o făptură nouă, un om pe ale cărui buze nu se mai află blestemul, ci lauda către Dumnezeu.Starea de vorbă cu vestitorul evangheliei şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu l-au lămurit pe Tom ce avea de făcut, ca să scape de starea cea rea. Tom a aflat că Mântuitorul îi primeşte pe păcătoşi. Tom a venit smerit în faţa Mântuitorului recunoscându-şi păcătoşenia şi primind eliberarea prin credinţă. De atunci, Tom a început să se roage pentru apropiaţii săi, ca şi ei să fie salvaţi din starea cea rea. Aşa au început oamenii să-i spună: „Tom care se roagă.

1456582_696760013719411_1067832668_n

Read Full Post »

1385157_696772920384787_756552841_nSCRIPTURILE

ÎN

FIECARE

ZI

19

Martie

Geneza 47:1-12

 Marelui Iosif ar fi putut să-i fie ruşine de fa­mi­lia lui de simpli păstori veniţi să ceară grâu pen­tru că erau înfometaţi, de aceşti străini suspectaţi a fi spioni sau hoţi. Dar cine gândeşte aşa nu-l cunoaşte. El îi prezintă în faţa tuturor ca fiind fraţii săi. Pen­tru faraon este în­de­ajuns să ştie că sunt fraţii lui Iosif pentru ca gloria salvatorului Egiptului să se răsfrângă a­supra lor. Iosif se asea­mă­nă şi în acest aspect cu Dom­nul Isus. Lui nu-I este ruşine să ne nu­mească fraţii Săi (Evrei 2.11, 12). Suntem plăcuţi înain­tea lui Dum­ne­zeu în Prea­iubitul Lui (Efeseni 1.6) – acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne întâmpină cu toată bunăvoinţa.Iosif îl prezintă pe tatăl său lui faraon. Ce scenă îndu­ioşătoare şi plină de frumuseţe! Un sărman bătrân, sprij­i­nin­du-se în toiag, îl binecu­vântează pe puternicul mo­narh. După standarde­le lui Dumnezeu, Iacov, omul lui Dum­­nezeu, este mai mare decât regele (Evr. 7.7). În ge­neral, cu cât un om este într-o poziţie mai înaltă, cu atât este mai dis­tant, dar lui Iosif, gloria nu-i micşorează cu ni­mic dragostea plină de tandreţe pentru fraţii săi şi pen­tru fami­liile lor. Proviziile pe care le împarte sunt mă­su­rate „după numărul copiilor“. Admirabilă imagine a re­la­ţi­ei noastre cu Hristos şi a tot ce de­curge din ea! Încă de aici, de jos, ne este oferită „partea cea mai bună“ (v.11). Cre­­dinţa noastră poate să lipsească, dar harul Său niciodată nu lipseşte.

 Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

19

Martie

 În ziua DOMNULUI eram în DUHUL. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Ce vezi, scrie într-o carte. Apocalipsa 1.10-11

Cel veşnic i-a îngăduit vrăjmaşului Domnului Isus să-l scoată pe apostolul Ioan din slujba lui. În trup el era despărţit de ceilalţi credincioşi care formau Trupul Domnului Isus, dar cu duhul era mereu lângă ei comunicând mai ales prin rugăciune.Noi ni-l imaginăm pe Ioan cum zilnic în rugăciune se prezenta în faţa lui Dumnezeu. O zi a fost deosebită pentru el. În ziua întâi a săptămânii, Ioan se gândea în chip deosebit la Domnul Său care, în dragostea Lui nemărginită S-a dat pentru noi cei păcătoşi. În această zi, ziua întâi a săptămânii Domnul nostru a sfârşit lucrarea de ispăşire pentru păcatele noastre. Începea de-acum o viaţă nouă: o lucrare nouă dovedită prin învierea Lui din morţi. Nu era Sabatul care era dat omului după osteneală. Toată osteneala şi truda a fost luată de Domnul Isus pentru a le da alor Săi odihna şi pacea. Ioan avea ca toţi ceilalţi credincioşi, Duhul Sfânt, dar el se lăsa condus de El. Şi prin Duhul asculta Cuvântul Domnului referitor la revenirea Lui pe pământ îmbrăcat în slavă (Ioan 14.26; 16.13-14).El avea totdeauna Duhul lui Cristos, dar în această zi, care era „ziua Domnului” era „în Duhul” şi Domnul a găsit cu cale ca, în această stare de suflet, să-i descopere tainele vremurilor viitoare. Exilarea Iui nu a putut să tulbure comuniunea dintre el şi Domnul; iar pentru Domnul Isus a fost terenul duhovnicesc favorabil pentru a-i descoperi lucrurile care se vor întâmpla în curând.Câţi oameni credincioşi au primit din Apocalipsa lucruri însemnate pentru ei, dar pentru necredincioşi este cartea în care-şi citesc osânda care-i aşteaptă. Noi nu mai primim o altă Apocalipsă, pentru că nu mai e nevoie, dar ar trebui să fim mereu ca Ioan în Duhul.”Dacă inima este plină de fiinţa lui Isus atunci cântări de laudă se vor vărsa din ea ca ceva foarte firesc.

 PAINEA CEA DE TOATE ZILELE

Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

19

Martie

Text: Ioan 16:23-28

Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Ioan 16:24

CERÎNDU-I CEVA LUI DUMNEZEU ÎL ONORĂM

Printre cei ce slujeau la curtea lui Alexandru cel Mare, era un filozof faimos care avea o abilitate uimitoare dar puţini bani. I-a cerut Iui Alexandru ajutor financiar şi acesta i-a spus că poate scoate oricît doreşte din visteria imperială. Cînd a cerut o sumă echivalentă cu 5 milioane de lei, a fost imediat refuzat. Cel însărcinat cu visteria imperiului a verificat dacă suma aceea aşa de mare era autorizată de împărat. Cînd 1-a întrebat pe Alexandru cel Mare, acesta a replicat: „Plăteşte-i imediat. Filozoful mi-a făcut o onoare specială. Prin suma mare de bani ce mi-a cerut-o, el dovedeşte că mi-a înţeles atît bogăţia cît şi generozitatea.” Oamenii care exercită o credinţă mare prin faptul că-I cer lui Dumnezeu să se îngrijească de nevoile lor, demonstrează în mod similar înţelegerea bogăţiei şi bunătăţii Lui. Un exemplu în acest sens, este George Miiller din Anglia (1805 – 1898). La începutul lucrării sale pentru orfani, Miiller a jurat să nu ceară bani nimănui cu excepţia Tatălui ceresc. Nu a spus niciodată vreunei persoane care nu era asociat cu el în această lucrare, despre nevoile lucrării. Cu toate acestea, milioane de dolari au trecut prin mîinile sale pentru îngrijirea acelor copii, cît şi pentru sprijinul şcolilor creştine, al misionarilor, şi pentru distribuirea de Biblii. Toate acestea au rezultat din credinţa sa în Dumnezeu şi în Cuvîntul Său. Atunci cînd îi cerem ajutor lui Dumnezeu, cerînd potrivit cu voia Sa, îi spunem că noi credem în El, şi credem că El ne poate împlini nevoile potrivit cu bunătatea Sa fără margini. O astfel de cerere îl onorează pe Dumnezeu. – P.R.V.

Roagă-te, copil al Domnului, te roagă,
Aceasta ţi-e chemarea, sfînta datorie.
Răspunsul e a Domnului misiune;
A ta-i să-I ceri mereu, cu bucurie.  – Chisholm.

Cereri mari duc la răspunsuri mari, pentru că rugăciunea mişcă mîinile care mişcă lumea.

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE  19

2CORINTENI 3:18

“Noi toţi privim cu faţa descoperită, slava Domnului şi sîntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Cuvîntul “transformaţi” se mai găseşte numai în alte două locuri în N.T. Primul este în legătură cu schimbarea la faţă a Domnului Hristos. în slava aceea “faţa Lui strălucea ca soarele” (Matei 17:2) Minunea aceasta prefigurează cum vor fi trupurile celor neprihăniţi la răăţăm secretul de a nu ne conforma veacului acestuiaşi anume este de a fi “transformaţi prin înnoirea minţii voastre.” Din textul nostru 2Cor. 3:18 învăţăm cum poate să fie eficace acel proces de transformare, învăţăm Să nu ne examinăm ca să ne asigurăm dacă am luat o oarecare cantitate de înţelepciune spirituală sau dacă ne găsim în ceea ce numim, o corectă condiţie morală; ci să privim în sus ca să putem vedea pe Domnul Isus Hristos în slava lui Dumnezeu. Să ne fixăm privirea asupra Lui, “să lăsăm ca frumuseţea si slava Lui să ne umple sufletul si să uităm orice altceva. (Evr. 12:2) Rezultatele vor fi:

1. Vom deveni ca El şi alţii vor vedea lucrul acesta.

2. Vom fi în stare să înţelegem adevărul dumnezeiesc aşa cum este în Sfîntul Cuvînt.

3. Inima noastră va cuprinde în dragoste pe toţi sfinţii pentru că îi vom vedea în relaţia cu El însuşi.

4. Vom dori cu ardoare ca faima Lui să fie răspîndită în toată lumea.

5. Fiind în acel proces de transformare sfinţenia noastră va progresa în raport cu transformarea noastră “în acelaşi chip al Lui”. Vom putea să deosebim bine “voia lui Dumnezeu cea bună, plăcutăşi desăvîrşită“. Vom dori tot mai mult clipa cînd îl vom vedea aevea şi vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este”. şi atunci îl vom putea adora chiar în sfînta Sa prezenţă.

Transformaţi în acelaşi chip al Lui prin simpla privire cu faţa descoperită, a slavei Lui! O, ce transformare! Ne-am chinuit poate toată viaţa să fim transformaţi într-un credincios bun cu prestigiu, cu un nume bun. Poate ne-am chinuit să ajungem un conducător în adunare sau un exemplu de viaţă care să impună respect. Dar am uitat că Dumnezeu nu ne-a ales la aceasta ci, “ca să fim asemenea chipului Fiului Său.” (Rom. 8:29). Dar pentru asta să privim la slava Domnului Isus, şi numai la El, şi nu la slava noastră.

Ce însemnează“cu faţa descoperită“. Nu este o expresie care să întregească o frază, ci are o mare însemnătate. “Deschis” este opusul lui “închis”; o inimă deschisă, sinceră, nimic ascuns, o privire clară în ochii Lui, fără să ne fie teamă sau ruşine de ceva. şi lucrul acesta îl poate face numai Duhul Domnului. Să nu-L întristăm.

 

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

 

MARTIE

2014

19 MARTIE       CUI ÎNCERCI SĂ-I FACI PE PLAC?

„Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne” (Psalmul 19:14)

îţi este teamă să-ţi susţii punctul de vedere în cazul în care ai de-a face cu dezaprobarea? Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă” (Proverbe 29:25). Iar frica este un luau obişnuit printre cei ce încearcă să fie pe placul oamenilor. Un autor scrie: „O fiică care face pe plac este aceea care, la orice vârstă, încă încearcă să le facă pe plac părinţilor. De la carnetul de note la stilul de părinte … deciziile ei sunt colorate de opiniile oamenilor care au crescut-o. Dar nu uita ce a spus Pavel: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11). O prietenă ce încearcă să facă pe plac este una care nu poate spune nu. Se poate naşte resentimentul în inima ei dar ea se mobilizează de fiecare dată şi are grijă de situaţie. Ceea ce ea consideră dragoste şi loialitate sunt deseori exploatate de cei care caută persoane de încredere, co-dependenţă şi purtare de grijă. Un angajat care încearcă să facă pe plac este unul care lucrează peste program fără să fie plătit sau apreciat, le ţine locul altora care nu muncesc pe brânci şi îşi muşcă limba când şeful sau colegul primeşte aprecierea pentru munca lui. O soţie care încearcă să fie pe plac este una care, din dorinţa ei de a fi perfectă, devine versiunea alterată a femeii de care s-a îndrăgostit soţul ei. O mamă care încearcă să fie pe plac se teme de pierderea dragostei copiilor ei. îi este teamă să stabilească limite, deşi acestea creează o atmosferă de confort şi respect. Ea echivalează disciplina cu despărţirea şi prin faptul că-i privează pe copiii ei de reguli, ajunge să rateze prietenia lor ceea ce este desertul părinţilor buni”. Singurul lucru care ar trebui să te preocupe este să fii sigur că „vorbele şi cugetele” tale sunt pe placul lui Dumnezeu. La sfârşit, aprecierea Lui este singurul lucru care contează.

DOMNUL ESTE APROAPE/BY GVB

Miercuri 19 Martie

Cercetaţi toate, ţineţi ce este bun …    1 Tesaloniceni 5.21

O scurtă prefaţă a revistei „Servant“ mi‑a atras atenţia. Aceasta îl cita pe Jonathan Edwards, un predicator credincios din coloniile americane din timpul secolului al XVIII‑lea, despre «Cinci semne că o trezire este de la Dumnezeu»:

1. Creşte aprecierea oamenilor pentru Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor.

2. Îi conduce să se depărteze de păcat şi să se îndrepte spre sfinţenie.

3. Creşte dragostea lor pentru Biblie.

4. Îi întemeiază în adevărurile de bază ale credinţei.

5. Aprinde mai mult dragostea şi dorinţa de a Îi sluji lui Dumnezeu şi oamenilor.

Aceste cinci teste sunt foarte utile pentru evaluarea exploziei de mişcări de trezire care se întâmplă în creştinismul de astăzi. Fără astfel de repere, putem fi atraşi cu uşurinţă în oricare dintre cele două extreme dăunătoare în privinţa modului în care privim „trezirile“ contemporane.O extremă ar fi să le considerăm pe toate ca mişcări puternice ale Duhului lui Dumnezeu şi să îi ignorăm pe cei care ne îndeamnă să le cercetăm mai îndeaproape. Cealaltă extremă ar fi să le considerăm pe toate, în cel mai rău caz, iluzii satanice sau, în cel mai bun caz, entuziasm firesc şi să îi criticăm pe toţi cei care le vorbesc de bine. Între aceste două extreme, reperele lui Edward ne conduc într‑o poziţie de mijloc echilibrată. Este un lucru bun să le aplicăm nu numai la „mişcările de trezire“, ci, de asemenea, la propriile noastre vieţi şi la adunările locale. Ce fel de trezire se întâmplă în inimile noastre? Creşte oare dragostea şi aprecierea noastră pentru Domnul nostru Isus Hristos?Sunt vieţile noastre caracterizate de sfinţenie? Cât timp alocăm cititului Bibliei în viaţa noastră de zi cu zi? Suntem noi întemeiaţi şi înrădăcinaţi în adevărurile de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu?Creşte oare dragostea noastră şi dorinţa de a sluji Domnului şi celor din jurul nostru? Adevărata trezire începe întotdeauna cu apropierea persoanelor de Dumnezeu.G. W. Steidl

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

                                                                                         19

MARTIE

Viaţa de credinţă a lui Avraam

 

A plecat fără să ştie unde se duce.

Evrei 11:8

 

În Vechiul Testament relaţia personală cu Dumnezeu se arăta prin despărţire; acest lucru este simbolizat în viaţa lui Avraam prin despărţirea de ţara lui, de cunoscuţii şi de rudele lui. Astăzi, această despărţire este mai mult o despărţire de ordin mental şi moral de felul în care privesc lucrurile cei ce ne sunt dragi, dar care nu au o relaţie personală cu Dumnezeu. Isus Cristos a subliniat acest lucru (vezi Luca 14:26).Credinţa nu ştie niciodată unde este condusă, dar ea îl iubeşte şi îl cunoaşte pe Cel care conduce. Viaţa de credinţa nu este o viaţă a intelectului şi a raţiunii, ci o viaţă dc cunoaştere a Celui care ne cheamă „să pornim la drum”. Temelia credinţei este cunoaşterea unei Persoane, iar una dintre cele mai mari capcane în care putem cădea este ideea că Dumnezeu ne va duce cu siguranţă la succes.Stadiul final al vieţii de credinţă este realizarea caracterului; noi trecem prin multe transformări în procesul de formare a caracterului. Când ne rugăm, simţim cum ne infăşoară binecuvântarea lui Dumnezeu şi. pentru moment, suntem schimbaţi, dar apoi ne întoar­cem la zilele şi căile noastre obişnuite, iar gloria dispare. Viaţa de credinţă nu este un zbor la mari înălţimi, ci o umblare zilnică neobo­sită. Nu este vorba de sfinţire, ci de ceva infinit mai înaintat decât sfinţirea, şi anume de credinţa care a fost încercată şi a trecut testul. Avraam nu este un model dc sfinţire, ci un model de viaţă de credinţă, o credinţă încercată, zidită pe un Dumnezeu real. .Avraam L-a crezut pe Dumnezeu”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

19 martie

PREGĂTIT PENTRU SLAVĂ

Dumnezeu dă îndurare şi slavă.

Psalmul 84.11

Nu este nimic de care să avem nevoie mai mult, ca de har, şi el ne este oferit fără plată. Să primim azi darul harului, pentru a ne susţine, a ne întări, a ne sfinţi. Harul ne-a fost dat în fiecare zi, până acum, şi Dumnezeu ni-l asigură şi pentru mâine. Dacă n-am primit decât puţin har, greşeala nu este decât a noastră, căci mâna Domnului nu s-a scurtat, pentru a nu-l răspândi din belşug. Putem să-I cerem atât cât avem nevoie, fără a fi refuzaţi vreodată. Poate că nu ne va da aur, nici măriri pământeşti, dar ne va da harul Său; sigur că va adăuga încercări, dar ne va da harul Său după gravitatea lor. Vom fi chemaţi să lucrăm, să suferim, dar în acelaşi timp vom primi tot harul de care avem nevoie.Priviţi apoi de ce este urmat acest har: de slavă. Acum nu avem nevoie de ea, căci nu suntem încă pregătiţi; dar ne va fi dată la timpul nimerit. După ce am mâncat pâinea harului, vom bea vinul slavei. Trebuie sa trecem prin locul sfânt, care e harul, pentru a ajunge la locul preasfânt,  slava. În aceste cuvinte: „şi slavă” este o pricină care să ne facă să tresăltăm de bucurie. Încă puţin timp, foarte puţin… şi slava va fi pentru totdeauna!

IZVOARE IN DEŞERT

19 Martie

 

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc
din mijlocul vostru … dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât
aveţi parte de patimile lui Hristos. (1 Petru 4:12-13)

 

Multe ore de aşteptare au fost necesare pentru ca harfa lui David să fie îmbogăţită cu cântece. Şi orele de aşteptare în pustietate ne vor da psalmi de „mulţumire şi cântări de laudă“ (Isaia 51:3). Inimile celor descurajaţi de aici de jos vor fi ridicate, şi în casa cerească a Tatălui nostru se va aduce bucuria.

Ce pregătire a avut fiul lui Iese, David, pentru a compune cântări cum nimeni nu mai auzise vreodată pe pământ? A fost persecuţia păcătoasă pe care a îndurat-o din mâna celor răi care a dat naştere strigătelor lui după ajutorul lui Dumnezeu. Apoi slaba speranţă a lui David în bunătatea lui Dumnezeu a înflorit în cântări pline de bucurie, care proclamau măreţele izbăviri ale Domnului şi multiplele Lui îndurări. Fiecare necaz a fost astfel o altă notă cântată de harfa sa, şi fiecare izbăvire un alt subiect de laudă. Un singur necaz dureros ratat ar fi fost o binecuvântare pierdută şi nerevendicată. Dacă am scăpa de o singură dificultate sau de un singur pericol,ce mare ar fi pierderea noastră! Psalmii impresionanţi în care oamenii lui Dumnezeu de astăzi găsesc expresia durerii sau a laudei lor, nu ar fi fost cunoscuţi niciodată.A nădăjdui în Dumnezeu şi a rămâne în voia Lui înseamnă să-L cunoşti în „părtăşia suferinţelor Lui“ (Filipeni 3.10) şi „să fii asemenea chipului Fiului Său“ (Romani 8:29). De aceea, dacă dorinţa lui Dumnezeu este să-ţi dezvolte capacitatea de înţelegere spirituală, nu te înspăimânta de domeniul mai mare al suferinţelor care te aşteaptă. Puterea de compasiune a Domnului este şi mai mare, pentru că suflarea Duhului Sfânt în noua Sa creaţie nu face niciodată o inimă dură şi insensibilă, ci afectivă, tandră şi sinceră. Anna Shipton

Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui. 1 Timotei 1:12

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

19

Martie

DIMINEAŢA

Întărit prin credinţa lui. Romani 4:20

Creştine, ai grijă de credinţa ta, fiindcă , dacă îţi aduci bine aminte , credinţa este singura cale de a obţine binecuvântări. Dacă cerem binecuvântări de la Dumnezeu, Credinţa este cea care ni le aduce. Rugăciunea nu poate primi răspuns de la tronul lui Dumnezeu dacă nu este înălţată cu Credinţă. Credinţa este mesagerul îngeresc dintre suflet şi Domnul Isus în slavă. Dacă îngerul se retrage, nu mai putem trimite rugăciuni şi nici nu mai primim răspunsuri. Credinţa este firul telegrafic care leagă pământul de cer , prin care mesajele de iubire ale lui Dumnezeu zboară atât de repede încât El ne răspunde înainte să-L chemăm, şi ne aude chiar în timp ce vorbim. Dar dacă telegraful credinţei cade, cum putem să mai primim făgăduinţe? Sunt în necaz? Pot să obţin ajutor prin credinţă. Sunt înconjurat de duşmani? Găsesc Adăpostul prin credinţă. Dar dacă credinţa dispare, zadarnic ÎI chem pe Dumnezeu. Nu mai există nici un drum între sufletul meu şi cer. In mijlocul celui mai sălbatic crivăţ, credinţa este un drum pe care caii rugăciunii pot păşi în siguranţă , da, şi sunt la adăpost îngheţ. Dar dacă se blochează drumul, cum vom putea Comunica cu marele Rege? Credinţa ne leagă de divinitate. Credinţa ne îmbracă cu puterea lui Dumnezeu. Credinţa angajează atotputernicia lui Iehova de partea mea. Credinţa pune în apărarea mea fiecare atribut al lui Dumnezeu. Mă ajută să înving oștile dezlănţuite ale iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste gâturile duşmanilor mei. Dar fără credinţă pot primi ceva din partea lui Dumnezeu? Nu-i lăsaţi pe cei care se clatină, care sunt „ca valul mării” (Iacov 1:6) ,să se aştepte să primească ceva de la Dumnezeu (vers. 7). Creştine, păzeşte-ţi vie credinţa. Cu ea poţi câştiga totul, dar fără ea nu poţi obţine nimic. Dacă poţi să crezi, „toate lucrurile îi sunt cu putinţă celui care crede”(Marcu 9:23).

SEARA

A mâncat, si s-a săturat, si ce a rămas a strâns. Rut 2:14

Oricând avem privilegiul să mâncăm din pâinea pe care ne-o dă Isus, suntem, ca şi Rut, sătui de atâtea bunătăţi. Când Isus este Gazda, nici un oaspete nu se ridică de la masă flămând. Minţile noastre sunt săturate cu adevărurile preţioase descoperite de Christos. Inimile noastre sunt mulţumite în Isus, fermecătorul obiect al afecţiunii noastre. Speranţele noastre sunt împlinite, pentru că ÎI avem pe Isus în ceruri. Dorinţele noastre sunt satisfăcute, fiindcă ce ne putem dori mai mult decât să-L vedem pe Christos şi să fim găsiţi în El (vezi Filipeni 3:9)? Isus ne umple conştiinţa până când avem pace deplină, judecata până când suntem siguri de învăţăturile sale, memoria cu amintiri despre ce a făcut, şi imaginaţia cu planurile la care încă lucrează. Ca şi Rut, suntem „sătui”. Am băut adânc din Christos şi ne-am gândit că am luat tot ce se putea lua; dar, după ce am făcut tot ce am putut mai bine, am văzut că a mai rămas foarte mult. Ne-am aşezat la masa iubirii lui Dumnezeu, şi am zis: „doar infinitul mă poate sătura. Sunt atât de păcătos, încât trebuie să am merite infinite ca să mi se şteargă păcatele”. Dar după ce ne-am curăţat de păcate am văzut că mai aveam merite; ne-am potolit foamea la ospăţul iubirii sfinte şi a mai rămas o grămadă de hrană spirituala. Nu ne-am bucurat încă de anumite bunătăţi care ne aşteaptă în Cuvântul lui Dumnezeu, şi suntem obligaţi să-l mai lăsăm puţin; suntem asemenea ucenicilor, cărora Isus le-a spus „mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (Ioan 16:12). Da, sunt daruri pe care încă nu le-am obţinut, locuri de comuniune cu Isus la care nu am ajuns, şi înălţimi ale părtăşiei pe care nu le-am atins. La fiecare ospăţ al iubirii rămân multe coşuri cu firimituri. Să lăudăm generozitatea slăvitului nostru Boaz.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

19  martie

„Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi I-ai dat Tu.”

Ioan 17:9

 Mântuitorul Se roagă pentru aceia care vor crede în urma mărturiei ucenicilor. În acest fel putem să vedem valabilitatea acestei rugăciuni pentru noi. Aceasta este în concordanţă cu ceea ce este scris în Epistola întâia lui Ioan:”Părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriu aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Să am părtăşie cu un milionar, mai demult mi s-ar fi părut un lucru mare. Astăzi aşa ceva nu mai este printre dorinţele mele. Să am părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul îmi este acum mult mai important. În Vechiul Tesatament citim :”Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Aceasta este pentru mine cea mai mare promisiune pe care o cunosc din Scriptură. Nu este o răsplată mai mare decât Dumnezeu Însuşi. Prin Domnul nostru Isus Hristos a trecut binecuvântarea promisă lui Avraam la păgâni. Eu am fost păgân. Aceasta mă bucură. Dar acum sunt binecuvântat împreună cu Avraam prin Isus Hristos. „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi I-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi.” Isus este acum la Tatăl, şi din clipa când suntem născuţi din Dumnezeu, rugăciunea aceasta este valabilă pentru noi. Pentru ca rugăciunea aceasta să fie cu privire la noi, merită să ne naştem din nou. Rugăciunile Fiului Lui Dumnezeu sunt ascultate. De aceea este scris:”Cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba, mai mult a şi înviat!” Însă câţi creştini ajung să cunoască acest „mai mult” ? Ei staţionează la Golgota şi nu ajung niciodată la Acela care a înviat din morţi. De aceea nici nu au o zi de naştere, zi în care să fi fost născuţi din nou. 

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

19 MARTIE

«A venit un nor si i-a acoperit cu umbra lui şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!”» Marcu 9,7

Îl aştepţi numai şi numai pe Domnul Isus sau atenţia ta este cumva împărţita? Dacă Îl aşteptăm într-adevăr numai pe El reuşim să îl vedem prin credinţă în viaţa de zi cu zi, în ciuda ispitelor, dezamăgirilor şi a întunericului. Trei din ucenicii Săi au trăit această experienţă pe muntele schimbării la faţă. Cu cât dorul nostru după El şi după absolut tot ce are legătură cu Domnul creşte, cu atât puterea Sa va lucra mai eficient asupra noastră, în noi, și prin noi. Aşa este scris în binecunoscutul verset din Isaia 40,31: «dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă si nu obosesc, umblă şi nu ostenesc». Fii atent la expresia «a umbla». În umblare nu găseşti nimic neliniştitor, grabă sau nestatornicie. Ea reprezintă piatra de testare a rezistenţei noastre în aşteptare. «Să umbli şi să nu oboseşti» este cea mai mare realizare pe care o poa­te atinge puterea noastră. Cuvântul «a umbla» nu este folosit aici pentru a descrie o activitate, ci pentru a simbo­liza spiritualitatea. Biblia nu este o carte abstractă; ea este întotdeauna reală şi vie. In acest context Dumnezeu ne spune: «Umblă înaintea mea» (Gen. 17,1) şi nu «Fii spiritual!» Fă acest lucru azi!

 Sămânţa Bună

Miercuri, 19 Martie 2014

… şi iată că snopul meu s-a ridicat …; iar snopii voştri … s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui … Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.
Geneza 37.7, 9

Fiul preaiubit al Tatălui ceresc este arătat ca fiind destinat supremaţiei universale. Acest adevăr măreţ este înfăţişat prin visurile lui Iosif.Slava lui Hristos, supremaţia Lui va avea un îndoit caracter. El va avea poziţia de supremaţie pe pământ şi multe texte vorbesc despre această glorie pământească.Visul referitor la snopii care se aruncau cu faţa la pământ înaintea snopului lui Iosif poate vorbi foarte bine despre această supremaţie desăvârşită asupra întregului pământ, pe care Hristos este rânduit să guverneze. Şi totuşi, acest vis nu poate să expună supremaţia lui Hristos în toată imensitatea întinderii sale, pentru că chemarea Lui este nu numai de a fi suprem pe pământ, ci şi de a deţine stăpânirea universală asupra cerurilor şi asupra pământului. Iar acest al doilea vis înfăţişează supremaţia cerească, prezentând corpurile cereşti în închinare. Tatăl ceresc a avut în vedere ca la împlinirea vremurilor să unească „iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ“ (Efeseni 1.10).

1238180_696756100386469_298951956_n

Read Full Post »

189723_335026293287283_75448295_nMeditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

17

Martie

DIMINEAŢA

Să ne aducem aminte de cei săraci. Galateni 2:10

De ce îngăduie Dumnezeu ca atâţia copii ai Săi să fie săraci? I-ar putea face pe toţi bogaţi dacă ar vrea. Ar putea pune saci cu aur la uşile lor şi le-ar putea trimite venituri anuale mari. Ar putea împrăştia provizii abundente în jurul caselor lor, aşa cum a făcut să ploaie cu mană şi prepeliţe în tabăra lui Israel ca să-i hrănească. Din punctul nostru de vedere, nu are fi nevoie să fie săraci, dar Dumnezeu ştie mai bine. „Toate fiarele munţilor cu miile lor” (Psalmi 50:10) sunt ale Lui. El le poate hrăni pe toate. El îi poate face pe cei mai bogaţi, mari şi puternici să-şi aducă bogăţiile pentru hrana copiilor Săi, fiindcă El controlează toate inimile oamenilor. Dar El nu alege să facă aşa; în loc să facă asta, îngăduie ca ei să experimenteze nevoia. Le permite să sufere sărăcie şi întuneric. De ce? Sunt multe motive: unul este ca să ne ofere nouă, care suntem favorizaţi, ocazia să ne arătăm dragostea pentru Isus. Ne arătăm dragostea pentru El când îi cântăm şi ne rugăm Lui, dar dacă nu ar fi oameni în nevoie pe lume, am pierde privilegiul de a ne demonstra dragostea prin fapte caritabile faţă de fraţii Săi săraci. El a rânduit să ne manifestăm dragostea nu numai cu vorbe, ci prin fapte şi adevăr. Dacă L-am iubi cu adevărat pe Christos, ne-ar păsa de cei pe care El îi iubeşte. Cei care Îi sunt dragi Lui trebuie să ne fie dragi şi nouă. Să considerăm deci că ajutorarea săracilor din turma Domnului este un privilegiu, nu o datorie — să ne amintim cuvintele Domnului Isus „ori de câte ori faceţi aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le faceţi” (Matei 25:40). Cu siguranţă că această asigurare este destul de preţioasă, si motivul acesta este destul de puternic ca să facă să-i ajutăm pe ceilalţi cu inimi iubitoare şi mâini întinse — amintindu-ne că tot ce facem pentru poporul Său este considerat de Christos făcut pentru El însuşi.

SEARA

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vorfi chemaţi fii ai lui Dumnezeu. Matei 5:9

Aceasta este cea de-a şaptea fericire, şi şapte, este numărul desăvârşirii la evrei. S-ar putea ca Mântuitorul să fi plasat împăciuitorii pe locul şapte fiindcă sunt persoanele cele mai apropiate de omul desăvârşit în Christos Isus. Cel care vrea să aibă parte de fericire, atât cât este posibil pe pământ, trebuie să ia seama la a şaptea fericire şi să devină un împăciuitor. Mai există o semnificaţia, în poziţia textului. Versetul precedent vorbeşte despre fericirea celor „cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Este important că trebuie să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Firea noastră împăciuitoare nu va accepta niciodată păcatul sau îngăduirea răului. Trebuie să ne întoarcem faţa de la tot ce e contrar lui Dumnezeu şi sfinţeniei Sale. Odată ce inimile noastre sunt pe deplin curate, putem să fim împăciuitori. Nu mai puţin decât precedentul, versetul următor pare să fie aşezat aici cu un scop. Oricât de împăciuitori am fi, lumea ne înţelege şi judecă greşit. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, gândindu-ne că Prinţul Păcii, prin însăşi natura Sa, a adus focul asupra pământului. Deşi a iubit omenirea şi nu a făcut nimic rău, a fost „dispreţuit si părăsit de oameni; om al durerii si obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3). Pentru ca împăciuitorii să nu fie surprinşi când sunt întâmpinaţi cu duşmănie, versetul următor adaugă: , ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:10). De aceea, împăciuitorii sunt nu numai binecuvântaţi, ci înconjuraţi de binecuvântări. Doamne, dă-ne harul de a urca pe culmea celei de-a şaptea fericiri! Curăţeşte-ne minţile, ca să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Intăreşte-ne sufletele pentru ca pacea noastră să nu se transforme în laşitate sau disperare atunci când, de dragul Tău, suntem prigoniţi!

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

MARTIE

 

17 MARTIE

«Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom si trăi împreună cu EL» 2 Timotei 2,11

Tot ceea ce defineşte eul nostru cu izbucnirile, dorin­ţele şi mofturile sale a fost descris de Pavel în cuvinte iz­vorâte din propria sa experienţă. Soluţia? «A muri este un câştig» (Filip. 1,21). Apostolul se referea aici la moartea trupului său, la execuţia iminentă, deoarece se afla închis la Roma. Dar Pavel a reuşit să exprime un adevăr duhov­nicesc valabil pentru toate timpurile prin expresia «a mu­ri este un câştig». Aceasta înseamnă că fiecare ocazie pe care o avem să dovedim cu viata crucificarea şi moartea noastră împreună cu Isus trebuie valorificată; acesta este un câştig pentru noi. Fiecare jignire, fiecare umilinţă, fie­care nedreptate este o dovadă a realităţii morţii lui Isus în viaţa noastră personală. Toţi suntem cu siguranţă de acord că moartea lui Isus, «crucificarea singurului Fiu al lui Dumnezeu» este cea mai mare nedreptate a tuturor timpurilor. Dar exact prin acest lucru au fost descope­rite dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu. Iată un adevăr incompatibil cu logica omenească! La fel stau însă lucru­rile şi în ce priveşte urmarea Lui. Prin nedreptăţile pe ca­re le suferim ca şi slujitori credincioşi ai Domnului, cei nemântuiţi vor descoperi moartea şi învierea lui Isus în viaţa noastră: «Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig» (Filip. 1,21).

Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

17

Martie

Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile DOMNULUI, … Cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile DOMNULUI, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. 1 Corinteni 7.32-34

Ce frumos este să te poţi număra printre cei cărora Pavel le adresează aceste cuvinte. Sună atât de natural, atât de sigur, de parcă nici nu s-ar putea altfel. Ca să-i placi Domnului care te-a răscumpărat cu preţul sângelui Lui, ca să fi găsit în trup şi duh în sfinţenie, nu este ceva foarte greu. Pentru aceasta a făcut El TOTUL. El te va răsplăti din belşug pe tine, scumpă soră şi frate.Pentru acum vei avea părtăşie cu El şi te vei bucura de iubirea Lui sinceră dar ceea ce a pregătit sus pentru tine depăşeşte toate binecuvântările de pe pământ. Gândeşte-te şi la cât a suferit Fiul lui Dumnezeu pe cruce pentru tine, gândeşte-te la El cât se întristează când îţi părăseşti dragostea dintâi şi părtăşia intimă cu El se răceşte.Inima ta este ca a tuturor „înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ier. 17.9) primejdii şi ispite în această lume sunt multe, Satana este duşmanul Domnului tău şi duşmanul tău. Cele trei căi ale lui sunt: pofta cărnii (firii), pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii; iar pe acestea vrea sa le aţâţe în tine. Gândeşte-te la pornirile tale de altădată, la ce vezi si ce auzi. Propăşirea ştiinţei lumii acesteia nu este un imbold şi pentru tine în lupta credinţei?Dacă pofteşti păcatul, el este la uşă. Cât de necinstit a fost Domnul şi Biserica Lui prin faptele imorale ale unor aşa numiţi creştini. Să nu te încrezi niciodată în tine. Să te încrezi în El (Prov. 6.27-28).În 1 Corinteni 10.12 noi suntem îndemnaţi: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să in seama să nu cadă.” De aceea „roagă-te neîncetat.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   17

Luca 9:33

“Nu ştia ce spune.”

Petru a fost adînc impresionat de schimbarea la faţă a Domnului, înainte de martirajul său, în a doua epistolă a sa, el vorbeşte de măreţia şi slava minunată pe care a văzut-o cu proprii lui ochi şi de glasul Tatălui ceresc pe care l-a auzit. Dar în momentul schimbării la faţă, lucrarea Domnului nu era încă făcută în inima lui Petru şi acum, în faţa acestei manifestări a dumnezeirii Mîntuitorului, Petru propune ridicarea a trei corturi incluzîndu-L şi pe Domnul Isus, ca şi cînd un cort ar putea să cuprindă slava Sa. In adevăr “nu ştia ce spune”.Dar noi nu sîntem mai buni decît Petru şi cuvintele acestea ar putea fi spuse adesea şi despre noi. Pronunţăm atîtea cuvinte inutile, nejudecate, care provoacă tulburare! O de-am ruga pe Domnul să pună “o strajă înaintea gurii noastre şi o pază la uşa buzelor noastre”! Să învăţăm să tăcem cînd nu ştim ce să spunem mai ales în lucrurile spirituale. Să nu vorbim ca să vorbim. Să ne gîndim la cuvintele noastre, să veghem asupra conversaţiilor noastre. Un filozof oriental a spus: “Omul înţelept să fie sigur căşi-a pus creerul în lucru înainte de a da drumul la gură.” Cu cît mai mult un credincios care are Duhul lui Dumnezeu! Dacă am realiza cu adevărat că sîntem în prezenţa Domnului Isus, am fi cu mai multă grijă în vorbirea noastră. Este vrednic de amintit că în Cuvîntul lui Dumnezeu sînt nenumărate locuri consacrate vorbirii. “Din cuvintele tale vei fi scos fără vinăşi din cuvintele tale vei fi osîndit.” Bine ar fi să le căutăm cu grijă în Biblie, să le citim şi chiar să le extragem pe o foaie de hîrtie şi să ne cercetăm în lumina lor. Cîte din ele ne vor osîndi!Sfinţenia vieţii la care sîntem chemaţi, se aplică la tot ce sîntem şi facem, deci şi la cuvintele noastre şi pentru ca ele să fie sfinţite, spunea un credincios, trebuie să evităm cel puţin trei lucruri:

– Defăimările (lPetru 2:1; Matei 15:19; Efes.4:31; lTim.6:4)

– Vorbele deplasate, nesănătoase, uşuratice etc. (Ef. 4:29 şi 5:4)

– Minciuna, exagerările. Ele vin de la tatăl minciunii, Satan. Cuvîntul plasează pe mincinoşi printre “cîini”, vrăjitori, curvari, ucigaşi, idolatri, fricoşi, a căror parte este iazul cu foc şi cu pucioasă (Apoc. 21:8 şi 22:15). Să nu folosim limba noastră la altceva decît la slujba şi lauda lui Dumnezeu, în mărturisirea cu gura a lucrării Domnului Isus. Dacă acestea vor fi din abundenţă în vorbirea noastră, celelalte vor dispare căci nu se poate ca “din aceeaşi vînă a izvorului, să iasăşi apă dulce şi apă amară.”

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

17 MARTIE____ APELEAZĂ LA PUTEREA CREATOARE!

„Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1:27)

Biblia spune: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi … peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Şi Dumnezeu a zis: „lată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră” (v. 27-29). Dumnezeu ţi-a dăruit tot ce îţi este necesar pentru a reuşi să faci tot ce te-a chemat El să faci. Dar trebuie să apelezi la creativitatea cu care te-a înzestrat Dumnezeu! Biblia spune: „Când fiu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbe 29:18). Toate realizările mari încep sub forma unei viziuni şi orice viziune de la Dumnezeu vine cu puterea înnăscută de a o duce la îndeplinire. Alţii poate sunt mai educaţi şi mai experimentaţi, dar nu au monopol asupra creativităţii. Sunt şanse ca înlăuntrul tău să existe „o idee despre Dumnezeu” care abia aşteaptă să fie eliberată. Dacă nu apelezi la ea, te mulţumeşti cu mai puţin decât doreşte Dumnezeu să ai. Orice simţi că eşti chemat să faci – să scrii, să pictezi, să predici, să cânţi la pian, să deschizi o afacere, să ai grijă de cineva, să fii un învăţător – fă saltul şi treci la treabă. Dacă aştepţi până când reuşeşti să o faci în mod perfect sau fără să fii criticat, n-o vei face niciodată! Umblarea pe ape te aduce mai aproape de Isus. Vezi tu, Domnul Isus nu se afla în barcă, El era pe apă, spunându-le ucenicilor: „Vino” (Matei 14:29). Numai unul dintre ei a mers: Petru. Şi chiar dacă a făcut-o în mod imperfect, lucrul acesta i-a schimbat viaţa. Aşa că nu te teme, apelează ia puterea creatoare care este în tine şi priveşte ce se întâmplă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Luni 17 Martie

Şi, iată, o mână m‑a atins şi m‑a aşezat pe genunchii mei şi pe palmele mâinilor mele. Şi el mi‑a zis: „Daniele, om preaiubit, înţelege cuvintele pe care ţi le voi spune şi stai în picioare, pentru că acum sunt trimis la tine“.           Daniel 10.10,11

Însuşi Duhul lui Dumnezeu explică Scriptura. Puterea Sa poate să explice orice parte a Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a înţelege cu adevărat gândul lui Dumnezeu în Scripturi, trebuie să veghem împotriva omului celui vechi, să căutăm gloria lui Dumnezeu, să credem pe deplin Cuvântul Său şi să depindem în totul de Duhul Sfânt. Înţelegerea Scripturii nu este doar un proces intelectual. Mintea este doar vasul – nu şi puterea. Puterea este Duhul Sfânt care lucrează asupra vasului şi prin el; însă trebuie ca Duhul să îţi descopere lucrurile lui Dumnezeu.Ceea ce este important este că înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu depinde cu mult mai mult de starea morală decât de capacitatea intelectuală – de un ochi curat îndreptat spre Domnul Isus Hristos. Duhul Sfânt nu ne va da niciodată ceva care să înlocuiască dependenţa completă de Tatăl nostru – însă ne va da această dependenţă.Daniel exprimă cu o atitudine smerită faptul că nu este potrivit pentru a primi astfel de descoperiri. Întâi buzele lui sunt atinse de unul asemenea unui fiu al omului şi i se spune să vorbească Domnului. El îşi mărturiseşte slăbiciunea – că n‑a mai rămas putere în el. Dar „unul cu înfăţişarea unui om … m‑a întărit. Şi a zis: «Nu te teme, om preaiubit; pace ţie, fii tare, da, fii tare!»“.Înainte ca oamenii să aibă o pace stabilă şi ca inimile lor să cunoască adevărata sursă a puterii, nu se pot bucura de Cuvântul lui Dumnezeu. Aici Daniel este ridicat pe picioarele lui, gura îi este deschisă şi temerile sale sunt alungate înainte ca Domnul să îi poată deschide Cuvântul. Inima sa trebuie să se odihnească în pace şi în puterea Domnului. W. Kelly

Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

17

Martie

Text: Psalmul 37:21-25

Da, mă va ucide…dar Uni voi apăra purtarea în faţa Lui Iov 13:15

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!

Am citit recent cele scrise de Allen Gardiner, despre un misionar care a murit în Africa de Sud din cauza unor boli şi a foamei. Referinţa atenţiona pe cititor să citească promisiunea lui Dumnezeu că El va da hrană celui flămînd (Ps. 37:19, 25; 146:7). Ea a spus: „Dacă nu le credem pe acestea, atunci oare nu ne putem îndoi şi de celelalte promisiuni pe care le-a făcut?” O întrebare bună! Într-un articol cu acelaşi subiect, Stanley Baldwin dă trei răspunsuri parţiale la această întrebare. In primul rînd, oamenii sînt cei ce falimentează si nu promisiunile divine. In al doilea rînd, unele promisiuni sînt spirituale şi nu trebuie luate literal. În al treilea rînd, unele „promisiuni” sînt afirmaţii generale ale unor fapte, sau se adresează altora. Ele nu sînt garanţii personale. Aceste răspunsuri poate că se aplică în unele cazuri, şi de aceea trebuie să studiem Scripturile cu umilinţă, încrezîndu-ne în Duhul lui Dumnezeu, pentru a ne călăuzi în vederea revendicării unei promisiuni. „Dar, chiar cînd fac astfel, spune Baldwin, încerc să-mi centrez credinţa în Cel ce promite şi nu în promisiune. Este o mare diferenţă.” Ne putem încrede întotdeauna că Dumnezeu va acţiona din dragoste, dar El este şi atotcunoscător şi poate face excepţii de la unele din regulile generale. David n-a ştiut nimic despre Allen Gardiner atunci cînd a scris: „…n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pîinea” (Ps. 37:25). Asemenea întâmplări nu trebuie să ne distrugă credinţa. Cel ce face promisiunile merită toată încrederea. El este suveran.. A-I lăsa loc pentru a acţiona sau a ne abţine de la acţiune ne deschide calea unui nou nivel de a ne încrede în Dumnezeu în orice circumstanţă – chiar şi atunci cînd pare că promisiunea Sa a falimentat.   – D.J.D.

Şi dacă-ntrebi cum e credinţa
Ce m-a suit prin anii grei,
Priveşte-mi urmele şi crucea
Şi-ai să-nţelegi răspunsul ei.          – Traian Dorz

Cînd o promisiune pare că falimentează, putem, totuşi să ne incredem în Cel ce promite.

IZVOARE IN DEŞERT

 

17 Martie

 

Rămâi acolo până îţi voi spune eu. (Matei 2:!3)

 

Voi sta acolo unde m-ai pus; aşa voi face, dragă Doamne,

Deşi aş vrea atât de mult să plec;

Ardeam de nerăbdare să merg înainte cu oamenii simpli,

Da, vroiam să-i conduc, Tu ştii.

Mi-am plănuit să ţin pasul cu muzica tare,

Să mă bucur când steagul flutură în vânt,

Să stau drept şi mândru în mijlocul luptei,

Dar voi sta acolo unde m-ai pus.

 

Voi sta acolo unde m-ai pus; voi lucra, dragă Doamne,

Chiar dacă ogorul este mic şi îngust,

Şi pământul este neîngrijit şi plin de pietre mari,

Şi pare a fi lipsit de viaţă.

Ogorul este al Tău, numai dă-mi sămânţa,

Şi o voi semăna fără teamă;

Voi ara pământul uscat şi voi aştepta ploaia,

Şi mă voi bucura când primele fire verzi se vor ivi;

Voi lucra acolo unde m-ai pus.

 

Voi sta acolo unde m-ai pus; aşa voi face, dragă Doamne,

Voi suporta povara şi arşiţa zilei,

Încrezându-mă întotdeauna în Tine pe deplin; când va apune soarele

Voi pune spicele de grâu la picioarele Tale.

Şi apoi, când lucrarea mea de pe pământ se va sfârşi şi se va împlini,

În lumina strălucitoare a eternităţii,

Când toate dosarele vieţii s-au închis, voi vedea cu siguranţă

Că a fost mai bine să stau decât să plec;

Voi sta acolo unde m-ai pus.

 

O, inimă neliniştită, care baţi împotriva gratiilor închisorii împrejurărilor tale şi tânjeşti după un câmp mai larg de utilitate – lasă-L pe Dumnezeu să-ţi dirijeze toate zilele. Răbdarea şi încrederea, chiar în mijlocul monotoniei rutinei tale zilnice, vor fi cea mai bună pregătire pentru a mânui cu curaj stresul şi tensiunea unei oportunităţi mai mari, pe care Dumnezeu s-ar putea să ţi-o trimită într-o zi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

17 martie

TEAMA ÎNLĂTURATĂ

Nu te teme deci, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap”, zice Domnul.

Ieremia 1.8

De ce să ne temem, dacă Dumnezeu este cu noi? Teama este un pericol pentru înaintarea noastră pe cale, pentru că ne face să şovăim. Să ne temem de mândrie şi să fugim de nesinceritate, îndrăznind ca Daniel în faţa împăratului. Marele nostru Căpitan trebuie să fie slujit de soldaţi viteji.Dumnezeu este cu aceia care sunt cu El; măreaţă încurajare pentru ei, în vitejie! El nu ne va părăsi niciodată în timpul luptei. Poate că suntem ameninţaţi? De ce să ne fie frică de oameni muritori? Sunteţi, poate, în primejdie de a vă pierde serviciul? Dumnezeul căruia îi slujiţi va şti să găsească pâine şi apă pentru slujitorii Săi; aveţi numai încredere în El! Sunteţi batjocoriţi? Suferiţi pentru dragostea faţă de Domnul Cristos, şi bucuraţi-vă că aţi fost socotiţi vrednici de aceasta.Dumnezeu este cu toţi care-I slujesc în adevăr, neprihănire şi sfinţenie, pentru a-i scăpa; şi El vă va scăpa şi pe voi, daca sunteţi dintre aceia. Amintiţi-vă cum a fost scăpat Daniel din groapa cu lei şi cei trei tineri, din cuptorul aprins. Cazul vostru nu este atât de greu ca al lor; şi chiar dacă ar fi, Dumnezeu vă va scoate mai mult decât biruitori. Cel mai rău duşman al vostru este în voi înşivă. Îngenuncheaţi şi cereţi ajutor, fiind încredinţaţi la ridicarea din genunchi, că Dumnezeu este voi!

 TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 17

MARTIE

Scopul principal al slujitorului

De aceea ne și silim să-I fim plăcuţi…

2 Corinteni 5:9

„De aceea ne și silim…” Se cere o muncă susţinută pentru a avea mereu în faţă scopul nostru primordial. Înseamnă să urmărim an de an idealul acesta înalt, nefacând din câştigarea de suflete, plantarea de biserici sau trezirile spirituale prioritatea noastră principală, ci căutând şi silindu-ne să-I fim ..plăcuţi Lui”. Nu lipsa experienţei spirituale duce la faliment, ci lipsa strădaniei de a menţine idealul cel drept. Cel puţin o dată pe săptămână cercetează-te înaintea lui Dumnezeu şi vezi dacă viaţa ta se ridică la standardul pe care El îl doreşte. Pavel a fost ca un muzician care nu dă atenţie părerii auditoriului dacă vede că este aprobat de Maestrul său.

Orice scop al nostru care este, chiar şi într-o foarte mică măsură, departe de această dorinţă centrală de a-I fi „plăcuţi lui Dumnezeu” poate avea ca sfârşit naufragiul nostru. Învaţă să discerni unde te duce scopul tău şi vei vedea de ce este atât dc necesar să trăieşti avându-L mereu in faţă pe Domnul Isus Cristos. Pavel spune: „Ca nu cumva trupul meu să mă facă să iau o altă direcţie, veghez întot­deauna pentru a-l putea aduce sub control şi păstra sub ascultare” (vezi 1 Corinteni 9:27).Trebuie să învăţ să raportez totul la scopul primordial şi să-l urmăresc fără încetare. Valoarea mea pentru Dumnezeu în public este ceea ce sunt eu în viaţa particulară. Este scopul meu principal să-I plac Lui şi să fiu acceptat de El. sau este ceva mai puţin, indiferent cât de nobil ar părea?

SCRIPTURILE

ÎN

FIECARE

ZI

Volumul I

De la Geneza la Iosua

Jean Koechlin

17

Martie

Geneza 45:16-28

 Răsplăteşte răul cu bine: aceasta este ceea ce face Iosif cu fraţii săi. Aşa cum ne învaţă Domnul (Matei 5.44), aceasta este cea mai bună cale de a câştiga inima cuiva.Fraţii au crezut că trebuia să aducă ce era mai bun din ce aveau (43.11), „puţin balsam, puţină mie­re …“. Dar acum pot vedea cât de neînsemnate sunt. Însuşi faraon le promite tot ce este mai bun în ţară, spunându-le în acelaşi timp: „să nu vă pară rău de lucrurile voastre“ (v. 20). Prezenţa Domnului şi bucuria gloriilor Sale sunt înaintea noastră. Lucrurile pământeşti lăsate în urmă pentru El sunt fără valoare, le putem abandona (Marcu 10.29, 30). De asemenea avem do­vada că Isus este viu, glorios, şi că ne aşteaptă în cer: El ne-a trimis Duhul Sfânt ca arvună a moş­te­nirii noastre (Efeseni 1.14).Să observăm că Iosif nu le dă fraţilor săi nu­mai o ţară în care să locuiască, ci şi tot ce le va trebui în călătoria lor până acolo: Carele? Isus ne poartă de grijă pentru călătorie. Merinde? Cu­vântul Său este hrana noastră. Haine? Hristos poate şi trebuie să fie îmbrăcămintea noastră (Galateni 3.27). În final, rugămintea celui care-şi cunoaşte bine fraţii: „Să nu vă certaţi pe drum!“ (v. 24). Oare noi nu avem nevoie de un ase­menea îndemn?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

17  martie

„Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”

1 Ioan 3:9

 Mai demult nu ne întrebam : Ce este păcat, şi ce nu.Cel necredincios nu întreabă: ce este bine, şi ce nu, ci face ceea ce vrea. El foloseşte Duminca aşa cum vrea, aemănător cu ce este scris în Isaia 53:6 :” Fiecare îşi vedea de drumul lui.” Dar dacă unui om născut din nou i se spune:”du-te şi spune minciuna aceasta” , acesta răspunde:” nu pot să fac aceasta”, şi dacă ar fi îndemnat să preacurvească, sau să facă orice altceva împotriva voiei Lui Dumnezeu, răspunsul lui ar fi acelaşi. Cei născuţi din Dumnezeu nu spun : „Ar trebui”, asemenea unui predicator, care la o conferinţă repeta întruna: „ da, ar trebui.” La aceasta am răspuns că acei creştini care spun: „ ar trebui” sunt în drum spre Iad. Mi-a răspuns: „ Întradevăr n-ar trebui să…” O tânără care a ascultat conversaţia noastră a fost cu luare aminte, renunţând la „ar trebui” şi trăind după Cuvântul Lui Dumnezeu. În zilele următoare, când a sunat telefonul, a fost îndrumată de stăpâna casei să ridice receptorul şi să spună că doamna doctor nu este acasă, că ar fi plecat din localitate. Ea a răspuns exact cum i s-a spus: „Doamna doctor a spus că nu este acasă, este plecată din localitate.” Stăpâna casei era cât pe ce să leşine. Întro situaţie asemănătoare trebuia să spună că doamna doctor este în grădină, la care a răspuns asemănător primei dăţi: „ Doamna doctor a spus că nu este acasă, este în grădină.” Acestea au îndemnat-o pe doamna doctor să caute pe Dumnezeu, pentrucă a înţeles că mincinoşii nu vor moşteni Împărăţia Lui Dumnezeu. Cel născut din Dumnezeu nu mai umblă în minciună.

Sămânţa Bună

Luni, 17 Martie 2014

Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!
Isaia 65.2

Într-o noapte furtunoasă, vasul „The Royal Charter“ s-a scufundat cu 450 persoane la bord. Înaintea scufundării, căpitanul dăduse semnale că se află într-o situaţie primejdioasă. Un transportor de trupe era gata pregătit. „Cu ce preţ ne remorcaţi?“, întrebă căpitanul. Transportorul răspunse printr-un preţ, dar căpitanul refuză spunând: „Mă voi duce la noroc“. În mai puţin de două ore au trăit groaznica tragedie chiar în apropierea coastei.Tot aşa stau lucrurile şi în privinţa credinţei. Oamenii aud zilnic despre dragostea lui Dumnezeu, despre mântuirea prin credinţă. Dumnezeu Îşi întinde toată ziua mâinile spre oameni dăruindu-le binecuvântările soarelui şi ale ploii Sale, care fac să rodească pământul. Apoi Dumnezeu vorbeşte prin atâtea încercări personale sau la nivel de naţiune, cum sunt cutremurele, seceta, inundaţiile, bolile, accidentele şi atâtea altele, dar omul nu ia seama. Mulţi oameni spun: Ce fac alţii, fac şi eu. Cât de greşită este această mentalitate! Din moment ce ni se oferă o cale de salvare din păcat prin credinţa în Isus Hristos, este o nebunie să o refuzi. A merge la noroc înseamnă a lucra tot aşa de necugetat ca şi căpitanul vaporului

65115_10151270532069399_1266151865_n

Read Full Post »

« Newer Posts

%d bloggers like this: