Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘14 martie’

21100_536449049726638_1932919808_n

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSTIN.SPARKS 14 martie

DE LA :FERESTRE DESCHISE

14 Martie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseşi, casa aceea nu poate dăinui. (Marcu 3:25)

Ehud are mult mai multe de spus și în mare parte, ce are de spus are legătură cu individul. Desigur, acestea sunt valabile și în cazul unui colectiv. Individul trebuie să fie unit. Individul trebuie legat împreună. Individul trebuie să fie un întreg nevătămat. După cum lovitura de maestru a vrăjmașului este să dezbine copiii Domnului, să rupă părtășia sfinților, la fel este și în cazul dezbinării sufletului omului, lovitura de maestru a vrăjmașului este să facă din individ doi și nu unul. Dacă pentru o clipă, noi ne îndoim de Domnul, de poziția noastră și de părtășia noastră cu Domnul, vrăjmașul va folosi din plin acea îndoială pentru a aduce o stare de dezbinare în viețile noastre. Aceasta va cauza lupte cu noi înșine și un război continuu care se va derula în lăuntrul nostru: noi suntem dezbinați împotriva noastră. O casă dezbinată împotriva ei înseși nu va dăinui.Vrăjmașul încearcă întotdeauna să folosească din plin orice fel de nesiguranță pe care o avem față de Domnul în inimile noastre pentru a ne subjuga, pentru a ne distruge și pentru a preveni înaintarea noastră spirituală. Acesta este un lucru care trebuie recunoscut. Îl știm, dar trebuie să-l punem la inimă.

Orice fel de dezbinare din lăuntrul nostru care aduce nesiguranță, îndoială față de Domnul, față de legătura cu Domnul, față de poziția noastră spirituală sau față de locul nostru în voia lui Dumnezeu, ne lasă deschiși în fața vrăjmașului, care pândește să câștige de pe urma nesiguranței noastre, să ne prindă și să forțeze ruperea relațiilor în sufletele noastre, spre distrugerea noastră. Rezultatul unei astfel de îndoieli este întotdeauna robia noastră, frânarea înaintării noastre spirituale, interiorizarea noastră și incapacitatea noastră absolută de a sluji intereselor înalte și depline ale Domnului din alții, de a ajunge la plinătatea lui Cristos.

Din: Restaurarea din ziua eșecului

 Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați:www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați:http://www.austin-sparks.net/romana/index.html1980123_693526147376131_245713292_o

Read Full Post »

%d bloggers like this: