Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘21 MARTIE’

7260_511818688890535_643898690_n

FERESTRE DESCHISE -MEDITATII-T.AUSTIN.SPARKS-22 Martie

DE LA :FERESTRE DESCHISE

 
Subject: 22 Martie
 
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor Diavolului”. (Efeseni 6:11)

Observați, există cartea Iosua și cartea Efeseni, iar între acestea se află cartea Judecători, dacă vreți cartea Corinteni. Cartea lui Iosua reprezintă plinătatea în locurile cerești: puterea Domnului se vede într-un mod minunat. Epistola către Efeseni reprezintă plinătatea locurilor cerești: ”întăriți cu putere prin Duhul Său în omul din lăuntru”; ”măreția nespus de mare a puterii Lui față de noi care credem”; ”puterea măreției Lui, pe care a lucrat-o în Cristos când L-a înviat din morți”; ”fiți tari în Domnul”. Cartea Judecători nu se află în locurile cerești, în plinătate, în biruință, ci este pe pământ, târându-se în slăbiciune, înfrângere și neajutorare. Atunci, de ce avem nevoie? Avem nevoie de starea Efesenilor, de aspectele Efesenilor și cele ale lui Iosua. Tocmai la acest lucru am făcut referire. Priviți din nou la Efeseni 1:18-23.

Acestea sunt cuvintele, dar ele trebuiesc puse în practică. Este o provocare. Așadar, apostolul încheie scrisoarea către Efeseni, scrisoare care vorbește despre toată plinătatea, cu acest cuvânt: ”Încolo… fiți tari”. Aceasta este treaba voastră! Aceasta este responsabilitatea voastră! Aceasta nu înseamnă: ”Încolo… fie ca Domnul să vă întărească”. Așa am vrea noi să stea lucrurile. Am apuca acea promisiune dacă ar fi o promisiune; dar nu este o promisiune, ci este o provocare. ”Încolo… fiți tari în Domnul” și luați toată armura lui Dumnezeu.

Din: Credința care atinge puterea Lui

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

 

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

 

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

 

812812_472531666147416_392803190_o

Read Full Post »

1001574_780035378688049_1295080956_n Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

22 Martie

DIMINEAŢA

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. Matei 26:39

Iată câteva precizări referitoare la rugăciunea Mântuitorului din ceasul încercării. A fost o rugăciune singuratică. Chiar şi cei trei ucenici favoriţi au fost lăsaţi deoparte. Credinciosule, stăruie în rugăciune singuratică, mai ales în timpuri de încercare. Rugăciunea în familie, rugăciunea socială şi rugăciunea în biserică nu ajung. Acestea sunt preţioase, dar rugăciunile tale personale sunt o jertfă de bun miros, fiindcă nu sunt auzite decât de Dumnezeu. A fost o rugăciune umilă. Luca spune că Isus a îngenunchiat, dar Matei spune „a căzut cu faţa la pământ”. Care, deci, este locul tău, umil slujitor al marelui Stăpân? Cât praf şi câtă cenuşă ar trebui să-ţi presari în cap! Umilinţa este sprijinul nostru în rugăciune. Dacă nu ne umilim pentru ca El să ne poată aprinde la timpul potrivit, nu există nici o speranţă să fim înălţaţi. A fost o rugăciune filială. Isus a strigat „Ava, adică Tată” (Marcu 14:36). Dacă îţi vei striga adopţia în ziua încercării, te vei simţi întărit. Nu ai nici un drept ca cetăţean, fiindcă ţi-ai călcat în picioare toate drepturile prin trădarea ta, dar nimic nu poate şterge dreptul unui copil la protecţia tatălui. Nu te teme să spui „Tată ascultă-mi strigătul”. Observă că a fost o rugăciune perseverentă. Isus s-a rugat de trei ori. Nu te opri până nu învingi. Fii ca văduva nedreptăţită, ale cărei cereri repetate au câştigat până la urmă. „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). In cele din urmă, a fost rugăciunea resemnării. „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39). Oferă, şi Dumnezeu îţi va oferi. Lasă-L pe Dumnezeu să-şi împlinească voia, şi El va face ce este mai bine. Fii mulțumit că te poţi preda în mâinile Celui care ştie când să dea, cum să dea, ce să dea şi ce să oprească. Aşadar, roagă-te sincer, insistent, totuşi cu umilinţă şi resemnare, şi vei triumfa cu sigurantă.

SEARA

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Ioan 17:24

Moarte, de ce ai atins copacul ale cărui ramuri ne-au oferit odihnă? De ce ne-ai răpit desăvârşirea în care am aflat desfătare? Dacă trebuie să-ţi foloseşti securea, foloseşte-o pe un copac neroditor; atunci îţi vom mulţumi. De ce vrei să dobori cedrii din Liban? O, retrage-ţi securea, şi cruţă-l pe cel drept. Dar nu, aşa trebuie să fie. Moartea ne ia cei mai buni prieteni; cei mai generoşi, cei mai credincioşi în rugăciune, cei mai sfinţi, cei mai consacraţi trebuie să moară. De ce? Fiindcă Isus s-a rugat: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi acei pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Rugăciunea Lui ne poartă pe aripi de vultur spre cer. Fiecare credincios de pe pământ care urcă spre paradis este un răspuns la rugăciunea lui Christos. Un sfânt din vechime remarca: „De multe ori, Isus şi poporul Său trag unul într-o parte şi unul într-alta în rugăciune. Noi ne plecăm în rugăciune şi spunem: «Tată, vreau ca sfântul acesta să rămână aici cu mine. » Christos spune: «Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. »” Astfel, credinciosul intră în contradicţie cu Domnul său. Sufletul nu poate fi în două locuri; cel iubit nu poate fi şi cu Christos, şi cu tine. Care dintre cereri va avea succes? Dacă ai vedea că Regele ar coborî de pe tron şi ar spune: „Avem două rugăciuni care se contrazic, la care să răspundem?”, sunt sigur că ai sări în picioare şi ai spune: „Isuse, nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească”. Ai renunţa la rugăciunea pentru viaţa celui iubit dacă ai realiza că Isus vrea altceva: „Tată, vreau cu acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Doamne, poţi să-i iei. Prin credinţă, îi vom lăsa să plece.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   22

NUMERI 9:8

“Aşteptaţi să vedem ce vă porunceşte Domnul”

Moise era, cum spune la Numeri 12:3, cel mai blînd om de pe pămînt. El a avut caracterul să recunoască într-o împrejurare, că el nu ştia ce răspuns să dea la întrebarea care îi era pusăşi a fost atît de sincer că a putut spune poporului: “Aşteptaţi şi voi afla ce porunceşte Domnul cu privire la voi.” Cu toată mulţimea de binecuvîntări şi de descoperiri pe care le primise, cu toată părtăşia lui intimă cu Dumnezeu pe munte, el ştia că depindea cu totul de Dumnezeu pentru tot, şi nu voia să de un sfat sau să facă un pas fără să fie sigur de voia Sa… el ştia să aştepte în linişte.şi noi credincioşii ar trebui să avem aceeaşi atitudine, ca să evităm orice hotărîre pripită. Ne lăsăm presaţi şi constrînşi să luăm hotărîri şi să dăm sfaturi fără ca, mai întîi, să ascultăm ce ne porunceşte Domnul. în viaţa febrilă de astăzi, credinciosul trebuie să rămînă “ascuns cu Hristos în Dumnezeu”, altfel este luat de curentul de a face şi a spune lucruri de care Domnul său este străin. Săştim şi noi să spunem “Aşteptaţi” persoanelor care ar dori să ne smulgă un sfat negîndit bine, prematur şi care nu vine de la Dumnezeu. Domnul Isus care avea o înţelepciune dumnezeiască, pentru că era Fiul lui Dumnezeu, se retrăgea în singurătate pe munte, unde, desigur, cerea şi primea sfaturile Tatălui Său pentru lucrarea mare şi grea pe care o avea de făcut pe pămînt ca OM. Cîtă nevoie avem şi noi să ne retragem în singurătate pentru a fi cu Domnul Isus, Singurul de la care avem de învăţat ce decizii să luăm, atît cu privire la noi cît şi cu privire la alţii sau la adunare! Tinerii au nevoie să asculte şi să urmeze îndemnurile pe care le primesc de la cei mai în vîrstă, pe care aceştia le-au căutat şi le-au găsit în prezenţa lui Dumnezeu. Cîţi tineri au început-o bine pe calea credinţei, dar s-au rătăcit din pricina unei hotărîri pripite sau din dorinţa de a asculta un sfat care nu s-a născut în “sfînta sfintelor” şi pînă la urmă, şi-au pierdut cununa! Totul ar fi cu mult mai uşor şi spre slava lui Dumnezeu dacă am căuta în Domnul Isus, răspunsul la orice întrebare şi soluţia oricărei probleme.Săştim să aşteptăm în tăcere răspunsul Domnului. Mîntuitorul nostru cînd Se retrăgea la sfîrşitul zilei, pe munte, petrecea ore în rugăciuni către Tatăl Său pentru că era conştient de solemnitatea lucrării pe care avea s-o facă în fiecare zi. Poate că rugăciunea noastră este superficialăşi de rutină. Să cerem Tatălui nostru un Duh de rugăciune care să ne facă să nu simţim rugăciunea ca o corvoadă ci ca o favoare reală pe care El ne-o dă ca să-I cerem tot ce avem nevoie!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

22 Martie

 Geneza 48:8-22

 „Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecu­vântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif“ (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greu­tăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păsto­rului al Cărui subiect fusese.Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său“ (1 Sa­muel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel“ (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Dom­nul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun“ (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justi­ficat dându-Şi via­ţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fieca­re, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu“?

 Domnul este aproape!  (Filip. 4.5)

22

Martie

 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă. Psalmul 23.2

Recunoaşterea Domnului Isus ca Păstorul cel Bun al turmei Lui, îi dă credinciosului liniştea sufletească, încrederea în El, sorbirea dragostei şi a harului Său. Recunoaşterea Lui este însăşi viaţa veşnică iar cunoaşterea lucrării Lui desăvârşite de la cruce este pentru credincios pacea desăvârşită.\EL MĂ PAŞTE. În aceste cuvinte este pricina de linişte profundă, de odihnă plăcută sub ocrotirea Lui. Iată ce a pregătit Bunul Păstor pentru oiţele Lui pe care vrea să le ducă la păşune. Dar vor ele să fie conduse de El? Uneori oiţele umblă pe izlazuri cu păşune rea, nesănătoasă şi se îndreaptă spre ape repezi şi tulburi. De unde vine starea aceasta?Cauzele din exterior pot fi diferite, dar cauzele din interior sunt mai dăunătoare (cum ar fi preocuparea pentru „eul”, privirea la împrejurări, şi altele).Domnul nostru, Păstorul cel Bun vrea ca toate oiţele Lui, bizuindu-se pe El, să fie eliberate de povara îngrijorărilor şi neliniştii de pe pământ. El în dragostea Lui cea mare se îngrijeşte de fiecare credincios şi se gândeşte la fiecare din ei în parte, chiar şi la cea mai slabă oiţă. Să ne uităm deci ţintă la Cel ce este credincios Cuvântului Său, să ne bizuim pe Cel care a spus: „Te voi sfătui şi judeca cu ochii îndreptaţi asupra ta.” În altă parte Cuvântul Domnului spune: „Nicidecum nu te voi părăsi.” De aceea putem spune că turmei Lui nu-i lipseşte nimic. Când turma mică trece prin pustiul lumii acesteia Domnul Isus îi spune: „Nu te teme turmă mică.” Şi chiar dacă de multe ori calea este anevoioasă şi adesea datorită răutăţilor oiţele sunt ostenite, toţi care se bizuiesc pe făgăduinţele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că sunt ocrotiţi de mâinile puternice ale Lui, iar toiagul şi nuiaua Lui le mângâie.\Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu înseamnă nimic; iar fără El, chiar şi un fulg ne zdrobeşte.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 22

MARTIE

 

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi?

 Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minu­nate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă. Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferioc Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

22  martie

 „Tată, dacă voieşti depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se  nu voia Mea   , ci a Ta!

Luca 22:41

Mai demult citind acest verset m-am gândit că Isus a dorit să scape de moartea pe cruce. Dar nu este aşa, El a vrut să meargă pe această cale. De aceea a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Mântuirea noastră putea fi făcută de El numai pe cruce, astfel a devenit blestemat în locul nostru. Această mântuire diavolul a încercat să o împiedice, ştiind că biruinţa Lui Isus înseamnă pentru el înfrângerea. De aceea s-a folosit de toate mijloacele pentru a-L împiedica să meargă la cruce. A fost o luptă în care Mântuitorul a avut sudoarea ca şi picăturile de sânge. Probabil era plin de sânge. Uneori m-am gândit că aş putea să merg şi eu la o moarte pe cruce, dar să am sudoare de sânge nu aş putea, aş muri înainte de aceasta. Dar Fiul Lui Dumnezeu a stat în curăţie, credinţă şi dependenţă de Dumnezeu, şi a biruit. A venit un înger şi L-a întărit, iar El s-a rugat şi mai înfocat, astfel încât avea sudoarea ca nişte picături de sânge. După aceasta s-a sculat ca şi învingător şi mergând la ucenicii Lui i-a găsit dormind. Puterea iadului s-a extins şi peste ucenicii Lui, făcându-i trişti şi somnoroşi. Până şi astăzi putem vedea, când lupta este grea, că ne apăasă o oboseală şi o somnolenţă. Avem nevoie în asemenea situaţii de atenţionare:”Fiţi treji, dar şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Numai astfel putem fi biruitori. Acum drumul este deja netezit, căci prin faptul că „El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

 

22 Martie

«A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară îna­intea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.»

Coloseni 2,15

Nu greşim când constatăm că în ultima vreme atacurile şi ispitele la adresa noastră, atât fizice, cât şi psihice, s-au în­mulţit. Nici nu ar putea fi altfel, căci apropierea revenirii lui Isus stârneşte furtuni în lumea nevăzută, lume care se îndreaptă spre pământ. Această furtună, prin puterea «du­hurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12) va fi tot mai puternică în timpul necazului cel mare, dar se va retrage şi se va evapora ca un vis. Mişcările lumii invizibile sunt însă cel mai puternic simţite de sfinţii lui Cristos. Astăzi este mai important ca niciodată să ţinem privirea îndreptată spre Domnul Isus. Ca membri în Biserica Sa ne aflăm cu doar câteva clipe înaintea răpirii şi a veşniciei glorioase. Satan se împotriveşte cu disperare şi luptă din răsputeri împotriva acestui adevăr; de aceea copiii credin­cioşi ai lui Dumnezeu sunt supuşi din ce în ce mai mult is­pitelor şi atacurilor celui rău. Consolează-te însă cu ideea că, o dată cu venirea lui Isus vei intra în veşnicie. Aşteaptă, căci aşa vorbeşte Domnul: «… dar cine va răbda până la sfârşit va fit mântuit» (Matei 10,22)!

   Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

22

Martie

Text: Luca 6:27-33

binecuvintaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.  Luca 6:28

O RUGĂCIUNE PLINĂ DE PUTERE

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cîteva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos. Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfîrşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adînc în inimi lui Saul, care mai tîrziu a devenit apostolul Pavel. Poate nu vom muri de mîna unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adînc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gînd măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blîndeţea, punte cînd răspunzi sau taci.   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă 22 Martie

După ce a spus acestea, Isus S‑a tulburat în duh şi a mărturisit şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde“. Ucenicii se uitau unii la alţii, neînţelegând despre cine le vorbea. Şi la masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care‑l iubea Isus. Simon Petru deci i‑a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte. Iar el, plecându‑se pe pieptul lui Isus, I‑a spus: „Doamne, cine este?“. Isus a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i‑o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, i‑a dat‑o lui Iuda, al lui Simon Iscarioteanul.            Ioan 13.21‑26

Cei unsprezece, uimiţi, după cum se pare, de această mărturisire teribilă, nu reuşesc să înţeleagă sensul cuvintelor Domnului. Iuda însă înţelege foarte bine. Prezenţa Domnului a devenit intolerabilă pentru acest om posedat de diavolul. După ce primeşte bucăţica, el se ridică. Dat fiind faptul că Iuda avea punga, ceilalţi ucenici credeau că el a plecat să se ocupe de cele necesare pentru sărbătoare sau ca să dea ceva săracilor. Fără vreun cuvânt, Iuda iese în noapte, pentru ca doar câteva momente mai târziu să iasă într‑o noapte şi mai adâncă – întunericul cel mare şi înspăimântător – fără cale de întoarcere.S‑a remarcat că în toată această scenă solemnă nu există niciun fel de denunţare a lui Iuda, nu i se fac reproşuri, nu este alungat, nu i se cere să plece. Este descoperită doar prezenţa unui înşelător; este spus mai dinainte păcatul pe care urma să îl comită şi este indicat şi omul care îl va comite. Apoi, în mijlocul unei tăceri mai teribile decât cuvintele, el părăseşte lumina care era prea pătrunzătoare, Prezenţa sfântă pe care nu o mai putea îndura, şi iese în noaptea care nu se va sfârşi niciodată.Să ne amintim însă că, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu şi sângele preţios al lui Hristos, fiecare dintre noi l‑am fi urmat pe Iuda în noapte.H. Smith

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

22 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (2)

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

Confruntarea cu moartea ne împarte în două categorii: cei ce au speranţă şi cei deznădăjduiţi. Cei deznădăjduiţi cred că nu au la ce să privească. Pierderile lor par a fi permanente – sfârşitul vieţii şi a tot ce este bun. Dar cei ce au speranţă au la ce să privească înainte. Pierderile lor sunt temporare – începutul unei vieţi veşnice plină de cele mai extraordinare daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doreşte „să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (v. 13). Speranţa noastră vine din cunoaşterea acestor adevăruri: 1) „Credem că Isus a murit si a înviat” (v. 14). Orice speranţă începe de aici: crezând în moartea Domnului Isus pentru păcatele noastre şi în învierea Lui din morţi asta ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. 2) Crezând acest lucru, credem si că Domnul Isus revine. Credinţa în revenirea fizică a lui Hristos pe pământ ne dă încredere că „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Dumnezeu ne va învia din locurile noastre de odihnă şi ne va readuce la un loc cu Hristos (Romani 8:11). în acel moment „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Niciodată nu vei mai fi vulnerabil faţă de cancer, diabet, boli de inimă, artrită, infarcturi, paralizie, handicapuri, oboseală, slăbiciune, durere, teamă, depresie, ispită, dependenţe, eşec, remuşcare, gânduri sinucigaşe, boală de stres post-traumatic sau orice alt fel de boli. Vei fi transformat după chipul lui Hristos. Nu-i aşa că este un lucru minunat?

                                                             IZVOARE IN DEŞERT

 22 Martie

Peste patruzeci de ani, (lui Moise) i s-a arătat un înger
în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug …
Domnul i-a zis: „… Am văzut suferinţa poporului Meu,
care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi am coborât

să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt“.

(Faptele apostolilor 7:30, 33-34)

 Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă  la  locul  nostru  dacă  n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi.  selectat 

 El nu apare niciodată prea târziu; El ştie ce este cel mai bine;

Nu te frământa degeaba; până vine El odihneşte-te.

 Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui, secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

 TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

22 martie

HAR PENTRU CEL SMERIT

El dă har celor smeriţi.

Iacov 4.6

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să lil înmulţească.Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca domnul să te poată înălţa. Poate suspini: „Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Sămânţa Bună

Sâmbătă, 22 Martie 2014

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
2 Corinteni 4.17

De curând am citit un comentariu cu titlul: „Cum putem să ne organizăm viaţa fără stres?“. Citind aceasta mi s-a părut iresponsabil să faci cuiva astfel de speranţe nerealiste.Cu toţii cunoaştem stresul. Desigur, am dori să ducem o viaţă liniştită. Dar este imposibil. Cu toţii experimentăm ce înseamnă a lucra sub presiune la serviciu, apoi suntem împovăraţi de boli sau necazuri în familie. Poate strigăm la Dumnezeu, să ne ia aceste poveri. Dar El nu le ia întotdeauna, dar ne ajută să le purtăm.El ne dăruieşte momente de linişte. El ne spune, ca odinioară ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte … şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6.31). Atunci ne putem preocupa cu El citind Cuvântul Său şi rugându-ne. Astfel primim putere pentru viaţa de zi cu zi.Dumnezeu nu ne împovărează niciodată peste puteri. Orice încercare este limitată în timp. În comparaţie cu veşnicia, stresul şi greutăţile actuale trec repede. În cer vom avea parte de o odihnă veşnică. Cine doreşte să se bucure de această odihnă, trebuie să vină deja acum la Domnul Isus care spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).

 1148982_655923631127559_592071210_n

Read Full Post »

7848_435596049855902_1288380918_n

FERESTRE DESCHISE -MEDITATII-T.AUSTIN.SPARKS-21 Martie

 

 

DE LA :FERESTRE DESCHISE

Subject: 21 Martie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Întăriți cu putere prin Duhul Lui în omul dinăuntru. (Efeseni 3:16)

Acum știm de unde începem cartea Judecători. Cine este Otniel? Nu trebuie să aveți un studiu bogat cu privire la viața lui, nu trebuie să îi cunoașteți trecutul vieții, tot ceea ce trebuie să știți este ce reprezintă el. Copiii Domnului au ajuns într-o stare rea deoarece și-au pierdut puterea în Domnul. Singura cale pentru ei de a avea o stare bună și de a scăpa de starea rea era de a căpăta n ciuda situațiilor, în ciuda a ceea ce sunt în ei înșiși, în ciuda tuturor lucrurilor, ei trebuiau să pună mâna pe puterea Domnului prin credință. Puterea Domnului care este mai mult decât fragilitatea omenească, puterea Domnului care este mai mult decât toată puterea vrăjmașului împotriva noastră, puterea Domnului care este mai mult decât toate împrejurările care ne descurajează, este a noastră prin credință.

Cum ajungem la însănătoșire? Cum ajungem la plinătate? Cum vor fi eliberați copiii Domnului de această stare spirituală îngrozitoare? Răspunsul se găsește într-un nume din cartea Judecătorilor: Otniel, Leul lui Dumnezeu. Limbajul efesian pentru aceasta este: ”măreția nemărginită a puterii Lui care este pentru noi cei care credem”; ”întăriți cu putere prin Duhul Lui în omul dinăuntru”.

Din: Credința care atinge puterea Lui

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați:www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați:http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

246437_485247948167959_2126279442_n

Read Full Post »

923123_631709220218198_708167788_n

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

21  Martie

După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei în Muntele Măslinilor.”

Luca 22:39

 Aceasta era un loc unde Isus mergea cu plăcere, loc în care a vorbit adesea cu Tatăl, şi a fost întărit.De data aceasta era ultimul drum, şi de aceea  şi cel mai greu, căci toată puterea Iadului I S-a împotrivit. Înainte de întemeierea lumii Isus a luat asupra Sa lucrarea de mântuire a omenirii. Dumnezeu a creat omul, dar omul a ruptlegătura prin neascultarea sa, luând din roada pomului interzis de Dumnezeu. Fapt pentru care a fost alungat din Grădina Eden, fiind nevoit a-şi câştiga pâinea prin sudoarea frunţii. Urmaşii lui au fost zămisliţi şi născuţi în păcat şi au trăit departe de Dumnezeu. „Apoi pofta când  a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată înfăptuit aduce moartea.” Iacov 1:15, apoi mai este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le facă.Galateni 3:10 .”oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”Evrei 9:27. Dacă Isus Hristos Mântuitorul nostru nu ar fi venit să ne răscumpere, noi toţi am fi pierit. Căci este scris:”Cel ce calcă legea lui Moise este omorât fără milă.” Conform dreptăţii Lui Dumnezeu nu s-ar putea altfel. Dar este o cale de scăpare:”Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16. Fiul Lui Dumnezeu a venit în lumea noastră luând trup de carne, ca şi noi, S-a smerit, a luat chip de rob, fiind ascultător până la moarte pe cruce.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

21 Martie

 Geneza 47:27-31, 48:1-7

 Lunga viaţă a lui Iacov este aproape de sfârşit. El a recunoscut înaintea lui faraon că zilele lui „au fost puţine şi rele“ (47.9). Trecuse prin experienţe dureroase şi, din vina lui, pierduse mulţi ani. Viaţa lui n-a atins nivelul lui Avraam şi al lui Isaac. Oare de ce, dacă nu ştim nimic despre ultimele fapte ale acestor doi patriarhi, sfârşitul lui Iacov este consemnat atât de amă­nunţit? Cu siguranţă datorită faptului că acest sfârşit triumfător subliniază şi glorifică harul lui Dumnezeu faţă de acest om; este o încununare a lucrării răbdătoare a disci­plinei Sale, ale cărei roade suntem datori să le admirăm. Iacov îşi revede viaţa şi evocă etape din ea: Luz, numit Betel, unde i S-a descoperit Dumnezeu, Efrata şi moartea Rahelei … Să ne imaginăm că drumul vieţii noastre se sfârşeşte. Toate privirile noastre înspre trecut vor accentua îndurarea Celui care, cu aceeaşi dragoste, ne-a condus, ne-a sprijinit, ne-a mustrat sau ne-a mângâiat. Acum Iacov se apleacă cu faţa la căpătâiul patului (47.31), unde, conform cu Evrei 11.21, se închină rezemat pe vârful toiagului său de călător. Să nu aşteptăm sfârşitul zilelor noastre pentru ca să răspundem ca Iacov la iubirea Domnului Isus, ci s-o facem chiar acum!

Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

21

Martie

 Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. Ioan 1.5

Poporul ales de Dumnezeu, poporul Israel a decăzut, a intrat în umbra morţii. Dar prin harul lui Dumnezeu are posibilitatea să vadă o mare lumină (Isa. 9.2). Domnul Isus a venit pe pământ ca lumina adevărată pentru ca fiecare om să fie luminat. Cine vine la lumină se recunoaşte păcătos, îşi mărturiseşte starea de păcat şi se pocăieşte de faptele făcute în întuneric, devine prin „lumina lumii” care este Domnul Cristos, o „lumină” pentru cei din lume. Sunt puţini, care au ieşit din întuneric şi au devenit lumini, cei mai mulţi au rămas în întunecimea păcatului şi în umbra morţii. Păcatele lor cele multe şi grele (egoismul, păcatele în ascuns, ura, neadevărul) fac imposibilă pătrunderea luminii.\Aşa cum într-o noapte cu ceaţă deasă milioanele de particule de apă nu lasă să treacă lumina cea puternică, la fel este inima omului plină de tot felul de păcate. În inima aceasta nu este loc pentru lumina adevărului. Dar prin harul Lui, Dumnezeu îşi îndreaptă lumina adevărului Evangheliei spre oameni, aşa cum era de exemplu în Fapte 24.25 cazul lui Felix. Acest om a fost cuprins de frică, dar înainte de a primi lumina adevărului a vrut să îndepărteze el singur răul, să se judece singur, dar n-a putut cu propria-i putere să facă ceva. El era înfăşurat de „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” şi lumina lui Dumnezeu nu a putut pătrunde în el.\Noi suntem în vremea harului dumnezeiesc. El ne dă TOTUL, fără bani şi fără plată. Vrei să pierzi vremea harului? Nu întotdeauna va lumina Lumina. Primeşte-o prin credinţă şi ascultare şi va fi a ta.Ceea ce îţi dă viaţa veşnică e CREDINŢA în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul Isus Cristos, asta înseamnă a-L primi ca pe Domnul vieţii tale. Credinţa în El îţi dă viaţa veşnică, iar necredinţa în El, tăgăduirea Lui, sfidarea Lui, dispreţuirea Lui atrăgând asupra ta mânia lui Dumnezeu.

Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

21

Martie

Text: Psalmul 30

...seara vine plînsul, iar dimineaţa veselia. Psalmul 30:5

GATA DE PLECARE

Viaţa din ceruri este cu mult mai bună decît orice poate oferi pămîntul, şi cu toate acestea facem tot ce putem pentru a evita moartea. Dacă ne îmbolnăvim, ne rugăm pentru însănătoşire. Nici psalmistul n-a fost un om diferit de noi. Îşi începe psalmul 30 prin a-L lăuda pe Domnul, pentru că 1-a salvat de la moarte (versetele 1-4). Apoi, declară că suferinţa sa, care reflectă mînia lui Dumnezeu, a fost numai temporară, pe cînd îndurarea Domnului este veşnică (versetul 5). Ne spune, apoi, de ce s-a îmbolnăvit şi ce a învăţat din suferinţe. Devenise mîndru şi Dumnezeu a lăsat boala ca să-l umilească şi să-i dea o nouă perspectivă a vieţii. El vede mai clar ca oricînd că binecuvîntările veşnice sînt mult mai mari ca suferinţele prezentului. Încheindu-şi cîntarea, se bucură de perspectiva pe care o are, de a-L lăuda pe Domnul veşnic. Dumnezeu 1-a pregătit, astfel că poate muri de-acum în pace. Cînd mama avea în jur de şaizeci de ani, doctorul i-a spus că va muri curînd datorită unei boli de inimă. A fost deznădăjduită. Iubea viaţa şi nu voia să-şi lase familia. Ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, şi Dumnezeu i-a răspuns cu bunătate, dîndu-i încă 12 ani de viaţă. Cu puţin înainte de-a muri, am întrebat-o: „Mămică, încă ţi-e frică de moarte?” Cu un zîmbet mi-a spus: „Nu, sînt gata.” Creştine, să nu te simţi vinovat dacă nu doreşti să mori. Dumnezeu te-a făcut astfel. Şi nu te îngrijora de moarte. Dumnezeu te va pregăti pentru ziua aceea. Continuă să umbli cu El, să faci voia Sa, să te încrezi în El pentru toate lipsurile tale. Cînd vei fi chemat acasă, Dumnezeu îţi va da harul Său şi vei fi gata de drum. – H.V.L.

Cum sigur vine noaptea, necazu-i aici
Şi sigur ca ziua se duce-n uitare.
Dar mai sigur ca toate va fi bucuria
în ceruri, sublimă şi fără hotare.     – D.J.D.

Moartea este ultimul capitol al vieti şi primul capital al eternităţii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   21

Psalmul 103:2

“Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

Luînd în considerare bunătatea Tatălui ceresc cu privire la noi, ne putem întreba, pe drept cuvînt, dacă este posibil să uităm ce a făcut şi face El pentru noi. Din nefericire, este posibil şi ce regretabil este aceasta. Ne este greu să înţelegem că Israel a putut să uite minunata izbăvire a ieşirii din Egipt, să uite traversarea Mării Roşii şi toate celelate minuni care au urmat. Dar israeliţii n-ar putea şi ei să zică despre noi: “este posibil ca creştinii, obiectul unei astfel de iubiri răscumpărătoare, ai unei mîntuiri aşa de mari şi ai atîtor haruri, să poată uita toate aceste binefaceri? O astfel de uitare este dovada unei mari lipse de recunoştinţă.  Dacă  noi  luăm binefacerile lui Dumnezeu ca pe ceva care ni se cuvine, sîntem vinovaţi. Noi primim binecuvîntările bunătăţii lui Dumnezeu, ne bucurăm de ele şi pînă la urmă ne obişnuim cu ele. Pentru Israel, Dumnezeu făcea zilnic minunea cu mana dar a venit vremea cînd, obişnuindu-se cu această minune, poporul a vorbit despre ea cu dispreţşi a început să dorească altceva. Nu este şi cu noi la fel? Dumnezeu a făcut să plouă peste noi pîinea din cer (“Eu sînt Pîinea cea vie care S-a coborît din cer.”), primim din plin bogăţii duhovniceşti, dar ne-am obişnuit cu ele şi sîntem nemulţumiţi. Mereu ne trebuie altceva sau ceva nou, o predică mai bine ticluită, o învăţătură mai deosebită (chiar dacă ea este greşită) idei mai originale şi chiar felul de desfăşurare a orei de cult mai deosebit, mai antrenant, mai lumesc chiar, depărtîndu-se de simplitatea care era în Biserica primarăşi de învăţătura clară a Cuvîntului lui Dumnezeu. Ne luăm timp să citim tot felul de cărţi cînd noi sîntem departe de a epuiza bogăţia pe care o avem în Cartea lui Dumnezeu. în felul acesta ne hrănim viaţa proprie; viaţa nostră spirituală nu mai este alimentată de mana proaspătăşi mana de ieri nu mai este bună. Neasimilînd ceea ce am primit deja, trecînd de la un lucru la altul, devenim insensibili la lucrarea Duhului lui Dumnezeu în noi. Înţelegem din Cuvîntul lui Dumnezeu căşi Biserica va cădea, în această privinţă, ca şi Israel “Sînt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apoc.3:17).Fără îndoială căbinefacerile lui Dumnezeu sînt atît spirituale, cît şi materiale, de aceea să rugăm pe Tatăl nostru să ne dea o inimă plină de mulţumire şi recunoştinţă pentru că, în Domnul Isus, El ne-a dat tot ce priveşte viaţa şi evlavia.

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

21 MARTIE 

CÂND MOARE UN CREDINCIOS (1)

„Să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13)

Cultura noastră face ca moartea să fie un subiect de evitat sau despre care se vorbeşte cu tristeţe. Când se ridică acest subiect, chiar şi creştinii încearcă să se sustragă de la clipa fatală, căutând scăpare în metafore vagi, irelevante şi fără conţinut. Dar Cuvântul lui Dumnezeu face ca moartea să fie clară şi neameninţătoare pentru cei ce se încred în Hristos. „Dragi fraţi şi surori, dorim să ştiţi ce s-a întâmplat cu acei credincioşi care au murit, ca să nu jeliţi ca cei ce nu au nici o nădejde”. Cuvântul lui Dumnezeu este direct, concret şi încurajator la acest subiect. „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmul 116:15). Din perspectiva Tatălui nostru ceresc, moartea nu face decât să deschidă uşa pentru ca El să se bucure de o părtăşie perfectă, eternă şi minunată cu fiecare dintre copiii Săi răscumpăraţi. „Am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” -„Da” zice Duhul „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13). Biblia îi asigură pe toţi credincioşii că moartea lor nu este o tragedie, ci o intrare triumfătoare în cer. O altă versiune a Biblie vorbeşte despre „bucurie” (a fi fericit, a fi invidiat). Dumnezeu i-a spus lui loan: „Scrie aceasta”. De ce? Deoarece Dumnezeu înţelege că atunci când pierdem o persoană dragă, avem tendinţa de a uita perspectiva Lui şi de a adopta o perspectivă condusă de emoţii. Bucură-te, credinciosule căci „fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului” (Romani 14:8). Şi Dumnezeu are mare grijă de ceea ce îi aparţine!

 MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

21 Martie

«Oboseşti mergând.»

Isaia 57,10

De multe ori suntem incapabili să experimentăm pute­rea biruinţei Domnului în slăbiciunea noastră pentru că avem o inimă împărţită şi speranţe duplicitare. În viaţa de zi cu zi ne punem nădejdea în fel de fel de lucruri, numai în Isus nu. Şi deoarece nu El este principala prioritate în işteptare, atâtea lucruri în care ne-am pus mari speranţe eşuează.

Mă gândesc în acest context la un cuvânt al Domnului spus prin profetul Hagai: «Vă aşteptaţi la mult şi iată că aţi avut puţin, l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui» (Hagai 1,9). Cu alte cuvinte, eul tău are prioritate, iar Domnul e pe locul doi sau chiar trei. Lasă-mă să-ţi atrag atenţia asupra faptului că El ştie exact care-ţi sunt priori­tăţile! Domnul pătrunde în cele mai adânci locuri ale ini­mii tale. Cine are taine faţă de El acela dovedeşte că inima sa este împărţită. Un astfel de om nu este și nu va fi cu nici un chip binecuvântat.

  Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

21

Martie

DIMINEAŢA

Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur. Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsemani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pustele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă. El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot. Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

SEARA

Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei, sau să dezlegi frânghiile Orionului? Iov 38:31

Dacă suntem tentaţi să ne lăudăm cu abilităţile noastre, măreţia naturii ne poate arăta cât de firavi suntem. Nu putem mişca cea mai mică stea şi nu putem întârzia nici măcar una din razele dimineţii. Vorbim despre putere, dar cerurile râd de încumetarea noastră. Când Găinuşa, un mănuchi scânteietor de stele, străluceşte în nopţile primăvărarice, noi nu o putem opri, şi când se ridică Orionul, iar anul este legat în frânghiile iernii, noi nu putem să ne eliberăm de puterea lui îngheţată. Anotimpurile se succed după orânduirea divină. Întregul neam omenesc nu le poate schimba orarul. Doamne, ce este omul? In domeniul spiritual, ca şi în natură, puterea omului este limitată. Când Duhul Sfânt trezeşte bucuria în suflet, nimeni nu ne poate întrista. Toată răutatea şi priceperea omului este neputincioasă în faţa puterii dătătoare de viaţă a Mângâietorului. Când El vizitează o biserică şi o reînviorează, nici cei mai înverşunaţi duşmani nu pot rezista; ei pot ridiculiza lucrarea, dar nu o pot opri aşa cum nu pot opri ascensiunea Găinuşei. Dumnezeu vrea, şi se împlineşte. Pe de altă parte, dacă Domnul, în înţelepciunea şi dreptatea Sa, orbeşte un om şi acesta cade pradă păcatului, cine îl poate elibera? Numai Dumnezeu poate să topească gheaţa morţii spirituale de pe un individ sau un popor. El dezleagă frânghiile Orionului, şi nimeni altcineva n-o poate face. Ce binecuvântare că o poate face! O, fie ca El să facă o minune în seara aceasta! Doamne, alungă iarna din sufletul meu şi adu primăvara în loc. In ciuda tuturor eforturilor mele, eu singur nu pot să-ţi scutur sufletul de moarte şi amorţeală, dar Ţie toate lucrurile îţi sunt cu putinţă. Am nevoie de puterea ta cerească, de razele iubirii Tale, de lumina harului Tău, acestea sunt Găinuşele mele. Sufăr din cauza păcatului şi ispitirii, acestea sunt semnele prevestitoare ale iernii mele, teribilul meu Orion. Doamne, lucrează o minune în mine şi pentru mine. Amin.

IZVOARE IN DEŞERT

  21 Martie

Facă-vi-se după credinţa voastră! (Matei 9:29)

 A te ruga pentru ceva poate fi definit astfel: „Să te rogi în felul tău cu deplină credinţă; să ajungi să fii sigur, în timp ce te rogi, că rugăciunea ta a fost acceptată şi auzită; şi înainte să aibă loc evenimentul, cu încredere anticipată, să devii efectiv conştient că ai primit ceea ce ai cerut“.Să ne aducem aminte că nici o circumstanţă pământească nu poate împiedica împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim neclintiţi la Cuvântul Său neschimbător şi nu la nesiguranţa acestei lumi în continuă schimbare. Dumnezeu doreşte ca noi să credem Cuvântul Său fără nici o altă dovadă, şi atunci El este gata să ne facă după credinţa noastră.

Odată ce a fost Cuvântul Său,

  Când El a zis: „Voi face“, [vezi Evrei 13:5]

Lucrul acela va veni în cele din urmă;

  Dumnezeu Îşi va ţine totuşi promisiunea. [vezi 2 Cor. 1:20]

 

Rugăciunile din perioada Cincizecimii erau rostite cu o credinţă aşa de simplă încât erau ca şi cum ai fi încasat un cec. Robert Anderson

Dumnezeu a zis … Şi aşa a fost. Geneza 1:9

  DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Vineri 21 Martie

În timpul acela s‑a născut Moise şi era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost crescut trei luni în casa tatălui său.   Fapte 7.20

Credinţa părinţilor

Potrivit decretului lui faraon, emis cu scurt timp înainte de naşterea lui Moise, israeliţii trebuia să îşi arunce fiecare fiu nou‑născut în râu. Ce luptă trebuie sa fi fost în sufletul lui Iochebed în timpul lungilor luni ce precedau naşterea copilului! Va fi o fiică pe care ar avea dreptul să o păstreze, sau un fiu?Copilul a venit pe lume şi a fost un fiu, dar nu un băiat obişnuit. Prin credinţă, părinţii lui au observat ca era de o frumuseţe divină şi, de aceea, l‑au ascuns.Nu era loc în lume pentru cel pe care Dumnezeu l‑a evidenţiat încă de la naştere ca fiind unul special înaintea Lui. Secole mai târziu, nu avea să se găsească niciun loc în Betleem pentru Pruncul Isus. Regele Irod avea să încerce să Îl omoare, aşa cum faraon a încercat să îl ucidă pe Moise. Părinţii lui Moise nu s‑au temut de porunca regelui. Timp de trei luni, ei au făcut tot posibilul să îşi ţină copilul ascuns. Totuşi, momentul când acest lucru nu a mai fost posibil a venit. Cu ce grijă, mama a pregătit atunci un coşuleţ de papură, uns cu bitum şi cu smoală, şi l‑a pus între trestii, pe malul Nilului! Acolo, sora lui, Miriam, îl păzea de la depărtare.Pentru câţiva ani, copiii cu părinţi creştini se află sub influenţa specială a mamelor lor, sub protecţia şi sub îngrijirea acestora. Apoi vine momentul când sunt expuşi lumii din afară, prin contactul cu ceilalţi copii din cartier şi de la şcoală. Ştiind bine că nu îşi poate ţine comoara alături de ea pentru totdeauna, o mamă creştină îşi va lua cu atenţie toate măsurile de precauţie pentru a‑şi proteja copilul de expunerea la o influenţă nocivă în această perioadă nouă. Mai presus de toate, ea va avea nevoie de credinţă pentru a putea să îl încredinţeze în grija Domnului, care singur este capabil să îl ţină.G. André

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

21

MARTIE

Interes sau identificare?

Am fost răstignit împreună cu Cristos.

Galateni 2:20

Nevoia spirituală imperativă a fiecăruia este de a semna „sentinţa de moarte” a înclinaţiei spre păcat, de a transforma toate impresiile emoţionale şi convingerile intelecluale într-un verdict moral îm­potriva înclinaţiei spre păcat, adică împotriva pretenţiilor mele asupra mea însumi. Pavel spune: „Am fost răstignii împreună cu Cristos”; el nu spune „M-am hotărât să-L imit pe Isus Cristos”, nici „Mă voi strădui să-L urmez”, ci „M-am identificat cu El în moartea Sa”. Când ajung la o asifel de decizie morală şi acţionez pe baza ei, atunci tot ceea ce a săvârşit Isus pentru mine pe cruce este săvârşit în mine. Predarea mea de bună voie in mâinile lui Dumnezeu îi dă Duhului Sfânt posibilitatea de a mă face părtaş sfinţeniei lui Isus Cristos.„… şi trăiesc…” Individualitatea mea rămâne, dar izvorul, înclinaţia dominantă sunt radical schimbate. Am acelaşi trup uman, dar vechiul drept al lui Satan asupra mea este distrus.„Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup…”, nu viaţa pe care doresc s-o trăiesc sau mă rog s-o trăiesc, ci viaţa pe care o trăiesc acum în trupul meu muritor, viaţa pe care o pot vedea oamenii, „o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu (KJV)”. Această credinţă nu este credinţa lui Pavel în Isus Cristos, ci credinţa pe care Fiul lui Dumnezeu ia dat-o – credinţa Fiului lui Dumnezeu. Nu mai este credinţa în credinţă, ci credinţa care a depăşit toate limitele imaginabile, însăşi credinţa Fiului lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

21 martie

FERIŢI DE ALUNECARE

Vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni.

Proverbe 3.23

Adică, dacă tu urmezi drumul tău cu înţelepciune şi sfinţenie, vei fi păzit pe el. Acela care merge pe drumul regal este sub protecţia Regelui. Pentru fiecare om este o cale, care e îndeletnicirea particulară a vieţii sale; şi acela care merge cu credincioşie în frica de Dumnezeu, va fi păzit de rău. Poate că nu vom călători în lux, dar vom fi în siguranţă. Poate că nu vom fi în stare să alergăm ca cei tineri; dar vom putea merge ca oameni de bine.Cel mai mare pericol îl găsim în noi înşine; piciorul nostru, vai, se poate poticni uşor. Să cerem o putere mai mare, pentru a birui această tendinţă de a ne împiedica, Câte unii se împiedică şi cad pentru că nu văd pietrele din drumul lor. Harul dumnezeiesc ne face în stare să recunoaştem păcatul şi să-l evităm. Să cerem împlinirea acestei făgăduinţe. Cel mai mare pericol pentru noi este neglijenţa şi, pentru a ne feri de el, Domnul a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă”.Oh, Domnul sa ne dea harul să mergem în fiecare zi, fără să ne poticnim niciodată. Nu este de ajuns să fim feriţi de cădere. Ruga noastră ar trebui să fie, să fim păziţi de a aluneca, aşa ca să-L putem adora pe „Acela care ne poate păzi de orice cădere”.

Sămânţa Bună

Vineri, 21 Martie 2014

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
Matei 12.36

Trei lucruri nu se mai întorc înapoi: săgeata aruncată, cuvântul rostit şi ocazia pierdută. Săgeata trebuie doar să nimerească ţinta. Ca urmare trebuie urmărită cu ochii, cu mare atenţie cum ajunge la ţintă. Ce ţintă urmărim noi în viaţă? Fiecare om trebuie să se întrebe: Am eu, de fapt, o ţintă? Sau este indiferent unde voi deschide ochii în veşnicie? Veşnicie? Da, Biblia ne spune că Dumnezeu a pus în sufletul omului gândul veşniciei. Odată cu moartea nu s-a încheiat totul. Sufletul omului este nemuritor şi va răspunde în faţa Celui ce i l-a dat de modul cum a trăit aici pe pământ.Dumnezeu ne spune prin Cartea Sa, Biblia, că fiecare om va da socoteală de orice cuvânt rostit. De multe ori, vorbele oamenilor sunt cuvinte în vânt, de multe ori, cuvintele au produs durere, neînţelegeri, un mare foc. Şi cum e cu ocazia pierdută? Să ne amintim de ocaziile pierdute de noi, prin care Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea Sa faţă de noi. Chiar şi aceste rânduri sunt o ocazie – şi poate fi ultima – prin care Dumnezeu vrea să vă atenţioneze că acum este ziua mântuirii, ziua în care vă puteţi decide pentru o ţintă precisă în viaţă: apropierea de Mântuitorul.

Read Full Post »

%d bloggers like this: