Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘dragoste’

Iubirea (Corinteni 13:1) recitat de Marcel Iures

http://youtu.be/mgywCSWKWTM

Marcel Iures-Despre Iubire

http://youtu.be/84qHCjddMgc

1 Corinteni 13

1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,

6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,

7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

9. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;

10. dar, cand va veni ce este desavarsit, acest “in parte” se va sfarsi.

11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

13. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/corinteni-1/13/

Read Full Post »

DESPRE DRAGOSTEA ADEVARATA

 “Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.”

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat.
Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie. Din pacate, putini sunt aceia care stiu….

Read Full Post »

LOVE OR DIE

IUBESTE SAU MORI

STRIGATUL DE TREZIRE DIN PARTEA LUI CRISTOS CĂTRE BISERICĂ

de Alexander Strauch

ŢI-AI PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI

APOCALIPSA 2:4

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2008

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………………………………. 3

Partea întâi

Problema dragostei pierdute: Apocalipsa 2:4………………………………………………………………… 5

1. Lauda lui Cristos şi nemulţumirea Lui…………………………………………………………………. 8

2. Când biserica îşi pierde dragostea……………………………………………………………………… 11

3. Remediul oferit de Cristos………………………………………………………………………………….. 19

Partea a Doua

Cum să cultivăm dragostea: Evrei 10:24……………………………………………………………………….. 24

1. Studiază despre dragoste…………………………………………………………………………………… 26

2. Roagă-te pentru dragoste…………………………………………………………………………………… 32

3. Învaţă pe alţii despre dragoste…………………………………………………………………………… 40

4. Fii exemplu de dragoste……………………………………………………………………………………… 49

5. Păzeşte-ţi dragostea…………………………………………………………………………………………… 56

6. Practică dragostea……………………………………………………………………………………………… 63

Partea a treia

GHID DE STUDIU………………………………………………………………………………………………………….. 68

Apendix A: Alte cărţi despre dragoste scrise de Alexander Strauch………………………….. 83

Apendix B: Cincizeci de texte-cheie despre dragoste…………………………………………………… 85

Despre autor………………………………………………………………………………………………………………………. 89

Mulţumiri…………………………………………………………………………………………………………………………… 90

Introducere

Urmăriţi dragostea…

1 Cor.14:1

 Prima mea întânire cu principiile biblice ale dragostei a început într-un mod negativ în primii mei ani de după întoarcerea la Cristos şi naşterea din nou. Am fost surprins să văd credincioşi adevăraţi cum se luptă unul cu altul, au atitudini de mânie şi se separă unul de altul. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, conflictele la care am asistat nu se refereau la subiecte măreţe şi eterne de ordin teologic din Evanghelie, ci mai degrabă la preferinţe personale şi la tradiţii bisericeşti. Pentru mine, ca tânăr credincios, era foarte descurajant să văd această luptă între credincioşi evlavioşi şi mai în vârstă.

Pentru a-mi lămuri dezamăgirea, am început să caut în Noul Testament răspunsuri despre lucrurile cu adevărat importante în viaţa bisericii locale. Care sunt principiile şi atitudinile corecte? Cum pot adevăraţii credincioşi să aibă păreri diferite fără a urmări distrugerea reciprocă (Gal.5:15)? Ce am descoperit, între alte lucruri, a fost ceea ce am numit atunci caracterul moral sau “caracterul asemeni-lui-Cristos” al Bisericii. Biserica trebuie să fie o familie de fraţi şi surori caracterizaţi de smerenie, blândeţe, pace, iertare, îngăduinţă, credinţă, nădejde şi dragoste, dragostea fiind virtutea cea mai înaltă, virtutea supremă. “Dar mai presus de toate acestea,” scrie Pavel, “îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.“ (Col.3:14).

Epistola 1 Corinteni, în particular, mi-a vorbit despre faptul că există o cale “nespus mai bună” de gândire şi de comportament, şi cea mai mare cunoştere teologică, cele mai extraordinare daruri şi cele mai jertfitoare feluri de slujire nu folosesc la nimic—sunt chiar dăunătoare—atunci când nu sunt motivate şi colorate de duhul dragostei lui Cristos. Ca rezultat al studiului meu din Scripturi, am înţeles prioritatea dragostei în tot ce facem şi spunem.

A doua oară când m-am izbit de problema dragostei creştine a fost câţiva ani mai târziu când un prieten mi-a dat o biografie a lui Robert Cleaver Chapman. R. C. Chapman a fost cunoscut pentru viaţa sa iubitoare fără compro­mis la adevărurile Scripturii. Viaţa sa trăită în dragoste a fost o inspiraţie şi o provocare pentru mulţi din poporul lui Dumnezeu. Biografia sa a confirmat în interiorul meu ceea ce descoperisem deja din studiul Scripturii: Dragostea este esenţială în orice faptă şi slujire creştină.

Al treilea prilej memorabil în care m-am confruntat cu problema dragostei a fost în timp ce studiam Epistola către Efeseni şi foloseam renumitele comentarii ale lui D. Martyn Lloyd-Jones, care fusese predicator la Westminster Chapel în Londra. În timp ce studiam Efeseni 3:18-19, am avut parte de o înţelegere transformatoare a dragostei lui Cristos faţă de mine. Rugăciunea lui Pavel ca noi să putem cunoaşte în mod intelectual, personal şi concret dragostea nemărginită a lui Cristos pentru poporul Său a avut asupra mea un impact puternic:

Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos… şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, aşa încât… să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă… (Efes.3:14-19).

Ca rezultat al acestor confruntări, am dezvoltat un interes profund şi durabil asupra subiectului dragostei biblice. În consecinţă, am scris câteva cărţi despre dragoste, în mod deosebit cu referinţă la dezvoltarea unei echipe de conducere a Bisericii plină de dragoste, şi a unei comunităţi pline de dragoste între fraţi. (Vezi Apendixul A pentru o listă a acestor cărţi despre dragoste.) Deşi interesul meu asupra acestui subiect incitant continuă să crească, am întotdeauna sentimentul unei teribile neputinţe atunci când încerc să scriu despre dragostea creştină, dragostea asemeni lui Cristos. Spre deosebire de atunci când scrii despre alte subiecte biblice, când scrii despre dragoste îţi vezi propriul eşec în a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele tău aşa cum s-ar cuveni unui creştin. Este un subiect pătrunzător care atinge fiecare aspect al vieţii. Mă rog ca efortul meu să-i trezească pe creştini şi să-i conştientizeze de nevoia ca atât viaţa noastră personală cât şi bisericile din care facem parte să aibă ca semn distinctiv dragostea lui Isus Cristos.

Partea întâi

Problema dragostei pierdute

Ţi-ai părăsit dragostea dintîi.

Apocalipsa 2:4

Prin intermediul imaginilor prin satelit şi al programelor pe computer care pot găsi aproape orice adresă de pe glob, pot vedea orice clădire de biserică din toată lumea din biroul meu de acasă. Dacă, de exemplu, doresc să văd o anumită biserică din Africa de Sud, trebuie doar să deschid o aplicaţie software şi îmi apare pe ecran o imagine spectaculoasă a planetei noastre, în albastru şi verde, care se învârte în spaţiu. Bat pe tastatură Africa şi planeta se roteşte la continentul gigant al Africii. Apoi apăs tastele pentru South Africa şi măresc imaginea cu ţara numită Africa de Sud. Dacă introduc apoi Barberton (un oraş la apus de Swaziland), în doar câteva secunde pot vedea întregul oraş. În final, introduc la tastatură adresa bisericii. În cîteva clipe privesc la acoperişul unei clădiri a Bisericii care se află la 15680 de kilometri de casa mea.

Oricât de puternică şi uimitoare este această tehnologie, eu nu pot vedea totuşi în interiorul clădirii. Pot vedea doar acoperişul. Nu pot vedea poporul lui Dumnezeu în timp ce se închină, nici nu pot privi în inimile şi minţile oamenilor adunaţi acolo. Există însă cineva care vedea perfect în orice inimă omenească. El poate sesiza duhul întregei adunări. Nu doar că poate vedea în fiecare biserică şi în fiecare inimă, dar El poate umbla prin bisericile de pe pământ fără să fie detectat! Şi El ne vede fără a avea nevoie de computerele noastre slabe, de camerele noastre de luat vederi şi de imaginile noastre luate prin satelit.

De fapt, Cristos umblă în mijlocul bisericilor de vreo două mii de ani. Către sfârşitul celui dintâi secol, Isus Cristos se uita atent la şapte biserici specifice. Sigur, El nu s-a uitat doar de sus, la acoperişuri. El a examinat duhul colectiv al bisericii şi a pus la încercare mintea şi inima fiecărui credincios. Apoi, în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa lui Ioan, Cristos dă la iveală evaluarea făcută fiecăreia din aceste şapte biserici.

Închipuie-ţi că Cristos s-ar uita în jos spre biserica voastră, ar veni să umble în mijlocul vostru şi să vă evalueze. Te-ai simţi cel puţin speriat, ca să nu spun mai mult! Dar într-un fel, Cristos a şi făcut asta. Prin scrisorile către cele şapte biserici din Asia Mică (din Turcia zilelor noastre), el se adresează proble­melor şi biruinţelor, punctelor tari şi celor slabe, comune bisericilor de astăzi.

De aceea, evaluarea făcută de Cristos acestor şapte biserici ar trebui să ne preocupe la maxim. Evaluarea Lui este desăvârşită. El nu poate fi înşelat. El are ochii “ca para focului” (Apoc.1:14) care pătrund toate străfundurile inimii. Toate lucrurile sunt deschise scrutinului Său. Fără evaluarea Sa, suntem înşelaţi uşor şi suntem orbi faţă de propriile noastre erori. De prea multe ori suntem interesaţi mai mult de strategiile de creştere a bisericii şi de ultimile tendinţe decât de părerea lui Isus Cristos despre noi. Însă, aşa cum ne reaminteşte John Stott, la urma urmei ceea ce contează este evaluarea făcută bisericii de Cristos Însuşi. Fiindcă doar Cristos “este întemeietorul, căpetenia şi judecătorul bisericii.”[1]

Putem învăţa multe din evaluarea făcută de Cristos fiecăreia din cele şapte biserici din Asia Mică, dar în acest sudiu ne vom focaliza asupra evaluării făcute de El Bisericii din Efes. El discută problema dragostei, mai ales faptul că dragos­tea s-a răcit. Acest aspect este de extrem de important fiindcă dragostea este vitală în supravieţuirea bisericilor de astăzi. Raportul de evaluare făcut de Cristos poate fi găsit în Apocalipsa 2:1-6:

Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: “Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:

“Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc

[1] John R. W. Stott, What Jesus Thinks of the Church: An Exposition of Revelation 1-3 (Grand Rapids: Baker, 2003), 7.

Capitolul unu

Lauda lui Cristos şi nemulţumirea Lui

N-a fost uşor să fii sfeşnic purtător de lumină al lui Cristos într-o cetate păgână ca Efesul. Comentatorul biblic R. H. Charles spune că “Efesul era… un mediu prielnic oricărui fel de cult şi superstiţie.”[1] Templul păgân al zeiţei Artemis (Diana romană) domina cetatea şi era considerat una din cele şapte minuni ale lumii antice. Închinarea în faţa împăratului, sau cultul imperial, prospera în Efes şi această închinare era privită ca o obligaţie a fiecărui cetăţean. Mai mult, cetatea era un centru comercial prosper şi un port plin de imoralitate.

Cunoscând toate acestea, Domnul recunoaşte “osteneala” şi “răbdarea” creştinilor. El laudă această biserică pentru că nu i-a tolerat pe cei ce afirmă că sunt creştini dar duc un trai imoral: “Ştiu… că nu poţi suferi pe cei răi.” Isus îi laudă şi pentru faptul că au pus la încercare “pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt.” Asemeni credincioşilor Bereeni, cei din Efes “cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa” (Fapte 17:11). Când nişte aşa-zişi apostoli au venit la ei să-i înveţe, biserica le-a pus la încercare pretenţiile de autoritate apostolică şi i-a găsit mincinoşi. Biserica a descoperit că aceşti învăţători erau oameni care se înşelau singuri, agenţi ai Satanei—nu reprezentanţi ai lui Cristos—şi i-a respins cu tot cu învăţătura lor. Evident că o astfel de atitudine a cerut curaj şi hotărâre.

Ştim apoi că biserica din Efes avea un bun discernământ în materie de doctrină. Ea iubea adevărul şi, la fel ca Domnul Isus, ura “faptele Nicolaiţilor,” o sectă imorală şi eretică (Apoc.2:6). Vă rog, remarcaţi: Isus îi laudă pentru că urăsc învăţăturile şi faptele stricate ale acestei secte false. Faptul că urau faptele întunericului demonstra dragostea lor faţă de Cristos şi de Cuvântul Său. Bisericile de azi ar trebui să înţeleagă că urârea răului şi minciunii nu este în contradicţie cu dragostea, ci este o parte esenţială a dragostei creştine autentice (1 Cor.13:6). Dragostea consideră respingător “răul” şi se lipeşte tare de “bine” (Rom.12:9). Astfel, credincioşii din Efes erau un model de vigilenţă teologică. Apărau adevărul şi iubeau Evanghelia. Nu acceptau compromisuri în ceea ce priveşte principiile biblice, şi Domnul nostru îi laudă cu superlative pentru aceasta.


Ştim de asemenea că Efesenii se confuntau cu prigonirea. S-au opus agenţilor Satanei şi au îndurat cu răbdare în multe încercări. Astfel că Domnul îi laudă, zicând, “Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n‑ai obosit.” Ce manifestare de loialitate şi dedicare!

Biserica din Efes avea multe lucruri pentru care era vrednică de laudă, iar noi ar trebui să preţuim fiecare din aceste calităţi exemplare. Această biserică ar fi putut scrie un best-seller, un manual despre lucrarea bisericească de succes. Cu toate acestea, nu toate erau bune. Aveau ceva fundamental greşit, şi Isus le arată exact problema: lipsa dragostei. În lumina atâtor calităţi vrednice de laudă, ne‑am putea gândi că nemulţumirea pe care o are Cristos în legătură cu această biserică este banală, însă în ochii Lui biserica “a căzut” (v.5). Ea a părăsit dragostea de odinioară. Pentru Cel “care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său” (Apoc.1:5), acest fapt nu este puţin lucru. Astfel că Domnul spune, “Iată ce am împotriva ta.”

Un eşec în dragoste

Nemulţumirea sau plângerea Domnului împotriva bisericii din Efes este aceasta: “Ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Sau într-o altă traducere: “Ai abandonat dragostea pe care ai avut-o la început.” Accentul cade pe cuvântul dintâi, deci dragostea pe care au părăsit-o se referă la dragostea lor în felul cum era ea exprimată la începutul vieţii lor ca trup al bisericii.

Isus nu le spune, “Voi n-aveţi dragoste.” El le spune, “V-aţi abandonat dragostea de la început.” Dragostea lor nu mai era ce fusese odată. În timp ce aveau încă o anumită doză de dragoste, fiind, cel puţin cei mai mulţi dintre ei, adevăraţi creştini care sufereau “din pricina Numelui Său” (Apoc.2:3), nu mai aveau acel fel de dragoste din anii lor de început ca trup al lui Cristos. Îl iubeau încă pe Domnul, dar nu ca la început. Se iubeau încă unul pe altul, dar nu ca înainte.

Dragostea lor pentru Cristos şi unul pentru altul motivase altădată tot ce făceau. Ea adusese la început bucurie, prospeţime, spontaneitate şi energie vieţii şi lucrării lor. Acum însă sursa lor de energie s-a consumat. Lucrarea lor a devenit obişnuită, mecanică, de rutină, iar vieţile lor erau o imagine a mulţumirii de sine. În loc ca dragostea lor să curgă, ea era seacă. În loc să fie motivate de dragostea din inimă, faptele lor erau acum de mântuială. Anumite “fapte,” care îşi avuseră izvorul în dragostea lor dinainte, au dispărut. Domnul Isus îi mustră pentru acest lucru şi-i cheamă să se întoarcă la faptele dintâi (Apoc.2:5).

Nu ne este specificat obiectul dragostei lor pierdute. Textul nu ne spune dacă este vorba despre dragostea faţă de Cristos sau despre dragostea faţă de ceilalţi credincioşi. Cel mai bine atunci este să înţelegem că Isus vorbea despre dragoste în general, ceea ce include dragostea faţă de Dumnezeu, dragostea unul faţă de altul în biserică, şi dragostea faţă de cei pierduţi. Conform învăţăturii Domnului nostru, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru sunt inseparabile (Marcu 12:29-31; Luca 10:27). Este imposibil să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu-i iubeşti pe cei din poporul Său, sau să iubeşti poporul Său dar să nu-L iubeşti pe Dumnezeu (1 Ioan 4:7-5:3).

Isus foloseşte cuvinte aspre când îşi exprimă nemulţumirea referitoare la Efeseni. El pune întreaga responsabilitate la picioarele lor atunci când spune, “aţi părăsit” sau “aţi abandonat”[2] dragostea de altădată. Nu puteau da vina pe nimeni altul pentru această pierdere. Avuseseră toate avantajele anilor de învăţătură sănătoasă, accesului la aproape toate cărţile Noului Testament, şi puterii Duhului Sfânt în ei. Nu e de mirare că Cristos arată un puternic dezgust asupra situaţiei din Efes. Pierderea dragostei era vina lor. Ei au eşuat să se “ţină” în dragostea lui Dumnezeu (Iuda v.21). Trebuia acum să recunoască acest lucru şi să răspundă criticii şi îndrumării lui Cristos.


[1] R. H. Charles, The Revelation of St. John, ICC (New York: Scribner, 1920),1: 48.

[2] BDAG, s.v, “aphiēmi,” 156.

CONTINUATI SA CITITI  TOATA CARTEA: CLIK PE TITLU

Read Full Post »

%d bloggers like this: