Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘falsa’

DOCTRINA FALSĂ ESTE MAI REA DECÂT DIVIZIUNEA

J.C. Ryle ~

Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit.

În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.

Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.

Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: “Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?”

Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.

Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. Galateni 2:11-16

În al doilea rând, “Păstrarea adevărului lui Hristos în biserica Sa este chiar mai importantă decât păstrarea relaţiei de pace.”

Să învăţăm acum a doua lecţie de la cei din Antiohia. Această lecţie este spune că “Păstrarea adevărului Scripturii în Biserică este mai importantă decât însăşi păstrarea păcii.”

Presupun că nimeni n-a cunoscut mai bine decât apostolul Pavel valoarea păcii şi unităţii. El era cel care a scris Corintenilor despre dragoste. El era apostolul care a zis, –un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.”

“Trăiţi în armonie unii cu alţii, trăiţi în pace între voi; robul Domnului nu trebuie să se certe; este un singur trup, un singur Duh–după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre

El a fost apostolul care a spus, “M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (Romani 12:16; 1 Tesaloniceni 5:13; Filipeni 3:16; Efeseni 4:5; 1 Corinteni 9:22). Şi totuşi, iată-l cum se comportă aici! I se împotriveşte făţiş lui Petru. Îl mustră public. Îşi asumă riscul tuturor consecinţelor care puteau să urmeze. Riscă să-i provoace pe duşmanii bisericii din Antiohia să aibă ce comenta. Şi mai mult decât atât, scrie acest lucru, să rămână de amintire, spre a nu fi niciodată uitat, astfel încât oridecâte ori se va predica Evanghelia  în toată lumea, acest reproş public făcut unui apostol care a greşit să poată fi cunoscut şi citit de toţi.

De ce a făcut acest lucru? Fiindcă s-a temut de doctrina falsă; fiindcă ştia că puţin aluat dospeşte toată plămădeala, fiindcă dorea să ne înveţe  să ne luptăm cu râvnă pentru adevăr, şi să ne temem mai mult de pierderea adevărului decât de pierderea relaţiei de pace.

Am face bine să luăm aminte la exemplul lui Pavel în aceste zile. Mulţi ar accepta fără comentarii în religia lor orice aspect, numai să fie cu pace. Au o teamă morbidă de ceea ce ei numesc “controversă.” Sunt cuprinşi cu totul de o teamă morbidă de ceea ce categorisesc, în mod foarte vag, drept “spirit partinic,” deşi nu definesc niciodată cu claritate ce înţeleg prin spirit partinic. Sunt copleşiţi de dorinţa morbidă de păstrare a păcii şi de a face toate lucrurile să fie netede, clare şi plăcute, chiar cu preţul renunţării la adevăr. Atâta vreme cât li se asigură pacea, liniştea, lipsa conflictului şi rânduiala stabilită, sunt în stare să renunţe de bună voie la toate celelalte. Cred că aceştia ar fi considerat, alături de Ahab, că Ilie tulbură pe Israel, şi i-ar fi ajutat pe prinţii din Iuda când l-au aruncat pe Ieremia în temniţă pentru a-i închide gura. Nu mă îndoiesc că mulţi din aceşti oameni despre care vorbesc, ar fi considerat că Pavel s-a comportat foarte inprudent la Antiohia, şi că a mers prea departe!

Cred că această atitudine este în întregime greşită. Nu avem dreptul să aşteptăm ca altceva să facă bine sufletelor oamenilor decât Evanghelia curată a lui Cristos, neamestecată şi neschimbată; aceeaşi Evanghelie care a fost predicată de către apostoli. Cred că pentru a menţine în biserică acest adevăr curat al Evangheliei, oamenii ar trebui să fie gata să facă orice sacrificiu, chiar să pună în pericol pacea, sau să rişte să provoace neînţelegeri sau divizare. N-ar trebui să tolereze doctrina falsă mai mult decât tolerează păcatul. Ar trebui să se împotrivească la orice adăugire sau la orice ştirbire a mesajului simplu al Evangheliei lui Cristos.

De dragul adevărului, Domnul nostru Isus Cristos i-a denunţat chiar şi pe Fariseii care stăteau pe scaunul lui Moise, şi care erau învăţătorii puşi şi autorizaţi să înveţe poporul. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!” le spune El de opt ori în capitolul 23 din Matei. Şi oare cine ar îndrăzni să se gândească că Domnul a greşit când spunea astfel?

De dragul adevărului, Pavel s-a împotrivit lui Petru şi l-a acuzat, măcar că erau fraţi. Cum să le mai fie de folos unitatea când puritatea doctrinei dispăruse? Şi cine ar îndrăzni să spună că Pavel a greşit?

De dragul adevărului, Atanasie s-a poziţionat împotriva tuturor pentru a menţine doctrina curată a dinităţii lui Cristos, şi a purtat o controversă cu majoritatea covârşitoare a bisericii din vremea lui. Şi cine ar îndrăzni oare să spună că a greşit?

De dragul adevărului, Luther a rupt unitatea bisericii în care a s-a născut, l-a denunţat pe papa cu toate faptele lui, şi a pus temelia unei noi învăţături. Şi cine ar îndrăzni oare să spună că Luther a greşit?

De dragul adevărului, Cranmer, Ridley, and Latimer, reformatorii englezi, i-au sfătuit pe Henry al VIII-lea şi Edward al VI-lea să se separe de Roma, şi să-şi asume consecinţele divizării. Şi cine ar îndrăzni să spună că au greşit?

De dragul adevărului, Whitefield and Wesley, acum o sută de ani, au denunţat predicarea morală stearpă a clericilor din vremea lor, şi au pornit pe drumuri şi cărărui pentru a salva suflete, ştiind bine că vor fi excluşi de la comuniunea bisericii lor. Şi cine ar îndrăzni oare să spună că au greşit?

Da, pacea fără adevăr este o pace falsă; este chiar pacea diavolului. Unitatea fără Evanghelie este o unitate fără valoare; este chiar unitatea iadului. Să nu ne lăsăm prinşi în cursa celor care vorbesc frumos despre ea. Să ne amintim cuvintele Domnului nostru Isus Cristos, “Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10:34). Să ne amintim felul în care este lăudată una din bisericile din Apocalipsa, “Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi (Apocalipsa 2:2). Să ne amintim reproşul pe care-l aduce alteia,

“Tu o tolerezi pe Izabela, femeia aceea care se zice proorociţă” (v. Apocalipsa 2:20).

Să nu ne facem niciodată vinovaţi de sacrificarea vreunei părţi a adevărului pe altarul păcii. Mai degrabă, să fim ca evreii care, atunci când identificau vreun manuscris care cuprindea o copie a Scripturilor Vechiului Testament care avea o greşeală la o singură literă, puneau pe foc întregul manuscris, mai degrabă decât să rişte să piardă vreo iotă sau vreo frântură de slovă din Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu fim mulţumiţi cu nimic mai puţin decât întreaga Evanghelie a lui Cristos.

În ce fel trebuie noi să folosim în mod practic principiile generale pe care le-am arătat? Voi da cititorilor mei un sfat simplu. Cred că este un sfat vrednic să i se dea atenţie.

Atenţionez deci pe orice om care-şi iubeşte sufletul să fie selectiv ce predici ascultă de obicei, în ce loc se duce de obicei să se închine. Cel care se aşează conştient sub umbrela vreunei biserici sau organizaţii care este în mod clar nesănătoasă, este foarte neînţelept. Eu niciodată n-aş ezita să spun ce gândesc în acest aspect. Ştiu bine că mulţi consideră şocant ca o persoană să-şi părăsească biserica locală. Eu nu pot vedea prin ochii acestor oameni. Eu fac o distincţie largă între învăţătura care este cu lipsuri şi învăţătura care este complet falsă; între învăţătura cu posibile erori de interpretare şi cea care este clar nebiblică. Însă cred cu tărie că, dacă într-o biserică locală se propovăduieşte în mod obişnuit o doctrină falsă, credinciosul care-şi iubeşte sufletul are perfectă dreptate să nu se mai ducă la acea biserică. A asculta predici nebiblice de cincizeci şi două de ori pe an este un lucru serios. Este o alimentare continuă a minţii cu doze mici de otravă. Cred că este aproape imposibil pentru cineva să se supună singur la aşa ceva, şi să nu fie afectat.

Văd că ni se spune clar în Noul Testament să “cercetăm toate lucrurile,” şi să “păstrăm ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21). Văd în cartea Proverbelor că ni se porunceşte, “Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte” (Proverbe 19:27) Dacă aceste cuvinte nu îndreptăţesc pe cineva să se oprească în a se mai închina într-o anumită biserică în care se predică o doctrină falsă, nu ştiu ce alte cuvinte l-ar putea convinge.

  • Îţi dă cineva de înţeles că frecventarea bisericii sau denominaţiei tale este absolut necesară pentru mântuire? Dacă da, ai mare grijă! Să aibă curajul să ne-o spună şi nouă.

  • Vrea cineva să te facă să înţelegi că frecventarea unei anumite biserici sau denominaţiuni mântuieşte sufletul cuiva, chiar dacă acesta moare neconvertit şi în ignoranţă cu privire la Cristos? Dacă da, ai mare grijă! Să aibă curajul să ne-o spună şi nouă.

  • Vrea cineva să-ţi spună că a merge la o anumită biserică sau denominaţie îl învaţă pe om ceva despre Cristos, sau despre schimbarea inimii, sau despre credinţă, sau despre pocăinţă, dacă aceste subiecte de-abia dacă sunt pomenite în respectiva biserică, şi niciodată nu sunt explicate cum se cuvine? Dacă da, ai mare grijă! Să aibă curajul să ne-o spună şi nouă.

  • Îţi dă cineva de înţeles că omul care se pocăieşte, crede în Cristos, trăieşte o viaţă nouă şi sfântă, îşi va pierde sufletul fiindcă şi-a părăsit biserica şi a învăţat religia în altă parte? Dacă da, ai mare grijă! Să aibă curajul să ne-o spună şi nouă.

 În ce mă priveşte, nu pot să sufăr astfel de idei monstruoase şi extravagante. Nu văd nici o urmă de temelie biblică în ele. Şi cred că cei ce ţin astfel de învăţături este extrem de mic.

Există multe biserici în care învăţătura religioasă este aproape nulă. Se cuvine oare ca membrii unor astfel de biserici să stea liniştiţi, să fie mulţumiţi, şi să se bucure de “pace”? Nicidecum. De ce? Fiindcă, la fel ca Pavel, ar trebui să prefere adevărul păcii.

Există multe biserici unde învăţătura religioasă este doar o simplă moralitate. Doctrinele distinctive ale creştinătăţii nu sunt niciodată proclamate în mod clar. Platon, Seneca sau Confucius ar fi putut să propovăduiască aceleaşi învăţături. Se cuvine oare ca membrii unor astfel de biserici să stea liniştiţi, să fie mulţumiţi, şi să se bucure de “pace”? Nicidecum. De ce? Fiindcă, la fel ca Pavel, ar trebui să prefere adevărul păcii.

  • Folosesc oare un limbaj dur în această parte a subiectului meu? Ştiu că este aşa.

  • Umblu oare într-o zonă delicată? Ştiu că este aşa.

  • Atac oare subiecte care sunt în general lăsate în pace şi trecute sub tăcere? Ştiu că este aşa.

Spun ceea ce spun dintr-un simţ al datoriei faţă de biserica pe care o slujesc. Cred că situaţia din lume şi starea adunării cer să vorbim deschis. În multe biserici, sufletele pier în ignoranţă. Membrii cinstiţi ai bisericii sunt dezgustaţi şi încurcaţi. Nu mai este vreme de cuvinte delicate. Nu sunt ignorant de acele cuvinte magice, “ordine, diviziune, schismă, unitate, controversă,” şi altele ca ele. Ştiu influenţa pe care aceste cuvinte par să o aibă asupra anumitor oameni: le provoacă crampe abdominale sau îi face să nu‑şi poată ridica glasul. Şi eu m-am gândit în linişte şi cu atenţie la ele, şi despre fiecare vreau să vă spun ceva.

(a) Biserica denominaţională este un lucru admirabil în teorie. Numai să fie bine administrat şi pus în practică de lucrători cu adevărat spirituali, şi atunci va aduce naţiunii întregi cea mai mare binecuvântare. Însă nu poţi să aştepţi ataşament faţă de anumită biserică atunci când slujitorii ei sunt ignoranţi în ce priveşte Biblia sau sunt iubitori de lume. În astfel de cazuri n-ar fi de mirare ca oamenii să părăsească respectiva biserică, şi să caute adevărul acolo unde poate fi găsit. Dacă slujitorii bisericii respective nu predică Evanghelia şi nu trăiesc Evanghelia, condiţiile în baza cărora pretind atenţia congregaţiei lor sunt încălcate de ei înşişi, iar pretenţiile de a fi ascultaţi au ajuns la capăt. Este absurd să te aştepţi de la capul unei familii să pună în pericol sufletele copiilor săi, dar şi sufletul său, doar de dragul “bisericii” sale. În Biblie nu se pomeneşte despre biserici, nici catolice, nici ortodoxe, nici denominaţionale, şi astfel nimeni nu are dreptul de a cere oamenilor să trăiască şi să moară în ignoranţă, doar pentru ca la urmă să poată spune, “Eu toată viaţa nu mi-am schimbat biserica, m-am dus doar la una.”

(b) Diviziunile şi separările sunt foarte de condamnat în religie. Ele slăbesc cauza adevăratei creştinătăţi. Ele dau vrăjmaşilor celor buni ocazia să hulească, să blasfemieze. Dar înainte de a-i acuza pe oameni pentru că fac asta, trebuie să avem grijă să vedem bine cine este vinovatul. Doctrina falsă şi erezia sunt mai rele decât schisma. Dacă oamenii se separă de învăţătura care este în mod clar falsă şi nebiblică, ar trebui mai degrabă să-i lăudăm decât să-i condamnăm. În astfel de cazuri separarea este o virtute, nu un păcat. Este uşor să faci remarci dispreţuitoare despre cei pe care “îi gâdilă urechile,” şi “iubesc distracţia;” însă nu este uşor să convingi un cititor simplu al Bibliei că este datoria lui să se ducă să asculte în fiecare duminică o doctrină falsă, când cu un pic de efort ar putea merge să asculte adevărul.

(c) Unitatea, liniştea şi rânduiala între cei ce se declară creştini sunt binecuvântări extraordinare. Ele dau tărie, frumuseţe şi eficienţă cauzei lui Cristos. Dar chiar şi aurul poate fi cumpărat prea scump. Unitatea obţinută prin sacrificarea adevărului nu are valoare. Nu unitatea place lui Dumnezeu. Biserica Romei se laudă în gura mare cu o unitate care nu-şi merită numele. Această unitate obţinută prin luarea Bibliei din mâinile oamenilor, prin trâmbiţarea unor păreri şi judecăţi individuale, prin încurajarea ignoranţei, prin a interzice oamenilor să gândească pentru ei înşişi şi să aibă păreri proprii. Întocmai ca luptătorii exterminatori din vechime, Biserica Catolică a Romei forţează o izolare şi o numeşte pace. Există destulă tăcere şi linişte chiar şi în mormânt, însă nu este o linişte a sănătăţii, ci a morţii. Profeţii falşi erau aceia care strigau “Pace,” când nu era pace.

(d) Controversa în religie este ceva detestabil. Este destul că avem de luptat împotriva diavolului, împotrivă lumii şi a cărnii sau firii noastre păcătoase, nu trebuie să mai avem lupte şi datorită diferenţelor particulare din propria tabără. Însă există un lucru care este mai grav decât controversa, şi anume tolerarea, îngăduirea, permiterea doctrinei false, fără a ne împotrivi sau fără a fi deranjaţi. Chiar controversa a câştigat bătălia Reformei protestante. Dacă învăţăturile oamenilor de atunci erau corecte, este clar că n‑ar fi fost nevoie de nici o Reformă! De dragul păcii, ar fi trebuit să continuăm să ne închinăm Fecioarei şi să ne plecăm în faţa icoanelor şi moaştelor până în ziua de astăzi! Hai să terminăm cu prostiile astea! Există anumite perioade când controversa nu este doar o datorie, ci şi un câştig. Mie daţi-mi mai bine tunetul cel puternic decât malaria cea mortală. Cea din urmă umblă în întuneric şi ne otrăveşte în tăcere, şi niciodată nu vom fi în siguranţă. Primul ne înspăimântă şi ne alarmează doar pentru puţină vreme. Dar apoi a trecut, şi împrospătează aerul. Avem o datorie biblică clară “să luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3).

Sunt deplin conştient că lucrurile pe care le-am spus sunt extrem de neplăcute pentru mulţi. Cred că mulţi se mulţumeac cu o învăţătură care nu este adevărul întreg, şi îşi închipuie că la urmă va fi “tot una.” Îmi pare rău pentru aceştia. Sunt convins că nimic altceva în afară de adevărul întreg nu va putea, ca regulă generală, să facă bine sufletelor. Ştiu că acei care de bună voie se mulţumesc cu orice altceva decât adevărul întreg, vor descoperi în cele din urmă că suletul lor a avut mult de suferit. Există trei lucruri cu care oamenii nu trebuie niciodată să se joace: puţină otravă, puţină învăţătură falsă, şi puţin păcat.

Sunt deplin conştient că atunci când cineva exprimă opinii de felul celor pe care tocmai vi le-am prezentat, vor exista mulţi care să zică, “Omul acesta nu mai este credincios bisericii.” Ascult astfel de acuzaţii fără să mai mişte. Ziua judecăţii va arăta cine au fost adevăraţii prieteni ai bisericii, şi cine nu. Eu am văzut în ultimii treizeci şi doi de ani că, dacă un pastor/slujitor duce o viaţă liniştită, îi lasă în pace pe cei neconvertiţi din lume şi predică aşa încât să nu deranjeze pe nimeni, dar nici să nu zidească pe nimeni, va fi catalogat de mulţi drept “un pastor/slujitor bun.”

Am mai descoperit că dacă cineva studiază Scriptura, lucrează necontenit pentru mântuirea sufletelor, aderă fără rezerve la doctrinele mari ale Reformei, condamnă cu credincioşie învăţăturile nebiblice, şi predică cu putere predici care caută să-i convingă pe oameni, va fi considerat probabil un instigator şi unul care “tulbură pe Israel.” Dar, să spună oamenii ce vor. Prietenii adevăraţi ai bisericii sunt acei care se trudesc cel mai mult pentru păstrarea adevărului.

Am aşternut aceste rânduri în faţa cititorilor, invitându-i să le ia cu seriozitate în seamă. Îi provoc să nu uite niciodată că adevărul este mai important pentru biserică decât pacea. Le cer să fie gata să ducă mai departe principiile enunţate, şi să lupte cu toată puterea, dacă este cazul, pentru adevăr. Dacă vom face aşa, înseamnă că am învăţat ceva de la cei din Antiohia.

– J.C. Ryle (1816-1900)
luată din: The Fallibility of Ministers.

Doctrina falsă est mai rea decât diviziunea

 Posted on Oct25

https://ioan17.wordpress.com/2012/10/27/false-doctrine-is-worse-than-division

Read Full Post »

%d bloggers like this: