Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Har’

Read Full Post »

1012792_10202801483742252_1807833918_nAdâncire în har

                         Efeseni 3.14-21

 
    Augustin se plimba pe malul marii si era muncit de un gand: Cum, trei Dumnezei, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si totusi nu este decat un singur Dumnezeu! Se tot framanta el, dar nu putea sa ajunga la o concluzie multumitoare. Plimbandu-se, vede pe un copilas care facea o groapa in nisip, pe malul marii. – Ce faci tu aici? – Fac o groapa, sa mut marea in groapa asta… A ras. Cum baietelul acesta crede sa transporte intreaga mare intr-o mica gropita, tot asa, cum pot eu sa strabat cu mintea mea intreaga Dumnezeire? S-a rusinat de mintea lui si a invatat sa se plece in fata descoperirilor lui Dumnezeu.
 
    Cand te uiti in lume, vezi atata pacat, atata nelegiuire, atata nedreptate, atata mizerie, atata suferinta, incat stai si te gandesti: Daca este un Dumnezeu care conduce toate, atunci de ce atata mizerie? Parca iti vine sa te indoiesti de existenta si carmuirea Lui. Dar oare atunci nu face sa ne gandim la mintea cea mica pe care o avem cu totii? Cum putem noi sa intelegem toate? Totusi este un Dumnezeu care a facut toate, le tine pe toate.
 
    Apostolul Pavel a vazut si el multa mizerie pe vremea cand traia el, multa suferinta, necaz, nedreptate, robi si roabe, cate a mai vazut! Totusi nu s-a indoit nicio clipa de suveranitatea lui Dumnezeu si de faptul ca El le conduce pe toate. Intr-o pilda se spune: “Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Iar apostolul a putut sa deosebeasca lucrarea vrajmasului de lucrarea lui Dumnezeu. Si ce era lucrarea lui Dumnezeu, a pus-o deoparte, pe sema lui Dumnezeu, iar ce era lucrarea vrajmasului, si pe acelea le-a pus deoparte.
 
    Apostolul Domnului dorea, cu toate ca traia intr-o lume ca si cea de acum, destul de rea si pacatoasa, ca tocmai in mijlocul acestei lumi sa straluceasca cei credinciosi. Ei sa straluceasca prin cunoasterea bunatatii, indurarii, a harului lui Dumnezeu. El vrea ca cei credinciosi sa sporeasca tot mai mult in cunoasterea harului si a dragostei lui Dumnezeu. Asa spune in cuvintele acestea: “ca sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea,” Pot sa fie masurate in intregime dragostea, harul lui Dumnezeu? Nu se pot masura, sunt nespus de felurite, se desfasoara in toate directiile. Dar  cat putem si noi, sa cautam sa cunoastem dragostea, harul Lui, largimea, lungimea, adancimea, inaltimea.
 
    Paganii aveau zeii lor nationali. Un zeu dintr-un popor nu putea sa fie si zeul celuilalt popor, afara doar de cazul cand il imprumutau. Poporul evreu avea pe Dumnezeul lor, care era numai al lor. A venit insa Domnul Hristos si a spus ca Dumnezeu iubeste pe toti oamenii: “Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Iata lărgimea harului Sau.
 
    Chiar si apostolii Domnului au intampinat greutati cand a fost vorba sa vesteasca evanghelia la toate popoarele. Cand s-a dus Petru si a vestit evanghelia lui Corneliu si casei lui, a fost tras la raspundere: “Cum ai intrat in casa unui netaiat imprejur?” Luase impreuna cu el sase frati si pe aceia i-a adus ca martori. “M-am dus in urma unei descoperiri a lui Dumnezeu. Si puteam eu sa ma impotrivesc lucrarii lui Dumnezeu si sa nu-i socotesc credinciosi pe cei care au primit Duhul Sfant?” Si abia a putut sa se faca inteles ca a indraznit sa predice evanghelia si la pagani. Evanghelia era randuita sa fie vestita la toate neamurile, trebuiau s-o auda toate neamurile.
 
Intr-un psalm citim asa: “Cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi.” Aceasta raspunde la largimea harului lui Dumnezeu.
 
    Dar lungimea? Sunt in unele tari rauri care pornesc din munte vijelioase si, in vale, dupa catva timp, dispar, intra in nisip. Asa este dragostea omeneasca, porneste foarte vijelioasa si pe urma se transforma in nesuferirea unuia fata de celalalt. Pornesc cu entuziasm in casatorie, cu aratari zise ale dragostei, dar dupa aceea ajung de abia de se mai pot suferi. Si cate divorturi, cate despartiri sufletesti, din pricina ca dragostea omeneasca s-a pierdut!
 
    Dar unde este dragostea lui Dumnezeu, cred ca nu se poate masura in lungimea ei. In prorocul Isaia 49 se gasesc niste cuvinte pe care noi le avem in una din cantarile noastre: “Poate-o mama sa-nceteze pruncul a-si iubi? Chiar daca-ar putea ea, Domnul n-ar putea.” Iubirea lui Dumnezeu este fara margini, ea L-a facut sa dea pe Domnul Isus ca jertfa pentru noi.
 
    In psalmul 103 se gaseste un cuvant care raspunde si la aceasta lungime a harului lui Dumnezeu: “Dar bunatatea Domnului tine in veci pentru cei ce se tem de El si dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor.” Iata cat de lung este harul lui Dumnezeu care se intinde peste copiii copiilor lor, pana la al miilea neam de oameni.
 
    Un credincios a ajuns cu vestea evangheliei la un om care ii spune: “Lasa-ma, domnule, sunt un om nelegiuit! Ce imi vorbesti d-ta mie? Eu am promis mamei ca am sa citesc Biblia si n-am citit-o. Mie n-ai ce sa-mi mai vorbesti, sunt un nelegiuit.” Si atunci credinciosul ii spune: “Pentru d-ta am un loc din Scriptura: “Pe cand eram noi inca fara putere, Hristos la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti.” D-ta te-ai asezat printre cei nelegiuiti si cu drept cuvant. Dar iata ca pentru cei nelegiuiti a murit Hristos pe cruce, deci si pentru d-ta.” Dupa aceea acel om a incetat cu impotrivirea, ca sa se plece in fata voii lui Dumnezeu. Astfel adancimea harului lui Dumnezeu s-a aratat si a coborat si pana la acest om, ca sa-l ridice din adanc.
Dar inaltimea? Evanghelistul Ioan spune: “Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu; si suntem.” Este un verset care cuprinde multa mangaiere pentru cei care sunt credinciosi cu adevarat. “Cat de sus sunt cerurile fata de pamant, atat de mare este bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El.” Iar in alt psalm citim: “El ridica pe cel sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi, ca sa-l faca sa sada impreuna cu cei mari, cu mai-marii poporului Sau.”
 
     Am citit despre un betiv care era foarte patimas, incat ai lui i-au spus: “Du-te, du-te in alta tara, tot nu esti bun de nimic aici, esti o sarcina pentru cei din jurul tau. Du-te si pierde-ti urma pe acolo… “ El era un muzician ales. A plecat departe, sa-si scoata o bucata de paine. Ajunsese tot mai zdrentaros, tot mai decazut. Intr-o seara se intorcea acasa, dupa ce cantase la un local. Era tare frig si era zgribulit de frig. Acasa nu avea foc. Vede insa undeva o sala luminoasa. Ce o fi aici? Intra inauntru. Era o sala in care se vestea evanghelia. S-a asezat si el mai langa soba, ca sa se incalzeasca. Unul din cei de acolo acolo, deodata se ridica si spune: “Cel care canta la orga s-a imbolnavit. Nu este intre dv. cineva care stie sa cante la orga?” Se gandea ca el stie sa cante, dar se uita la el, jerpelit cum era, ii era rusine sa se ofere. Mai era un simt inca in el. In sfarsit, s-a dus la orga, sa cante dupa note.
     Cel care vestea evanghelia propune o cantare, cum ar fi la noi cantarea aceea: “Domnu-i iubire, El ne-a iubit.” Si canta cu mult foc. In timp ce canta, iubirea lui Dumnezeu s-a coborat in sufletul lui, a izbucnit in plans si canta si plangea. Canta o iubire pe care el n-o cunoscuse pana atunci si plangea mizeria in care il adusese pacatul. Si betivanul acesta s-a intors la Dumnezeu si a compus multe cantari crestine care s-au publicat prin cartile de canatri. La ce inaltime l-a ridicat harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceea de la un betiv decazut, la starea de copil al lui Dumnezeu, credincios. Asa ridica harul lui Dumnezeu!
Trebuie sa cunoastem din ce in ce mai mult harul lui Dumnezeu. Tot harul lui Dumnezeu a lucrat ca fiul risipitor sa se intoarca acasa, pentru ca si-a venit in fire, parca fusese zapacit. Atunci si-a zis: “Ma voi intoarce la tatal meu si ii voi spune sa ma primeasca macar ca pe un argat, pentru ca am pacatuit impotriva cerului si impotriva lui.” A venit acasa, iar tatal lui l-a vazut de departe, i-a iesit inainte si l-a sarutat mult, cu sarutul harului lui Dumnezeu care primeste si iarta pe pacatosi.
 
    In felul acesta suntem indemnati sa ne adancim tot mai mult in harul lui Dumnezeu. Dorinta apostolului Pavel, pe care ne-a exprimat-o in cuvintele citite, este sa adancim tot mai mult harul lui Dumnezeu. Asa il vom intelege bine pe apostol cand spune: “Prin har sunt ce sunt” si “harul Lui fata de mine n-a fost in zadar.” 
 
                                                 Teodor Popescu
                                                  28 aprilie 1957
 Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile fr. Gheorghe Cornilescu !
16640996_1281302111950491_5992102393763776548_n

Read Full Post »

14079641_945676022225933_5080224064231592313_n

Crescand in har

    Cand ni se descopera cat de decazuti suntem, cand Duhul Sfant ne face sa ne vedem pustiul nostru spiritual si sa simtim cat de fara speranta si de lipsiti de putere suntem, consider ca atunci crestem chiar mai mult decat cand avem privilegiul de a ne ridica pe aripi de serafimi.

    Nu masurati cresterea in har prin sentimentele voastre. Unii iau sentimentele ca un fel de barometru. Nu faceti asa! Daca suntem in Hristos, suntem in El prin credinta si nu prin sentimente. Si amintiti-va ca, fie sentimentele bune sau rele, tot copil al lui Dumnezeu sunteti, si aceasta nu intr-o masura mai mare sau mai mica. Credinta va uneste cu Mielul – si nu sentimentele.

    Incredeti-va in El in intuneric, incredeti-va in El in necaz, sprijiniti-va pe El cand nu Il vedeti; cand pare ca nu mai aveti unde merge mai departe, pasiti totusi, deoarece terenul este sigur sub picioarele credintei.

                                           C. H. Spurgeon

13012737_1212703668742494_5001781770829893629_n

Read Full Post »

12974533_10154098970873524_2597348542475048061_nOrice fel de har

 waterfall

    Este aici un cuvant asupra caruia face sa ne oprim: “Dumnezeu poate sa va umple cu orice har” sau “sa va dea orice fel de har.” Cuvantul acesta ne face sa ne gandim la bogatia harului lui Dumnezeu pe care o avem. Dar de vreme ce nu o pretuim, suntem vaicareti. De aceea este nevoie ca cei credinciosi sa fie convinsi de bogatia pe care o au în Domnul Hristos, ca s-o pretuiasca asa cum se cuvine.

     Iata numai cateva din harurile pe care le avem, pe care trebuie sa le pretuim. Harul iertarii pacatelor este parca la temelia altor haruri. Insasi evanghelia pe care o credem si pe care o vestim se numeste “evanghelia harului lui Dumnezeu.” Suntem socotiti neprihaniti prin harul Lui, asa ni se spune in epistola catre Romani. Traim prin har in toate zilele vietii noastre si ni se da har peste har.

     Nu se poate traduce în romaneste cuvantul “har”. Este mai mult decat favoare, indurare sau mila. Suntem noi recunoscatori asa cum se cuvine pentru acest har nespus de mare al iertarii, sa vestim în lung si-n larg acest har care aduce mantuire pentru toti oamenii?

     Harul aduce si sfintenie. “Dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi facuti neprihaniti.” “Iar legea a venit prin Moise, dar harul si adevarul prin Isus Hristos.” Catre Tit, apostolul Pavel scrie: “Harul lui Dumnezeu care aduce mantuire pentru toti oamenii s-a aratat si ne învata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim în veacul de acum cu întelepciune, dreptate si evlavie.” Sufletul, trupul si duhul sa fie puse deoparte pentru Dumnezeu. In felul acesta noi suntem pusi deoparte pentru sfintenie.

     Abia de este vreun mijloc mai potrivit, in afara de Cuvantul lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, pentru înaintarea noastra in sfintenie, ca tigaia necazurilor, a suferintelor de tot felul. Cine cunoaste lucrul acesta nu se lasa doborat de intristare. Daca avem parte de suferinte, avem parte si de mangaieri.

     “Caci este un har daca cineva, pentru cugetul sau fata de Dumnezeu, sufera intristare, patimind pe nedrept. In adevar, ce lauda este sa suferiti cu rabdare sa fiti palmuiti cand ati facut rau? Dar daca suferiti cu rabdare cand ati facut bine, lucrul acesta este un har inaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2.19-20). Harul face pe cei care sufera pentru Domnul Hristos, pentru ca sunt credinciosi, sa se bucure. Pavel si Sila erau închisi in Filipi si au cantat la miezul noptii cantari de bucurie, încat toti ceilalti întemnitati i-au auzit.

     Apostolul Pavel scrie filipenilor: “Voua vi s-a dat harul nu numai de a crede, dar si de a suferi pentru Hristos.” Deci apostolul Domnului considera ca un har de a suferi cineva pentru ca este credincios. Daca va veni suferinta si peste noi, daca o vom socoti ca un har din partea lui Dumnezeu, vom fi binecuvantati. Dar stim ca, daca suntem credinciosi, la aceasta suntem randuiti.

     Este un mare har din partea lui Dumnezeu sa pricepem gandurile Lui. Omul firesc nu poate sa priceapa lucrurile Duhului, ele trebuiesc judecate altfel decat cu mintea fireasca. Dar cei ce sunt duhovnicesti pot sa judece totul, si ei însisi nu pot sa fie judecati de nimeni. Noua însa ne-a descoperit Dumnezeu aceste lucruri prin Duhul Sau, caci Duhul cerceteaza toate, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu. O minte noua, o fire noua, o inima noua, cele vechi s-au dus si toate s-au facut noi – acestea sunt bine adeverite in Cuvantul lui Dumnezeu. Si daca ramai la mintea cea veche, daca judeci lucrurile in felul lumii, atunci dai dovada ca n-ai capatat harul de a privi lucrurile in felul lui Dumnezeu.

     Credinciosii au fost invredniciti sa aiba parte de descoperirea gandurilor lui Dumnezeu. De pilda lui Avraam, cand Domnul pleca spre Sodoma si Gomora ca sa dezlantuie mania Lui asupra acestor cetati, ii spune: “Sa ascund Eu de Avraam ce am de gand sa fac?” Si i-a descoperit ce avea sa faca, sa vina foc si pucioasa peste acele cetati. Avraam a mijlocit pentru oamenii de acolo, dar s-a oprit la un anumit numar.

     Gandurile lui Dumnezeu nu se potrivesc cu gandurile oamenilor si El ne descopera gandurile Sale. Intr-un psalm se spune: “El Si-a descoperit caile Sale lui Moise si lucrarile Sale copiilor lui Israel.” In adevar, care popor de pe fata pamantului a avut vreodata proroci? Este un fenomen unic, numai cu poporul evreu. Numai acolo sunt proroci, in alta parte degeaba îi cauti. In indurarea Lui, Dumnezeu Si-a descoperit gandurile prin proroci.

     Ce înalte sunt gandurile lui Dumnezeu, ce adanci sunt ele! Cine poate sa priceapa tot adancul gandurilor Lui? Cat de înalte sunt cerurile fata de pamant, atat de înalte sunt gandurile lui Dumnezeu fata de gandurile oamenilor. Sunt ganduri de iubire, de pace. 

     Ne-a descoperit Dumnezeu gandurile pe care le are El cu privire la mersul lumii? Da, noi nu suntem in nestiinta; nu putem spune ca nu ne-a descoperit, ca nu stim. Noua ne-a descoperit Dumnezeu în Cuvantul Lui ce este cu poporul evreu. Cu toate ca este in neascultare, se va sfarsi odata neascultarea, dupa ce va trece prin judecata. Si Dumnezeu Se va ocupa din nou de poporul evreu, care va veni la credinta pe caile pe care au venit neamurile: prin harul lui Dumnezeu.

     Ne-a descoperit El gandurile pe care le are cu privire la Biserica Lui? Cum sa nu! Noi asteptam rapirea. Ca sunt pe ici, pe colo, atatea ganduri descoperite noua, da; dar în general noi asteptam rapirea, avem o nadejde care nu înseala. Sa ne mangaiem unii pe altii cu aceste cuvinte.

     Ne-a descoperit Dumnezeu gandurile pe care le are cu privire la Imparatia Sa? Da, ne-a descoperit cum acum Imparatia Sa se descopera in taina, iar mai tarziu se va arata în chip stralucit. Toate acestea le avem descoperite, mai mult sau mai putin. Poate cineva nu le-a inteles mai în amanuntime, însa în general trebuie sa le inteleaga.

     In harul dat din partea lui Dumnezeu este si acesta: ascultarea rugaciunilor. Minunata este purtarea lui Dumnezeu cu omul Sau, Moise, acest urias în ce priveste legatura cu Dumnezeu. El îi zice candva lui Moise: “Ce ai vorbit acum voi face, caci ai aflat har in ochii Mei.” Acest atlet a luptat contra pacatelor poporului sau, dar pentru Dumnezeu.

     Un alt har este acesta, de a vedea slava lui Dumnezeu. Ne este promis în repetate randuri ca vom vedea slava Lui. Lucrul acesta l-a facut cu Moise (Exod 33.18-23): l-a asezat in crapatura stancii, El a trecut pe acolo si i-a descoperit Numele Său: “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la manie si plin de bunatate.” Atunci S-a descoperit Dumnezeu lui Moise. Desigur, nu L-a vazut pe Dumnezeu în slava Lui. Iar noi, cand vom vedea slava Lui, vom cadea cu totii cu fata la pamant. Este un lucru mare, dar este absolut sigur. Niciunul din cuvintele Lui nu cade la pamant, ca sa nu se împlineasca.

     Dar ma întorc la ce am spus, ca mai ales în suferinta se vede acum slava lui Dumnezeu. Iov, mai ales în suferinta a vazut slava lui Dumnezeu. La fel a fost si cu prorocul Ieremia. De aceea, unii s-au umplut de atata entuziasm pentru suferinta, încat au dorit-o: Da-mi, Doamne, sa sufar, ca sa vad slava Ta!… Dar nu trebuie sa facem asa. Lasa ca o trimite Dumnezeu, atunci cand crede El ca este nevoie de suferinta. Niciun copil nu zice: “Ia nuiaua, mama si bate-ma!” La timpul potrivit însa se face si acest lucru.

     Inaintam în credinta si ni se face parte de orice fel de har. Sa dorim din tot sufletul sa cunoastem tot mai bine harul Sau si sa pretuim tot ce ne-a dat Dumnezeu.

    Teodor Popescu         7 iulie 1957

Articolul a fost o predica stenografiata si transcrisa de fratele Horia Azimioara -primit pe email .13320772_793479464085393_4559416656752326043_o12768202_741783409254999_1166426002582548153_o

 

Read Full Post »

ZIUA UNEI MARI OPORTUNITATI…

ZIUA IN CARE SE OFERA LUCRU (Matei.20:1-16)

A lucra pentru Imparatia Cerurilor e cel mai mare har oferit unui muritor.

Imagineza-ti sa lucrezi pentru ceea mai importanta companie din oras,din tara,ce mandri sunt asemenea oameni.Am prieteni care lucreaza la companii de renume,de fiecare data cand ne intalnim nu are alt subiect decat oportunitatile ce compania le ofera si  ce beneficii bune are de la companie.

Dar sa lucrezi pentru Imparatia Cerului;ce advantaje,ce beneficii!!!.

 O ZI PLINA DE HAR

1. Harul a unei dimineti binecuvantate (dimineata in care sa meritat sa iesi in piata)

2. Harul de- a se opri in dreptul tau chiar Gospodarul

3.Harul sa fii tocmit cu un prêt pentru lucru.

4.Bucuria deplina la sfarsitul zilei ,imi voi lua plata pentru lucrul de peste zi.

 Gospodarul are lucru si de aceea e in cautare de angajati(lucratori) toata ziua ,lucru trebuie terminat(cat e inca ziua). A cautat la diferite ceasuri din zi:

1.CEASUL DIMINETII (CEASUL DIS- DE- DIMINEATA)

De la ineput Dumnezeu a trimis pe Ioan ca sa pregateasca poporul pentru caile Domnului. Atunci cand Soarele care rasarea din inaltimii a inlaturat intunerecul aducand lumina pocaintei (Luca.1:77-79)

 2.CEASUL AL TREILEA (Fapte.2:1-15)

Ziua Cincizecimeii a fost o zi importanta in viata Bisericii,ziua cand la chemarea Evangheliei rostita prin apostolul Petru in al treilea ceas din zi   s-au   intors la Dumnezeu 3000 de suflete.Sufletele acestea s-au adaus la Biserica si au primit botezul:Nu era decat al treilea ceas din zi (Fapte.2:15)

 3.CEASUL AL SASELEA (CEASUL SAMARITENILOR)

Isus obosit statea la fantana lui Iacov.Ucenici erau in cetate sa cumpere mancare,Isus chiar obosit, se foloseste de ocazia in care s-a intalnit cu samariteanca,si prin ea sa cheme o cetate de oamenii la mantuire.Isus vedea holdele coapte .:”Era cam pe la ceasul al saselea(Ioan.4:6)

 4.CEASUL AL NOUALEA (CEASUL NEAMURILOR)

Isus a plecat la ceruri,ucenicii au ramas sa duca Evanghelia pana la marginile Pamantului. Un sutas dorea mantuirea ,Dumnezeu isi trimite pe robul Lui,pe apostolul Petru,care sub calauzirea Duhului Sfant,ii descopere acestuia calea Mantuiri prin Isus Hristos,care a fost mort,a inviat,si E viu in veci vecilor si sade la dreapta lui Dumnezeu.Era pe la cesul al noualea din zi,cand ingerul ii aduce vestea de la Dumnezeu,ca apostolul Petru poate sa ii spuna despre calea mantuirii (Fapte .10:3)

 5.CEASUL AL UNSPREZECELEA (CEASUL ULTIMEI OPORTUNITATI)

*Ceasul cand nu mai e nici o nadejde de a mai fi bagat in seama de oameni; dar nu de Marele Gospodar (El te mai cauta si in ultimul ceas al vietii)

*Ceasul cand sansele unei angajari sunt reduse la”zero”(la oamenii de pe la 40 de anii nute mai angajaza) dar nu la Isus,El are nevoie de tine sa lucrezi pentru El pana la ultima clipa din viata aceasta.

*Ceasul al unsprezecelea e ceasul recuperarii oferite de Dumnezeu pentru tine,fii bucuros ai oportunitatea sa lucrezi pentru Marele Gospodar in Imparatia Lui.

 PLATA DUPA INTOCMIREA FACUTA

Gospodarul va fi drept in asi plati lucratorii

Gospodarul nu va face nici o nedreptate si nu va fi nici partinitor:”Prietene ne-am tocmit cu un leu ,ia-ti leul,e partea ta.

Pentru toti slujitori fideli ,Dumnezeu a pregatit plata:

-pentru aici = insutit,

-iar pentru acolo =Viata Vesnica)

Dumnezeu mai cauta si azi lucratori in via Lui,esti gata sa razpunzi chemari pe care Marele Gospodar o face?

~strainisicalatori~

(dutu) Posted on noiembrie 18, 2012 by strainisicalatori

REBLOGGED FROM:

http://strainisicalatori.wordpress.com/2012/11/18/ziua-unei-mari-oportunitati/

Read Full Post »

 

 

 

 

 

 


 

 

 

Sabina Wurmbrand

http://youtu.be/QcpS9fWYYNA

Sabina Wurmbrand – 2

http://youtu.be/nGRJbedx1FU

Primul clip dintr-un interviu in anul 2000. nu stiam atunci ca avea sa fie ultimul…operator de imagine: Virginia Brasov

In all places, God has His own witnesses of the Gospel to proclaim His Word. And we, in the year 2000, are very special witnesses because when the Lord spoke to His disciples and told them to go to all the world and proclaim the Gospel, the smart people of that time could have smiled, a God who dies on the cross, doesn’t leave behind an organization, committee or bank, and says to this small group “Go into all the world and proclaim the Gospel.” We, after 2000 years, who live now, are witnesses

 

Read Full Post »

O mântuire deplin de ajuns (2 Petru 1:1-4)

Introducere

     Cea de a doua epistola a lui Petru este ultima carte scrisa de apostol: a   scris-o când era expus mortii de martir.  Asa citim in v. 14 din capitolul 1. Epistola este adresata crestinilor. Versetul 1 arata acest lucru cu toata claritatea.  Aci, nu este mentionat unde se aflau acei crestini.  Dar, cum Petru numeste epistola ca fiind “cea de a doua scrisoare” (3:1), se poate intelege ca adresantii celei de a doua scrisori sunt aceeiasi crestini carora le-a fost adresata si prima scrisoare, si anume crestinii “imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si  si Bitinia” – cu alte cuvinte prin Asia Mica sau prin Turcia. Intelegem din context ca epistola a fost scrisa  sub imperiul urgentei de a îndruma si întari pe credinciosii din adunari, care erau ameninati dinlauntru, sub influienta invatatorilor mincinosi, descrisi in 2 Petru 2:1: “In norod s-au ridicat prooroci mincinosi, cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi care vor stecura pe furis erezii nimicitoare, care se vor lepada de Stapânul care i-a rascumparat  si vor face sa cada asupra lor  pierzare naparazvica.”

     Invatatorii mincinosi strecurau indoiala cu privire la cea de a doua venire a Domnului Isus. Ei intrebau, asa cum se arata la 2 Petru 3:4 “Unde este fagaduinta venirii Lui?”   Ei semanau  indoiala cu privire la evanghelia vestita de cei ce sustineau  venirea iarasi a Domnului Isus: in fapt, ei invatau un alt Cristos, un fals Cristos.  Pretindeau ca aduc cunostinte noi dar erau invatatori mincinosi, care pradau turma.La 2 Petru 2:2 invatatorii mincinosi sunt descrisi ca “destrabalati”, dedati poftelor vinovate, lacomi, “momind sufltele nestaornice”   Le scapara ochii de preacurvie si nu se satura de pacatuit, momesc sufletele nestaornice, au inma plina de lacomie si sunt niste blestemati.” (2 Petru 2:14).  Amenintarea invatatorilor mincinosi si a  imoralilor sexuali va fi totdeauna de luat in considerare. De aceea, 2 Petru este relevanta si astazi dupa aproape 2000 de ani de cand cartea a fost scrisa.

 Expilcatia pe versete

    V. 1   Epistola incepe in acelas stil ca si 1 Petru.  Aici, Petru isi da numele Simon Petru. Se identifica drept “rob si apostol al lui Isus Cristos.”  Este mai intai “rob” si apoi “apostol”.  Un “rob” este, exprimat literal, un sclav sau, in greceste un doulos.  Lumea antica era plina de sclavi.  In imperiul roman sclavii reprezentau clasa cea mai larga, clasa cea mai de jos a societatii romane.   Cand Petru s-a declarat pe el insusi doulos orice cititor stia ce inseamna asta.

    William Barclay a explicat ce insemna in lumea veche sa fi sclav: insemna sa n-ai niciun drept, sa n-ai nicio zi libera, sa n-ai niciun timp pentru tine insuti, sa fi numai si numai al stapanului. Stapanul avea dreptul de viata si de moarte asupra robului.  El stapanea un rob asa cum ar fi stapanit un obiect. Sclavul era la discretia absoluta a stapanului sau. Intr-un fel, aceasta descrie relatia noastra, a credinciosilor, cu Dumnezeu: noi suntem robii Lui, n-avem drepturi, n-avem timp liber, vietile noastre sunt in intregime in mâna Lui si suntem chemati sa facem in exclusivitate voia Lui.  Din fericire, Stapanul nostru este bun, de aceea, tot ce trebuie sa facem pentru El este drept si este spre binele nostru.  Si de fapt gasim adevarata libertate numai in relatia noastra cu El.

     Noi suntem o aparenta contradictie: suntem robi liberi. Asa sunt toti crestinii adevarati, De aceea spunea Pavel ca el era mai intåi rob, slujitorul tuturor.  Apoi, Pavel era “apostol”.  El arata asta ca sa sublinieze autoritatea cu care scria epistola, Tot ce spunea, spunea cu toata greutatea, prin autoritatea lui Cristos care l-a ales si care l-a trimes in lucrarea Lui.  Si, desi este un apostol, el îi considera pe cei carora le scria epistola egali cu el. Cum?  Au capatat o credinta de acelas fel cu a noastra” (cu a apostolilor). Aici este vorba despre actul credintei si nu despre obiectul sau despre doctrina credintei.  Daca ar fi fost vorba despre credinta ca doctrina credintei, ar fi fost nevoie de articolul hotarît inainte de cuvantul credinta, ca in Iuda 3, unde se spune despre “credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”.

      Ceea ce spune Petru aici este ca nu este deosebire intre credinciosi: toti avem acelasi fel de credinta, toti suntem pacatosi si tot ce avem datoram numai si numai harului lui Dumnezeu.  V. 1 spune ca aceasta credinta “a fost capatata”, cu alte cuvinte, ea este un dar.  Cuvantul” capatata” ( greceste laghano – folosit si la Luca 1:9), semnifica “un privilegiu acordat si nu un merit castigat”.   Nimeni nu si-a castigat darul credintei, ci el a fost capatat prin bunavointa lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, nimeni nu capata credinta bazat pe eforturile proprii sau pe alegerea proprie.  Credinta le-a fost daruita prin hotarirea suverana a lui Dumnezeu. Ea este un dar fara plata a; harului suveran al lui Dumnezeu.  Fara discutie, avem raspunderea de a crede: cine raspunde in mod potrivit evangheliei, crede: isi exerseaza vointa potrivit cunostintei, crezând in Cristos. Dar intelegerea si exersarea vointei este, in ultima instanta, lucrarea lui Dumnezeu.  El este Cel ce ne ilumineaza mintea si ne da viata ca sa putem actiona.  Asa spune Biblia: Efeseni 2:8-9; Filipeni 1:29; Fapte 11:21; 16:14).  Totul este prin har, iar sursa acestui har este Cristos. Exprimand aceasta,  Petru adauga “prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Isus Cristos”.   Se poate traduce si în dreptatea…, cu alte cuvinte, credinta mantuitoare are un obiect bine stabilit, si anume, dreptatea lui Dumnezeu in Cristos.  La Romani 3:21 Pavel spune: Dar acum, s-a aratat o neprihanire (dreptate) pe care o da Dumnezeu fara Lege” si care esete primita prin credinta in Cristos. Evanghelia mantuitoare este primita prin credinta, iar dreptatea revelata in evanghelia harului, dreptatea lui Cristos, este imputata celui ce crede, pacatosului salvat: cand primim credinta mantuitoare, primim impreuna cu ea imputarea dreptatii lui Cristos,  “Dumnezeul si Mantuitorul nostru Isus Cristos, este o referinta la Cristos, Om adevarat si Dumnezeu adevarat.  Ca Mantuitor, Domnul Isus Cristos este  Dumnezeul si Mantuitorul nostru.  O expresie similara gasim la Tit 2:13 “aşteptând fericita noastra nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor, Isus Cristos”. Cristos este Dumnezeu. El nu este Tatal ci este Fiul. Tatal si Fiul sunt doua persoane distincte ale aceleeasi Dumnezeiri egale adica împărtăşind aceeasi esenţă divină co-vesnice si co—atotputernice.   V. 1  formuleaza adresa.

   V. 2   Petru saluta pe adresanti cu o binecuvântare: Harul si pacea sa va fie inmultita prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Cristos!”  Harul si pacea sunt domeniul in care traieste crestinul. Nu numai ca suntem adusi la Cristos prin har, dar prin har continuam relatia noastra cu El.  Atat harul cat si pacea sunt strans legate de cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului Isus Cristos.  Ele nu pot fi separate.  Ce spune Petru este ca pace nu poate exista decat acolo unde este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu.  De aceea, Petru nu oboseste sa-i invete pe cititorii epistolei sale despre har si despre pace, care vin prin cunoasterea Tatalui si a Fiului.  La v. 12, Petru le spune ca “va fi totdeauna gata sa le aduca aminte aceste lucruri”.  Câta nevoie avem sa ne amintim continuu de adevarul  Cuvantului lui Dumnezeu, de doctrinele credintei!  Sa fim mereu intemeiati pe invatatura de temelie a Scripturii si sa inaintam permament in credinta! Numai asa gasim adevarata pace.  Dar Pavel vrea ca harul si pace “sa fie inmultite”.  Cum? Prin cresterea cunosterii lui Dumnezeu!  De altfel, el incheie epistola cu o indemnare semnificativa: Cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nosru, Isus Cristos!” (3:18).

     V. 3 In unele traduceri, se considera ca cu v. 3 incepe un nou paragraf.  Se pare insa ca v. 3 explica cum primim pacea. Cum? Din pricina cadumezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat”..Cunoasterea dă har si pace pentru că ea este mijlocul prin care obtinem viata vesnica si adevarata evalavie, pietatea.Se atesta ca o persoana are o cunoastere reala, nu numai prin informatiile pe care le poate vehicula, cat mai ales prin comportare.  Cine nu este evlavios, pios nu are cunostinta reala.  Adevarata cunostinta transforma:  este vorba de cunosterea Persoanei si lucrarii lui Cristos.  Cei ce le cunosc au viata si evlavie.  Ele nu pot fi separate. Daca avem viata, se vor vedea roadele vietii si ele vor rezulta intr-o viata de evlavie.  Nu inseamna ca nu vor mai fi poticniri: chiar si Petru s-a poticnit dar, in ciuda lor, viata de evlavie, se va manifesta in chip evident.  Ce incurajator sa stim ca Insusi Cristos ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia: nu ne lipseste nimic. Avem o mantuire deplina.  N-avem nevoie nici de “viata mai inalta”, nici de “a doua experienta sau binecuvantare”  Avem deja Duhul Sfant, cand am crezut am fost pecetluiti cu El (Efeseni 1:13)  “pentru ziua rascumpararii” (Efseni 4:30).  Suntem in Cristos ca mladitele in vita, ne tragem viata din El, El ne hraneste zilnic, avem gandul lui Cristos (2 Cor. 2:16). Vin, pot veni greutati peste noi, dar ele pot fi biruite.  David spunea:Toate talazurile Tale trec peste mine” (Ps. 42:7). Totusi, suntem deplin echipati sa trecem prin toate, biruitori.  Avem Cuvantul si Duhul Sfant. Avem pe Tatal Ceresc ca Purtator de grija si Ocrotitor, avem pe Cristos ca Marele nostru Preot si ca pe Pastorul cel Bun: nu ne lipseste nimic.  Nu putem scuza caderile noastre prin nepurtarea de grija a lui Dumnezeu  (1 Cor. 10:13).   Mantuirea pe care o avem este deplin suficienta. Nu ne lipseste nimic.

 V. 4   “prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe”  Prin ce?  Sfarsitul v. 3 spune ca El ne-a chemat prin slava si puterea Lui”Prin ce? Prin cruce.  La cruce s-au manifestat deplin gloria, iubirea si harul lui Dumnezeu.  Acolo am fost mantuiti.  La Ioan 12:23 crucea este prezentata drept manifestare a slavei lui Dumnezeu: A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul Omului” insemna “ a sosit ceasul sa fie crucificat Fiul omului”  Prin cruce, suntem chemati sa venim la El.  La Ioan 12:32 Domnul Isus spune:  Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii”.  Crucea este  magnetul lui Dumnezeu: este efectiva.  Prin cruce, El mantuie pe poporul Lui si prin cruce s-au obtinut minunatele promisiuni ale lui Dumnezeu pe care le acem: rascumpararea, iertarea pacatelor, venirea imparatiei lui Cristos, mostenire,

    V. 4 mentioneaza ca prin aceste fagaduinte, credinciosii se fac partasi firii dumnezeiesti”.   Ce inseamna asta? NU inseamna ca devenim dumnezei, cum sustineau vechii filosofi sau cum sustin astazi unele religii false care ignora Scriptura.  Ei sustin idei false, pagane.  Sensul textului din v. 4 este ca “participam la firea dumnezeiasca prin primirea de atribute comunicable ale lui Dumnezeu. Asemenea atribute ne pot fi impartasite de Dumnezeu, in virtutea faptului ca  am fost creati asemenea chipului lui Dumnezeu, Suntem partasi la unele caractere ale lui Dumnezeu (cunostinta, intelepciune, putere, vointa, bunåtate, sfintenie.dragoste) dar nu participam la esenta divina: nu este vorba de purtarea atributele necomunicabile ale lui Dumnezeu( existenta prin Sine Insusi. Imutabilitatea, infinitatea, omiprezenta, etc)  Credinciosii care contempla slava lui Cristos primesc caracterul Lui.  Cei mantuiti prin Cristos “fug de stricaciunea care este in lume prin pofte.”

   Concluzie

 Odata cu nasterea din nou, credinciosul capata o fire nou din Dumnezeu, dezvolta un caracter crestin.  Cel credincios este o faptura noua si credinciosii sunt chemati sa “se socoteasca morti fata de pacat si vii pemtru Dumnezeu in Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:11).Ce insemnat sa recunoastem realitatea vietii noastre noi si s-o traim.  Domnul sa ne ajute sa traim deplina suficienta a mantuirii pe care ne-a oferit-o Dumnezeu prin Jertfa de la Cruce a Domnului Isus. Cristos!

            Acest mesaju a fost prezentat de Dan Duncan la Believers Chapel,

           Dallas- Texas, Traducerea în limba româna de Serban Constantinescu

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: