Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘meditatie’

12017432_696684987098175_227697901686298680_o 11950408_681362261963781_1181068843739697605_oLinistea sufleteasca a Domnului Isus

                              – Ioan 10.31-39 –

    Nu apucase Domnul Isus sa-Si termine vorbirea, cele din urma cuvinte: “Eu si Tatal una suntem” si iudeii au fost asa de furiosi la auzul acestor cuvinte, ca au luat pietre ca sa-L ucida. Fireste ca imprejurarea aceasta ar fi fost de natura sa tulbure pe Cel ce era in fata unei astfel de amenintari. Si totusi, Domnul Isus ramane in pace. Asupra acestui lucru vreau sa atrag atentia in aceasta seara.

    In toate imprejurarile grele prin care trecea Domnul Isus, El ramanea linistit. De ce oare? De unde avea Domnul Hristos taria aceasta sa ramana linistit? Era doar amenintat sa fie ucis cu pietre! Caci El raspunde nu atat cuvintelor pe care le indreptau la inceput iudeii catre El, ci pornirii vrajmasilor Lui de a-L ucide.

    De unde aceasta putere? Din faptul ca Domnul Isus stia bine ca are o insarcinare din partea Tatalui. Insarcinarea aceasta era sa-L duca la moarte, fireste, dar nu cand vrea omul, ci numai cand vrea Dumnezeu. De aceea El ramane linistit. Nimeni nu moare, spunea cineva, de boala. Oamenii asa cred: s-a imbolnavit de inima sau de altceva si a murit. Nu, iubitilor, fiecare moare atunci cand vrea Dumnezeu, nici mai inainte, nici mai tarziu. De aceea, Domnul Hristos, in fata acestor amenintari din partea vrajmasilor, sta linistit.

    Ce bine ar fi daca si noi, credinciosii, am calca pe urmele Domnului Hristos, care este nu numai Mantuitorul nostru, dar este in acelasi timp si pilda vietii noastre. Ce fericiti am fi noi sa calcam pe urmele Domnului Hristos si in privinta aceasta, adica sa ne stim hotarat in mana lui Dumnezeu, avand fiecare o insarcinare din partea Lui, de a fi in lume martorii Lui. Aceasta este insarcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Daca am fi asa, fireste ca atunci s-ar stinge si dorintele noastre patimase, s-ar stinge si temerile noastre patimase: Ah, daca as avea cutare lucru! Il doresti cu inflacarare si nu il ai. Atunci ce se intampla? Ai facut sa-ti atarne soarta de implinirea acestei dorinte si, cand nu ti s-a implinit dorinta, atunci pleci aripile si cazi in indoiala. Sa fim mai practici. Cutare fata doreste cu infocare pe cutare baiat si nu se intampla sa-l aiba. Si atunci, aripile la pamant, s-a dus credinta fetei. De ce? Pentru ca a fost stapanita de dorinta patimase, nu si-a incredintat soarta si pentru aceasta imprejurare in mana Domnului, care stie ce face, stie cand face si stie cum face.

    Am spus ca se sting si temerile patimase. Ah, daca nu s-ar intampla cutare lucru! Hai sa zicem, practic: daca nu m-ar da afara din serviciu! Si totusi lucrul se intampla. Atunci, care este urmarea acestei temeri patimase? Te da afara, lasi aripile in jos. A murit Dumnezeu? Nu, iubitilor, noi am fost stapaniti de dorinte patimase, de temeri patimase, pentru ca nu ne-am incredintat soarta in mana Domului si n-am fost constienti, n-am fost hotarati, n-am stiut practic insarcinarea pe care o avem de la El.

    Fireste ca suntem lasati aici in lume nu pentru ca sa ne casatorim, nu ca sa avem slujbe. Alta este insarcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care se adauga pe deasupra, pe langa insarcinarea data de El. Dar daca noi schimbam insarcinarea data de Dumnezeu cu aceste lucruri, sa nu ne miram daca suntem purtati de aceste dorinte cand intr-o parte, cand in alta. Ne amagim ca dam dovada ca suntem copii ai lui Dumnezeu, cand colo dam dovada de ceea ce suntem noi, nu de ceea ce este Dumnezeu. De aceea nu avem liniste in fata imprejurarilor oricat de gele ar fi si ar veni peste noi. Domnul Isus ne este pilda in aceasta privinta.

    Era intr-o situatie grea, extrem de grea, sa fie omorat cu pietre. Ramane linistit. Si linistea aceasta a Domnului Hristos dezarmeaza pe vrajmasi, pentru moment fara indoiala. Si atunci Domnul Hristos poate sa stea de vorba cu ei cu privire la invinuirile pe care I le aduceau ei. S-ar fi parut ca in imprejurarea acesta n-ar mai fi fost cu putinta sa stea de vorba. Dar iata ca Domnul Hristos, avand tocmai ceea ce ni se pare noua ciudat, linistea aceasta sufleteasca, a stst linistit si a dezarmat complet pe vrajmasi.

    Atunci El le pune intrebarea: “V-am aratat multe lucruri bune, care vin de la Tatal Meu; pentru care din aceste lucruri arunati cu pietre in Mine?” Iudeii I-au raspuns: “Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu piere in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.” Cu aceste cuvinte I se aduce o insulta Domnului Isus. Iata, greutati, amenintari la inceput, insulta de data aceasta. “Tu, care esti un om, Te faci pe Tine Insuti Dumnezeu.” Aceasta este o hula.

    Dar Domnul Hristos, tocmai pentru ca are aceasta liniste sufleteasca, ii indreapta pe oameni spre Cuvantul lui Dumnezeu: “Nu este scris in legea voastra: “Am zis, sunteti dumnezei”? La ce se refera oare Domnul Hristos aici? La ceea ce spune Psalmul 82: “Dumnezeu sta in adunarea sfintilor si judeca intre dumnezei.” Si mai jos, in acelasi psalm,in versetul 6 spune: “Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Preainalt.” Despre ce dumnezei este vorba? Daca ne ducem in Vechiul Testament, la Exod 21.6-7, se spune ca daca un om, in al saptelea an, nu vrea sa-si paraseasca stapanul, asa cum avea dreptul, ci vrea sa ramana mai departe in robie, sa fie dusi in fata dumnezeilor. Cine sunt dumnezeii acestia? Sunt judecatorii, capeteniile care carmuiesc in Numele lui Dumnezeu, care au deci o insarcinare din partea lui Dumnezeu.

    Si atunci spune Domnul Hristos mai departe: “Daca legea a numit dumnezei pe acei carora le-a vorbit Cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata – cum ziceti ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume? Si aceasta pentru ca am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu!” Iata, aceia aveau o insarcinare de la Dumnezeu si purtau numele de dumnezei, intr-o lucrare data de Dumnezeu. Dar Eu, n-am fost Eu sfintit pentru aceasta? Nu am spus Eu lui Dumnezeu Tatal: “Iata-Ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule?” Nu spune Domnul Hristos: “Mancarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu, a Celui ce M-a trimis”? Era pus deoparte cu o insarcinare deosebita din partea Tatalui, lucra in Numele lui Dumnezeu. Atunci, daca Eu am insarcinarea aceasta din partea lui Dumnezeu, am voie sa iau chip de om, sa mor pentru pacatele voastre. Aceasta este insarcinarea pe care Mi-a dat-o Dumnezeu: M-a sfintit pentru aceasta, M-a pus deoparte pentru lucrul acesta. Cum spuneti voi ca hulesc, daca Eu am insarcinarea aceasta de la Dumnezeu?

    Este adevarat ca Domnul Hristos intra aici in lume ca Fiu al Omului, este adevarat ca Domnul Hristos a crescut aici ca Fiu al Omului, dar tot atat de adevarat este ca Domnul Hristos a venit in lume si ca Fiu al lui Dumnezeu. Daca ar fi venit numai ca Fiu al lui Dumnezeu, ni s-ar fi inamplat tuturor ceea ce i s-a intamplat lui Ioan: am fi cazut cu fata la pamant in fata stralucirii Lui. Dar multumim Dumnezeului nostru ca L-a trimis in starea aceasta, cu chip ca al nostru, ca sa Se poata apropia de noi si noi sa ne apropiem de El. El a trecut ca Fiu al Omului prin toate imprejurarile, ca noi, insa niciodata n-a pacatuit. Iar ca Fiu al lui Dumnezeu, fireste, El a putut sa aduca la indeplinire mantuirea noastra. Ca Fiu al Omului, ne-a dat o pilda cum trebuie sa vietuim aici in lume.

    Iata, prin urmare, temeiul pentru care spune Domnul Hristos: Invinuirea voastra nu este indreptatita, nu aveti dreptate. Si are prilejul Domnul Isus, cand sta linistit in fata amenintarilor lor si cand, de alta parte, are posibilitatea sa lamureasca pentru ce n-au ei dreptate cand Il fac ca huleste pe Dumnezeu, are acum prilejul sa arunce o privire asupra vietii Lui, ca martor in fata lor: “Daca nu fac lucrarile Tatalui Meu, sa nu Ma credeti. Dar daca le fac, chiar daca nu Ma credeti pe Mine, credeti macar lucrarile acestea, ca sa ajungeti sa cunoasteti si sa stiti ca Tatal este in Mine si Eu sunt in Tatal.” Asadar, Domnul Hristos pune inaintea lor cuvintele Lui, de o parte, iar de alta parte lucrarile Lui.

    Iubitilor, Domnul Hristos a vorbit, dupa marturia slujitorilor carturarilor si fariseilor care ii trimisese sa vada ce este cu El, cum n-a vorbit niciunul dintre ei. Asa mare impresie a facut asupra lor cuvantul Domnului Hristos! Iar vrajmasii Lui sunt siliti sa spuna: “Vorbeste ca unul care are putere, nu ca unul dintre noi.” Fireste, altfel nici nu se poate lamuri inraurirea pe care a avut-o cuvantul simplu al Domnului Isus Hristos. De unde aceasta putere? De unde aceasta tarie asupra cuvantului care cade ca piatra si sfarama inima noastra, patrunde si isi face lucrarea in inimi? Si aceasta, pentru ca Domnul Isus nu vorbea de la El. “Le-am dat cuvantul pe care Tu Mi l-ai dat.” Domnul Isus era constient de lucrul acesta. Si cand zice ca omul va da socoteala de orice cuvant nefolositor, cu aceasta arata ca orice cuvant pe care l-a spus poarta pecetea aceasta. El era, ca sa zicem asa, gura lui Dumnezeu. “Dumnezeu era in Hristos” si, cand vorbea Domnul Hristos, era glasul lui Dumnezeu care se auzea.

    Faptele Lui nu erau savarsite la intamplare. Multi Il tagaduiesc pe Domnul Hristos, dar Scriptura ne spune ca faptele Lui facusera sa se raspandeasca zvonul despre El pana departe. Si multimea venea la El. Dovada este marea putere a lucrarii Domnului Hristos. De unde aceasta putere? Tot de la Dumnezeu. El Insusi spune in evanghelia dupa Ioan: “Eu nu fac decat ceea ce vad pe Tatal facand.” Nimic nu facea Domnul Isus de la El. Era de data aceasta, cum se zice, bratul lui Dumnezeu: Dumnezeu lucra prin bratul Domului Hristos.

    De aceea Domnul Hristos spune in felul acesta despre vorbele si lucrarea Lui. Cu toate acestea, uitati-va, pare ca iudeii nu stiu ce sa faca sa scape de aceasta putere mare a cuvintelor si lucrarilor Domnului Hristos.

    Si noi suntem pusi in imprejurari grele uneori. Si noi suntem trasi la raspundere pentru credinta noastra. Avem noi aceasta liniste ca a Domnului Isus Hristos? Suntem noi incredintati ca orice vorba pe care o spunem ca oameni credinciosi este de la Dumnezeu, asa cum spunea Domnul Hristos: “Le-am dat cuvantul pe care Mi l-ai dat Tu”? Suntem incredintati ca orice pas pe care il facem este sub indrumarea lui Dumnezeu? Iubitilor, aceasta este temeiul linistei, puterii si inrauririi pe care o are Domnul Hristos. Ca oamenii cauta sa scape din clestele acesta al vorbelor si faptelor care vin de la Dumnezeu, este treaba lor.

    Dar ei s-au ridicat din nou si cautau iar sa-L prinda. Domnul Isus, cu toata linistea de la inceput, si acum trece prin mijlocul lor si ei nu pot sa-I faca nimic. Se duce iar dincolo de Iordan, unde boteza Ioan la inceput si a ramas acolo – pana cand, aici nu spune – pana este chemat din nou in Betania, ca sa arate din nou lucrarile pe care Dumnezeu I le-a dat sa le faca.

    Aici se mai spune un cuvant, la sfarsit: “Multi au crezut in El in locul acela.” Si la versetul 21 spune ca acestia ziceau: “Ioan n-a facut niciun semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul Acesta este adevarat.” Prin urmare, vorbele Domnului Hristos, lucrarile pe care le facea pentru cei ce se lasau inrauriti de puterea aceasta neobisnuita a cuvintelor si a faptelor Domnului Hristos, i-a facut pe acestia sa creada. Si aceasta a fost bucuria, rasplata linistei, starii acesteia de liniste a Domnului Hristos. Ceilalti au ramas in necredinta lor. N-au vrut, s-au impotrivit puterii care izvora din lucrarea Domnului Hristos, asa cum ne spune prorocul: “Cine a dat crezare bratului Domnului?” Dar iata, de alta parte, oameni care au dat crezare si care au facut bucurile Domnului Hristos.

    Sa dea Dumnezeu sa retinem linistea Domnului Isus aratata in acest loc. In imprejurarile prin care trecea Domnul Isus aici: moartea, amenintarea aceasta, in aceste imprejurari Domnul Hristos a ramas linistit, pentru ca El Se stia sigur in mana lui Dumnezeu Tatal si stia precis ca nu I Se poate intampla nimic fara voia Tatalui. De aceea S-a dezvinovatit asa de frumos in fata acestora si a dat aceasta marturie inca odata iudeilor in ceea ce priveste puterea vorbelor Lui, puterea faptelor, lucrarilor Lui care veneau de la Tatal. De acum ei erau pusi in fata lui Dumnezeu, aveau de a face cu Dumnezeu.

    Sa invatam si noi acest lucru. Spune intr-un loc: Cum a fost Domnul Hristos in lume, asa suntem si noi. Si s-ar putea sa trecem si noi prin imprejurari ca acestea. Sa invatam de la El nu numai dragostea Lui, nu numai blandetea Lui, sa invatam si linistea aceasta. Sa stam linistiti in mijlocul furtunilor vietii care ne ameninta, pentru ca in liniste este taria noastra, in liniste putem sa marturisim pe Domnul Hristos cu cuvintele lui Dumnezeu, in liniste cei ce sunt randuiti vor capata mantuirea, pentru ca sunt pusi direct in fata lui Dumnezeu.

                                                  Gheorghe Cornilescu

                                                       6 August 1960

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predica in 1960 si acum a trimis-o pe e-mail la fratii care l-au cunoscut si iubit pe fratele Gh Cornilescu.

887345_698636140236393_5604956342339060801_o

Read Full Post »

 1501639_650694111659335_615225823_o

“Doamne, ce vrei să fac?” “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.

Fapte 9:6

 Cuvintele acestei întrebări arată sinceritatea perfectă a unui om integru, atitudinea cea mai dreaptă şi singura de altfel, pe care trebuie s-o aibă orice om care s-a întîlnit cu Domnul Isus, nu neapărat pe un drum al Damascului, ci în orice fel. Domnul în îndurarea Lui, a binevoit să ne iasă înainte ca să ne oprească de pe un drum fatal şi să ne aşeze pe drumul care duce la fericire şi viaţă veşnică. Saul, mai tîrziu apostolul Pavel, trăia o viaţă religioasă după cea mai îngustă partidă a religiei iudaice, fiind sincer, în felul lui, fără să-şi dea seama că, cu toată sinceritatea lui, era un ucigaş. Deci sinceritatea noastră, oricît de sinceră ar fi, nu este un criteriu că sîntem în limitele voii lui Dumnezeu. Dar cînd Pavel s-a întîlnit cu Domnul Isus, a renunţat imediat la sinceritatea religioasă pe care o avea, şi din toată inima a întrebat: “Doamne, ce vrei să fac?”

Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem la ultima zi a anului acesta şi ne găsim acum gata să-1 începem pe cel care vine. Poate că ar fi bine să ne facem un bilanţ al vieţii din anul care a trecut.. Un bilanţ este o reflectare retrospectivă a rezultatului unei activităţi pe o anumită perioadă de timp, şi oglindeşte ce beneficii şi ce pagube am avut. Să stăm puţin liniştiţi şi să ne întrebăm sincer: Ce a avut Domnul Isus din partea mea, anul acesta? Mai multă sfinţenie, mai multă ascultare, mai multă asemănare cu El? Şi apoi, ce pagube am avut? Mai puţină veghere? Mai multe înfrîngeri? Mai multă lipsă de dragoste? Mai mult timp pierdut, uitînd chemarea pe care o avem de a-I fi martori şi de a lucra pentru El? Dumnezeu ne-a lăsat aici ca să trăim pentru El. Dacă rezultatul bilanţului nostru este deficitar, noi am pierdut iar Domnul Isas nu a fost onorat cum ar fi trebuit.

Să nu păşim în noul an tîrînd după noi eul nostru cu toată trena de nepăsare, uşurătate, interese personale, indiferenţă faţă de cei din jur şi mai ales faţă de Acela care ne-a însoţit totuşi cu harul Său, cele 365 de zile care s-au scurs, ci să fim sinceri întrebîndu-L: “Doamne ce vrei să fac?” Apostolul Pavel nu numai că a dorit sincer să afle ce vrea Domnul Isus de la el, dar era ferm hotărît să şi facă ce-i va spune şi cere El. Să fim şi noi la fel, şi aceasta să fie şi deviza vieţii noastre cum a fost şi pentru Pavel. Ce mîngîiere va fi avut apostolul, cînd a înţeles că Domnul 1-a ales ca să fie un vas care să ducă Numele Lui înaintea neamurilor…! Ce privilegiu i s-a dat să poarte Numele Aceluia pe care L-a prigonit, dar care este “Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor.”

Şi nouă ni s-a dat această mare fovoare de a purta Numele Domnului Isus peste tot şi El vrea să-L purtăm cu toată cinstea şi demnitatea ca să-L auzim într-o zi: “Ştiu că… n-ai tăgăduit Numele Meu.” Orice ne-ar aştepta în anul care vine, să nu uităm nici o clipă că sîntem nişte vase care poartă Numele Domnului Isus                                                          .

Ce chemare înaltă avem! Purtători ai Numelui care este mai pe sus de orice nume.

 MANA DE DIMINEAŢĂ – DECEMBRIE

1508549_640048059374115_796365588_n1488306_426045550855318_2009418389_n

Read Full Post »

2014-an-nouÎnvaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
Psalmul 90.12

Sfârşit de an

A mai trecut un an din viaţă! Viaţa noastră este ca o lumânare, care arde până la stingere. Nimeni nu ştie câte zile mai are. Totuşi ne este clar că fiecare zi, ce trece, ne aduce mai aproape de sfârşitul vieţii noastre. Văzut din această perspectivă, număratul zilelor noastre ar putea să ne întristeze. Dar Moise, omul lui Dumnezeu, nu s-a referit la acest lucru, când s-a rugat. Dorinţa lui a fost ca Dumnezeu să ne aducă în faţa ochilor cât de repede trece viaţa şi astfel să cerem o inimă înţeleaptă.

Ce înseamnă acest lucru? Potrivit Scripturii, înţelept este acela, care crede că este o veşnicie, în care vom intra după ce viaţa se sfârşeşte. Înţelept este acel om, care se împacă cu Dumnezeu cât mai repede şi apoi tot timpul vieţii trăieşte într-o supunere faţă de voia Sa. Nu câştigăm nimic, dacă ne plângem că viaţa este scurtă. Trebuie să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu cum să trăim intens această viaţă potrivit cu Biblia.

Dumnezeu doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Întoarcerea la Dumnezeu trebuie să aibă loc acum – aceasta este clipa prielnică. Cine află mântuirea prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, va folosi zilele vieţii sale într-un mod preţios, care nu poate fi înlocuit cu nimic altceva din această lume.

Sămânţa Bună
Marţi, 31 Decembrie 2013
1492707_654816304580449_204701768_o

Read Full Post »

Mai este inca untdelemn, dar nu sunt vase goale

http://christliche-kanal-christian-channel.blogspot.com/2012/10/mai-este-inca-untdelemn-dar-nu-sunt_31.htm

  2 Imparati 4:1-7 | Luca 14:16-24

“6. Cand s-au umplut vasele, ea a zis fiului sau: “Mai da-mi un vas.” Dar el i-a raspuns: “Nu mai este niciun vas.” Si n-a mai curs untdelemn.2 Imparati 4.

Cred ca stiti cu toti aceasta intamplare din Vechiul Testament, care a avut loc in vremea prorocului Elisei, si stim cu toti prin ce momente grele a putut ca sa treaca o femeie vaduva, ramasa si cu copiii dar si cu datori dar  si cu obligatia de a plati datoria altfel isi pierdea copiii. Era in fata unei mari mari rascruci de drumuri  in viata ei unde putea sa ramana fara datori dar sa aibe copiii robi, sau putea sa ramana cu copiii daca avea credinta. Si a avut credinta. Credinta ei era ascunsa in putinul untdelemn pe care inca il mai avea acasa. Dar ce s-a intamplat acolo in casa acestei femei vaduve?. Eu vad acolo o mare credinta la aceasta femeie. Stiti cum si-a aratat aceasta femeie credinta? Prin faptul ca inca mai cauta vase goale si nu gasea. Ea cauta vase, pentru ca credinta ei inca mai facea ca untdelemnul sa curga. Si-a trimis copiii sa mai aduca macar un singur vas. –Dar de ce mama?;- De ce mai vrei tu inca un vas gol, ne ajunge, este destul cat avem, o sa scapam de datori, o sa ne mai si ramana si o sa traim pentru multa vreme cu cat avem aici, de ce mai vrei tu mama inca un vas?. De ce? Sti de ce fiule?. Pentru ca inca mai este untdelemn. Dar cu ce ochii vedea aceasta femeie si unde vedea?. De unde stia ea ca mai este inca untdelemn?. Stiti de unde?. Ea vedea cu ochii de credinta, ea credea, vedea izvorul de untdelemn care curge. Si cu toate ca mai era untdelemn, nu s-a mai gasit nici macar un vas gol, in preajma ei vasele erau pline cu untdelemn, in casele vecine alte vase aveau in ele tot felul de alte lucruri, dar macar un vas gol sa mai gaseasca pe undeva nu s-a mai gasit. Nu vi se pare ca este o drama acest lucru. Sa mai vrea Dumnezeu sa umple vase cu untdelemn si sa nu gaseasca un vas gol. Da in zilele noastre mai este inca untdelemn, mai este inca Duhul Sfant printre noi, si nu mai sunt vase goale. Parca sunt toate intelese intre ele, vasele, unele tin in ele un pic de manie, altele un pic de rautate, altele un pic de ingrijorare, altele un pic de pizma, altele un pic de ura, altele un pic de prefacatorie, altele un pic de curvie, altele un pic de neascultare, altele ocupate cu tot felul de alte lucruri mai mult sau mai putin. Si untdelemnul din abundenta vrea sa curga, fiindca mai este har, si inca se da in dar fara nici o plata, plata a platit-o Isus Hristos. Mai este inca untdelemn, mai este inca printre noi Duhul Sfant, dar oare unde mai sunt vase goale?.
Se cauta vase goale. Iar un vas gol este un vas gol. Iar daca un vas  are in el numai un pic de ceva anume, acel vas nu mai este un vas gol, si untdelemnul nu poate fi amestecat cu nimic, nici cu mirodenii, nici cu apa, nici cu drojdie, cu nimic, fiindca nu mai ramane untdelemnul acelasi, isi schimba propietatile dar si calitatea. Carei gospodine ii place ca sa aibe in ulei si un pic de apa? Dar carei gospodine i-ar place ca sa aibe in ulei un pic de otet, sau de parfum? Sau carei gospodine ii place ca in ulei sa aibe numai un pic de mizerie, de murdarie? Vedeti . La nimeni nu i-ar place asa ceva. Cu atat mai mult Duhului Sfant nu ii convine ca sa stea in acelasi vas cu murdaria, cu ura, cu pizma, cu pacatul, cu prefacatoria, cu minciuna, cu curvia.
Traim zile pline de tragedie cand greu mai gasesti vase goale, dar tot la fel de greu mai gasesti si vase pline cu untdelemn sfant, vase pline de Duhul Sfant. Dar cu ce or fi pline vasele astazi?.
Cu ce sunt vasele ocupate astazi de nu mai sunt goale, de nu mai stau la dispozitia Duhului Sfant?
Poate ca veti intelege daca o sa cititi urmatoarele randuri……..
16. Si Isus i-a raspuns: “Un om a dat o cina mare si a poftit pe multi.
17. La ceasul cinei, a trimis pe robul sau sa spuna celor poftiti: “Veniti, caci iata ca toate sunt gata.”
18. Dar toti, parca fusesera vorbiti, au inceput sa se dezvinovateasca. Cel dintai i-a zis: “Am cumparat un ogor si trebuie sa ma duc sa-l vad; rogu-te sa ma ierti.”
19. Un altul a zis: “Am cumparat cinci perechi de boi si ma duc sa-i incerc: iarta-ma, te rog.”
20. Un altul a zis: “Tocmai acum m-am insurat si de aceea nu pot veni.”
21. Cand s-a intors robul, a spus stapanului sau aceste lucruri. Atunci stapanul casei s-a maniat si a zis robului sau: “Du-te degraba in pietele si ulitele cetatii si adu aici pe cei saraci, ciungi, orbi si schiopi.”
22. La urma, robul a zis: “Stapane, s-a facut cum ai poruncit, si tot mai este loc.”
23. Si stapanul a zis robului: “Iesi la drumuri si la garduri, si pe cei ce-i vei gasi, sileste-i sa intre, ca sa mi se umple casa.
24. Caci va spun ca niciunul din cei poftiti nu va gusta din cina mea.” Luca 14.

Erau goale si aceste vase , ca daca nu nu Le-ar fi chemat Isus ca Sa le umple, dar oare au vrut ele umplerea?
Poate esti  un vas gol numai ca nu ai vreme, nu ai timp ca sa ajungi sa fi umplut cu untdelemn, te cauta Isus inca, a trimis pe robii Lui sa te gaseasca, Isus vrea sa te umple cu Duhul Sfant, Isus te vrea sa stai la cina cu El, vrea sa te sature cu bucate alese, cu untdelemn de pret.
Unde sunt vasele goale, unde sunt vasele ce ar trebui sa fie umplute cu untdelemn? ;-Unele sunt in ogoarele lor, altele isi incearca boi sau cai putere, altele tocmai s-au casatorit.
Dar voi credeti ca nu se vor gasi vase deloc?. Nu o sa iti vina sa crezi, si nici nu o sa iti cada bine, dar curand din piete si din ulitile cetatilor vor fi stransi saraci, ciungi, orbi si schiopi. In curand la drumuri si la garduri vor fi cautate vase goale ca sa fie umplute, si toate vasele care astazi stau in nepasare, macar ca au primit chemarea nu vor fi lasati  nici macar sa guste din cina cea mai mare.
Mai este inca undelemn, dar oare vase goale?

Postet By : Notar Daniel Ioan

KONTAKT:
http://christliche-kanal-christian-channel.blogspot.de/
http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
https://twitter.com/MegaPowerDany
http://www.facebook.com/megapower1976 https://www.facebook.com/
https://www.facebook.com/RadioVoceaEvanghelieiGermania
http://www.facebook.co/radioelshaday.radiomegapower?ref=tn_tnmn

marzipandaniele@yahoo.de

Posted 9 hours ago by Notar Daniel Ioan

Read Full Post »

%d bloggers like this: