Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘MEDITATII – CUVINTE DE IMBARBATARE SI TREZIRE’

1544587_704056052989807_1598412945_n 1546144_704447402950672_1003187747_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI
OSWALD CHAMBERS

 

31
MARTIE

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.
1 loan5:l6

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-l transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod. Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Îl determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV
Luni 31 Martie
În adevăr, şi socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoştinţei lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate şi le socotesc ca fiind gunoi, ca să L câştig pe Hristos. Filipeni 3.8
Dorinţele noastre dezvăluie o imagine despre noi înşine. „Aşa cum gândeşte în sufletul său, aşa este el“, spunea cel mai înţelept om, cu multe secole înainte. Este la fel de adevărat şi astăzi. Există timpuri şi împrejurări atât de solemne şi de critice, încât o dorinţă exprimată în astfel de timpuri sau în asemenea împrejurări dezvăluie cele mai mari profunzimi ale fiinţei. Dorinţa noastră descrie ceea ce suntem în adâncul sufletului nostru. Astfel de situaţii apar în faţa morţii sau când se despart prietenii, ştiind că nu se vor mai întâlni niciodată. Ele apar într o mare criză spirituală sau într o încercare dureroasă.Pavel şi a exprimat cea mai mare dorinţă a lui. Împrejurările au dat naştere acestei exprimări în pasajul din Filipeni 3.8 14, care dezvăluie cea mai adâncă profunzime a fiinţei lui. Pe măsură ce citim aceste cuvinte, parcă simţim vibraţiile inimii lui şi intensitatea dorinţei lui mistuitoare. Se afla la sfârşitul vieţii. Avusese o viaţă activă, plină de evenimente. Pentru el era, într adevăr, un moment solemn. La fel de solemn este pentru fiecare dintre noi când în clepsidra vieţii rămân numai câteva fire de nisip, când ochii noştri aşteaptă cu nerăbdare eternitatea nesfârşită în care vom intra în curând, când lucrarea se apropie de sfârşit, când lucrurile apar aşa cum sunt în realitate şi toate activităţile din trecut sunt de neclintit, imposibil de schimbat, indiferent dacă sunt aprobate sau sunt condamnate.Hristos îi câştigase inima. El a considerat toate lucrurile ca fiind pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoştinţei lui Hristos Isus, Domnul său. Nu s a dat înapoi de la nimic şi nimic nu l a dat înapoi, oricât de grea îi părea calea care conducea spre ţintă. Oricât de abrupt ar fi fost urcuşul sau chiar dacă drumul trebuia să treacă prin moarte, el a mers până la capăt. Un final dureros, fără îndoială, având în vedere împrejurările, însă un început glorios, de îndată ce păşea în eternitate.A. J. Pollock

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi

31 MARTIE

UNDE DUCE DRUMUL ACESTA ?
„Nu intra pe cărarea celor răi” (Proverbe 4:14)
Fiecare drum pe care îl faci în viaţă duce undeva. Biblia spune: „Nu intra pe cărarea celor răi, şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi! Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o, şi treci înainte!” (v. 14-15). Astăzi, copiii noştri devin dependenţi de droguri – unii iau droguri atât de puternice încât e nevoie de o singură doză pentru a deveni dependent. Aşa că discută cu copiii tăi de timpuriu despre capcanele pe care Satana le-a pregătit pentru ei. Spune-le: 1) Că orice obicei pe care îl hrăneşti devine întotdeauna mai puternic. 2) Orice obicei pe care îl hrăneşti cere întotdeauna mai mult. 3) Orice obicei pe care îl hrăneşti întotdeauna te controlează. Comediantul şi actorul Chris Farley a fost găsit mort în apartamentul său din oraşul Chicago în 18 decembrie 1997. A murit de o supradoză de droguri. Moartea lui la vârsta de treizeci şi trei de ani nu a fost o surpriză pentru prietenii săi. Fusese internat de mai multe ori în spitale de dezintoxicare pentru a-şi reface viaţa. Cu puţin timp înainte de moartea sa, el i-a spus unui reporter: „Obişnuiam să cred că se poate ajunge la un nivel al succesului unde legile universului nu se mai aplică.Dar ele se aplică. încă e vorba de „viaţă în termenii vieţii”, nu în termenii unui star de cinema. Trebuie încă să lucrez la relaţii. Trebuie încă să lucrez la greutatea mea şi la câţiva alţi demoni de-ai mei. Odată am crezut că dacă am destul de mulţi bani în bancă, dacă am suficientă faimă, totul va fi bine. Dar sunt o fiinţă umană ca toţi ceilalţi. Nu sunt scutit”. Aşa că înainte să păşeşti pe un anumit drum, opreşte-te şi întreabă-te: „Unde duce acest drum?” „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte (Pr.14:12)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

31 Martie Exod 4:1-17
La curtea lui faraon, Moise învăţase toată în¬ţelepciunea Egiptului. Dar nu învăţase să-L cunoască pe „EU SUNT“. Anii petrecuţi în palatul regal nu l-au făcut un instrument potrivit pentru eliberarea poporului său. Uciderea egipteanului a demonstrat tocmai contrariul. După patruzeci de ani în şcoala lui faraon sunt necesari alţi patruzeci de ani în şcoala lui Dumnezeu, tocmai în Madian. Rezultatul este că Moise nu mai are nimic care să-l facă mândru. Odinioară „puternic în cuvintele lui şi în fapte“ (Fapte 7.22), declară acum că nu are vorbirea uşoară şi lasă deoparte toate capacităţile personale. Dar, dacă pe bună dreptate a încetat să se încreadă în sine, el încă nu se încrede pe deplin în Dumnezeu. Trebuie să înveţe că Domnul, când cheamă pe cineva în slujbă, dă şi puterea necesară pentru împlinire.Toiagul preschimbat în şarpe arată că, dacă Dumnezeu îi permite lui Satan să lucreze pentru o clipă, tot în puterea Lui stă şi să-i nimicească lucrarea. La cruce, Hristos a triumfat asupra puterilor răului (Coloseni 2.15). Mâna pusă în sân (inima: izvorul răului) care se acoperă de lepră şi care apoi este făcută sănătoasă ilustrează puterea lui Dumnezeu de a îndepărta pata păcatului.

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

31 Martie
…ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la DUMNEZEU; şi să primească, prin credinţă în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi. Fapte 26.18
Fariseul Saul şi-a propus sa izgonească şi să omoare pe toţi cei ce Îl urmau pe Isus din Nazaret. El credea că făcând aşa îi slujeşte lui Dumnezeu. El nu ştia că vechiul sistem ebraic fusese îndepărtat şi că omul poate fi mântuit numai prin Isus Cristos şi prin lucrarea lui de la cruce. Pe drumul spre Damasc i-a ieşit în întâmpinare arătându-i-se în măreţia lui cerească. Când a înţeles Saul că acest Isus este Fiul lui Dumnezeu pe care-L răstignise împreună cu poporul lui, a ascultat glasul care-i vorbea şi din clipa aceea viaţa lui a luat un alt curs.Când el întreabă: „Cine eşti, Doamne?” Domnul îi răspunde: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” De atunci face din Saul solul Lui care mai târziu devine Pavel propovăduitorul Evangheliei harului Domnului faţă de întreaga lume. Această însărcinare a fost îndeplinită de Pavel prin puterea lui Dumnezeu într-o supunere într-adevăr rar întâlnită. Versetul de azi ne dezvăluie patru puncte esenţiale:

– mântuirea;
– iertarea păcatelor;
– moştenirea;
– sfinţirea prin credinţă.

Mântuirea înseamnă să iei prin credinţa iertarea păcatelor şi să primeşti o putere nouă ca să întorci spatele vieţii din trecut plină de întuneric şi păcat. Dumnezeu răspunde cu iertarea păcatelor celor care se recunosc păcătoşi şi cred în Fiul Lui. Prin credinţă un asemenea om primeşte fire (natura) dumnezeiască şi o moştenire cerească şi veşnică şi tot prin credinţă devine un om sfinţit, adică pus deoparte pentru Dumnezeu.Stimate cititor, eşti încă nemântuit? Îndreaptă-te acum spre izvorul Vieţii. El te aşteaptă. VINO!

IZVOARE IN DEŞERT

31 Martie

Vântul era împotrivă. (Matei 14:24)

Vânturile din luna martie sunt deseori aspre şi furtunoase. Şi totuşi ele sunt tipice pentru perioadele furtunoase din viaţa mea. Într-adevăr, ar trebui să mă bucur că am ocazia să cunosc astfel de perioade. Este mai bine să cadă ploile şi să vină şuvoaiele decât să trăieşti tot timpul în legendara ţară a lui Lotus sau în luxurianta vale a lui Avalon, unde soarele străluceşte mereu şi vânturile puternice nu bat niciodată. Furtunile ispitei pot părea crude, dar nu mă conduc ele la o intensitate şi la o ardoare mai mare în viaţa mea de rugăciune? Nu mă obligă ele să mă agăţ mai tare de promisiunile lui Dumnezeu? Şi nu mă lasă ele cu un caracter mai rafinat? Furtunile necazului provocat de o pierdere grea sunt intense, dar ele reprezintă una din căile Tatălui de a mă atrage spre El. Scopul Lui este să vorbească încet şi tandru inimii mele în locul ascuns şi tainic al prezenţei Sale. Este o glorie deosebită a Stăpânului să poată fi văzut numai când vântul este împotrivă şi barca mea este lovită de valuri.Domnul Isus Hristos nu este ocrotirea mea împotriva furtunilor vieţii, ci El este ocrotirea mea perfectă în furtuni. El nu mi-a promis niciodată o trecere uşoară, ci doar o aterizare sigură. O, întinde pânzele spre furtuna cerească,Şi apoi, indiferent ce vânturi predomină,Nici o stâncă nu te va sfărâma, nici o lipsă de vânt nu te va întârzia;Nici o ceaţă nu te va ascunde, nici o furtună nu te va opri;Deşi călătoreşti departe şi pribegeşti multPrin stropi de apă sărată şi peste spuma albă a mării,Nici un vânt nu poate să bată decât ca să te ducă mai repede acasă.
Annie Johnson Flint

Meditatii Charles H. Spurgeon
CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

31 Martie
DIMINEAŢA
Prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:5
Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.
Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima i-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.
Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.
SEARA
Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea sub stâncă, de la începutul seceratului până a căzut peste ei ploaie din cer, si a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii. 2 Samuel 21:10
Dacă dragostea unei mame a făcut-o să-şi jelească fii ucişi atâta timp, cum am putea noi să încetăm să jelim suferinţele binecuvântatului nostru Domn? Riţpa a alungat păsările de pradă; noi nu vom putea alunga gândurile lumeşti şi păcătoase care ne mânjesc mintea şi ne îndepărtează de cele sfinte? Plecaţi, păsări ale răului! Lăsaţi jertfa în pace! Singură şi fără adăpost, Riţpa a îndurat căldura verii, roua nopţii, şi ploaia. Somnul a fugit de ochii ei plânşi; inima îi era prea grea ca să doarmă. Cât de mult şi-a iubit copiii! O să urmăm exemplul Riţpei, sau o să ne plângem la prima încercare? Suntem atât de laşi încât nu putem îndura suferinţele Domnului? Demonstrând un curaj neobişnuit, a alungat fiarele. Nu vom fi în stare să înfruntăm orice vrăjmaş de dragul lui Isus? Copiii ei au :fost ucişi de alţii, dar ea i-a plâns şi a vegheat. Ce ar trebui să facem noi, ştiind că păcatele noastre L-au crucificat pe Domnul? Obligaţiile noastre sunt nemăsurate; dragostea noastră ar trebui să fie înflăcărată, şi căinţa noastră adâncă. Treaba noastră ar trebui să fie vegherea, ocupaţia noastră protejarea Numelui Său, misiunea noastră înălţarea crucii Lui. Corpurile acelea descărnate s-ar putea s-o fi înfricoşat pe Riţpa, mai ales în timpul nopţii, dar în jertfa Domnului nostru pe cruce nu există nimic respingător sau înfricoşător. Nicicând n-a existat mai multă frumuseţe decât cea oglindită de Domnul la Calvar. Isuse, în noaptea aceasta vom veghea cu Tine. Descoperă-ni-Te. Atunci nu vom mai sta în pânză de sac, ci în haine regale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE 31
IOAN 17:6
“Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.”
Rugăciunea preoţească a Domnului Isus dă o minunată dezvăluire a părtăşiei binecuvîntate şi intime care uneşte pe Tatăl cu Fiul. Împlinind lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl s-o facă, înainte de a Se întoarce în cer, înainte de ceasul tragic din Ghetsimani, în momentul acela cînd Se apropia de cruce, Fiul lasă să-I ţîşnească din inimă aceste cuvinte filiale anunţînd lucrarea de Mare Preot pe care avea s-o împlinească de îndată ce va fi proslăvit. Domnul Isus şi-a ridicat ochii spre cer, şi a spus: “Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine… Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” În ceasul acesta fără seamăn, Domnul Se roagă pentru oamenii pe care I i-a dat Tatăl. Se roagă întîi pentru ucenici, această primă generaţie de misionari şi apoi pentru noi, toţi credincioşii din toate veacurile “şi Mă rog nu numai pentru ei ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor.” Toţi sîntem cuprinşi în termenul acesta: “Aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” Deplin conştienţi de nevrednicia noastră în faţa unui asemenea har, ştim că sîntem şi noi incluşi în această rugăciune. De şapte ori Domnul Isus repetă vorba aceasta: “…pe care Mi i-ai dat Tu.” Două fapte de seamă ies în evidenţă din aceste cuvinte: întîi îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu care a binevoit să ne aleagă mai înainte de a exista noi şi de a ne dărui Domnului Isus fără să fi avut cel mai mic motiv ca să ne aleagă şi al doilea, nezdruncinabila siguranţă că, atîta vreme cît Dumnezeu ne-a dat Domnului Hristos, nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din mîna Lui pentru că nu noi ne-am dăruit Lui, ci Dumnezeu ne-a dăruit Domnului Isus. O, ce glorioasă situaţie şi poziţie avem în El. În virtutea acestor cuvinte ale Domnului, avem dreptul să ne prezentăm înaintea tronului de har şi să spunem: “Doamne, sînt unul din aceia pe care Tatăl ţi i-a dat din lume; vin la Tine în totala mea ignoranţă şi slăbiciune, ştiind că Tu mi-ai făcut cunoscut Numele Tău şi că Tatăl ţi-a dăruit viaţa mea, cum ai spus-o Tu. Foloseşte-o spre slava Ta! Domnul să facă ca bogăţia pe care o cuprinde rugăciunea aceasta, a Lui, să pătrundă adînc în inimile noastre şi să ne facă astfel să ne consacram vieţile pentru El, pentru că sîntem pe veci ai Lui!

MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

31 MARTIE
«Adică, Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat no¬uă propovăduirea acestei împăcări.»
2 CORINTENI 5,19
Ce semnifică pentru tine sângele lui Isus Cristos (şi nu mă gândesc aici la semnificaţia Iui abstractă)? Inimile noastre trebuie realmente să se cutremure, căci «fară vărsare de sânge nu este iertare» (Evrei 9,22). Prima afirmaţie a versetului se referă cu siguranţă la sacrificiul, la jertfa de ispăşire a Domnului Isus. Dar în acelaşi timp versetul ne vizează în mod direct şi pe noi. Am înţeles oare la ce se referă Biblia când vorbeşte despre sângele lui Isus Cristos? Sângele şi viaţa sunt inseparabile, nu pot exista unul fară celălalt. Superficial privind lucrurile, noi poate înţelegem prin sângele lui Isus un lichid care face minuni. Dar în realitate, prin vărsarea sângelui Său scump, Domnul Isus Cristos — Mielul fară pată — a făcut o ispăşire completă pentru păcatele lumii.Ştii tu ce răspundere avem dacă am cunoscut puterea minunată a sângelui lui Isus şi daca nu suntem pregătiţi să ne asumăm consecinţele unei vieţi autentice de credinţă? Domnul a creat prin moartea Sa pe cruce o punte peste prăpastia dintre Dumnezeu şi sufletul tău. Ai trecut tu însă peste această punte până la capăt şi ai strigat din tot sufletul «Dumnezeul meu, sunt hotărât, pe veci sunt al Tău!»?

Pâinea cea de toate zilele

Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130
31
Martie
Text: 2 Samuel 12:15-25
Adevărat Iţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai. Luca 23:43
CU CRISTOS IN PARADIS
Misionarul David Miner Stern a căzut pradă amărăciunii cînd Dumnezeu a crezut de cuvinţă s-o ia la El pe fetiţa sa. Se părea că Stern nu va putea depăşi această mare durere, deşi era un bun creştin. Devenise atît de deprimat, că mergea zilnic la cimitir să plîngă pe mormîntul ei. Cu bastonul în care se spijinea putea atinge mormanul de pămînt care acoperea sicriul. Într-un fel, aceasta îi dădea o oarecare mîngîiere – ca şi cum în felul acesta putea avea un contact cu ea. Durerea îi era atît de mare, încît se temea că va trebui să renunţe la lucrarea sa de misionar. Totuşi, Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a adus eliberarea din această stare, într-o zi, în timp ce stătea la cimitir, deodată şi-a dat seama cît de greşit era să-şi concentreze atenţia asupra trupului neînsufleţit al fetiţei. Duhul Sfînt i-a imprimat în minte cele scrise în Luca 23:43, acolo unde Domnul Isus vorbeşte tîlharului în agonia morţii: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. A început să repete cuvintele: „cu Cristos în rai”, în timp ce mergea spre casă. Realitatea binecuvîntată că fetiţa lui era cu Isus i-a pătruns adînc în suflet. Şi-a spus: „Ce aş putea cere mai mult pentru iubita inimii mele decît aceasta?” În mîngîierea acestor gînduri a putut să-şi reia îndatoririle cu bucurie, în loc să se mai gîndească la fetiţa lui în mormînt, se gîndea la ea văzînd-o în siguranţă, în prezenţa lui Isus. Eşti rănit pentru că Dumnezeu ţi-a luat pe cineva drag? Adu-ţi aminte adesea că cei care mor în Domnul sînt cu Cristos în paradis. – H.G.B.
A fost cîndva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte
Căci vom străbate veşnic ceruri noi. – C. Ioanid
Cmd Dumnezeu Îşi şterge lacrimile, durerea lasă loc cîntărti nemuritoare.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
De CHARLES H. SPURGEON

31 martie
APE PESTE PĂMÂNTUL ÎNSETAT
Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat.
Isaia 44.3
Simţiţi voi astăzi sete după Dumnezeul cel viu şi sunteţi mâhniţi că nu vă puteţi bucura în El? Aţi pierdut bucuria pe care o dă credinţa, şi este rugăciunea voastră: „dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale”? Vă simţiţi goi şi asemenea unui pământ uscat, fără vreo roadă pe care o aşteaptă Dumnezeu de la voi, fiind pătrunşi de gândul că nu sunteţi folositori nici pentru Biserică, nici pentru lume? Ei bine, iată tocmai făgăduinţa de care aveţi nevoie: Veţi primi harul pe care-l doriţi, care va răspunde la toate nevoile voastre şi încă pe deasupra. Apa potoleşte setea şi răcoreşte trupul. Veţi fi răcoriţi şi readuşi în stare bună. Apa readuce viaţa într-o plantă când este ofilită; tot aşa şi viaţa noastră va fi reînnoită prin har. Apa face să se desfacă bobocii şi fructele să crească; şi voi veţi aduce roade pentru împărăţia lui Dumnezeu. Puteţi primi şi să vă bucuraţi de toate bogăţiile şi mângâierile harului, în toată plinătatea lor. Veţi fi adăpaţi din ele; şi aşa cum păşunile sunt acoperite şi prefăcute în lacuri prin apele râurilor revărsate, iar pământul însetat, în izvoare de ape, tot aşa sufletul vostru va fi inundat de harul Domnului.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger
31 martie
„Iată, în mâinile Tale Îmi incredinţez duhul.”

Înainte de a muri Isus S-a gândit la mama Lui, şi a încredinţat-o ucenicului pe care-l iubea. Din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. Şi Isus a strigat cu glas tare:” Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” După aceasta, ştiind că totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura a zis:” Mi-e sete!” Câţi am găsit în El mântuirea! I-au întins un burete îmbibat cu oţet ca să bea. Când a luat Isus oţetul a zis:”S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.Da, pentru noi a isprăvit lucrarea, căci a purtat păcatele noastre, pentru că El ne-a promis că ne va mântui şi prin moartea Sa a plătit totul; căci moartea este plata păcatului. El a plătit deci pentru fiecare fărădelege şi neascultare preţul cuvenit, aducând o jertfă de ispăşire, veşnic valabilă.Mântuirea Lui are valabilitate veşnică. Ne-a împăcat prin trupul Său în moarte, făcându-ne astfel sfinţi, fără prihană şi fără vină înaintea Lui Dumnezeu . La moartea Mântuitorului perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două de susu până jos. Astfel avem cale liberă în locul preasfânt prin sângele Lui. Aici este scaunul harului şi chivotul legământului, pâinea cerească, toiagul lui Aaron şi deasupra heruvimii care acoperă scaunul harului. Toţi cei care intră acum prin credinţă au mărturia că sunt copii ai Lui Dumnezeu, se hrănesc cu pâinea cerească şi aduc roade în răbdare.

Sămânţa Bună

Luni, 31 Martie 2014
Omul … înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este … Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.
Psalmul 103.15-17
În 1996, prezentarea operei Cazul Makropoulos la Opera metropolitană din New York părea să fie un succes deplin. Chiar şi când tenorul Richard Versalle a căzut deodată de pe o scară înaltă de trei metri, spectatorii au crezut că a fost o înscenare reuşită. Abia când au văzut că acesta a rămas nemişcat şi perdeaua a fost trasă rapid, au observat că incidentul nu a fost planificat. Cântăreţul în vârstă de 63 de ani a murit apoi imediat în spital. În piesa jucată era vorba despre un elixir care ar trebui să prelungească viaţa noastră cu 300 de ani. Sună ca o ironie, că Versalle a cântat cu puţin timp înainte de căderea sa: Trăim atât de puţin!Versalle ar fi trebuit să mai cânte: Tu mori, fără să fi trăit! şi De ce ai trăit? Oare a meritat? Iar răspunsul ar fi fost: Trebuie să prelungim viaţa tuturor! Cine Îl primeşte pe Isus Hristos în viaţa sa, primeşte viaţa veşnică, nu doar o existenţă prelungită. Această viaţă nouă, plină de sens, începe deja aici pe pământ şi se continuă în cer. Nu o primim printr-un elixir plin de mister, ci prin credinţa în Domnul Isus Hristos.

1379337_703844646344281_952478707_n976924_703861826342563_1781601786_o

Read Full Post »

1544408_731710183517862_103753609_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

27
MARTIE

Păstrarea viziunii spirituale prin caracterul personal

„Suie-te aici şi-ți voi arăta..”
Apocalipsa 4:1

O stare de spirit înaltă poate să ia naştere numai din deprinderi nobile ale caracterului personal. Dacă, în împrejurările în care te afli, trăieşti la cele mai înalte cote pe care le cunoşti, Dumnezeu îţi va spune mereu: .Prietene, du-te mai sus” (Luca 14:10. KJV). Regula de aur în ispită spune: ..Du-te mai sus”, dar când ajungi mai sus, ai de întâmpinat alte ispite şi alte particularităţi. Satan foloseşte în ispite strategia înălţării. Şi Dumnezeu face acelaşi lucru, dar cu un alt efect. Când diavolul te pune într-un loc înalt, te face să-ţi formezi despre sfinţenie o idee care trece dincolo de capacitatea cărnii şi a sângelui. Viaţa ta devine un spectacol dc acrobaţie spirituală: eşti în echilibru, dar nu îndrăzneşti să te mişti; însă când Dumnezeu te înalţă, prin harul Său, în locurile cereşti, în loc să găseşti un vârf de care să te agăţi.descoperi un platou întins pe care te mişti cu uşurinţă.Compară această săptămână din viaţa ta spirituală cu aceeaşi săptămână din anul trecut şi vezi cum Dumnezeu te-a chemat mai sus. Toţi am fost duşi să privim dintr-un loc mai înalt. Niciodată nu lăsa ca Dumnezeu să-ţi arate un adevăr pe care să nu-1 pui imediat în practică. Pune-l întotdeauna în practică, trăieşte în lumina lui.Creşterea în har nu se măsoară prin faptul că nu te-ai întors înapoi, ci prin faptul că înţelegi unde te afli din punct de vedere spiritual; L-ai auzit pe Dumnezeu adresându-se lăuntrului tău: „Vino mai sus”.„Să ascund de Avraam ce am să fac?” Dumnezeu trebuie să ascundă de noi ce are dc gând să facă până când, prin formarea şi dezvoltarea caracterului personal, ajungem la starea în care El ne poate revela lucrul respectiv.

DOMNUL ESTE APROAPE ! (Filip. 4.5)

27 Martie
Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Psalmul 126.5
Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE 27
OBADIA 3 MARCU 10:43
“Mîndria inimi tale te-a dus în rătăcire…” “Oricine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru.”
Unele din motivele mîndriei în Edom erau bogăţia şi înţelep¬ciunea lui. Toţi ştim că acumularea acestora duce la mîndrie. Şi creştinii care sînt în creştere nu sînt scutiţi de această ispită. Diferenţele din punct de vedere material, social şi educativ sînt adeseori cauze care duc la formarea de grupări separate între credincioşii din adunare. Chiar şi acumularea de cunoştinţe biblice ale adevărului spiritual şi a unei doctrine mai profunde pot să ispitească pe unii la mîndrie! O, mîndria spirituală este cea mai dăunătoare! Privim noi pe credincioşii din alte grupări creştine sau pe lucrătorii lor într-o poziţie, cumva inferioară nouă din punctul acesta de vedere? Privim noi de sus pe unii credincioşi, chiar din adunarea noastră, care nu au cunoştinţă şi înţelegerea Cuvîntului aşa de bună ca a noastră? Cuvinte sau fapte care rănesc pe alţi oameni, izvorăsc dintr-o mîndrie care se manifestă prin superioritate. O satisfacţie ascunsă cînd rivalii noştri se poticnesc şi dau înapoi, este o treaptă către cruzime (vezi vs. 11-14). O mîndrie nestăpînită care, are tendinţa de a se ridica mai presus de alţii, duce cu siguranţă la cădere. Este ruşinos şi o pată pe Numele Domnului Isus cînd creştini mîndri, se dîrîmă unul pe altul cu comentarii înjositoare şi cu lucruri care rănesc. Este o mîndrie care ucide. Să nu o lăsăm să pătrundă în însăşi inima noastră. Orice fel de mîndrie trebuie să cadă sub judecata lui Dumnezeu şi este mai bine s-o judecăm noi înşine, osîndind-o şi părăsind-o decît să ne smerească Dumnezeu cu mîna Lui tare. Profeţia lui Obadia este negrşit o înştiinţare şi pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi.Înainte de a se întoarce un om la Dumnezeu, el se luptă după cinste, bogăţie şi întîietate în această lume. Mulţi cred că ambiţia este o virtute, cînd în realitate este o mîndrie camuflată. Naşterea din nou, oricum, schimbă toate acestea , cel puţin aşa ar trebui să se întîmple. A rămîne cuprinşi de simţămîntul nimicniciei noastre şi a faptului că nu avem nici un merit, avînd acum înaintea noastră ca credincioşi o lumină cerească prin care toate ambiţiile pămînteşti şi egoiste sînt puse în umbră, iată adevărata întoarcere la Dumnezeu. Atunci am învăţat secretul adevăratei măriri şi sîntem vindecaţi de nebunia de a încerca să fim mari în ochii noştri. În şcoala lui Dumnezeu în care am intrat acum, învăţăm zilnic lecţii de har şi de slava Aceluia care ne-a chemat. Domnul Isus a spus: “Căci Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10:45).”O, Dragoste Divină, ţine-ne lîngă Tine, ca să ne putem cunoaşte nimicnicia,şi să trăim totdeauna spre slava Ta, umblînd în credinţă cînd sîntem aici.” J.N.Darby

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

27 martie
APROPIEREA DE DUMNEZEU
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi.
Iacov 4.8
Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât El ni se descoperă mai bucuros. Când fiul risipitor se întoarse la tatăl său, acesta îi alergă în întâmpinare. Când porumbelul se întoarse la corabie, Noe întinse mâna pentru a-l lua la el. Când soţia vine să găsească lângă soţul ei mângâierea şi sfatul de care are nevoie, el merge spre ea cu dragoste. Vino şi tu şi apropie-te de Dumnezeul tău care te pofteşte în harul Său, căci El însuşi vine în întâmpinarea ta.Aţi luat voi seama la versetul din Isaia 58.9 „Tu vei striga şi El va răspunde: Iată-Mă”. Se pare că aici Domnul vrea să se pună la dispoziţia aleşilor Săi, răspunzând: „Iată-Mă”, ca şi când ar vrea să spună: „Ce ai să-mi spui? Ce pot face pentru tine? Iată-Mă gata pentru a te binecuvânta”. De ce să şovăim în a ne apropia? Dumnezeu e gata să ne ierte, să ne binecuvânteze, să ne mângâie, să ne ajute, să ne întărească, să ne scape. Problema noastră de seamă să fie să ne apropiem de Dumnezeu. Făcând aceasta, am făcut totul. Dacă ne apropiem de oameni, îi vom vedea, poate obosiţi de noi, plictisiţi, şi ne vor părăsi; dar, dacă noi căutăm numai pe Domnul, El nu-Şi va schimba purtarea faţă de noi, niciodată. El Se va apropia din ce în ce mai mult de noi, cu o părtăşie tot mai deplină şi mai plină de bucurie.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger
27 martie
“Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele L-a dat în mâinile lor ca să fie răstignit.”
Matei 27:26

Trebuie să ai curaj pentru a condamna pe cineva, chiar dacă ai recunoscut nevinovăţia sa! Condamnarea la moarte nu a fost totul;Pilat a dat dispoziţie să fie biciuit de ostaşii săi. Aceştia L-au îmbrăcat întro haină stacojie, au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap. Cum au putut să pună această cunună pe capul Lui Sfânt! Apoi I-au dat o trestie îm mâna dreaptă, au îngenunchiat înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau:”Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Pune-te în această situaţie! Ce ruşine, cât dispreţ, câtă batjocură! Niciun om n-a trebuit să îndure asemenea suferinţe. L-au scuipat şi L-au bătut despicându-I carnea, încât I Se puteau număra oasele,precum este scris.Ps.22:17. O, Isuse, aceasta ai făcut Tu pentru noi; acolo ai plătit pentru păcate, pentru păcatele mele ai suferit, eu trebuia să fiu acolo! O, Îţi mulţumesc, Te slăvesc, Te preamăresc şi mă închin înaintea Ta. Pe tine doresc să Te proslăvesc în veci! Amin.

MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

27 MARTIE
«În El avem, prin credinţa în El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu încredere.» EFESENI 3,12
Dumnezeu nu poate fi perceput cu ajutorul sentimentelor, ci prin credinţa în Isus Cristos. «Când instinctul meu îmi va spune de o mie de ori „nu”, cuvântul Său trebuie să-mi ofere siguranţă.» Aş fi eşuat de foarte mult timp dacă m-aş fi bazat pe sentimentele mele contradictorii. Prin credinţă pot experimenta (de multe ori fără a simţi nimic) atacuri puternice şi furtuni, dar am certitudinea că rămân în părtăşie cu El. Credinţa e o taină. Oare ar putea explica cineva cât de minunat şi simplu este să te dăruieşti pe deplin în duh Domnului, Celui Atotputernic? Atunci vei înţelege ce înseamnă trăirea adevărată, lucru atât de frumos descris de un compozitor în cântecul său: «In siguranţă în mâinile lui Isus, în siguranţă la pieptul Său». La această experienţă se ajunge numai prin citirea Bibliei şi rugăciune. Prin Biblie Dumnezeu ne vorbeşte, iar prin rugăciune noi Îi răspundem. Trebuie să primim tot ceea ce ne dă Dumnezeu prin Isus Cristos, cu încredere copilărească, nu numai cu min-tea, ci şi cu inima. El spune: «Fiule, dă-Mi inima ta» (Prov. 23,26). Dacă nu ai făcut încă acest lucru, astăzi este ziua potrivită!

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Joi 27 Martie
Soarele nu va mai fi lumina ta ziua, nici luna nu te va mai lumina prin strălucire, ci Domnul va fi lumina ta eternă, şi Dumnezeul tău, gloria ta. Isaia 60.19
Această profeţie se va împlini pentru Israel în timpul Mileniului şi pentru toţi sfinţii în veşnicie. Gândurile lui Dumnezeu au fost din veşnicie şi sunt pentru veşnicie. În veşnicie va fi o lumină mai generoasă – un Soare nepieritor – care va întrece lumina oricărui luminător. Şi acolo, în viziunea lui Ioan, „cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s o lumineze; pentru că a luminat o gloria lui Dumnezeu, şi lumina ei este Mielul“ (Apocalipsa 21.23).Totodată, lucrările şi căile lui Dumnezeu, caracterul şi credincioşia Sa, părtăşia neîntreruptă cu El şi dragostea Sa vor fi neîncetat subiectul admiraţiei noastre. Cântarea mereu nouă a celor răscumpăraţi va fi vechiul refren al întregului pământ: „Şi cât de scumpe îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, cât de mare este numărul lor! Dacă aş vrea să le număr, sunt mai numeroase decât nisipul!“ (Psalmul 139.17,18). S ar putea ca astăzi viaţa ta să îţi ofere un peisaj dezolant, însă în curând va veni vremea glorioasă a învierii, când se va striga cu bucurie: „Pentru că, iată, iarna s a dus, … timpul cântării a venit … Ridică te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino!“ (Cântarea Cântărilor 2.11 13). O, binecuvântată speranţă!În lumina lui Dumnezeu vom vedea lumina (Psalmul 36.9). Toate lucrurile pe care în prezent nu le înţelegem vor fi luminate de strălucirea acelui soare fără apus. Putem fi siguri de aceasta, pentru că El spune: „Da, cum am gândit, aşa va fi, şi cum am hotărât, aşa va rămâne“, pentru că „Domnul oştirilor a hotărât; şi cine I se va împotrivi? Şi mâna Lui este întinsă; şi cine o va întoarce?“ (Isaia 14.24,27).J. R. MacDuff
Iubirea Ta, în casa Ta,
De strălucire umple tot,
Ea, care ne a făcut ai Tăi,
Reflectă a Ta sfinţenie.
J. N. Darby

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi

27 MARTIE

MULTUMESTE-I LUI DUMNEZEU PENTRU FAMILIA TA
„Rodul pântecelui este o răsplată dată de El” (Psalmul 127:3)
Dacă ai uitat cât de binecuvântat eşti că ai o familie, citeşte următoarele: „Până la urmă m-am săturat. Copiii erau gălăgioşi, iritanţi şi imposibili. Eram obosit şi sătul. Soţia mea era stresată şi epuizată. Aşa că m-am hotărât să fug de toate acestea şi să am o zi doar pentru mine. Doream s-o trăiesc la maxim şi să fiu cât de lacom puteam. Eu eram singura persoană de care urma să am grijă. M-am năpustit pe uşă afară cu 150 de lei în buzunar, „lată, am reuşit”, mi-am spus în timp ce conduceam pe drumul principal şi mă îndreptam spre nord. Ei bine, m-am dus la un shopping centre, m-am simţit foarte bine într-o librărie şi mi-am cumpărat colecţia de poeme de Walt Whitman. După aceea, m-am dus la McDonalds şi am comandat doi hamburgeri, o porţie mare de cartofi prăjiţi şi o cola mare. Am mâncat tot fără să fiu deranjat, fără să şterg pe nimeni la gură, la nas sau la fund. Apoi am mâncat cea mai mare îngheţată de ciocolată pe care am găsit-o. Eram liber! Eram afară din oraş! Apoi m-am dus la cinema şi m-am uitat la film fără să cumpăr popcorn, fără să ţin pe cineva în poală, fără să merg cu cineva la baie. Eram un om liber. Profitam la maxim – şi mă simţeam nefericit. Când m-am întors acasă, toţi dormeau. Când m-am strecurat în pat, soţia mi-a şoptit: „ţi-am simţit lipsa”. Am răspuns: „şi eu vouă”. Niciodată nu am mai fugit de acasă!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

27 Martie

Exod 1:1-22
Situaţia s-a schimbat radical în Egipt de la Geneza până la Exod. Acum faraon şi poporul său sunt caracterizaţi prin aceea că nu-l cunosc pe Iosif (v. 8; Fapte 7.18). Cel care salvase Egiptul şi susţinuse viaţa unei întregi naţiuni a fost uitat cu desăvârşire! Tot aşa este şi astăzi în lumea al cărei prinţ este Satan. Isus Mântuitorul nu-Şi găseşte loc în gândurile oamenilor. Şi, în mod similar, ca urmare a faptului că nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, sufletele sunt ţinute într-o grea robie, sub care unele gem, dar de care marea majoritate nici nu se sinchisesc. Această robie sub care Satan îi ţine pe oameni este zugrăvită în chip izbitor prin muncile la care copiii lui Israel erau siliţi fără milă (v. 13). Dar subiectul cărţii Exod este răscumpărarea: eliberarea poporului lui Dumnezeu scos de sub această grozavă robie – dar aceasta cere mai întâi descrierea stării sale tragice. Împăratul cel rău ordonă uciderea băieţilor nou-născuţi în Israel (comp. cu Matei 2.16), dar Dumnezeu Se foloseşte de femei care se tem de El şi care nu tremură la porunca împăratului, pentru ca, prin acestea, să înfrângă planurile vrăjmaşului. Cât de preţioase sunt pentru inima lui Dumnezeu toate semnele de credincioşie în mijlocul acestei scene unde domneşte Satan!
Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

27 Martie
DIMINEAŢA
Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. Matei 26:56
E1 nu şi-a părăsit niciodată ucenicii, dar ei, temându-se pentru viețile lor, au fugit de lângă El chiar de la începutul suferinţelor. Acesta este un exemplu grăitor care ne învaţă cât de fragilă este credinţa celor care se bazează pe ei înşişi. Sunt ca o turmă de oi, care fug în toate părţile când vine lupul. Au fost avertizaţi de pericol şi au promis că mai bine mor decât să-şi părăsească învăţătorul, dar imediat ce au fost atinşi de teamă au luat-o la sănătoasa. S-ar putea ca astăzi să mă pregătesc de dimineaţă să sufăr încercări de dragul Domnului, fiind sigur că voi fi perfect credincios; dar dacă am în inimă un dram de necredinţă, voi fugi la fel ca apostolii. A face o promisiune nu înseamnă şi a o respecta. Dacă apostolii ar fi rămas alături de Isus până la capăt, ar fi avut slavă veşnică; dar ei au fugit de slavă. Să mă ajute Domnul să nu le urmez exemplul! Unde altundeva ar fi avut mai mare siguranţă decât lângă învăţătorul lor, cate ar fi putut chema în ajutor douăsprezece legiuni de îngeri? Au fugit de propria lor siguranţă. O Doamne, nu mă lăsa să cad în aceeaşi capcană. Harul divin poate transforma un laş îtr-un mare viteaz. Lemnele ude pot arde ca focul de pe altar dacă Domnul vrea. Aceşti ucenici, fricoşi ca nişte iepuri, s-au ptansformat în lei după coborârea Duhului Sfânt La fel, Duhul Sfânt poate să-mi schimbe teama în curaj, ca să mărturisesc adevărul Său. Cât de neliniştit trebuie că a fost Mântuitorul văzându-şi ucenicii speriaţi! A fost o picătură amară în plus în paharul durerii, dar nu L-a împiedicat să-1 bea până la capăt. N-aş vrea să mai adaug şi eu câteva picături. Dacă mă lepăd de lsus, II răstignesc încă o dată, şi II „dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Păzeşte-mă, Duh Sfânt, de un sfârşit atât de ruşinos.
SEARA
Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Matei 15:27
Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar II preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri. Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa. Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei 1-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.

IZVOARE IN DEŞERT

27 Martie

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum
nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare,
care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18)

Un eveniment remarcabil a avut loc recent la o nuntă din Anglia. Mirele, un tânăr foarte bogat din înalta societate, rămăsese orb în urma unui accident la vârsta de zece ani. În ciuda orbirii sale, absolvise universitatea cu distincţie de onoare şi cucerise acum inima frumoasei lui mirese, deşi nu-i văzuse niciodată faţa. Cu puţin timp înainte de căsătoria lui el suferise o nouă serie de tratamente prescrise de specialişti, şi rezultatul urma să fie dezvăluit chiar în ziua nunţii lui.Ziua cea mare a sosit, cu toţi oaspeţii şi cadourile lor. Asistenţa era formată din membrii ai consiliului de miniştri al guvernului, generali, episcopi şi oameni învăţaţi. Mirele, în haine de nuntă, dar cu ochii încă acoperiţi de bandaje, a venit la biserică cu tatăl său. Renumitul său oftalmolog i-a întâmpinat în sacristia bisericii. Mireasa a intrat în biserică la braţul căruntului ei tată. Era aşa de emoţionată, că abia putea vorbi. Va putea în sfârşit omul pe care-l iubea să-i vadă faţa – o faţă pe care ceilalţi o admirau, dar pe care el o cunoştea numai prin atingerea degetelor lui delicate? În timp ce ea se apropia de altar, şi acordurile minunate ale marşului nupţial pluteau prin biserică, a văzut un grup neobişnuit. Înaintea ei stăteau mirele, tatăl lui şi doctorul. Doctorul tocmai tăia ultimul bandaj. Odată bandajul îndepărtat, mirele a făcut un pas înainte, dar tremurând uşor cu nesiguranţa cuiva care nu s-a trezit încă de tot. O rază de lumină trandafirie de la un geam al ferestrei de deasupra altarului a căzut pe faţa lui, dar el părea că nu o vede.Va vedea el ceva? Da! Recăpătându-şi într-o clipă stabilitatea şi ţinuta, şi cu o demnitate şi o bucurie nemaivăzute niciodată înainte pe faţa lui, a păşit înainte în întâmpinarea miresei lui. S-au privit în ochi, şi privirea lui părea că nu se va mai muta niciodată de pe faţa ei.„În sfârşit!“ a spus ea. „În sfârşit“, a răspuns el solemn ca un ecou, plecându-şi capul. A fost o scenă cu mare putere dramatică, dar şi de mare bucurie. Dar oricât de frumoasă ar fi această poveste, ea nu este decât o slabă sugestie a ceea ce va fi în cer când credincioşii, care au umblat prin această lume de încercări şi de necazuri, Îl vor vedea pe EL „faţă în faţă“ (1 Cor. 13:12). selectat

Te doresc fierbinte, Domnul meu drag,
Isus iubit şi adevărat;
Tânjind după Tine şi întrebându-mă
Când vei veni din nou,
În tot ce spun şi fac,
Te doresc fierbinte, Domnul meu drag.

Într-o zi fericită, după toată vegherea,
Vei veni după mine în sfârşit;
Atunci Te voi vedea, voi auzi glasul Tău,
Voi fi cu Tine, mă voi bucura împreună cu Tine;
Ce emoţie puternică trezeşte în mine această dulce speranţă,
Şi mă face să Te doresc fierbinte, Domnul meu drag.

PAINEA CEA DE TOATE ZILELE

Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130
27
Martie
Text: Luca 19:28-44
Binecuvîntat este împăratul care vine în Numele Domnului! Luca 19:38
A SOSIT ÎMPĂRATUL
Un filozof american a fost întrebat odată: „Dacă Isus şi Platon s-ar reîntoarce pe pămînt şi ar ţine conferinţe în aceeaşi universitate, în acelaşi timp, pe care m-aş duce să-l ascult?” Cugetînd puţin la întrebare, a răspuns: „Cine s-ar duce să-l asculte chiar pe marele Platon vorbind DESPRE adevăr, cînd ar putea asculta pe Cel care ESTE Adevărul?” Mulţimea gălăgioasă care-L înconjura pe Isus în Duminica Floriilor a răspuns foarte asemănător cu filozoful. Nimeni nu L-a egalat pe Isus. El era Adevărul, Mesia Cel promis mai dinainte prin Zaharia (Zaharia 9:9). Minunile L-au revelat a fi Unsul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era ceva care nu se potrivea la El. Călărea un măgăruş. Un cal puternic de lupte s-ar fi potrivit mult mai bine ocaziei. Apoi, niciodată El nu a incitat mulţimea să strige: „Jos cu romanii!” Pur şi simplu călărea măgăruşul, calm spre Ierusalim, a vizitat Templul şi s-a reîntors în Betania (Marcu 11:11). Mulţimea aşteptase mult mai mult. Evreii căutau eliberarea de sub romani, dar El venise să-i elibereze de sub domnia lui Satan. Recunoşteau că Isus a venit de la Dumnezeu, dar nu înţelegeau deloc misiunea Sa spirituală. Îi slujim noi oare lui Isus pentru a primi răsplătiri materiale sau pentru cine este El? Supunîndu-ne Lui înseamnă să-i iubim pe cei ce nu merită, să întoarcem bine pentru rău şi să murim faţă de natura noastră păcătoasă. Ca şi filozoful şi mulţimea, să-L vedem ca Adevărul, Mesia venit din Cer. Dar să ne fie clar, împăratul a venit să domnească peste inimile noastre. – D.J.D.
E Domnul Domnilor! Mărirel
E împărat peste-mpăraţi!
A-nfrînt duşmanul prin iubire,
E-ntîiul frate între fraţi! C. Ioanid.
A fi creştin înseamnă a fi supus credincios Regelui regilor

Sămânţa Bună

Joi, 27 Martie 2014

Nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru …
Isaia 59.2
Cineva a spus: „Păcatele sunt ca şi cărămizile, iar noi ca nişte zidari. Zidim, zidim şi ridicăm între Dumnezeu şi noi un zid de despărţire gigantic. Zidim în fiecare zi mai departe, iar zidul dintre noi şi Dumnezeu devine aşa de înalt şi de lat, încât la urmă nu-L mai putem recunoaşte nicăieri pe Dumnezeu. Ne zidim propria celulă“.Dumnezeu a vorbit despre acest zid deja în Vechiul Testament. Dar, din fericire, în aceeaşi carte a profetului există un alt cuvânt al lui Dumnezeu: „Eu îţi şterg fărădelegile … ca o ceaţă!“. Aceste cuvinte arată că există o posibilitate ca acest „zid de păcate“ să poată fi dărâmat. Într-adevăr, există această posibilitate! Ea se bazează pe moartea Salvatorului Isus Hristos la cruce şi pe sângele Său, care a curs acolo.Dacă recunoaştem în faţa lui Dumnezeu păcatele noastre, atunci El ni le iartă pe baza jertfei Mântuitorului. „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţă de orice păcat“. Având iertarea deplină a păcatelor noastre, acest zid este dărâmat. Prin credinţa în Mântuitorul, putem deveni copii ai lui Dumnezeu, copii care au intrare liberă la El ca Tată. Tot ceea ce ne-a despărţit va dispărea. Avem un loc la inima Sa iubitoare de Tată!

923518_731710136851200_658229465_n

 

Read Full Post »

1185538_731814490174098_23953079_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

26 MARTIE

Păstrarea viziunii spirituale prin curăţie personală

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”
Matei 5:8

Puritatea nu înseamnă inocenţă, ea înseamnă mult mai mult decât atâta. Puritatea este rezultatul trăirii într-o susţinută armonie spirituală cu Dumnezeu. Trebuie să creştem în puritate. Legătura noastră cu Dumnezeu poate fi bună. iar puritatea lăuntrică, neîntinată şi totuşi, din când în când, viaţa noastră poate fi pătată pe dinafară. Dumnezeu nu ne fereşte de această posibilitate, deoarece în acest fel înţelegem nevoia de a ne păstra viziunea spirituală prin puritate personală. Dacă floarea spirituală a vieţii noastre cu Dumnezeu este distrusă într-o măsură cât de mică, trebuie să lăsăm totul şi să îndreptăm situaţia. Aminteşte-ţi că viziunea spirituală depinde dc caracter – cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu.Dumnezeu ne face curaţi prin harul Său suveran, dar este ceva dc care noi trebuie să ne îngrijim: viaţa trupească prin intermediul căreia venim în contact cu alţi oameni şi cu alte puncte de vedere, şi acestea ne pot întina. Nu numai sanctuarul lăuntric trebuie păstrat curat înaintea lui Dumnezeu, ci şi curţile dinafară trebuie aduse într-o armonie perfectă cu puritatea pe care Dumnezeu ne-o dă prin harul Său. Imediat ce curtea dinafară este întinată, înţelegerea noastră spirituală este umbrită. Dacă vrem să menţinem contactul personal cu Domnul Isus Cristos. aceasta presupune a nu suporta să facem sau să gândim unele lucruri, ba chiar a nu suporta să ne atingem dc unele lucruri legitime.Un mod practic dc a-ţi păstra neîntinată puritatea personală în relaţiile cu alţi oameni este să-ţi spui: „bărbatul acela, femeia aceea, sunt perfecţi in Cristos Isus! Prietenul acela, ruda aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus!”

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

26 Martie

Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege DOMNUL DUMNEZEUL vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui. Deuteronom 12.5
A dat Dumnezeu copiilor Lui libertate de a lucra aşa cum vor în privinţa strângerii laolaltă? Este totuna să fii în comuniune personală cu El şi să fii împreună cu ceilalţi credincioşi? Nu ne-a dat El oare răspuns concret la acesta întrebare? Dumnezeu ne iubeşte prea mult şi este prea aproape de noi ca să ne lase în necunoştinţă şi în această privinţă. Poate lăsa El ORGANIZAREA strângerilor laolaltă în mâinile noaste? Desigur că NU. El ne-a lăsat TOTUL, dar absolut totul scris în Sfânta Scriptură. Cât de precis spune El poporului Său Israel ca la toate strângerile lor să nu se închine altor dumnezei în afară de El şi să nu se abată de la poruncile Lui călăuzindu-se după firea lor pământească. „Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru! Ci să-L căutaţi la locaşul Lui…” (Deut. 12.4-5). Acesta este un cuvânt foarte clar.Cât de precis este Cuvântul Domnului pentru noi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi PENTRU Numele Meu şi Eu voi fi în mijlocul lor.” Noi nu stăm azi pe temelia poruncilor ci pe a harului. Atunci să nu mai ţinem seama de voia şi gândurile lui Dumnezeu? Tocmai din cauză că suntem mântuiţi prin har, să-I arătăm dragostea noastră prin supunere şi ascultare. „ASCULTAREA face mai MULT decât JERTFELE.” Să ne gândim mereu la mântuirea noastră prin har şi să-I aducem slavă prin viaţa noastră.Trebuie să ne aşteptăm la greutăţi şi încercări în Adunare pentru că ea este singurul şi adevăratul lucru dumnezeiesc de pe acest pământ. Diavolul va desfăşura toate puterile sale ca să ne alunge de pe acest teren sfânt şi adevărat. El va încerca răbdarea fiecăruia, temperamentul fiecăruia, va răni sentimentele, va căuta să facă rău în mii de feluri, cu alte cuvinte va întrebuinţa tot ce-i stă în putinţă, ca să ne facă să uităm Adunarea lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE 26

EVREI 4:12 1IOAN 2:27

“Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător…” “Ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămîne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva…”
Cuvîntul lui Dumnezeu este descoperirea a ceea ce este El, este arătarea voiei Lui în toate împrejurările care ne înconjură şi judecă în inimă tot ce nu este de la Dumnezeu. Fiind viu şi plin de putere, desparte tot ce este legat în modul cel mai intim în inimile şi minţile noastre pentru a face posibil să pătrundă lumina Sa, pentru ca să aducă viaţa din Dumnezeu. Venind deci de la El, Cuvîntul este ca ochiul Lui asupra cugetului nostru, ne aduce imediat în prezenţa Sa şi ne face să realizăm că înaintea Lui nu este nimic ascuns. Cuvîntul lui Dumnezeu este un instrument care nici nu permite ca dorinţele firii păcătoase şi ale minţii noastre răzleţe să lucreze liber, nici nu lasă inima noastră să se înşele singură. în timp ce judecă în noi tot ce ne-ar putea împiedica să umblăm în sfinţenie pe calea lui Dumnezeu, este în acela şi timp un ajutor care ne plasează în prezenţa lui Dumnezeu într-un cuget curat. Ne face în stare să ne continuăm drumul prin pustia lumii cu bucurie, întărindu-ne prin credinţa şi încrederea în El. Cuvîntul lui Dumnezeu este hrana noastră de fiecare zi care ne ajută să-L cunoaştem pe Domnul Isus în toate însuşirile Lui ºi ne ajută să creştem în omul dinăuntru pînă la înălţimea staturii plinătăţii Lui. Dumnezeu vorbeşte deci în Cuvîntul Său iar prin ungerea pe care ne-a dat-o, adică Duhul Sfînt, ne face capabili să înţelegem voia Lui, gîndul Lui, să înţelegem inima Lui şi astfel “n-avem trebuinţă să ne înveţe nimeni.” Asta nu înseamnă să dispreţuim învăţătura sănătoasă pe care Dumnezeu ne-o dă prin oamenii Lui care au primit de la Duhul Sfînt mai multă lumină decît noi, ci dimpotrivă, Cuvîntul ne spune să preţuim pe astfel de oameni.” (1Tes. 5:12 şi 1Tim. 5:17). Dar Dumnezeu însuşi Se îngrijeşte să ne facă să înţelegem Cuvîntul Lui. C.H.M. spunea: “Dacă Dumnezeu nu mă poate face să înţeleg ce spune – dacă nu-mi poate da asigurarea că El însuşi vorbeşte, nu sînt cu nimic mai înţelept decât dacă El nu ar fi vorbit de loc. Dacă Cuvîntul lui Dumnezeu nu este suficient, fără interpretarea omenească, atunci nu poate fi de loc Cuvîntul Lui. Trebuie să admitem una din două: ori Dumnezeu n-a vorbit de loc, ori El a vorbit şi Cuvîntul Lui este perfect. Dar binecuvîntat să fie Dumnezeu, că ne-a dat o descoperire – El a vorbit şi Cuvîntul Lui este în stare să ajungă la inima şi înţelegerea noastă. Dumnezeu este în stare să ne dea siguranţa că El vorbeşte şi nu este nevoie de nici o autoritate omenească ca să intervină.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

26 Martie Geneza 50:15-26

Mai rămăsese încă o durere pentru Iosif după moartea tatălui său: fraţii lui se îndoiau de dra¬gostea lui. Gândeau că, odată ce Iacov a murit, Iosif se va răzbuna. Cu câtă tandreţe îi asigură încă o dată, explicându-le gândul lui Dumnezeu şi confirmându-şi promisiunea de a se îngriji de ei şi de copiii lor! Mulţi creştini se aseamănă cu aceşti fraţi ai lui Iosif. Nu cred că sunt pe deplin iertaţi (1 Ioan 4.18). Oare nu ne îndoim şi noi de dragostea Dom¬nului, deşi El ne-a dat atâtea dovezi despre ea? Inima Sa este deosebit de sensibilă faţă de aceas¬tă lipsă de încredere. Este ca şi cum El ne-ar spune: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut?“ (Ioan 14.9).La sfârşitul Genezei vedem cum se conturează aproape toate tainele lui Dumnezeu. Dar, înainte de a se încheia această carte, auzim din nou certi¬tudinea credinţei (v. 24). „Dumnezeu vă va cerceta negreşit“, sunt ultimele cuvinte adresate de Iosif fraţilor săi şi singura din faptele lui de credinţă consemnată în Evrei 11.22. Chiar în belşugul vieţii plăcute din Egipt, el întrevede plecarea fraţilor săi şi mutarea oaselor sale în Canaan. Să imităm şi noi credinţa lui Iosif!

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Miercuri 26 Martie

Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10.31
Când eram mic, am lucrat pentru un pantofar scoţian pe nume Dan Mackay, un creştin devotat. Responsabilitatea mea era să bat pielea pentru tălpile pantofilor. O bucată de piele de vacă era tăiată în forma dorită şi apoi era îmbibată cu apă. Eu aveam pe genunchi o bucată de metal şi, cu un ciocan cu capătul plat, băteam aceste bucăţi de piele până când deveneau tari şi uscate. Părea o muncă fără sfârşit şi adesea mă săturam de ea.Ceea ce îmi îngreuna şi mai mult munca era faptul că, la doar câteva case mai departe, era un alt atelier, în care lucra un cizmar uşuratic, neevlavios, care încânta vecinii cu poveşti obscene, aşa încât părinţilor respectabili le era groază de el. Şi totuşi, cumva părea să prospere. Am observat că el niciodată nu bătea pielea pentru tălpi, ci o lua din apă şi o bătea în cuie la locul ei, în timp ce apa sărea din ea la fiecare lovitură. Într o zi am îndrăznit să intru. Timid, i am spus: «Am observat că dumneata pui tălpile la pantofi când încă sunt ude. Sunt la fel de bune ca şi cele bătute?». Mi a aruncat o privire răutăcioasă şi mi a răspuns: «În felul acesta se vor întoarce mai repede cu ele la reparat, băiete!».Simţind că am învăţat ceva, i am povestit incidentul şefului meu. Domnul Mackay s a oprit din lucru şi a deschis Biblia la pasajul care spune: „Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu“. «Harry», mi a spus el, «eu nu repar pantofi doar pentru banii pe care îi primesc de la clienţi. Fac aceasta pentru gloria lui Dumnezeu! Mă aştept să văd fiecare pantof pe care l am reparat vreodată la tronul de judecată al lui Hristos şi nu vreau ca, în acea zi, Domnul să îmi spună: „Dan, ai făcut o treabă proastă“. Vreau ca El să îmi poată spune: „Bine, rob bun şi credincios“». A continuat să îmi explice că, la fel cum unii oameni sunt chemaţi să predice, el fusese chemat să repare pantofi şi doar dacă avea să facă lucrul acesta bine, mărturia lui va avea valoare înaintea lui Dumnezeu (vedeţi Coloseni 3.23 25). H. A. Ironside

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi

26 MARTIE

ADEVĂRATA DĂRNICIE (2)
„Sporiţi… şi în această binefacere (strângerea de ajutoare)” (2 Corinteni 8:7)
Dărnicia noastră trebuie să fie stabilită şi motivată de mulţumirea faţă de ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Pavel scrie: „El, cu toate că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8:9). Este important să înţelegi cât de bun şi de generos este Dumnezeu faţă de noi, deoarece unii dintre noi îi dau doar resturile; dacă ne mai rămâne ceva după ce ne-am plătit facturile şi după ce am făcut tot ce ne-am dorit să facem, vom dărui. Dar chiar şi dacă l-am dărui lui Dumnezeu un milion de lei, dacă e ceea ce ne-a rămas, l-am dat noi ce am avut mai bun? (Maleahi 1:6-14). Unii dintre noi dăruiesc a doua oară. Ei primesc un cadou care nu le trebuie, îl împachetează frumos şi îl dau altcuiva. Unii au dulapuri întregi de astfel de cadouri. Aşa abordează unii dintre noi dărnicia faţă de Dumnezeu – şi este o insultă! în Noul Testament nu vedem predicatori cerşind, vânzând lucruri sau folosindu-se de trucuri pentru a strânge bani pentru lucrarea lui Dumnezeu. Ci vedem oameni precum macedonenii care răspund la harul lui Dumnezeu deoarece au înţeles şi L-au iubit pe Dumnezeu pe care L-au slujit. Tot ce a creat Dumnezeu a fost menit să dăruiască. El a creat soarele ca să dea lumină în timpul zilei şi luna şi stelele în timpul nopţii. El a creat florile ca să dea frumuseţe, culoare şi miros. Dumnezeu însuşi este darnic: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat …” (loan 3:16). Când înţelegi acest adevăr, circumstanţele vor ocupa locul al doilea. Dărnicia ta nu este determinată de raportul dintre datorie şi venit sau de rata impozitului. Nu, dărnicia ta este motivată de harul lui Dumnezeu!

Meditatii Charles H. Spurgeon
CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

26 Martie

DIMINEAŢA
Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8
Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se Oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere. Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească. „Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.
SEARA
Când va veni in slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri. Marcu 8:38
Dacă am fost părtaşi cu Isus la ruşinea Sa, vom împărţi şi slava care îl va înconjura la cea de-a doua venire. Iubite cititor, eşti alături de Isus? Eşti legat de el cu legăturile vieţii? Atunci vei suferi alături de El astăzi în ruşinea Sa. Vei lua crucea şi vei merge „afară din tabără la El” (Evrei 13:13), suferind ocara. Fără îndoială, vei fi alături de El şi în clipa în care crucea va fi schimbată în coroană. Judecă-te singur în seara aceasta. Fiindcă, dacă nu te-ai născut din nou în El, nu vei fi cu El când va reveni în slavă. Dacă te temi de partea întunecata şi dureroasă a părtăşiei cu El, nu vei înţelege strălucirea şi fericirea revenirii Regelui „cu toţi sfinţii îngeri” (Matei 25:31). Cum? Şi îngerii sunt cu EI? Dar El nu înalţă îngerii; El înalţă sămânţa lui Avraam. Sunt şi sfinţii îngeri cu El? O, suflete, dacă eşti într-adevăr iubit de El, nu poţi sta deoparte. Dacă prietenii şi vecinii sunt chemaţi să-I vadă slava, ce vei face tu, mireasa Lui? Vei sta deoparte? Gândeşte-te că va veni Ziua Judecăţii, şi nu vei putea sta departe de inima Celui care, primind îngerii în părtăşie, te-a primit şi pe tine în unire. Nu ţi-a spus El „te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare” (Osea 2:19)? Nu ţi-a promis chiar El „Eu vă voi lua” (Ieremia 3:14)? El îşi găseşte plăcerea în tine. Dacă îngerii, care sunt prieteni şi vecini, vor fi alături de el, este mai mult ca sigur că prea iubiţii Săi, în care îşi găseşte plăcerea, vor sta la dreapta Sa. Făgăduinţa aceasta este luceafărul tău de dimineaţă; strălucirea ei este atât de mare, încât poate lumina cea mai întunecată şi tristă experienţă.

IZVOARE IN DEŞERT

26 Martie

Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte
spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest;
căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie.
(Geneza 13:14-15)

Nici o dorinţă nu va fi vreodată pusă în tine de Duhul Sfânt, dacă El nu intenţionează s-o împlinească. Deci lasă-ţi credinţa să se înalţe şi să urce spre culmi ca să revendice toată ţara pe care o poţi descoperi. S. A. Keen.Tot ce poţi înţelege prin viziunea credinţei îţi aparţine. Priveşte cât poţi de departe, pentru că tot ce vezi este al tău. Tot ce doreşti să fii ca şi creştin, şi tot ce doreşti să faci pentru Dumnezeu, este posibil prin credinţă. Apoi apropie-te mai mult de El, şi cu Biblia ta în faţă, şi cu sufletul complet deschis puterii Duhului, lasă ca întreaga ta fiinţă să primească botezul prezenţei Sale. Pe măsură ce El îţi deschide înţelegerea, îngăduindu-ţi să vezi plinătatea Lui, crede că El a păstrat toate acestea pentru tine. Acceptă ca pentru tine toate promisiunile din Cuvântul Său, toate dorinţele pe care El le trezeşte în tine, şi toate posibilităţile pe care le poţi avea ca să devii un urmaş al Domnului Isus. Toată ţara pe care o vezi îţi este dată ţie.Harul Său, care ne-a fost dat şi care ne ajută pe drumul spre împlinirea promisiunii Sale, este de fapt legat de viziunea interioară pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Cel care pune instinctul natural în inima unei păsări ca să traverseze în zbor un continent în căutarea unei clime mai calde este prea bun ca s-o dezamăgească. Aşa cum credem că El a pus instinctul în pasăre, putem fi siguri că El S-a îngrijit să aibă şi adieri uşoare şi un soare de primăvară care s-o întâmpine la sosire. Şi Cel care suflă speranţă cerească în inimile noastre nu ne va înşela şi nici nu ne va lăsa când noi înaintăm spre împlinirea ei. selectat
Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese [Isus].
Luca 22:13

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger
26 martie
„S-au sculat toţi şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat.”
Luca 23:1

Isus a fost legat şi stătea îniantea lor ca un făcător de rele. Iuda a fost şi el acolo şi când a văzut că Isus este condamnat la moarte i-a părut rău pentru ce a făcut şi a adus preţul vânzării înapoi bătrânilor şi marelul preot:”Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” Prin aceasta şi trădătorul a trebuit să recunoască nevinovăţia Lui Isus. Dar şi aceasta a scos la iveală inima lor împietrită. Ei au spus:” Ce ne pasă nouă? Treaba ta.” Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat. El era unul din cei doisprezece. Câtă durere I-a pricinuit Lui Isus! Dacă un membru al unei comunităţi îşi ia viaţa, cât de durerors este pentru responsabil acest lucru! Prin aceasta toată comunintatea este condamnată de lume. Da, Isus a fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, de aceea poate să ne ajute în orice situaţie şi avem în El o stâncă ce nu se clatină.Isus a fost găsit nevinovat de Pilat şi de Irod.Pilat a încercat să-L elibereze şi a încercat să-i convingă pe Evrei.Şi pentru că era obiceiul ca să fie eliberat un deţinut cu ocazia sărbătorii, le-a oferit să aleagă între marele răufăcător Baraba şi Isus, sperând că Îl vor cere pe Isus. Dar poporul a strigat:” Dă-ni-l pe Baraba!”” a mai venit şi solul nevestei lui Pilat şi i-a spus:Să nu ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui!” Aceasta a îngreunat şi mai mult situaţia lui Pilat. Sărmanii oameni care se tem mai tare de oameni, decât de Dumnezeu! Cum arată sfârşitul lor! Tată Bun, păzeşte-ne să nu fim slugile oamenilor!
Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

26 martie
ÎNGRIJIREA SĂRACULUI
Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă, îi uşurează durerile.Psalmul 41.3
Adu-ţi aminte ca această făgăduinţa este pentru cei ce au grija de săraci. Eşti tu unul dintre ei? Dacă este aşa, atunci o poţi lua şi pentru tine.Vezi numai cum, la vreme de boală, Dumnezeul celor săraci ştie să binecuvânteze pe cei ce au grija de ei; braţele Celui Atotputernic îi sprijinesc sufletul şi trupul suferind îl odihneşte pe perne moi. Ce imagine duioasă şi plină de dragoste este folosită aici, şi cum ni-L arată pe Dumnezeu ca fiind lângă noi în infirmităţile şi bolile noastre! cine ar fi gândit în vechime un lucru asemănător despre Jupiter sau despre zeii indienilor sau ai chinezilor? Acesta e limbajul deosebit al lui Dumnezeu, care se apleacă până la noi ca să fie Infirmierul şi îngrijitorul oamenilor de bine. Când El loveşte cu o mână, sprijineşte cu cealaltă. Oh, ce suferinţă binecuvântată este aceea care ne face să ne sprijinim la sânul lui Dumnezeu! Harul Său este cel mai bun întăritor şi dragostea Sa este cel mai sigur medicament. Şi când vom fi bolnavi aşa încât să rămânem numai piele şi oase, El va da sufletului nostru o putere de uriaş. Nu există medic mai îndemânatic ca Dumnezeu, tonic mai puternic ca făgăduinţa Sa, vin mai întăritor ca dragostea Sa.Dacă nu ne împlinim îndatoririle faţă de săraci, sa luăm seama la ceea ce pierdem şi de îndată să devenim prietenul şi ajutorul lor.

PAINEA CEA DE TOATE ZILELE

Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130

26
Martie
Text: Ioan 11:17-44
Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” Isus plîngea. Ioan 11:23, 35
CUM SĂ-I AJUŢI PE CEI ÎN SUFERINŢĂ
Cînd eram tînăr, mă temeam să-i vizitez pe cei care pierduseră pe cineva drag. Mă întrebam ce aş putea să le spun. De-alungul anilor, am descoperit că nu trebuie să avem o astfel de frică. Cred că o persoană care este instruită din Cuvîntul lui Dumnezeu, care se lasă călăuzită de Duhul Sfînt, şi este sensibilă la nevoile altora, va face şi va spune ceea ce trebuie. Pentru a aduce mîngîiere, uneori se cere să spui cuvinte de încurajare, deşi altă dată este suficientă numai prezenţa ta acolo.Putem învăţa de la Isus, de la felul cum s-a ocupat de Maria şi Marta, atunci cînd fratele lor Lazăr a murit. Atunci cînd Isus a întîlnit-o pe Marta, cea care gîndea atît de logic şi practic, El a vorbit cu ea despre siguranţa învierii. Dar cînd a întîlnit-o pe Maria, fiinţă mult mai emoţională, a vorbit puţin, dar a plîns cu ea. Unul dintre cele mai greşite lucruri este să încercăm să mîngîiem pe cineva prin discursuri pline de clişee religioase. N-am să uit niciodată cum stăteam în spatele unui prieten la o înmormîntare şi ce deranjat m-am simţit cînd l-am ascultat ţinînd o predicuţă de 3 minute unei tinere văduve cu inima zdrobită. Dorise să facă binele, dar n-a fost sensibil la durerea ei. Ar fi trebuit să ştie că nu era în stare să asculte ceva. Tot ce ar fi avut nevoie ea, ar fi fost să ştie că el era preocupat de durerea ei. Nu sta departe de cei care suferă. Ei au nevoie de ajutorul unor credincioşi sensibili. Îi poţi mîngîia chiar şi atunci cînd nu spui nimic. Prezenţa ta acolo poate să spună că-ţi pasă de suferinţele lor. – H.V.L.
Cei ce suferă au nevoie de iubire,
Vor să ştie că ne pasă şi sîntem acei
Ce cu vorba bună, mîngîierea tandră
în necazuri sîntem alăturea de ei. – D.J.D.
Antrenează-ţi inima să ofere simpatie si mîinile s-ajute cu bucurie

MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

26 MARTIE

«Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.»
ECLESIASTUL 7,8
Ne apropiem cu certitudine de sfârşitul luptei credinţei noastre. Uită-te la Isus! El a fost cel mai dispreţuit dintre oameni, supus durerilor şi suferinţei. A fost atât de dispre¬ţuit încât oamenii îsi întorceau fata de la El. Dar care a fost sfârşitul suferinţelor Lui? Acum stă la dreapta Tatălui şi absolut toate lucrurile îi sunt supuse. Şi noi suntem dis¬preţuiţi în această lume, exact ca Domnul nostru; aşa ne învaţă Scriptura. Trebuie să-ţi duci crucea până la capăt dacă vrei să primeşti coroana; trebuie să treci prin noroiul acestei lumi, dar să te păstrezi curat, căci altfel nu vei putea păşi pe străzile de aur. Când Îl vei accepta pe Isus Cristos cel crucificat, viata ta veche va lua sfârşit si una nouă se va naşte. Căci dacă murim cu El, vom si trăi cu El. «Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui» — spune tex¬tul de azi. Bucură-te că Domnul ti-a dat harul de a urma această cale, deoarece atunci când te vei trezi vei fi aseme¬nea Lui. Un diamant neşlefuit nu arată atrăgător sau valo¬ros, dar în mâinile meşterului priceput urâţenia ia sfârşit şi apare o piatră strălucitoare şi preţioasă. Tu eşti ca acel dia¬mant; dacă eşti membru în Trupul lui Isus Cristos vei fi o nestemată în coroana Regelui regilor.

Sămânţa Bună

Miercuri, 26 Martie 2014
Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei …“.
Geneza 37.13
Ce uşurare trebuie să fi fost pentru Iosif când, după seceriş, fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor la Sihem. Câteva zile de drum îl despărţeau de ura lor, de vorbele lor urâte, de persecuţiile lor. Se putea bucura de dragostea tatălui său, de dragostea fratelui său mai mic, Beniamin. Ce a gândit Iosif când a aflat că tatăl său vrea să-l trimită la fraţii săi? Să-şi părăsească tatăl, fratele şi să plece din casa părintească şi să meargă la aceia care îl urau şi-i doreau pieirea? Iosif nu a obiectat, ci a răspuns simplu: „Iată-mă, sunt gata“.Care era puterea ascultării lui Iosif? Nu doar un sentiment al datoriei, ci înainte de toate dragostea pentru tatăl său mult mai puternică decât ura fraţilor săi.Ce învăţătură pentru noi! Intrând în Templu, Isaia a avut viziunea slavei Domnului. După ce buzele sale au fost curăţite de orice nelegiuire, el a răspuns la întrebarea divină: „Iată-mă, trimite-mă!“. Iar Domnul a zis profetului: „Du-te şi spune poporului …“. Procedăm şi noi la fel când Domnul ne pune în faţă o slujbă, o lucrare oarecare prin care Numele Său să fie cunoscut, sau comoditatea este aceea care ne ţine pe loc şi astfel suferim o mare pierdere?

1238137_731814310174116_1329734773_n

 

Read Full Post »

1507872_731594623529418_457712457_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI
OSWALD CHAMBERS

25
MARTIE

Cea mai delicată misiune de pe pământ

… prietenul Mirelui
Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; eu sunt cel care cresc tot timpul, nu El.Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos. având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe. Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fîm pneteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

25 Martie
Un om care va fi necurat, şi nu se va curaţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat sfântul locaş al DOMNULUI fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat. Numeri 19.20
Sfinţenia lui Dumnezeu cere curăţirea Casei Lui. Pentru starea murdară a unui suflet în timpul mersului prin pustie, a fost dată posibilitatea de spălare. În vechime – apa de curăţire – trebuia să fie stropită pe cel murdar. În zilele de azi Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de nelegiuire” (1 Ioan 1.9).\Deci prin recunoaştere, prin mărturisirea păcatului, suntem curăţiţi de El prin harul şi îndurarea Lui.\În vechime cine nu preţuia curăţirea dată de Dumnezeu pentru El personal, nu putea să aibă comuniune (părtăşie) cu Dumnezeu în mijlocul poporului Său. El trebuia să fie nimicit. Şi cât de uşor putea să devină omul necurat! Dacă treceai peste un mormânt sau dacă te atingeai de un os deja îngălbenit, sau dacă intrai, într-un cort în care era un mort, chiar dacă nu ştiai, erai socotit necurat.La fel de uşor devine omul azi necurat prin atingerea, chiar fără voie a răului, prin vorbiri cu dublu înţeles, sau prin bancuri, care în fond sunt minciuni sau minciuni din politeţe etc. Cât de repede se pierde sensibilitatea cugetului pe care un credincios trebuie să o aibă ca să poată fi într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu.Domnul să facă să preţuim adevărul pe care ni L-a dăruit. Când primim harul Lui nemărginit de mare pe care vrea să ni-l descopere mereu, nu vom mai fi abătuţi de la calea bună de către Satan cel furios. Să-i mulţumim Domnului pentru rugăciunea pe care a făcut-o către Tatăl pentru noi. Laudă şi mărire Tatălui şi Dumnezeului nostru pentru puterea Lui cu care ne ocroteşte şi ne călăuzeşte spre ţintă.Moartea lui Cristos ne dă pacea: viaţa Lui ne dă puterea.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

25 Martie Geneza 50:1-14

Cartea Geneza conţine toate evenimentele majore care privesc familia omenească: naşterea, căsătoria, pier¬derea soţiei, a mamei, a tatălui … şi ne prezintă credinţa activă trecând prin toate acestea. Sfârşitul lui Iacov este foarte frumos. Pământul bun al Gosenului, unde şi-a petrecut ultimii şaptesprezece ani din viaţă, nu l-a făcut să uite ţara Canaanului, nici promisiunile făcute de Domnul la Beer-Şeba (46.4). El a arătat fiilor săi importanţa pe care o acorda Canaanului, dându-le instrucţiuni precise pentru înmormântarea lui. Va trebui să se odihnească în această peşteră, Macpela, în care membrii familiei credinţei aşteaptă ziua învierii. Preţul care să-i asigure dreptul la aceasta fusese plătit în trecut.Funeraliile patriarhului sunt de o mare solemnitate. În general în Vechiul Testament, înmor-mântarea unui om este pe măsura credincioşiei sale. Înmormântarea lui Iehoiada şi cea a împăratului Ezechia au omagiat evlavia lor (2 Cronici 24.16; 32.33). Astăzi, când un credincios părăseşte lumea, nu se fac ceremonii deosebite. Pentru copilul lui Dum¬nezeu, moartea şi-a pierdut pute¬rea, fiind asemenea unui somn care va sfârşi prin înviere (1 Tesaloniceni 4.13, 14). Dar chiar dacă moartea şi-a pierdut boldul, să nu uităm niciodată cât L-a costat aceasta pe Cel care a învins-o!

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE 25
2ÎMPĂRATI 1:9
“Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ” Coboară-te”
Ilie primise porunca de la Dumnezeu să rămînă pe munte: dar trimişii împăratului i-au spus de trei ori: “Coboară-te!” După cum Ilie a fost ispitit de oamenii aceştia să iasă de pe calea lui Dumnezeu, tot astfel chemarea de a ne scădea nivelul, de a ne învoi cu cerinţele veacului de acum, vin şi peste noi. Cînd Dumnezeu dă cuiva o chemare, El îi arată calea de urmat, îi indică nivelul pe care trebuie să-1 menţină; dar ispita de “a coborî” se va face curînd simţită, sub diferitele forme pe care vrăjmaşul ştie bine să le adapteze pentru fiecare. Scăderea nivelului spiritual se face adesea pe nebăgate în seamă, în mod treptat. Tinere şi tînără, vegheaţi! Aţi început bine, rîvna voastră era curată şi aveaţi o sinceră dorinţă de a vă consacra pentru Domnul. Aţi fost hotărîţi să “căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” şi să lăsaţi în mod hotărît “celelalte lucruri” în mîinile Sale. Apoi aţi auzit chemarea lumii: “Omule al lui Dumnezeu,… …coboară-te!” Dacă aţi început să coborîţi, întoarceţi-vă de unde aţi plecat. Este iertare la El, Reparatorul spărturilor.Nimeni nu este scutit de ispită; pentru cei ce vor să umble cu Dumnezeu, ea este inevitabilă. Să învăţăm să deosebim şoaptele vrăjmaşului ca şi atacurile lui violente. Ispitele vin uneori sub forma exemplelor proaste sau a sfaturilor rele ale altora şi a insinuărilor lor perfide. Alte ori ispitele îmbracă o formă mai subtilă, mai atrăgătoare de “înger de lumină”, cum spune la 2Cor. 11:14. Inimii noastre înşelătoare şi de desnădăjduit de rea îi place să dea înapoi, să facă aşa cum fac alţii, satisfăcînd diferitele ambiţii ale vieţii proprii. Fericit este credinciosul care primeşte disciplina Domnului şi rămîne în ea. Orice lucrare a lui Dumnezeu care stăruieşte în luptă este deasemenea expusă la aceleaşi ispite: “Omule al lui Dumnezeu,……coboară-te!” adică abandonează lupta, “nu vezi că toţi îţi stau împotrivă”? Numai pocăinţa şi smerirea înaintea crucii ne ajută să ne menţinem nivelul duhovnicesc de la început, al chemării noastre dumnezeieşti. Binecuvîntate sînt lucrările şi adunările cari, în mijlocul ruinelor creştinătăţii – a formalismului şi a morţii spirituale – stăruiesc în slăvirea lui Dumnezeu prin menţinerea unui nivel duhovnicesc aşa cum ni-l prezintă Cuvîntul lui Dumnezeu care ne vrea cu gelozie pentru Sine.“Rămîneţi în Mine şi Eu voi rămînea în voi.” (Ioan 15:4).

Meditatii Charles H. Spurgeon
CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

25 Martie
DIMINEAŢA
Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Luca 22:48
Sărutul duşmanului este înşelător. Permiteţi-mi să fiu prevăzător când lumea îmi zâmbeşte, fiindcă este posibil să mă trădeze, ca şi pe Mântuitorul, cu un sărut. Când un om atacă religia, are de obicei respect pentru ea. Lăsaţi-mă să mă feresc de ipocrizia mieroasă care este masca ereziei şi necredinţei. Cunoscând aparenţa înşelătoare a nedreptăţii, permiteţi-mi să fiu înţelept ca un şarpe şi să evit vicleşugurile duşmanului. „Băiatul fără minte” (Proverbe 7:7) a fost dus la moarte de sărutul femeii străine. Fie ca sufletul meu să fie pregătit astăzi, iar „bubele ademenitoare” (vers. 7) ale lumii să nu aibă nici un efect. Duh prea Sfânt, nu mă lăsa pe mine, sărman fiu al omului, să fiu vândut cu un sărut! Dar dacă mă fac vinovat de acelaşi păcat ca Iuda, ,fiul pierzării” (Ioan 17:12). Am fost botezat în numele lui Isus, sunt membru al bisericii Sale vizibile, stau la masa comuniunii — toate acestea sunt ca nişte sărutări. (Sunt oare sincer? Dacă nu, sunt un trădător nemernic. Trăiesc în lume la fel de nepăsător ca ceilalţi, şi mă consider urmaş al lui Isus? Dacă este aşa, îmi transform religia în obiect de batjocură, și îi conduc pe oameni să-şi bată joc de numele pe care îl port. Cu siguranţă că sunt un Iuda dacă fac aşa, şi ar fi mai bine pentru mine „să nu mă fi născut niciodată” (Marcu 14:21). îndrăznesc să sper că sunt curat? Arunci, Doamne, ţine-mă curat. O Doamne, fă-mă sincer şi cinstit. Păzeşte-mă de orice înşelăciune. Nu mă lăsa să-mi trădez Mântuitorul. Te iubesc, Isuse, şi chiar dacă te îndurerez adesea, doresc să-ţi rămân credincios până la moarte. O Doamne, fereşte-mă de ambiţie şi mândrie, şi nu mă lăsa să ard la sfârşit fiindcă mi-am trădat învăţătorul cu un sărut.
SEARA
Fiul omului. Ioan 3:13
Cât de des a folosit Mântuitorul titlul acesta! Dacă ar fi vrut, ar fi putut să vorbească întotdeauna despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Dar iată umilinţa lui Isus! Preferă şă fie numit „Fiul omului”. Să învăţăm o lecţie de umilinţă de la EL. Să nu ne mândrim niciodată cu titluri măreţe. Aici se află, totuşi, un gând mult mai plăcut. Isus iubeşte atât de mult omenirea încât îi place să o onoreze, fiindcă este o mare onoare, într-adevăr, şi o mare demnitate, să-L poţi numi pe Isus „Fiul omului”. El doreşte să aşeze stele regale pe pieptul omenirii, arătând dragostea lui Dumnezeu faţă de sămânţa lui Avraam. „Fiul omului” — de fiecare dată când a rostit aceste cuvinte, El a aşezat o aură pe fruntea copiilor lui Adam. Totuşi, poate că următorul gând este încă şi mai preţios. Isus Christos s-a numit „Fiul omului” ca să-şi exprime simpatia şi identificarea cu poporul Său. Prin aceasta ne aminteşte că El este Cel de care ne putem apropia fără frică. Putem să-I spunem toate, durerile şi necazurile noastre, fiindcă El, ca Om, le cunoaşte din experienţa. Fiindcă a suferit ca un Fiu al omului, El este în stare să ne ajute şi să ne mângâie. Fii binecuvântat, scumpul nostru Isus! De vreme ce foloseşti pentru totdeauna numele care te mărturiseşte ca Frate şi rudă a noastră, datoria noastră este să-Ţi slăvim harul, umilinţa şi dragostea.
Priveşte cum Isus s-a dăruit
Iubirii noastre nedesâvârşite,
Şi prin iubirea Sa a dovedit
Că inimile noastre sunt sfinţite.
Când îşi aude Numele slăvit
In fapte şi în vorbele de noi rostite,
Acordă celor care L-au iubit
Comori de dragoste şi suflete-nnoite.

IZVOARE IN DEŞERT

25 Martie

Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!
Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este
şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)

Toţi avem nevoie de credinţă pentru zilele negre, şi Biblia este plină cu relatări despre astfel de zile. Povestea ei este spusă cu ele, cântările ei sunt inspirate de ele, profeţiile ei se ocupă de ele şi revelaţia ei a venit prin ele. Zilele negre sunt pietrele pe care călcăm pe cărarea luminii. Ele par să fi fost oportunităţile lui Dumnezeu de a ne trece prin şcoala înţelepciunii.Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasă a lui Dumnezeu. În fiecare povestire de izbăvire, oamenii ajungeau la culmea disperării, ceea ce Îi dădea lui Dumnezeu ocazia de a acţiona. Când „toată iscusinţa“ lor le era zadarnică (Psalmul 107:27) din cauza disperării, atunci începea să lucreze puterea lui Dumnezeu.Aduceţi-vă aminte de promisiunea făcută unui cuplu „aproape mort“, că urmaşii lor vor fi „în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra“ (Evrei 11:12). Citiţi încă o dată despre izbăvirea de la Marea Roşie, şi cum „preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului“ (Iosua 3:17). Studiaţi o dată în plus rugăciunile lui Asa, Iosafat şi Ezechia, când erau foarte tulburaţi, neştiind ce să facă. Parcurgeţi istoria lui Neemia, Daniel, Osea şi Habacuc. Staţi cu teamă respectuoasă în întunericul din Ghetsimani, şi zăboviţi lângă mormântul din grădina lui Iosif din Arimateea în acele zile grele. Cereţi explicaţii de la martorii bisericii primare, şi rugaţi-i pe apostoli să vă istorisească despre zilele lor negre.Disperarea este mai bună decât deznădejdea. Nu uitaţi că nu credinţa noastră a creat zilele negre. Lucrarea credinţei este să ne susţină în acele zile şi să le rezolve. Totuşi singura alternativă la credinţa în momentele de disperare este deznădejdea. Credinţa rezistă şi învinge.Nu există un exemplu mai eroic de credinţă în momentele de disperare decât istoria celor trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Situaţia lor era disperată, dar ei au răspuns cu curaj: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!“ (Dan. 3:17-18). Mie îmi plac în mod deosebit cuvintele: „Şi chiar de nu ne va scoate“! Vreau să menţionez pe scurt Grădina Ghetsimani şi să vă rog să vă gândiţi la „totuşi“-ul ei. „Dacă este cu putinţă … Totuşi …“ (Matei 26:39). Sufletul Domnului nostru era copleşit de un întuneric greu. A Se încrede a însemnat pentru El trăirea chinului până la sânge şi a întunericului până-n adâncimile iadului – Totuşi! Totuşi! Caută o culegere de imnuri şi cântă imnul preferat al credinţei în momente de disperare. S. Chadwick

Când obstacolele şi încercările sunt
Ca pereţii unei închisori,
Fac puţinul care pot să-l fac
Şi restul Ţi-l las Ţie.

Şi când pare că nu am nici o şansă, nici una,
Ca să fiu scăpat din necaz,
Speranţa îşi găseşte puterea în neputinţă,
Şi Te aşteaptă în linişte.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Marţi 25 Martie

Ahab a istorisit Izabelei în amănunt tot ce făcuse Ilie şi cum îi omorâse cu sabia pe toţi profeţii … Şi [Ilie] a mers în pustie cale de o zi şi a venit şi s a aşezat sub un ienupăr şi dorea moartea sufletului său; şi a zis: „Destul! Acum, Doamne, ia mi sufletul, pentru că nu sunt mai bun decât părinţii mei“. 1 Împăraţi 19.1,4
După ce Ilie a câştigat la Carmel o victorie măreaţă pentru Domnul, regina Izabela l a ameninţat cu moartea, iar el, descurajat şi demoralizat, a fugit într un loc pustiu. S a aşezat sub un ienupăr şi I a cerut lui Dumnezeu să îi ia viaţa. S ar putea să fim surprinşi de faptul că un om al lui Dumnezeu a putut să aibă o lucrare atât de strălucitoare şi apoi să se scufunde brusc într o asemenea descurajare şi tulburare; aceasta este însă ceea ce ni se poate întâmpla şi nouă, dacă ne abatem privirile de la Domnul şi ne concentrăm asupra situaţiei din jurul nostru.Se pare că, atunci când Ilie şi a îndepărtat pentru un moment privirea de la Dumnezeu, a încercat mai întâi să fugă de necazuri, după care s a aşezat şi a renunţat. Este o stare tristă pentru orice copil al lui Dumnezeu! Şi totuşi, cât de des, atunci când vin încercări şi necazuri, nu ne găsim şi noi într o astfel de poziţie de descurajare şi de autocompătimire! Nu ar trebui să fim surprinşi când vrăjmaşul nostru, Satan, şi îngerii săi caută să se folosească de descurajare pentru a pune piedică evangheliei şi pentru a distruge mărturia noastră.Şi noi putem să fim tulburaţi şi gata să renunţăm atunci când suntem prea marcaţi de probleme. S ar putea să începem să credem că Dumnezeu nu ne mai poate folosi sau că El ne dă deoparte. Dar Dumnezeu nu îi dă deoparte pe slujitorii Săi ascultători când aceştia eşuează! Vedem cum, în cazul lui Ilie, Dumnezeu l a trimis pe îngerul Său pentru a i oferi exact ceea ce îi era necesar şi pentru a l pregăti pentru lucrarea care îi stătea înainte. Acelaşi Dumnezeu îndurător care nu l a dat deoparte pe Ilie, ci l a întărit, ne va întări şi ne va încuraja şi pe noi! S. J. Faulkner

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi

25 MARTIE ADEVĂRATA DĂRNICIE (1)
„Sporiţi… şi în această binefacere (strângerea de ajutoare)” (2 Corinteni 8:7)
Pavel le spune corintenilor: „Sporiţi… şi în această binefacere” (2 Corinteni 8:7). Apoi el îi provoacă prin exemplul celor din Macedonia: „voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:1-5). Să observăm următoarele lucruri despre macedoneni: 1) Mai întâi s-au dat pe ei înșiși Domnului, fără rezerve.2) Au înţeles că tot ce aveau era doar prin harul lui Dumnezeu. Pavel scrie că modul prin care a ştiut că macedonenii s-au dat pe ei înşişi Domnului a fost că l-au implorat să le dea coşul pentru darurile de bunăvoie. Extraordinar! Când a fost ultima oară când ai stat în biserică, abia aşteptând să contribui la colectă deoarece erai nerăbdător să dăruieşti? Dărnicia nu este atunci când pastorul o cere sau când lucrarea o cere sau pentru că te simţi vinovat sau când încerci să faci o afacere cu Dumnezeu. Nu, dărnicia este atunci când dai din preaplinul bunătăţii lui Dumnezeu faţă de tine. Aceasta este adevărata dărnicie!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
De CHARLES H. SPURGEON

25 martie

SOMN ODIHNITOR
Când te vei culca, vei fi fără teama, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
Proverbe 3.24
Drag suflet, eşti tu ameninţat sa fii reţinut pe un pat de boală? Nu te lăsa înspăimântat, ci scrie această făgăduinţă pe tăbliţa inimii tale: „Când te vei culca, vei fi fără teamă”. Noi nu ne putem păzi singuri, în timpul somnului, dar Domnul veghează asupra noastră toată noaptea. Cei ce sunt sub ocrotirea Celui Prea înalt sunt mai în siguranţă decât domnitorii în palatele lor. Dacă în timpul somnului nostru ne putem odihni, nu mai suntem tulburaţi de îngrijorările şi preocupările noastre, vom găsi în culcuşul nostru o odihnă pe care n-o cunosc spiritele îngrijorate sau ambiţioase. Visele supărătoare vor dispare şi, dacă vor veni încă să ne tulbure, vom uita impresia ce ne-o aduc, ştiind că sunt numai vise. Putem deci dormi liniştiţi, sub paza Dumnezeului nostru. Cât de plin de pace era somnul lui Petru, când a venit îngerul să-1 trezească; a trebuit încă să-1 tragă afară pentru a-1 face să se trezească de tot. Totuşi, hotărârea sa de moarte era pentru a doua zi. Aşa au dormit liniştiţi mulţi martiri, înainte de a se urca pe eşafod, „căci El dă odihnă prea iubiţilor Săi”.Pentru ca somnul să fie liniştit, trebuie să avem o viaţă liniştită, iar dragostea şi gândurile să ne fie pline de pace.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger
25 martie
„Oamenii care Îl păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau.”

De ce S-a lăsat bătut Isus, El care era Fiul Lui Dumnezeu? De ce a permis Dumnezeu ca Fiul Său să fie batjocorit? Ar fi fost de ajuns să sufle odată pentru a-i nimici pe toţi. Dar El a venit ca înlocuitor pentru noi şi pentru fărădelegea noastră S-a lăsat batjocorit şi bătut. A plătit în locul nostru, iar preţul nu era nici argint, nici aur, ci chiar viaţa Lui. L-au legat la ochi, apoi L-au lovit şi L-au întrebat:” Spune, cine este acela care Te-a lovit?” Dar El a rămas mut ca un miel, plătind pentru păcatele mele şi ale tale.Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. Niciodată şi nimeni nu a mai văzut vreodată un miel de jertfă asemănător; fiecare păcătos ar putea fi atins până în adâncul inimii dacă ar vedea cât a suferit Isus pentru el. Pe urmă aceşti duşmani ai Lui Dumnezeu au întrebat pe Fiul Lui Dumnezeu:”Eşti Tu Hristosul? Spune-ne, dar!”, iar răspunsul Lui a fost:”Dacă vă voi soune, nu veţi crede, şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. De acum Fiul Omului va şedea la dreapta puterii Lui Dumnezeu.” Iar la întrebarea următoare: Eşti Tu dar, Fiul Lui Dumnezeu? A răspuns:”Aşa cum spuneţi, da sunt.” Aceasta le-a ajuns ca să-L condamne ca hulitor de Dumnezeu. Şi astăzi este la fel! Dacă mărturisim ce am găsit în Isus, şi ce a făcut El pentru noi, lumea ne consideră răufăcători. Cel care crede în El urmează acelaşi drum pe care a mers El. De aceea putem fi liniştiţi şi să-L mărturisim, neobosind în a-L slăvi pentru tot ce a făcut pentru. Aleluia, slavă Mielului!

MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

25 MARTIE
«Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul ca sâ îngrijească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.»
2 CRONICI 16,9
Problema cea mai gravă a zilelor noastre nu o reprezintă în primul rând catastrofele naturale cum ar fi cutremurele, foametea sau inundaţiile, ci, după părerea mea, lumea creş¬tină care se zbate între viaţa sub autoritatea lui Isus şi acceptarea păcatului. Din acest motiv ea se află în pericol de moarte. Domnul descrie cu durere acest fenomen: «Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot am să te vărs din gura Mea» (Apoc. 3,16). Este extrem de periculos să fii căldicel. Această stare de spirit este indusă de duhul anticristic şi, din păcate se răspândeşte din ce în ce mai mult; totuşi, în aceeaşi măsură ea grăbeşte reîntoarcerea lui Isus şi judecata de apoi. Este motivul pentru care te întreb: eşti tu un copil al lui Dumnezeu? Poate răspunzi «sper» sau «aş vrea să fiu». Dacă nu poţi să dai un răspuns clar, atunci nu ești nici una, nici alta. Atunci eşti ceea ce Domnul Isus defineşte prin «nici cald, nici rece», stare care înseamnă nici credincios, nici necredincios. Tu, care nu eşti încă salvat, tntoarce-te astăzi la Domnul cu pocăinţă, deoarece cu siguranţă nu mai ai mult timp!

 

PAINEA CEA DE TOATE ZILELE

Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130
25 Martie
Text: Ioan 3:16-21
Voia Tatălui Meu este ca oricine… crede în El, să aibă viaţă veşnică… Ioan 6:40.
MÎNTUITOR PENTRU TOŢI
Uneori credem că creştinismul este numai pentru oameni ca noi. Am crescut într-o comunitate destul de mică, unde cei mai mulţi dintre credincioşi au aceeaşi condiţie socială cu noi, aceeaşi origine etnică şi afiliere confesională. Dar apoi începem să ne mărim orizontul. Mergem la şcoală sau începem să întîlnim creştini adevăraţi şi în afara cercului nostru. Ne dăm seama cît de înguşti am fost în cercul nostru strimt. Scriind despre aceste lucruri în revista „Eternity”, Rebecca Manley Pippert a spus: „Ce tonic a fost pentru îndoielile elevilor mei să-L vadă pe Cristos manifestîndu-se în culturi cu totul diferite de a noastră! Să-i urmăreşti pe creştinii din Tailanda care dramatizează pilda fiului risipitor pentru oamenii fără carte din ţara lor.S-o asculţi pe femeia indiană îmbrăcată în hainele ei lungi, care vine dintr-o familie hindusă, şi care spune cît de mult a costat-o pe ea ca să-1 urmeze pe Isus. Ori să-i asculţi pe evreii mesianici din Israel care cîntă în ebraică cîntări de dragoste pentru Mesia”. Pippert concluzionează: „Cu toţii, din culturi şi naţiuni diferite şi atît de variate, ne-am plecat genunchii în numele lui Isus, singurul nume din cer şi de pe pămînt care ne poate mîntui”. Cristos, nu este calea spre cer numai pentru români. El este calea mîntuirii pentru filipinezi, japonezi, bulgari, sudanezi, pentru locuitorii din Chile si Insulele Aleutine – pentru toţi. Să-L vedem ca pe Unul care caută să-i mîntuiască pe cei pierduţi din toate triburile şi naţiunile lumii. Da, Isus este Mîntuitorul tuturor. – D.C.E.
Din toate cele patru părţi de lume
Suim spre Tine mii şi mii de mii
Avînd pe buze-acelaşi dulce Nume
Şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii. Traian Dorz.
Isus a venit să mîntuiască pe cei pierduţi, pe cei din urmă si pe cei mai mici.

Sămânţa Bună

Marţi, 25 Martie 2014
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva“.
Matei 24.4
Într-un tren, o femeie a întrebat un călător dacă trenul opreşte în localitatea G. „Da, în câteva minute suntem acolo“. Femeia i-a povestit călătorului că odată, când a călătorit cu trenul, a mers într-o direcţie greşită, ceea ce a costat-o timp şi bani. La întrebarea: „Când aţi constatat că aţi greşit?“, femeia a răspuns: „Doar când trenul nu a mers mai departe“.Nu sunt mulţi oameni care fac aceeaşi greşeală cu privire la veşnicie? Toţi gândesc că sunt pe o cale bună. Dar vai! Doar în staţia finală a vieţii vor vedea că au greşit ţinta. Atunci va fi prea târziu, veşnic prea târziu. Astfel de oameni nu ajung în veşnica fericire, ci în veşnica pierzare.Cititorule! Acum mai este timp să-ţi cercetezi ţinta spre care te îndrepţi. Gândeşte-te foarte serios chiar acum la ţinta finală a vieţii! Nu sta nepăsător motivând că mai este timp pentru aşa ceva. Ţinta credinţei este Mântuitorul. El este singura Cale pe care omul se poate apropia de Dumnezeu. Hristos este unicul Salvator al celor care şi-au pus încrederea în El. Nu merge mai departe pe calea necredinţei! Vei ajunge în pierzarea veşnică.

1964871_732321310123416_51201154_n

 

Read Full Post »

 

1013203_597970023606164_1249207652_nTOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 24

MARTIE

Descrescând dupa planul Lui

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

 Ioan 3:30

 Daca ajungi să fii indispensabil in viaţa cuiva, ai ieşit din rânduiala lui Dumnezeu. Ca slujitor, marea ta responsabilitate este să fii un prieten al Mirelui. Când vezi că un suflet începe să recunoască cerinţele lui Isus Cristos, ştii că influenţa ta a fost folosită aşa cum trebuie: atunci, în loc să întinzi mâna pentru a-i preveni durerile, roagă-te ca ele să crească de zece ori mai mult până când nu mai există nici o putere pe pământ sau în iad care să poată ţine acel suflet departe de lsus Cristos. Mereu şi mereu noi devenim provi­dențe amatoare în viaţa altora; intervenim şi-L oprim pe Dumnezeu spunând: „Cutare şi cutare lucru nu trebuie să se întâmple”. In loc să ne dovedim pneteni ai Mirelui, noi punem în calea Lui compa­siunea noastră, iar sufletul acela va spune într-o zi: „Eşti un hoţ, mi-ai furat dragostea pentru lsus şi am pierdui viziunea cu privire la El”.Fereşte-te să te bucuri împreună cu cineva de un lucru rău, dar ai grijă să te bucuri de lucrurile bune. ..Prietenul Mirelui… se bucură când aude vocea Mirelui; şi această bucurie, care este a mea. este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aceste cuvinte sunt spuse cu bucurie, nu cu tristeţe: în sfârşit, ei Îl vor vedea pe Mire! Şi loan spune că aceasta este bucuria lui. Este punerea absolută in umbră a lucrătorului, ca nimeni să nu se mai gândească la el.Veghează cu întreaga ta fiinţă până când vei auzi vocea Mirelui în viaţa altuia. Să nu te îngrijoreze ce prăpăd aduce ea, ce tulburări, ce ruinare a sănătăţii; bucurăte cu o bucurie divină când auzi vocea Lui. Adesea poţi vedea cum lsus Cristos dărâmă o viaţă înainte de a o mântui (Matei 10:34).

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

24 Martie

Iată vieţuitoarele, pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi, şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. Leviticul 11.9

Dumnezeu nu ia din lume pe omul care se pocăieşte, ci îl lasă aici şi îl pune deoparte. Domnul spune despre ucenicii Săi: „nu sunt din lume” şi-L roagă pe Tatăl: „Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.14-15). Aşa sunt credincioşii, orice poziţie socială şi orice vârstă ar avea – sunt în lume dar nu ai lumii. Dar acest fapt nu este de mică însemnătate, dacă ne gândim că potrivnicul caută să distrugă fericirea copiilor lui Dumnezeu şi să destrame mărturia lor. Cum să ne păzim de toate acestea? Legea cu privire la animalele curate ne dă o învăţătură de preţ. Animalele curate trebuia să fie înzestrate cu solzi şi înotătoare. Cu ajutorul înotătoarelor peştele putea să înoate contra curenţilor; un peşte bolnav sau mort este dus de curenţii apei.La fel este cu credinciosul. El trebuie să se împotrivească duhului vremii pentru a înota contra curenţilor; cu nimic nu are voie să părăsească temelia credinţei şi să se încline către ceea ce cere temeiurile lumii. Inima credinciosului trebuie să fie aţintită spre Isus. Trebuie să se despartă şi să se deosebească de cele pământeşti. Iată ce vrea să ne înveţe nevoia solzilor care apără partea lăuntrică de ceea ce este în exterior. Peştii aveau posibilitatea de apărare de ce venea din afară. Dacă ne lipseşte energia credinţei pentru a lupta împotriva răului nconjurător, atunci cu mare uşurinţă ne ia duhul vremii cu curenţii lui. De aceea rugăciunea noastră sa fie ca Domnul să ne păzească de duhul vremii pentru ca acesta să nu intre în inimile noastre, nici în casele noastre şi nici în strângerile noastre laolaltă.

SCRIPTURILE ÎNFIECARE ZI

24 Martie  Geneza 49:19-33

 Când Biserica va fi luată, „ceasul încercării“ va veni „peste tot pământul locuit“ (Apocalipsa 3.10). O rămăşiţă credincioasă a lui Israel va trece prin acest necaz grozav. Putem vedea aceasta în cu­vintele pe care Iacov i le adresează lui Gad. Be­ni­amin ne vorbeşte despre Împăratul (Hristos) care Îşi aşază împărăţia după nimicirea duşmanilor Săi, în timp ce Aşer şi Neftali reprezintă poporul binecuvântat în final prin în­temeierea împărăţiei.Deşi copilul lui Dumnezeu ştie că nu va fi pe pământ în acea vreme, el trebuie să fie interesat de aceste lucruri şi să se bucure, gândind că ade­văratul Iosif (Hristos), care a fost urât şi res­pins, va avea puterea supremă şi va fi acolo spre bine­cu­vântarea întregii lumi.Iosif este vlăstar de pom roditor, … ramurile sale dau lăstari peste zi­d“ (v. 22), trecând peste hotarele lui Israel. Bine­cu­vântările vor atinge şi naţiunile care sunt străine de promisiuni. Astfel, Isus, adevăratul Iosif, „a fost despărţit de fraţii Săi“ (lit: nazarean – v. 26, nota b). Pe cel odinioară „întărâtat amarnic“ şi „urât“ (v. 23), Dumnezeu „L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nu­me“ (Filipeni 2.9, 10). Este acest Nume al lui Isus: Dum­nezeu Salvatorul, în prezent pentru inimile voastre mai presus decât oricare altul?

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   24

LUCA 7:37-48.

“…o femeie păcătoasă din cetate……stătea înapoi lîngă

picioarele Lui şi plîngea.”

Aici este locul unde problemele vieţii noastre sînt rezolvate şi poverile sufletului sînt îndepărtate; da, la picioarele Domnului Isus este acest loc. A fi la picioarele Lui înseamnă a fi în cel mai binecuvîntat loc din universul lui Dumnezeu. Acolo putem să-I vorbim de păcatele noastre, de slujba noastră, de amărăciunile şi nedumeririle noastre. La picioarele Mîntuitorului nostru toate acestea găsesc înţelegere şi răspuns. Acolo învăţăm ce mare este El şi că El este mai mare decît toate problemele noastre. Primul mare adevăr care se revarsă peste sufletul nostru este că El este mai mare decît păcatele noastre. Aceasta a descoperit păcătoasa din cetate. La picioarele Lui, ea a plîns cu pocăinţă pentru viaţa păcătoasăşi cu lacrimile de căinţă ea şi-a amestecat lacrimile de recunoştinţă pentru că Domnul a primit-o. Simon nu i-ar fi permis să-l atingă, invitaţii vor fi dispreţuit-o, dar umilul Isus, marele Domn al vieţii, nu era ca ei. El era prietenulpăcătoşilor. Ea a descoperit că El avea o inimă de o tandreţe infinită, că El poate să simtă chiar şi pentru ea, şi că atunci cînd şi-a deschis gura, El a vorbit cum n-a vorbit niciodată vreun om sau ar putea să vorbească. El a vorbit de iertare, de mîntuire, de pace, şi sufletul ei împovărat tînjea după aşa ceva. Păcatele ei erau multe. Domnul le ştia pe toate, dar nu erau prea multe pentru capacitatea Lui de a ierta. Cuvintele Lui i-au ridicat povara de pe cugetul şi inima ei; în El, ea a găsit mîntuirea şi pacea ei. şi cine poate să descrie fericirea cuiva care a auzit ş“Păcatele tale sînt iertate… du-te în pace.” i crezut cuvintele acestea? Toţi cîţi au venit încărcaţi de păcate la picioarele unui Mîntuitor atît de minunat şi bun, cunosc de atunci înainte uşurarea de povara pe care au avut-o, cunosc sfîntul şi adîncul ei calm, care le umple inima, şi se bucură de odihna pe care le-a dat-o Acela care a zis: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Este mai mult ca sigur că această femeie trudită a auzit aceste cuvinte şi de aceea a îndrăznit să-L urmeze pe Domnul Isus în casa lui Simon. Două lucruri au atras-o la Domnul Isus:dragostea Lui si nevoia ei adînc simţită.Cititorule, eşti tu trudit şi împovărat? Ai pe suflet păcate pe care numai Domnul Isus le poate ierta şi de care te poate uşura? Vino la picioarele Lui, acum, mărturiseşte-I totul şi contează pe inima Lui care iubeşte ca nimeni altul! “In El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” (Ef. 1:7).

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

24 Martie

DIMINEAŢA

A învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Evrei 5:7

Oare a suferit fiindcă s-a temut că va fi lepădat pe vecie? S-ar putea să existe încercări mai grele decât aceasta, dar cu siguranţă că a fi lepădat este una dintre cele mai rele Perspective! „Vezi”, I-a spus Satana, „nu mai ai nici un prieten! Tatăl Tău şi-a închis inima faţă de Tine. Nici un înger nu ar întinde mâna să te ajute. Tot cerul este împotriva Ta; ai rămas singur. Uită-te la tovarăşii pe care i-ai luat cu Tine; sunt mai vrednici? Fiu al Mariei, priveşte-ţi fratele, pe Iacov. Uită-te la iubitul tău Ioan şi la curajosul Petru. Dorm ca nişte laşi în timp ce Tu suferi! Nu ai nici un prieten, în cer sau pe pământ. Tot iadul s-a ridicat împotriva Ta. Mi-am stârnit toată vizuina. Am trimis porunci în toate regiunile, pentru ca fiecare prinţ al întunericului să te chinuiască în noaptea aceasta. Nu vom cruţa nici o săgeată; ne vom folosi toată puterea infernală ca să te învingem. Ce poţi să faci contra noastră, Singuraticule?” Poate că aceasta a fost ispita. Cred că ă fost, fiindcă apariţia unui înger, care L-a întărit, a îndepărtat suferinţa. El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit”. Nu a mai fost singur, fiindcă cerul a venit lângă El. S-ar putea ca acesta să fi fost motivul pentru care Și-a vizitat de trei ori ucenicii. Aşa cum a spus Hart Înainte şi înapoi de trei ori a alergat De parcă ajutorul omului ar fi căutat .Voia să vadă singur dacă era adevărat că oamenii L-au lepădat. I-a găsit pe toţi dormind, dar poate că a simţit o Oarecare alinare ştiind ca nu au adormit din trădare, ci din pricina durerii. Sufletele lor erau binevoitoare, dar carnea era slabă (vezi Matei 26:41). In orice caz, El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit”. Isus a fost auzit în cel mai mare chin; suflete, vei fi auzit şi tu.

SEARA

In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul sfânt. Luca 10:21

Mântuitorul a fost „om al durerii” (Isaia 53:3), dar este clar că, în adâncul sufletului Său chinuit, purta o comoară nesfârşită de bucurie cerească. In tot neamul omenesc, nu există nimeni care să aibă o pace mai adâncă, mai pură sau mai trainică decât Domnul nostru Isus Christos. El a fost „uns cu ulei de bucurie, mai presus de tovarăşii” Săi (Psalmi 45:7). Marea Sa bunătate, prin însăşi natura ei, I-a adus cea mai mare desfătare, fiindcă bunătatea este bucurie. Au existat câteva ocazii în care această bucurie s-a manifestat. „In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt, si a zis: «Tată, Doamne al cerului si al pământului, Te laud»” (Luca 10:21). Christos a cântat, deşi întunericul îl înconjurase, iar faţa Sa îşi pierduse orice urmă de bucurie pământească. Uneori, era învăluit de splendoarea unei satisfacţii neasemuite, de parcă s-ar fi gândit la răsplata finală şi i-ar fi dat slavă lui Dumnezeu în mijlocul tuturor sfinţilor. Prin aceasta, Isus a lăsat un exemplu binecuvântat bisericii de pe pământ. Acum, biserica aşteaptă să păşească pe drumul durerii alături de Isus. Prin suferinţe, îşi croieşte drumul spre coroană. Este chemată să poarte crucea, să fie urâtă şi socotită străină de familia ei; totuşi, biserica are un izvor de bucurie, din care doar copiii ei se pot adăpa. In mijlocul Ierusalimului se află magazii cu vin, ulei şi făină, din care sunt hrăniţi sfinţii lui Dumnezeu. Uneori, ca şi Mântuitorul, avem vremurile noastre de bucurie, fiindcă „este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu” (Psalmi 46:4). Deşi suntem exilaţi, ne bucurăm în Domnul; da, ne bucurăm pe deplin în El, fiindcă numele Său este scris pe steagul nostru.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

24  martie

„Isus i-a spus: Petre, îţi spun că va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori, că nu mă cunoşti.”

 

Petru a spus:”Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire , eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire; cu Tine sunt gata să merg şi la temniţă şi la moarte.” Mulţi spun că Petru nu ar fi trebui să spună aceasta. Dar el a spus-o cu o hotărâre sfântă.Când Isus a fost prins, Petru L-a urmat de departe până la casda marelui preot. Acolo au aprins un foc şi Petru s-a aşezat între ei. Printre cei de la foc a fost şi o servitoare, care când L-a văzut a spus:”Şi acesta a fost cu Isus.”Acelaşi Petru în această situaţie spune:”Femeie, eu nu Îkl cunosc!” Am putea să ne întrebăm:”Este posibil?” Da, puterea întunericulu era mare şi Petru nu avea încă armătura necesară.De aceea Isus i-a spus:”După ce te vei întoarce la Dumezeu să întăreşti pe fraţii tăi.” După scurt timp Petru a fost observat de altul, care a spus:”Şi tu eşti unul dintre ai Lui.” La care Petru a spus:”Nu sunt.” Tot aşa, un al treilea l-a zărit şi a spus:”Întradevăr şi omul acesat a fost cu El, căci este din ţinutul Galileii.” Şi raspunsul a rămas în continuare:”Omule, nu ştiu ce zici.” Pe când vorbea încă a cântat cocoşul. Oare ce a simţit Petru după ce L-a tăgăduit pe Isus de trei ori. La a treia tăgăduire privirea lui Petru s-a întâlnit cu privirea Lui Isus, şi Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar. Se spune că s-ar fi dus întrun bârlog.Putem să ne închipuim cat de rău i-a părut de cele întâmplate şi cât de trist era. Probabil în această situaţie a înţeles mai bine cuvintele Domnului Isus:”După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” O, Doamne păzeşte-ne ca să nu tăgăduim vreodată Numele Tău!

 IZVOARE IN DEŞERT

24 Martie

Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam,
Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis:
«Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji
ca să-ţi meargă bine!» … Izbăveşte-mă, Te rog“. (Geneza 32:9,11)

 Sunt multe aspecte sănătoase în rugăciunea lui Iacov. În unele privinţe ar putea servi drept un lut în care ne vărsăm duhul când suntem topiţi în cuptorul aprins al suferinţei. Iacov a început prin a cita de două ori promisiunea lui Dumnezeu şi prin a spune: „care mi-ai zis“ şi „Tu ai zis“ (v. 12). Vedeţi cum pentru el Dumnezeu este accesibil! Dumnezeu Se pune pe El Însuşi la îndemâna noastră prin promisiunile Sale, şi când putem efectiv să-I spunem: „Tu ai zis“, El nu poate să spună nu. Dumnezeu trebuie să facă cum a spus.Dacă Iacov a avut mare grijă ce spune, câtă grijă va avea Dumnezeu de promisiunile Sale? De aceea, în timp ce vă rugaţi, fiţi siguri că vă sprijiniţi pe o promisiune a lui Dumnezeu. Făcând aşa, veţi dobândi suficientă putere ca să deschideţi larg porţile cerului şi să luaţi ce vi s-a promis.  din Părţi practice ale vieţii de rugăciune

Domnul Isus doreşte ca noi să fim foarte specifici în cererile noastre, cerând ceva concret. „Ce vreţi să vă fac?“ (Matei 20:32) este întrebarea pe care o pune El oricui vine la El în timpul încercărilor şi necazurilor. Formulaţi cererile voastre serios şi concret, dacă doriţi răspunsuri concrete. Lipsa de scop a rugăciunilor este de vină pentru atât de multe rugăciuni care aparent nu primesc răspuns. Fiţi specifici în cererile voastre. Umpleţi-vă cecul cu lucruri concrete, şi va fi încasat la banca cerului când va fi prezentat în Numele Domnului Isus. Îndrăzniţi să fiţi specifici cu Dumnezeu.   selectat

 Frances Ridley Havergal a spus odată: „Cu fiecare an pe care îl trăiesc – de fapt, aproape cu fiecare zi – parcă văd tot mai clar cum toată pacea, toată fericirea şi toată puterea vieţii creştine atârnă de un singur lucru. Acel singur lucru este să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, crezând că El ştie ce spune şi acceptând cuvintele care descoperă bunătatea şi harul Său, fără să le înlocuim cu alte cuvinte şi fără să schimbăm modurile şi timpurile verbelor pe care El le-a considerat potrivite pentru a fi folosite“.Luaţi Cuvântul lui Hristos – promisiunea Lui – şi jertfa lui Hristos – sângele Lui – cu voi la tronul harului prin rugăciune, şi nici una din binecuvântările cerului nu vă va fi refuzată. Adam Clarke

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Luni 24   Martie

Străduieşte‑te să te prezinţi pe tine însuţi lui Dumnezeu aprobat, un lucrător care nu are de ce să‑i fie ruşine, împărţind drept Cuvântul adevărului.   2 Timotei 2.15

Pavel se afla într‑o situaţie grea, fiind în închisoare, şi totuşi putea să îl încurajeze cu adevărat pe tânărul său prieten şi colaborator. Apostolul trecea prin multe greutăţi, dar, ca un adevărat învingător, era preocupat pentru interesele Domnului şi astfel pentru noua generaţie care începea cu Timotei. Acest tânăr ucenic era îngrijorat de situaţia lui Pavel. Aşa că Pavel l‑a încurajat în mai multe feluri, provocându‑l şi întărindu‑l pentru a purta mai departe mărturia Domnului. Apostolul Petru exprimă şi el, însă cu alte cuvinte, aceeaşi preocupare pentru ca generaţia care îl va urma să poată avea zelul spiritual şi perseverenţa adevăraţilor învingători (2 Petru 1.5,10; 3.14).Interesele Domnului nu pot fi amestecate cu cele ale voinţei proprii sau cu cele ale acestei lumi. Domnul doreşte să aibă singurul loc în inimile şi vieţile noastre. Scopul lui Dumnezeu este ca Hristos să fie totul pentru noi şi în noi (Coloseni 3.11). „Dragostea dintâi“ şi „a fi învingător“ sunt partea noastră: răspunsul unor inimi iubitoare şi al unor vieţi dedicate. Un astfel de angajament în sine arată dorinţa de a primi aprobarea din partea lui Dumnezeu. „Să te prezinţi pe tine însuţi lui Dumnezeu aprobat“ înseamnă să cauţi nu aprobarea omului, ci pe cea a lui Dumnezeu.În îndemnurile pe care le dă, Pavel îl compară pe Timotei cu un copil dedicat intereselor tatălui său, cu un soldat supus generalului său, cu un atlet devotat competiţiei sale, cu un agricultor preocupat de câmpul său. Aici însă este vorba despre un lucrător care înfruntă provocări mari şi care totuşi caută să Îl onoreze pe Dumnezeu. Pentru a face aceasta, Timotei trebuia să se folosească deopotrivă de resursele corecte, în modul corect şi pentru scopul corect – şi la fel ar trebui să procedăm şi noi. Dacă avea să se lase descurajat sau influenţat greşit, nu avea să mai fie aprobat. Păstrând însă echilibrul şi împărţind drept Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul avea să îl întărească. A. E. Bouter

                               MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

24 Martie

«Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.»

Efeseni 5,30

Cele mai adânci dorinţe ale sufletului nostru – bune sau rele — sunt dezvăluite în timpul somnului. De aceea se spune în popor: «Vreau să dorm înainte să iau o decizie». Adam, primul om, a avut o mare problemă: era singur. Şi ce a făcut Dumnezeu? «Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit. Domnul Dumne­zeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a fă­cut o femeie şi a adus-o la om» (Gen. 2,21.22). Cu aceasta problema singurătăţii lui Adam a fost rezolvată. Dar ea re­prezintă şi o profeţie minunată despre «al doilea Adam», adică Domnul Isus Cristos. Pe crucea de pe Golgota El a căzut în somnul morţii. Unul dintre soldaţi L-a împuns în coasta «şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă» (Ioan 19,34). Dacă nu s-ar fi întâmplat aşa nu am fi putut vorbi despre Mireasa Mielului. Este scris: «El, Isus Cristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge» (1 Ioan 5,6). Apa simbolizează «bo­tezul în Cuvânt», adică «botezul naşterii din nou», căci din sângele lui Isus Cristos – viaţa Sa jertfită de dragul nostru — s-a născut Mireasa Mielului.

 

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

24 MARTIE     CÂND MOARE UN CREDINCIOS (4)

„Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23)

Indiferent cât de mult îţi place locul în care trăieşti în prezent, inima ta tânjeşte mereu după locul numit „acasă”. Şi cu atât mai mult este aşa pentru cei ce au fost născuţi din nou, în familia răscumpărată a lui Dumnezeu! Lumea are frumoasele sale litoraluri şi peisaje, dar în adâncul nostru, tânjim, asemenea lui Pavel, după Tatăl nostru Ceresc, după familia şi casa noastră din ceruri. „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori… să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:21-23). După gândirea lui Pavel, „este cu mult mai bine” să părăsim această viaţă ca să fim cu Hristos. Cu mult mai bine decât ce? Decât orice altceva! Nimic de pe pământ nu se poate compara cu ce ne aşteaptă acolo! „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Poate întrebi: „Cum se va întâmpla această tranziţie pentru noi?” în momentul morţii „se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi… se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat” (Eclesiastul 12:7). Trupurile noastre „au adormit în Hristos” (1 Corinteni 15:18). Duhul Domnului care ne locuieşte se întoarce în prezenţa Lui, bucurându-se de „plinătatea bucuriei” şi desfătându-se în „plăcerile veşnice” care se găsesc din belşug la dreapta Lui (Psalmul 16:11). în timp ce aşteptăm, anticipând cele mai bune zile ale noastre, gazdele cerului repetă pentru cel mai mare spectacol al tuturor timpurilor, extraordinara revenire a lui Hristos şi strămutarea noastră la cer în trupurile noastre de slavă! Noi spunem: „Vino, Doamne Isuse” (Apocalipsa 22:20).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

24 martie

ÎNTĂRIT ŞI PĂZIT

Credincios este Domnul; El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.

2 Tesaloniceni 3.3

Adesea oamenii sunt lipsiţi de pricepere, ca şi de credinţă. Întâlnim oameni neştiutori şi răi, cu care nu trebuie să discutăm ci să căutăm să rămânem în pace. Inima lor este făţarnică şi limba lor e înşelătoare. Trebuie pentru aceasta să ni se tulbure inima? Nu mai degrabă să ne întoarcem spre Domnul, care este credincios? Nu vom fi lipsiţi de nici una din făgăduinţele Lui; niciodată nu ne va cere ceva care n-am putea sa împlinim. Noi avem un Dumnezeu credincios. Iată o pricină de bucurie.

El ne va întări în aşa fel, încât vrăjmaşii noştri nu ne vor putea face să cădem, şi ne va păzi atât de bine, încât nici un rău care ne ameninţă nu ne va aduce pagubă. Să ne socotim fericiţi când nu vom avea să ne certăm cu oamenii, şi să ne refugiem la Domnul Isus, a cărui dragoste nu ne va înşela. La El găsim o inimă sinceră, o dragoste neschimbătoare în care ne putem odihni, în care ne putem încrede. Domnul va împlini în noi, robii Săi, toate planurile harului Sau; deci să nu îngăduim ca teama să ne vie măcar în minte. Toţi oamenii şi toţi diavolii adunaţi nu ne-ar putea smulge de sub această ocrotire sfântă. Dumnezeu să ne întărească în această zi.

Sămânţa Bună

Luni, 24 Martie 2014

Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?
Ieremia 23.29

Într-o zi veni la un predicator un bărbat, care respinsese până atunci Cuvântul lui Dumnezeu. El i-a spus predicatorului mirat: „Mă puteţi ajuta, să înţeleg mai bine Biblia? Trebuie neapărat să pot să-i dau replica cumnatei mele. Ea îmi citează mereu citate biblice, la care eu nu ştiu ce să replic“. Predicatorul luă Noul Testament şi răspunse: „Vă dăruiesc acest Nou Testament, dar vă rog să-mi promiteţi că îl veţi citi în întregime“. Bărbatul promise.După câteva luni, cei doi bărbaţi s-au întâlnit. Predicatorul îl întrebă dacă citise Noul Testament. Bărbatul răspunse: „Da, l-am citit. Când am început să citesc, n-am înţeles foarte multe lucruri. Dar deoarece v-am promis să citesc, am continuat. Unele afirmaţii m-au enervat atât de tare, încât aş fi dat cu cartea de pereţi. Dar am continuat. Unele lucruri m-au plictisit, dar nu am încetat. Până la urmă am găsit multe cuvinte care m-au îmbărbătat.După ce am parcurs toată cartea, mi-am spus: Dacă este adevărat ce scrie în Biblie – şi este adevărat –, atunci eşti un om pierdut, dacă vei continua să trăieşti fără Dumnezeu. În inima mea s-a dat o luptă aprinsă, până ce am dat dreptate acestei cărţi. Acum ea este temelia vieţii mele“.

Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

 

24 Martie

Text: Psalmul 36:5-9          

La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Psalmul 36:7

ARIPI BINEVENITE

Primăvara trecută, o pereche de sticleţi şi-au făcut cuib în nucul din grădină. Îmi plăcea să privesc la pasărea mamă care stătea cu multă răbdare clocindu-şi ouăle. Peste cîteva zile, în timp ce priveam de pe prispa casei, am observat o nouă etapă în viaţa acestei familii de păsări. Tatăl zbura deasupra cuibului, iar mama stătea pe marginea lui şi patru guri mici se vedeau agitîndu-se în cuib. Pentru a vedea mai bine, m-am apropiat de pom. Apoi m-am ridicat foarte încet şi am urmărit ce făcea mama puilor. Insă cînd am ajuns prea aproape, mama şi-a desfăcut aripile, acoperindu-şi odoarele. Îşi mişca apoi capul cu repeziciune într-o parte şi alta. Era în gardă, protejîndu-şi puii la adăpostul aripilor ei. Această imagine minunată a protecţiei mi-a adus aminte de cuvintele lui David din Psalmul 36:7. Cînd a spus că putem să ne adăpostim „la umbra aripilor” lui Dumnezeu, se poate să se fi referit la cuvintele strămoşului său Boaz (Rut 2:12). Boaz i-a spus lui Rut: „Domnul să-ţi răsplătească, ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te odihneşti!” Cu siguranţă că şi noi avem nevoie de o asemenea promisiune. Viaţa este plină de pericole, atît fizice cît şi spirituale. Cu toate acestea, ne putem odihni în siguranţă deoarece ştim că Dumnezeu le ştie pe toate. Sîntem acoperiţi de omnipotenţa Sa. Ce refugiu mai bun poate fi decît să trăieşti la umbra aripilor Sale?” – P.R.V.

Sub aripa Lui, oh ce bucurie divină!
Acolo m-ascund, pîn-încercarea se duce;
Şi pînă aici nici răul nu poate să vină
Să-mi tulbure pacea lui Isus, cea dulce.        – Cushing

Pentru creştini, norii negri ai necazului nu sunt decît umbra aripilor lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE

24

Martie

Iată vieţuitoarele, pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi, şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. Leviticul 11.9

Dumnezeu nu ia din lume pe omul care se pocăieşte, ci îl lasă aici şi îl pune deoparte. Domnul spune despre ucenicii Săi: „nu sunt din lume” şi-L roagă pe Tatăl: „Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.14-15). Aşa sunt credincioşii, orice poziţie socială şi orice vârstă ar avea – sunt în lume dar nu ai lumii. Dar acest fapt nu este de mică însemnătate, dacă ne gândim că potrivnicul caută să distrugă fericirea copiilor lui Dumnezeu şi să destrame mărturia lor. Cum să ne păzim de toate acestea? Legea cu privire la animalele curate ne dă o învăţătură de preţ. Animalele curate trebuia să fie înzestrate cu solzi şi înotătoare. Cu ajutorul înotătoarelor peştele putea să înoate contra curenţilor; un peşte bolnav sau mort este dus de curenţii apei.La fel este cu credinciosul. El trebuie să se împotrivească duhului vremii pentru a înota contra curenţilor; cu nimic nu are voie să părăsească temelia credinţei şi să se încline către ceea ce cere temeiurile lumii. Inima credinciosului trebuie să fie aţintită spre Isus. Trebuie să se despartă şi să se deosebească de cele pământeşti. Iată ce vrea să ne înveţe nevoia solzilor care apără partea lăuntrică de ceea ce este în exterior. Peştii aveau posibilitatea de apărare de ce venea din afară. Dacă ne lipseşte energia credinţei pentru a lupta împotriva răului nconjurător, atunci cu mare uşurinţă ne ia duhul vremii cu curenţii lui. De aceea rugăciunea noastră sa fie ca Domnul să ne păzească de duhul vremii pentru ca acesta să nu intre în inimile noastre, nici în casele noastre şi nici în strângerile noastre laolaltă.

10015021_669915509712662_1815294445_n

Read Full Post »

64099_583231035035152_1097039120_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

  23

MARTIE

 Am eu o gândire carnală?

 Când între voi este invidie fi ceartă, nu sunte[i voi carnali?

1 Corinteni 3:3, București 2001

Omul natural nu ştie nimic despre ce înseamnă a trăi în carne. Carnea pofteşte împotriva Duhului care a venit în noi la regenerare, iar Duhul împotriva cărnii, şi aceasta produce trăirea în carne. „Umblaţi în Duhul. – spune Pavel – şi nu veţi împlini poftele cărnii”; și trăirea în came va dispărea.Eşti certăreţ, te tulbură repede toate fleacurile? ..O. dar cine e creştin nu este aşa!” Pavel ne spune că există astfel de creştini şi el asociază aceste lucruri cu trăirea în came. Există vreun adevăr în Biblie carc-ţi provoacă imediat o stare de iritare? Aceasta este o dovadă că încă mai eşti carnal. Dacă se realizează în tine procesul sfinţirii, nu mai rămâne nici o urmă din acest spirit.Dacă Duhul lui Dumnezeu descoperă în tine ceva rău, El nu-ţi cere să-l îndrepţi, ci îţi cere să accepţi lumina, iar El va îndrepta ce este rău. Un copil al luminii îşi mărturiseşte păcatul imediat şi stă cu totul descoperit înaintea lui Dumnezeu; dar un copil al întune­ricului spune; ..O, lasă-mă să-ţi explic”. Când pătrunde lumina şi apare convingerea că ai făcut ceva rău. fii un copil al luminii şi mărturiseşte, iar Dumnezeu se va ocupa de ceea ce este rău în tine, însă dacă te dezvinovăţeşti, te dovedeşti a fi un copil al întune­ricului.Care este dovada că trăirea în came a dispărut? Nu te autoamăgi; când trăirea în came a dispărut, acesta este cel mai real lucru posibil. Dumnezeu se va îngriji să ai o serie de ocazii în care să experimentezi tu însuţi minunea harului Său. Testul practic este singura dovadă. „O”, vei spune, „dacă aceasta s-ar fi întâmplat înainte, aş fi avut resentimente!” Nu vei înceta să fii cea mai uimită persoană de pe pământ văzând ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.

Domnul este aproape! (Filip. 4.5)

23 Martie

 A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea. 2 Samuel 23.21

Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului. Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul – lumea – caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât. In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu.”\Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.\„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării… Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri…” (Col. 3.5-10).

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE  23

LUCA: 10:39

“Maria……s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta Cuvintele Lui”.

Iată locul, singurul loc unde putem sorbi cuvintele Domnului Isus, singurul loc unde sufletul nostru se odihneşte cu adevărat şi unde întîi învăţăm, ca apoi să-I putem sluji. Domnul a atras-o pe Măria cu irezistibila putere de a atrage la Sine pe toţi oamenii, şi ea a răspuns la această atracţie ca acul la un magnet. El, la picioarele căruia s-a aşezat Maria, nu era altul decît Acela înaintea căruia îngerii şi-au acoperit feţele. Dar ea L-a cunoscut pe Domnul Isus în har, ca pe Acela care a venit în lume nu ca să I se slujească, ci ca El să slujeascăşi săşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Maria a descoperit că inima Lui a găsit o deosebităşi nespusă bucurie de a umple golurile din inima omenească cu cunoştinţa Tatălui Său şi a Lui însuşi. Ea a realizat că Lui îi plăcea mai mult ca ea să asculte la cuvîntul Lui decît să-I aducă orice slujire ar fi putut. şi ea a ştiut că ar putea să-I slujească mai bine şi mai cu folos, stînd jos să înveţe la picioarele Lui. Domnul Isus preţuieşte slujirea noastrăşi negreşit o va răsplăti, dar îi place mai mult compania noastră, căci noi am putea să-L neglijăm în timp ce-I slujim. El are mai mult să ne spună nouăşi să lucreze în noi, decît să spunăşi să facă o lucrare prin noi. Domnul să fie pentru noi mai mult decît tot ce am putea noi face pentru El şi aceasta o arătăm cînd ne aşezăm la picioarele Lui şi-I ascultăm cuvintele. în felul acesta şi numai atunci, El ne poate sfinţi şi curaţi, ne poate hrăni şi mîngîia cu dragostea Lui şi ne poate modela după buna plăcere a voiei Sale. “Maria şi-a ales partea cea bună care nu i se va lua.” (vs. 42) Domnul n-a spus “partea mai bună cum se spune adeseori, ca şi cum ar fi fost o parte bunăşi una mai bună, ci a spus “partea cea bună“, care trebuie.Amîndouă surorile din Betania iubeau pe Domnul Isus şi El le iubea pe amîndouă deopotrivă. Fără îndoială că El privea cu drag slujirea grijulie a Martei, dar a vrut să le arate că El este mai presus de orice slujire şi că a-L adora pe El, face mai mult decît ori ce jertfă sau slujbă pentru El.O, de-am învăţa şi noi odată că Domnul nostru vrea într-adevăr să ne folosească ca martori credincioşi ai Lui dar numai după ce am învăţat la picioarele Sale. Acolo ne poate El înţelege şi simţi cu noi. Cînd după moartea lui Lazăr, Marta a venit la Domnul Isus, a stat înaintea Lui spunînd cuvinte de credinţă. Dar cînd a venit Măria, s-a aruncat la picioarele Lui şi a plîns. Atunci, Domnul Isus a plîns şi El. La picoarele Lui El simte cu noi.

Pâinea cea de toate zilele

 Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

23 Martie

Text: 2 Timotei 2:14-26

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea… 2 Timotei 2:22

FUGI!

Fiecare om este confruntat cu ispitele, dar nu fiecare le mînuieşte în acelaşi fel. Unii nici măcar nu încearcă să se opună. Alţii flirtează cu păcatul, crezînd că se pot opri înainte de-a se cufunda prea adînc. Dar Biblia ne spune „să nu purtăm grijă de firea pâmîntească” (Romani 13:14), iar în textul de azi ni se spune: „Fugi de poftele tinereţii”. Următorul exemplu ilustrează două moduri de-a trata cu ispitele. Unul duce la înfrîngere, altul la victorie. Un copil, pe nume Bobby, a întrebat-o pe mama sa dacă poate să meargă să joace mingea cu prietenii săi. Mama a consimţit, dar fiindcă ştia că băieţii vor trece pe lîngă locul lor favorit de scaldă, i-a spus ca el să nu meargă la scăldat. Totuşi cînd Bobby a plecat de acasă, a luat costumul de baie cu el – pentru orice eventualitate! Cred că ştiţi ce-a făcut cînd şi-a văzut prietenii bucurîndu-se în apele răcoroase ale lacului. Bobby făcuse o invitaţie ispitei atunci cînd şi-a luat costumul de baie cu el. Ce atitudine diferită a avut tînărul care a spus: „Cînd trec prin grădina cu pepeni, nu pot să mâ abţin să nu salivez, dar pot fugi!” Acţiunea sa exemplifică cele scrise de Pavel lui Timotei în citatul de azi. Potrivit cu 1 Corinteni 10:13, Dumnezeu este credincios si nu va permite ispitei să fie peste puterile noastre şi odată cu ispita va asigura şi o cale de ieşire din ea, ca s-o putem răbda. Cînd ispita vine, Dumnezeu îşi va face partea Sa – El ne va asigura „mijlocul să ieşim din ea.” Dar nouă ne revine sarcina să fugim!      – R.W.D.

Fii înţelept şi fugi de ispită;
Nebunii se-ntrec cu ea-n tărie,
Iar cei ce se prind cu rău-n joacă
Curînd vor şti că nu-i jucărie.     – D.J.D.

Fiecare ispită este o ocazie să fugim la Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

23 Martie  Geneza 49:1-18

 Avem înainte încă un capitol de natură profe­tică. În aceste ultime cuvinte ale lui Iacov găsim întreaga istorie a poporului Israel, ca şi cum ne-ar fi prezentată anticipat în rezumat. Sub ju­de­că­tori şi regi, poporul a devenit stricat ca Ruben (35.22); L-a uitat pe Domnul pentru idoli. Apoi, ca şi Simeon şi Levi în cap. 34, şi-a arătat violenţa în respingerea pro­fe­ţilor şi chiar a lui Mesia, ceea ce a dus la împrăştierea lor printre naţiuni. Hristos este repre­zentat prin Iuda, seminţie de care este legat prin naştere. Domnia şi sceptrul împărăţiei sunt numai ale Lui. După aceasta vedem Israelul împrăştiat sub judecata lui Dumnezeu, angajat în activităţi co­merciale şi în acelaşi timp sub robia naţiunilor. Pe­rioada actuală este personificată prin Zabulon şi Isahar. Cât despre Dan, el îl reprezintă pe Antihristul, un iudeu care în viitorul apropiat va fi primit de Israel ca Mesia. „Un şarpe pe cărare“ este un grozav simbol al puterii satanice care va lucra a­tunci nestânjenită. Înainte de această perspec­tivă îngrozitoare, rămăşiţa credincioasă va putea con­ta numai pe eliberarea de sus: „Aştept mântu­irea Ta, Doamne!“ (v. 18). Această aşteptare este ideea călăuzitoare din Psalmii 130 şi 131. Cât despre noi, Îl aşteptăm noi pe Domnul?

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

 

Duminică – 23   Martie

Şi nu vă speriaţi de teama lui, nici nu vă înfricoşaţi. Pe Domnul oştirilor, pe El să‑L sfinţiţi şi El să fie temerea voastră şi El să fie înfricoşarea voastră. Şi El va fi lăcaş sfânt şi piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Isaia 8.12‑14

Isus este Iahve (6)

Fără ezitare, scriitorii Noului Testament leagă textele vechi‑testamentale care vorbesc despre Iahve în mod direct de Domnul Isus Hristos. Uneori fac aceasta în mod izbitor. Şi la fel face şi apostolul Petru, după cum vom vedea meditând la versetele de astăzi.Petru a scris prima sa epistolă pentru a‑i încuraja pe sfinţii care sufereau cumplit din cauza persecuţiilor. Creştinii treceau prin cuptorul aprins al suferinţei din cauza lui Nero, aşa cum ne relatează şi istoria. Şi nu era doar vorba de martiriu, ci de o moarte brutală – de nedescris. Apostolul o numeşte „focul“ (1 Petru 4.12), iar pentru a‑i încuraja, citează versetul din Isaia care spune că nu trebuie să se sperie „de teama lui“ (1 Petru 3.14). Ci, mai degrabă, ei ar trebui să‑L sfinţească pe Hristos ca Domn în inimile lor“ (1 Petru 3.15). Cât de minunat şi de remarcabil este felul în care Petru îl citează pe Isaia! Profetul le spunea celor din vremea lui să Îl sfinţească pe Domnul oştirilor“, iar apostolul le spune să Îl sfinţească pe Hristos în loc de Iahve!Dar nu numai atât. Isaia continuă spunând că [Domnul] va fi … piatră de poticnire şi stâncă de cădere. Din nou Petru aplică aceasta la Hristos – El era „piatra“ pe care au respins‑o „ziditorii“, mai‑marii lui Israel. Ei L‑au respins, considerându‑L fără valoare, pentru că El era o „piatră de poticnire“ şi o „stâncă de cădere“ (1 Petru 2.7,8). La fel stau lucrurile şi cu mulţi dintre cei care Îl resping pe Hristos – ei se poticnesc de evanghelie şi cad din cauza Lui. Dar, pentru credincioşii din vremea lui Petru, ca şi pentru cei de astăzi, această Piatră respinsă este preţioasă, şi nu este nimeni altul decât Domnul oştirilor! B. Reynolds

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

 MARTIE

2014

23 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (3)

„Vă spunem, prin Cuvântul Domnului” (1 Tesaloniceni 4:15)

Ceea ce a scris Pavel despre moarte a auzit direct de la Domnul: „ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. Domnul rezervă acest înalt privilegiu exclusiv celor ce mor în El; ei vor fi primii care vor experimenta învierea. încearcă s-ţi imaginezi acel moment. Ridicându-se din locul lor de veci aşa cum te ridici din pat după somnul din timpul nopţii, acum îmbrăcaţi în trupuri ca ale lui Hristos, ei se trezesc la vederea Domnului lor revenit din glorie împreună cu îngerii Săi. Se întâlnesc cu El – primii credincioşi care sunt martori ai revenirii Lui, prima aripă a avangardei Sale ridicate la cer ca să îl escorteze înapoi pe pământ. Acesta nu este un vis sau o simplă fantezie; Pavel a primit lucrul acesta „direct de la Domnul”. Sursa noastră este sigură! El scrie: 1) „Noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (v. 17). Credincioşii aflaţi în viaţă vor fi răpiţi pentru a se reîntâlni cu fraţii, surorile, părinţii, bunicii, copiii, nepoţii, soţii sau soţiile lor, prietenii, familia lui Dumnezeu nemaiîntâlnită până atunci, într-o reuniune spectaculoasă cu Hristos în văzduh. Vom fi împreună, o familie inseparabilă, eternă, internaţională, multiculturală şi bazată pe dragoste! 2) „Astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (v. 17).Nu vor mai fi presupuneri şi teorii despre cum este El de fapt. „Pentru că II vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). îl vom vedea, îl vom atinge şi vom vorbi cu Isus aşa cum vorbim unii cu alţii. Şi El ne va răspunde în timp real! 3) „Mânqâiati-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (v. 18).

 Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

23 Martie

DIMINEAŢA

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit. Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, 1-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni. Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

SEARA

Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga. Luca 19:40

Ar putea pietrele să strige? Cu siguranţă că pot, dacă Cel care a deschis gura mormântului le-ar porunci să-şi înalţe glasul. Dacă ar fi în stare să vorbească, ar avea multe de mărturisit despre Cel care le-a creat prin cuvântul puterii Lui. Ar putea slăvi înţelepciunea şi puterea Făcătorului lor, care le-a chemat la viaţă. Noi nu vom vorbi despre Cel care ne-a făcut făpturi noi, şi a trasnformat pietrele în copii ai lui Avraam? Stâncile bătrâne ar putea povesti despre haos şi ordine, şi despre stadiile succesive ale dramei creaţiunii. Noi nu putem vorbi despre minunile lui Dumnezeu, şi despre lucrările Sale din timpurile străvechi, şi despre tot ce a făcut El pentru biserica Sa în vechime? Dacă pietrele ar vorbi, ar povesti despre cel care le-a cioplit din carieră, şi le-a făcut potrivite pentru templu. Noi nu putem spune despre gloriosul nostru Cioplitor, care ne-a sfărâmat inimile cu ciocanul Cuvântului Său, ca să poată face din noi templul Lui? Dacă pietrele ar striga, ar preamări pe constructorul lor, care le-a şlefuit şi a făcut un palat din ele. Noi nu vom vorbi despre Constructorul şi Arhitectul nostru, care ne-a aşezat în templul viului Dumnezeu? Dacă pietrele ar putea striga, ar avea de spus o poveste lungă, foarte lungă, despre drumul de aducere aminte. O piatră mare a fost adesea înălţată ca aducere aminte în faţa Domnului. Şi noi putem mărturisi lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi. Avem şi noi Ebenezerul nostru, stâncile noastre de ajutor şi stâlpii noştri de aducere aminte. Pietrele sparte ale legii striga împotriva noastră, dar Christos însuşi, care a rostogolit piatra de la uşa mormântului, vorbeşte pentru noi. Pietrele pot să strige, dar noi nu le vom lăsa. Vom acoperi strigătul lor cu al nostru. In toate zilele noastre, vom izbucni în cântări sfinte şi vom binecuvânta maiestatea Celui Prea înalt, slăvindu-L pe Cel care este numit „păstorul, stânca lui Israel” (Genesa 49:24).

IZVOARE IN DEŞERT

23 Martie

Le închinaseră din prada luată la război,
pentru întreţinerea Casei Domnului. (1 Cronici 26:26-27)

 O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.Într-o zi vom vedea că „prada luată la război“ din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi“ (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!

                                                                 dinZile cereşti pe pământ

 

El m-a pus într-o colivie mică,

  Departe de frumuseţile grădinii;

Dar trebuie să cânt cele mai dulci melodii

  Pentru că El m-a pus acolo.

Nu voi bate din aripi ca să ies din colivie

  Dacă aceasta este voia Creatorului meu,

Ci voi înălţa glasul meu spre poarta cerului

  Şi voi cânta şi mai tare!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 23 martie

O CĂLĂUZĂ SIGURĂ

Voi călăuzi pe orbi pe un drum pe care nu-l cunoşteau.

Isaia 42.16

Cum, Dumnezeul slavei este Acela care să servească de călăuză orbului?! Da, până la această însărcinare se coboară bunătatea Sa! Un orb nu poate găsi un drum pe care nu-l cunoaşte. Chiar când îl cunoaşte, este încă greu pentru el să-1 urmeze; dar trebuie neapărat să alunge gândul de a apuca pe un drum necunoscut, fără o călăuză. Din fire, noi suntem orbi cu privire la drumul mântuirii, dar Dumnezeu ne călăuzeşte la el. El însuşi ne duce spre el, apoi ne deschide ochii. Cât priveşte viitorul, toţi suntem orbi şi nu putem vedea ce va fi peste o ora. Dar Domnul Isus ne va călăuzi până la capătul călătoriei. Slăvit să fie Numele Său!Noi nu putem şti pe unde va veni scăparea, dar El o ştie şi ne va călăuzi până vom scăpa de toate primejdiile. Ferice de acela care-şi pune mâna în aceea a Călăuzei divine şi îşi dedică calea şi pe sine însuşi în întregime Lui. Atunci El îi va lua în grijă toate căile; şi când îl va aduce acasă în slavă şi îi va deschide ochii să vadă calea pe care El l-a condus, ce cântec de laudă va cânta el, împreună cu atâţia alţii, măreţului Binefăcător! Doamne, călăuzeşte-l pe bietul tău copil orb în aceasta zi, pentru că eu nu-mi cunosc calea!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

23  martie

„Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute.”

Luca 22:47

 Cât de dureros putea fi pentru Domnul Isus să primească sărutul din partea vânzătorului, pe care l-a iubit şi l-a purtat! În cei trei ani Isus niciodată nu i-a reproşat nimic. Totuşi Iuda se dedă la un act diabolic şi Îl vinde pe Isus cu un sărut. De aici putem vedea ce i se poate înâmpla oricărui creştin, dacă nu renunţă la toate, căci Iuda nu a renunţat niciodată la lăcomie şi s-a întâmplat precum este scris în Psalmul 1:” Cel păcătos nu poate rămânea în adunarea celor neprihăniţi.” Să fie o atenţionare pentru noi ca să nu ne lepădăm de multe lucruri, ci de toate lucrurile. Avem şi exemplul lui Irod, el a ascultat în multe lucruri de Ioan, dar un singur păcat l-a dus la pieire. Cu totul altfel era Petru, care dorind sa-L apere pe Isus, a retezat urechea slujitorului marelui preot. Dar Isus i-a spus:” Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?” , şi atingând urechea lui, l-a vindecat. Isus a iubit tot timpul, toate faptel Lui au dovedit dragoste. Isus le-a spus mai marilor poporului şi marelui preot când aceştia au venit să-L prindă:” În toate zilele am fost cu voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Ei s-au temut de popor. De aceea L-au prins noaptea noaptea decât ziua. Dar acum venise ceasul marelui preot şi al puterii întunericului, acum L-au prins şi L-au dus la casa marelui preot. Este posibil una ca aceasta? Da, este posibil la oamenii care sunt în robia şi sub puterea Diavolului.

 MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

MARTIE

23 Martie

«Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.»

Psalm 127,2

Psalmul nu face referiri puerile la faptul că nu-ţi este de folos sculatul devreme, ci are semnificaţii mult mai pro­funde. Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la ceea ce spune Biblia despre somn. Somnul nu este numai pentru rege­nerarea trupului. în acest text — «căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn» — găsim un înţeles mai profund şi mai important pentru funcţia somnului. Somnul este un dar divin din partea lui Dumnezeu. Somnul ne blochează conştienta cu delicateţe; în acelaşi timp Dumnezeu Se adresează subconştientului nostru, acolo unde numai El în Atotputernicia Sa are acces. De aceea este recomandat ca atunci când te odihneşti să te gândeşti la Psalmul 63,6: «mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu». Altfel spus, la­să sufletul tău să devină una cu Domnul! Dă-I viaţa ta îm­preună cu rugăciunea ca El să-ţi dea pacea Sa în orele som­nului! Atunci mâna plină de dragoste a Mântuitorului va face o lucrare minunată de întărire a sufletului, duhului şi trupului tău.

Sămânţa Bună

Duminică, 23 Martie 2014

Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru …
Marcu 14.3

În timp ce preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum ar putea să pună mâna pe Isus pentru a-L omorî, o scenă cu totul diferită se petrecea în Betania în casa lui Simon, unde Domnul era la masă cu ucenicii Săi. Inima Sa găsea acolo un adăpost liniştit în care El Se bucura de dragostea lui Lazăr şi a surorilor sale. În Betania Se întâlnea şi cu Simon numit „leprosul“, pe care Domnul, fără îndoială, îl curăţise de lepra sa.Cât de scumpă Îi era Învăţătorului acea afecţiune în acele momente, când ura oamenilor împotriva Lui cuprindea toate inimile şi când se punea la cale, în ascuns, să-L omoare chiar în cetatea care ar fi trebuit să-L aclame ca Împărat! Acest scump Mântuitor, ştiind tot ce se petrecea, simţea în mod dureros ura faţă de Sine. De aceea El Se bucura mult de iubirea care i se arăta. Ca Om, în inima Sa avea nevoie de simpatie şi El preţuia dragostea celor care-L înconjurau.

563243_553032678147317_205308569_n

Read Full Post »

1001574_780035378688049_1295080956_n Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

22 Martie

DIMINEAŢA

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. Matei 26:39

Iată câteva precizări referitoare la rugăciunea Mântuitorului din ceasul încercării. A fost o rugăciune singuratică. Chiar şi cei trei ucenici favoriţi au fost lăsaţi deoparte. Credinciosule, stăruie în rugăciune singuratică, mai ales în timpuri de încercare. Rugăciunea în familie, rugăciunea socială şi rugăciunea în biserică nu ajung. Acestea sunt preţioase, dar rugăciunile tale personale sunt o jertfă de bun miros, fiindcă nu sunt auzite decât de Dumnezeu. A fost o rugăciune umilă. Luca spune că Isus a îngenunchiat, dar Matei spune „a căzut cu faţa la pământ”. Care, deci, este locul tău, umil slujitor al marelui Stăpân? Cât praf şi câtă cenuşă ar trebui să-ţi presari în cap! Umilinţa este sprijinul nostru în rugăciune. Dacă nu ne umilim pentru ca El să ne poată aprinde la timpul potrivit, nu există nici o speranţă să fim înălţaţi. A fost o rugăciune filială. Isus a strigat „Ava, adică Tată” (Marcu 14:36). Dacă îţi vei striga adopţia în ziua încercării, te vei simţi întărit. Nu ai nici un drept ca cetăţean, fiindcă ţi-ai călcat în picioare toate drepturile prin trădarea ta, dar nimic nu poate şterge dreptul unui copil la protecţia tatălui. Nu te teme să spui „Tată ascultă-mi strigătul”. Observă că a fost o rugăciune perseverentă. Isus s-a rugat de trei ori. Nu te opri până nu învingi. Fii ca văduva nedreptăţită, ale cărei cereri repetate au câştigat până la urmă. „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). In cele din urmă, a fost rugăciunea resemnării. „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39). Oferă, şi Dumnezeu îţi va oferi. Lasă-L pe Dumnezeu să-şi împlinească voia, şi El va face ce este mai bine. Fii mulțumit că te poţi preda în mâinile Celui care ştie când să dea, cum să dea, ce să dea şi ce să oprească. Aşadar, roagă-te sincer, insistent, totuşi cu umilinţă şi resemnare, şi vei triumfa cu sigurantă.

SEARA

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. Ioan 17:24

Moarte, de ce ai atins copacul ale cărui ramuri ne-au oferit odihnă? De ce ne-ai răpit desăvârşirea în care am aflat desfătare? Dacă trebuie să-ţi foloseşti securea, foloseşte-o pe un copac neroditor; atunci îţi vom mulţumi. De ce vrei să dobori cedrii din Liban? O, retrage-ţi securea, şi cruţă-l pe cel drept. Dar nu, aşa trebuie să fie. Moartea ne ia cei mai buni prieteni; cei mai generoşi, cei mai credincioşi în rugăciune, cei mai sfinţi, cei mai consacraţi trebuie să moară. De ce? Fiindcă Isus s-a rugat: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi acei pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Rugăciunea Lui ne poartă pe aripi de vultur spre cer. Fiecare credincios de pe pământ care urcă spre paradis este un răspuns la rugăciunea lui Christos. Un sfânt din vechime remarca: „De multe ori, Isus şi poporul Său trag unul într-o parte şi unul într-alta în rugăciune. Noi ne plecăm în rugăciune şi spunem: «Tată, vreau ca sfântul acesta să rămână aici cu mine. » Christos spune: «Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu. »” Astfel, credinciosul intră în contradicţie cu Domnul său. Sufletul nu poate fi în două locuri; cel iubit nu poate fi şi cu Christos, şi cu tine. Care dintre cereri va avea succes? Dacă ai vedea că Regele ar coborî de pe tron şi ar spune: „Avem două rugăciuni care se contrazic, la care să răspundem?”, sunt sigur că ai sări în picioare şi ai spune: „Isuse, nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească”. Ai renunţa la rugăciunea pentru viaţa celui iubit dacă ai realiza că Isus vrea altceva: „Tată, vreau cu acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine fi aceia pe care Mi i-ai dat Tu”. Doamne, poţi să-i iei. Prin credinţă, îi vom lăsa să plece.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 MARTIE   22

NUMERI 9:8

“Aşteptaţi să vedem ce vă porunceşte Domnul”

Moise era, cum spune la Numeri 12:3, cel mai blînd om de pe pămînt. El a avut caracterul să recunoască într-o împrejurare, că el nu ştia ce răspuns să dea la întrebarea care îi era pusăşi a fost atît de sincer că a putut spune poporului: “Aşteptaţi şi voi afla ce porunceşte Domnul cu privire la voi.” Cu toată mulţimea de binecuvîntări şi de descoperiri pe care le primise, cu toată părtăşia lui intimă cu Dumnezeu pe munte, el ştia că depindea cu totul de Dumnezeu pentru tot, şi nu voia să de un sfat sau să facă un pas fără să fie sigur de voia Sa… el ştia să aştepte în linişte.şi noi credincioşii ar trebui să avem aceeaşi atitudine, ca să evităm orice hotărîre pripită. Ne lăsăm presaţi şi constrînşi să luăm hotărîri şi să dăm sfaturi fără ca, mai întîi, să ascultăm ce ne porunceşte Domnul. în viaţa febrilă de astăzi, credinciosul trebuie să rămînă “ascuns cu Hristos în Dumnezeu”, altfel este luat de curentul de a face şi a spune lucruri de care Domnul său este străin. Săştim şi noi să spunem “Aşteptaţi” persoanelor care ar dori să ne smulgă un sfat negîndit bine, prematur şi care nu vine de la Dumnezeu. Domnul Isus care avea o înţelepciune dumnezeiască, pentru că era Fiul lui Dumnezeu, se retrăgea în singurătate pe munte, unde, desigur, cerea şi primea sfaturile Tatălui Său pentru lucrarea mare şi grea pe care o avea de făcut pe pămînt ca OM. Cîtă nevoie avem şi noi să ne retragem în singurătate pentru a fi cu Domnul Isus, Singurul de la care avem de învăţat ce decizii să luăm, atît cu privire la noi cît şi cu privire la alţii sau la adunare! Tinerii au nevoie să asculte şi să urmeze îndemnurile pe care le primesc de la cei mai în vîrstă, pe care aceştia le-au căutat şi le-au găsit în prezenţa lui Dumnezeu. Cîţi tineri au început-o bine pe calea credinţei, dar s-au rătăcit din pricina unei hotărîri pripite sau din dorinţa de a asculta un sfat care nu s-a născut în “sfînta sfintelor” şi pînă la urmă, şi-au pierdut cununa! Totul ar fi cu mult mai uşor şi spre slava lui Dumnezeu dacă am căuta în Domnul Isus, răspunsul la orice întrebare şi soluţia oricărei probleme.Săştim să aşteptăm în tăcere răspunsul Domnului. Mîntuitorul nostru cînd Se retrăgea la sfîrşitul zilei, pe munte, petrecea ore în rugăciuni către Tatăl Său pentru că era conştient de solemnitatea lucrării pe care avea s-o facă în fiecare zi. Poate că rugăciunea noastră este superficialăşi de rutină. Să cerem Tatălui nostru un Duh de rugăciune care să ne facă să nu simţim rugăciunea ca o corvoadă ci ca o favoare reală pe care El ne-o dă ca să-I cerem tot ce avem nevoie!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

22 Martie

 Geneza 48:8-22

 „Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecu­vântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif“ (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greu­tăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păsto­rului al Cărui subiect fusese.Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său“ (1 Sa­muel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel“ (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Dom­nul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun“ (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justi­ficat dându-Şi via­ţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fieca­re, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu“?

 Domnul este aproape!  (Filip. 4.5)

22

Martie

 El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă. Psalmul 23.2

Recunoaşterea Domnului Isus ca Păstorul cel Bun al turmei Lui, îi dă credinciosului liniştea sufletească, încrederea în El, sorbirea dragostei şi a harului Său. Recunoaşterea Lui este însăşi viaţa veşnică iar cunoaşterea lucrării Lui desăvârşite de la cruce este pentru credincios pacea desăvârşită.\EL MĂ PAŞTE. În aceste cuvinte este pricina de linişte profundă, de odihnă plăcută sub ocrotirea Lui. Iată ce a pregătit Bunul Păstor pentru oiţele Lui pe care vrea să le ducă la păşune. Dar vor ele să fie conduse de El? Uneori oiţele umblă pe izlazuri cu păşune rea, nesănătoasă şi se îndreaptă spre ape repezi şi tulburi. De unde vine starea aceasta?Cauzele din exterior pot fi diferite, dar cauzele din interior sunt mai dăunătoare (cum ar fi preocuparea pentru „eul”, privirea la împrejurări, şi altele).Domnul nostru, Păstorul cel Bun vrea ca toate oiţele Lui, bizuindu-se pe El, să fie eliberate de povara îngrijorărilor şi neliniştii de pe pământ. El în dragostea Lui cea mare se îngrijeşte de fiecare credincios şi se gândeşte la fiecare din ei în parte, chiar şi la cea mai slabă oiţă. Să ne uităm deci ţintă la Cel ce este credincios Cuvântului Său, să ne bizuim pe Cel care a spus: „Te voi sfătui şi judeca cu ochii îndreptaţi asupra ta.” În altă parte Cuvântul Domnului spune: „Nicidecum nu te voi părăsi.” De aceea putem spune că turmei Lui nu-i lipseşte nimic. Când turma mică trece prin pustiul lumii acesteia Domnul Isus îi spune: „Nu te teme turmă mică.” Şi chiar dacă de multe ori calea este anevoioasă şi adesea datorită răutăţilor oiţele sunt ostenite, toţi care se bizuiesc pe făgăduinţele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că sunt ocrotiţi de mâinile puternice ale Lui, iar toiagul şi nuiaua Lui le mângâie.\Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu înseamnă nimic; iar fără El, chiar şi un fulg ne zdrobeşte.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

 22

MARTIE

 

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi?

 Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minu­nate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă. Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferioc Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

22  martie

 „Tată, dacă voieşti depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se  nu voia Mea   , ci a Ta!

Luca 22:41

Mai demult citind acest verset m-am gândit că Isus a dorit să scape de moartea pe cruce. Dar nu este aşa, El a vrut să meargă pe această cale. De aceea a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Mântuirea noastră putea fi făcută de El numai pe cruce, astfel a devenit blestemat în locul nostru. Această mântuire diavolul a încercat să o împiedice, ştiind că biruinţa Lui Isus înseamnă pentru el înfrângerea. De aceea s-a folosit de toate mijloacele pentru a-L împiedica să meargă la cruce. A fost o luptă în care Mântuitorul a avut sudoarea ca şi picăturile de sânge. Probabil era plin de sânge. Uneori m-am gândit că aş putea să merg şi eu la o moarte pe cruce, dar să am sudoare de sânge nu aş putea, aş muri înainte de aceasta. Dar Fiul Lui Dumnezeu a stat în curăţie, credinţă şi dependenţă de Dumnezeu, şi a biruit. A venit un înger şi L-a întărit, iar El s-a rugat şi mai înfocat, astfel încât avea sudoarea ca nişte picături de sânge. După aceasta s-a sculat ca şi învingător şi mergând la ucenicii Lui i-a găsit dormind. Puterea iadului s-a extins şi peste ucenicii Lui, făcându-i trişti şi somnoroşi. Până şi astăzi putem vedea, când lupta este grea, că ne apăasă o oboseală şi o somnolenţă. Avem nevoie în asemenea situaţii de atenţionare:”Fiţi treji, dar şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Numai astfel putem fi biruitori. Acum drumul este deja netezit, căci prin faptul că „El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

 

22 Martie

«A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară îna­intea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.»

Coloseni 2,15

Nu greşim când constatăm că în ultima vreme atacurile şi ispitele la adresa noastră, atât fizice, cât şi psihice, s-au în­mulţit. Nici nu ar putea fi altfel, căci apropierea revenirii lui Isus stârneşte furtuni în lumea nevăzută, lume care se îndreaptă spre pământ. Această furtună, prin puterea «du­hurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12) va fi tot mai puternică în timpul necazului cel mare, dar se va retrage şi se va evapora ca un vis. Mişcările lumii invizibile sunt însă cel mai puternic simţite de sfinţii lui Cristos. Astăzi este mai important ca niciodată să ţinem privirea îndreptată spre Domnul Isus. Ca membri în Biserica Sa ne aflăm cu doar câteva clipe înaintea răpirii şi a veşniciei glorioase. Satan se împotriveşte cu disperare şi luptă din răsputeri împotriva acestui adevăr; de aceea copiii credin­cioşi ai lui Dumnezeu sunt supuşi din ce în ce mai mult is­pitelor şi atacurilor celui rău. Consolează-te însă cu ideea că, o dată cu venirea lui Isus vei intra în veşnicie. Aşteaptă, căci aşa vorbeşte Domnul: «… dar cine va răbda până la sfârşit va fit mântuit» (Matei 10,22)!

   Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

22

Martie

Text: Luca 6:27-33

binecuvintaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.  Luca 6:28

O RUGĂCIUNE PLINĂ DE PUTERE

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cîteva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos. Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfîrşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adînc în inimi lui Saul, care mai tîrziu a devenit apostolul Pavel. Poate nu vom muri de mîna unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adînc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gînd măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blîndeţea, punte cînd răspunzi sau taci.   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă 22 Martie

După ce a spus acestea, Isus S‑a tulburat în duh şi a mărturisit şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde“. Ucenicii se uitau unii la alţii, neînţelegând despre cine le vorbea. Şi la masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care‑l iubea Isus. Simon Petru deci i‑a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte. Iar el, plecându‑se pe pieptul lui Isus, I‑a spus: „Doamne, cine este?“. Isus a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i‑o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, i‑a dat‑o lui Iuda, al lui Simon Iscarioteanul.            Ioan 13.21‑26

Cei unsprezece, uimiţi, după cum se pare, de această mărturisire teribilă, nu reuşesc să înţeleagă sensul cuvintelor Domnului. Iuda însă înţelege foarte bine. Prezenţa Domnului a devenit intolerabilă pentru acest om posedat de diavolul. După ce primeşte bucăţica, el se ridică. Dat fiind faptul că Iuda avea punga, ceilalţi ucenici credeau că el a plecat să se ocupe de cele necesare pentru sărbătoare sau ca să dea ceva săracilor. Fără vreun cuvânt, Iuda iese în noapte, pentru ca doar câteva momente mai târziu să iasă într‑o noapte şi mai adâncă – întunericul cel mare şi înspăimântător – fără cale de întoarcere.S‑a remarcat că în toată această scenă solemnă nu există niciun fel de denunţare a lui Iuda, nu i se fac reproşuri, nu este alungat, nu i se cere să plece. Este descoperită doar prezenţa unui înşelător; este spus mai dinainte păcatul pe care urma să îl comită şi este indicat şi omul care îl va comite. Apoi, în mijlocul unei tăceri mai teribile decât cuvintele, el părăseşte lumina care era prea pătrunzătoare, Prezenţa sfântă pe care nu o mai putea îndura, şi iese în noaptea care nu se va sfârşi niciodată.Să ne amintim însă că, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu şi sângele preţios al lui Hristos, fiecare dintre noi l‑am fi urmat pe Iuda în noapte.H. Smith

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

22 MARTIE CÂND MOARE UN CREDINCIOS (2)

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

Confruntarea cu moartea ne împarte în două categorii: cei ce au speranţă şi cei deznădăjduiţi. Cei deznădăjduiţi cred că nu au la ce să privească. Pierderile lor par a fi permanente – sfârşitul vieţii şi a tot ce este bun. Dar cei ce au speranţă au la ce să privească înainte. Pierderile lor sunt temporare – începutul unei vieţi veşnice plină de cele mai extraordinare daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doreşte „să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (v. 13). Speranţa noastră vine din cunoaşterea acestor adevăruri: 1) „Credem că Isus a murit si a înviat” (v. 14). Orice speranţă începe de aici: crezând în moartea Domnului Isus pentru păcatele noastre şi în învierea Lui din morţi asta ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. 2) Crezând acest lucru, credem si că Domnul Isus revine. Credinţa în revenirea fizică a lui Hristos pe pământ ne dă încredere că „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Dumnezeu ne va învia din locurile noastre de odihnă şi ne va readuce la un loc cu Hristos (Romani 8:11). în acel moment „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Niciodată nu vei mai fi vulnerabil faţă de cancer, diabet, boli de inimă, artrită, infarcturi, paralizie, handicapuri, oboseală, slăbiciune, durere, teamă, depresie, ispită, dependenţe, eşec, remuşcare, gânduri sinucigaşe, boală de stres post-traumatic sau orice alt fel de boli. Vei fi transformat după chipul lui Hristos. Nu-i aşa că este un lucru minunat?

                                                             IZVOARE IN DEŞERT

 22 Martie

Peste patruzeci de ani, (lui Moise) i s-a arătat un înger
în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug …
Domnul i-a zis: „… Am văzut suferinţa poporului Meu,
care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi am coborât

să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt“.

(Faptele apostolilor 7:30, 33-34)

 Patruzeci de ani au fost o perioadă lungă de timp ca să aştepţi să te pregăteşti pentru o mare misiune. Totuşi, când Dumnezeu întârzie, El nu este inactiv. Acesta este momentul când El Îşi pregăteşte instrumentele Sale şi ne maturizează puterea. Apoi, la momentul potrivit, ne vom ridica şi vom fi gata pentru lucrarea noastră. Chiar şi Isus din Nazaret a avut treizeci de ani de viaţă privată, crescând în înţelepciune înainte să-Şi înceapă lucrarea Lui publică. John Henry Jowett Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. El cheltuieşte ani ca să-i pregătească pe aceia pe care are de gând să-i folosească mult, şi nu consideră niciodată zilele de pregătire ca fiind prea lungi sau prea plictisitoare.Cel mai dificil ingredient al suferinţei este deseori timpul. O durere scurtă, ascuţită este uşor de suportat, dar când un necaz îşi continuă drumul lung, obositor şi monoton an după an, întorcându-se zi după zi cu aceeaşi rutină întunecată de agonie fără speranţă, inima îşi pierde puterea. Fără harul lui Dumnezeu, inima se afundă cu siguranţă într-o neagră disperare.Iosif a trecut printr-o încercare grea, şi Dumnezeu deseori trebuie să ardă lecţiile pe care el le-a învăţat în adâncul fiinţei noastre, folosind focul durerii prelungite. „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul“ (Mal. 3:3), dar El cunoaşte cantitatea specifică de timp care va fi necesară. Ca un adevărat aurar, Dumnezeu opreşte focul în momentul în care Îşi vede imaginea în metalul strălucitor.Astăzi poate că suntem incapabili să vedem rezultatul final al frumosului plan pe care Dumnezeu l-a ascuns „cu umbra mâinii Lui“ (Isaia 49:2). El poate fi ascuns un timp foarte îndelungat, dar credinţa noastră se poate odihni în certitudinea că Dumnezeu stă totuşi pe tronul Său. Datorită acestei certitudini, putem aştepta liniştiţi momentul în care, cu o încântare cerească, vom spune: „Toate lucrurile [au lucrat] împreună spre bine“ (Rom. 8:28).Aşa cum a făcut şi Iosif, trebuie să avem grijă să ne concentrăm mai mult asupra învăţării tuturor lecţiilor din şcoala suferinţei decât să ne aţintim ochii îngrijoraţi şi plini de nerăbdare spre momentul izbăvirii noastre. Există un motiv în spatele fiecărei lecţii, şi când suntem gata, izbăvirea noastră vine negreşit. Atunci vom şti că niciodată n-am fi putut face o slujbă mai înaltă  la  locul  nostru  dacă  n-am fi învăţat acele lucruri pe care le-am învăţat în timpul grelei noastre încercări. Dumnezeu ne formează pentru o slujbă viitoare şi pentru binecuvântări mai mari. Şi dacă ne-am însuşit calităţile care ne fac vrednici de un tron, nimic nu ne mai poate opri să ajungem la el odată ce timpul Lui s-a împlinit.Nu fura ziua de mâine din mâna lui Dumnezeu. Dă-I timp să-ţi vorbească şi să-ţi descopere voia Sa. El nu întârzie niciodată – învaţă să aştepţi.  selectat 

 El nu apare niciodată prea târziu; El ştie ce este cel mai bine;

Nu te frământa degeaba; până vine El odihneşte-te.

 Nu alerga niciodată impulsiv înaintea Domnului. Învaţă să aştepţi timpul Lui, secundarul, minutarul şi acul orar, toate trebuie să indice momentul exact pentru acţiune.

 TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

22 martie

HAR PENTRU CEL SMERIT

El dă har celor smeriţi.

Iacov 4.6

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să lil înmulţească.Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca domnul să te poată înălţa. Poate suspini: „Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Sămânţa Bună

Sâmbătă, 22 Martie 2014

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
2 Corinteni 4.17

De curând am citit un comentariu cu titlul: „Cum putem să ne organizăm viaţa fără stres?“. Citind aceasta mi s-a părut iresponsabil să faci cuiva astfel de speranţe nerealiste.Cu toţii cunoaştem stresul. Desigur, am dori să ducem o viaţă liniştită. Dar este imposibil. Cu toţii experimentăm ce înseamnă a lucra sub presiune la serviciu, apoi suntem împovăraţi de boli sau necazuri în familie. Poate strigăm la Dumnezeu, să ne ia aceste poveri. Dar El nu le ia întotdeauna, dar ne ajută să le purtăm.El ne dăruieşte momente de linişte. El ne spune, ca odinioară ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte … şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6.31). Atunci ne putem preocupa cu El citind Cuvântul Său şi rugându-ne. Astfel primim putere pentru viaţa de zi cu zi.Dumnezeu nu ne împovărează niciodată peste puteri. Orice încercare este limitată în timp. În comparaţie cu veşnicia, stresul şi greutăţile actuale trec repede. În cer vom avea parte de o odihnă veşnică. Cine doreşte să se bucure de această odihnă, trebuie să vină deja acum la Domnul Isus care spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).

 1148982_655923631127559_592071210_n

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: