Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘misiune’

 

1970818_756746364387442_933976087323375365_n

Romania 2014 (2)

 

10538662_765484090180336_4042777843536618459_n

Un colt din zona Argesului

24 iunie 2014. Am plecat plină de emotii spre Curtea de Arges. Spun “plină de emotii” pentru că era o zonă în care nu mai fusesem niciodată înainte si nici nu cunosteam persoana cu care trebuia să mă intâlnesc : fratele Traian Chilău, din Curtea de Arges. Motivul vizitei mele a fost să văd cum se prezintă lucrarea în aria aceasta, întrucât aici s-a trimis, din partea surorilor din Asociatie, suma de $ 500, pe anul de lucru 2013-2014. 

Asadar, m-am urcat în autobus si, după sase ore de călătorie am ajuns la Pitesti, de unde fr. Chilău m-a dus la Curtea de Arges, cca 40 de km. distantă. Fratele m-a dus la un Centru de misiune unde erau adunati un număr frumos de pastori, pentru un “retreat”, în scopul studiului si al rugăciunii. Am stat putin de vorbă cu acest grup si apoi, spre seară, m-am dus să mă odihnesc întrucât eram destul de obosită după călătorie. Era un timp destul de rece si aici, Domnul m-a învătat o lectie cu totul specială si anume să Îi multumesc Lui pentru toate lucrurile. V-ati gândit vreodată să Îi multumiti Lui pentru sticlele goale de suc sau apă pe care le aruncăm la gunoi fără să stăm prea mult pe gânduri ? Eu, trebuie să recunosc că nu I-am multumit Domnului niciodată pentru asa ceva dar, în seara aceea am învătat că nimic nu este la întâmplare, ci El poartă de grijă în detaliu de fiecare nevoie ce o avem. Era un timp destul de rece si camera ce am primit-o să mă odihnesc acolo era foarte rece. M-am culcat îmbrăcată, dar tot nu am reusit să mă încălzesc. Mă rugam Domnului să mă ajute să nu răcesc pe acolo si să mă învete ce să fac. Atunci, mi-a venit ideea să merg pe la bucătărie (sau, eventual la containerul de gunoi…) si să văd dacă nu găsesc vreo striclă goală de apă, să o umplu cu apă fierbinte si să mă mai încălzesc putin. Am coborât (drept să spun, fără prea mare sperantă…), la bucătărie, cu gândul că, dacă chiar nu voi găsi o sticlă goală, voi goli una si tot îmi voi face rost de ce aveam nevoie. Când m-am uitat prin bucătărie, nu una, ci trei sticle goale, cu dop cu tot, mă aşteptau cuminti să mă servească. Am zis : “Mare esti, Doamne !!!”. Le-am umplut pe toate trei cu apă fierbinte si am dormit ca un prunc până în dimineata următoare. I-am multumit Domnului pentru atâta grijă specială si El m-a ferit de nu m-am răcit deloc. Dar, nu voi uita această experientă specială de pe “câmpul de misiune”.

Impreuna cu familia Cornelia & Traian Chilau.

 DSCN0304

A doua zi, 25 iunie, am plecat împreună cu fr. Chilău pentru a vizita câteva din lucrările de care dânsul se ocupă în acea arie. Dar, înainte de a vă spune cum a decurs această zi, vreau să vă spun câte ceva despre acest frate, a cărui dăruire si dedicatie pentru lucrarea lui Dumnezeu m-a uimit si coplesit, în acelasi timp. Fratele acesta, împreună cu sotia, Cornelia, s-au întors la Domnul din lume, prin anii ’70 si, de atunci, scopul dânsului si a sotiei este să ducă mesajul Evangheliei celor pe unde nimenea nu vrea să se ducă si anume, între fratii tigani (rudari) si copiii din orfelinate. Are o masinută gen “Trabant”, cu cca 400.000 km la bord (da, ati citit bine : patru sute de mii de km…) si din care nu prea stii nici cum să iesi si nici dacă vei ajunge la destinatie. Dar, fie Numele Lui binecuvântat că masinuta nu ne-a lasat nici în pană (desi a avut si pene), nici o clipa si ne-a dus pe unde a trebuit să mergem. Si, încă un “amănunt” : fr. Chilău este foarte bolnav cu ficatul, datorita unei transfuzii care l-a infectat cu virusul Hepatita C si acum se află pe lista de transplant de ficat la unul din spitalele din Bucuresti. Dar, nici această conditie nu îl opreste de la a-si face datoria ce si-a luat-o înaintea Domnului.

 .DSCN0227

 Drumul spre Centrul Crestin trece peste “ape” si nu are asfalt..

Deci, am plecat cu fratele Chilău spre Rotunda, un sat de rudari, adică tigani mai stabili. Aici, lucrarea s-a început cu câtiva ani în urmă în stradă, prin împărtire de tractate, cântare si vestirea Cuvântului. Astăzi, există deja un local frumos (drept este că trebuie să o iei pe “pârâu” si pe picioare, ca să poti ajunge la localul bisericii, dar asta are mai putină importantă).DSCN0242

 

DSCN0240

. In drum spre biserica, impreuna cu “alaiul” de copii ;

DSCN0244

In biserica, impreuna cu Raluca 

Când ne-au văzut că venim, toti copiii s-au grăbit spre biserică, ajungând chiar înaintea noastră acolo asa că, pe când am ajuns si noi, ei erau déjà toti asezati frumos pe bănci, asteptând să înceapă fratele Chilau programul. Am rămas uimită să văd cât de multe versete, cunostinte biblice si cântări stiau acesti copilasi. Am stat de vorba cu fiecare  si ei au vrut să îmi spună tot ce stiau din Scriptură. M-am uimit sa vad că majoritatea din ei aveau nume din Biblie. I-am felicitat pe fiecare în parte pentru râvna lor de a învăta Cuvântul lui Dumnezeu si am deschis o discutie cu ei despre ce spune Biblia privitor la relatiile dintre parinti si copii si anume privitor la respectul pe care copiii îl datorează părintilor si celor mai în vârstă. Erau déjà veniti si fratii si surorile la biserică (aceasta era ziua de miercuri, când fratele Chilău, săptămânal are program atât cu copiii, cât si cu adultii). Desi rupti de mersul cotidian al vremurilor, acesti copii m-au uimit cu participarea lor activă  la subiectul provocator pe care l-am discutat cu ei. Au venit cu zeci de exemple despre felul în care întelegeau ei modul in care trebuie tratati părintii si persoanele în vârstă. La sfârsit, ne-am rugat împreună si fratele Chilău le-a  împărtit câte o bomboană la fiecare, inclusiv la fratii si surorile (toti in vârstă) din biserică. Încă nu am văzut pe cineva să se bucure de o bomboană atât de mult cum s-au bucurat cei din Rotunda. Dacă Domnul vă pune pe inimă o faptă bună de Crăciun, cumpărati o cutie de bomboane si trimiteti-o fratelui Traian Chilău. Veti avea o comoara în ceruri !DSCN0251

 

 Fr. Chilau, “asaltat” de copiii nerabdatori sa-si primeasca dulciurile.

 

DSCN0252 (1)Impreunna cu doua surori din biserica din Rotunda

 

 

După ce copiii au plecat, am rămas cu fratii si surorile în biserică si am discutat despre modul în care Dumnezeu se îngrijeste de fiecare dintre noi. S-a creat o atmosferă extrem de intimă si fiecare s-a deschis în a face mărturii despre felul în care Dumnezeu a intervenit în viata lor în diferite ocazii de încercare si nevoi. Una dintre aceste mărturii, făcută de sora Lucretia,  m-a impresionat în mod deosebit. Iat-o mai jos :

„Născusem cel de-al patrulea copil si m-am îngrozit când l-am văzut. De la genunchi în jos nu avea deloc picioare, de la coate nu avea o mână iar cealaltă mână, desi era întreagă, avea palma strânsă si nu putea deloc să si-o desfacă. Toti ne întrebam ce să facem cu el, iar eu doream ca acest copil să moară pentru că îmi dădeam seama că nu va avea nici o sansă în viată. Asa că, m-am hotărât sa nu îl alăptez. Altfel, copilul era sănătos si frumos, dar era „defect”. Pe atunci nu eram credicioasă, eram tânară si confuză si pur si simplu nu stiam cum să reactionez în fata unei astfel de situatii în care mă adusese viata. Copilul urla de foame, îi mai dădeam câte ceva să sugă pentru că plânsetele lui îmi rupeau inima, dar nu îi dădeam suficient încât să se poata dezvolta si trăi. Plângeam toată ziua si Îl întrebam pe Dumnezeu ce să fac… Deodată, mi-a venit un gând :  „Ceea ce faci tu acum, este crimă ! Îti omori copilul cu mâna ta !!!” Si gândul acesta nu mă lăsa în pace absolut deloc, ci mă tortura zi si noapte. La un moment dat, nu am mai rezistat acestei tensiuni care se crease în mine si mi-am zis : „Dumnezeu să aibă grijă de el… Eu, nu-l pot omorî cu mâna mea…”. De atunci, m-am linistit si am început să îl hrănesc si să îl îngrijesc si copilul a început să se întărească si să crească. La un an, se târa pe jos în coate si genunchi si era plin de veselie si puternic. Anii au trecut si el a crescut, obisnuindu-se să se deplaseze târându-se. Avea o inima bună si o fire veselă, dar nu avea nici o perspectivă în viaţă. 

Anii au trecut si, după revolutie, Petru (acesta era numele copilului, de-acum un tânăr de vreo 20 de ani), se afla într-o parcare a unui motel. S-au apropiat de el o femeie si un bărbat, cetăteni francezi, care i-au oferit o ciocolată. Petru a desfăcut-o si, pentru că în jurul lui se aflau si alti copii care priveau cu poftă la ciocolata lui, a împărtit fiecărui copil câte o mică tabletică din ciocolata ce o primise si i-a rămas si lui o bucătică mică. Străinii acestia priveau la el si nu le venea să creadă ce gest generos făcuse acest tânăr handicapat cu ciocolata primită de la ei. I-au luat adresa si l-au vizitat acasă, aflând astfel amănunte despre situatia lui, felul în care se născuse si starea lui fără nici o perspectivă. Familia aceasta de francezi, tocmai pierduse singurul copil pe care il avuseseră, într-un accident de înnot. L-au luat pe acest tânăr la ei în Franta, au făcut aranjamentele necesare pentru ca să i se facă proteze, atât la picioare cât si la mâini, iar astăzi este căsătorit si are sotie si doi copii”. Numele fiului pe care acesti părinti îl pierduseră fusese Piere (Petru în româneste), iar numele mamei lui Piere era ceva foarte apropiat cu numele sorei Lucretia. Oare este ceva la întâmplare ? Cei din sat stiau povestea sorei Lucretia dar, pentru mine si fr. Chilău a fost încă o dovadă a felului surprinzator în care Dumnezeu răsplăteste credinciosia unei mame si a oricui îsi pune problema si încrederea în mâna Sa binecuvântată.  DSCN0249

  Poza de grup de la Rotunda ;

 

 

Ne-am grăbit să plecăm de la Rotunda spre Valea Dumiresti, unde ne astepta un alt grup de copii si câteva surori. În timp ce mergeam spre noua destinatie, am observat că fratele a părăsit asfaltul si a luat-o pe „răzoare”. Mă tot întrebam ce se întâmplă, pentru că treceam peste pârâiase, gropi, pietre dar dânsul mi-a explicat că „pe aici” se mergea spre acest sat, tot de „rudari”. Cu greu stiai ce era drum si ce nu era… Nu cred că cineva din America – si chiar si din România – si-ar băga masina pe un astfel de drum. Dar, pentru fratele Chilău si masinuta dânsului, nimic nu părea să fie mai obisnuit. In final, după multe „salturi” si „hopuri”, am ajuns la biserica din Valea Dumiresti. Deja se insera si nori grei amenintau să înceapă să „toarne” o ploaie mare.DSCN0254

Drumul spre Valea Dumiresti. E greu sa iti dai seama unde e drum si unde e razor

Se făcuse atât de rece încât surorile de acolo, văzându-mă atât de zgribulită au făcut focul imediat. Veti putea vedea din poze că nu m-am dezlipit de sobă, desi atmosfera din biserică era caldă si binecuvântată. Din nou, un grup de copii nu prea mic (cred că erau peste 20 de copii) s-au întrecut în a recita versete din Scriptură si a cânta cântările învătate de la fr. Chilău cu atâta zel, încât deveniseră molipsitori si, desi nu stiam cântările lor, m-am antrenat si eu să cânt după ei si cu ei. Am discutat cu acest grup despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu care, înmagazinat în fiintele si mintile noastre are puterea de a umple golurile din inimile noastre, ne învată principii de viată crestină, ne apropie de Dumnezeu si ne ajută să trăim o viată asa cum a fost ea proiectată de Cel care ne-a creat pe fiecare. Din nou, participarea activă la toată această discutie cu grupul de copii mi-a vorbit încă o dată de libertatea pe care acesti copii au învătat-o si o practică în Hristos. Cu adevărat am văzut în acesti copii că sunt „o făptură nouă”, asa cum spune Scriptura. Bucuria de pe fetele lor atunci când si-au primit „bomboana” de la fr. Chilău, nu poate fi descrisă. Sunt săraci tare si o simplă bomboană pe săptămână, când merge acolo fratele cu studiul biblic, face o mare diferentă în viata lor…DSCN0255

Intalnirea cu copiii din biserica Valea Dumiresti.

Ne-am grabit să plecăm de la Valea Dumiresti pentru că începuse deja o ploaie mare si vremea se arăta foarte rea. Drumurile fiind doar pietruite si traversate de tot felul de pârâiase, ne temeam că nu vom mai putea ajunge la sosea. Asa că, ne-am grăbit să plecăm. Cu stergătoarele date la maxim, fratele încerca să ocolească gropile dar, ocolind una, dădeam în alta. La un moment dat, am trecut peste o groapă mare, probabil şi cu ceva pietre mai înalte si motorul pur si simplu s-a oprit. Cred că am înlemnit atât fratele, cât si eu. Nu vedeai la doi pasi în fată din cauza ploii, deja se înserase si noi eram blocati în drumul acela, printre gropi si ape. Ne-am rugat si, minune, masina a pornit la următoarea cheie. Slăvit să fie Domnul că El, când Îl strigi, ne „vede”, ne „aude” si ne „răspunde” îndată. Am ajuns si la pârâiasul de care ne temeam că nu îl vom mai putea traversa din cauza ploii masive dar, desi era deja măricel, l-am trecut cu bine. I-am multumit amândoi Domnului că S-a îngrijit si de partea aceasta, mai ales că de acolo încolo, nu mai aveam de traversat nici o apă, pentru că deja pârâiasul mergea paralel cu drumul si îsi avea albia lui de-a lungul drumului. Nu am terminat bine cu multumirea că, uitându-ne spre albia din stânga soferului am văzut cum venea o viitură mare si puternică asa încât era deja un râu în toată regula, în loc de firicelul de apă ce curgea de obicei pe acolo. Dacă soseam cu 3-4 minute mai târziu să traversăm pârâiasul, nu am mai fi putut-o face, pentru că deja venea viitura si nu stiu cum am fi scăpat din acea cantitate enormă de apă adusă de aparent micutul pârâu. Dar, Domnul a avut grijă să nu ni se ântâmple nici un rău si am ajuns cu bine acasă la fr. Chilău, unde am si dormit pentru următoarele două nopti.

În ziua următoare, 26 iunie, am plecat la Orfelinatul de copii din Tigveni. Aici, probabil că am avut cele mai mari surprize din toată vizita mea în Arges. În primul rând, am „mers” pe asfalt, pe un drum minunat, plin cu verdeată si pitoresc, iar timpul a început să se încălzească. Am mers direct la biserica din localitate, unde „fetele” de la Orfelinat erau deja adunate si îl asteptau pe fr. Chilău.

DSCN0263

La ora de studiu biblic cu copiii din orfelinatul Tigveni

Am aflat cu surpriză că localul în care am intrat fusese cumpărat de o misionară coreancă, din Corea de Sud, care s-a mutat în R., mai precis în Curtea de Arges, cu cca 15 ani în urmă si este sustinută de o biserică din Corea de Sud. Actualul local, aflat în centrul satului, chiar vis-a-vis de Politie, fusese un grajd murdar si infect, din care s-a scos o multime de gunoi ca să se poată pune bazele actualului locas de închinare. Acum, spunea fr. Chilău, în loc de mirosul de grajd si bălegar, sătenii pot să simtă mireasma binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu. În această localitate se află un orfelinat de handicapati, cu cca 300 de copii si tineri, care sunt internati aici cu scopul de a ramane sub protectia statului pentru tot restul vietii lor. Aici vei gasi tot felul de afectiuni psihiatrice si fizice. Accesul in orfelinat nu mi-a fost permis, dar nici nu am avut aceasta intentie ci, dorinta mea a fost să văd cum Dumnezeu a lucrat la constiinta si inimile acestor tinere, arătându-le calea spre mântuire. Lucrarea pe care am văzut-o aici m-a impresionat puternic pentru că spre aceste tinere (le pot numi asa pentru că unele dintre ele au vârste de peste 20 de ani), lipsite de orice perspectivă, s-a indreptat si inima fr. Chilău. Am citit povestea vietii dânsului si faptul că, în copilărie a rămas, printr-o conjunctură, departe de tatăl lui, timp de aproape 18 ani, l-a marcat profund si astfel, inima dânsului s-a aplecat spre copiii lipsiti de părinti, chiar dacă acestia încă sunt în viată

Cartea se poate descarca dela urmatoarele linkuri

.umbland-pe-calea-credintei

traian_chilau_-_umbland_pe_calea_credintei_-_17ian2010

In limba engleza

traian chilau_walking_in_the_way_of_faith_-_17jan2010

Când am intrat în incinta bisericii, toate aceste tinere erau deja asezate pe scaune si asteptau să se înceapă ora de studiu biblic. La prima vedere, pentru cineva neavizat, grupul este putin socant.DSCN0274

 

Poza de grup cu fetele de la Orfelinat

Fetele acestor tinere apar dure si lipsite de orice afect. Unele dintre ele aveau o miscare continua a corpului fie de la stanga la dreapta, fie aplecandu-se inainte si inapoi. Nici nu ne-au dat bine bună ziua (care au putut…) si una dintre fete i-a si spus fratelui Chilău : „Spuneti-ne ce versete să căutăm în Biblie, pentru că ne place să le căutăm si să le găsim !” S-a început închinarea din acea dimineată cu  cântări si recitare de versete. Este uimitor să vezi cum, în mintile acelea încetosate de boală, Cuvântul lui Dumnezeu îsi face loc si este retinut. S-a prezentat apoi fiecare, pe rând, cu numele (cel putin care puteau vorbi, că erau si care nu scoteau o vorbă, doar schitau o expresie facială care, totusi, spunea multe). Fr. Chilău a găsit metode foarte interesante si potrivite de lucru cu aceasta categorie dezavantajată si iată câteva din ele :

  • În primul rând, s-a dus la directoarea orfelinatului si i-a spus planul lui de a transmite mesajul mântuirii, acestor suflete, de vesnicia cărora nu i-a păsat nimănui ;
  • Pentru că în incinta orfelinatului – fiind orfelinat de stat – nu este permisă educatia religioasă, însăsi directoarea orfelinatului (“Doamne, cât de minunate sunt lucrările Tale si cât de bine ar trebui să vadă sufletul nostru lucrul acesta !!!”) a găsit o solutie prin care să suporte lucrarea de mântuire printre fetele din orfelinat. Ea a făcut o cerere la Ministerul Învătământului, cerând ca fr. Chilău să fie autorizat direct de minister, pentru a putea lua săptămânal cca 15 fete din orfelinat si să le ducă la biserica din localitate, pe responsabilitatea dânsului si pe bază de tabel ;
  • Ministerul Învătământului a aprobat această cerere asa că fr. Chilău este singurul din toată ţara care este autorizat să ia copii din orfelinat si să îi ducă la biserică ;
  • Fr. Chilău a numit patru din aceste tinere ca lidere de lucrare si acestea se ocupă ca tot ceea ce se învată la lectiile de la biserică, să fie transmis fetelor din orfelinat, cărora nu li s-a permis la timpul respectiv să plece din orfelinat ; asa s-au format tot felul de grupuri de rugăciune si studiu, precum si prietenii între internele orfelinatului, situatia lor psihică, emotională si, bineînteles, cea spirituală, îmbunătătindu-se simtitor ;
  • Joia dimineata este timpul când, în fiecare săptămână, fr. Chilău se ocupă de aceste tinere.
  • De fiecare dată, se predă  o lectie nouă si se discută lectia veche ;
  • Viziunea si rugăciunea acestor tinere este ca, atunci când Domnul Isus va veni să Isi răpească biserica, orfelinatul să rămână gol si nici un copil de acolo să nu rămână nemântuit. Oare, există vreo biserică de-a noastră cu o asemenea viziune puternică si altruistă ? Eu încă nu am auzit de o asemenea viziune dar, nu ne-ar strica să luăm exemplu de la aceste tinere dezavantajate si dispretuite de lume, dar pe care Însusi Domnul Isus le-a avut în vedere atunci când a murit pe cruce.
  • Până la ora aceasta, 17 dintre aceste tinere L-au primit pe Domnul în inimile lor si au fost botezate ;

 

     M-a surprins mult schimbarea produsă în interiorul acestor tinere. Am lucrat la viata mea cu bolnavi mintali asa că modul lor de a se comporta, fiecare în functie de afectiunea psihiatrică pe care o are, nu îmi este total necunoscut. Dar schimbarea mintii si a atitudinilor acestor tinere m-a surprins în mod foarte plăcut. Una dintre aceste fete mi-a arătat bratul ei, plin cu cicatrice, urme ale unor tăieturi în brat, pe care si le inflecta singură. Acum erau doar cicatrice. De când L-a cunoscut pe Domnul, au încetat tăieturile în carne. Au rămas doar cicatricele, ca semn al schimbării produse de prezenta lui Dumnezeu într-o viată schimbată de El. Ce nu reusesc să facă metodele seculare ale atâtor psihologi si psihiatri, sau tratamentul medicamentos, poate face Duhul lui Dumnezeu, acel susur blând si linistit, care poate aduce atâta pace si liniste, precum si gânduri bune în sufletele care Îl caută si Îl acceptă în viata lor.

O mana plina de rani – o dovada a trecutului, care acum apartine unei fiinte noi, transformata de Domnul Isus ;

DSCN0281

Cititi, vă rog, exemplul de mai jos :

      Urma ca a doua zi, 27 iunie, să fie ziua uneia dintre ele, pe nume Gabriela (Gabi). Când  am încheiat programul nostru cu rugăciune, iată cum s-a rugat această tânără : “Doamne, mâine, de ziua mea, ajută-mă să nu cad si să pot face baie la cât mai multi bolnavi din orfelinat…”. M-am rugat sau te-ai rugat oare, vreodată, în felul acesta privitor la ziua ta de nastere ? Gabi este una din tinerele care este gata oricând să dea o mână de ajutor celor care nu se pot descurca usor. Ea o are în grija ei (prin decizie proprie, neobligată de nimeni), pe Elena, care nu vorbeste si nici nu se poate hrăni singură. Gabi o spală, o îmbracă si o hrăneste, iar Elena e toată numai un zâmbet. Nu stiu dacă pricepe ea multe din ce face Gabi pentru ea, dar asta nu are importantă pentru Gabi ; ea îsi face datoria cu bucurie si plăcere.

      “Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…” este o poruncă a Scripturii pe care aceste tinere crestine o împlinesc din plin. Am asistat la rugăciunile lor si am rămas impresionată să le aud cum multumesc Domnului pentru acoperisul ce îl au deasupra capului (orfelinatul), pentru mâncare, pentru plapumă, pentru perină, pentru haine si pentru mântuire. În acest context, am discutat cu ele ce înseamnă grija lui Dumnezeu pentru fiecare din noi si cum El ne are în vedere în cele mai mici detalii, asa încât până si “toti perii din cap ne sunt numărati”. Le-am explicat faptul că, desi fac parte dintre cei considerati săraci de către cei din jurul lor, dacă Îl au pe Domnul Isus, sunt bogate. Cine Îl are pe Fiul, are cea mai mare bogătie de pe pământ. Am remarcat că aceste tinere sunt foarte receptive la Cuvânt si, asa cum am mai spus, sunt misionare, la rândul lor, în orfelinatul în care îsi duc viata. Iată ce a împărtăsit  Gabi cu mine, din jurnalul ei intim : “Doamne, Îti multumesc că ai murit pentru Gabi si că L-ai dat pe singurul Tău Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viată vesnică. Multumesc că Te-am descoperit si am aflat de Tine. Îmi pare bine că Te cunosc şi că am aflat atât de multe despre Tine si că am frati cumsecade. Doamne, Tu stii cât suferim noi, orfanii, din cauza oamenilor si a păcatului. Sunt multi în lumea aceasta care ne resping si sunt mândri de ei. Dar noi Te avem pe Tine ca Tată, Mamă, Frate si Soră. Doamne, ajută-mă să îmi cunosc bine fratii si ajută-mă să îi iubesc si să îi respect foarte mult.”

 DSCN0283

    Impreuna cu Gabi & Elena (Gabi, cea cu bluza alba, Elena, cu portocaliu ) 

O altă viziune impresionantă a acestor tinere se referă la modul în care celebrează ele sărbătoarea Crăciunului si a Noului An. Mi-au povestit că, atât în noaptea de Crăciun, cât si în cea de Revelion, ele ies în curtea orfelinatului si urcă în grădina acestuia, care are un pic de deluşor si de acolo, cântă si se roagă pentru satul lor ca, în anul ce urmează cât mai multe suflete să Îl găsească pe Domnul. Asa că, noaptea de Crăciun scaldă Tigveniul în colinzi iar Anul Nou începe în rugăciunile si cântările acestor tinere, ca o adevărată mireasmă a lui Hristos peste locul în care le-a aşezat Domnul să trăiască. Câti din noi, începând cu mine, ne-am petrecut noaptea de Revelion într-un fel asemănător cu acesta ? Poate, Duhul lui Dumnezeu ne va cerceta si, de acum înainte, vom face si noi ceva folositor pentru Împărătie, luând exemplu de la aceste fete.

     Mi-a plăcut si viziunea bisericii din loc privitoare la aceste tinere din orfelinat. Duminica, multe din ele sunt nelipsite de la Templu, iar fratii din loc au o provocare mare la care trebuie să îi facă fată. Nu am asistat la un asemenea serviciu divin, dar cred că este cu adevărat “divin” si după voia lui Dumnezeu. Este o mare provocare pentru biserica locală pentru că, în orice moment te poti astepta la o reactie de boală din partea acestor tinere. S-a întâmplat si cât am stat eu cu ele.  Dar, gestul făcut de sora Mihaela, una dintre membrele bisericii din loc, mi-a spus că acesti frati si surori au o dragoste reală si curată, plină de întelegere pentru aceste tinere. După cum am spus, pe 27 iunie era ziua Gabrielei. Sora Mihaela i-a făcut un tort mare de ciocolată (se  poate vedea în pozele din atasament) si toate tinerele s-au servit cu câte o felie de tort. Alături de sandwich-ul adus de fr. Chilău (care de fiecare dată când vine, adică o dată pe săptămână, le aduce si câte un sandwich, pe lângă mult ateptata bomboană), era  o bucurie să vezi pe fetele lor surpriza si plăcerea unei felii de tort de care, probabil, nu mai avuseseră parte de multă vreme, dacă, totusi, au avut vreodată ocazia să guste o prajitură făcută în casă.

 DSCN0291

La multi ani, Gabriela

Apoi, a venit momentul „bomboanelor” (probabil că, de data aceasta mai putin apreciate din cauza tortului…). Fr. Chilău mi-a povestit că actiunea „bombonica” lucrează foarte bine peste tot între copii cărora, pentru a fi stimulati să învete cât mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu, li se promite câte o bomboană pentru fiecare verset pe care îl vor memora. Spunea fr. Chilău, cu bucurie, dar si ingrijorare : „Tare repede mi se mai termină provizia de bomboane pentru că, stimulati de răsplată, copiii învată, câte unii, chiar si 50 de versete !” Slăvit să fie Domnul pentru asemenea oameni ca fr. Chilău si nouă să ne pună tot El pe inimă să nu îl lăsăm pe fratele în pană de dulciuri ! Are, si asa, destule „pene” cu masinuta dânsului…

 DSCN0290

   Intalnirea s-a incheiat cu rugaciune ;

 

  O alta experientă pe care fr. Chilău mi-a povestit-o a fost privitoare la un grup de vreo 30 de fete, care au fost mutate la un alt orfelinat, la cca 50 de km distantă de Curtea de Arges. Fratelui îi sângera inima după ele, pentru că déjà se ocupase de aceste tinere si dânsul stia că, dacă nimenea nu se va mai  ocupa de ele, sământa semănată se va risipi.  Dumnezeu i-a dat curaj si gândul cel bun să meargă să le viziteze. S-a “înarmat” cu o Biblie nouă si cu dulciuri si obiecte de toaleta pentru fete si a plecat spre orfelinatul în care se  aflau acum cele cca 30 de fete de care se ocupase înainte. Surprinzător a fost faptul că Dumnezeu a deschis inima acelui director de orfelinat si i-a permis fratelui să stea de vorbă cu fetele din orfelinat. A mers astfel de câteva ori, până când, la un moment dat, directorul îl cheamă la el în birou si îi spune : “Domnule Chilău, am început să citesc Biblia ce mi-ai dat-o si am găsit acolo lucruri deosebite. Am căutat biserica din oras si am început să merg si eu acolo… Multumesc mult pentru darul dv. !”. Minunea care s-a produs a fost însă că, la ora aceasta, directorul este cel care îi duce acum pe copiii din orfelinat la biserică în fiecare duminică. Nu este minunat Dumnezeu si cât de multe usi deschide El celor ce se dăruiesc cu sinceritate  lucrării Lui ?

      În după amiaza aceleiasi zile am avut o întalnire cu un grup mic de surori din localitate (Curtea de Arges) unde am studiat împreună Lectia “Văduva din Sarepta Sidonului”, aprofundând împreună felul în care Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, prin interventii  neasteptate si moduri la care nici cu gândul nu ne ducem. Au fost subliniate momente cheie din relatia acestei văduve cu Dumnezeu si cum Acesta ne are în vedere chiar si atunci când credinta noastră începe să se clatine si să sovăie. Au fost momente sfinte, în care surorile prezente si-au deschis sufletul si au făcut mărturii care ne-au zidit pe toate si ne-au întărit încrederea în interventia divină a lui Dumnezeu atunci când Îl chemăm în ajutor.

 DSCN0301

    Intalnire cu surorile din Curtea de Arges.

Seara, am stat de vorbă mai pe îndelete cu fam. Chilău si, asa cum am mai spus, am fost deosebit de impresionată de lucrarea pe care o fac împreună. Mi-au mărturisit că, de sărbători sau cu alte ocazii speciale, fac câte 500 de pachetele atât pentru fetele din orfelinat, cât si pentru copiii din cele cca cinci biserici pe care le servesc. Pachetele contin, pe lângă ceva alimente (fructe, dulciuri, sanwiches) si obiecte de îmbrăcăminte, după nevoile fiecăruia. L-am întrebat pe fr. Chilău dacă l-am putea ajuta cu ceva pachete cu haine si mi-a răspuns că, cea mai mare nevoie este cu dulciurile si cu banii. Haine cumpără dânsul de la Second Hand (probabil cele mai simple Second-s), cu 1 leu kg. de haine. M-am gândit atunci : oare care dintre noi ar purta asa ceva ? Dar, cei care nu au altă variantă, le poartă…  De asemenea, pentru fetele de la orfelinat, dânsul si sotia pregătesc si ceva obiecte de toaletă (săpun, pastă de dinti, periute, necesarul de nevoi igienice pentru fete, etc.).L-am întrebat pe fr. cum se descurcă cu banii. E vorba aici de pachetele (saptamanal, la întâlnirea cu cele de la orfelinat, acestea primesc un sandwich si o bomboană, iar copiii de la studiile biblice, primesc doar bomboane ; însă, la sărbători si acestora trebuie să le “mărească ratia”, adăugând si ceva fructe si câte o ciocolătică mică),  benzina si materiale necesare studiilor biblice (creioane, pixuri, caiete, etc.). S-a uitat cumva trist la mine si am inteles că nu este deloc usor să se descurce. Până acum, lua bani cu împrumut si mai pleca în State pentru donatii. Acum, nu va mai putea merge, probabil, din cauza bolii (se află pe lista de transplant de ficat). Mi-a mărturisit că, chiar dacă nu va mai primi nici un ajutor de nici unde, el si sotia au decis ca, din pensiile dânsilor (nu mi-a spus cât au dar, nu cred că depăsesc cu mult 1000 de lei împreună), vor sustine această lucrare atâta vreme cât vor respira. Vă las pe voi, dragii mei, să vă gânditi ce aveti de făcut. Iată tel. fr. Chilău : 0720 012 134 ; 0348 441 534 (fix Romania). Pentru alte explicatii suplimentare, mă puteti contacta si pe mine la aureliagabor@yahoo.com

““““““““““““““““““““““““““““““““““““““““““““““““““`

    Cu ajutorul Tatălui ceresc, am sosit cu bine acasă, după o altă lungă călătorie cu autobusul, pe 27 iunie.

10525882_765404520188293_6981082334424711912_n

Read Full Post »

Silvia a plecat, dar lucrarea a rămas – Gicu Cotleț

În dimineața zilei de 19 septembrie 2013, când zorii dimineții încep să alunge întunericul nopții Silvia noastră dragă a plecat în cea mai lungă călătorie din viața ei. Biletul a fost cumpărat cu mulți ani înainte dacă nu greșesc tocmai din anul 1967. Un bilet numai dus (one way) și fără însoțitor. Poate s-ar fi bucurat să aibă un însoțitor dar nu a fost posibil. Imediat după ce și-a prezentat pașaportul a fost preluată cu multă dragoste de iubitul inimii ei și condusă până la destinația finală. În acea dimineață mohorâtă de septembrie împreună cu Silvia era doar familia ei, Elena, Lidia și Tudorică Sfatcu din California. Tudorică a fost dispecerul de serviciu care a transmis instrucțiunile de zbor pentru toți membrii familiei și a urmărit cu lacrimi în ochi plecarea lui Silvia.

La doar câteva ore după plecarea Silviei au început să sosească la ”aeroportul” de lângă pădure și alți călători care priveau nedumeriți la cei rămași pe pista de plecare. Nu au lipsit nici florile dar nici lacrimile. Am mai înălțat o rugăciune spusă din toată inima dar Silvia nu ne-a mai auzit. Am cântat lângă ea dar nu a mai schițat nici un gest pentru noi toți. Cu obrajii brăzdați de lacrimi familia i-a pregătit rochia de mireasă și a dat-o celor doi spravegheatori cu intrucțiunile de rigoare. Coafura i-a fost făcută și apoi în liniște a fost așezată în ”scaunul de stejar” al miresei care era frumos sculptat de ameșii care au cunoscut-o pe Silvia.

Au urmat trei zile de ”nuntă” ca-n povești, exact cum Silvia și-a dorit, dar fără famfară și instrumente. A fost o adevărată sărbătoare de comemorare a călătoriilor Silviei în cei 62 de ani pe planeta Pământ, călătorii presărate cu tot felul de peripeții care cu greu ar putea fi cuprinse în cărțile lui Silvia.

Aș dori pe cât posibil ca minunile din viața ei să să circule pe toate meridianele lumii în limba dulce și frumoasă a moldovenilor și să poată încuraja mai departe pe frații noștri dragi de limbă și culoare dar în același timp să vorbească tot mai mult de Dumnezeul lui Silvia, al românilor și al tuturor credincioșilor.

În acest scop aș ruga pe toți cei care ați călătorit cu Silvia în cei 62 de ani să vă căutați agendele de bord și să începeți să colectați însemnările voastre. Aș dori dacă se poate ca toate aceste fărâmituri să fie adunate într-un singur coș din care să curgă râul binecuvântării peste sufletele noastre. M-aș bucura dacă aș primii toate aceste însemnări de călătorie pe adresa mea de E-mail gcotlet@camoh.org și apoi să găsim persoana potrivită care să facă lucrarea.

Ultima dorință a Silviei scrisă cu cerneală neagră și udată cu lacrimi a fost ca misiunea ei (God Knows Ministries) să continuie și după plecarea ei.

Singurul care a fost gata să preia această dorință a fost Bill Mullet, unul dintre frații menoniți cu inimă de român dar mai presus de toate cu dragoste pentru lucrarea Domnului.

Sunt lucruri complet necunoscute pentru noi toți, dar cunoscute de bunul nostru Dumnezeu. Deocamdată doar atât putem spune că avem voință și viziune dar avem nevoie de binecuvântarea Domnului. Personal am încrederea că Dumnezeul lui Silvia și Dumnezeul nostru ne va ajuta să continuăm tot ce Silvia a început. Dacă va fi voia Domnului dorim ca toate dorințele ei să devină realitate și cerem binecuvântarea Domnului peste aceste proiecte mari.

Silvia a fost doar făclia care a aprins focul misiunii românilor din diaspora. Acest foc a cuprins și inimile noastre și dorim din toată inima ca să-l putem duce mai departe pe toate meridianele. După cum spunea fratele Valentin Popovici la priveghiul de vineri seara a fost doar cenușa adunată în tigăile de aramă, a fost una din copcile de aur care țineau covoarele cortului împreună. Am dori ca aceste copci să ne unească pe români și americani sau orice altă națiune, să fim legați ca și o

”brățară care mâna-Ti înconjoară
Ca un brâu de piatră rară,
Ca veșmântul Tău de in.
Să nu poată-a ne desparte
Nici furtună și nici moarte,
Ci cum scrie-n sfânta Carte,
Să fim una pe deplin,
Ca veșmântul Tău de in”.

Am vrea ca toți să știe că, fie că trăm fie că murim, noi suntem ai Domnului.

Fiecare din noi trăim zilnic minunile Domnului și vedem purtarea lui de grijă. Singurul lucru pe care îl puteți face la ora actuală este să ne purtați în rugăciune și să cereți ca voia Domnului să se facă în toate cele istorisite de mine până acum.

Când timpul îmi va permite voi continua să vă țin la curent cu înaintarea lucrării începută de Silvia.  Am vrea ca fiecare dintre noi să fim motivați de vestetul ”Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului” (Ps. 118:17).

Am vrea ca prin tot ce vom face Numele Domnului să fie înălțat și nu numele noastre. Am vrea ca noi să fim cenușa adunată în cenușarul de argint, să fim potirul de aur din care să bea cel însetat din apa dulce și cristalină a Cuvântului lui Dumnezeu.

Aș dori ca scrisoarea mea să fie doar o provocare venită din partea celui mai neînsemnat dintre voi toți, cel căruia Dumnezeu i-a mai dat o șansă să se pocăiască, o șansă să mai spună celor dragi că Domnul Isus este bun cu cei cu inima curată, și are îndelungă răbdare cu noi cu toți.

Din dragoste pentru Domnul Isus și din respect pentru cea care a fost sora noastră Silvia Tărniceriu,

Gicu Cotleț, Septembrie 26. 2013

603882_3401655416042_499643968_np11602461

Read Full Post »

http://www.scribd.com/doc/33340830/In-asteptarea-zorilor

De la : http://hardeladumnezeu.wordpress.com/2013/06/02/in-asteptarea-zorilor-o-povestire-adevarata-a-unor-tineri-misionari-in-guatemala

Read Full Post »

MARTURIA UNUI CUPLU MISIONAR IN JUNGLA DIN PERU -MARCUS SI ADINA DUMITRU

http://www.youtube.com/watch?v=uhV1d35MPEs

Marc si Adina Dumitru, marturie personala

http://www.youtube.com/watch?v=9EN-Lidm0GQ

Marc si Adina Dumitru, lucrarea din Peru

http://www.youtube.com/watch?v=IjII52qP0Qo

Marc si Adina, lucrarea din Peru(2)

Reposted from  frateberusa·

56616_513744168650506_1107956078_o

Read Full Post »

%d bloggers like this: