Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Potolirea furtunii’

12901512_10154067695813524_1670937155173460791_oPotolirea furtunii

 13010745_1212696098743251_2079006942549690061_n

    Minunea aceasta pe care a făcut-o Domnul Hristos arată nu numai puterea pe care El o are asupra firii înconjuratoare, dar ne înfăţişeaza în acelasi timp pe scurt istoria bisericii de-a lungul veacurilor si istoria fiecărui credincios în parte, cum si simţămintele pe care le au ucenicii faţă de lucrarea Domnului Hristos si faţă de Persoana Lui.

    În adevăr, apa înfaţiseaza în unele împrejurari, şi aici în chip deosebit, lumea. In Apocalipsa 17.15 citim: “Apele pe care le-ai vazut, pe care şedea curva, sunt popoare, gloate, neamuri si limbi”. Iar in capitolul 13.1 ni se arata ca fiara tot din mare a iesit, adica din lume. “Apoi am stat pe nisipul marii si am vazut ridicându-se din mare o fiara cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împarateşti si pe capete avea nume de hulă”. Deci si într-un caz si in altul, apa înfatişează lumea.

     Pe aceasta mare care este lumea pluteste corabia – biserica – în care se afla ucenicii, având la cârmă pe Hristos. Si înca de când a luat nastere, Biserica Domnului Hristos a fost în necurmata furtuna. Rare au fost clipele de ragaz pe care le-a avut de-a lungul veacurilor.

     Este drept ca ucenicii au fost înştiinţaţi de Domnul Hristos ca aşa va fi. Când le spune cuvinte de ramas bun, le arata între altele, ca sa nu fie surprinsi: “In lume veti avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. In evanghelia dupa Matei 10.16 El spune ucenicilor Lui: “Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar înţelepţi ca şerpii si fara rautate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni, căci va vor da in judecata sinedriilor si va vor bate in sinaogile lor si inaintea neamurilor”. Iar la versetul 34: “Sa nu credeti ca am venit sa aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama-sa si pe nora de soacra-sa. Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va pastra viata, o va pierde; si cine îşi va pierde viata pentru Mine, o va câştiga”.

     Aşadar Domnul Hristos a adus pace pentru cei ce îşi pun încrederea în El si astfel scapa de sub robia pacatelor; dar cei ce nu se încred în jetfa Lui de pe Golgota n-au pace, pentru ca rămân în pacatele lor si deci nu pot avea odihna.

    Vedem în Adunare o corabie care merge spre portul ceresc, pescuind ori de câte ori se ofera prilejul. Calatoria ei pe mare o face sa fie supusa încercarilor, suferinţelor, trudelor si primejdiilor de tot felul. Dupa o vreme de mers linistit vine o furtuna si noi trebuie sa contam pe ea. Corabia care are pe Domnul Isus la cârmă, în mod sigur are de întâmpinat furtuna. Pentru Biserica Domnului Isus sunt multe furtuni si unele dintre ele sunt foarte primejdioase. Este adevarat ca la inceput furtuna nu era asa de primejdioasa: amenintari, bătăi, pe ici si colo inchisoare, cate unul omorât pentru Numele Domnului Isus; dar totusi liniste. Când un prigonitor mare ca Saul s-a potolit prin faptul ca a trecut de partea Domnului Isus, spune Cuvântul lui Dumnezeu ca Biserica s-a bucurat de pace si liniste.

     Dar a venit vremea cand furtuna s-a prefacut în uragan, când prigonirea împotriva Bisericii a fost ceva organizat. In primele timpuri ale istoriei Bisericii, ea a avut de infruntat prigoanele repetate ale păgânismului roman, destul de furioase.

     Si când s-a potolit acest uragan al păgânismului de prigoana împotriva credinciosilor, a venit un tiran si mai rau, pornit de acum din partea celor ce pretindeau ca aduc slujba lui Dumnezeu. Era tot asa de organizata, poate mai bine decât prigoana păgâna. Este vorba de lupta închiziţiei, adica a oamenilor care pretindeau ca si ei cred în Domnul Isus, dar nu asa cum credea Biserica Domnului Isus, pe care o credeau ratacita. Ce de lanturi, ce de sânge au acoperit pe credinciosii Domnului Isus în aceasta perioada! Se spune ca au murit cu mult mai multi decât în uraganul păgânesc stârnit împotriva celor credinciosi. A fost un uragan care era gata-gata sa scoata corabia din apa si sa scufunde pe corabieri. A fost o călătorie foarte primejdioasa.

     Dar alaturi de aceasta furtuna violenta a prigoanei cu tendinta de exterminare fizica a celor credinciosi de pe pamant, ca sa piara samânţa celor credinciosi de pe pamânt, a venit un alt atac al vrăjmaşului. Inapoia furtunii acesteia este vrăjmaşul sufletelor noastre, care nu poate suferi cu niciun chip ca noi sa ramanem pe calea Domnului Isus. A venit furtuna, se pare mai potolita, dar cu cât pare mai potolita cu atat mai primejdioasa, a învataturilor gresite. A vazut vrajmasul ca pe calea exterminarii fizice nu biruie. Sangele martirilor este samanta credinciosilor. Atunci vrajmasul a ales alta cale: sa amestece, in invatatura curata a evangheliei, otrava învaţaturilor gresite.

     Inca de la început, unii socoteau ca, pentru a fi mântuit, pe lânga evanghelie mai trebuie sa ţina si legea. Totusi Cuvântul lui Dumnezeu este clar in acesta privinţă: Legea a fost un îndrumator, pâna când a venit Domnul Hristos. Si din clipa în care Domnul Hristos a ispasit în trupul Lui toata vina pacatelor noastre, s-a ispravit cu legea. Si oricine se bizuie pe faptele legii, spune Cuvântul lui Dumnezeu ca a cazut din har. Daca era posibila mântuirea prin lege, nu mai era nevoie sa vina Domnul Isus si sa sufere pe cruce pentru pacatele noastre. In orice caz, aceasta învăţatura a fost un atac puternic, care dureaza si astazi, prinzând pe multi, întunecându-le mintea ca sa nu ramana pe calea simpla a credintei în jertfa Domnului Isus.

     Au venit apoi altii care au zis: Buna este evanghelia pe care ati primit-o, dar prin ea nu puteti cunoaste îndeajuns pe Dumnezeul viu si adevarat; numai prin filozofie este cu putinţă să întelegem căile lui Dumnezeu; calea aceasta a credintei în jertfa Domnului Hristos este o cale simpla, o cale pentru oamenii care nu se pot ridica pe aripile cugetarii, gandirii… Si astfel filozofia a prins si a atras pe multi, pentru ca era placuta gândirii omenesti, simtirii omenesti. Este cunoscut acest atac al filozofiei impotriva Bisericii Domnului Hristos din veacul al doilea, sub numele de gnosticism, adica, pe limba noastra, a oamenilor care pretend ca ei cunosc prin filozofie toate lucrurile mult mai bine dect le cunoastem noi prin evanghelie.

     Dar despre aceasta filozofie, Cuvantul lui Dumnezeu ne instiinteaza asa de frumos in epistola catre Coloseni, unde spune: “Sa nu va fure nimeni cu filozofia”, pentru ca noi avem totul deplin în Domnul Hristos. Nu este nevoie de alte cai, oricat de luminoase ar parea gandirii si simtirii omenesti, decât Domnul Hristos, jetfa Lui de pe crucea Golgotei.

     Mai pe urma au venit altii si au invatat ca pentru mantuire nu e de ajuns credinta in Domnul Isus, ci trebuie sa facem si fapte bune, in care unii oameni prisosesc si din prisosul lor sunt in stare sa dea si altora, ca sa fie mantuiti.CONTINUA AICI:POTOLIREA FURTUNII o predica de Gheorghe Cornilescu 26 Februarie

                                                         Gheorghe Cornilescu

                                                         26 februarie 1967

Articol transcris si trimis  pe email de fratele Horia AzimioaraMitre-Peak-Milford-Sound (1)

995332_475532899303893_1195983569458036214_n

Read Full Post »

%d bloggers like this: