Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Solomon’

The mother whose wisdom is included alongside the wisdom of Solomon

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

Have you ever paid close attention to Proverbs 31? This is an oft cited chapter that refers to thevirtuous woman”  / or the “woman who fears the Lord...” and lists her qualifications. If you have not read the entire chapter, you might mistakenly attribute this chapter to Solomon. Yet verse 1 states:

“The words of King Lemuel. An oracle that his mother taught him:”

Now, there is no other mention of this king anywhere else in the Bible, and some older commentaries attribute King Lemuel to being Solomon. Regardless who this king is, the verses in Chapter 31 are quoted from this mother of King Lemuel.

Now read this chapter again, noting that it is written by a woman and if you are one of those women who usually cringes or avoids reading this chapter altogether, because you think it describes a “superwoman” or that it is an impossibility for one woman to display all of the qualities described here, I would encourage you to read the article attached in the link at the bottom of this article, beneath the notes.

The Words of King Lemuel

31 The words of King Lemuel. An oracle that his mother taught him:

What are you doing, my son? What are you doing, son of my womb?
What are you doing, son of my vows?
Do not give your strength to women,
your ways to those who destroy kings.
It is not for kings, O Lemuel,
it is not for kings to drink wine,
or for rulers to take strong drink,
lest they drink and forget what has been decreed
and pervert the rights of all the afflicted.
Give strong drink to the one who is perishing,
and wine to those in bitter distress;
let them drink and forget their poverty
and remember their misery no more.
Open your mouth for the mute,
for the rights of all who are destitute.
Open your mouth, judge righteously,
defend the rights of the poor and needy.

The Woman Who Fears the Lord

10  An excellent wife who can find?
She is far more precious than jewels.
11 The heart of her husband trusts in her,
and he will have no lack of gain.
12 She does him good, and not harm,
all the days of her life.
13 She seeks wool and flax,
and works with willing hands.
14 She is like the ships of the merchant;
she brings her food from afar.
15 She rises while it is yet night
and provides food for her household
and portions for her maidens.
16 She considers a field and buys it;
with the fruit of her hands she plants a vineyard.
17 She dresses herself with strength
and makes her arms strong.
18 She perceives that her merchandise is profitable.
Her lamp does not go out at night.
19 She puts her hands to the distaff,
and her hands hold the spindle.
20 She opens her hand to the poor
and reaches out her hands to the needy.
21 She is not afraid of snow for her household,
for all her household are clothed in scarlet.
22 She makes bed coverings for herself;
her clothing is fine linen and purple.
23 Her husband is known in the gates
when he sits among the elders of the land.
24 She makes linen garments and sells them;
she delivers sashes to the merchant.
25 Strength and dignity are her clothing,
and she laughs at the time to come.
26 She opens her mouth with wisdom,
and the teaching of kindness is on her tongue.
27 She looks well to the ways of her household
and does not eat the bread of idleness.
28 Her children rise up and call her blessed;
her husband also, and he praises her:
29 “Many women have done excellently,
but you surpass them all.”
30 Charm is deceitful, and beauty is vain,
but a woman who fears the Lord is to be praised.
31 Give her of the fruit of her hands,
and let her works praise her in the gates.

Photo credit www.dailymail.co.uk

Some short notes which makes some  great points from this Proverbs 31 commentary at www.graceinabundance.com:

Her textual identity –

  • The text of Proverbs does not name the noble woman it describes in such detail. The author is King Lemuel, who was known by Israel‟s sages even though he remains unknown to us. He received the instruction from his own mother. In addition to admonishing her son that a king must not give in to any unrestrained living that would jeopardize his ability to rule, she summarizes the kind of wife that would add honor to his name. He must look for a truly valiant wife who fears the Lord and not be tempted by mere beauty and charm. Lemuel applies the advice to more than the royal household, for the husband described within is an elder of the city, not a king. Thus, what was originally designed as advice for a prince has been included in Scripture for the benefit of all classes.
  • Some deny that this too-good-to-be-true wife could be just one woman. She must be an ideal, composite picture of what one could desire in a wife if it were possible to acquire it all in one package.  Nevertheless, we cannot escape the textual presentation of her as one, distinct person whose wisdom benefits not only her household but the community as well. Seeing her as a composite creates unwarranted opportunity for excusing ourselves from any obligation to be like her.

Before determining how this instruction should be applied to today‟s woman, several assumptions need to be recognized.

  1. Assumption 1: She is a mature woman.The woman described in the text is a mature woman, not a new bride. She shows the confidence of one who has gained experience over time, both in her spiritual development and in her skills as a homemaker. Young men hoping to discover a readymade Proverbs 31 wife are setting themselves up for a disappointment if they expect to say “I do” to a bride with this much skill or wisdom. In the same way that homemaking skills become perfected with practice, so also understanding and wisdom increase over time when one walks with the Author of wisdom. A new bride may not match the Proverbs 31 woman‟s skill, but she will be counted wise if she makes a conscious choice to follow the Way of Wisdom.
  2. Assumption 2: Her husband is a wise and mature man. Second, this woman is married to a man who is qualified to sit in the gates as an elder of his people. He has presumably been successful in his own endeavors and thereby has gained the respect of the community. He recognizes that he has a superb wife and appropriately leaves the management of the home to her.
  3. Assumption 3: Her household is economically well off. Third, the Proverbs 31 wife is part of a well-to-do household. Waltke mentions that the poem “assumes the husband has founded the home on a sound economic foundation (24:27) and within that context his wife can settle down and function to her maximum ideal.20 The text indicates that the woman‟s prudent management of the family‟s resources brought economic security to all of her household. Many women conclude that it would be impossible to live up to this woman‟s example without also having her servants. In their dreams, the servants would do the household work and leave them free to carry on her other pursuits. However, this betrays both a misunderstanding of the role of servants and of the author‟s point. In the North American context, servant brings to mind either  the historical slave of  the Southern plantation, or (2) a domestic worker whom only the rich can afford to pay. Neither description comes close to depicting the Proverbs 31 household servant. Even today where modern “electric servants” to which the West has become accustomed do not exist, household chores can be both physically demanding and time consuming. Without ready made clothes, canned foods, and prepared spices, clothing and feeding a household require a huge amount of one‟s day. With no electricity or indoor plumbing, every chore done by the machines the West takes so much for granted becomes a major job. The housewife needs help. Servants help, but they also bring responsibility. The Proverbs 31 woman shouldered this responsibility as normal routine in her household and did it well. The wise woman can live with or without servants. In either case, she organizes and carries out her work with wisdom, overseeing and advising everyone in her household.
  4. Assumption 4: The Proverbs 31 woman is a healthy woman. The fourth assumption from the text is that the Proverbs 31 woman is healthy, strong and fit for her job. Can a woman excuse herself from being a Proverbs 31 wife, then, if she has not been blessed with a healthy body and a vigorous immune system? If the amount of household tasks accomplished is the rule by which we measure a woman‟s worthiness, then we have established a superficial standard for wisdom. Certainly a healthy body is valuable, but wisdom is not dependant upon physical strength. Being a Proverbs 31 woman does not demand the perfect body. Instead, it needs a healthy spirit that is attuned to the Spirit of God.

In summary, then, although the author of Proverbs 31 delights in all this jewel of a woman does in the ruling of her household, her above-rubies value is not dependent upon her homemaking skills, her worthy husband, her comparative wealth, or her physical health. Her value is in using the wisdom God has given her, a wisdom that springs from her fear of the Lord. 

This is no assumption. The writer summarizes this remarkable wife with these words: “Many women do noble things, but you surpass them all. Charm is deceptive, and beauty is fleeting; but a woman who fears the LORD is to be praised.”24 Herein is the key to understanding the entire poem: the noble wife is a woman who fears the Lord. Focusing only on this industrious woman‟s work will cloud this crucial point.

Many women, even non-Christians, out of innate common sense and providential goodness devote themselves to caring successfully for their husbands and children, making the needs of their household the primary focus of their lives. What, then, differentiates the wise wife of Proverbs 31 from her counterparts? It is her fear of the Lord, not her wise shopping or her control over her children.

How does the Proverbs 31 woman‟s fear of the Lord make her different from other accomplished homemakers?

1. Her focus is on God.
2. She hates evil.
3. She is compassionate and fair to all.
4. She delights in the Lord’s commands.
5. She is teachable.

You can read the entire commentary here – http://graceinabundance.com/userfiles//Superwoman%20translit.pdf

1231589_233301463487214_620057480_n

Read Full Post »

10899_491887950864924_919401481_n

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 13

Lipsa infranarii

“Omul care nu este stapan pe sine, este ca o cetate surpata si fara ziduri” (Proverbe 25:28). In vremurile biblice, zidurile unei cetati constituiau principalul ei mijloc de aparare. Daca zidurile aveau brese, o armata invadatoare putea sa intre in cetate si s-o cucereasca. Ne amintim din istoria caderii Ierihonului ca Dumnezeu a facut zidurile cetatii sa se darame, facand astfel posibila inaintarea armatei lui Israel si luarea cetatii(vezi Iosua 6:1‑5,20).

In acelasi mod in care cetatea fara ziduri era vulnerabila in fata unei armate invadatoare, o persoana fara capacitatea auto-controlului este vulnerabila in fata diferitelor ispite. Din pacate, Solomon, cel care a scris cuvintele dinProverbe 25:28, ne sta in fata ca demonstratie trista si puternica a propriilor sale cuvinte. Scriptura ne spune ca Solomon a avut sapte sute de neveste si trei sute de concubine, toate din natiuni despre care Domnul zisese lui Israel sa nu-si ia neveste (vezi 1 Imparati 11:1-3). Insa Solomon si-a dat frau liber pasiunii si a nesocotit cu totul interdictia pusa de Dumnezeu. Fiind cel mai puternic si bogat om al erei sale, Solomon a avut acces la tot ce i-a dorit inima. Insa in loc sa foloseasca auto-controlul sau infranarea, el si-a dat la o parte propriile sale cuvinte intelepte si a lasat poftele sa-i scape de sub control. Solomon a platit scump lipsa lui de infranare. Nevestele i-au abatut inima de la Dumnezeu. Din aceasta cauza, Dumnezeu a divizat imparatia lui Solomon pe vremea fiului sau Roboam, iar de atunci dinastia davidica a schiopatat.

Atat in Proverbe cat si in epistolele Noului Testament, Scriptura ne da multe invataturi in legatura cu infranarea. Pavel o include in lista modurilor de manifestare a roadei Duhului (vezi Galateni 5:22-23), si pune lipsa infranarii in lista viciilor caracteristice vremurilor din urma (vezi 2 Timotei 3:3). In instructiunile date lui Tit referitor la lucrarea lui in Creta, Pavel include si cateva indemnuri spre a-i invata despre infranare (vezi Tit 2:2,5-6), si le aminteste ca acelasi har care aduce mantuirea ne invata sa traim cu cumpatare si infranare (vezi Tit 2:11-12). Apoi apostolul Petru ne indeamna de mai multe ori in pistolele sale sa fim treji, sa nu ne pierdem controlul de sine (vezi 1 Petru 1:13; 4:7; 5:8; 2 Petru 1:5).

In ciuda invataturii Scripturii despre infranare, cred ca aceasta este o virtute careia i se acorda putina atentie constienta din partea majoritatii crestinilor. Din cultura noastra crestina noi am adoptat niste limite care ne opresc sa infaptuim pacate batatoare la ochi, insa inlauntrul acestor limite noi traim foarte mult cum ne place. Rareori spunem “nu” dorintelor si emotiilor noastre. Lipsa infranarii poate fi foarte bine unul din multele noastre pacate asa-zis “respectabile.” Si tolerandu-l pe acesta, devenim mai vulnerabili in fata altor pacate “respectabile.” Lipsa infranarii limbii noastre, de exemplu, poate deschide usa oricarui alt fel de vorbire nepotrivita, de felul sarcasmului, barfei, defaimarii si ridiculizarii.

Ce este infranarea? Este o stapanire sau un control prudent al dorintelor cuiva, a poftelor, impulsurilor, emotiilor si pasiunilor. Este a spune “nu” atunci cand trebuie sa spunem “nu.” Este o moderatie in dorintele si activitatile legitime, cat si o retinere absoluta de la lucrurile care sunt in mod clar pacatoase. Infranarea include, de exemplu, moderatie in a te uita la televizor si o retinere completa in a privi imagini pornografice pe Internet.

Infranarea biblica nu este rezultatul puterii de vointa obisnuite a cuiva. Stim ca exista multi necredinciosi care arata stapanire de sine in anumite domenii ale vietii cu scopul de a atinge un anumit scop. In schimb, nu se stapanesc deloc sau se stapanesc doar foarte putin in alte domenii. Un atlet poate fi foarte strict in ce priveste dieta sa, in timp ce nu-si controleaza deloc tempera­mentul.

Infranarea biblica, insa, acopera toate domeniile vietii si presupune o lupta neincetata cu poftele firii pamantesti (ale carnii) care se razboiesc cu sufletul (vezi 1 Petru 2:11). Aceasta stapanire de sine depinde de influenta si de intarirea care vine din Duhul Sfant. Ea cere o expunere continua a gandurilor noastre la cuvintele lui Dumnezeu si o rugaciune continua ca Duhul Sfant sa ne dea atat dorinta cat si puterea de infranare. Putem spune ca infranarea nu este controlul reflexiv exercitat de catre cineva asupra propriei persoane prin puterea vointei (deci nu este un ”a se infrana,” n.tr.), ci mai degraba controlul tranzitiv asupra propriei persoane de catre puterea Duhului Sfant (deci un ”a fi infranat”, n.tr.).

Desi infranarea trebuie practicata in toate domeniile vietii, in acest capitol vom primi trei domenii in care crestinii deseori nu o aplica. Cel dintai este domeniul mancarii si bauturii.Vreau sa spun clar ca nu-i am in vedere acum pe acei asa-zisi “cu probleme de greutate corporala.” Aceasta poate fi sau poate sa nu fie cauzata de lipsa infranarii. Unul din oamenii cei mai controlati pe care i-am cunoscut s-a luptat toata viata cu greutatea. Pe de alta parte, unii din cei care pot sa manance tot ce doresc fara sa se ingrase pot, din aceasta cauza, sa pice la examenul infranarii la mancare si bautura.

Vreau insa sa ma refer la tendinta continua de satifacere fara masura a poftei de a manca anumite mancaruri sau a folosi anumite bauturi. Imi amintesc de o cunostinta, un crestin dedicat, care obisnuia sa consume in fiecare zi douasprezece doze de sucuri! Ma gandesc la propria mea pofta dupa inghetata de acum cativa ani, cand mancam o portie zdravana la pranz si alta inainte de culcare. In acea situatie Dumnezeu m-a convins de lipsa infranarii facandu-ma sa inteleg ca aceasta practica aparent nevinovata mi-a slabit infranarea si in alte domenii mult mai esentiale. Am invatat ca nu-mi pot alege dupa gust domeniile vietii in care sa aplic sau nu infranarea.

Unul din modurile in care putem practica infranarea este prin a indeparta sau a fugi de tot ce ne ispiteste sa ne implinim poftele. In cazul inghetatei, i-am cerut sotiei mele sa aiba grija sa nu avem tot timpul inghetata in frigider. Acum o cumparam doar din cand in cand, la diferite ocazii. Chiar daca am luat aceasta decizie cu mai mult de treizeci de ani in urma, inca mai trec prin situatii in care trebuie sa pun infranarea in actiune. Recent ma duceam sa pun un pachet la posta, la un oficiu postal de langa o cofetarie. In timp ce conduceam intr-acolo, am inceput sa ma gandesc sa servesc o portie de inghetata. In timp ce ma luptam in mine insumi cu aceasta dorinta puternica, am ajuns la convingerea ca trebuie sa spun “nu” de data aceasta, doar cu scopul de a-mi tine pornirile sub control.

Nu vreau sa-i fac pe cei carora le place inghetata sau pe amatorii de sucuri sa se simta vinovati, nici macar pe cei care se duc regulat sa serveasca cafeaua lor favorita in oras.

Vreau doar sa atrag atentia asupra lipsei noastre de infranare—tendinta de a ne lasa mereu in voia poftelor noastre in asa fel incat ele ne controleaza pe noi, in loc ca noi sa le controlam pe ele.

Un al doilea domeniu in care crestinii arata deseori o lipsa de infranare este cel al temperamentului.Unii din credinciosi sunt cunoscuti ca fiind iuti din fire sau ca le sare repede siguranta. Un om iute din fire este cel care are o descarcare rapida dar intensa de manie urmata de multe ori imediat de o dispozitie calma. Om caruia ii sare repede siguranta este acel care se manie sau se irita usor, si care nu are deloc sau are foarte putin control asupra emotiilor sale. De foarte multe ori cineva iute din fire este si usor iritabil. Expresia noastra pentru astfel de oameni este “isi iese usor din pepeni,” sau “ii sare usor tandara.”

Vom discuta mania ca subiect separat intr-un capitol ulterior, insa acum ne concentram asupra lipsei stapanirii de sine, a lipsei infranarii maniei. Mania este, de cele mai multe ori, pacat, insa in cazul oamenilor suparaciosi mai vine pe deasupra si pacatul lipsei infranarii.

Izbucnirile de temperament sunt directionate de obicei impotriva celor care ne sunt dezagreabili. Poate fi vorba de un sofer care ne taie calea pe autostrada sau de un arbitru care ia o decizie nepotrivita la un meci pe care-l jucam cu tinerii din biserica. Din pacate, aceste izbucniri pot fi directionate si catre membrii propriei familii.

In cartea Proverbe gasim mai multe atentionari impotriva unui temperament iute.De exemplu, “Cine este iute la manie face prostii” (Proverbe 14:17) si “Cel incet la manie pretuieste mai mult decat un viteaz, si cine este stapan pe sine pretuieste mai mult decat cine cucereste cetati” (Proverbe 16:32).In Noul Testament, Iacov ne sfatuieste sa fim “inceti la manie” (1:19). Amintiti-va ca trebuie sa strangem Cuvantul lui Dumnezeu in inima ca sa nu pacatuim impotriva Lui (vezi Psalmul 119:11). Putem sa memoram aceste versete din Proverbe si din Iacov care sa ne ajute sa ne tinem sub control temperamentul.

Un al treilea domeniu in care multor crestini le lipseste infranarea este cel al finantelor personale. Recent am auzit la un post de radio ca fiecare familie din America are, in medie, o datorie pe card de 7000 de dolari. Fara indoiala exista momente cand o persoana sau o familie trebuie sa se imprumute in felul acesta in cazul unei urgente. Insa faptul ca 7000 de dolari este datoria medie arata ca americanii cheltuie peste posibilitatile lor. Ca natiune, nu exercitam auto-controlul sau infranarea. Dimpotriva, ne facem pe pofta in tot ce dorim: haine noi, ultimele aparate electronice sau digitale, vacante scumpe, si o armata intreaga de alte bunuri si servicii care ne fac cu ochiul.

Ca lucrul acesta este o adevarata problema in randul crestinilor se poate dovedi prin existenta unor organizatii crestine dedicate ajutorarii acelor crestini care si-au scapat de sub control propria situatie financiara. Aceste organizatii pur si simplu ii ajuta pe oameni sa invete sa practice infranarea sau auto-controlul.

Insa nu doar cei cu datorii sunt lipsiti de auto-control in ce priveste propriile cheltuieli. Multi oameni afluenti, inclusiv unii crestini, isi fac pe plac dupa dorinta inimii. Ei sunt ca scriitorul cartii Eclesiastul (probabil Solomon), care a zis, “Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat” (2:10).A-mi face dupa placul inimii in orice, chiar daca-mi permit din punct de vedere financiar, nu este o cale de a obtine acel auto-control sau infranare care este roada Duhului (mai mult despre acest subiect in capitolul 20).

Exista si alte domenii in care trebuie sa invatam sa aratam stapanire de sine. Ma gandesc la cel care petrece ore fara sfarsit la computer, chiar daca nu se uita la lucruri rele. Alte domenii pot fi privitul la televizor, impulsul de a face cumparaturi, de a avea hobby-uri diverse, de a juca sau a urmari diferite sporturi. In cazul barbatilor, o mare nevoie de infranare este asupra privirii si gandirii noastre in acest veac de tot mai multa destrabalare si imbracaminte indecenta.

Fara indoiala ca exista si alte domenii unde se manifesta lipsa de infranare, deci te rog, iubit cititor, reflecteaza asupra propriei tale vieti. Exista in tine dorinte, pofte, emotii pe care, intr-o masura mai mica sau mai mare, le-ai scapat de sub control? Aminteste-ti, aceasta carte este despre pacatele “respectabile” sau “ acceptabile” pe care le toleram in vietile noastre. Si pentru ca virtutea infranarii este subliniata atat de putin intre crestini, putem gasi ca si noua, cel putin in anumite aspecte ale vietii, ne lipseste infranarea sau auto-controlul. Daca doresti sa cresti in ceea ce priveste infranarea propriei persoane, aminteste-ti ca aceasta este roada Duhului (vezi Galateni 5:22-23). Numai prin puterea lui Dumnezeu putem progresa in acest lucru.

CITITI TOATA CARTEA  AICI

64245_470647356337695_149308012_n

Read Full Post »

My Beloved is mine–and I am His!

534352_125603257575371_100003770935740_117468_1946230387_n

(James Smith)376534_409648519090937_1309768168_n

“My Beloved is mine–and I am His!” Song of Solomon 2:16

“My Beloved is mine!” He is . . .

  • the Savior in whom I believe and trust;

  • the Husband whom I reverence and love;

  • the Lord whom I adore and obey;

  • the portion on which I live; and

  • the beloved One upon whom my heart and affections are set.

“And I am His!”432355_301065676622074_1511921641_n

 

He chose me–or I would have never chosen Him.

He redeemed me–or I would have still been Satan’s slave.

He called me–or I would have still been wandering from God.

He sanctified me–or I would have still been vile and polluted.

He manifested Himself to me–or I would have never seen His glory.

“I am His!”427607_242774265812267_100002390859630_517498_521695603_n

I am His spouse.

I am His portion.

I am His delight.

I am His choice out of all worlds.

I am His glorious crown!

“My Beloved is mine–and I am His!” Song of Solomon 2:16

Photo Credit: Picabay.com

563452_10151937912090537_421112131_n

Read Full Post »

TAINA LUI SOLOMON

UN COMENTARIU LA CÂNTAREA LUI SOLOMON-

CARTE-Cântarea cântărilor-

C. R. OLIVER

TRADUCEREA  DANIELA DOMAINSCHI                                        

CAPITOLUL 3

 

O SĂRUTARE SFÂNTĂ

 

„Să mă sărute cu sărutările gurii Lui!“

(Cântarea cântărilor 1:2)

ASCULTAŢI CUM VORBEŞTE DOAMNA

 După ce stabileşte identitatea Cântării în versetul unu, Solomon o aruncă în scenă pe Sulamita într-o manieră electrizantă. Ea face către audienţă o afirmaţie îndrăzneaţă şi totodată neobişnuită pentru vremurile antice. Această femeie nu stă pe aceeaşi poziţie ca celelalte din vremea ei. De fapt, femeia din Cântare este mai egalitară decât contemporanele ei. Ea îşi asumă o poziţie de putere şi se bazează pe faptul că ea a fost destinatara sărutărilor Lui mai dinainte!

Aceste cuvinte şi pasiunea asociată cu ele îl introduc îndată pe spectator în acţiune. Declaraţia Sulamitei este plină de înţelesuri. Ea apare pe scena vieţii,  nu  într-un templu. Nu suntem în biserică. Nimic din banalităţile, rugăciunile şi răspunsurile la participare nu sunt sugerate în aceste pasaje. Din acest motiv a pus-o Solomon pe Sulamita în scenă. Această lucrare este despre doi îndrăgostiţi care se cunosc în mod intim şi personal. Ea doreşte ca Împăratul-Păstor s-o sărute! Ea doreşte un sărut cu gura. Ea crede că El este singura persoană care sărută din lume. Ea poate chiar să ateste că odată ce ai fost sărutată de El, nici un alt sărut nu-ţi va mai plăcea. Sărutul lumii n-are nici o valoare în comparaţie cu al Lui.

Această doamnă doreşte să fie intimă. Ea doreşte să fie a Iubitului ei. Ea Îl doreşte aproape de ea. Ea stârneşte dragostea din comoara emoţională a inimii ei. „Să Mă sărute (El)“, deschide uşa spre predarea completă. Ea reprezintă esenţa Miresei Domnului Isus care este predată complet în dragostea ei pentru El. S-au dus manierele potrivite unei biserici; sunt binevenite braţele unui iubit.

Să examinăm această declaraţie. Ce este mai intim decât un sărut? Un sărut înlocuieşte conversaţia. Ajunge la un nivel de comunicare mai înalt. Un sărut este o modalitate de a „intra în“ fiinţa altuia. Îndreptată exact spre trupul format din credincioşii „zilelor din urmă“, aceasta este o declaraţie care inaugurează următorul pas al relaţiei noastre cu Domnul Isus. Nu vor mai fi concepţii tradiţionale care promovează distanţa în locul apropierii. S-a dus formalismul unui cler profesional şi a laicilor smeriţi! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru sărut!

Împăratul-Păstor să fie iniţiatorul. „Să Mă sărute (El)!“ Aceasta este dragoste intimă. Dragostea intimă este tot ce oferea grădina Edenului: plimbări intime, conversaţii intime cu un Dumnezeu căruia Îi place să audă cele mai triviale lucruri pe care le îndrugă creaţia Sa. Păcatul a distrus acea scenă, dar nu şi pe aceasta. De păcat a avut grijă Domnul Isus, şi sărutul Lui iniţiază o restaurare despre care nu s-a vorbit până acum. Distanţa nu va mai fi tolerată; este timpul pentru „apropiere personală“.

Distanţa a caracterizat Vechiul Legământ votat de o congregaţie a lui Israel. „Moise să meargă pe munte“, a fost decizia lor. În locul unei vederi intime a Celui Sfânt, li s-au adus porunci şi un cort. Votarea lor a dovedit ceea ce toate votările de acest gen au dovedit, că democraţia votează deseori greşit. Teocraţia este mai bună. Teocraţia pecetluită cu un sărut este mult mai bună! Ea aduce înapoi ceea ce intenţiona Dumnezeu pentru Fiul Său, ca El să nu fie niciodată înşelat în intimitate. Un sărut oferă siguranţa că cei răspunzători sunt aproape, atât de aproape că-şi simt respiraţia. Atât de aproape că cele mai mici ezitări sunt privite cu atenţie. Sunt mai aproape decât un templu, mai aproape decât o biserică, mai aproape decât orice teologie. Da, cu un sărut spontaneitatea este la ordinea zilei. Viaţa romantică pătrunde peste tot. Fiind îndrăgostiţi de Domnul Isus, suntem chemaţi la aceeaşi poziţie ca şi Sulamita, „Să Mă sărute (El)“. Mireasa Domnului Isus nu poate cere mai puţin.

Focul pasiunii arde într-un sărut. (Dacă te îndoieşti de acest fapt, dă un sărut fără pasiune iubitului tău şi vezi care este răspunsul). Mireasa pe care Domnul Isus plănuieşte să o aducă înaintea Tatălui nu va fi o Mireasă fără pasiune. Focul care arde în El va arde şi în Ea. Ea a primit botezul cu Duhul Sfânt şi cu foc. Ei se întâlnesc pe aceeaşi bază. Sulamita poate fi criticată în versetele următoare, dar ea nu suferă nici un fel de critică pentru dorinţa ei după El. Ceea ce secole de profeţi şi miriade de istorii de vieţi n-au putut face, a făcut un singur sărut. Domnul Isus a suferit crucea şi S-a dat pe Sine Însuşi ca să aibă acest moment cu mireasa Lui; nimic nu se poate compara cu sărutul Lui. Când ai fost îmbrăţişat de Fiul lui Dumnezeu, ai fost într-ade­văr îmbrăţişat!

Această carte este unică, pentru că nici un ordin rabinic n-ar fi putut s-o scrie. Numai Duhul Sfânt ar fi îndrăznit să-i scrie paginile. Solomon a dat-o ca un om cu multă înţelegere în ce priveşte pasiunea şi dragostea, ca un dar din partea Celui Sfânt. Un sărut este deseori uşa de intrare spre relaţii mai intime. Doi oameni deschid uşile spre voinţa şi intenţia celuilalt printr-un sărut. Sărutările ţes o ţesătură de angajare reciprocă şi îi unesc pe participanţi într-o coeziune spirituală. (Atât de spiritual este acest act că li se spune credincioşilor să se salute unul pe altul cu o sărutare Sfântă). În cazul Sulamitei, ea se face ecoul inimii oricărei mirese: „Sunt deschisă pentru avansurile Lui“.

Când trupul format din credincioşi devine Mireasa, ei sunt deschişi pentru avansurile Domnului Isus. Agenda lor de lucru s-a pierdut, s-a dus construirea împărăţiei, pentru că un sărut este de ajuns. Controlul Lui este mai de dorit decât lumea care ne înconjoară. Inima Sulamitei doreşte să se topească sub sărutul buzelor Împăratului. Predarea nu este pierdere; este câştig când Cel căruia I te predai este Fiul lui Dumnezeu. Să fii ţinută strâns în braţele Lui, în timp ce te uiţi în ochii Lui şi auzi cuvintele Lui dulci, este momentul suprem. Pentru aceasta am fost născuţi. Trebuie să-L simţim pe Domnul Isus, nu să filozofăm despre El!

Un sărut între un bărbat şi o femeie introduce un nou nivel pentru relaţia lor. Este angajare. Este părtăşie. Este prima fază a unirii. El duce pe tărâmul sentimentelor. Deşi fără cuvinte, invitaţia lui este clară. El spune cu un nou înţeles: „Mă simt bine când eşti atât de aproape de Mine, vorbind cu Mine, iubindu-Mă, chemându-Mă cu cuvinte pline de dragoste. Când mă săruţi, toată atenţia mea se îndreaptă spre TINE!“

Când îndrăgostiţii se sărută pe gură, un nou element este introdus. Acesta nu este o strângere de mână, un pupic prietenos pe obraz; acesta este un sărut pe gură. Sărutul pe gură declară o schimbare relaţională. Acesta este exact motivul pentru care este introdus chiar la începutul Cântării. Domnul Isus este pe punctul de a avea o Mireasă: o Persoană pe care El o cunoaşte şi care Îl cunoaşte. Ea, care este a doua Evă, doreşte să fie sărutată de al doilea Adam. Nu, n-a fost niciodată intenţia Cerului ca El să fie singur. Umblarea Lui pe pământ fără o Mireasă a fost abstinenţa pentru ACEASTĂ MIREASĂ!

Observaţi că textul spune: „Să Mă sărute cu SĂRUTĂRILE gurii Lui“ (cap. 1:2). Aceasta înseamnă mai mult decât un sărut. Sulamita Îi cere Împăratului s-o sărute cu toate sărutările pe care le vrea El, pentru că ea le vrea pe toate. Cu alte cuvinte, El are permisiunea (actul voinţei ei) s-o sărute şi să nu se oprească. El este binevenit. Dragostea este precursorul cererii. Ea doreşte sărutările Lui. Ea este receptivă la ele. Ea este un participant dispus şi activ la ele. Cum sărutul este o expresie a dragostei, tot aşa este şi o expresie a încuviinţării, a învestirii şi a dorinţei. Sulamita este obişnuită să fie lângă El; ea nu simte nici o supărare când cere un sărut. Ea este preocupată în mod profund şi activ cu El. Pasivitatea nu poate fi niciodată o acuzaţie aruncată asupra Sulamitei. Pasivitatea este pentru Biserică. Pasiunea activă este semnul distinctiv al Miresei.

Ai observat că odată ce a fost ruptă bariera cu un sărut, nu se mai aşteaptă nimic altceva? Un sărut stabileşte un nou set de reguli care guvernează comportarea. Distanţa socială nu mai este respectată. Când Unsul o sărută pe Mireasa Lui unsă, ceva nou apare pe scenă. Într-adevăr, acesta este pasul următor, un pas dincolo de tot ce-şi poate imagina trupul format din credincioşi. Un potop este pe cale să aibă loc. Un potop de sărutări, de îmbrăţişări, şi de frenetică bucurie a invadat ziua. (Cred cu toată convingerea că odată ce adevărata Mireasă va intra în această relaţie, în mod voluntar şi prin viu grai, aşa cum face Sulamita, nu va fi mult timp singură). Mijlocirea ei va primi răspuns de la o Persoană şi sărutul Lui.

Un sărut simbolizează atât de multe lucruri care nu sunt exprimate în cuvinte, încât este dificil de definit. În funcţie de indivizi, de moment şi de vremuri, un sărut înseamnă multe lucruri diferite. Importanţa lui pentru Cântare nu poate fi egalată uşor. La momentul acesta, în timpul acesta, cu aceşti participanţi, sărutul înseamnă restaurare. Pentru a înţelege Cântarea lui Solomon, trebuie înţeles sensul sărutului, pentru ca această dorinţă să nu fie ultima.

Restaurarea este unul din elementele cheie în zilele din urmă. Nimic nu atrage după sine restaurarea ca un sărut. A fost sărutul despre care a vorbit Domnul Isus în parabola Lui despre fiul risipitor. Sărutul tatălui a restaurat complet, printr-o singură acţiune, tot ce fusese distrus de lume. Sărutul lui a restaurat favoarea înaintea tatălui. Sărutul lui a dat frâu liber conversaţiei care părea imposibilă. Cuvântările pregătite dinainte au căzut la pământ ca inutile în urma unui sărut. Cuvintele fiului risipitor s-au pierdut în cuvintele tatălui care cere Inelul şi Haina. Autoritatea şi puterea au fost transferate fiului risipitor într-o clipă. A fost aşezat imediat în poziţia care i se cuvenea în familia extinsă. Dacă în capitolul 1 versetul 2 nu se vorbeşte despre nimic altceva, se vorbeşte despre aceasta! Iubitul Sulamitei a considerat-o nici mai mult nici mai puţin decât pe deplin restaurată. Versetele care apar mai târziu în acest capitol, în care Sulamita exprimă o părere negativă despre ea însăşi, nu reprezintă un factor. Ca Mireasă a Lui, ea nu mai doreşte să vorbească în termeni negativi; vorbirea ei este sigură şi plină de putere.

Sulamita cere un sărut! Ea doreşte încuviinţarea simbolizată de el. Fiinţa ei lăuntrică caută căldura şi intimitatea pe care numai un sărut le poate aduce. Însă Cel care sărută trebuie să fie Împăratul-Păstor! El este autorul iertării şi al iubirii sensibile. El a stabilit ca Dragostea să guverneze peste Lege. Cele care L-au înţeles în privinţa aceasta au spart vase de untdelemn şi I-au spălat picioarele, ştergându-le cu părul lor. Cei care nu au înţeles aceasta stăruiau pe lângă El cu afirmaţii doctrinare şi dileme ale religiei. La fel este şi astăzi! Cei care Îl înţeleg pe Domnul Isus „se reazemă pe pieptul Lui“. Cei care nu-L înţeleg aleg, ca Iuda, mai degrabă să-L sărute decât să fie sărutaţi de El.                   

 Tandreţea este în sărut. Frica se topeşte în sărut. Un sărut topeşte distanţa şi distruge timiditatea. „Cunoaşterea“ este ordinea stabilită, mai degrabă decât doar o „cunoştinţă despre“. Adu-ţi aminte că Solomon a croit un drum în istorie prin faptul că i-a mutat pe israeliţi de la „Cortul întâlnirii“ la Templu. Destinul unei asemenea mişcări a preîntâmpinat un timp când oamenii aveau să cunoască mult mai mult despre Lege decât despre Dragoste. A sosit timpul când ei ţineau mai mult la tradiţiile lor decât la Comoara lor. Când Domnul Isus S-a născut pe acest pământ, El a venit ca o judecată pentru tot ce devenise religia stabilită. El n-a restaurat-o la forma iniţială pe care a avut-o în ziua când Dumnezeu a locuit în cort cu oamenii prin nor şi foc, ci El a stabilit o nouă ordine bazată pe Legea Dragostei. Aceasta a permis oamenilor să intre în ceruri şi să umble cu focul.

Ce se mai poate găsi în acest sărut? El arată că aceasta este o relaţie a „sărutului“: foarte apropiată, foarte tandră, extrem de personală şi care garantează purtarea de grijă. Totuşi, aceasta nu este esenţa relaţiei; este platforma pentru această relaţie. Zidită pe purtarea de grijă, fiind expresia vie a capitolului 1 Corinteni 13, ea provoacă toate celelalte relaţii de viaţă. Odată înţeles, acest standard devine noua temelie pentru umblarea cu Domnul Isus. Distanţa nu va mai domni. El nu va mai fi doar întronat în putere la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Ci El va fi întronat şi în inimile noastre. „Să MĂ sărute (El)“, este strigătul fiinţei noastre. Ştiind că dorim această intimitate chiar dacă ar fi oferită doar unui singur credincios de pe pământ, noi strigăm: „Să fim noi ACELA!“ Dacă lucrul acesta pare egoist, atunci aşa să fie!

Sărutările se vor stinge cu siguranţă spre apartenenţă, şi aici este calvarul. Domnul Isus este al nostru, şi noi suntem ai Lui. Această „apartenenţă reciprocă“ L-a condus pe El la cruce, acolo unde dragostea a fost scrisă în mâini însângerate. Jertfa de la calvar este o jertfă pentru o iubită. Pentru că a văzut prin credinţă o Mireasă răscumpărată, curată, şi fără pată, aşteptând sărutul Lui, El a murit. O, sărutul format de acest fel de dragoste are ingrediente de neînchipuit pentru intelectul muritor. Ce se spune în aceste pasaje nu poate fi stabilit prin eforturile minţii. Toate studiile biblice a un milion de instituţii nu pot dezvolta în inimă ceea ce se poate împlini printr-un sărut! Universităţile nu pot înţelege studiul acestei iubiri a inimii. Purtând în trupul Său cicatricele suferinţelor Sale, Domnul Isus deţine triumfător ceea ce reprezintă Preţul. Dumnezeul meu, când citim pasajul: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos BISERICA“ (Efeseni 5:25), ce diferit sună! Biserica nu mai este privită ca o catedrală sau ca o convenţie; este privită din perspectiva Miresei.

„Să mă sărute“, se aude mai sus de sunetul orgilor, al corurilor şi al predicilor. Chemarea lui este chemarea celor care sunt gata să-L îmbrăţişeze pe Domnul Isus conform condiţiilor Lui, nu ale lor. Agenda Lui este scrisă în noi. Asta este cu totul altceva decât să căutăm o agendă a noastră. Chemarea noastră va primi răspuns; a Sulamitei a primit. Este „chemarea fecioarelor“ a celor care au candelele în bună stare. Este chemarea acelora care au untdelemn din belşug, care tânjesc noapte şi zi după atingerea Lui, după sărutul Lui şi după glasul Lui. Aşa cum Templul a fost înlocuit de limbile de foc împărţite, tot aşa legalismul prezent va fi înăbuşit cu un sărut!

A fost dorinţa Domnului nostru să instituie o formă mai profundă de comuniune decât un pahar: această formă este sărutul Lui. El le-a spus ucenicilor Lui că nu va mai participa la o astfel de cină până când va face aceasta împreună cu ei în cer. O comuniune va chema o alta. Va avea loc o căsătorie, şi cina comuniunii va fi pecetluită cu un sărut. Ce cuvinte criptice au fost acelea! Nedorind ca părtăşia să fie instituţionalizată prin doctrină, El hotărăşte timpul şi locul pentru adevărata ei realizare. Noul legământ este un lucru al Miresei. Romani 5 spune aceasta. Când prima mireasă a căzut în groapa păcatului şi a apucat mâna primului Adam, păcatul a intrat în lume. Iată, al doilea Adam apucă mâna celei de-a doua Eve, şi dreptatea trece dincolo de păcat pentru a anula orice datorie.

Observaţi cum sărutul Împăratului-Păstor topeşte distanţa şi timiditatea, astfel încât Mireasa Lui să fie atrasă în noua ordine. Nedorind ca ea să rămână neinstruită, ignorantă şi neîmplinită, El începe cu un sărut. El este cel care sărută. El este iniţiatorul. Sărutul Lui nu este calea spre seducţie; sărutul Lui este tandreţe care duce la o trezire fără nici o părere de rău. Lecţiile Lui sfârşesc în bucurie. Învăţătura Lui cere şi mai multă învăţătură. Sărutul Lui cere mai mult. „Să Mă sărute cu sărutările GURII LUI“, pentru că Cel care a chemat lumile la existenţă prin Cuvântul Lui cu siguranţă scoate un alt suspin în sărutul Lui! Lecţiile Lui de dragoste încep cu acceptarea. Ele o determină pe ea să răspundă şi, cu fiecare răspuns, o poartă spre noi nivele de înţelegere. Fiecare nivel cere permisiunea ei, pentru că voinţa ei nu este niciodată violată. Ea este înconjurată de dragostea Lui şi prin interacţiunea lor va fi atrasă spre natura Lui. Romani 5:17 spune aceasta clar:

„Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos“.

 „… TOATE DEZMIERDĂRILE TALE SUNT MAI BUNE DECÂT VINUL“.

(Cântarea cântărilor 1:2b)

  Odată ce Domnul Isus a plătit preţul de răscumpărare al lui Osea (Teza lui Osea este că el a adus-o înapoi pe mireasa lui şi a reabilitat-o la sânul lui în acelaşi fel în care Domnul Isus a plătit preţul la Calvar pentru a-l răscumpăra pe om şi a-l aduce înapoi la Dumnezeu), Mireasa Lui putea să declare cu toată sinceritatea următoarea parte a acestui verset de început: „Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul“. Vinul în cazul acesta este sinonim cu a-şi trăi viaţa în „lume“. Dragostea lumii este ilicită şi plină de intenţii egoiste. A fost nevoie de un Salvator pentru a ilustra diferenţa pe care Dumnezeu vroia ca noi s-o experimentăm în dragoste. Odată ce am fost bine informaţi despre această diferenţă, strigătul inimii noastre va fi: „Destul, sunt sătul de dragostea ilicită a unei lumi fără El!“ Dragostea Domnului Isus nu are caracterul ilicit al poftei acestei lumi. Mireasa ştie care este diferenţa şi spune aceasta în acest verset. Biserica, fără discuţie, se consideră a fi Mireasa. Aceasta se învaţă la orele de teologie şi în general s-a acceptat de către lumea denominaţionalismului. Totuşi, delimitarea dintre Mireasă şi Biserică începe din acest punct. Mireasa ştie care este diferenţa dintre dragostea Lui şi „dragostea lumii“. Ezechiel a adresat exact această dilemă în zilele lui. Ezechiel 44 ne arată diferenţa în termeni clari. Ezechiel  L-a întrebat pe Dumnezeu de ce a îngăduit ca preoţii şi leviţii să rămână în slujbă când El (Dumnezeu) ştia de greşelile şi păcatele lor. Dumnezeu a spus că preoţii şi leviţii care s-au rătăcit pot să continue să slujească poporului, dar nu se pot apropia de El şi nu pot să-I slujească Lui. Declaraţiile făcute în ziua de Sabat de către o preoţie întinată n-au ajuns în ceruri, şi nici cele făcute pentru Biserică nu vor ajunge. Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu El. El nu va săruta o cârpă veche şi mototolită dintr-un lucru. Mireasa nu poate sorbi vinul (viaţa) lumii, sperând că stropii nu-i vor păta haina. Ea nu poate să şadă în barul lui Satan, în Cafeneaua Iadului, şi să facă cu ochiul chelnerului doar ca să ajungă repede acasă la sărutul Domnului Isus. Trebuie să vină un moment definit în viaţa ei când limbajul beţivilor acestui pământ, caracterizat de insinuările obscene ale seducătorilor lui, va fi ignorat. Ea va trebui să hotărască în a cui casă va locui, ale cui sărutări o vor satisface, a cui dragoste este cea mai mare. Dragostea Lui înlătură dragostea lumească bazată pe fantezie, indusă prin mass-media. Dragostea Lui este sfântă. Dragostea sfântă diferă faţă de dragostea pământească în mărime şi gen. Este o dragoste generată dintr-un fond diferit. Temelia ei este în cer; sursa ei este Fiul lui Dumnezeu. Dragostea trebuie să-şi indice sursa, care este parte integrantă din natura ei. Sulamita arată că sursa ei este în El. „Dragostea Lui este mai dulce decât vinul“, arată sursa acestei dragoste şi declară că diferenţa este în El. Ce face dragostea Lui atât de deosebită?

Grecii au folosit nouă cuvinte diferite care se traduc în ultimă instanţă cu „dragoste“. Ei au dezvăluit sursa şi tipul dragostei despre care se vorbeşte folosind cuvinte diferite. Domnul Isus a folosit această tehnică ca o bază pentru chestionarea lui Simon Petru la sfârşitul misiunii Sale. Întrebarea Domnului Isus: „Mă iubeşti tu…?“ cerea un răspuns de acelaşi gen de la Simon, dar el nu l-a dat. Dacă un îndrăgostit îi şopteşte iubitei lui: „Te iubesc cu toată inima mea“, se aşteaptă de la ea un răspuns tot atât de sincer şi de profund ca şi declaraţia. Dacă ea replică cu dezinvoltură: „Mda, şi eu te iubesc“, el n-are nevoie de un dicţionar de cuvinte ca să înţeleagă.

Exprimarea dragostei caută un răspuns de aceeaşi natură, deşi poate fi suficient de înţelegătoare ca să nu se lase limitată de răspunsul pe care îl primeşte, oricare ar fi acesta. Sulamita cere sărutările Păstorului şi declară că dragostea Lui este mai dulce decât vinul. Declaraţia ei va primi un răspuns de aceeaşi natură şi cu aceeaşi ardoare. Aşa este Domnul Isus! Nevoia ei umană şi spirituală este El. Domnul Isus este cu adevărat singurul care poate împlini această nevoie. Adu-ţi aminte că această lucrare are la bază planul uman, şi ea satisface nevoile umanităţii în limite umane. Domnul Isus Îşi iubeşte Mireasa când ea este pe pământ. Mireasa are nevoie de o relaţie de dragoste cu Domnul Isus în timp ce este aici.

Faptul că omenirea, în general, doreşte cu ardoare o relaţie de dragoste este dovada suficientă că Dumnezeu a creat minunea ei în inima omului. Ce auzim în declaraţia Sulamitei este ceva ce orice fiinţă umană poate exprima. Cântarea nu are la bază o stare eterică, nepământeană. Puterea Cântării se manifestă în timpul de acum. Cadrul ei este pământul, nu cerul. Învăţăturile ei sunt pentru pregătirea noastră ca să urcăm mai sus în ACEASTĂ viaţă. Cântarea ţinteşte inima celui care o analizează. Dacă cititorul este adevărata Mireasă, el sau ea vor fi puternic atraşi şi cuceriţi de puterea ei. Dacă cititorul nu are urechi cu care să audă sau ochi cu care să vadă, cartea nu va însemna nimic pentru el.

Nu poţi să rămâi spectator şi să împlineşti scopul Cântării. Când păşim pe scenă şi strigăm: „Sărută-mă!“ şi exclamăm: „Dragostea Ta este mai dulce decât vinul“, în momentul acela biruinţa va creşte înăuntru nostru. Tabloul lui Solomon nu este o piesă de muzeu încuiată în dulapul antichităţii. Este o lucrare prezentă. Mulţi credincioşi au ieşit din cămăruţa rugăciunii şi a dulcii părtăşii cu Domnul Isus, strigând: „Dragostea Ta este mai dulce decât vinul“.

Cei care au ieşit clătinându-se din camera de sus ştiau deja mai mult decât lumea care îi privea. Fiind plini până la refuz cu vinul (viaţa nouă) revărsării Lui, umpluţi cu acelaşi Duh care L-a umplut pe El, au ieşit pe străzi. Ei cunoşteau vinul dragostei Lui. Ca şi cei dintâi ucenici, şi sfinţii moderni trebuie să ajungă la o concluzie proprie: „Toate dezmierdările Tale sunt mai bune decât vinul (decât viaţa lumii)“. Nimeni nu poate să ia acest angajament pentru altul. Fiecare gură trebuie să mărturisească aceasta. Când o spunem cu gura noastră, ca o mărturie pentru noi înşine şi pentru lume, ceva se schimbă în noi. Ne definim clar mărturia şi ne întărim convingerea că a avea dragostea Lui este o mai mare bogăţie decât tot ce poate să ne ofere „vinul lumii“.

Beţii de plăceri, scenarii lumeşti de satisfacţie carnală, acestea caracterizează vinul lumii. Vinul lumii promite, dar nu poate împlini ceea ce promite. Oferă, dar nu poate duce la îndeplinire. Bea din poţiunea ei umanistă, senzuală şi vei găsi scursurile narcotice ale morţii. „Drumuri fără sens care duc la pierderi fără rost“, aceasta vede mintea luminată a Miresei. Dragostea Domnului Isus este mai dulce la gust, pentru cerul gurii, pentru minte decât tot farmecul pământului concentrat în vinul lui. Bucuria de nespus nu poate fi găsită înăuntrul porţilor lumii sau bând vinul ei.

Pentru adevărata Mireasă, nu poate exista nici o relaţie cu lumea, nici cu manifestările ei sociale şi religioase. Cele mai multe dintre căile de exprimare ale lumii, muzica ei, filozofiile ei, mass-media ei ordinară, trece pe lângă urechile ei. Ea a fost cu Unul al cărui glas este toată muzica pe care şi-a dorit-o vreodată. Învăţăturile Lui întrec cele mai bune filozofii. Căile Lui sar peste condiţia prezentă către un loc numit Credinţă. Aici locuieşte El. Aici locuieşte Ea. Amândoi văd pământul dintr-un punct de vedere părtinitor, un punct de vedere care deseori nu este împărtăşit nici de grupurile religioase, nici de denominaţiile puternice. Ea este Mireasa răscumpărată, şi ea recunoaşte că nu există nici un fel de înţelegere pasivă cu lumea.

Mireasa ştie de Satan şi de dorinţa lui de a amăgi, de a înşela şi de a provoca moartea. Aşa cum a fost, aşa este şi astăzi. Fie că este camuflată cu pioşenie, fie că este flagrantă în comportarea ei, deşertăciunea lumească a lui Satan încă îi mai poartă parfumul. Cele mai înşelătoare amăgiri ale lui se găsesc în locurile cele mai pioase. Trădătorii lui abundă. „Mormintele (lui) văruite pline de oasele morţilor“ stârneşte   încă mânia Iubitului ei. Dragostea Domnului Isus depăşeşte tot ce poate să ofere lumea aceasta, fie că se găseşte în locuri sfinte, fie în locuri corupte; dragostea Lui este mai bună decât vinul! De pe poziţia ei de glorie, ea nu se poate gândi decât la EL. Ea a fost transformată prin înnoirea inimii ei, a minţii ei şi a sufletului ei. Ea este mistuită de dragostea ei pentru El. Cât de diferită este aceasta de „biserica“ adunată în multe locuri de pe acest pământ; ei sunt mistuiţi de propria lor veşnicie.

O biserică lumească, plină de ne-răscumpăraţi şi de oameni detestabili, nu pricepe nimic din cuvintele Cântării. Pentru ei este o operă literară erotică care creează o stare de spirit plăcută, nepotrivită pentru studiu, ci doar pentru a fi răsfoită. Pentru Mireasă, este esenţa Fiinţei ei expusă în intimitatea pasiunii ei pe care sora ei „care nu are suficient untdelemn“ n-o va experimenta niciodată.

Ce frumoasă este Sulamita (Mireasa)! Stând înveşmântată în glorie chiar de la primele versete ale operei lui Solomon, ea se aseamănă cu femeia din Apocalipsa 12. Femeia cu cele douăsprezece stele a dat naştere Iubitului Sulamitei (Domnul Isus) şi dă naştere restului trupului cu multe mădulare al lui Hristos care va cârmui naţiunile cu un toiag de fier. Această femeie reprezintă Ierusalimul de sus care este „mama noastră a tuturor“.

De ce o arată Solomon pe Mireasă stând triumfătoare chiar de la începutul Cântării lui, pentru ca apoi să se întoarcă într-o vreme când ea nu era aşa? Ea deschide cartea în splendoare, pentru că ea este împlinită în El la momentul acesta. Ea arată înapoi spre elementele care, atât prin interacţiunea lor cât şi prin timp, au lucrat pentru ca ea să ajungă ceea ce este astăzi. Cuvintele ei sunt alese cu grijă pentru a reflecta noua ei poziţie în El, şi prin ele ea descoperă unicitatea ei cu El. În observaţiile ei de la început sunt rezumate ingredientele plantate în inima ei de către Iubitul ei. În acest context, comentariul ei despre dragostea Lui ca fiind mai bună decât vinul este asociat mai degrabă cu sfârşitul cărţii decât cu expresiile ei din Capitolul 1:5. Ea repetă tema expusă aproape de sfârşitul cărţii: „el doreşte de mine“ (cap. 7:10). Ea exprimă în cuvinte dorinţa ei după El. Cine este ca această femeie în toată istoria? Prin puterea ei ea elimină umilinţa.

„Dragostea Ta este mai dulce decât vinul“, îndreaptă atenţia asupra Împăratului, nu asupra Sulamitei. Duhul Sfânt a învăţat-o bine! El a învăţat-o că „dragostea Lui“ este cea mai bună. Numai pe dragostea Lui poţi să te bazezi. Pavel a scris cuvinte similare în Romani 8:38-39.

„Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“.

În capitolele următoare, natura dragostei despre care s-a vorbit la început va fi analizată şi arătată. Dragostea Împăratului-Păstor o va atrage pe Sulamita; niciodată El n-o va forţa să ia o decizie. Dragostea Lui va onora voinţa ei. Dragostea Lui va face un plan şi îi va cere să I se alăture în acest plan. Dragostea Lui va ajunge mereu la ea. Dragostea Lui va extrage esenţialul din 1 Corinteni 13 la literă. Dragostea Lui este necondiţionată. Dragostea Lui o protejează gândind în perspectivă şi făcând pregătiri pentru ea. Dragostea Lui îi oferă ceea ce este cel mai bun în lumea Lui. Este de mirare că ea nu poate fi satisfăcută decât de sărutările Lui şi declară fără ezitare că dragostea Lui este cea mai bună?

TOATA CARTEA

AICI

Read Full Post »

%d bloggers like this: