Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘unitate’

 12362894_713303235436350_7899322031158062036_o

A privi spre tinta si

                                        “pazeste-i, ca sa fie una”

 

12191188_699753580124649_1485545952996687366_o

 

    Domnul Isus spune: “Eu nu mai sunt in lume.” Cum poate sa spuna El asa ceva, cand era inca in mijlocul ucenicilor, cand peste putina vreme avea sa treaca in valea Chedronului, avea sa intre in gradina Ghetsimani si avea sa treaca pe la Golgota? Deci era in lume. Cum poate Domnul Isus sa spuna totusi: “Eu nu mai sunt in lume”?

     Domnul Isus Hristos poate sa spuna asa din pricina ca El are inainte tinta pentru care venise, are inainte ca si sfarsita lucrarea pentru care venise si are inainte casa Tatalui, din care pornise si unde avea sa Se duca iar. In epistola catre Evrei se spune: “Pentru bucuria care Ii statea inainte, a suferit crucea si a dispretuit rusinea.” Nu era putin lucru, fireste, pentru El, sa sufere crucea, sa dispretuiasca rusinea. Dar bucuria ca in curand va sfarsi aceasta lucrare, bucuria ca in curand va fi iarasi in casa Tatalui, acestea L-au facut sa sufere crucea, sa dispretuiasca si rusinea.

     Sa invatam de la Domnul Hristos aceasta prima lectie din versetul nostru: sa privim la tinta. Privirea noastra de obicei este in jos si se opreste adeseori la greutati, la imprejurari, la oamenii care ne fac viata amara si grea. Asa am fost noi nascuti cu inclinarea aceasta de a privi in jos si nu ne-am deprins inca, desi unii avem un drum lung pe calea credintei de cand am cunoscut pe Domnul Hristos, nu ne-am obisnuit sa schimbam privirea aceasta de la lucrurile de jos cu privirea la lucrurile de sus. Si privirea aceasta in jos a noastra spre greutati, spre imprejurari, spre oamenii care ne fac greutati si viata amara, aduce descurajare, aduce indoieli, uneori aduce amaraciuni, tristeti. Dar sa invatam mereu de la Domnul Isus, sa invatam sa privim la tinta. Caci imprejurarile in care traim, greutatile pe care le avem, oamenii care ne fac greutati si viata amara vor trece – si cine stie cat de curand! Si atunci de ce sa ramanem noi vorbind, ca ucenicii in drum spre Emaus, despre lucrurile triste pe care ni le aduc oamenii si sa nu fim plini de lucrurile de sus, cand stim ce ne asteapta dincolo de aceste greutati, de aceste amaraciuni?

     Sa nu uitam ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa trecem printr-un tunel, prin multe necazuri. Dar a trece nu inseamna a ramane in tunel; nu, trecem – si dincolo de tunel ne asteapta lumina. Gandul acesta, privirea aceasta la tinta face sa dispara amaraciunea tuturor necazurilor, tuturor durerilor. S-o invatam de la Domnul Hristos. El nu numai ca ne-a spus sa privim in sus, dar ne-a dat si pilda Lui puternica a acestei priviri la tinta. Altfel, sa stiti, este greu sa trecem prin viata, daca nu ne obisnuim cu aceasta privire la tinta.

     “Dar ei sunt in lume.” Domnul Isus stia mai bine ca oricine ce ii astepta pe ucenici in lume. “In lume veti avea necazuri” a spus El ucenicilor Sai. Vedeti, privirea la tinta nu este o visare, sa zicem, care nu vrea sa tina seama de realitate. Nu! Domnul Hristos, in acelasi timp cu privirea la tinta arata si realitatea. El spusese cu catva timp inainte de a intra in gradina Ghetsimani: “Voi bate pastoral si turma se va risipi.” Stia bine ca din clipa in care vor pune oamenii mana pe El, ucenicii cei credinciosi Il vor parasi. Stia bine ca unul din ei Il va tagadui, desi El ii spusese ca S-a rugat pentru el, ca sa nu piara credinta lui.

     Domnul Isus stie si astazi greutatile ucenicilor Lui, le cunoaste necazul, le cunoaste slabiciunile. El cunoaste primejdiile in care suntem, din pricina carora putem cadea, fie din pricina noastra personala, fie in viata de familie sau in slujba noastra si, in general, in lume. El cunoaste toate. De aceea spune Cuvantul lui Dumnezeu despre Domnul Isus ca “traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.” Si abia vesnicia va arata cat datoram noi nu numai jertfei Domnului Isus, dar si mijlocirii Lui pentru noi. Din cate primejdii, de cate caderi ne-a pazit numai mijlocirea Domnului Isus! Unele primejdii le mai cunoastem si noi, pe altele atunci le vom cunoaste.

     Mana Lui puternica ne-a ocrotit de primejdii mari. Suntem in lume, este adevarat, dar nu suntem singuri: Domnul Isus mijloceste pentru noi. Lumea nu ne poate iubi, lumea ne poate pregati numai greutati. Dar sa nu uitam ca Domnul Isus mijloceste pentru noi. Suntem in lume, este adevarat, si in lume este stapanitorul ei, care nu are altceva de lucru, nu are altceva de facut decat sa incerce zi si noapte ca sa ne abata de pe drumul pe care ne-a asezat Domnul Isus. De aceea ne spune Domnul Isus: “Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacului.” Daca avem aceste fagaduinte din partea Lui, fagaduinte potrivite tocmai cu imprejurarile pe care El le cunoaste asa de bine, atunci de ce sa ne temem?

     “Si Eu vin la Tine. Domnul Isus Se duce la Tatal nu pentru ca sa Se odihneasca, asa cum ar fi avut dreptul s-o faca, dupa o lucrare asa de minunata pe care a facut-o pentru mantuirea sufletelor noastre, ci ca sa mijloceasca pururea pentru noi inaintea lui Dumnezeu, ca, intocmai ca marele preot care purta pe inima lui numele celor douasprezece semintii ale lui Israel cand intra in Templu, tot asa sa ne poarte si pe noi pe inima Lui inaintea Tatalui. Pentru aceasta Se duce Domnul Isus si pentru aceasta El ne da mereu, mereu asigurari ca sa nu ni se tulbure inima, sa nu vina indoiala in inima noastra din pricina faptului ca suntem in lume acum fara El.

     Sfinte Tata, pazeste in Numele Tau pe cei pe care Mi I-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi.”

     “Sfinte Tata!”  De patru ori in aceasta rugaciune Domnul Isus cheama Numele Tatalui: de doua ori fara sa mai adauge ceva, iar de doua ori adaugandu-i aici “Sfinte” Tata, iar in versetul 26 “Neprihanitule” Tata.

     Si noi avem sa invatam din fiecare cuvant pe care il rosteste Domnul Isus. Ce vrea sa ne spuna oare cuvantul acesta adaugat la cuvantul Tata: “Sfinte”? Vrea sa ne spuna lucrul urmator: intr-o lume plina de incercari, plina de amagiri, plina de momeli, nu este cu putinta sa rezistam decat traind in atmosfera aceasta de sfintenie pe care o trezeste in noi apropierea prin Domnul Hristos de Tatal. Sfintenia aceasta trebuie sa ajunga in viata noastra, dupa ce am crezut in Domnul Hristos, in asa fel incat in fata ispitei, ca si Iosif din Vechiul Testament, sa putem spune: “Cum sa pacatuiesc eu impotriva Dumnezeului meu?”

     Aceasta este invatatura pe care trebuie s-o scoatem de aici. Noi am fost mantuiti prin jertfa Domnului Hristos si ne-am apropiat asa de mult de Dumnezeu incat putem sa-I spunem toate. In acelasi timp, lucrarea aceasta pe care a facut-o Domnul Hristos, de apropiere de Tatal, trebuie sa trezeasca in noi fiorul sfinteniei lui Dumnezeu, pentru ca in atmosfera aceasta de sfintenie sa intelegem ce inseamna groaza de pacat.

     Dar se pare ca mai avem si altceva de invatat de aici. Vorbim noi de obicei despre Dumnezeu ca este bun si iubitor. Dumnezeu este bunatatea insasi si este iubirea insasi. Dar sa nu uitam ca este o bunatate si este o dragoste sfanta. Cine rosteste Numele Domnului chiar atunci cand isi aduce aminte de iubirea Lui, sa stie ca are de a face cu sfintenia lui Dumnezeu. Sa nu uitam, Dumnezeu este intr-adevar iubire, dar o iubire sfanta. Si cine rosteste Numele Domnului sa stie lucrul acesta, ca avem de a face cu un Dumnezeu sfant. Daca realizam lucrul acesta in viata noastra, creiem atmosfera aceea de sfintenie care nu ne lasa sa cadem, nu ne lasa sa ne invoim cu pacatul.

     Acestui Sfant Tata Se adreseaza Domnul Hristos, cu rugamintea de a-i pazi in Numele Lui. In aceasta stare pazeste-i, adica sa se  stie mereu ca Tu esti Tatal lor prin jertfa pe care am adus-o Eu pe Golgota, iar ei sunt copiii Tai. Cand ne vom da seama, iubitilor, ca privirile lui Dumnezeu Tatal sunt mereu indreptate si in fiecare zi indreptate asupra noastra, atunci vom realiza aceasta pazire despre care vorbeste aici Domnul Hristos. Fireste, daca intrebi pe cineva care este stapanit de o patima sau alta si care, cu toata sinceritatea vine sa-ti ceara ajutor in aceasta privinta, daca unui astfel de om i-ai pune intrebarea: Daca ar fi cineva de fata, ai mai face lucrul acesta? – hotarat ca ar raspunde: Nu! Ei bine, daca fata de un alt om n-am face ce ne impinge sa facem pornirea noastra fireasca, apoi daca stim ca Dumnezeu are privirile indreptate in fiecare clipa asupra noastra, cum am putea noi sa mai pacatuim? In felul acesta suntem paziti.

     Dar vedeti dv., aici este lucrul dureros: noi suntem copii ai lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu ca putem spune cu toata siguranta lucrul acesta, dar nu avem constiinta prezentei necurmate a lui Dumnezeu in viata noastra. De aceea dam drumul la vorbe, la fapte care nici prin gand nu ne-ar fi trecut sa le facem daca prezenta lui Dumnezeu ar fi fost realizata in viata noastra. Stau deseori de vorba cu frati si surori si incerc ca peste necazurile lor sa le fac prezenta starea de fata a Domnului Dumnezeului nostru. Ce greu merge! Fratele si sora sunt mereu preocupati de necazul lor, de durerea lor si nu mai vad nimic din prezenta lui Dumnezeu. Si totusi noi trebuie sa-I realizam prezenta.

     Dar cum sa realizam prezenta Lui? Reteta, sa stiti ca este simpla de tot. Noi tragem atmosfera de sus aici pe pamant, prin rugaciune. Dar neintelegerea aici vine. Noi zicem: Da, ma rog, incep ziua cu Dumnezeu, cu rugaciune, o sfarsesc cu rugaciune uneori. Da, dar Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste de o rugaciune necurmata. Ce folos daca eu incep ziua cu rugaciune, dar pe la ora zece scriu o scrisoare sau stau de vorba cu cineva si am uitat de prezenta lui Dumnezeu, am uitat de atmosfera pe care am cerut-o dimineata, ca sa ma pazeasca Dumnezeu. Trebuie sa avem rugaciunea aceasta necurmata in viata noastra.

     Cuvantul acela din epistola catre Evrei 12.2: “Sa privim tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre” ne ajuta sa realizam aceasta prezenta necurmata a Domnului Isus in viata noastra. De pilda, in fata oricarei greutati, oricarui necaz, in fata oricarei amaraciuni, eu ma indrept catre Dumnezeu si Ii spun: Doamne, ajuta-ma; Doamne, pazeste-ma; Doamne, da-mi intelepciune sa stiu ce sa fac aici; Doamne, Iti place Tie vorba asta, fapta asta – sau nu? Atunci eu realizez prezenta lui Dumnezeu, pentru ca imi dau seama ca nimic nu pot face fara El. Niciun pas nu putem face fara prezenta lui Dumnezeu.

     Asadar, iubitilor, pentru ca sa fim paziti, trebuie sa stim ca suntem paziti in Numele lui Dumnezeu. Este Numele acesta pe care l-am cunoscut in jertfa Domnului Isus: Dumnezeu ca Tata, iar noi in starea de copii ai lui Dumnezeu.

     In aceasta stare Se roaga Domnul Isus ca sa ne pastreze Dumnezeu Tatal. Atunci suntem scutiti de pacat, atunci putem fi martori pentru oamenii din jur, cand ramanem pe aceasta pozitie.

     “Pe cei pe care Mi I-ai dat.Mereu Domnul Hristos aminteste despre lucrul acesta, ca noi, ca si ucenicii, nu mai suntem ai nostri. Nu mai avem niciun drept asupra noastra, ci Dumnezeu are, pentru ca El ne-a rascumparat cu un pret mare, cu sangele Domnului Isus. De aceea ne aminteste mereu, pentru ca noi uitam. Noi credem ca putem sa intrebuintam mintea noastra, timpul nostru, banii nostri si orice altceva, cum vrem noi, asa cum intelegem noi. Gresim. Nu este nimic al nostru, din clipa in care ne-am increzut in Domnul Isus. Suntem ai lui Dumnezeu! Nu avem dreptul sa facem nimic cu ce credem ca este al noastru, decat ceea ce ne spune El. In orice caz, Domnul Isus ne aduce mereu aminte de lucrul acesta si noi trebuie sa facem bine sa nu uitam ca nu putem face nimic.

     “Pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi.”  Ce bine ii cunostea Domnul Isus pe ucenicii Sai! Abia le-a dat pilda de felul cum trebuie sa se iubeasca unul pe altul, prin spalarea picioarelor, si doi dintre ei incearca sa-si faca loc de intaietate, unul la dreapta si altul la stanga Lui. Domnul Isus afla, desi stia, dar pentru ei afla prin ceilalti, care probabil ca erau sacaiti de pretentia acestora si ar fi avut aceeasi pretentie ca si ei, sa fie la dreapta si la stanga Domnului Isus. Pentru acesti ucenici Domnul Isus Se roaga sa fie una! 

     “Sa fie una,” insa sa tinem bine seama de aceste cuvinte: “in Numele Tau.” Tot asa si pentru noi, cei de azi, Se roaga Domnul Isus sa fim una. Dar ma gandesc: cum putem noi sa fim una, cu atatea convingeri deosebite pe care le avem? Nu vorbesc numai despre noi, vorbesc despre toti care pretind ca sunt copii ai lui Dumnezeu. Unul are o incredintare, altul alta. Ca sa ma intelegeti, vorbim de ceea ce avem noi: unul este pe taramul botezului copiilor mici, altul este pe taramul botezului oamenilor mari. Si sunt multe alte deosebiri, pareri deosebite in ce priveste invatatura credintei, pe care dv. nu le stiti – si este bine ca nu le stiti – ca ati fi poate ingroziti de ceea ce puteti afla ca se petrece pe taramul bisericii.

     Oricum, cum putem realiza aceasta unitate despre care vorbeste Domnul Isus, cu atatea convingeri si cu atatea incredintari? Sa renuntam oare la incredintarile noastre, pentru ca sa ne incadram intr-o noma, sa zicem, de incredintari si convingeri? Si care este aceea, cine ar putea spune? Nu, iubitilor, nu este vorba sa renuntam la nicio convingere si la nicio incredintare. “Tot ce nu vine din incredintare este pacat.” Nu despre aceasta unire vorbeste aici Domnul Isus. Nu eate vorba de unirea parerilor noastre, caci noi nu suntem copii ai lui Dumnezeu pe baza parerilor noastre sau pe baza faptului ca unii facem parte dintr-o adunare, altii din alta. Nu! Si noi nu suntem frati pe baza parerilor noastre, ci suntem copii ai lui Dumnezeu pe baza jertfei Domnului Isus. Suntem frati pe baza aceleiasi jertfe a Domnului Isus. Despre aceasta unire vorbeste Domnul Isus, despre aceasta unire care este in Numele lui Dumnezeu Tatal.

     Parerile nu vor disparea in ce priveste invatatura atata vreme cat vor fi oameni pe pamant. Este bine ca Scriptura nu spune aici: sa fiti una in aceleasi pareri – ci spune: sa aveti acelasi gand care era in Hristos Isus. In Filipeni 2.5-8 ni se arata care era gandul Domnului Hristos: El n-a socotit ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, S-a dezbracat pe Sine Insusi si a fost ascultator pana la moarte si inca moarte de cruce. Acesta este drumul prin care putem sa fim uniti: in dragoste adanca, in smerenie adanca.

     Vrea cineva sa ma convinga ca incredintarea lui si convingerea lui este cea mai buna din Scriptura? Atunci sa mearga pe drumul acesta: sa socoteasca pe altul, in smerenia lui, mai presus de sine; sa vad  dragostea lui care se jertfeste pe sine insusi pana la moarte. Si atunci voi crede ca incredintarea lui este adevarata. Atata vreme insa cat se foloseste de Scriptura ca sa-mi dea cu ea in cap, ca adevarul este de partea lui si nu a mea, pe mine nu ma va convinge, ci ma va convinge de contrariul. Stiu ca cine poarta astfel de roade, cine aduce cearta, apasare, nedreptate, nu este din pomul bun, caci Domnul Isus ne-a spus: “Dupa roade ii veti cunoaste.”

     Iata de ce spunem, fratilor: pastrati incredintarea pe care o aveti. Chiar atunci cand sunteti provocati, nedreptatiti, pastrati aceasta incredintare pentru dv. si coborati-va mereu in dragostea Domnului Isus, in smerenia Domnului Isus. Aici este unirea! Si atunci cand nu vom mai scoate in evidenta lucrurile secundare si vom privi la tinta si desavarsirea credintei noastre, la Domnul Isus, atunci se realizeaza unirea pe care nu noi o facem, ci Duhul Sfant. Pana atunci este valabil ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu: “Departati-va de oricine aduce tulburare.”

     Asadar, unirea aceasta a copiilor lui Dumnezeu o realizeaza Duhul lui Dumnezeu atunci cand oamenii nu mai pun inainte lucrurile care ii deosebesc, lucrurile secundare, ci pun inainte, cum arata Domnul Isus aici, in Numele Tatalui, starea noastra de copii ai lui Dumnezeu si starea lui Dumnezeu ca Tata al nostru.  

                                                       Gheorghe Cornilescu

                                                          27 martie 1966

Multumim si apreciem bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predicain 1960 si acum a trimis-o pe e-mail la fratii care l-au cunoscut si iubit pe fratele Gh Cornilescu.12184030_701490646617609_2165936605589402621_o

Read Full Post »

424692_4343477546318_1790945808_n MA ROG PENTRU TINE !

MA ROG PENTRU TINE CIND ZIUA-I TRECUTA,
MA ROG SA AI PACE,RABDARE SI HAR!
MA ROG CA-N TUMULTUL CE-TI ZBUCIUMA FIINTA
SA POTI SA PRIVESTI MEREU SPRE CALVAR!

MA ROG PENTRU TINE CIND NOAPTEA-I TIRZIE
SI CAPUL TI-L PLECI OBOSIT ,CIND ADORMI,
MA ROG SA-I IUBESTI PE CEI CE-TI INSALA
SPERANTA,CREDINTA SI FIINTA-TI RAPUN!

MA ROG PENTRU TINE,NATURA CIND DOARME,
CIND NOAPTEA IN TAINE SE-NVALUIE ADINC,
MA ROG SA SLUJESTI SI-N ZIUA DE MIINE
ASA PRECUM ISUS PICIOARE SPALIND!

MA ROG PENTRU TINE CIND ORA-I TRECUTA
SI CLOPOTE-N NOAPTE SE-NGINA USOR ,
MA ROG CA PUTEREA DIVINA SI SFINTA
SA-TI UMPLE FIINTA SI-N BINE S-AI SPOR!

MA ROG PENTRU TINE,EU INCA MAI STARUI,
MA ROG SA AI PACE ,RABDARE SI HAR;
MA ROG CA-N TUMULTUL CE-TI ZBUCIUMA FIINTA
SA POTI SA PRIVESTI SI SA URCI PE CALVAR!

TE ROAGA CU MINE SA FIM O LUMINA,
SA FIM O CHEMARE, SA FIM UN INDEMN;
TE ROAGA CU MINE CA-N ORICE CLIPA
S-AVEM IN NOI V I A T A ,SI-ALTORA S-O DAM !10855161_339284562932103_6772512832220267973_o

poezie de un autor necunoscut inca.

Read Full Post »

223966_513827938630851_422404566_n46422_475040159260954_1410297132_nFraților mei

Atât de frumoși, minunați sunteți voi
Care mergeți cântând spre Acasă,
Cu lacrimi de dor, de soare și ploi,
Cu zâmbetul sfânt în dureri și nevoi,
Să-ntoarceți la Cer Iubirea, Mireasă.

Pe calea cu spini, pășiți împreună,
Mereu încercați în iubirea de frați,
Odată, din spini s-a-mpletit o cunună,
Iar Cel ce-a purtat-o a fost o Lumină
Și v-a învățat să iubiți, să iertați.

Și dorul și Iubirea doinesc din alăută,
Vă sunt balsam pe răni, de multe ori,
Cântând rodiți, căci Domnul vă ajută,
Veți purta o haină, la gherghef cusută,
Cu-mpunsături de ace, cu cicatrice-flori.

Voi duceți ozonul de pe vârf de munte,
Prin versul creștin, sub ploaia de Har,
Să-l respire sfânt, cei ce vor să-l asculte ,
Sunt clipe de Cer, nu sunt clipe pierdute
Și-ndreaptă privirea mereu, spre Calvar.

Nădejdea e floarea ce-o sădiți în glastre,
Prin sfintele mesaje, îi cresc bobocei,
Nu sunt asemenea străluciri printre astre
Cum Lumină-s, pe munți, picioarele voastre,
Când vestea cea bună o aduceți în văi.

Iubita mea soră și iubitul meu frate,
Stăpânul v-a pus într-o o slujbă divină,
Chiar cioburi de sunteți, de sticlă, curate,
Lăsați Razele Sfinte, prin voi reflecate,
Să aducă în umbrele nopții, Lumină.

Mă apropii de Cer, cu voi, împreună
Cântăm, ne rugăm, lăudăm pe Isus,
El ne este Seva, ne este Rădăcină,
A stat în pământ, ne-a născut în Lumină,
Pe-un munte-n Calvar, în dureri de nespus.

Amin! 
Ana Haz. Seleuș, Arad38628_100700049988127_4746334_n302752_390910567650418_1977991168_n

Read Full Post »

Unitate

C H Mackintosh

Noi toţi care credem in Hristos că a fost mort şi a inviat suntem pecetluiţi cu Duhul Sfint şi suntem parte din Trupul Său. Trupul este văzut pe pămant ca: “este un singur trup”. Aceasta este atat de adevărat acum  cat era şi cand apostolul a scris-o Efesenilor. Trupul este indisolubil. Unitatea sa nu poate fi intreruptă. Nu există “rupere a trupului” sau “indepărtare a membrelor”. Acestea sunt expresii care sunt folosite fără a lua in consideraţie ce spune Scriptura. Noi trebuie să recunoaştem acest adevăr de bază care este unitatea trupului.

Nu suntem chemaţi să formăm o unitate, ci să recunoaştem unitatea care Dumnezeu Duhul Sfant a format-o. A căuta să formăm o unitate este atat de contrara adevarului cat este a căuta să lucrăm pentru mantuirea noastră. Dumnezeu Işi descopere neprihănirea pe principiul credinţei; credem şi o posedăm. Tot aşa Işi revelează Dumnezeu unitatea Sa; credem şi umblăm in lumina acesteia. Este trist că oamenii refuză să se supună neprihănirii lui Dumnezeu şi işi stabilesc ei pe a lor. La fel refuză şi unitatea lui Dumnezeu şi işi stabilesc pe a lor, dar amandouă, şi neprihănirea cat şi unitatea omului trec ca nişte vapori, pe cand neprihănirea şi unitatea lui Dumnezeu dăinuieşte in veci.

Dorinţa noastră trebuie mereu să fie “adevărul mai intai; unitate dacă este posibil, dar adevăr”. Dacă unitatea este menţinută sacrificand adevărul, atunci nu poate fi “unitatea Duhului”. Mulţi cad in greşeala de a gandi că unitatea este ceva care ei trebuie să stabilească, pe cand unitatea trupului este o realitate imensă, un adevăr substanţial in a cărui lumină suntem chemaţi să umblăm şi să ne judecăm pe noi inşine şi tot ce este in jurul nostru. Nu suntem competenţi să formăm acea unitate cum nu suntem in stare să ne ispăşim păcatele  sau să lucrăm neprihănirea noastră. Este lucrarea lui Dumnezeu de la inceput pana la sfarşit. El şi-a descoperit neprihănirea Sa; noi o primim prin credinţă. El Şi-a descoperit unitatea Sa; noi o primim prin credinţă. Aşa cum este o greşeală foarte mare să credem că am putea incerca să lucrăm la neprihănirea noastră, tot aşa este şi cu a incerca să lucrăm la unitatea noastră. Hristos este centrul unităţii lui Dumnezeu; Duhul Sfant este puterea, iar adevărul este baza.

Cat despre unitatea omenească, vei găsi tot felul de centre – un om, o ordonanţă, o doctrină, orice dar nu Hristos. Aceasta unitate poate fi menţinută de energia dorinţei omeneşti şi este des bazată pe tradiţie, eficienţă sau scop. Intr-un cuvant nu este Hristos sau Duhul adevărului. Nu este Dumnezeiască şi dacă nu strangem cu Dumnezeu, imprăştiem.

UnitateAll Content Copyright © Biblecentre.org
Page Last Updated Saturday 28-Oct-2006 13:44 GMT
Webmaster | Contact

Read Full Post »

Unitatea Duhului sau centralizări? …o analiză

26 septembrie 2011

”…cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii…” Efeseni 4:3

Unitatea duhului
Unitatea Duhului este  o lucrare a Duhului, un concept ceresc, o stare a celor cerești. Lucrarea Duhului este de a ne descoperi pe Cristos, de a-L descoperi pe Cristos în noi. Duhul ia din ce este a lui Cristos și ne dă.
Toți cei focalizați pe această lucrare trăiesc în unitatea Duhului, ceea ce îi unește este Duhul, lucrarea Lui, țelul Lui, năzuința Duhului.
În tot ceea ce lucrează Duhul nu este nimic cu origine de jos, din pământ, din sudoare, din blestem, din lucrările cărnii. Toată lucrarea Duhului este cerească, se bazează pe resursele cerului, pe Cuvânt, pe credință, pe har, pe lucruri nevăzute și intangibile, pe lucruri care nu se pot nimici, pur și simplu pentru că cei ce le văd le iubesc, iar cei ce le urăsc, nu le văd.
Lucrarea Duhului este una a  minții, a gândurilor, a lăuntrului celor chemați, acolo se desfășoară cea mai nemaipomenită energie din univers , prin lepădarea de sine a celor chemați și prin înoirea minții lor.  Asistentul, educatorul, călăuza acestor transformări este Duhul.
”Am fost botezați într-un singur Duh pentru a alcătui un singur trup”. Unicitatea  acestei lucrări conduce la unitatea(unirea) Duhului. Nu sunt două trupuri pentru că Domnul Isus nu are dublură. ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” Coloseni 3:14
Faptul că este un singur trup este un bun argument să înțelegm că este și un singur Duh. Acest singur Duh conduce spre acest singur Trup.
Dacă ceea ce mulți numesc duh nu conduce la unitatea în același trup, acela sau aceea nu este Duhul lui Dumnezeu. Unitatea în același trup nu este o unitate organizațională ci una duhovnicesacă, a morții împreună cu Cristos în primul rând ”față de învățăturile începătoare(dezbinătoare) ale lumii.” Noi am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, Aceasta este singura unitate adevărată. Dacă o învățătură nu aduce acest mesaj al crucii, nu este din acel unic duh.
Evaluarea acestor stări, clasificarea, aprobarea sau respingerea nu o pot face oamenii, o face Domnul. O mai pot face cei ce au Duhul Lui. Ei pot judeca toate lucrurile, însă cei ce nu au Duhul pot fi înșelați foarte ușor. Pentru ei nici nu există unelte calibrate de evaluare, la ce le-ar folosi? Prima dată oricine trebuie să se judece pe el.

Centralizări omenești, lumești
În lume există principiul organizării în structuri centralizate, al subordonării ierarhice, al piramidizării relațiilor, Domnul Isus le-a descris scurt: ”Împărații neamurilor domnesc peste ele și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători…” Nu este un principiu rău, ei sunt numiți slujitorii lui Dumnezeu. Acest principiu însă nu este însă valabil în Trup. Și pentru că Duhul a fost dat ca să alcătuim un singur Trup, Duhul nu va inspira astfel de organizări, iarahice, piramidale sau centralizate. Năzuința Duhului este spre o unitate ca într-un trup. În trup există o subordonare deplină și armonioasă față de Cap. Capul nu spune mâinii ca să spună picioareler, nici nasului ca să spună urechilor, Capul conduce tot trupul. Tot așa este și Cristos. ”Voi toți sunteți frați” este norma vieții trupului. La ceastă stare conduce Duhul, la dragoste, la frăție, la părtășie.

Centralizări bazate pe lege, pe principii
”…legea nu se întemeiează pe credință ci pe ”cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele…”” O sumă organizată de ”aceste lucruri” prezentată cu un mare și trâmbițat TREBUIE în față, este pentru unii un logic motiv de centralizare a bisericilor în jurul acelui principiu.

Exemple de principii centralizatoare:
-trebuie să ții sabatul
-trebuie să vorbești în limbi
-trebuie să folosești numele de Iehova
În general aceste principii conduc la definirea de doctrine distince și apoi la biserici cu aceste semne distinctive. Centralizarea în jurul principiilor rămâne pentru majoritatea membrilor o chestiune logică și de un ”bun-simț” acceptat care nu deranjează aproape pe nimeni.

Centralizări bazate pe istorie comună

Limitările geografice mai ales pe perioade lungi de timp formează o istorie care pentru mulți este o amprentă definitorie. Am în minte de ex. baptiștii neînregistrați din fosta URSS. Îi cunosc bine. Formați ca reacție a slugărniciei clerului baptist oficial, la peste 20 de ani de la căderea comunismului își învață copiii istoria lor de suferințe, poartă ca pe icoane pozele fraților uciși în anii comunismului, nu se pot unii cu alții pentru că altora le lipsește elementul care îi coagulează pe ei: istoria de prigoane. A fost interesant modul cum m-au primit pe mine, un străin, în mijolocul lor, în anii 1997-1998. Erau contrariați! Sunt înregistrat, neînregistrat? Faptul că fiind născut baptist, nu mai făceam parte din nici un cult mi-a creat un avantaj și m-au acceptat.

Centralizări bazate pe oameni proeminenți

Liderii purtători de carismă lasă urme. Am în minte pe Darby, pe Tudor Popescu, pe Trifa, pe Dorz, pe Witness Lee. Mulți din aceștia sunt considerați de urmași motive de centralizare: ”Fratele” a zis. Sunt mulți frați, dar unul este FRATELE. Dacă FRATELE a fost destul de neînțelept să lasă directive personale se mai pune repede de-o sectă.

Centralizări geografice

Unii zic că aceste centralizări sunt acceptate. Vezi bisericile din Biblie, din Colose, din Corint, toate au ca centru orașul. Deci: Biserica Locală. Local Church au această teorie. Ierarhizarea timpurie a bisericilor s-a făcut după acest principiu, episcopul de Roma, de Atena, etc. De negăsit în scriptură însă: nici  pastorul din Corint, nici dirijorul de cor din Efes, nici pastorul de tineret din Roma.

Centralizări bazate pe națiune, stat

Au fost și au rămas cele mai primitive despărțiri. Bisericile naționale. Nu comentez.

Centralizări bazate pe vocații, meserii, hobbyuri, pregătire socială

Asociația oamenilor de afaceri creștini, a medicilor creștini, a milițienilor(sau foști) creștini, a bicicliștilor creștini, etc

Centralizări(ierarhizări) bazate pe vârste

Aici se vede cel mai bine caracterul separatist al centralizărilor. Uniunea Tineretului …-ist, sau…-al. De fapt este un nume fals a ceea ce am putea numi Secția(Despărțământul) de tineret. Numai Tatăl Minciunii în viclenia lui a putut sugera numele de Uniune pentru a numi de fapt o Despărțire.

Concluzii
Toate centralizările sunt bazate pe principii umane, lumești. Cad pradă acestei înșelătorii cei ce nu cunosc bine unitatea Duhului. Stă ca presiune dorința de apartenență, o dorință firească a firii omului: ”câți sunteți acolo la voi la ”adunare”?”
Când a mai plecat o familie din adunare, fiul meu m-a întrebat: ”tată, noi ce facem când se desființează adunarea noastră?”
Centralizările nu sunt unitatea Duhului, nu sunt lucrate de Duhul. Ceea ce pare o unitate este un puternic factor de diviziune. Din acest motiv o creștere spre cunoașterea deplină a lui Cristos este imposibilă în colectivitățile care se măgulesc cu lăudăroasele lor centralizări, ierarhizări sau organizări.
Cunoașterea lui Cristos ca Trup (ca Unul) sapă tocmai la fundația a ceea ce ei zic că este Cristos: centralizarea lor. Decât să renunțe la ceea ce numesc Cristos, mai bine nu vor să li se descopere Cristosul cel viu, cel adevărat, țin cu dinții de centralizarea cea moartă.

Un Cult, o sectă se măgulesc cu principii, oameni sau organizări de admirat. Aceste construcții sociale extrem de funcționale în ochii lumii fac imposibilă Viața lui Cristos. Pocăința nu este posibilă, se aplaudă talentul uman, nu lepădarea lui. Curățarea minții nu se poate face, se pune accent pe decizie, nu pe lepădare de sine. Învățarea lui Cristos nu se poate face, se accentuează cum să fie omul vechi nu darea lui la moarte. Rugăciunea este o listă de cereri pentru lucruri pământești, nu cerești. Harul rămâne necunoscut complet, (Scaunul Harului) sfânta sfintelor este inaccesibilă datorită nepriceperii tainei lui Cristos, Trupul Său(perdeaua dinăuntru) cel disprețuit. Nici Gloria acestui Har, țelul, scopul pentru care am fost creați nu este văzută.
Factorii de centralizare: principiile, liderii strălucitori, geografia, națiunea, istoria, starea socială, meseria sau vârsta se află toate sub sentința morții. Împreună cu Cristos noi murim față de toate aceste lucruri și nu mai reprezintă nici o vrajă pentru noi. Singura direcție, singurul centru spre care năzuim rămâne năzuința Duhului: a descoperi pe Fiul în noi, a lua a din ce este a Fiului și a ne da, a alcătui un singur trup printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Moartea este mai întâi față de ”învățăturile începătoare” ale lumii (principiile lumii).
Așa cum specialiștii în bancnote studiează și cunosc  elementele de identificare specifice ale bancnotelor, tot așa am căutat ca în această scurtă analiză să identific diferența între centralizările oamenilor și unitatea Duhului.
Independența reală a fiecărei adunări locale față de oameni și dependența strictă a fiecărei adunări față de Domnul ne ferește de ispita primitivă a unei centralizări care știrbește grav Slava Domnului.
Domnul să ne dea înțelegerea și Harul trăirii pentru El în simplitatea și libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu.

Read Full Post »

%d bloggers like this: